DEFICITUL DE… FEMEI: pericolul la care cugeta al nost’ ministru al Muncii, Sebastian Lazaroiu. Solutia: LEGALIZAREA PROSTITUTIEI

3-08-2011 1 minut Sublinieri

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat, într-un interviu acordat “Adevărul”, că deficitul de femei pe piaţa matrimonială este o chestiune serioasă, iar dacă piaţa sexului nu va fi reglementată, peste opt ani, vor fi probleme.

Întrebat dacă mai pledează pentru legalizarea prostituţiei ca soluţie pentru această problemă, Lăzăroiu a spus că nu ştie dacă până atunci va fi legalizată.

“Nu ştiu dacă va fi legalizată, am vorbit despre chestiunea respectivă pentru că este o chestiune serioasă. Este vorba de un deficit de femei pe piaţa matrimonială, nu că vor fi mai mulţi bărbaţi decât femei, cum au interpretat unii care nu au citit studiul. Pe piaţa matrimonială cei cu vârsta de căsătorie, de obicei sunt cam egali. Atunci va fi un deficit, ceea ce înseamnă mai mulţi bărbaţi decât femei la vârsta căsătoriei, ei nu au cum să recupereze acest deficit şi teoriile spun că în situaţii de genul acesta este posibil să apară o agresivitate mai mare din partea bărbaţilor respective”, a comentat fostul consilier prezidenţial.

“La noi deficitul nu este atât de mare, dar situaţia este mult mai complicată în ţări precum China sau India unde vorbim de milioane de bărbaţi care vor rămâne singuri peste cinci sau zece ani. Ceea ce înseamnă că potenţialul de agresivitate este uriaş. Din postura decidentului trebuie să te gândeşti şi la asta, cum o să gestionezi o asemenea situaţie”, a explicat el.

51% din români susţin legalizarea prostituţiei. Pentru a nu creşte potenţialul de frustrare sexuală- pentru că bărbaţii aia singuri probabil că nu se vor căsători dar măcar e nevoie să îşi satisfacă nevoile de bază – şi atunci nu au decât două variante: distrug nişte căsnicii sau merg pe piaţa sexului. Dacă piaţa sexului este nereglementată sau nu există va fi o problemă, dar mai e până atunci. Asta e abia în 2019, a conchis ministrul.

Înainte de a fi numit ministru, Sebastian Lăzăroiu a prezentat un studiu intitulat “Demografia iubirii”, în  care atrăgea atenţia asupra riscului unei “revoluţii sexuale” care s-ar putea produce peste opt ani, din cauza deficitului de femei, aflate la vârsta căsătoriei. Una dintre soluţiile indicate  viza legalizarea prostituţiei, variantă care a fost avansată şi de comisia prezidenţială pentru politici sociale.


Categorii

1. DIVERSE, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

19 Commentarii la “DEFICITUL DE… FEMEI: pericolul la care cugeta al nost’ ministru al Muncii, Sebastian Lazaroiu. Solutia: LEGALIZAREA PROSTITUTIEI

  1. ce trist este cand ajungem sa redefinim/pervertim in felul acesta sensul cuvintelor si sa confundam iubirea cu desfranarea, nevoile firesti ale omului cu patimile. Nu stiu cum stam ca popor la capitolul deficitului de femei dar in mod sigur situatia e dezastruoasa in ceea ce priveste deficitul de rugaciune ;-(

  2. Un frustrat sexual cu idei naziste.

  3. Si-ar dori ei,si-ar dori sa raspandeasca preacurvia si slutenia printre oamenii de rand,sa predice intunecimea si degradarea printre oamenii fideli Crucii si Lui Hristos.Rusine celor care sustin aceste idei masonice! Ei stiu ca oamenii sunt nevoiti sa respecte legile,dar asa ceva e inadmisibil!

  4. @ Elena:

    Pana la rugaciune e un mega-deficit de bun-simt elementar si de normalitate la cap…

  5. cum se gasesc caprele astea de se,, potrivesc,, atat de bine min. muncii, min sanatatii, min. culturii, min invatamintului samd…toti o apa si un pamant …un buchet de iude ,,lasate de capul lor,,…

  6. Dar ce mod viclean de a pune problema: ei doresc apararea casniciilor!
    (“şi atunci nu au decât două variante: distrug nişte căsnicii sau merg pe piaţa sexului”)

  7. Cum sa legalizezi nefirescul si uraciunea si mizeria? Ce sa ii spun copilului care vede asa ceva? Ca e anormal-dar atunci in ce lume traim, unde anormalul e parte din viata mea, sau ca e normal-si ca singura diferenta dintre noi si animale e ca dam bani dupa?
    O minciuna de studiu cu o minciuna de concluzie. Nevoia unui frustrat nu e neaparat legata de actul in sine, ci mai mult de intelegerea pe care o cauta la semeni. Un frustrat care da bani sa fie iubit va deveni si mai frustrat, parerea mea.
    Si daca e deficit de femei pe piata matrimoniala, ar trebui mai degraba ca cele ce au inclinatii spre meseria de amanta sa fie incurajate sa paraseasca aceasta meserie si sa intemeieze familii normale.

  8. Lumeeeeee, i-auzi la asta:

    “Este vorba de un deficit de femei pe piaţa matrimonială, nu că vor fi mai mulţi bărbaţi decât femei, cum au interpretat unii care nu au citit studiul. Pe piaţa matrimonială cei cu vârsta de căsătorie, de obicei sunt cam egali. Atunci va fi un deficit, ceea ce înseamnă mai mulţi bărbaţi decât femei la vârsta căsătoriei, ei nu au cum să recupereze acest deficit şi teoriile spun că în situaţii de genul acesta este posibil să apară o agresivitate mai mare din partea bărbaţilor respectivi”

    Pai: ori e deficit, ori nu e!
    E deficit de femei, dar nu ca sunt mai multi barbati 😮
    Ei sunt “cam egali” (pe piata matrimoniala), dar “va fi deficit” 😮

    O fi greseala de tipar…
    O fi, n-o fi, problema e ca incearca sa ne abureasca prin fel si fel de justificari, care mai de care mai idioata…

  9. @admin

    pe langa deficitul de bun-simt tare mi-e teama ca este vorba si de multa rea vointa la mijloc. Parca nu prea-mi vine a crede ca domnu’ Lazaroiu nu poate dormi noaptea pt ca il macina problemele celibatarilor romani.

  10. @Florin M,

    Cred ca voia sa zica “Atunci (adica peste 8 ani, nu acum) va fi un deficit, ceea ce înseamnă mai mulţi bărbaţi decât femei la vârsta căsătoriei”.

    Eu nu inteleg insa cum vine asta cu “piata matrimoniala”… n-am mai auzit pana acum conceptul.

  11. si cu linkul catre Anuar… gata 🙂

    @Mirela
    Da, banuiesc ca el s-a referit la cei ce vor ajunge peste 8 ani pe “piata matrimoniala” (pe intelesul dlui Lazaroiu inseamna varsta la care pot intretine “relatii sexuale”). Dar asta ar inseamna ca intre cei care sunt foarte mici acum (sa zicem 8-10 ani) exista niste diferente semnificative, pentru a produce o asemenea ingrijorare.

    Intr-adevar, conform datelor statistice din Anuarul INS 2009, populatia masculina este mai numeroasa decat cea feminina si per total si pe grupe de varsta, pe orizontul de timp 1990-2008 (sursa: capitolul 2.3 din Anuar). Dar asta il contrazice flagrant pe Lazaroiu, pentru ca diferenta anuala intre sexe pe grupe de varsta si per total (barbati-femei pe 0-34 de ani macar) este aceeasi din 1990 pana in prezent! Cum am supravietuit pana acum, nu stiu!

    Atunci, dupa cum ne aduce la cunostinta ministrul nostru, daca peste 8 ani potentialul de agresivitate va fi urias din cauza diferentei dintre barbati si femei, de unde reiese asta?
    Si daca ar fi sa ne limitam la modul lui de a pune problema (Doamne, fereste!!) si sa trecem peste barierele morale, de constiinta, “religioase”, atunci conform DATELOR statistice nu se justifica afirmatiile lui.
    Prin urmare, ori nu-i ies socotelile, ori e un mincinos (si e putin spus doar “mincinos”), ori mai degraba AMBELE de mai sus: un incompetent care serveste alte interese.
    Q.E.D.

  12. Nici nu ne respecta suficient de mult (nu doar el, mai toti de la conducere) ca sa se straduiasca sa ne ofere explicatii plauzibile pentru deciziile luate deja sau cele viitoare. E clar ca au o agenda pe care tin sa o urmeze si mai balmajesc si ei acolo doua vorbe pentru a prosti prostimea… iar cu cei mai inteligenti nu isi bat capul, isi pun placa pe care o au de spus, fara nicio teama de penibil. Unde nu e obraz si demnitate, jena dispare. Ca si pe vremea pcr-ului traim iarasi zile in care auzim aberatii spuse cu cea mai mare seninatate. Si incet, incet, lumea incepe sa se obisnuiasca cu ele. Asa devine anormalitatea banala, cotidiana… (valabil pt toate minciunile care ni se servesc – reforma, modernizare, informatizare, “eficienta”).

  13. Pingback: "NOUA REPUBLICA" = noua diversiune cu pretentie de "alternativa", pusa in slujba regimului BASESCU-CIA-FMI. Despre manipularea miscarilor "ANTI-SISTEM"
  14. Pingback: Sebastian Lazaroiu sustinte infiintarea TINUTULUI SECUIESC si vrea sa fie CONCEDIATI 300 000 BUGETARI pentru SINECURISTII DE LA "NOUA REPUBLICA"!
  15. Pingback: (video) "Profetism" al crizei si pe malul Dambovitei: Sebastian Lazaroiu despre NOUA ORDINE INSTITUTIONALA ce i se pregateste Romaniei
  16. In orice societate normala, proportia dintre barbati si femei este de cam 49% – 51%. Nu vad de ce societatea romaneasca ar face exceptie de la asa ceva! Exceptie fac doar tarile coloniale recente, gen australia sau Noua Zeelanda, care tocmai din acest motiv incurajeaza imigratia feminina.
    Iar despre legalizarea prostitutiei, pot spune urmatorul lucru: in anii 50, in SUA, se punea aceeasi problema – in ziare, la TV, etc… Si atunci, guvernul american a ales 12 localitati americane considerate tipice din punctul lor de vedere, unde, pentru un an, au legalizat prostitutia. La casele de toleranta aveau acces doar localnicii si timp de un an au fost monitorizate o serie intreaga de fenomene sociale (divortialitate, violenta, talharii, frecventa si notele obtinute de elevi, frecventa participarii la slujbele religoase, etc.). Iar cand au tras linia au vazut ca totul da cu minus si au legalizat anomalia asta!!! Asta imi place mie la americani – nu fac cercetare de dragul cercetarii, ci in scopuri bine stabilite! Dar noi, probabil, suntem nejudecati si credem tot ce auzim la TV. Ne meritam, astfel, din plin, soarta!

  17. @relu:

    Nu e clar ce sustineti? Si parca in SUA, totusi, prostitutia nu e legalizata, asta depinde de statele federate, in unele locuri e legala, in altele nu.

  18. Nu mai citisem pana acum acest articol… Te apuca rasu’-plansu’, vorba poetului, citind argumentatia care schiopateaza grav din punct de vedere logic.

    De altfel, nu e niciun deficit de femei “pe piata matrimoniala”, ci un deficit de barbati care sa vrea sa se casatoreasca si sa intemeieze o familie. De unde deduc ca exista poate un deficit de femei care sa fie “disponibile” fara sa aiba “pretentia” de a deveni sotii si mame, si care trebuie “incurajate” sa se vanda pentru cativa banuti.

  19. Pingback: LEGALIZAREA PROSTITUTIEI: incurajarea TRAFICULUI DE CARNE VIE si EXPLOATAREA FEMEILOR. Ancheta Der Spiegel cu o prostituata ...romanca - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare