Cum se explica ATENTATELE TERORISTE ALE SOCIOPATILOR (“lupii singuratici”) intr-o era a SUPRAVEGHERII si a SERVICIILOR SECRETE?

sursa imaginii

• DW: Dezmorsarea bombelor de ură cu explozie întârziată 

Vărsările de sânge ale asasinului de la Toulouse, crescut de propria sa mamă în cultul urii faţă de democraţie, faţă de evrei şi faţă de creştini n-ar fi trebuit să fie atât de suprinzătoare precum au fost… Cel puţin 300 de gloanţe s-au tras în operaţiunea care a dus la uciderea teroristului islamist de la Toulouse. Înainte de a muri, teroristul a recunoscut în faţa oficialităţilor că este un membru al reţelei islamiste al Quaida. În numele ei a ucis 7 oameni, între care şi trei copii evrei.

Întreaga afacere ridică numeroase întrebări nu doar cu privire la eficacitatea poliţiei şi serviciilor secrete franceze, ci şi probleme de ordin juridic, moral şi politic, ce trebuie lămurite urgent. Lista întrebărilor e lungă şi poate începe bunăoară chiar cu operaţiunea care a dus la uciderea lui Mohamed Merah, ucigaşul terorist de la Toulouse. De ce n-a putut fi el capturat viu? De ce a durat atât de mult înainte ca poliţia să acţioneze, deşi se afla de mult în colimatorul serviciilor secrete?

Cum de şi-a adunat el un arsenal întreg sub ochii agenţilor secreţi, fără ca responsabilii să intervină?

Radicalizarea islamistă, în închisoare, a francezului de origine algeriană, care trecuse prin faze de instrucţie în Afganistan şi Pakistan era cunoscută de mult.

Se ştia de opţiunile sale salafiste, jihadiste, ca şi de orientarea fundamentalist-islamică similară a mamei sale şi a fratelui său.Numele asasinului de la Toulouse se afla pe o listă americană de indivizi suspecţi de terorism lipsiţi, ca atare, de dreptul de a primi o viză de intrare în SUA.

E vorba de o listă globală, a unei instituţii intitulate „Terrorist Screening Center”, care lucrează cu informaţii furnizate de FBI. Lista conţine circa 4.000 de nume de persoane pe care oficialităţile americane le consideră capabile să provoace prăbuşirea unui avion de pasageri.

Şi autorităţile americane şi cele franceze ştiau de călătoria în Afganistan, mai precis de la graniţa afgano-pakistaneză, la antrenamente militare ale extremiştilor islamici, efectuată de Mohamed Merah în 2010.

O mamă înaintase acum circa doi ani, în două rânduri, plângeri împotriva teroristului de la Tolouse, pentru că-i supusese fiul, un adolescent în vârstă de 15 ani, unui bombardament propagandistic islamist, prin intermediul unor filme video de o barbarie indescriptibilă.

În aceste condiţii se pune întrebarea de ce autorităţile franceze, de ce poliţia şi serviciile secrete n-au intrat în acţiune astfel încât să evite băile de sânge de la Tolouse? În acest oraş din sudul Franţei şi în împrejurimi, şi-au pierdut viaţa din cauza acestui terorist islamist iniţial trei paraşutişti francezi, din care doi arabi, musulmani din Maghreb, şi unul de culoare, precum şi, ulterior, 4 evrei, între care trei copii mici şi un dascăl, tatăl a două dintre victime.

Că, după aceste crime, poliţia a reuşit în fine să identifice o adresă IP şi să-l izoleze pe ucigaş, împiedicând comiterea altor asasinate, de bună-seamă plănuite, e, în mod cert, un motiv de satisfacţie.

Se pune însă întrebarea dacă autorităţile n-au ignorat în mod vinovat avertismentele existente? N-ar fi putut acţiona ele mai din timp şi mai eficient? Iar Europa occidentală nu se poate apăra ceva mai bine de faptele izvorâte din ura oarbă a unor fanatici scufundaţi în ideologia terorismului islamist, cu vrăjmăşia sa ireductibilă împotriva democraţiei, a statului laic şi de drept şi a evreilor?

După baia de sânge comisă la Tolouse, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi principalul său challenger, socialistul Francois Hollande au căzut de acord, în mod salutar, să-şi întrerupă campania electorală. Spre deosebire de reprezentanţii extremei stângi, candidata extremei drepte, Marine Le Pen a demonstrat mai multă abilitate, raliindu-se şi ea acestui moratoriu, încheiat joi după-amiază. Dar Le Pen a încercat din capul locului să tragă spuza pe turta ei, afirmând că Franţa ar fi subestimat pericolul fundamentalist.

E foarte posibil ca acest discurs să nu rămână fără efect asupra scenei politice franceze, dacă partidele de centru-dreapta şi de centru-stânga permit extremei-drepte să preia acest subiect şi să-l transforme în trambulină propagandistică. Pe moment e clar că atitudinea de om de stat responsabil, adoptată de liderul de la Elysee după masacrul de la Toulouse va favoriza substanţial, o vreme cel puţin, campania electorală a preşedintelui Sarkozy.

Dacă asasinul n-ar fi fost islamist, ci extremist de dreapta, ar fi profitat în schimb stânga. Care va încerca totuşi să combată candidatura preşedintelui amintind de problemele de integrare nerezolvate de Sarkozy în suburbiile marilor oraşe franceze, în epoca în care a fost ministru de interne. Dincolo de efectele politice imediate, potenţial majore, dată fiind importanţa Franţei, ale crimelor de la Tolouse, se pune problema unei noi ajustări a serviciilor secrete şi a legislaţiei europene, astfel încât autorităţile să facă faţă mai eficient teroriştilor islamişti izolaţi.

În chestiune e problema capturării – întotdeauna dificile, într-un stat de drept – a aşa-numiţilor “lupi singuratici”, terorişti fanatizaţi care nu-şi comit crimele în grup.

În reacţie la seria de atentate de la Toulouse, coordonatorul luptei antiteroriste a UE, Gilles de Kerchove, a propus stocarea datelor pasagerilor societăţilor aeriene ca în SUA. În acest fel, poliţiile naţionale i-ar putea urmări mai lesne pe indivizii care se instruiesc în taberele teroriste din străinătate.

Un astfel de registru pe model american ar fi cu siguranţă extrem de util. Imperativ e însă, totodată, ca autorităţilor europene să li se pună la dispoziţie şi legislaţia care să le îndrituiască să intre în acţiune împotriva „lupilor singuratici”, înainte ca aceste bombe de ură cu explozie întârziată să ajungă să fie detonate.

Petre M. Iancu