“DESTEAPTA-TE, ROMÂNE!” – Dar la ce fel de TREZIRE suntem chemati?

4-12-2013 6 minute Sublinieri

DESTEAPTA-TE-ROMANE

“Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos” (Efeseni 5: 14)

 

Spunea candva parintele Rafail Noica:

“Sfantul Ioan Botezatorul avea destula dragoste si destula sfintenie ca sa-i trateze pe cei din poporul lui ca “pui de naparca”… Eu n-am nici dragostea, nici sfintenia lui si n-as indrazni sa zic asa ceva, dar vreau sa zic ca… gandul meu este, esential, cam pe aceleasi linii… Noi nu trebuie sa ne falim cu ce avem, ci sa ne socotim cu ce nu avem, ca sa nu cadem de la Pronia noastra. Cu ajutorul lui Dumnezeu, daca ne vedem pacatul, intunericul neamului nostru, importanta este nu uraciunea pacatului pe care-o vedem, ci important este ca… o vedem! Si asta vreau sa v-o spun ca sa ajut sa se trezeasca o insuflare in neamul nostru. Imnului acesta, “Desteapta-te, române” as putea sa-i fac o parafraza minunata, duhovniceasca, ca sa iesim din ieftinismul acestei eroistici patriotarde, inspre ceva duhovnicesc… Poate ca a venit vremea ca sa ne desteptam, fie si ca o Cenusareasa, oarecum prea tarziu. Domnul sa miluiasca, asa cum stie El!”.

Un termen crestin extrem de abuzat in zilele noastre si a carui semnificatie reala risca sa se piarda prin abuz si printr-o intrebuintare confuza este TREZIREA. Si acum, in preajma zilei nationale, s-au facut auzite din nou chemari la desteptare si la trezire. Dar, la cel fel de trezire suntem, oare, chemati? Si care trezire este cea adevarata? Sa vedem, mai intai, care ar fi cateva din sensurile curente ale acestor termeni atat de incarcati in semnificatie si atat de mobilizatori.

Intr-un prim sens laic, trezirea ar insemna iesirea dintr-o stare vegetativa, somnolenta, indiferenta fata de ce se intampla in jur. Este o constientizare legata exclusiv de starea de lucruri din prezent, de starea societatii, de pericolele care o pandesc. De pilda, in cadrul protestelor sau a discutiilor legate de RMGC si gazele de sist s-au auzit nenumarate indemnuri la “trezire”, adica la constientizarea riscurilor/primejdiilor pe care aceste exploatari le pot avea pentru mediu, pentru economie si tara, pentru oameni.

Oricat de legitim ar fi acest sens, el NU este unul esentialmente crestin, ci doar unul omenesc. Nu inseamna ca este ceva rau – dimpotriva! – sau ca nu poate avea si o nuanta crestina, ci doar ca nu trebuie sa fii neaparat crestin ca sa intelegi, rational, cum stau, de fapt, lucrurile in societate, dincolo de propaganda oficiala si sa adopti o atitudine civica, chiar una de solidaritate fata de treburile comune ale societatii din care faci parte. Virtutea patriotismului, a iubirii de tara si de neam, a datoriei fata de binele comun nu e nicidecum una limitata la crestinism, ba chiar s-au gasit destui care sa acuze ca aparitia si dezvoltarea crestinismului au slabit aceasta conceptie a virtutii civice. Trezirea de acest gen te poate face un cetatean activ si implicat, insa nu e garantat ca te va face si un om bun, un om angajat in slujba si in voia lui Dumnezeu. Nu e deloc putin lucru sa devii interesat de tot ce se intampla in jurul tau, insa daca ramai la acest nivel, risti sa te cantonezi exclusiv in “vanarea”, in identificarea si in alimentarea urii inversunate impotriva dusmanilor din afara ta si a tarii tale si sa nu mai vezi propriile vinovatii.

O alta nuanta a termenului este de constientizare a faptului ca suntem martori ai unor transformari profunde care marcheaza lumea, a unor procese care vor antrena “sfarsitul” al unei epoci sau unei lumi, pentru a pregati o mare trecere catre alta etapa istorica din “evolutia” omenirii. Miscarea “occupy”, altermondialistii, stanga, in general, dar si o parte a dreaptei libertariene au discursuri articulate pe o astfel de asteptare-constientizare. Aici, apelul la trezire se face pentru a chema lumea la revolutie. Celebra constiinta de clasa marxista se baza tocmai pe aceasta operatiune de constientizare a conditiei sociale, a legilor care guverneaza istoria si a sensului transformarilor. Exista unii care vorbesc chiar de “eliberarea cognitiva” ca stare necesara pentru declansarea unor miscari sociale, a schimbarilor sociale si/sau revolutiilor. Prin acest termen se intelege faptul ca oamenii vad altfel lucrurile ca pana atunci si nu mai adopta atitudinea fatalista fata de ideea ca nu se poate face nimic sau obedienta fata de naratiunile dominante din societate. Folositi astfel, termenii sunt incarcati de o energie aparte, tipica pentru lozincile revolutionare, de un mesianism imanent si secular care, daca e manevrat cu dibacie, poate manipula si “pe cei alesi”, adica poate atrage inclusiv crestinii la “lupta” si la “izbanda”.  Asadar, “trezitul” sau, mai degraba,  “trezitorul” de acest gen vrea sa mobilizeze “minoritati active” si sa schimbe lumea – adica intotdeauna pe ceilalti, niciodata pe sine. 

Exista si un alt sens ne-crestin in care se foloseste termenul dar, de aceasta data, intr-o zona ezoterica sau new-agista. Aici trezirea, de regula, este similara cu una de tip “Neo” din celebrul film Matrix: adica o trezire din somnul adanc al “ignorantei” cu privire la adevarul misterios despre lume, despre conducatorii reali ai acestei, despre sensul unor evenimente istorice din trecut si al unora din viitor. Cel care este “trezit” are sentimentul unei revelatii: are acces la “adevarurile secrete”, deci, de acum, el STIE, spre deosebire de cei din jur. De la diverse teorii ale conspiratiei la teorii despre reptilieni, de la dezvoltarea unei intregi manii de interpretare a simbolurilor din cele mai bizare locuri sau productii posibile pana la colportarea unor “predictii” bizare sau la prelucrarea tabloid-apocaliptica a unor profetii reale, intra aici toate curentele care tin naivul cu sufletul la gura pentru a nu rata urmatoarea doza de “trezire“.

Aceasta “trezire” nu doar ca nu are nimic crestin in ea, insa, tocmai pentru ca este comuna cu buna parte din curentele de tip new-age (sa ne gandim la o productie tipica: documentarul Zeitgeist, plin de dezvaluiri si de “adevaruri secrete” care fac teoria conspiratiei inclusiv legat de crestinism) se apropie, daca e vorba de crestini, de o atitudine eretica sau chiar pagana, idolatra. In ereziile gnosticismului se punea accentul pe mantuirea prin cunoastere, adica era suficient accesul la “adevar”, era suficient sa stii, pentru a te mantui. In paganismul grec intalnim “misterele” pitagoreice, o combinatie de ritualuri magice cu conceptii matematice. La mistere aveau acces doar initiatii, doar cei ce aveau cheia descifrarii “armoniei” numerelor. Din astfel de curente vechi nu s-a transmis mare lucru pana astazi, insa ceea ce e comun cu noile curente new-age sau ezoterice este atitudinea fata de sine, fata de actul cunoasterii si fata de lume: cunoasterea, aici, este una de tip exterior, care se refera la realitatea lumii inconjuratoare si care, odata posedata, te include intr-un cerc restrans de initiati care stiu a descifra simboluri mascate. 

Ce ar trebui sa insemne, in schimb, trezirea crestina? 

Trezirea crestina sau trezirea duhovniceasca este cu totul altceva decat am vazut pana acum. Este acelasi lucru cu pocainta, strapungerea inimii, durerea si darul lacrimilor. Nu vom gasi alt sens al termenului de trezire in practica si scrierile patristice, de la Filocalii la Pateric pana la parinti contemporani, decat de trezire la realitatea propriei saracii sufletesti, la realitatea pacatului inrobitor propriu si al celorlalti oameni, la realitatea iadului ca destinatie finala si sigura a fapturii noastre cazute daca nu ne vom schimba, la realitatea Judecatii. O constientizare acuta a starii de cadere. Departe de a da celui “trezit” un sentiment al suficientei de sine, specifice initiatilor in “adevaruri secrete” sau “mistere”, sau al eroismului gaunos al revolutionarului (ce se poate transforma usor in cruzime) aceasta trezire duce la primele doua fericiri: fericiti cei saraci cu duhul, adica cei care si-au descoperit precaritatea existentei, carpa lepadata a dreptatii lor omenesti si intunericul din ei pe care-l luau drept lumina si care, prin urmare, vor plange. Sunt descrieri foarte plastice si puternice la diversi Sfinti Parinti despre cum cad solzii de pe ochii celui care e trezit prin pocainta de la viata cea moarta la viata cea vie, adica la viata duhovniceasca.

In acest caz, trezirea inseamna a-ti veni in fire“, a fi restaurat in Hristos si a-l descoperi pe celalalt ca persoana. Pentru a ne referi la parabola duminicii bunului samarinean, preotul si levitul care au trecut nepasatori pe langa cel cazut intre talhari erau “netreziti”, iar samarineanul era, in schimb, treaz, deoarece “i s-a facut mila” de acela. A-ti pasa de aproapele tau, a te durea inima pentru el, a fi prezent in propria viata si, astfel, si in viata celuilalt, a avea aceasta sensibilitate duhovniceasca este unul din “simptomele” trezirii.

A fi trezit inseamna, de fapt, a avea durerea inimii. 

Se reduce trezirea doar la starea de pocainta personala? 

Nu, insa trebuie subliniat ca starea de pocainta, de strapungere a inimii si de sensibilitate fata de celalalt sunt temelia trezirii duhovnicesti si nu doar o etapa trecatoare. Ele trebuie sa ramana pana la sfarsitul vietii, dupa cum regasim in traditia Bisericii. Insa aceasta constientizare de sine si de realitatea firii cazute este insotita si de o constientizare extinsa la soarta intregului Adam, adica a intregii omeniri – deci si la starea propriului neam. Un “trezit” celebru, anume Sfantul David, care a lasat, in urma constientizarii starii sale de pacat, un psalm devenit psalmul pocaintei (Ps. 50) spune, dupa ce recunoaste caderea in care se afla: “cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie”.

Sfintii, intr-un mod similar in care se vad in fata Judecatii, vad intreaga omenire in aceasta perspectiva eshatologica si, astfel, li se descopera cele “nearatate” sau inaccesibile celor care traiesc intr-o stare de indiferenta sau “nesimtire duhovniceasca”. Doar cel care se pocaieste, doar cel care pastreaza o saracie a duhului si un plans continuu, un doliu pentru propriul pacat si compatimire pentru celalalt poate sa inteleaga, cu adevarat, unde merge aceasta lume si catre ce se indreapta si poate impartasi intregii Biserici, apoi, descoperirile la care a fost facut martor in Duhul. 

Doar sfantul, prin urmare, este trezit cu adevarat si ii poate destepta si pe ceilalti. Si doar el poate demasca pana la capat, in adevar, rautatea si nedreptatea unei lumi care a uitat de Dumnezeu, fara a produce busculari violente sau momente de psihoza sociala revansarda si, de altfel, total ineficiente, care fie nu vor face altceva decat sa consolideze structura de putere, fie vor provoca o baie de sange si teroare.

Chemand la pocainta si avand durerea inimii, Sfantul Ioan Botezatorul a sfichiuit nedreptatea, abuzurile, faradelegile celor mai-mari si l-a infruntat pe insusi regele tarii. Asemenea, toti profetii Vechiului Testament au infierat decaderea morala a conducatorilor, impilarea celui sarac, a vaduvei si a orfanului, si ipocrizia celor care, alfel, se dadeau mari iubitori de neam si de credinta stramoseasca, dar si starea de complicitate a poporului. Sfantul Ioan Gura de Aur a infruntat si el structurile de putere, iubitorii de lux si bogatie de pe vremea sa, precum si pe insasi imparateasa lacoma de proprietati. Si tot asa, putem insira tot calendarul. Intotdeauna, aceasta scuturare din somnul pacatului  – adica al mortii sufletesti – nu era redusa la orizontul social si politic contemporan, ci era pusa in lumina eshatologica a vremurilor de sfarsit si ale restaurarii finale a Imparatiei Cerurilor. 

De asemenea, toti parintii contemporani care au profetit cu privire la evenimentele vremurilor noastre au transmis mai departe si aceasta stare si chemare a pocaintei. Cuviosul Paisie se adreseaza lumii “cu durere si dragoste”; Cuviosul Sofronie Saharov, adancit in rugaciunea de la Ghetsimani, ne face martori ai agoniei intregului Adam si a starii cazute din har a omenirii in urma celor doi mari fratricide (razboaie mondiale); pustnicul Proclu ne spune ca “numai plansul ne va izbavi de antihrist“, iar parintii Arsenie Boca, Iustin Parvu si altii ne-au aratat, in duh, catre ce se indreapta neamul nostru. Si multi, multi alti parinti si sfinti contemporani, care, daca ne-au vorbit despre vremurile pe care le traim, nu au facut-o niciodata pentru a ne speria sau fascina, pentru a ne “initia” in cine stie ce viziuni apocaliptice, ci pentru a ne chema la pocainta, la trezirea si eliberarea din “lantul pacatului”, la constientizarea mortii si a Judecatii (astfel incat decuparea mesajului Bisericii si limitarea sa stricta doar la “preziceri”, asa cum s-a intamplat nu demult cu profetia parintelui Elpidie, lasandu-se la o parte chemarea la pocainta, este doar o crunta falsificare, o parazitare, “vampirizare” a Adevarului propovaduit si o deturnare a avertismentelor parintilor).

Trezirea duhovniceasca inseamna, asadar, o constientizare a starii noastre personale si universale in lumina Judecatii lui Hristos. Capacitatea de a distinge semnele vremurilor, de a simti dureror nedreapta si ”raul veacului” nu este trezirea in sine, ci un efect al acesteia. Pentru a nu rataci calea si pentru a nu crede ca ”stim”, avem nevoie sa ne adancim in traditia Bisericii, pentru a constientiza mereu distanta care ne separa dintre ceea ce ar trebui sa traim si ceea ce suntem acum.

La aceasta desteptare, trezire suntem chemati, asadar, noi, asa cum spune si cuvantul parintelui Rafail Noica:

Poate ca a venit vremea sa ne desteptam, fie si ca o Cenusareasa, oarecum prea tarziu.”

Si sa dea Domnul sa dobandim adevarata trezire pentru a ne pregati cu adevarat pentru Judecata si pentru vremurile de sfarsit pe care deja le traim, pentru a pune la inima – dar si a marturisi impotriva – nedreptatile si impilarile din jurul nostru, necazul aproapelui si durerile lumii. 

Pentru ca tara aceasta nu de un nou partid politic are nevoie, nu de lideri salvatori, nici de iesiri in strada facute in infierbantarea mintii si pe ritmul altora, ci de CRESTINI. De oameni vii. De oameni inviati sufleteste. De oameni de pocainta. Aceasta “revolutie” a inimilor, care porneste din launtru si submineaza veac, structuri si conditionari, centre de putere si imperii, este singura mantuitoare, izbavitoare, chiar – sau mai ales – atunci cand e rastignita. 

Un comentariu razbointrucuvant

404877-04


Categorii

Opinii, analize, Razboiul impotriva Romaniei, Revolte populare, revolutii, Ziua nationala

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la ““DESTEAPTA-TE, ROMÂNE!” – Dar la ce fel de TREZIRE suntem chemati?

  1. Inteleg si din comentariu vostru ca toti cautam sa schimbam pe cei din jurul nostru,dar uitam ca schimbarea incepe cu noi insine.Apoi mai observam si din comentarii o prudenta exagerata in implicarea in viata cetatii sub pretextul ca ne punem in pericol familia sau sanatatea.Parintele Calciu nu a gandit asa,dar nici nu a cazut in pericolul bravarii(cum frumos ne avertiza Parintele Adrian Fageteanu).Pur si simplu vine un moment in viata unui om cand constiinta iti spune ca nu mai poti sta deoparte.Insa “in acest neam viclean si pacatos” solutii nu prea mai sunt.
    Cat despre patriotism la romani se vede cum a reactionat presa la ideea intonarii obligatorii a imnului de catre elevi.Ne e rusine ca suntem romani,ca apartinem unei comunitati si ne mai miram ca ungurii sunt calare pe noi.
    Dar ce ma doare cel mai tare sunt acesti”frati” ai nostrii,gen Victor Ponta.Am trait mult timp cu impresia ca infectia in societate vine de la reprezentantii politici educati in comunism.Dar e descurajant cand vezi oameni din generatia mea,scoliti si educati(spre deosebire de comunistul incult),lupi tineri imbracati in haine de oaie care pun la baza oricarei decizii falsa grija fata de cetatean.Am si eu sefi de aceeasi categorie.Scapa cine poate…

  2. Diavolul deviaza totul in interesul sau, pana si trezirea. Chiar si actiunile bune sociale sau de alta natura. De aceea este nevoie de multa grija. Nu doar la faptele noastre, dar si la interpretarile lor, pt ca oamenii sunt manipulabili si elitele au toata puterea coercitiva. Asa cum pocainta pt pacatele proprii duce la indreptarea vietii noastre, tot astfel si venirea fiecaruia in sine duce la tot lucrul bun. Nu inseamna ca nu sunt necesare sfaturile si comunicarea, ci acestea nu au efect daca sufletul nu este pregatit dinainte.
    Apoi unii urmaresc mai mult, altii mai putin. Macar daca ne-am vedea de interesul nostru national, si tot ar fi bine. Sigur ca putem merge mai departe, in zarea sufletului si constiintei proprii, dar macar rezonabili sa fim. E si asta un efort mare pt vremea de acum si nebunia celor ce agita apele.

  3. Foarte bine si frumos spus!
    Asta cu atat mai mult si mai binevenit cu cat in ultimele zile, la diferite articole, am vazut la comentarii indemnuri spre solutii politice, de felul: votati alt partid, anulati voturile, sa infiintam un nou partid etc..
    La astfel de propuneri aproape ca m-ar umfla rasul daca nu ar fi asa de trist… Dar probabil sunt oameni foarte tineri, care mai cred inca in solutii social-politice. Nu-i acuz, si eu am fost foarte tanar si foarte ”revolutionar”.
    Doamne ajuta!

  4. @menumorut
    Îndemnurile spre soluţii politice se referă la probleme de natură politică, care au fost avute în vedere în ultimele comentarii despre care amintiţi. Mă tem că nu aţi înţeles acest articol.
    Ideea esenţială e să NU cumva să căutăm soluţii politice pentru probleme duhovniceşti.
    Dar asta nu e totuna cu a ne băga capul în nisip şi a ignora problemele concrete de care suferim noi direct sau aproapele nostru, asta în numele unei pseudo duhovnicii vecină cu indiferenţa. Iertaţi. Doamne, ajută!

  5. Parintele Paisie Aghioritul -grec fiind- ,el a proorocit totul in legatura cu poporul sau . Aceste greutati de astazi ale grecilor ,nu exista in EUROPA .Ce constrangeri ,au nu puteti crede si cate le mai fac in continuare .Scrie in cartile lui cele 5 vol. deosebite ,care au atras sute de mii de familii la credinta si inca mai atrag . Spunea parintele ,intr-o carte ,veti trece prin aceste mari greutati datorita caderii de la credinta . Si spun toti sfintii parinti ,acolo unde exista cadere ;a omului ,s-au a unui popor , acolo a lucrat ,,MANDRIA ,, .Ea este comandamentul tuturor patimilor . Acest parinte cand era vizitat de pers. ,veneau cate-va sute la el ,si toti aveau un raspuns . Nu vorbea insa cu cei care nu aveau duhovnic ,pt. ca ,nu se putea intelege cu ei-ele . Eu personal chiar am observat acest lucru ,nu poti fi cu el-ea ,pe aceasi frecventa , tot parintele se explica astfel . Cu adevarat asa este…. Iata jandarmii ce fac ,se transforma cu ajutorul unui sef al ministerului,fara credinta ,fara logica ,fara omenie ,prin lucraile ale DIAVOLULUI care le-a cucerit mintea multora , impingandu-i in urma cu 60 de ani . MILITIA ATEISTA COMUNISTA . DIAVOLUL PREGATESTE TERENUL PT. PRIGOANA . CU DUMNEZEU INAINTE FRATI-SURORI SI CURAJ ,BARBATIE ,VOINTA SI LUPTA IMPREUNA CU DUMNEZUL NOSTRU ATOTPUTERNICUL .DOAMNE AJUTA !

  6. Cam aşa este! Aţi punctat limpede ceea ce înseamnă trezire şi, aş mai adăuga eu, libertate. Apoi, după exerciţiul de trezire duhovnicească, desigur că va urma şi solidarizarea poporului român= creştin, iar Dumnezeu va arăta şi liderii de urmat. Până atunci însă să ne ocupăm de trezire, după cum este explicată în articol….

  7. Exista mult prea multa neputinta si indiferenta. Nu doar in randul guvernantilor si a populatiei, ci chiar in noi. Daca ar fi sa recunoastem, doar la nivel de mucenicie poate actiona cineva. Orice initiativa mai slaba nu are efect, este mult prea slaba fata de duhul nihilist pe care-l respiram. Nu putem fi decat mucenici, care-si salveaza sufletele, dar poate si pe cei din jur. Este laudabil orice cuvant si fapta, chiar si comentariu onest si limpezitor, cu atat mai mult efortul adminilor.
    La ce ne-am putea astepta, avand in vedere peisajul de ansamblu al lumii arabe, occidentale, ruse, americane… Peste tot conflict si razboi impotriva crestinismului si bunului simt.

  8. Atat cat ma duce pe mine mintea si inima vad o mare neputinta in a face binele care a cazut peste neamul nostru si implicit peste fiecare dintre noi. Exista incercari sporadice de a face binele dar care nu mai prind iar binelui i se raspunde cu nepasare in cel mai fericit caz. Chiar si atunci cand iti vine sa urlii din tot sufletul cand vezi nedreptatea urletul tot neputincios este. S-a facut referire mai demult la o cupa a necredinciosilor pe care Dumnezeu voieste ca neamul nostru sa o bea. Cred ca asta este realitatea si impotriva ei nu te poti lupta ci doar sa nadajduiesti ca Dumnezeu se va milostivi sa o ia de la noi.

  9. Speram ca totusi nu s-a inteles aici ca propunem vreo atitudine escapista sau pasivista fata de necazurile din jur. Nu, ci am vrut sa subliniem ca, pentru noi, radacina si explicatia fundamentala, dar si realista, este una duhovniceasca, si ca fara sa se miste aici lucrurile, atunci nici in exterior nu se va schimba ceva. Am observat o adevarata inflatie de apeluri la trezire in aceasta perioada, justificate intr-o logica laica, insa noi, crestinii, chiar trebuie sa ne aducem aminte la ce trezire suntem chemati si ca asa putem, pornind de aici, sa ajutam cu adevarat, sa ne pese cu adevarat, sa punem la inima cu adevarat. Este necesara aceasta aducere aminte, caci nu spunem altceva decat un elementar abc al vietii duhovnicesti, si pentru ca este tot mai evident, pentru tot mai multi oameni, ce se intampla in jurul nostru.

    Iata, in alta ordine de idei, in ce termeni …apocaliptici scrie Cornel Vilcu: http://blog.activewatch.ro/rubrica-cetateanului-necenzurat/pentru-cei-ce-refuza-sa-nteleaga-apocalipsa-romaniei/

    Termenii in care pune problema fiind, de altfel, corecti in acest articol. Este semnificativa si o reactie a unui postac de acolo:

    Rar am citit ceva mai penibil.
    Acest asa zis “profesor” Cornel Vîlcu e doar un cretin. Cum dracu’ ajung astfel de dobitoci in sistemul universitar?
    Ma mir ca n-a inceput (inca) sa bata campii cu masonii, evreii, reptilienii, etc.
    Sictir, domnule “profesor”!

    Ar fi ceva daca dl Vilcu s-ar… trezi si si-ar aduce aminte ca a aplicat si el acelasi tratament altora (http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/02/23/activewatch-ortodocsi-razboi-fara-scrupule-mila-violenta-kamikaze/), asociindu-i cu toate relele inventate doar pentru ca ne aflam pe pozitii etice incompatibile. Asa pateste oricine cauta sa fie mai… adevarat, sa spuna lucrurilor pe nume: este imediat asociat cu conspirationistii, antisemitii, etc. Dar, oare, ne vom trezi cu adevarat…?

  10. @exegeticus

    Daca ar fi sa recunoastem, doar la nivel de mucenicie poate actiona cineva. Orice initiativa mai slaba nu are efect, este mult prea slaba fata de duhul nihilist pe care-l respiram. Nu putem fi decat mucenici, care-si salveaza sufletele, dar poate si pe cei din jur.

    Întru totul de acord! Este exact şi gândul meu (destul de vechi chiar!) şi cred că dacă privim la modelele duhovniceşti din jur, e o chestie demostrabilă aproape empiric. Doar că drumul spre mucenicie nu e dat oricui.. şi fără dreaptă socoteală ajungem să-l ispitim pe Dumnezeu.

    Personal, ca mirean, cred că acest gând trebuie primit ca un adevăr de nelepădat, iar noi ar trebui să ne lăsăm cu (totul!) în mâna Domnului să ne învrednicească de o asemenea măsură. Cred că e bine să avem iniţiativă, dar să nu plecăm de la ideea de mucenicie, ci de normalitate. Pur şi simplu cred că trebuie să căutăm să avem reacţii naturale şi pe potriva conştiinţei noastre, fără să ne lăsăm gândul să zboare mai departe de atât.

    MAi bine să o dăm în bară în mod penibil decât să ne primejduim sufletele printr-o înşelare de tipul eroismului mesianic de sorginte hollywoodiană. Nu poţi deci să te rogi Domnului să faci ceva sau să schimbi ceva punctual în jur, cu preţul muceniciei, ci doar să te învrednicească să-ţi poţi urma în toate glasul conştiinţei. Intuiesc că atitudinea asta, binecuvântată de un duhovnic care să nu ne lase să încurcăm “glasurile” urmate, este cel mai scurt drum spre roadele pe care ni le dorim pentru noi şi pentru cei din jur.

    Bref, am citit pe pagina de acasă un articol de luna asta cu poveţele părintelui Paisie, în care ne îndemna într-un loc “să ne silim!“, dar în altul spunea “să nu ne constrângem!” Mi s-a părut un paradox de mare profunzime duhovnicească ce poate fi transpus perfect în orice aspect al vieţuirii noastre, cu privire la orice iniţiativă, inclusiv cele lumeşti. Să te sileşti fără să te constrângi! Îmi pare rău că nu-mi mai amintesc articolul. Oricum unul relativ recent, de o lună, maxim două. Iertaţi-mi offtopicul! Doamne, ajută!

  11. “Pentru ca tara aceasta nu de un nou partid politic are nevoie, nu de lideri salvatori, nici de iesiri in strada facute in infierbantarea mintii si pe ritmul altora, ci de CRESTINI. De oameni vii. De oameni inviati sufleteste. De oameni de pocainta. Aceasta “revolutie” a inimilor, care porneste din launtru si submineaza veac, structuri si conditionari, centre de putere si imperii, este singura mantuitoare, izbavitoare, chiar – sau mai ales – atunci cand e rastignita. ”

    Aproape este ca si cum ai spune ca tara aceasta nu are nevoie de spitale,de strazi,de pomi,de lacuri,de parlament,de democratie,etc…ci de crestini adevarati.

    Nu are legatura una cu alta.Daca tara aceasta ar avea crestini adevarati,atunci cu siguranta acestia si-ar dori sa existe democratie ( sau monarhie ),sa nu existe injustitie si nedreptati,si-ar dori partide si guverne care sa-i reprezinte pe romani si interesele lor,sa nu-i persecute pe oameni,sa respectele libertatile de constiinta,religioase…

    Sau si invers,chiar daca oamenii nu sint prea imbisericiti,dar exista oameni de valoare,ori in Biserica,sfintii si duhovnicii,ori in viata mai laica,intelectuali,conducatori,artisti…care pot influenta in bine poporul si a-l ridica din necunostiinta,letargie,obiceiuri proaste…iar ar fi f bine,istoria noastra si a altor popoare sta marturie ( a se vedea exemplul sfintilor apostoli,sfintilor,mucenicilor,domnitorilor,imparatilor crestini,nenumarati alti oameni de valoare,carturari,oameni politici…)

    Ce este rau sa-ti doresti un partid pentru tara si oameni ? Caci aceasta inseamna suferinta mai putina,nedreptati mai putine…Daca aceasta te-ar impiedica sa devii crestin adevarat,sa faci fapte bune,sa te rogi,sa te imbisericesti…atunci as fi de acord cu voi,asa,in nici un caz.
    ….

    nici de iesiri in strada facute in infierbantarea mintii si pe ritmul altora…aceasta da,e bine.

    ( Caci nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc. )

  12. @sherlock:

    Aproape este ca si cum ai spune ca tara aceasta nu are nevoie de spitale,de strazi,de pomi,de lacuri,de parlament,de democratie,etc…ci de crestini adevarati.

    Is the other way around, cum ar zice neamtul.

    Nu avem democratie functionala, spitale, strazi, pomi, lacuri, noi, romanii, pentru ca nu mai suntem crestini adevarati. In cazul nostru, ca sa se aleaga ceva de noi, nu merge cu paleative, ci cu adevarata cauza a raului care ne domina: lipsa trezirii duhovnicesti.

  13. @ admin

    Nu contesta nimeni aceasta,dar daca ai uitat robinetul deschis la baie si ai inundatie in casa,intii mergi si inchizi robinetul si apoi mergi la slujba.

    In anul 1989,cind romanii au indepartat dictatura,nu stiu cit de crestini erau,dar bine au facut,nu ? Sau ce te faci cu alte tari dea lungul istoriei,care nici macar nu sint crestine,si totusi oamenii au luptat impotriva nedreptatilor de tot felul,si bine au facut,este in firea omului.

    De ce ati dori un partid romanesc pentru romani nu face parte din induhovnicirea noastra ? E chiar omenesc si de bun simt aceasta.

  14. @sherlock:

    OK, mai intai salvam tara si apoi mai vedem si ce facem cu sufletul, cu mantuirea.

    Suna grozav…

  15. @ admin

    Pe amindoua simultan ( incercam )…nu sint antagonice,salvarea tarii ca si faptele bune sint parte a mintuirii.

  16. Exista nuante. Daca ar fi sa citim toate cate s-au spus aici si nu numai, ar reiesi o idee bine conturata. Nici nu e nevoie sa-i silim pe ceilalti sa fie toti crestini, ci macar sa fie buni romani. Asta ar ajuta la mantuire pe cei ce o doresc. Bineinteles ca sufletul primeaza, dar asta nu exclude partea exterioara, ci o presupune, o fortifica.
    @utzu
    Da, ma gandeam la mucenicie in sensul de lipsa unui interes egoist sau material, nu ca bravada. De fapt, adevratul sens al muceniciei. 🙂

  17. @ sherlock
    Sunt şi eu de acord. Cele două sunt complementare, merg mână în mână. Abia atunci când s-ar afla în conflict putem discuta(?) de prioritate. Până atunci pe acestea să le facem (ale trezirii) iar pe celelalte să nu le lăsăm!
    @exegeticus 🙂
    fiecare înţelege după măsura sa. mi-am mai propus eu să mă rezum doar la chestiuni lumeşti în comentarii. Mai am însă scăpări uneori. Iertaţi vă rog!
    Doamne, ajută!

  18. @admin: nimeni nu o putea spune mai bine de cum ati spus-o. (…si toate celelalte ni se vor adauga noua…)

  19. Pingback: “LIDERII” PROTESTELOR ANULUI 2013: militanti de profesie, veleitari, “rebeli” fara cauza. Si ceva “laboratoare sociale” de “redesteptare a tinerilor” cu fonduri de la SOROS - Recomandari
  20. Pingback: POCAINTA: SINGURA REVOLUTIE DE CARE AVEM NEVOIE!/ Comemorarea Sfintilor Martiri Brancoveni prin CONFERINTE FORMALE sau prin “EXORCIZAREA” VIETII POLITICE ROMANESTI?/ Convertirea unei tinere musulmane la CRESTINISM - Recomandari
  21. Pingback: POCAINTA: SINGURA REVOLUTIE DE CARE AVEM NEVOIE/ Comemorarea Sfintilor Martiri Brancoveni prin CONFERINTE FORMALE sau prin “EXORCIZAREA” VIETII POLITICE ROMANESTI?/ Convertirea unei tinere musulmane la CRESTINISM - Recomandari
  22. Pingback: POCAINTA: SINGURA REVOLUTIE DE CARE AVEM NEVOIE/ Sfintii Martiri Brancoveni si DREGATORII MAMONEI DE ASTAZI, CARE FATARNICESC CREDINTA - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare