“ȘCOALA DE CORECȚIE” COVID-19 sau REEDUCAREA întru ALIENARE, DE-SOCIALIZARE, NE-FIRESC/ “A-i chema pe copii la şcoală în condiţiile închipuite de Ministerul Educaţiei este o mare bătaie de joc și o alternativă mult mai proastă decât învăţământul online”/ CARMEN TĂNASE: “Copiii sunt ținta acestei lumi noi. Cei care sunt în formare acum vor fi învățați să stea într-un pătrățel, de mici” (VIDEO)

7-09-2020 25 minute Sublinieri

Antena3:

Carmen Tănase: Apariția virusului este un plan bine pus la punct, iar copiii sunt ținta!

Carmen Tănase a vorbit, miercuri, seară, la Sinteza zilei, despre efectele pandemiei asupra copiilor. Îndrăgita actriță spune că totul pare un plan bine pus la punct în care copiii sunt ținta, pentru că ei își vor forma personalitatea într-un mod total diferit decât au făcut-o generațiile anterioare din cauza restricțiilor care sunt impuse în ceea ce e numit tot mai des ‘noua realitate’.

“Cred că este mai mult decât un experiment, cred că este un plan. Adică nu există cineva care stă la butoane și se joacă. Nu, există o ordine bine stabilită a butoanelor, așa cred.

Eu tot refuz să-mi fie teamă. Conștientizez că în clipa în care chiar voi fi dominată de frică, partida cu mine este pierdută. Și atunci refuză să-mi fie teamă, dar mă gândesc cu îngrijorare la copii pentru că am realizat că ei sunt ținta acestei lumi noi – ni se tot spune că trebuie să ne obișnuim cu viața această nouă pe care o s-o trăim. Ce înseamnă viața asta nouă? Noi avem puncte de reper, noi avem pe ce să ne bazăm, avem un trecut. Am trecut și noi prin dictatură, am trecut prin comunism, prin probleme, prin lipsuri, apoi a venit această libertate, pe care fiecare a înțeles-o cum a vrut, dar am trăit.

Carmen Tănase: “Copiii vor fi învățați să stea într-un pătrățel”

Generația noastră și-a făcut meseria, am trăit, a râs, s-a distrat, a mers în străinătate.

Oamenii aceștia care sunt acum tineri și, mai ales, copiii care sunt în formare acum, care acum își dezvoltă și sistemul imunitar, dar și absolut toate circuitele psihice, copiii aceștia vor fi învățați să stea într-un pătrățel, de mici. Reflexul lor așa va fi format. Să nu iasă din pătratul acela, pentru dacă vor ieși va fi nenorocire, moare bunicul acasă, să nu se apropie de colegul, să nu pună mâna pe el, pentru că e nenorocire, să nu vadă chipul educatoarei, chipul învățătoarei care acum zâmbește, acum este încruntată, acum vrea să-l mângâie, dar nu poate, să-l tragă de ureche, dar nu poate.

Pentru că așa se dezvoltă un copil. Noi mâncam fructe de pe jos, pentru că sistemul nostru imunitar e în comuniune cu natura, dar copiii aceștia sunt dezinfectați pe mâini, de frică. Eu înțeleg părinții, dar cum se dezvoltă el? El nu mai are afect, se dezvoltă fără empatie!, a spus Carmen Tănase.

[Copiii care se duc acum la grădiniță, care intră în clasa zero, ce înțeleg ei din asta? Cum să te joci cu un trenuleț, după care să vină doamna repede să ți-l dezinfecteze?! Ce e asta?! Pentru mine, este un cosmar! Eu, daca as avea acum un copil mic, as avea mari probleme cu ce fac cu el pe 4. Nu l-as da la scoala acum, dar nu din frica de Covid, ci de frica de ceea ce ti-am spus pana acuma. Repet: mie chestia asta cu patratelul mi-a dat fiori reci pe sira spinarii! Deci copilul ala, de la 5 sau de la 6 ani va sti ca nu are voie sa iasa din patratica.]

***

Dana Budeanu: Virusul există, dar nu e “marele virus ucigaș”. Asta e o prosteală!

Dana Budeanu a afirmat, marți, în interviul exclusiv acordat lui Mihai Gâdea la Sinteza zilei,nu se îndoiește de existența corovirusului, dar că acesta nu este nici pe departe un virus atât de periculos, iar multe decese sunt în mod eronat prezentate ca fiind din cauza COVID-19.

“Cel mai tare mă deranjează prostia, faptul că autoritățile care ar trebui să ne lămurească – nu pe mine, că nu au cu ce să mă lămurească, pentru că eu gândesc –  dar sunt datoare să dea explicații științifice clare despre situația în care ne aflăm. Vreau și eu să derulăm în aceste ultime luni și să ajungem la o informație științifică care să mă lămurească cum se transmite virusul.

Uite, eu nu am făcut medicină, nu știu d-astea cu virusologia. Cum se transmite virusul acesta? A fost localizat virusul ăsta într-un laborator și cercetat? Ce e aia în 2020 să nu știm despre virus nimic? E ok să stai la plajă – nu e ok să mergi la școală, e ok să mănânci la restaurant la terasă – înăuntru nu mai e chiar așa de ok, că e înăuntru.

Spuneți-mi o regulă care nu a fost contrazisă de o altă regulă la două zile, la o săptămână. Una! Nu există. (…)

[Nu există nicio explicație plauzibilă, reală, normală. Eu sunt un om mediocru, să spunem, dar vreau să înțeleg: cum mă lași să mă duc la Pizza cu copiii mei și cu alți copii și nu mă lași să stau la școală, în bancă, fără mască, normal, respirând, gândind, învâțând.

Suntem într-un timp în care suntem toți manipulați să vorbim despre asta. Eu nu spun că virusul nu există. Băi, dar dă-l încolo, e un virus, mai sunt milioane! Hai, mă, să ne îmbolnăvim câți ne-om îmbolnăvi…]

Virusul există, dar nu e ‘marele virus ucigaș’. Asta e o prosteală! (…) Nu cred că toți oamenii raportați au murit de COVID. Hai că știe toată lume asta – noi vorbim pe față. Nu avem de ce să mințim poporul cu televizorul. Știe toată lumea că nu toți morții sunt de covid, dar nici nu contează. Știi câte diagnostice proaste se dau în România? Nu de COVID. De orice – oricum oamenii mor de alte boli și uite acum e o eroare cu COVID-ul”, a spus Dana Budeanu.

***

Dana Budeanu: COPIII FĂRĂ MASCĂ

– „Nu există școală online. Școala se face în bancă, se face prin interacțiunea directă cu profesorul! Există fluxul normal academic care educă…

– Sunt universități în care nu se poate fără practică. Cum să termini Medicina fără practică?”

***

Adrian Onciu/ Mediafax:

COMENTARIU Adrian Onciu: Şcoala cu mască, o imensă bătaie de joc a guvernului Orban

După ce s-au străduit să ne sperie cât mai tare, acum autorităţile vor să-i convingă pe părinţi să-şi trimită copiii la şcoală.Copiii nu sunt în pericol în ceea ce priveşte infecţia cu noul coronavirus. Marea lor majoritate fac forme inaparente sau foarte uşoare de boală, iar nevoia de a fi tratat în spital pentru un şcolar este extrem de redusă”, spune doctorul Alexandru Rafila, reprezentantul OMS în România. Acelaşi medic pretinde că purtarea măştii, împreună cu distanţarea şi spălatul pe mâini ar fi suficiente pentru protecţia elevilor şi a profesorilor.

Însă multă lume se întreabă despre ce şcoală vorbim cu masca pe faţă şi păstrarea distanţei. În special în clasele primare, respectarea acestor condiţii va fi la fel de dificilă ca dărâmarea guvernului Orban prin moţiunea de cenzură depusă de PSD. Dacă vor fi puternic restricţionaţi şi vor interacţiona cu mare prudenţă, ca nu cumva să fie pedepsiţi, elevii se vor simţi mai degrabă la şcoala de corecţie. Intimidaţi, puşi la colţ, urmăriţi pas cu pas.

Până acum viitorii boboci, copii de 6-7 ani, au purtat masca doar ocazional. Chiar şi în vremuri normale primul an de şcoală este foarte dificil atât pentru ei, cât şi pentru învăţători. Ultimii au de obicei mari dificultăţi câteva săptămâni, până reuşesc să se impună. Să găsească cel mai potrivit ton, cel mai bun canal de relaţionare. A-i forţa pe dascăli să poarte mască este ca şi cum le-ai lua principalul instrument. I-ai lăsa complet dezarmaţi în faţa copiilor care aşteaptă încă din prima zi multă înţelegere, iubire şi înţelepciune din partea persoanei aflată în spatele catedrei.

Se ridică întrebarea ce fel de comunicare, ce fel de relaţie se stabileşte între învăţător şi copil în lipsa oricărei expresii a feţei. Elevul de clasă pregătitoare este ca argintul viu. Are deseori tendinţa să fie expansiv, să vorbească neîncetat, să iasă în evidenţă când trebuie, dar mai ales când nu trebuie. Plânge şi râde foarte uşor. Încă îi este dor de părinţi, le simte lipsa. Aşteaptă o îmbrăţişare. Un zâmbet măcar. Nici nu realizează că are mască. Îşi duce mâinile la faţă, îşi roade unghiile. Este anxios, se foieşte încontinuu. Tuşeşte şi îşi suflă nasul, poate chiar în bucata aia de pânză prinsă neglijent, pe după urechi.

La finalul unei ore extenuante, cu multe litere şi cifre, aşteaptă cu sufletul la gură clopoţelul. Aşteaptă să scape de concentrarea maximă cu care încă nu este obişnuit. Pauza reprezintă bucuria supremă a elevului de şcoală primară (şi nu numai). Momentul lui de exuberanţă, de eliberare. De socializare. De fugă pe coridoare, printre picioarele portarului, pe după scaune şi bănci, prin jurul clădirii, pe terenul de sport. De bătut mingea cu colegii. De fotbal, baschet, volei sau şotron. De râsete, chiote şi îmbrânceli. De lacrimi, lovituri, căzături şi julituri. De poveşti cu zâne, aventuri de vacanţă, spaime pe jumătate împărtăşite, vise şi temeri deopotrivă. De mica evadare din posibilul coşmar al unui mediu familial ostil, în care părinţii de-abia se mai suportă între ei.

Ministrul Monica Anisie a închis ochii şi a văzut imediat cum arată şcoala ideală în vreme de pandemie: copii cu măşti chirurgicale, cuminţi, cu mâinile la spate, câte unul în fiecare bancă, desparţiţi de panouri mari, transparente, din ”pepsiglas”. Atenţi, gata să răspundă, pregătiţi să meargă la tablă doar pe culoarul roşu şi să revină în bancă doar pe culoarul verde. Fără să tuşească, fără să strănute. Profesori care se străduie să se facă înţeleşi vorbind prin masca de protecţie. Pauze de numai cinci minute, cu copiii ţintuiţi în bănci.

Apoi pauza mare cu procedură strictă, exact ca la restaurant: masca jos, ne dezinfectăm, apoi mâncăm. Pe urmă schimbăm masca şi iarăşi ne dezinfectăm. Nu râdem, nu gesticulăm, nu vorbim neîntrebaţi. Nu acceptăm suc, prăjituri sau bomboane de la sărbătoritul zilei. Dacă vrem la baie, ne ţinem bine până la următoarea pauză. Iar dacă nu putem, chemăm doctorul şcolii echipat în combinezon anti-Covid. El ne va conduce, în deplină siguranţă, până la toaletă.

Să fim bine înţeleşi, doamna Anisie. Şcoala nu este unitate militară în subordinea Palatului Cotroceni şi nici spital Covid-19, la comanda lui Raed Arafat.

Nu este locul ideal unde diverşi miniştri, politruci şi specialişti epidemiologi fac experimente pe spatele copiilor, a profesorilor şi a părinţilor.

Şcoala nu înseamnă nici pe departe locul unde doar învăţăm să citim şi să scriem. Dacă ar fi fost despre asta, ar fi trebuit demult desfiinţată.

A-i chema pe copii la şcoală în condiţiile închipuite de Ministerul Educaţiei este o mare bătaie de joc. Este o alternativă mult mai proastă decât învăţământul online. Nu-i mulţumeşte nici pe părinţii foarte speriaţi, nici pe cei dornici să revenim, încet-încet, la normalitate. Reprezintă un compromis inacceptabil, din care răzbate doar dorinţa evidentă a guvernului de a depăşi cu bine alegerile locale şi pe cele parlamentare.

Un compromis în care, ca de obicei atunci când vorbim despre educaţie, interesele copiilor sunt lăsate pe ultimul plan.

Rămânia Educată?! Să fim serioşi! M-aş mulţumi măcar cu o infimă doză de bun simţ. Educaţia poate să mai aştepte.

***

Șerban Iosifescu/ De ce educația?

Și iadul e pavat cu bune intenții (o postare scrisă la nervi)

[…]

Iată câteva nedumeriri (nu mă refer la ultra-dezbătută problemă a școlilor fără apă curentă și canalizare – problemă care, în 30 de ani, putea fi rezolvată de trei ori, nu o dată).

Deci: o școală oarecare de cartier din București și o clasă I cu 34 de elevi, cu resursele existente (să fie clar – nu vor fi bani mai mulți și nici personal în plus). Dau un exemplu de la învățământul primar pentru că, pe la televiziuni și în presă apar, mai ales, profesori de liceu și de gimnaziu și, cu precădere, de la școli de fițe (publice și private) – cu infinit mai puține probleme legate de resurse și de capacitate instituțională. În plus, altfel te înțelegi cu (și altfel înțelege aceste măsuri) un elev de 12, 13 14 ani sau mai mult. Și, în fine, chiar credeți că elevii văzuți pe la televiziuni sau pe Internet, care se exprimă fluent, cu un vocabular bogat, interesați și motivați pentru învățare și cu un ”bagaj de cunoștințe” considerabil, sunt reprezentativi pentru majoritatea elevilor din sistemul nostru școlar?

Revenind: facem ore de curs cu toți – cu toată clasa și cu panouri de plexiglas – sau cu clasa împărțită în 2 grupuri?

În prima variantă – câteva probleme (listă incompletă – repet, dacă s-ar fi respectat legea privind efectivele de elevi și resursele conform legii, NU ar fi fost nevoie de panouri și nici nu ar fi apărut problemele enumerate):

  • Panourile știute de mine au vârfuri și muchii tăioase – TOȚI cei pe care îi știu că au manipulat așa ceva sunt plini de tăieturi și înțepături.
  • De cât timp credeți că este nevoie pentru a dezinfecta, pe mâini, 34 de copii de 7 ani, la începerea orelor și în pauze? Știți cât durează doar să se dezbrace / îmbrace de geci, fulare, căciuli etc. – lucru care necesită, în plus, și contact fizic cu copiii (”Doamna, mi s-a dezlegat șiretul la pantof și nu știu să-l leg”)? Probabil, la clasa pregătitoare și la clasa I, nu va mai fi timp și pentru altceva (într-o lecție de 30 de minute).
  • Cum îi poate face învățătoarea pe copii să nu se înghesuie și să nu se înghiontească la intrare / ieșire, mai ales după o pauză de 6 luni, în care au cam uitat regulile? Repet, vorbim de copii de 7 ani și, să nu uităm, avem legi clare și drastice împotriva violenței împotriva copiilor – fizică, verbală, emoțională…
  • În pauze, pe cine supraveghează învățătoarea, pentru respectarea distanțării fizice? Pe cei din clasă, pe cei care merg la toaletă sau pe cei care ies în curte? Că nu se poate clona și, dacă spune cineva că îi poate ține în clasă, toate pauzele, pe toți cei 34 de copii (nu roboței) de 7 ani, într-un spațiu insuficient (descris mai jos) și fără personal de sprijin suplimentar, nu știe ce vorbește.
  • Cum poate asigura fluxuri separate de intrare / ieșire, marcate cu săgeți, când în clasă există 4 rânduri de pupitre, cele din față la 1 metru de tablă și cu spații de 50 cm între pupitre (altfel nu au loc toți cei 34 de elevi din clasă)?
  • Cum procedăm cu copiii care, în fiecare zi, își uită câte ceva acasă (caiet, creion)? Facem stocuri? Îi lăsăm să nu facă nimic?
  • Dar cu cei care sunt trimiși la școală cu dureri și alte simptome (fiind, de regulă, zilnic un astfel de caz)? Lași clasa în plata Domnului și îl duci la ”izolator” (dacă ai), chemi părintele (dacă vine), chemi medicul/asistentul (dacă îl ai)?
  • Mai ai voie să treci pe la fiecare, să oferi feedback și să le arăți cum se scrie corect o literă – oricum nu mai ai voie să ”conduci” mâna copilului (contact direct)? Fără feedback imediat și direct copiii NU pot învăța să scrie. Și nu este vorba numai de scris ci, în general, de motricitatea fină și de coordonare, orientare în spațiu etc.

A doua variantă (clasa împărțită în 2), opțiunea 1: împărțirea clasei în grupe, care vin, fizic, la școală, succesiv, în schimburi.

  • Se amplifică problemele părinților elevilor din ”schimbul 2”, care trebuie să-i aducă la 11 și să-i ia la 13-14. Și înainte de pandemie, mulți copii erau aduși la școală cu mult înainte de ora 8, pentru că părinții trebuie să meargă la serviciu: ce facem cu acești copii, iarna sau pe ploaie, îi ținem afară, în curte, ca să respectăm procedurile?
  • Sunt probleme cu normarea și cu timpul de muncă: cele 20 de ore din planul cadru (minimum), din care 4 ore predate de profesori, înseamnă 32 ore / săptămână numai predare (pentru două grupe). La clasa I, când copiii învață să scrie, învățătoarea ”începe” caietele (repet, pentru 34 de copii) și le corectează zilnic, treabă care ia cel puțin 2 ore/zi, 4 zile/săptămână (în condițiile de risc suplimentar: manipularea, repet, zilnică, a celor 34 de caiete, care se strâng și se dau înapoi elevilor: le dezinfectăm și pe acestea? Cum?). Deci, încă 12 ore în plus. Avem, deja, 44 ore / săptămână. În context, aș vrea să știu punctul de vedere al sindicatelor față de ideea (vehiculată deja), cum că, dacă facem ore de 30 de minute, o oră din norma de predare înseamnă 2 activități de învățare efective. Oricum, nu este OK: pregătirea pentru o ”oră” de 30 de minute este aceeași pentru o ”oră” de 45-50 de minute iar copilul nu poate învăța în 30 de minute ceea ce se presupunea că va învață în 45 sau 50 de minute – deci, rezultate mai slabe. La cele 44 de ore socotite mai sus se adaugă timpul de pregătire pentru lecții (care, desigur, se pune o singură dată, pentru ambele grupe), pentru evaluare (în general), pentru propria pregătire (doar avem tone de ghiduri, repere, ordine de ministru, webinare etc.) și pentru alte activități la nivel de școală. Deci, pe scurt, orele de muncă în plus pentru învățător, se plătesc, au ba?

În a doua variantă, opțiunea 2: jumătate dintre elevi în clasă, jumătate acasă, urmărind lecția online (Lecții online la vârste mici? Ar trebui să vedem ce spun și specialiștii. Și nu spun de bine).

  • Sunt, în primul rând, probleme logistice: sunt necesare camere video performante (care asigură, la un nivel satisfăcător, captura de imagine și de sunet) sau camere + microfoane wireless. Mai mult, în unele școli, pur și simplu se înlocuiesc camerele folosite la EN sau Bac cu unele care captează și sunetul și se pune imaginea pe Internet. Ce control există asupra acestei activități? Cât de eficace este? Se vede ce scrie profesorul la tablă? Se aude ce spune profesorul? (Asta presupunând că toți copiii sunt conectați ți că se mai și uită la lecții).
  • Se amplifică problema participării: învățătoarea nu se poate dedubla, pentru a urmări, în același timp, ce fac elevii – și cei din clasă, și cei de acasă – care se pot decupla foarte ușor: câți dintre ei au condiții (cameră separată, terminal folosit exclusiv etc.) pentru o învățare cât de cât decentă?
  • Sunt convins că, la venirea în școală a grupei care a stat acasă, învățătoarea va trebui, în foarte multe cazuri, să repete ce a făcut cu cealaltă jumătate de clasă – desigur, cu întârzieri în ”parcurgerea programei”. Deci, mai putem vorbi de recuperare, remediere și, mai ales, de parcurgerea programei? Cel mult de o limitare a pierderilor…

În plus (diverse):

  • A măsurat, cineva, cât timp ar lua celor 3 îngrijitoare din școală (că atâtea sunt) să curețe temeinic și să dezinfecteze, între schimburi, cele 16 săli de clasă ale școlii, bașca spațiile comune și curtea școlii (destul de mare și care, se pare, trebuie SPĂLATĂ în fiecare dimineață)?
  • O problemă reală, auzită de la mulți (nu râdeți): când are voie să se ducă învățătoarea la toaletă, fără să riște o plângere penală? Dacă ne uităm la măsurile aprobate prin ordinul comun, nu prea are voie – întrucât cadrul didactic de la clasă trebuie să supravegheze elevii non-stop. Și am avut un precedent similar: dacă vă amintiți, asistenta condamnată la închisoare (cazul de la maternitatea Giulești) pentru că, conform declarațiilor ei, ieșise la toaletă când s-a declanșat incendiul…
  • Cum faci orar decalat sau pe grupe la clasele de primar, când ai și profesori (de educație fizică, religie, limba engleză) care predau și la acest nivel? Oricum, și până acum, profesorii considerau orele la primar ”de umplutură”, atunci când le făceau – învățătoarea fiind, oricum, în clasă și nu se vede dacă lipsești sau întârzii… În acest sens, se vehiculează (prin școli) o idee, care nu mi se pare OK: învățătorii să NU fie plătiți, în plus, dacă predau pe grupe (ei fiind încadrați pe post, nu pe normă de predare), dar profesorii, care predau la primar, să fie.
  • Când și cu ce frecvență vor fi testați profesorii (și, în general, personalul școlii), care se va afla, conform tuturor definițiilor, în ”linia întâi” în privința riscului de îmbolnăvire?
  • Ce facem cu programele de arte (AVAP la cei mici): mai pictăm cu acuarele, mai mergem la toaletă să luăm / să aruncăm apa și să spălăm pensulele? De altfel, mai are cineva nevoie de de educație artistică? Se pare că nimeni.
  • Ce facem la activitățile practice, care dezvoltă abilitățile motrice și coordonarea ochi-mână? Renunțăm la ele? A le face online, la clasele mici, fără un adult în preajmă, este puțin eficient și poate deveni, chiar, periculos. Și așa se pare că avem o generație de copii mototoli – care intră în școală cu abilități motrice nedezvoltate – una din cauze fiind ”părinții elicopter”: să nu se murdărească / taie / lovească odorul.
  • Ați vorbit, vreodată, din spatele unei viziere? Am încercat: nu înțelegea ce spun nici persoana aflata la 1 metru de mine, chiar dacă nu purtam mască. Deci, cum va decurge comunicarea prin panou, vizieră și două măști? S-au făcut simulări? Dar în privința calității înregistrării video și audio a lecțiilor desfășurate în astfel de condiții?

Repet (ca să se înțeleagă foarte bine faptul că ceea ce scriu NU este un atac la adresa conducerii actuale sau unei conduceri anume): ceea ce mă supără este că nu am fi avut niciuna dintre problemele enumerate mai sus, dacă am fi respectat LEGEA – de exemplu, în privința efectivelor de la clasă sau privind resursele financiare alocate educației – și dacă nu am fi făcut derogări peste derogări de la LEGE, care ne-au aruncat în plin absurd: derogarea a devenit lege, iar excepția a devenit regulă. Un exemplu: în 2018 și 2019 ARACIP a notificat peste jumătate dintre școlile DE STAT evaluate periodic, că nu îndeplinesc condițiile minime de siguranță (lipsind fie autorizația de securitate la incendiu, fie autorizația sanitară de funcționare, fie ambele), ca prim pas al procedurii de închidere prevăzute de lege. Rezultatul a fost … o lege, care obligă ARACIP să NU mai solicite cele două documente. Mai ușor facem derogări decât să respectăm legea, nu-i așa?

La acestea se adaugă legile făcute pe genunchi și schimbarea legislației la fiecare schimbare de regim. În treacăt fie spus, dacă am fi respectat, măcar din 2000 încoace, legislația privind securitatea la incendiu și privind sănătatea publică, nu am mai fi avut școli fără apă curentă și cu toalete în fundul curții. Dar, se pare, avem timp să modificăm, prin lege, la fiecare schimbare majoră de guvern, structura guvernului, a ministerelor și, în general tot ce înseamnă guvernanță la nivel central, dar nu avem timp să APLICĂM legislația existentă…

Și, un ultim element, care lipsește din aceste ghiduri și reglementări: prezumția de nevinovăție și postularea bunei credințe a oamenilor din școli. Dau un exemplu, ca să se înțeleagă ce vreau să spun: în anumite state din SUA, este pe cale să fie aprobată o legislație, conform căreia profesorii și școlile sunt puși/puse la adăpost de acțiuni în instanță, în caz de îmbolnăvire, dacă dovedesc că au stabilit și aplicat în mod rezonabil regulile respective – cuvântul cheie fiind ”rezonabil”, cuvânt care lipsește din reglementările noastre.

Însă ei au încredere în profesorii lor, noi nu avem încredere în ai noștri. La ei părinții vor să-și trimită copii la școală, la noi … chiar nu știu ce să cred. Ei au reguli clare, pe care le mai și aplică în privința prezenței la școală: de exemplu, în UK, amenda pentru chiul este de 100 lire sterline pe zi; în SUA, pedeapsa pentru părinții care nu asigură educație copiilor este închisoarea.

De altfel, întreaga noastră legislație (în toate domeniile, să ne înțelegem – uitați-vă, de exemplu, la Legea Finanțelor Publice) este făcută pe baza prezumției de vinovăție – deci, are ca scop găsirea vinovaților și aplicarea sancțiunilor. Și nu mi se pare moral să lași întreaga răspundere la nivelul școlii – de-aia vorbeam, la începutul intervenției, de ”acarpăunizarea” profesorilor și a directorilor care, cu siguranță, vor fi cei găsiți vinovați: eu, Minister, v-am spus ce să faceți; eu, inspectorat, am dat indicații, am îndrumat și am aprobat; autoritățile locale au dat ce au vrut / ce au putut; directorul a pus în aplicare, cu ce a avut / cum a putut iar profesorii (plus elevii și părinții) suportă consecințele. Și este clar că, în activitatea concretă, de zi cu zi, mai ales în condiții speciale (cum sunt, de exemplu, cele descrise mai sus) nu ai cum să respecți, în litera lor, toate regulile respective.

Ca să intre într-o oarecare normalitate (și de frica posibilelor consecințe legale), mulți speră (în secret sau nu) ca părinții să-și țină copii acasă sau să se închidă școlile – repet, cu consecințe greu de imaginat asupra evoluției ulterioare a acestor copii: se vorbește, deja, de o jumătate de generație sau de o întreagă generație pierdută. Apar, deja, semne: sugestii, mai mult sau mai puțin voalate, pentru părinți ca, dacă au probleme, orice fel de probleme, să-și țină copiii acasă, iar profesorilor li se sugerează să fie ”înțelegători” – adică fie să motiveze toate absențele, fie, de-a dreptul, să nu le înregistreze pe toate.

Oricum, noi nu vom apuca să fim trași la răspundere de generațiile viitoare, cu ”găuri” mari în educație: absolvenții vor avea, desigur, note mari la evaluări și examene și vor fi primiți, cu brațele deschise, de mărețele noastre universități. Dar vă veți mira (cei care veți trăi până atunci), de ce, peste 20 de ani, vom fi tot coada Europei la industrii de vârf și creative, la productivitate, la inovație și, în general, la tot ce înseamnă capitalul uman. Sau, poate, ne vine mintea la cap în ceasul al doisprezecelea.

***

Hotnews:

VIDEO Doi profesori ai unui liceu de elită al României pun degetul pe rană înaintea începerii anului școlar: Va fi probabil un fel de cârpeală / Câteva observații critice la ghidul publicat de Ministerul Educației

Profesorii Adrian Sandu (Filosofie) și Cătălin Ciupală (Matematică) predau la liceul Andrei Șaguna din Brașov și au fost invitații HotNews.ro la o discuție despre începerea noului an școlar, despre ghidul ministerului, predarea online, digitalizare și transferul de responsabilitate de la centru către autoritățile locale și școli.

  • Ministerul are o problemă, în primul rând, de transparență. În foarte multe situații, ministerul vine și spune: specialiștii ministerului au stabilit că… Mi-e foarte greu să înțeleg cine sunt aceșți specialiști, nu există o asumare explicită de către cei care redactează astfel de documente a pozițiilor exprimate.
  • Nu a fost creată infrastructură pentru învățământul online sau hibrid… Este o mare problema. A ține un curs online nu înseamnă doar să pui un power point, nu înseamnă doar să porți o discuție. Noi, în acest moment, nu avem aceste resurse digitale. Va fi probabil un fel de cârpeală…
  • Există o lungă tradiție în școală românească – centralismul. Deciziile au fost mereu centralizate, la nivel național, sau al inspectoratelor. Neexistând această cultură a deciziei autonome, în cadrul școlilor sau comunităților școlare, avem niște probleme de asumare a responsabilității . E foarte greu să-ți asumi răspunderea.
  • Măsură numărul 1: Făcut o platforma educațională bună și eficientă pentru elevi și profesori. De vreo 15 ani se discută despre așa ceva și încă nu s-a făcut.
  • Eu văd o platformă eficientă… ce este eficient pentru elev? În primul rând să vadă cât știu ei. Este așa-numită auto evaluare. Pentru profesori este să aibă niște resurse la îndemână pe care să le dea elevilor din câteva clicuri. Deci, digitalizarea cred că este primul lucru, pentru că elevii nu mai stau cu cărțile în brațe atât de mult. Am făcut un sondaj la mine la școală că să văd cam cât stau elevii cu cărțile de matematică. 70% nu utilizează culegeri, și manual aproape deloc.
  • Noi, practic, funcționăm pe o paradigmă funcțională de secol XX, că să nu spun XIX. Practic, un elev studiază la școală între 15 sau 17 materii. E un fel de fărâmițare a cunoașterii și a învățării fără să existe o perspectiva globală asupra lucrurilor. Ne stabilim ținte de performanțe, uitând că până la urmă oamenii care performează pe anumite domenii sunt un procent cam de 10%, iar ceilalți trebuie să înțeleagă.
  • Să va dau un exemplu. În Franța, ei nu au olimpiada națională de matematică. În schimb au un concurs pe echipe, la care participa cam 160 de echipe. Eu l-am preluat la școală pentru că mi-a plăcut. Rezultatul: Franța are cele mai bune facultăți de pe continent, de matematică. 40% dintre vorbitorii de la Congresul Internațional de matematică, deci unde este elită mondială, sunt francezi. Și ei nu au olimpiadă…

Despre ghidul ministerului Educatiei pentru profesori: Supra-reglementarea nu este benefică

Adrian Sandu: Este un document care a trezit ceva discuții să spunem generale. Eu am o problemă cu astfel de documente. Ministerul are o problemă, în primul rând, de transparență. În foarte multe situații, ministerul vine și spune: specialiștii ministerului au stabilit că… Mi-e foarte greu să înțeleg cine sunt aceșți specialiști, nu există o asumare explicită de către cei care redactează astfel de documente a pozițiilor exprimate.

În al doilea rând, unele măsuri de acolo par să suprareglementeze anumite situații: intrarea, ieșirea din școală, ce se întâmplă în sala de clasă, cum ies copiii la toalete. Întotdeauna, situațiile acestea de suprareglementare nu generează lucruri benefice. Impresia mea, după ce am citit acest ghid, publicat de Minister, a fost că nu știu de ce mai vin la școală, dacă mai am timp să predau sau să supraveghez, ceea ce e o întrebare, pentru că acolo există foarte multe atribuții pentru profesori. Aceștia întră la clasa, după 5 minute schimbă clasa, după care intră la altă oră. Profesorul nu mai are timp să se odihnească, să aibă o pauză de 5-10 minute între ore. Nu am înțeles acest lucru.

Conform documentului, avem din plin o poziție de control. Trebuie să îi controlăm pe elevi, să-i supraveghem. Era acolo o afirmație: Este interzis schimbul de obiecte personale între elevi. Cum să-l interzici? Ce faci dacă unul își da pixul altuia? Ce se întâmplă atunci? Mi-e foarte greu să înțeleg asta, nu știu…

Cătălin Ciupală: Suprareglementarea nu face bine. Pe de altă parte, eu înțeleg foarte bine poziția ministerului. Trebuie să fie totul cât se poate de clar, cu toate că mie nu mi se pare foarte clar, dar stau și mă gândesc, eu de ce merg la școală?! Trebuie să fac educație, pot încerca să explic elevilor, nu vreau să fiu jandarm. Le explic cu argumente logice că e bine să ne protejăm, dar de aici până la a avea istericale în privința pixului, să-mi fie iertat…

Cum se pasează responsabilitatea între ministere și școli: ”Transferul de responsabilitate către autoritățile locale și către școli este un prim pas de care aveam nevoie de foarte multă vreme”

Adrian Sandu: Comunicarea făcută de institutiile de resort, ministerul Educației, Sănătății, nu a fost una bună. Dar a prins un lucru esențial. Începerea școlii este necesară. Trebuie să înțelegem că există riscuri asociate acestui proces. Riscuri pe care trebuie să ni le asumăm. Nu este o activitate pe care o facem fără risc. Tendința de a securiza din ce în ce mai mult duce la acea suprareglementare. Dar, din momentul în care treci de la o securizare a riscului în cealalată extremă, având tendința de a bloca procesul educațional, printr-o comunicare ambiguă, printr-o comunicare plină de discontinuități din care oamenii nu mai înțeleg nimic.

”Noi, în acest moment, nu avem aceste resurse digitale. Va fi probabil un fel de cârpeală”

Aici lucrurile ar fi putut sta altfel, dacă într-adevăr ar fi existat o echipa de comunicare foarte bună pentru aceste instituții. Pe de altă parte, există acest transfer de responsabilitate către autoritățile locale și către școli. Și este un prim pas de care aveam nevoie de foarte multă vreme. Dar pe de altă parte trebuie să le dai și instrumentele necesare. Și aici eu văd două probleme.

Primul aspect este legat de ce au făcut instituțiile statului pentru a ajută aceste comunități să găsească cele mai bune soluții pentru începerea școlilor. Cu câteva excepții la nivel național, nu s-a făcut nimic.

Nu a fost creată infrastructură pentru învățământul online sau hibrid, la nivelul mijloacelor tehnice: laptopuri, tablete. Nu avem resurse digitale. Este o mare problema. A ține un curs online nu înseamnă doar să pui un power point, nu înseamnă doar să porți o discuție. Înseamnă niște resurse specifice pentru orele respective. Noi, în acest moment, nu avem aceste resurse digitale. Va fi probabil un fel de cârpeală, vom încerca să suplinim această absență…

Există o lungă tradiție în școală românească – centralismul. Deciziile au fost mereu centralizate, la nivel național, sau al inspectoratelor. Neexistând această cultură a deciziei autonome, în cadrul școlilor sau comunităților școlare, avem niște probleme de asumare a responsabilității. E foarte greu să-ți asumi răspunderea.

[…]

***

Carolina Marcu

Toate imaginile cu copii purtând mască sunt ideale. Dar cred că situația nu va fi departe de scenariul următor.
Din discuțiile care vor avea loc la școală între copii și doamna învățătoare:
 
“Doamnă, Costi zice ca am COVID!!” (plânsete)
“Doamnă, Maria și-a dat jos masca!”
“Pleacă de lângă mine, covidosule!”
“Doamnă, Robert zice că are COVID și ne dă și nouă! Să nu mai vină la școală!”
“Doamnă, bunica Vanesei a avut COVID. De ce vine să o ia de la școală?”
“Doamnă, Gigel zice că nu există virusul.”
“Doamnă, dumneavoastră ați avut COVID?”
“Doamnă, mi-e rău. Mă duc la cabinet, la Ramona să îmi ia temperatura.”
“Doamnă, vreau la toaletă să mă spăl pe mâini că am pus mâna pe penarul lui Cris și cred că ea are COVID.”
“Doamnă, el zice ca mâncarea mea e infectată!!! ” (plansete)
“Doamnă, Clara nu vrea să se mai joace cu mine! Zice că eu pot să fiu bolnavă și ia boala de la mine!”
“Doamnă, vă rog să stați mai departe. A zis mami să nu veniți lângă banca mea să nu îmi dați virus.”
“Doamnă, mâine nu vin la școală că a murit buni de COVID.”
“Doamnă, Rareș mi-a dat cu dezinfectant în ochi.”
“Doamnă, Ana mi-a vărsat spirt pe caiet!”

Etc. etc.
Școală plăcută! “

***

Roxana Batariuc:

Oficial mai e o săptămână până la începutul anului școlar. Nici ca profesor, nici ca părinte nu am vreo certitudine că va începe. Apoi, și dacă va începe, cum va fi? Nu știm cum și în ce condiții. Nimeni nu știe nimic. Scenarii peste scenarii. Ne-am trezit actori într-o piesă slabă. Nici măcar nu știm dacă suntem la repetiții sau deja jucăm în fața spectatorilor. Nimeni nu știe ce să facă.

Mi-amintesc când eram copil că mama începea să-mi cumpere rechizite și cele necesare pentru școală la salariul de pe 14 august. Îmi lua o parte atunci și ce mai rămânea de cumpărat, pe 29, când era lichidarea sau avansul ( n-am înțeles niciodată când era unul, când altul. Știam doar că pe 14 și pe 29 sunt zile se salariu). Știam exact când vin acele zile, le căutam in calendarul de pe peretele din bucătărie. Pentru că erau ca niște zile de sărbătoare pentru mine, pentru că lua mama salariul.

Apoi mai știam că de școală nu scapi. Orice s-ar întâmpla în lumea asta, orice cataclism ar fi, scoala începe pe 15 spetembrie. Și asta mă bucura enorm. Pentru că-mi plăcea la școală și nu-mi trecea prin cap că cineva ar putea să-mi răpească bucuria de-a merge la școală.
Se mai găsea câte un bătrân glumeț căruia dându-i sărutmâna dimineața, in drum spre școală, să mă întrebe unde mă duc.
– La școală! îi răspundeam.
– La școală?! N-ai auzit că au mâncat-o câinii? Dă-o încolo de școală!
– N-au mâncat-o, că e din cărămidă! luam eu apărarea școlii.
– Ei, nu?! I-au dat cu untură pe la colțuri și au mâncat-o!
Și mă duceam cu inima puțin strânsă că poate chiar or fi mâncat-o
Dar o găseam acolo. Și nimeni nu-ți putea lua școala.

Astăzi, in numele siguranței, nimic nu mai e sigur.

Luptăm un glob întreg să nu cumva să ne pierdem gustul sau mirosul. Mă tem că ne concentrăm prea mult pe asta și ne pierdem între timp alte deprinderi și alte trăiri. De pildă, încet- încet, am ajuns să măsurăm din ochi distanța la care trebuie să stăm de celălalt. Astfel încât, aproapele nostru a devenit departele nostru.

Vrem să fie totul în siguranță, pentru a ține virusul la distanță și cu toate acestea, mai nesiguri ca acum nu ne-am simțit niciodată.

***

Andrei Dirlau/ R3media:

România între stultocrație, cleptocrație și kakocrație. Prostia, hoția și ticăloșia la putere

Urmăresc cu îngrijorare nefasta consecvență cu care guvernanții par să aplice o agendă îndreptată împotriva românilor în general și a educației generațiilor tinere în special.

Ordinul 4135/2020 al Ministrului Educației și Cercetării obligă elevii să urmeze din această toamnă un simulacru numit „școală on-line”.

Acest surogat educațional ar urma să înlocuiască învățământul personalizat al relației nemijlocite profesor-elev, în mediul unei clase cu copii de aceeași vârstă interacționând între ei în mod emulativ, cu un sistem tehnologic dezumanizant. Folosit abuziv, acest sistem excesiv digitalizat obosește copilul, îi scade abilitățile cognitive și-i periclitează dezvoltarea normală, armonioasă și capacitatea de socializare.

Mai grav, amendarea în regim rapid, fără consultarea părinților, a Legii Educației (1/2011) vizează fundamentarea legală a acestui erzaț de educație: în loc să fie o soluție extremă cu caracter provizoriu, se vrea ca pretinsa „școală on-line” să se poată aplica și după încetarea stării de urgență. Cu alte cuvinte, intenția este ca această instruire-prin-sticlă să fie permanentizată după bunul plac al unor birocrați și să devină normativă în chip definitiv.

Dar măsura „școlii-pe-telefon” (căci la asta se va ajunge în practică) pare a nu fi suficient de dezastruoasă pentru gustul guvernanților. Efectele „școlii on-line” asupra formării unor viitoare generații nu le par destul de nocive în raport cu agenda lor de distrugere a României. De aceea Ministerul Educației și Cercetării propune acum un nou plan-cadru pentru ciclul gimnazial, cu prevederi ce par rodul unui somn al rațiunii. MEC intenționează înjumătățirea orelor de fizică, chimie, biologie, istorie, geografie, limbi moderne, eliminarea limbii latine și a dirigenției („dezvoltare personală”), iar religia, educația plastică și muzicală rămân cu statut incert de discipline tolerate.

Cele două inițiative coroborate – „școala on-line” și eliminarea unor materii sau reducerea numărului de ore – vor avea urmări catastrofale. Dispare orice șansă ca sistemul de învățământ românesc să poată forma cetățeni înzestrați cu competențe care să le asigure performanță și competitivitate în era noii economii a cunoașterii în care intrăm. Într-o economie post-industrială inteligența, cunoștințele, gândirea și capacitățile cognitive formează capitalul intelectual personal care generează avuție. Creșterea economică nu se mai bazează pe resurse naturale și muncă necalificată, ci pe resurse umane de înaltă calificare și activități cu componentă intelectuală intensivă.

Or, aplicate împreună și corelate cu subfinanțarea cronică a învățământului și nesfârșita succesiune de experimente haotice făcute pe seama lui, care l-au bulversat și destructurat în ultimele decenii, aceste măsuri vor da lovitura de grație sistemului românesc de educație.

Ele vor condamna România la alte decenii de stagnare și chiar regres. Această educație-„nechezol”, acest pseudo-învătământ Tik-Tok, va produce generații de tineri ignoranți, incompetenți și complexați, cu capacități reduse de relaționare umană normală.

Politicile publice care au masacrat educația în ultimele decenii au echivalat cu un elogiu al ignoranței. Guverne succesive au coborât nivelul calității învățământului până l-au adus aproape de colaps. Ultimele măsuri – școala on-line și „toaletarea” sau epurarea completă a unor discipline de studiu – vor desăvârși măcelărirea oricărui standard de calitate în educație. Ele vor încununa „oda ignoranței” și a inculturii cu două ultime acorduri de o disonanță sinistră.

***

Cora Muntean:

Pe părinți și pe profesori va sta toată povara, responsabilitatea și tot ei vor fi găsiți vinovați. Anul acesta, așa cum se anunță, nu va fi despre educație, va fi despre înstrăinare, despre cum se va feri toată lumea de toată lumea. Despre neputința de a vedea cum un elev se îneacă sub ochii tăi și tu nu ai voie să-l salvezi, pentru că în regulament scrie că trebuie să stai la un metru de el. „Cine nu a lucrat cu copiii, scrie ghiduri”, a spus Florentina Dănilă, una dintre invitatele #cristoiutv

Urmăriți emisiunea de aseară https://www.youtube.com/watch?v=RHpyrj1Xke0&feature=emb_title, urmăriți emisiunea de astăzi. Aceasta e România reală, nu scenariile pe care le scriu unii din închipuirile lor.

Mulțumim Alina Geamănaru, Nicoleta Pintilie, Florentina Dănilă. Pentru curajul de a spune adevărul.

*

Ion Cristoiu:

Regulamentul pentru începerea anului școlar pare a fi întocmit de cineva care n-a văzut în viața lui un copil. Nici măcar în poză

Pentru începerea anului școlar s-au făcut nu numai planuri, ci și Regulamente. La cristoiuTv am discutat cu personalități implicate în realitățile învățămîntului românesc, prin realități înțelegînd și școlile din rural și copii defavorizați și școlile din suburbii. Am avut cîte o oră de interviu cu Rareș Voicu, elev în clasa a XII-ea la Liceul din Brăila, Președintele Consiliului Național al Elevilor, cu Iulian Cristache, tată al unei eleve, președinte al Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar, cu Alina Geamănaru, președinta Asociației Uniți ne apăram drepturile copiilor!, mamă a trei copii, cu Nicoleta Pintilie, mamă a unui băiat de liceu, profesor pentru învățămîntul primar la Liceul de Electronică și Telecomunicații, „Gheorghe Mârzescu” din Iași – clasa a IV-a, în noul an școlar, absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, 25 de ani activitate la catedră – 17 ani în mediul rural, de 8 ani în oraș, gradul didactic I, responsabila Comisiei metodice a învățătorilor din școală, cu Florentina Dănilă, de 41 de ani profesor la Liceul Pedagogic Botoșani, metodist al școlii și metodist la Inspectoratul Școlar (la Liceul Pedagogic se pregătesc și fac practică pedagogică viitorii învățători la noi.)

Elevi de frunte, părinți tipici, învățători cu experiență de o viață. Concluzia seriei de interviuri a fost necruțătoare:

Regulamentul de protecție sanitară impus de Ministrul Educației Naționale și de Ministrul Sănătății pare a fi întocmit de oameni care n-au văzut un copil nici măcar în poză.

Aș adăuga:

De oameni care n-au trecut în viața lor dincolo de Chitila.

Se pregătește începerea noului an școlar în varianta prezenței fizice.

De ce se vrea prezența fizică la școală în locul învățămîntului online? Pentru că prezența fizică oferă elevului condiții de formare pe care învățămîntul online nu le poate asigura. Cum prezența fizică are loc în condiții de Pandemie principala problemă abordată și reglementată a fost protecția sanitară. De dimineață pînă seara așa zișii specialiști, în realitate niște slugi ale politrucilor de la Guvernare, au discutat numai și numai despre cum pot fi feriți copiii, [nu] și, evident, cum pot fi ferite cadrele didactice de infectare.

Cea mai bună formulă de protecție e însă școala online. De ce nu s-a rămas la școala online?

Pentru că, așa cum arată toți specialiștii în pedagogie, prezența fizică la școală răspunde unor nevoi de esență ale formării copilului. Ar fi fost normal ca înainte de impunerea Regulamentului de protecție sanitară alături de sanitari, dacă nu chiar înaintea lor, să fie consultați elevii, părinții, profesorii. Și anume, asupra pericolului ca măsurile de protecție să facă inutilă și chiar riscantă prezența fizică la școală.Cu alte cuvinte, Regulamentul trebuia să țină cont de realitățile căruia i se adresează, realități care nu sînt ale restaurantelor, ale plajelor ale spectacolelor de teatru, ci ale copiilor și ale educației. Din nenorocire, decizia de începere a școlii, cu prezență fizică, de la 14 septembrie 2020 n-a fost luată din grija față de formarea tinerei generații. Ea fost luată din grija lui Klaus Iohannis, a lui Ludovic Orban și a PNL de a obține la locale puterea deplină. S-a decis începerea școlii cu prezență fizică pentru a justifica ținerea alegerilor locale (dacă am început școala astfel de ce n-am ține și alegeri?) și pentru a cîștiga capital electoral. Dacă ar fi fost o minimă preocupare pentru formarea tinerei generații, nu s-ar fi elaborat cel mai idiot Regulament de protecție sanitară din toate timpurile prin raportare la realități.

Realitățile sînt date de două specificități:

1. Copiii mai mici sau mai mari.
2. Copiii merg la școală nu pentru a li se livra cunoștințe, cum spune Klaus Iohannis, inspirat din viața și activitatea comerțului cu amănuntul, ci pentru a folosi condițiile date de prezența fizică: relația directă cu profesorul, socializarea, consumul de energie și de emoții.

Interlocutorii mei au raportat prevederile din Regulament la realitățile întruchipate de specificul copilului. În recreație, spune Regulamentul, copiii n-au voie să interacționeze. Cum adică? se întreabă nedumerit orice părinte de copil și mai ales orice învățător. Și așa în clasă e greu, e aproape imposibil să obligi copiii la respectarea unor reguli pe care și roboții nu l-ar putea respecta, cum să-i ții în recreație la distanță unul de celălalt? Și nu o zi, nu două, ci săptămîni, dacă nu chiar luni. Apoi, recreația e un moment de consumare a unei energii teribile pe care o au copiii. Cum să-i obligi să nu se atingă în timpul orelor și al recreațiilor cînd și așa era greu înainte unui învățător sau unui profesor să facă ordine? Vorba aia:Ai văzut babă frumoasă și copil cuminte?

Interlocutorii mei au reamintit că la clasele mici fața învățătoarei are un rol ieșit din comun, Acum învățătoarea poartă mască! Elevul, la rîndu-i, poartă mască. Fiecare trebuie să strige ca să fie auzit de celălalt. La clasele mici, copilul are nevoie de intervenția fizică a învățătoarei, care joacă rolul unei a doua mame. Cum se va simți copilul cînd va plînge că i s-a rupt creionul și doamna învățătoare îi va spune că n-are voie să se apropie de el?

Nu mai adaug aici realitățile școlilor din România. Multe dintre aceste școli își începeau activitatea fără autorizare sanitară. Păi, dacă ele nu reușeau să îndeplinească exigențele sanitare minime din perioada anterioară Pandemiei, cum vor reuși să îndeplinească exigențele cumplite impuse de protecția sanitară? Majoritatea școlilor au personal auxiliar insuficient. Cine va asigura în școală nu o zi, nu două, ci multe zile de acum încolo dezinfectarea fiecărei clanțe și a fiecărui buton?

Să fim realiști!
Școala nu e dorită de toți elevii.
Școala e urîtă de mulți elevi.
Pentru a face școala atractivă se duce o bătălie planetară.

Școala e urîtă de elevi, pentru că impune reguli de respectat unei vîrste care nu s-a obișnuit cu regulile.

Acestor reguli tradiționale, care făceau școala puțin simpatică, li se adaugă acum o sumă de reguli cumplite, greu de respectat și de un adult (de la purtarea măștii ore întregi pînă la păstrarea distanței).

Există riscul ca după prima zi, care va trece ca un moment dorit, școala să stîrnească ură.

Dacă prezența fizică a elevului nu beneficiază de condițiile minime de educare prin socializare, ce rost are să mai chinuim copii și cadrele didactice aducîndu-le la o școală care nu e școală – școală, ci școală de corecție?!

***

Nicoleta Pintilie (FB):

O recomandare oficială transmisă de INSP către ministerele Sănătății și Educației se referă la purtarea măștii în școală – […] de către profesori tot timpul, adică și în timpul orelor, în clasă.

Fiind doar o recomandare (deci nu ar presupune neapărat obligativitatea), mă gândesc că poate se va găsi vreun competent printre autoritățile decidente din Educație care să țină seama atât de latura psihopedagogică a acestui aspect – mimica (feței) profesorului este indispensabilă în activitățile cu școlarii mici (!), cât și de logica contextului – profesorul de la învățământul primar (învățătorul) nu circulă din clasă în clasă, prin urmare, el nu poate deveni ”vector” în transmiterea virusului. Asta, în caz că ne dorim educatori profesioniști, nu bone pentru micii școlari.

Punând răul înainte – pentru ca, în caz că va veni, să-l pot simți ca pe o piatră, și nu ca pe ditamai bolovanul, încerc să-mi imaginez situația în care competentul despre care am vorbit nu se va găsi, iar eu mă voi afla în clasă, în fața elevilor mei, distanțată social, cu textila pe față.
Ce se va întâmpla, presupunând că, în timpul lecțiilor, atunci când le voi vorbi elevilor (și numai atunci – adică mai tot timpul), de la o distanță considerabilă, îmi voi coborî masca pe bărbie? Cum ar putea fi interpretat gestul meu? Ca un gest de iresponsabilitate sau/ și de nerespectare a regulilor? Sau ca un gest de asumare a responsabilității, chiar în condiții de risc personal (am destule kilograme în plus, hipertensiune arterială și alte ”comorbidități”), de respectare a normelor pedagogice și psihologice în lucrul cu școlarii mici, pentru a-i sprijini pe aceștia în înțelegerea deplină a conținuturilor? Ei, asta-i întrebarea!

Legaturi:

DE LA NAZISM LA MASKISM. O critică franceză a politicii copilului sacrificat pe altarul angoasei iraționale a adulților. „Când o să ne dăm seama oare de OROAREA la care îi supunem? Și o întrebare rămasă fără răspuns: DE CE?”

ȘCOALA CA O MASCARADĂ. Observațiile PRO VITA București aduse proiectului MS și MEN de DESCHIDERE A ȘCOLILOR. „Obligativitatea purtării măștii în sălile de clasă de către toți elevii, fără excepții va prejudicia sănătatea celor suferinzi”

DESCHIDEREA ȘCOLILOR ÎN VREMURI DE PANDEMONIE. De la abordarea „relaxată” din țările nordice la experimentul traumatic al mascării copiiilor încă de la grădiniță

MĂȘTILE ÎN ȘCOALĂ. Ce se știe despre riscul infectării la copii și a focarelor în școli? De ce măsura purtării măștilor ar putea fi PUNITIVĂ și o GREȘEALĂ GRAVĂ/ Wired: “E ridicol să tratezi școlile precum focare de Covid”/ British Medical Journal: “Copiii nu sunt super-răspânditori de Covid-19”

Expert al SAGE, grupul științific pentru urgențe al Marii Britanii: Copiii pot răspândi virusul mai mult dacă poartă măști la clasă (Video)

 

***

“Ce fac de Paste? Stau acasa, ies in prag si plang impreuna cu vecinii mei! Pentru ca ASA E PIESA, ASA E SCENARIUL!” – Voci lucide si curajoase de ACTORI IN VREMEA PANDEMIEI GROAZEI. Carmen Tanase: “VOM RAMANE CU TRAUME MARI SI FARA BANI. Frica este mult mai periculoasa decat orice boala”/ FLORIN ZAMFIRESCU: “Odata anumite libertati pierdute si lumea invatata cu asta, lucrurile ar putea ramane asa”

PSIHOLOGIA PANDEMIEI. Profesorul MIRCEA MICLEA despre “NOUA RELIGIE A SIGURANȚEI” în contextul combaterii coronavirusului. “Să ne uităm și în alte părți, SĂ INTEGRĂM PERSPECTIVELE, informațiile. Prin GÂNDIRE CRITICĂ și integrare ne vom apropia mai mult de adevăr și, cum zice Cartea, ADEVĂRUL NE VA FACE LIBERI!”

CULTUL SIGURANȚEI ȘI MEDICINA CA RELIGIE. Mircea Miclea despre efectele izolării sociale: „Oamenii o să renunțe la libertate. Și asta e grav, extrem de grav!”/ GIORGIO AGAMBEN: „Gândirea acelora care continuă să caute adevărul și să respingă MINCIUNA DOMINANTĂ va fi, așa cum se întâmplă deja în fața ochilor noștri, respinsă și acuzată de răspândirea de știri false”

(VIDEO): Interviu cu DENIS RANCOURT, cercetător, profesor și activist civic din Canada, despre MORTALITATEA Covid-19, declararea PANDEMIEI de către OMS și (in)eficiența MĂȘTILOR. “Când ai o lipsă de date, nu poți aplica o politică draconică”/ “SUNTEM DEJA ÎN PLINĂ DISTOPIE”

Regizorul CRISTI PUIU, reflecții amare despre „REGIMUL CÂINESC” și „non-sensul de talie cosmică” al DISTANȚĂRII SOCIALE și restricțiilor anti-covid. „Mi-e teamă că ne îndreptăm către o formă de TOTALITARISM pe care nu îndrăznim să îl denumim. Când vom ajunge să ne gândim o să ne gândim din puşcărie la asta”

NOUL TOTALITARISM PATOLOGIZAT sau Bine ați venit în Minunata Nouă Normalitate


Categorii

Coronavirus, Educatie, Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Razboiul impotriva populatiei, Razboiul impotriva sanatatii, Scoala romaneasca, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la ““ȘCOALA DE CORECȚIE” COVID-19 sau REEDUCAREA întru ALIENARE, DE-SOCIALIZARE, NE-FIRESC/ “A-i chema pe copii la şcoală în condiţiile închipuite de Ministerul Educaţiei este o mare bătaie de joc și o alternativă mult mai proastă decât învăţământul online”/ CARMEN TĂNASE: “Copiii sunt ținta acestei lumi noi. Cei care sunt în formare acum vor fi învățați să stea într-un pătrățel, de mici” (VIDEO)

  1. Pingback: BOLNAVII DE STALINISM - avocați, profesori sau psihologi GÂNDESC LA SANCȚIONAREA, INCLUSIV MAXIMALĂ, A PĂRINȚILOR, ELEVILOR SAU CADRELOR DIDACTICE care nu respectă DIKTATUL DEMENT AL REGULILOR COVIDIOATE ÎN ȘCOALĂ. "Construim școala nounor
  2. Părinții nu au curaj sa se pronunțe asupra regulamentului dement din școli. Îi văd pe mulți ca doresc din nou școală online pentru copiii lor, ca să scape de grijă. Mâine se întâlnesc asociațiile de părinți cu directorii școlilor, pentru a discuta regulamentul dement. Reprezentanții părinților pot avea alte păreri decât majoritatea. N-am întâlnit printre cunoscuți niște părinți responsabili , care sa se ducă la ușa școlilor și sa se intereseze de soarta copiilor lor. Se numește lașitate, indiferența, plictiseala, nu știu. Sa mai spună și alții ce atitudine mai e și asta din partea părinților.
    PS:Pe 6 sept în Grecia, la Atena, a avut loc o mare demonstrație a părinților care au protestat împotriva purtării măștilor în școli și împotriva testelor pe copii.

  3. Foarte bun colajul de materiale. Dintre toate, articolul lui Dirlau arata miza reala a acestui demers criminal de ruinare completa a invatamintului romanesc. Mutarea lui in on-line este o catastrofa. Chiar daca am avea toata infrastructura cu aparatura de ultima generatie, tot catastrofa este. Parerea mea este ca acum se forteaza prea mult in directia asta. Si ticalosii o stiu prea bine si mai stiu ca desi esecul e clar inca inainte de a incepe anul scolar, un cistig tot va fi (din punctul lor de vedere): obisnuirea copiilor si tinerilor cu postura comoda de invatacel din fotoliu, inculti, fara orizont, f[r[ perspectivem, doar cu niste abilitati de minuire a aparaturii.
    Nu mai stiu unde am citit, cred ca pe edupedu, ca scopul este sa se renunte la cadrele didactice, vor fi vreo 100 in total, atent selectionate, care vor inregistra lectii-model “de inalta calitate” pentru toate materiile. Aceste lectii vor inlocui orele efective la clasa, manualele, in fine, tot ce tine de procesul de predare-invatare asa cum l-am cunoscut pina in martie 2020. Evident, totul era prezentat ca oviitoare mare realizare, caci nu-i asa, cine sta in calea progresului, cine nu se adapteaza, e condamnat la pieire in logica luciferica de azi.
    Dintre invitatii lui Cristoiu, mi-au placut Alina Gemanaru si Nicoleta Pintilie, femei dintr-o bucata, care sint sigura ca vor face tot ce la va sta in puteri sa atenueze din consecintele dezastruoase ale “noii scoli”, aplic\nd regulile cu inteligenta.
    Florentina Danila a avut o interventie deceptionanta pentru un cadru didactic cu 41 de ani de experienta. Mi s-a parut mai degraba infricosata de soarta ei si a cadrelor didactice legata de riscul de imbolnavire si preocupata exclusiv de punerea in practica a regulamentului stufos anume conceput asa.
    Dana Budeanu e un fenomen! S-a impus cu felul ei direct de a vorbi, iar vorbele si sentintele ei sint ca niste palme rasunatoare date peste mutrele arogante ale ticalosilor si neispravitior care clocesc asemenea nerozii.
    Multumiri fratilor admini care au seletat si pregatit acest material amplu foarte instructiv.

  4. @Miriam
    Ieri m-am intilnit cu o mamica din bloc, pregatita sa mearga la sedinta cu parintii. Baietelul ei intra in clasa I. Am incurajat-o sa se lupte acolo, sa fie ferma, sa… M-a oprit si a spus ca este o sedinta de informare, ca deciziile au fost deja luate de directorul scolii si nu se mai poate face nimic. E aceeasi atitudine defetista pe care o vedem la majoritatea! Nu stiu daca e lasitate, e mai degraba un soi de fatalism bine inradacinat si o supusenie ipocrita in fata autoritatii. Pentru ca vor fi destui care vor spune da, da, asa vom face, dar vor gasi modalitati “sa se descurce”. Numai nu stiu daca va mai tine si de data asta

  5. Off topic, dar nu tocmai!
    Un var a fost la mare cu familia, printre care și o fetiță de 7 ani. Acolo s-au întâlnit cu o familie din Tg. Mureș, care aveau o fetiță de vârstă apropiată. Copilele s-au împrietenit repede și au fost nedespărțite. La plecare, bocete, mare jale, implorari, refuz de a se sui în mașină altfel decât împreună, pus condiții :”Ori la Tg. Mureș, ori la Piatra Neamț, dar numai împreună, amândouă”.
    În situația asta ajung copiii după câteva luni de izolare.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare