DEPOSEDAREA DE SUVERANITATE ENERGETICĂ ȘI ALIMENTARĂ. Un proiect de lege înstrăinează depozitele de gaz din MAREA NEAGRĂ și stabilește REDEVENȚE MINIMALE/ PRIORITĂȚI ANTINAȚIONALE? Autoritățile investesc in AUTOSTRĂZI CĂTRE UNGARIA și GAZODUCT CĂTRE BUDAPESTA/ Muncim mult pe bani puțini/ INDUSTRIA ALIMENTARĂ – îngenuncheată de MULTINAȚIONALE

• CorectNews:

Dan Chitic: Trădare națională pe resurse!

Statul Român renunță în fața corporațiilor la un atribut al suveranității sale, acela de a legifera și a stabili în materia prevederilor referitoare la impozitarea directa.

Zilele trecute am auzit în câteva rânduri la TV că ambasadorul SUA, Hans Klemm, în plin scandal al abuzurilor DNA și al revocării LCK, a avut discuții la Guvern și cu Liviu Dragnea “pe alte subiecte decât cele ale justiției”. Ciudat, mi-am zis… Dacă nu e politică… e vorba de bani. Întotdeauna! Apoi mi-am amintit că reprezentanți ai concernului OMV au avut o întrevedere cu Președintele chiar la începutul anului acesta, prilej cu care Administrația Prezidențială ne informa că: “Directorul general al OMV a reliefat, totodată, nevoia de predictibilitate a cadrului fiscal şi legislativ, care trebuie să susţină performanţele companiilor şi dezvoltarea unui mediu de afaceri stabil şi competitiv. În ceea ce priveşte parteneriatul dintre OMV-Petrom şi Exxon-Mobile pentru exploatarea perimetrului Neptun Deep, acesta continuă să reprezinte un interes major, atât pentru statul român, cât şi pentru investitori.” Dar de ce atâta agitație?

Această desfășurare a evenimentelor, oarecum precipitată într-un domeniu atât de puțin volatil, m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva se află în discuție, chiar acum, fără să o știm, cât revine României din resursele ei de hidrocarburi și gaze offshore (în afara țărmului) din Marea Neagră. Sau chiar dacă îi va reveni ceva… Într-un fel, se află în discuție chiar soarta României și a poporului nostru pentru următoarele 5-6 decenii, fiind vorba indirect despre școlile, spitalele și autostrăzile care ar putea fi construite din banii proveniți din impozitarea extragerii resusrelor noastre, ale tuturor, atâta vreme cât art. 136 din Constituție prevede că “Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.”

Am căutat… Și am găsit. Și asta căutând termenul “offshore” pe portalul Camerei Deputaților și al Senatului României.
Tema zbaterilor este propunerea legislativă L408/2017 – “Lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore”.

Iar ce am găsit după o scurtă documentare din surse publice, de pe internet, este uluitor. O să abordez mai întâi cronologic evenimentele:

La data de 16 August 2017 pe site-ul guvernului ( http://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2016/09/Legea-offshore-varianta-draft-circuit-16-august-2017-cu-obs-MFP-art_23-CG.pdf ) a apărut Propunerea legislativă mai sus amintită, propunere care avea 25 de Articole organizate în 5 Capitole și o anexă. Proiectul de lege prevede o serie de reglementări cu privire la autorizările necesare pentru lucrările la sondele marine, autoritățile competente, diverse proceduri și o lungă serie de dispoziții derogatorii de la normele de drept comun în domeniul proprietății private, a mediului și alte asemenea “nimicuri” pe care nimeni nu le bagă de obicei în seamă.

În data de 11 Octombrie 2017, Primul Ministru Mihai Tudose adoptă o Hotărâre prin care trimite spre adoptare Parlamentului proiectul de lege amintit, pentru ca în 26 Octombrie 2017 să fie înaintat Senatului României proiectul de lege amintit de către Secretarul General al Guvernului – Roxana Cezarina Bănică (toate documentele le puteți cerceta la adresa https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L408&an_cls=2017 ).

Interesant este faptul că proiectul de lege care a ajuns în Parlament are un Capitol în plus față de cel publicat pe site-ul Guvernului, capitol intitulat “Prevederi financiar-fiscale”. Și aici e “buba”…

Să luăm puctual cele mai spinoase probleme din această propunere legislativă:

La art. 18 se prevede mai întâi că “titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi beneficiază, pe toată perioada derulării acestora, de nivelul de redevență, cotele procentuale de redevență petrolieră, pragurile de producție brută aferentă acestor cote și de reglementările fiscale existent de la data intrării in vigoare a prezentei legi”. Cu alte cuvinte, atâta vreme cât va exista un strop de petrol și/sau gaz în perimetrul pe care-l exploatează, corporațiile americane și austriece mai sus amintite (Exxon Mobil și OMV), dar și corporația rusească Lukoil, vor beneficia de nivelul de redevențe și impozite stabilite la nivelul anului 2018, știut fiind că la acest moment avem redevențe și impozite la niveluri infime față de toate țările producătoare de petrol și gaze din UE.

Să luăm redevența la gaze, care în România în anul 2018 este stabilită la nivelul prețului la gaz din anul 2012, statul încasând o redevenţă de în medie 7% (între 3,5% şi 13,5%) calculată la nivelul unui preț neactualizat de 6 ani, respectiv 45,71 lei/Mwh. Asta în condițiile în care, la data la care vorbim, producătorii vând gazul la “prețul pieței”, respectiv cu 89 de lei/Mwh.! Or, prețul pieței fiind de două ori mai mare decât cel “de referință” rezultă că, la această dată, România atinge o redevență situată între 1,75% și 6,75% (în medie 3%) din prețul gazelor extrase de la noi – redevență care va scădea procentual neîncetat în același timp cu mai mult decât probabila reștere a prețului gazelor în viitor pe piața liberă, în timp ce, Olandezii (cei care nu de dau lecții și în acest domeniu din ambasadă, din păcate), iau aproximativ 40%… din extracție! Vreți să estimați prejudiciile Statului Român? Trebuie să aveți în vedere că cele mai pesimiste estimări arată că doar în perimetrul “Neptun” ar putea fi de 84 de miliarde de metri cubi de gaze… din această cantitate de gaze, dacă am fi fost olandezi am fi primit aproximativ 40%… dar cum suntem doar  români, atingem în medie 3%! E simplu, nu?

Cu alte cuvinte, Statul Român renunță în fața cororațiilor la un atribut al suveranității sale, acela de a legifera și a stabili în materia prevederilor referitoare la impozitarea directa, știut fiind că la nivelul UE, reglementarile fiscale cu privire la impozitele directe sunt stabilite la nivelul fiecarui stat membru în functie de necesitatea de resurse a acestora.

Mai mult, la același articol 18 se prevede și că “începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, prevederile ordonanței Guvernului 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale (…) nu se aplică titularilor de acorduri petroliere referitoare la petrol perimetre petroliere offshore aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi.”. Această din urmă Ordonanță de la care se cere a se face excepție este una din puținele măsuri legislative care este de natură a duce un avantaj statului român, ea prevăzând că:

“(1) Operatorii economici, inclusiv filialele acestora si/sau operatorii economici apartinand aceluiasi grup de interes economic, care desfasoara efectiv atat activitati de extractie, cat si activitati de vanzare a gazelor naturale extrase din Romania pe teritoriul national, in marea teritoriala, in zona contigua si/sau zona economica exclusiva a Romaniei din Marea Neagra, sunt obligati la calcularea, declararea si plata impozitului asupra veniturilor suplimentare obtinute ca urmare a dereglementarii preturilor din sectorul gazelor naturale, impozit stabilit in conditiile prezentei ordonante.  

(2) Impozitul prevazut la alin. (1) este de 60% din veniturile suplimentare, asa cum acestea sunt determinate potrivit anexei care face parte integranta din prezenta ordonanta, din care se deduc redeventele aferente acestor venituri, precum si investitiile in segmentul upstream.”

Cu alte cuvinte, corporațiilor care extrag zăcămintele românești de pe platoul constinental al Mării Negre nu doar că nu li se vor putea modifica reglementările fiscale în viitor, dar și în prezent le sunt aplicabile exclusiv cele favorabile.

Și cum asta nu ar fi suficient, la art. 19, găsim în propunerea legislativă următorul enunț: “în situația în care titularii acordurilor petroliere referitoare la perimetrele petroliere offshore aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt obligați să plătească orice sume percepute de autoritățile publice în plus față de sumele care ar fi fost datorate în conformitate cu prezenta lege, aceștia vor fi îndreptățiți la un credit fiscal integral calculat anual pentru sumele suplimentare achitate; creditul fiscal va fi acordat in forma unui drept de restituire la nivelul cheltuielilor sau costurilor pe care titularul le are prin plata sumelor suplimentare prevăzute în prezentul alineat.”!!! Mai pe înțelesul nosyru, legea ce urmează a intra în vigoare în lipsa unei reacții publice virulente, urmează să producă efecte retroactive, corporațiilor petroliere urmând să li se aplice aceste prevederi fiscale de la începutul activității lor, iar sumele deja plătite cu titlul de impozite devenind “creanțe fiscale cu drept de restituire, în sensul Legii 207/2015”, ceea ce înseamnă că în următorii ani aceste companii nu vor avea nimic de plătit statului român… ba chiar vor putea solicita să li se ramburseze sumele deja plătite cu titlul de impozite în baza unor legi ce erau și sunt în vigoare, dar vor fi devenit lipsite de vlagă în fața coloșilor petrolieri.

Acum, dacă ținem neapărat, putem încerca să calculăm și câte impozite vom avea de “rambursat” corporațiilor dacă vom avea în vedere că producţia de gaze offshore a fost de 686.250 mii mc (12,64% din producția totală de gaze a României în acest moment) în primul semestru din 2017, iar producţia de ţiţei offshore a fost de 122.496 tone, în primele şase luni ale anului trecut…
Da… și bătuți, și cu banii luați!

Prezentul proiect de lege la data de 12 Februarie 2018 a fost adoptat de Senatul României. În această formă…

Va ajunge în curând pe ordinea de zi la Camera Deputaților, cameră decizională. În curând!

Cu o ultima sforțare de naivitate stau și mă întreb: #corupțiaucide și atunci când beneficiarii sunt corporații și ambasade?

SRS: Mega atac la siguranța națională

Obiectivul jafului preconizat înseamnă în cifre nu mai puțin de 84 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Este vorba de întreg perimetrul denumit Neptun Deep de pe platforma continentală a Mării Negre. O uriașă bogăție naturală. Conform Constituției, resursele sunt proprietatea publică a statului. În realitate, tocmai sunt pe cale să fie în totalitate cedate unor concerne private cu capital străin. Sub acest aspect, atacul la siguranța națională este maxim.

De mai multe ori, înalți oficiali ai Statelor Unite și, fără excepție, toți ambasadorii, s-au angajat să sprijine România pentru a-și obține independența energetică. Ce înseamnă asta? Înseamnă acces la propriile resurse. Care, după cum ne araă cifra de mai sus, sunt uriașe. În realitate însă, lucrurile stau altfel. Conform tratativelor care au avut loc până în prezent, a demersurilor insistente ale ambasadorului Hans Klemm, atât la cel mai înalt nivel guvernamental, cât și la cele mai înate nivele parlamentare, România este pe cale să-și piardă definitiv acestă uriașă resursă de hidrocarburi și gaze naturale din platforma continentală a Mării Negre, în beneficiul exclusiv a trei giganți. Exxon Mobil, american, OMV Petrom, austriac și Lukoil, rusesc. Cum se poate întâmpla așa ceva?

Operațiunea de deposedare a României de cele 84 de miliarde de metri cubi de gaze naturale este pusă la cale printr-un simplu truc legislativ. În urma unor întâlniri care au avut loc la Guvern, la sfârșitul anului trecut. Între fostul premier Mihai Tudose și reprezentanții OMV Petrom și, separat, cu ambasadorul Statelor Unite, Hans Klemm, dar și a demersurilor făcute în acest an la nivel parlamentar, a fost emisă de Tudose mai întâi o Hotărâre de Guvern și apoi a fost elaborat un proiect de act legislativ care, atenție, a fost deja adopta în Senat, urmând să fie propus spre aprobare și în Camera Deputaților. După care, președintele Klaus Iohannis va promulga legea fără să clipească. În esență, sunt prevăzute mai multe clauze derogatorii de la dreptul comun de natură să facă mai ușor accesibile resursele noastre din platforma continentală companiilor care fac exploatarea  și, de asemenea, să reducă pe căi ocolite valoarea taxelor și redevențelor. În cele din urmă, rezultatul pe care-l poate calcula singur oricine studiază acest proiect de lege este că dintr-o uriașă bogăție naturală, apărată de Constituția statului, românii se vor alege până la epuizarea ei cu mai nimic. Cu sume infime de bani, rezultând din cele mai mici redevențe din Europa, și ele ciuntite prin actele normative și cu niciun metru cub de gaz obținut din propriile resurse.

Ca să mă fac mai bine înțeles, voi apela la o informație prezentată pentru prima dată de avocatul Dan Chitic pe această temă, după ce acesta a studiat în profunzime modificările legislative preconizate. Al doilea tip de argumente care demonstrează că suntem victima unei mari înșelătorii ține de logica elementară.

Statul olandez are și el norocul unor zăcăminte uriașe pe platforma sa continenteală. Și statul olandez, ca și statul român, și-a dat întâlnire în scopul exploatării acestei bogății uriașe cu Exxon Mobil. Au avut loc tratative și, în urma acestora, ce credeți că a rezultat? Din exploatarea gazelor naturale olandeze, Exxon, pe lângă revedențe, adică procente din contravaloarea vânzării gazelor extrase, îi dă statului olandez 40% din producția propriu zisă. De observat că, în timp ce în România sunt de câteva ori mai mici decât în toate celelalte state europene, în Olanda ele se ridică la vârful ierarhiei. Dar esențial este că, în timp ce noi nu obținem niciun metru cub de gaze naturale de acum și până la epuizarea întreguui zăcământ, dacă legea trece zilele acestea prin Parlament, statul olandez se va bucura permanent în beneficiu propriu, pentru a-și acoperi consumul și pentru a face export, de 40% din întreaga cantitate exploatată. Acolo, în Olanda, se poate vorbi despre independență energetică. În România, nici vorbă de așa ceva.

Românii vor trebui să-și plătească la prețul pieței propriul consum, cumpărându-și astfel an de an o parte din bogăția sa naturală. Cât privește redevențele, adică bruma de bani pe care ar urma să o încasăm, și care spuneam că sunt cele mai mici din Europa, acestea teoretic vor reprezenta în final circa 3% din prețul gazelor vândute de cele trei societăți de exploatare. Numai că, atenție, dacă această lege blestemată trece și prin Camera Deputaților, nici cu acești 3% nu ne vom alege. De ce? Pentru că, din nou, se produc două trucuri legislative. Primul se referă la impozitarea directă prevăzută în altă lege și care urmează să fie abrogată prin noul act normativ. Această impozitare directă ar fi repezentat 60% din veniturile suplimentare neprevăzute inițial de societatea de exploatare. Mai concret, autorităților române li se livrează un grafic. În baza  căruia Exxon, să spunem, plătește impozitul acela modic de care vorbeam mai sus. Dacă însă planul este depășit, impozitul poate reprezenta circa 60% din veniturile suplimentare. Această prevedere urmează să se abroge.

În al doilea rând, a fost inventat un mecanism al așa ziselor „creanțe fiscale”, care își produce nu numai efecte pentru viitor, ci și retroactiv. Prin acest mecansim, nici amărâtele de redevențe nu mai ajung în trezoreria statului, pentru că statul nostru ce va primi cu o mână va da cu cealaltă, sub pretextul asigurării în beneficiul societății care exploatează gazele naturale a „creanțelor fiscale”. Care, de fapt, nu reprezintă altceva decât întoarcerea banilor sub forma unor credite nerambursate.

Și, astfel, în timp ce populația României stă cu ochii pe jalnicele spectacole din viața politică sau din așa zisa Justiție penală, partenerii noștri euroatlantici , inclusiv marele vecin de la Răsărit, ne devalizează într-o liniște desăvârșită. Cu concursul unor autorități „binevoitoare”.

Ziarul Financiar: OPINIE SORIN PÂSLARU:

Nedumeriri: cine decide de fapt viitorul industrial şi energetic al României?

La 100 de ani de la Marea Unire, două proiecte înaintează fără ca nimeni să ştie de unde au benzină – conducta pentru transportul gazului din Marea Neagră către Ungaria/Austria şi legarea Transil­vaniei prin autostrăzi de Budapesta.
Românii s-au trezit că gazul extras din Marea Neagră va merge în Ungaria, unde MOL are un proiect de 1 mld. euro în petrochimie.

Când era stabilit că va ajunge în Austria, la Baumgarten, hub-ul de distribuţie controlat de OMV, nu erau valuri. Doar Ziarul Finan­ciar s-a întrebat încă de acum doi ani dacă peste cinci sau zece ani România va fi nevoită să im­porte gaz pentru că cel din Ma­rea Neagră va merge direct la Viena.

Retragerea Ungariei din proiect, adică din construcţia unei conducte separate de la Tuzla până la Viena, care să treacă prin România, Ungaria şi Austria, a provocat dintr-o dată o mare descoperire: iată că noi vom duce printr-o conductă distinctă, separată de reţeaua naţională de transport, gazul din Marea Neagră la graniţa Ungariei, iar Transgazul maghiar, aflat în proprietatea MOL, îl va prelua în sistem şi va decide ce face cu el. Ungurii au anunţat că nu mai continuă conducta separată până în Austria, ci îl vor folosi ei.

Niciun alt proiect de infrastructură nu înaintează în România cu viteza gazoductului care va trebui să transporte gazul românesc exploatat de OMV şi Exxon în Marea Neagră către Ungaria/Austria, pe o conductă distinctă, special construită în acest scop.

Banca Europeană de Investiţii, Banca Europeană de Dezvoltare, Comisia Europeană anunţă finanţări peste finanţări de sute de milioane de euro pentru Transgaz pentru a construi această conductă, iar legislaţia înaintează fără oprire.

Luni, 5 martie, se va discuta în guvern o hotărâre privind exproprierea terenurilor agricole din vestul ţării pe care va trebui să fie amplasată conducta.

A fost modificată inclusiv legea mediului pentru a construi această conductă.

O mână nevăzută parcă înlătură toate obstacolele din calea acestui proiect şi îi face loc. Forţe neştiute sunt puse la lucru pentru ca în fiecare zi să se facă progrese.

Centura Bucureştiului, a cărei nemodernizare blochează capitala şi probabil taie 10% din PIB-ul potenţial al ţării, trecerea Carpaţilor cu o autostradă, legătura de metrou între aeroport şi Gara de Nord? Niciun proiect ca această conductă de gaz nu primeşte atenţia şi energia autorităţilor române precum gazoductul care va duce gazul din Marea Neagră în Ungaria (şi/sau Austria?).

La fel, o mână nevăzută alocă 95% din bugetul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri (CNAIR) numai pentru autostrăzi şi centuri ocolitoare în Transilvania. Din cele mai mari 50 de plăţi făcute anul trecut de CNAIR în valoare totală de 1,3 miliarde de lei, adică 80% din buget, 49 sunt plăţi pentru proiecte pentru autostrăzi în Transilvania. Şi atenţie, se lucrează la două căi dinspre centrul Transilvaniei spre Ungaria: autostrada Târgu Mureş-Cluj-Oradea-Borş, pe de o parte, iar în sud-vest la finalizarea Sibiu-Deva-Timişoara-Nădlac. În plus, va fi legat Clujul de Alba-Iulia şi Deva printr-o autostradă. Numai de s-ar face, dar parcă prea  bate la ochi. Banii de autostrăzi să meargă numai şi numai în Transilvania?

Situaţia privind alocarea disproporţionată a fondurilor companiilor de autostrăzi către drumurile care vor lega Ardealul de Ungaria nu este nouă, iar Ziarul Financiar a semnalat-o în repetate rânduri. De fapt, scenariul este mai de mult. Foarte ciudat, în 2004 marele proiect Bechtel urma să lege Braşovul de Borş prin Cluj şi Oradea, în loc să-şi propună de la început trecerea Carpaţilor.

Astăzi Uniunea Europeană finanţează coridorul patru, Nădlac-Sibiu-Piteşti-Constanţa, dar iată că România în continuare pune bani de la bugetul de stat şi pentru realizarea unei conexiuni paralele spre vest, în Transilvania, Târgu Mureş-Cluj-Oradea-Borş. În acelaşi timp.

Cum vine asta?

Peste patru-cinci ani vom avea două autostrăzi paralele din Transilvania spre Ungaria şi nicio autostradă peste Carpaţi? Cine decide această alocare de fonduri în fiecare an? Cine a decis ca gazul românesc să meargă direct printr-o conductă separată în Ungaria/Austria? Parlamentul, Guvernul, CSAT-ul?  Unde sunt adevăratele centre de putere ale României? La Budapesta?

La gaz, ne sunt aruncate socoteli, cum a făcut-o recent un director de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale, că noi oricum consumăm în prezent 10 miliarde de metri cubi/an şi producem tot cam atât, astfel încât vom avea disponibil la export cele 4-6 miliarde de metri cubi/an suplimentare care ar putea fi extrase peste 10 ani din Marea Neagră.

Dar tot specialişti din sector spun că rezervele terestre de gaz se vor epuiza în România în următorii 15-20 de ani.

Ca urmare, dacă în 2030 România va consuma 10 miliarde metri cubi şi va mai extrage din exploatările terestre doar 5 miliarde de metri cubi, ce vom face, restul de 5 miliarde de metri cubi îl vom importa din Rusia, când am putea să îl folosim pe cel extras din Marea Neagră?

Dar cum să îl folosim dacă astăzi se încheie contracte de furnizare şi transport pe viitoarea conductă Transgaz cu firme din Ungaria care vor avea dreptul exclusiv de a consuma acest gaz?

Contractele pentru furnizare şi transport de gaze se fac pe 10-20-30 de ani, pentru că investiţiile în explorare, exploatare şi construcţii de magistrale sunt de sute de milioane sau miliarde de euro şi atunci au nevoie de perioade foarte lungi de amor­tizare. Deci cărţile acum se fac.

Şi aceasta în situaţia în care consumul va rămâne 10 miliarde de metri cubi. Dar România va fi atât de neputincioasă, astfel încât în 10-20 de ani de acum încolo să mai aibă tot patru milioane de locuinţe care se încălzesc cu lemne?

Din opt milioane de locuinţe, două milioane sunt astăzi în sisteme centralizate de ter­mo­ficare, patru milioane se încălzesc cu lemne şi alte două milioane cu centrale individuale pe gaz.

Cele două milioane de locuinţe cu centrale individuale consumă anual 2,5 miliarde de metri cubi, adică 25% din cele 10 miliarde de metri cubi consumate în total de România.

Dar dacă peste 20 de ani vom avea şase milioane de locuinţe conectate la reţele de gaz metan, nu înseamnă că vom avea un consum suplimentar de 5 miliarde de metri cubi? Deci cât vom ajunge să importăm dacă producţia scade la 5 miliarde de metri cubi şi consumul total va fi de 15 miliarde de metri cubi? 10 miliarde de metri cubi. Păi nu va fi un nonsens să importăm gaz din Rusia şi noi să îl exportăm pe al nostru din Marea Neagră la Budapesta/Viena, pentru că vor fi contracte pe termen lung care nu vor putea fi încălcate?

Dar dacă îşi va mai reveni şi consumul industrial şi se vor dezvolta petrochimia şi industria? Poţi să faci industrie fără gaz?

În plus, şi dacă am considera că ar urma să se încălzească cei care astăzi folosesc lemnele cu energie electrică, îţi va trebui gaz pentru producţia de energie electrică, deşi aceasta este una dintre cele mai proaste folosiri ale gazului ca valoare adăugată.

Tendinţa mondială este de a trece de la producţia de electricitate bazată pe cărbune la producţia de electricitate bazată pe gaz. Petrom are deja o capacitate la Brazi, Romgaz îşi face şi ea una, la Iernut.

Şi Austria şi Ungaria au planuri gigantice în construcţia de complexuri petrochimice şi au nevoie de materie primă. Ungaria importă astăzi 90% din gazul pe care îl consumă din Rusia şi aşteaptă ca pe o gură de oxigen un alt furnizor.

Ce radios era premierul Victor Orban când a anunţat că Ungaria va mai avea o sursă de gaz! Puţini ştiu că în aceste ţări campionii naţionali din petrol şi gaze deţin chiar şi infrastructura de transport de gaz, nu sunt numai distribuitori sau furnizori de gaz! Adică „Transgazul” din Ungaria este controlat de MOL, iar „Transgazul” din Austria, care include şi cel mai mare hub de distribuţie din Europa Centrală şi de Est de la Baumgarten, este controlat de OMV. Cum ar veni, Romgazul să preia mâine Transgazul în România.

Ce facem, ne transformăm într-o sursă de energie brută, energie primară pentru petrochimia din Austria şi Ungaria? De ce să nu facem aici medicamente, cauciuc, mase plastice sau ţevi şi nu să le importăm apoi din aceste ţări? Este asta vreo cale de dezvoltare, să exporţi gaz şi să imporţi produse petrochimice?

Coasta de Fildeş deţine 40% din producţia mondială de cacao, materia primă pentru ciocolată, dar ciocolata o fac elveţienii, englezii şi americanii. Niciodată o ţară nu va creşte exportând materie primă şi importând produse finite.

Nu mai vorbim de siguranţa energetică. Astăzi se pun în scenă jocuri care vor trasa dezvoltarea României în următoarele două decenii sau mai mult. Cine urmăreşte politica mondială vede ce schimbări semnificative determină modul în care sunt aşezate conductele de petrol şi gaz pe harta mondială. Americanii s-au opus cu toată puterea în ultimii 50 de ani ca ruşii să dea gaz Germaniei şi totuşi astăzi jumătate din consumul de gaz al Europei este din Rusia.

Polonia protestează şi nu vrea încă un gazoduct ruso-german prin Marea Nordului care să o ocolească, după Nord Stream I. Sunt informaţii că distribuţia de gaze din Ucraina este în sectorul companiilor americane. Gazele, energia, să spună oricine orice ar dori, sunt politică pură. La fel ca autostrăzile.

Astăzi se joacă viitorul industrial şi energetic al României. Cine îl decide de fapt?

• Ziarul Financiar:

Marea schimbare la capitolul investiţii străine. Companiile străine extrag din România profituri de 5 mld. euro pe an, dar aduc participaţii noi de capital de doar 3 mld. euro pe an

 Evoluţia veniturilor din investiţii directe şi a participaţiilor la capital între 2013 şi 2017 arată că România a devenit o sursă substanţială de profituri pentru investitorii străini. 

Pentru prima dată în ultimii 17 ani, de când au început practic investiţiile străine în România la un nivel semnificativ, ieşirile de capital au fost mai mari cu aproape 2 miliarde de euro decât intrările în 2016 şi 2017, arată analiza „Capitalul privat românesc”, ediţia 2018, realizată de Ziarul Financiar în colaborare cu Piarom.

Astfel, veniturile din investiţii directe, care înseamnă profiturile extrase de companiile străine care au investit de-a lungul timpului în România, au fost de 5 mld. euro în 2016, în timp ce participaţiile la capital, adică banii „aduşi” de investitorii străini, au fost de 3,1 mld. euro.

Pe primele 11 luni din 2017, ieşirile de capital au fost de 5,6 miliarde de euro, iar intrările de doar 3,5 miliarde de euro.

Au fost comparate prin aceşti doi indicatori: „venituri din investiţii directe” şi “participaţii la capital” exclusiv fluxurile de intrare prin participaţii la capitalul social, deci un angajament pe termen lung al investitorului străin şi nu un credit care poate fi retras intempestiv, şi ieşirea de investiţii străine prin plata de dividende, adică profitul extras de pe piaţa locală care apasă balanţa contului curent.

Dintr-o dată, România devine în ultimii doi ani o ţară exportatoare de capital net, a­dică ieşirile de investiţii străine, respectiv ex­tra­­­gerile de profit, sunt mai mari decât in­tră­rile de investiţii străine, adică participaţiile la capital. Şi în 2013 s-a mai manifestat acest fenomen, dar la o proporţie mult mai redusă. În acel an, veniturile din investiţii directe au fost de 2,9 mld. euro, cu 200 de milioane de euro mai mari decât participaţiile la capital. 

În 2014, participaţiile la capital au fost de 4,2 mld. euro, cu 2,4 mld. euro mai mari decât veniturile din investiţii directe, adică un sold pozitiv semnificativ.

În rest, în toţi anii între 2000 şi 2012 participaţiile la capital, adică angajamentul investitorilor străini pentru piaţa românească, au fost mai mari decât extragerea de profituri de pe piaţa locală, adică veniturile din investiţii directe.

A fost extrasă doar perioada 2000-2016 pentru analiză, pentru că între 1990 şi 2000 România nu a avut practic investiţii străine directe la un nivel semnificativ, de măcar 1 mld. euro pe an.

Acela a fost de fapt şi deceniul pierdut al României – 1990-2000, perioada în care situaţia de incertitudine politică şi geostra­tegică a României a ţinut-o într-o zonă unde investitorii străini aveau reticenţe să intre cu angajamente de anvergură, pe termen lung. Imediat ce a fost decisă direcţia strategică de aderare la NATO şi Uniunea Europeană, investiţiile străine au început să vină.

În anii 2000-2003, nivelul investiţiilor străine a fost de circa 1-1,4 mld. euro pe an. Imediat ce au venit, investitorii străini au început să extragă şi profitul. Astfel, în 2000 profiturile extrase au fost de 64 mil. euro, în 2001, 102 mil. euro, iar în 2002 de 200 mil. euro. În perioada 2004-2008, participaţiile la capital au fost anual de peste 5 mld. euro, iar extragerile de profit aferente au trecut de 2 mld. euro.

În 2004, aportul de capital a fost de 5,1 mld. euro, iar veniturile din investiţiile directe, adică extragerea de profituri, s-a ridicat la 2 mld. euro. În acea perioadă, cel mai ridicat nivel al extragerii de profituri, adică al veniturilor din investiţiilor directe, a fost în 2007, de 4,6 mld. euro.

Însă în acel an, al aderării la Uniunea Europeană, participaţiile la capital, adică sumele aduse de investitorii străini în România, au fost de 7 mld. euro, deci netul pozitiv a fost 2,4 mld. euro.

După criza financiară internaţională, investiţiile străine s-au redus semnificativ. În 2010, participaţiile la capital erau de doar 2,2 mld. de euro, iar veniturile din investiţii, adică extragerile din profituri, căzuseră la 600 de mil. euro.

Însă numai patru ani mai târziu, în 2013, extragerea de profituri a crescut de aproape cinci ori, până la aproape 2,2 mld. euro.

Evoluţia veniturilor din investiţii directe şi a participaţiilor la capital între 2013 şi 2017 arată că România a devenit o sursă substanţială de profituri pentru investitorii străini. Practic, în ultimii cinci ani, firmele străine au adus participaţii la capital în valoare de 16,6 mld. euro şi au extras de pe piaţa românească profituri de 19,1 mld. euro.

OPINIE CRISTIAN HOSTIUC, DIRECTOR EDITORIAL ZF. Răzbunarea pieţei: multinaţionalele se plângeau când guvernul creştea salariul minim (ăsta nu-i capitalism, ci socialism), dar viaţa le-a adus în postura să majoreze diin proprie iniţiativă salariul minim din compania lor (cu 50% peste minimul din economie) pentru a face faţă tensiunii de pe piaţa muncii

Lidl, gigantul german care în şase ani de zile a călcat cu tancurile piaţa de retail din România, ajungând la 220 de magazine cu 5.500 de salariaţi, se pregăteşte să majoreze salariul minim în companie la 3.000 de lei brut, care înseamnă 1.800 de lei net. Acest salariu este pe noua formulă de calcul, respectiv toate contribuţiile sunt trecute în sarcina angajatului.

De la 1 ianuarie salariul minim brut pe economie, stabilit de guvern, este de 1.900 de lei, adică 1.160 de lei net.

Lidl plăteşte cu 55% mai mult decât minimul pe economie, ceea ce este remarcabil în industria de retail, unde cei mai mulţi angajaţi sunt plătiţi cu salariul minim pe economie, sau uşor peste.

Ani de zile, asociaţiile patronale ale investitorilor străini dar şi români protestau faţă de majorarea salariului minim în economie an de an, atât de rapidă, care nu are în spate şi o creştere a productivităţii.

Aproape toate companiile se plângeau că această creştere a salariului minim an de an va scoate România de pe harta competitivităţii salariilor, cel mai important atu cu care este promovată România printre investitorii străini: forţa de muncă ieftină şi bine calificată.

În 2012 salariul minim brut pe economie era de 700 de lei, pentru ca la începutul lui 2017 să ajungă la 1.450 de lei brut, adică 1.056 de lei net.

O treime din poziţiile de pe piaţa forţei de muncă din România sunt plătite la salariul minim.

În ultimii trei ani companiile, având vârf de lance multinaţionalele din retail, au început să majoreze salariul minim din propria companie peste nivelul minim din economie pentru că au început să se confrunte cu lipsă de oameni, cu fluctuaţii mari de personal, ceea ce în final costă mai mult decât creşterea salariilor din proprie iniţiativă şi peste cea stabilită de guvern.

Deşi pare o „blasfemie“, România oferă câştiguri de productivitate suficiente pentru ca salariul minim să nu fie 1.162 de lei net, cât a stabilit guvernul.

Şi revin la afirmaţia lui Andrei Caramitru, consultant pentru gigantul american Boston Consulting Group şi fost la McKinsey, care a spus într-o emisiune la ZF Live că salariul mediu în Bucureşti nu ar trebui să fie 600 de euro, ci peste 1.000 de euro net pe lună, la cât este productivitatea de aici.

Multinaţionalele pot să plătească majorările salariale pe care le aduce piaţa, în cea mai pură formă de capitalism, dar din păcate companiile româneşti vor face faţă din ce în ce mai greu acestui trend.

Firmele româneşti, bineînţeles cu excepţia celor de stat, trebuie să găsească resurse interne pentru a face faţă creşterilor salariale, ceea ce va fi mai dificil.

Ironic, va trebui să-şi reducă din rentabilitate pentru a-şi ţine oamenii care vor prefera să meargă la Lidl când vor vedea cât sunt salariile nete acolo. Mai mult ca sigur sunt şi alţi retaileri care vor oferi mai mult pentru a nu le pleca propriii oameni la Lidl sau la concurenţă.

Conform ediţiei a III-a a proiectului ZF „Capitalul privat românesc“, firmele româneşti au avut în 2016 o rentabilitate dublă faţă de multinaţionale: marja de profitabilitate 5,8% pentru firmele româneşti vs. 1,3 % pentru multinaţionale; în cifre absolute, 33 de miliarde de lei rezultat net pentru companiile româneşti vs. 19 miliarde de lei net pentru firmele cu capital străin.

Toţi analiştii critică această creştere a consumului din România pe care se bazează creşterea economică a PSD. Dar, ironic, această creştere a consumului duce şi la creşterea salariilor în retail, în cel mai dur mod capitalist, pentru că marii jucători se bat pentru fiecare client şi au nevoie de oameni care să fie angajaţii lor.

Degeaba crezi că ai business dacă nu ai oameni cu care să-l faci. Nu se poate spune că Lidl, un grup german unde leu sau euro este calculat după a patra virgulă, nu are câştiguri de productivitate din care să plătească propriile majorări salariale şi să aibă un salariu minim cu 50% peste salariul minim din economie.

Dacă creşterea salariului minim în economie este văzut ca o măsură socialistă, creşterea salariului minim într-o companie este văzută ca o măsură capitalistă.

Un angajat român munceşte mai mult decât unul francez, dar câştigă de patru ori mai puţin

La polul opus, cu cei mai muncitori angajaţi, se află Marea Britanie (cu 42,3 ore lucrate pe săptămână), Cipru (41,7 ore), Austria (41,7 ore), Grecia (41,2 ore) şi Polonia sau Portugalia (cu 41,1 ore lucrate săptămânal). 

Angajaţii din România lucrează, în medie, câte 40,7 ore pe săptămână, în timp ce francezii au un program de lucru săptămânal de doar 39 de ore, arată datele pentru 2016 publicate ieri de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene. Cu toate acestea, un român câştigă, în medie, 520 de euro net pe lună, în timp ce un francez câştigă 2.200 de euro net pe lună, de peste patru ori mai mult.

Cotidianul/ Calin Marchevici: Apostazia Estului sărac

„Cehia se orientează de acum spre Est, după alegerea președintelui populist prorus Milos Zeman. La 73 de ani, el l-a învins pe rivalul proeuropean Jiri Drahos.“ Zeman este perceput ca un prorus, prochinez și un antioccidental.“ Astfel a relatat Euronews despre victoria la o distanță de nici 3% (152.000 de voturi) a lui Zeman la alegerile de pe 26 – 27 ianuarie. O explicație vine de la un jurnalist de la CzechNews: „Oamenii care au votat cu Zeman sunt în principal cei care nu câștigă nici măcar salariul mediu. Ei nu au nimic de pierdut. Ei nu se identifică cu acest sistem, cu regimul democratic pe care îl avem“.

Avem, așadar, aceeași mantră a analizelor central și est-europene despre „săracii“ care trag în jos politica și societatea. Sursa sărăciei sunt, invariabil, corupția și hoția, argument susținut, chiar în Cehia, de faptul că miliardarul Andrej Babis, aliatul politic al lui Zeman și, cel mai probabil, viitorul premier, este acuzat de OLAF pentru deturnare de fonduri UE.

O politică naivă

O analiză publicată de economistul francez Thomas Piketty în Le Monde, amplu dezbătută în presa din Ungaria, oferă o altă viziune asupra sărăciei din Est. Investițiile private venite din Vest au fost plătite scump, iar acum, fluxul profiturilor vărsate în conturile proprietarilor depășește cu mult transferurile europene care Est. O analiză publicată de site-ul maghiar Mandiner.hu relevă un aspect al marilor privatizări din Ungaria, în anii 1990. Un argument al „politicii economice naive de atunci“ era că trebuie privatizați furnizorii de utilități, pentru a nu se crea un monopol pe piață. Și astfel, utilitățile din Ungaria au fost cumpărate de Bayernwerk, Ruhrgas, Powergen. Nu trec decât câțiva ani și toate aceste companii au fuzionat și au format nimic altceva decât un monopol german pe piața ungară, numit E.ON. „Am judecat însă cu mintea unui absolvent de liceu, că în condițiile pieței libere un monopol străin este mai bun decât unul ungar“, arată analiza Mandiner. Iar lucrurile au stat la fel și în privința sistemului bancar, al marilor lanțuri de retail.

Beneficiarii fondurilor europene

După căderea comunismului, investitorii occidentali au devenit proprietarii unei mari părți a capitalului din aceste state – jumătate (dacă ne referim la  întreprinderi), mult peste jumătate (dacă vorbim de mari companii), scrie Piketty. Profiturile obținute de această jumătate străină a economiilor estice au luat calea Vestului: 4,7% din PIB în Polonia, 7,2% în Ungaria, 7,6% în Cehia și 4,2% în Slovacia (date pentru intervalul 2010-2016). Aceste țări, alături de România și Bulgaria, sunt mereu numite în Vest drept cei mai mari beneficiari neți ai fondurilor UE. Pikkety arată însă că aceste fonduri sunt mult mai reduse decât capitalul ce ia calea Vestului: 2,7% din PIB în Polonia, 4% în Ungaria, 1,9% în Cehia și 2,2% în Slovacia. Statisticile europene oficiale se mândresc cu inegalitatea redusă din Est, însă aceasta este estimată fără a lua în calcul profiturile care se scurg din aceste țări. Un studiu polonez citat de Mandiner arată că în 2012 peste jumătate din subsidiile UE s-au întors în Vest, iar fondurile UE nu sunt decât un ajutor indirect pentru marile companii occidentale via Europa Centrală și de Est, de altfel, un lucru spus verde în fața pentru Handelsblatt și de comisarul german pentru Buget, Guenther Oettinger.

Grupul de la Visegrad „atacă democrația UE“

Acum, la începutul negocierilor pentru cadrul bugetar 2021 – 2017, eurodeputatul german Jo Leinen a declarat la Bruxelles că liderii ungar și polonez, Viktor Orban și Jaroslaw Kaczynski, „propagă naționalismul și, aparent, văd în UE doar o sursă de fonduri structurale.“ Eurodeputatul Leinen a reacționat astfel la „Declarația Grupului de la Visegrad privind Viitorul Europei“, asupra căreia au căzut de acord Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia. Ce a provocat nemulțumirea eurodeputatului, care a spus că Declarația este „un atac la adresa democrației europene“? Spre exemplu, în Declarație se arată: „Instituțiile UE trebuie să trateze în mod egal statele membre și strict în limitele competențelor oferite de Tratate. Trebuie respectat dreptul statelor membre de a întreprinde reforme interne în limitele competențelor lor“. „Nu suntem de acord cu stabilirea unor liste transnaționale“ la alegerile pentru PE, arată statele Visegrad. „În chestiuni de interes strategic național, fiecare stat trebuie să aibă dreptul de a cere vot în unanimitate în Consiliul European.“ „Doar soluțiile aprobate prin consens în privința migrației pot aduce rezultate bune (…) Obiectivul trebuie să fie prevenirea presiunii migrației, nu distribuirea imigranților în Europa.“ Oare eurodeputatul german consideră că reformele interne decise de guverele naționale, apărarea intereselor strategice naționale și prevenirea migrației la sursă sunt „atacuri la adresa democrației europene“?

Generozitatea vest-europenilor

Revenind la sărăcia din Est, cea care ar aduce la putere președinți „prorruși, prochinezi, antioccidentali“ sau „ciume roșii“, Piketty arată că investițiile occidentale au contribuit la dezvoltare și productivitate, însă că, pe bună dreptate, liderii estici, cu Andrej Babis în frunte, acuză investitorii vestici că profită de poziția de forță pentru a reduce salariile în mod excesiv.

Un raport al Băncii Naționale din Ungaria din decembrie 2016, citat de Mandiner, arată că veniturile mici și taxele mari duc la evaziune, calitate proastă a serviciilor publice, reduc inovația și fac dificile politicile de reducere a sărăciei. Fără a pune un moment în discuție aceste realități, „puterile economice dominante pleacă de la principiul că «libera concurență» duce la o împărțire justă a bogăției și consideră ca transferurile realizate prin acest echilibru «natural» sunt un act de generozitate din partea câștigătorilor din sistem“, scrie Pikkety.

ActiveNews: Avertismentul unui europarlamentar după ce 43% din terenurile agricole din România au fost cumpărate de cetățeni străini: Dacă nu se intervine legislativ, românii ajung, în scurt timp, căpșunari la ei acasă

Europarlamentarul PNL Daniel Buda a declarat la Oradea că 43% din terenurile agricole ale țării sunt cumpărate de cetățeni străini, românii ajungând, dacă nu se intervine legislativ, căpșunari la ei acasă.

„România are astăzi peste 43% din suprafața agricolă a țării în mâinile unor cetățeni străini. Noi suntem liberali, dar această problemă nerezolvată a României, pentru care este dată mereu ca exemplu negativ la nivel european, ține de siguranța națională. Pentru acest pământ, strămoșii noștri au murit în războaie. Noi nu facem altceva astăzi decât să dăm aceste terenuri pentru nici o ciorbă la Paris. Și dacă nu vom interveni de îndată cu corectarea legislației în această direcție, în care am avut nenumărate discuții cu cei de la Comisia Europeană, înseamnă că România va deveni în scurt timp o țară în care românii vor fi transformați în căpșunari la ei acasă. Este o chestiune de siguranță națională. Primii pe liste nu sunt din interiorul Uniunii Europene, fiind chinezi, libanezi ș.a.m.d. Dacă azi mai avem o alternativă în a consuma produse românești, produse de ai noștri, de mâine, în cinci, zece ani ani, ne putem trezi că nu vom mai putea consuma produse la prețurile de astăzi, ci la prețurile pe care vor dori ei”, a spus, vineri, într-o conferință de presă, Daniel Buda.

În acest context, Daniel Buda a îndemnat cetățenii țării să consume produse românești, pentru că a întări economia țării și a adresat mai multe apeluri publice către premierul Viorica Dăncilă și ministrul Agriculturii, Petre Daea.

El a solicitat, în primul rând, să se aloce resursele financiare pentru finalizarea cadastrării la nivel național.

„Avem 312,7 milioane de euro din bugetul Uniunii pentru a finaliza acest proces de cadastrare. După cinci zile petrecute între fermieri, această problemă este un factor limitativ în accesarea fondurilor europene”, a spus Daniel Buda.

El a mai solicitat introducerea între prioritățile României, în perioada președinției Consiliului UE, în 2019, a promovării conceptului de fermă mică și mijlocie, precum și a conceptului producției integrate, astfel încât fermele mici și mijlocii, foarte multe în agricultura din țară, să fie sprijinite consistent de UE.

Eurodeputatul a mai solicitat premierului Dăncilă „să dea drumul legislației care să vizeze scutirea de impozit pe profit pentru cooperativele agricole și asociațiile din agricultură”.

Un alt apel public l-a făcut eurodeputatul către ministrul Agriculturii, Petre Daea, „de a face tot ce este necesar să plătească subvențiile agricole către toți fermierii care s-au aflat în eșantioanele de control, pentru că ei nu au fost introduși încă la plată”.

Cotidianul/ Ilie Serbanescu: Măcelul multinațional din industria alimentară

Aprecierea raportului PIAROM (Patronatul Investitorilor Autohtoni din România) privind starea capitalului privat românesc (vezi Cotidianul din 26 februarie 2018) este că „firmele românești sunt discriminate, dar nu de multinaționale, ci de autoritățile române“!Multinaționalele chiar n-au niciun rol în domeniu? Ne-ar putea spune PIAROM, dincolo de orice altceva, câte multinaționale prezente în România au legături organice cu firme românești, pe orizontalele sau pe verticalele economice, și câte folosesc teritorial România doar ca o insulă de extracție de profit? Cât din valoarea adăugată a multinaționalelor în România este obținută în legătură cu firme românești și cât în relații de aprovizionare și desfacere cu firme de pe alte piețe? Pentru discriminare este de ajuns desconsiderarea! Și, în plus, chiar să nu vadă PIAROM care este situația reală de pe piețele din România pe care însăși organizația le studiază?! Pe câte dintre segmentele de piață există lideri cu capital românesc? Și pe câte dintre segmentele unde capitalul românesc are o prezență cât de cât semnificativă situația măcar se păstrează și nu se deteriorează de la an la an, în urma unor măsuri, să le zicem „de piață“, ale principalilor jucători străini și de ce să ne ferim să nu vedem, în urma unor mișcări străine ticluite, cu ținte precise?!

Aceste ținte precise sunt, fără înconjur spus, eliminarea cât mai rapidă a unor jucători români cu temporare probleme, dar nu întâmplător mai ales a celor de succes, prin absorbția lor, prin cumpărarea lor, pur și simplu pentru dispariție fără urmă. Ce s-a întâmplat în ultimul timp pe anumite segmente ale industriei alimentare este un măcel multinațional. Prezența românească pe piața laptelui a fost lichidată, producția a fost acaparată de străini, dar nu cumva pentru a o executa și a o desface ei, ci pentru a o desființa sau pentru a o muta în alte țări. Prin eforturile evident concertate ale mai multor multinaționale, printre care Lactalis (Franța), Friesland (Olanda), Pfeifer und Langen (Germania) au fost închise pe bandă rulantă fabrici după fabrici de lactate, zahăr și dulciuri în Ardeal, Constanța, Suceava, punându-se la pământ întreg lanțul de clienți ai acestor industrii, bineînțeles, toți români. Marele producător român de înghețată Betty Ice a fost preluat dintr-o înghițitură, așa, rece, rece, pe nemestecate de către trustul anglo-olandez Unilever! Între 2008 și 2016, industria alimentară a pierdut, după calculele Ziarului Financiar, 83 de fabrici, prin grija multinaționalelor. Și, pe cale de consecință, s-a umflat inevitabil deficitul agroalimentar al țării, ajuns acum la 2,5 miliarde euro. Între primii zece producători din țară nu mai există niciun român pe următoarele principale piețe: lapte, ciocolată, mezeluri și pâine!

Realitatea, stimați investitori de la PIAROM, este mult mai complicată. Pe fondul presiunilor constante și copleșitoare ale multinaționalelor, acțiunile permanente ale justiției împotriva antreprenorilor români și exercițiile aproape grotești ale reprezentanților ANAF, care se dau lei în fața acestora, dar bieți mielușei în fața străinilor, foarte mulți, mereu mai mulți oameni de afaceri români, cu realizări, unele remarcabile, și dorință de muncă antreprenorială devin sătui să se mai agite și să mai încerce marea cu sarea, renunțând la luptă și vânzând business după business, pe capete. Antreprenorul Agricost, cea mai mare fermă de cereale și oleaginoase, care lucrează în arendă o însemnată parte din Insula Mare a Brăilei, a scos afacerea în vânzare!  Crede cumva PIAROM că o va cumpăra vreun alt român? Sau, de fapt, vreo multinațională? Aveți dreptate, domnilor investitori de la PIAROM, multinaționalele nu discriminează, pentru că nu se încurcă cu așa ceva, ele desființează pur și simplu antreprenoriatele naționale! Să mai amintim de măcelul – căci altfel nu poate fi denumit – făcut de multinaționale în comerțul agroalimentar zis românesc?! Comerțul internațional cu cereale a fost practic confiscat de cinci mari traderi multinaționali, iar comerțul alimentar cu amănuntul a fost rechiziționat de câteva lanțuri transnaționale, după ce au fost masacrați, prin mijloace „de piață“, peste 80.000 chioșcari români!

Desigur, în fața unor asemenea campanii și acțiuni, statul ar fi trebuit să-și reglementeze replici în rol de înger păzitor, rezervându-și, înainte de toate în sectoare strategice, precum agricultura, exploatarea resurselor naturale ori industria alimentară, dreptul de preemțiune la cumpărare de către el însuși, în caz că antreprenorii privați români vor să vândă, pentru a nu ajunge totul, chiar totul la cheremul multinaționalelor. Prin țările considerate pe la București „mântuitoare“, țări de origine ale multinaționalelor, de fapt, monumente de ipocrizie și demagogie, statul stabilește reguli și proceduri spre a-și proteja companiile strategice naționale de valul de preluări externe, îndeosebi chineze, și măsuri și mai dure sunt prevăzute. Pe aici, însă, pe la proști, colonialiștii „mântuitori“ nu promovează aceleași reguli, nemaiîncăpând de internaționalism. De aceea, încă de la început, au pus să fie desființat pe aici statul, ca să nu le poată da nimeni vreo replică! Desființare la care cu onor au participat și businessmenii români, unii chiar cu fapta, și cei mai mulți uniți în cuget și simțiri cu demolatorii.