Din istoria recenta a tarilor “civilizate” care “din secolul 19 nu isi mai bat copiii” (II): ORORILE NORVEGIEI asupra “COPIILOR RUSINII” dupa Al Doilea Razboi Mondial (Documentar – Video). Povestea FRIDEI de la Abba

15-01-2016 11 minute Sublinieri

Continuam serialul dedicat experimentelor la care au fost supusi copiii in “tarile civilizate” cu un documentar despre persecutiile monstruoase ale “copiilor rusinii” nascuti din tati germani, nazisti (invadatori, considerati dusmani ai Norvegiei), in urma celui de-al doilea razboi mondial. Din randul carora a facut parte si viitoarea solista a formatiei Abba, Anni-Frid Lyngstad (Frida). Materialul video este un extras din emisiunea “Sinteza zilei” din 13 ianuarie 2016. 

În slujba naţional-socialismului s-a aflat şi organizaţia numită Lebensborn, fondată cu scopul de a asigura naşterea copiilor cu gene ‘ariene’ corespunzătoare. Pentru nazişti Norvegia reprezenta un adevărat El Dorado în ceea ce priveşte materialul genetic, ceea ce a dus la implementarea celui mai mare proiect pentru susţinerea mamelor care contribuiau la puritatea rasei în această ţară. Numărul naşterilor s-a ridicat la 12000.

În septembrie 1944, nava Monterosa aproape că a fost lovită de o bombă pe traseul dintre Norvegia şi Germania. Cele 700 de femei împreună cu copiii lor care se aflau la bord s-au trezit din cauza exploziei şi s-a produs o mare panică. Au năvălit pe coridoare, într-un întuneric şi haos total. Alarma de pe vas şi strigătele pasagerilor s-au întâlnit într-un iureş îngrozitor de sunete. Echipajul a reuşit să calmeze lucrurile abia după câteva ore. Vasul nu era lovit, iar călătoria a continuat fără alte drame.

Femeile şi copiii erau aproape toţi aduşi din Norvegia. Acum se îndreptau către o ţară străină deoarece autorităţile de ocupaţie au decis că trebuie priviţi drept cetăţeni germani. Au fost  trimişi în Germania cu acelaşi vapor care îi transportase pe ultmii evrei norvegieni la moartea sigură care îi aştepta în Polonia aflată tot sub ocupaţie.

Toată povestea începuse cu patru ani mai devreme, atunci când au ajuns la autorităţile germane primele rapoarte în legătură cu “fetele nemţilor”. Acestea erau tinerele care şi-au găsit iubiţi printre soldaţii staţionaţi în Norvegia, iar multe dintre legăturile amoroase, după cum era de aşteptat, au culminat cu sarcini.

Naziştii erau încântaţi. Era vorba despre femei norvegiene de cel mai pur sânge nordic, care în mod voluntar au întreţinut relaţii intime cu soldaţii germani, la rândul lor nealteraţi din punct de vedere rasial. Rezultatul era în mod evident ceva de care avea nevoie Germania: o continuitate ariană într-o societate care se degenerase din cauza ‘sângelui rău’ şi a ‘tipologiilor umane inferioare’.

Pe 17 mai 1940 deja avusese loc o întâlnire la München în vederea discuţiei despre potenţialul norvegian. Unul dintre participanţi, Leonardo Conti, era ministru al sănătăţii în cel de-al Treilea Reich, responsabil pentru ‘vigoarea’ poporului german. Celălalt era Max Sollmann – liderul unei organizaţii care îşi întinsese tentaculele în toate ţările ocupate: Lebensborn.

Structura Lebensborn a fost pusă pe picioare în 1935 pentru a oferi sprijin tinerelor gravide dar nemăritate. În fapt era vorba despre un proiect de purificare rasială a Germaniei. Organizaţia se afla în subordinea lui Heinrich Himmler, iar scopul era promovarea unei creşteri de populaţie în rândul rezidenţilor consideraţi de rasă pură. Nu avea nicio importanţă dacă femeile erau sau nu căsătorite, important era ca pruncii să beneficieze de genele potrivite. Avortul în astfel de cazuri trebuia prevenit, iar din 1943 intervenţiile respective erau foarte riscante, putând aduce pedeapsa cu moartea.

În acel moment Germania îşi cam pierdea sânge ‘arian’ la propriu, dat fiind numărul mare de soldaţi căzuţi pe front, număr care creştea constant. Cei care îşi pierduseră copiii în război erau încurajaţi să adopte copiii nordici, de calitate superioară. Din aprilie 1940 nemţilor li s-a părut normal să extindă proiectul Lebensborn şi în Norvegia, unde se găseau oameni bine-făcuţi şi încântători. Soldaţii germani erau încurajaţi să aibă copii cu femeile norvegiene, chiar primeau permisie pentru a se întâlni cu ele, iar cunoaşterea ciclului menstrual al acestora maximiza şanşele de fertilizare.

Primul caz de acest gen se întâmpla în iuli 1940. O tânără norvegiană rămăsese însărcinată cu un soldat german şi departamenul militar din care făcea parte nu ştia foarte bine ce are de făcut. În martie 1941 însă a sosit la Oslo unul dintre liderii SS, mai precis liderul batalionului Sturmbann, Wilhelm Tietgen pentru a pune bazele primei instituţii de tip Lebensborn din afara Germaniei. În următorii patru ani s-au înfiinţat mai multe centre în Norvegia decât în oricare altă tară ocupată. Copiii războiului primeau mai multă atenţie doar în Germania.

Căminele pentru mamele norvegiene erau construite la foc automat, sub atenta supraveghere a lui însuşi Himmler. Au fost trimişi doctori şi asistente în nord, care completau numărul celor din Norvegia. Numărul instituţiilor ajunsese la 12, majoritatea în sud, iar mai multe sute de femei aveau să fie internate aici. În astfel de locaţii ele trăiau izolate de societatea care le condamna, în spatele zidurilor groase, de multe ori mai mult de un an. Numărul femeilor care au rămas însărcinate cu soldaţii germani a crescut simţitor în toamna lui 1940 şi primăvara lui 1941 şi a continuat să crească şi din primăvara lui 1942, ajungând spre finele anului următor la 2514 de înregistrări în centre. Spre sfârşitul războiului, SS avea control asupra a mai bine de 7600 de mame şi copii şi copii s-au mai născut chiar şi după război, totalizând în jur de 12000 de suflete.

Multe dintre tinere nu aveau nicio posibilitate de a-şi întreţine copiii. Unele dintre ele erau alungate de acasă pentru că au fraternizat cu inamicul, dar nici celelalte nu au scăpat de condamnarea din parte societăţii. Câteva sute de copii au fost dati spre adopţie şi cel puţin 250 au ajuns în Germania.

Numai cei consideraţi sănătoşi din punct de vedere gentic erau trimişi spre sud. Copiii de ‘calitatea a doua’ erau adoptaţi în Norvegia, iar cei născuţi de mame cu trăsături lapone erau respinşi. Chiar şi nu foarte în nord, în Trondheim, existau copii cu taţi germani care totuşi nu se bucurau de prea multă consideraţie, dimpotrivă, nu erau prea valoroşi, după cum se speficia într-o scrisoare de la centrul Lebensborn de aici. Elementul lapon caracteristic populaţiei norvegiene din nord a contribuit la devalorizarea copiilor care nu aveau calităţile necesare pentru a putea contribui la purificarea rasei ariene germane. Pentru a asigura aceste calităţi, femeile norvegiene trebuiau să îndeplinească cerinţele rasiale.

Metodele folosite în acest scop fuseseră puse la punct de către eugenistul german Hans Günther, care îşi întemeiase pseudo-teoria pe cercetările rasiale ale teoreticianului francez Arthur Gobineau. Femeile din cadrul programului trebuiau să se potrivească unor imagini şi stereotipii. Era necesar de pildă să fie înalte, să aibă o frunte înaltă şi o faţă alungită, obraji proeminenţi, nas mic, păr deschis la culoare, ochi strălucitori sau pielea albă. Nu trebuiau să aibă cazuri de boli ereditare în familie.

Încă din prima clipă, autorităţile de ocupaţie se aşteptau la eventuale legături amoroase dintre soldaţii germani şi tinerele norvegiene şi la sarcinile rezultate din acestea. Mai experimentaseră fenomenul şi în alte ţări ocupate. Pentru că staţionau mii de soldaţi în Norvegia, dintre care mulţi locuiau singuri, contactul dintre populaţia militară şi cea civilă era unul destul de facil. Mulţi norvegieni s-au si împrietenit cu soldaţii germani pe care nu îi percepeau întotdeauna drept reprezentanţii forţelor opresoare. Între 30000 şi 40000 de localnice s-au implicat în relaţii cu inamicii în timpul războiului. Multe dintre relaţii nu au presupus şi o sarcină, cu toate acestea, societatea a condamnat gestul la fel de mult. În mai 1945 s-a dezlănţuit furia. Multe fete au fost prinse şi încarcerate, altele au fost rase în cap de către norvegienii violenţi.

Autorităţile de ocupaţie s-au decis să trimită mamele şi copii în Germania nu de dragul salvării femeilor, ci pentru ca pruncii să poată creşte acolo. În toamna lui 1944 Monterosa era gata de plecare. Femeile de la bord erau fie măritate, fie aveau copii cu soldaţii nemţi. Ambele categorii erau de ceva vreme privite drept cetăţeni germani şi li s-a comunicat că aveau să părăsească Norvegia. Ordinul însă a provocat un şoc.

La numai 5 zile după înştiinţarea cu privire la călătorie au primit şi vestea că trebuiau să plece îndată cu Monterosa. Cele mai multe norvegiene aveau să se întoarcă în cele din urmă acasă pe fundalul unei Europe sfâşiate de război. Acolo însă soarta nu avea să fie prea prietenoasă cu copiii nemţilor. Abia după 40 de ani au început aceştia să fie scoşi din conul uitării şi ruşinii…

***

Un experiment monstruos, cu originea în anii de imediat de după al doilea război mondial, initiat atunci în Norvegia, ia tot mai mult amploare în toată lumea civilizată. Este vorba despre ruperea copiilor de familiile lor sub pretextul ocrotirii acestora. Cum spuneam, originile acestui “experiment“ se regăsesc în anii celui de-al doilea război mondial, atunci când Norvegia a fost ocupată de trupele celui de-al treilea Reich. Autoritătile germane de ocupatie au încurajat tacit legăturile amoroase pasagere dintre militarii germani si localnice, sperând pe de o parte în diminuarea ostilitătii populatiei locale, si pe de altă parte, sperând ca din aceste legături să se nască un număr de copii “de rasă ariană pură“, dat fiindcă tipul nordic se potrivea cel mai bine idealurilor rasiale germane. Să precizăm că a fost doar un experiment, o exceptie mai degrabă, dat fiindcă regulamentele armatei germane interziceau categoric contactele sexuale cu femeile din zonele ocupate. În ciuda legendelor urbane tesute pe această temă, cu violarea în massă a evreicelor, polonezelor si rusoaicelor de către sodatii germani, aceste atrocităti au fost apanajul rusilor, americanilor si trupelor coloniale franceze, chestiunea fiind extrem de bine documentată de istorici.

Trebuie spus că tinerele norvegiene nu au stat prea mult pe gânduri în fata chipesilor soldati germani, lipsa bărbatilor si mijloacele materiale de care dispuneau germanii fiind un argument în plus. În urma acestor legături amoroase, s-au născut un număr de cca. 10-12 mii de copii nelegitimi.Trebuie spus că o parte dintre tatii copiilor erau deja căsătoriti si aveau deja copii. Orisicât, toti au trebuit să se retragă împreună cu armata germană în momentul evacuării Norvegiei, spre sfârsitul războiului. Germanii au încercat totusi să asigure un viitor sigur acestor femei si copiilor lor, construind pentru fiecare o locuintă, crese si scoli pentru copii. În fine, totul s-ar rezuma la un simplu fapt divers, povesti de război, asa cum se întâmplă întotdeauna, dacă n-ar fi urmat ceea ce a urmat. Ei bine, ceea ce a urmat depăseste orice poate imagina o minte omenească. Toate aceste tinere femei, cu exceptia celor care au reusit să fugă si să se ascundă, au fost declarate nebune, fiind arestate si închise în ospicii; casele, cresele, grădinitele si scolile fiind confiscate de către statul norvegian. Practic, desi aceste femei nu aveau nici o vină si nu încălcaseră nici o lege, s-a considerat că propriul corp, în ultimă instantă, propria sexualitate, ar fi fost “abandonate fără luptă“ în ghearele “dusmanului nazist“.

Ceea ce s-a întâmplat cu copiii acestor femei însă, chiar depăseste orice imaginatie. Copiii au fost luati de la mamele lor si internati în institutii “speciale” de reeducare. Educatoarele, fată de care Ilse Koch (căteaua de la Buchenwald) pare să fi fost Maica Tereza, torturau zi de zi si ceas cu ceas acesti copii, a căror singură vină era că aveau un tată german. Supravietuitorii acestui experiment povestesc cum copii de 3-5 ani ajunsi la capătul răbdării erau încuiati în camere cu un lat atârnat de tavan, fiind îndemnati să se spânzure. Apoi despre abuzurile sexuale inimaginabile ale “educatorilor”, la care erau supusi băietii si fetele de câtiva anisori. În fine, o parte dintre copii au fost supusi unor experienţe psihiatrice, fiind folositi drept cobai în cadrul unor experimente cu LSD (programul MKULTRA).

Multi au fost internati în ospicii si azile pentru alienati mintali. Foarte multi au fost împiedicati să aibă acces la o educatie corespunzătoare. Trebuie subliniat faptul că toate acestea nu au fost efectul unei furii populare de moment, asa cum au decurs lucrurile în alte tări, acesti copii nefericiti au făcut obiectul unei serii de legi speciale promulgate între 1946-58. Astăzi, putinii supravietuitori ai acestui “experiment”, cca. 150 de persoane, s-au organizat, au angajat avocati şi au chemat în judecată statul norvegian, având totodată curajul incredibil de a dezvălui întregii lumi aceste atrocităti de neimaginat. Trebuie spus că toate demersurile lor au fost respinse de către guvernul norvegian, care a refuzat categoric orice discutie pe această temă, bazându-se pe faptul că în prag de secol 21, toate aceste fapte sunt mult prea greu de crezut de către opinia publică.

Frida from Abba Photo credit ABBATotul ar fi rămas în “coadă de peste”, dacă una din supravietuitoare, acum celebră, nu s-ar fi hotărât să rupă tăcerea. Este vorba despre Anni-Frid Lyngstad, „Frida”, „bruneta” de la ABBA. Retrasă în Elvetia, acum printesă, la adăpost de persecutii si calomnii, în urma întâlnirii cu tatăl ei natural, s-a hotărât să dea totul în vileag, confirmând punct cu punct toate atrocitătile descrise de către supravietuitorii acelui “experiment” monstruos. Ea însăsi fusese răpită din institutia de “re-educare“ de către mama sa, cu care a fugit ulterior în Suedia, unde au trăit câtiva ani ascunse. Până la urmă, procesul celor 150 de supravietuitori a ajuns la Curtea Internatională de Justitie, care le-a dat dreptate, obligând guvernul norvegian la plata unor despăgubiri. De ce am mentionat toate acestea? Ei bine, pentru a arăta că nimic nu este întâmplător si că totul se leagă de politica actuală a guvernului norvegian în ceea ce priveste cresterea si educatia copiilor.

Revenind la oile noastre, sau în zilele noastre, trebuie spus că anual, în Norvegia, dar si în restul tărilor scandinave, zeci de mii de copii sunt separati cu brutalitate de familiile lor, de părintii lor naturali, sub pretextul unei mai bune educatii sau unor mai bune conditii de viată. Pretextul este absurd, deoarece educaţia se face în principal prin institutii de învătământ extrem de bine dotate, încă din primii ani de viată, iar în ceea ce priveste nivelul de trai, datorită uriaselor rezerve de petrol, Norvegia are un standard al nivelului de trai printre cele mai ridicate din lume. Si atunci, care-i problema? Ei bine, bazându-se probabil pe experimentul mentionat anterior, nefiind probabil multumiti de solutiile preconizate de către dr. Reich, norvegienii au hotărât să ducă teoriile acestuia pe noi culmi de civilizatie si progres. După legalizarea căsătoriilor între homosexuali si autorizarea adoptiei de copii de către acestia, autoritătile norvegiene se pregătesc acum să dea o nouă lovitură familiei traditionale. Ministerul Familiei, Copiilor si Afacerilor Sociale a înaintat un proiect de lege, care propune un nou standard de evaluare a grijii fată de copii. Chestiunea centrală în noul proiect de lege este restrângerea dreptului părintilor naturali asupra educatiei propriilor copii. Exact ce spuneam pe la începutul acestei cărti, statul doreste să poată “spăla“ în liniste creierul copilului încă din fragedă pruncie cu teorii privind “corectitudinea politică“, “multi-culturalism“, orientare sexuală “alternativă“. Inutil să mai spun că educatia religioasă este exclusă. “Cei sapte ani de acasă“ devin astfel o sintagmă desuetă, întâlnită doar prin literatura secolelor trecute. Statul “secularizează“ astfel copilul, care nu mai este o fiintă umană, reducându-l astfel la nivelul de “produs de conceptie.Copiii născuti sau sositi în Norvegia, nu vor mai apartine familiilor lor, ci statului. Ministrul norvegian pentru Familie, Copii si Afaceri Sociale, Audun Lysbakken, a pregătit un pachet de măsuri privind “îmbunătătirea“ conditiilor de viată pentru copiii norvegieni. Pachetul de măsuri vizează relatiile dintre părinti si copii, adică dacă statul consideră că aceste relatii dăunează dezvoltării copilului, acesta poate fi luat si încredintat altei familii, de homosexuali eventual. Practic, orice este posibil, bunăoară să se considere că o afectiune prea mare a părintilor poate dăuna performantelor scolare, sau din contră, un accent prea mare pe performantele scolare să dăuneze relatiilor afective din familie – orice astfel de pretext poate fi folosit pentru separarea copiilor de părintii lor naturali. Decizia este luată de un tribunal, în urma sesizării făcute de către Serviciul de Protectie al Copilului (Barnevernet). Copilul este luat de la părintii săi naturali prin decizie judecătorească, fiind ulterior încredintat altei familii tot prin decizia unui tribunal. Părintii naturali nu mai au astfel absolut nici un drept asupra copilului, nu ştiu unde se găseste, eventual tribunalul poate decide o întâlnire de câteva ore cu părintii naturali, odată la 6 luni, sub supravegherea strictă a unui psiholog si a unui supraveghetor de la Barnevernet, însotit eventual de politie. Astfel, se exclud posibilele gesturi disperate ale părintilor decăzuti în mod abuziv din drepturi. Oricum, în astfel de cazuri, respectivii sunt arestati imediat si internati urgent într-o clinică de psihiatrie.

Întrebarea care se pune este totdeauna aceeasi – qui prodest? Este clar că nu declinul natalitătii în Norvegia este motivul principal. Sigur că da! Toate natiunile nordice se confruntă mai mult sau mai putin cu aceleaşi probleme, alcoolism, homosexualitate, lesbianism, consum de droguri, chestiuni care au condus în câteva decenii la regresul natalitătii, aspect ce se constată peste tot în lumea occidentală.În aceste conditii, fluxul de imigranti, veniti din lumea a 3-a, completează deficitul de natalitate. În consecintă, nu acesta este motivul, si oricum, nu cel principal. Răspunsul este simplu, banii! Ca de obicei! Nimic nou sub soare! Toată această politică de protectie a intereselor copilului, cauzând adesea adevărate drame, s-a dovedit a fi o excelentă afacere pentru unii. Practic, toti acesti functionari care se ocupă chipurile de “protectia copilului“, apoi o armată de psihologi, psihoterapeuti, avocati specializati în acest domeniu, educatori, supraveghetori, experti si consultanti, toti primesc un salariu cel putin decent, apoi mai sunt răsplătiti cu indemnizatii grase pentru fiecare copil “salvat“. Tot acest aparat monstruos a generat o uriasă industrie care se auto-alimentează cu “materie primă“ prin abuzuri strigătoare la cer, interesul copilului fiind pe ultimul loc în toată această ecuatie. Dar nu numai atât, chiar si adoptia unui copil a devenit o industrie extrem de profitabilă. Să facem precizarea că sumele cheltuite de guvernul norvegian pentru fiecare copil adoptat sunt considerabile. Bunăoară, indemnizatia anuală acordată cuplului care adoptă un copil, se ridică la 50,000€. Se mai adaugă apoi diverse facilităti si indemnizatii suplimentare, inclusiv vacante plătite, etc… Datorită acestor facilităti, adoptarea unui copil a devenit o afacere extrem de profitabilă. S-ar putea spune – stai, D-le! Aceleasi principii se aplică si părintilor adoptivi ca si celor naturali. Da! În teorie doar! Această ipoteză ar fi adevărată în cazul în care interesul copilului s-ar situa pe primul loc, dar atâta vreme cât interesul material primează, sistemul devine din ce în ce mai corupt, orice contra-atac fiind contracarat prin capacitatea acestuia de a se auto-regenera. Exact ca râma – o tai în două – obtii două râme. Exact ce spuneam. Din start, sistemul se auto-alimentează cu “materie primă“, atâta vreme cât părintii biologici nu beneficiază de prezumtia de nevinovătie, fiind potential vinovati de abuzuri contra copilului. Exact ceea ce doreste să instituie noul pachet de legi. Atâta vreme cât părintii naturali sunt potential vinovati, de aici si până la a institui niste “metode de verificare“ care să poată fi manipulate de psihologi cointeresati, astfel încât să dovedească vinovătia părintilor, nu e decât un pas. Vom vedea imediat că astfel de metode au fost deja instituite. Practic, prin acest sistem, extrem de bine pus la punct, copilul devine un “bun confiscat“, pe care statul refuză să-l mai înapoieze.

S-ar putea spune că sunt doar cazuri izolate. Nu, nu este adevărat! Cifrele vorbesc de la sine. Conform raportului oficial publicat pe situl utrop.no, numai în 2010, peste 11,300 de copii au fost luati de la părintii lor biologici. Conform Biroului de Statistică al Norvegiei, numai în 2011, un număr de 12,492 de copii au fost separati de familiile lor, fiind internati în “institutii“ specializate sau dati spre adoptie altor familii. După cum se vede, nici vorbă de cazuri izolate, cifrele ne dovedesc că este o adevărată industrie. Presa norvegiană relatează periodic despre abuzuri sexuale la care sunt supusi copiii în aceste institutii de ocrotire. Nu numai atât, prin exploatarea sexuală a copiilor dati spre adoptie altor familii, se pot realiza venituri frumusele. Recent, chiar organizatia de protectie a copilului a raportat cazul a doi copii turco-norvegieni, răpiti din Turcia cu ajutorul unui detectiv particular, adusi în Norvegia pentru a fi adoptati de către un individ care s-a dovedit a fi un pedofil notoriu, cei doi copii fiind abuzati sexual si “utilizati“ pentru productia de filme pornografice.Anterior, două fete, care fuseseră si ele în custodia individului, au depus plângere contra acestuia pentru abuzuri sexuale repetate, dar plângerea lor nu a fost luată în considerare. Inutil să mai mentionez traumele psihice ireversibile pe care le-au suferit acesti patru copii. Opinia publică norvegiană s-a arătat oripilată de acest caz, dar nu a miscat un deget pentru schimbarea legislatiei existente. Chiar si celebrul Anders Behring Breivik, despre care vorbeam la începutul acestei cărti, a fost violat se pare de către mama sa, pe când avea doar 4 ani. Separat de mama sa de către organizatia Barnevernet, a fost încredintat spre adoptie în mai multe rânduri la diverse familii, unde se presupune că a fost din nou abuzat sexual. Sigur, se poate să fie doar speculatii ale presei de scandal – totusi aceste cazuri de pedofilie apar extrem de des în presa norvegiană. Pedepsele în toate aceste cazuri sunt minore, pentru că, nu-i aşa? Societatea norvegiană este extrem de tolerantă. Iar pedofilii sunt si ei oameni – mai gresesc şi ei!

[…..]

CITESTE mai MULT:  https://mizeriaistoriei.wordpress.com/2014/11/01/asasinii-viitorului-30/

lebensraum


Categorii

1. DIVERSE, Istorie, Rapirea copiilor/ cazul Bodnariu s.a., Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Video

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “Din istoria recenta a tarilor “civilizate” care “din secolul 19 nu isi mai bat copiii” (II): ORORILE NORVEGIEI asupra “COPIILOR RUSINII” dupa Al Doilea Razboi Mondial (Documentar – Video). Povestea FRIDEI de la Abba

  1. Pingback: Copiii ruşinii- cel mai ascuns secret al Norvegiei | Sănătate fără doctori
  2. Pingback: Din istoria recenta a tarilor “civilizate” care “din secolul 19 nu isi mai bat copiii” (III): “COPIL LUAT PE CONTRACT”. FILM DOCUMENTAR despre INGINERIILE SOCIALE ale ELVETIEI aplicate copiilor separati fortat de familii (VIDEO) | Cuv
  3. Pingback: STALINISTA TIRANIE A BINELUI sau BARNEVERNET: VANATOAREA DE COPII. Abuzurile Politiei Copilului din NORVEGIA au afectat si familiile IMIGRANTILOR POLONEZI | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare