Dr. Vasile Astarastoae si Larisa Iftime: PLEDOARIE PENTRU VIATA (video)/ LOGICA INUMANA a legislatiei avortului/ Si barbatul e VINOVAT de avort

În urma unui flagrant organizat de procurorii anticorupţie din Craiova, un medic de la spitalul municipal din Segarcea, a fost surprins acceptând 200 de euro pentru o întrerupere de sarcină în stadiu avansat. Potrivit surselor judiciare, medicul în cauză ar fi pretins în ultimii doi ani pentru aceste operaţii sume cuprinse între 50 şi 300 de euro.

Desigur, faţă de perioada regimului comunist, situaţia este schimbată. În România avortul este permis până la 4 luni şi a devenit o operaţie extrem de banală, eliberată de orice tensiune morală. Nici medicii, nici pacienţii nu îşi pun mari probleme, fiind perfect protejaţi de toleranţa largă a opiniei publice. Dar tocmai în virtutea acestei toleranţe, termenul legal a fost încălcat la rândul său fără mari probleme în nenumărate cazuri. Totuşi, în ultimii ani s-a conturat un curent etic mai puternic în sânul corpului medical. Preşedintele Colegiului Medicilor din România anunţa în 2009 că va lua măsuri drastice împotriva medicilor care vor mai participa la aceste practici.

Este uşor de înţeles însă că atâta vreme cât termenul limită este arbitrar şi diferă mult de la ţară la ţară este greu să impui ideea că avortul este o crimă. Dacă în România avortul este legal până la 16 săptămâni, în alte ţări el poate fi realizat numai până la 10 săptămâni (Danemarca, Grecia, Italia Norvegia), 12 săptămâni (Franţa, Germania, Belgia etc), după cum există termene mult mai largi de până la 22 de săptămâni ca în Marea Britanie sau Olanda. Europenii trăiesc aşadar cu stupoarea de a constata că ceea ce este considerat o crimă într-o ţară, trece drept o banală intervenţie chirurgicală într-o altă ţară. Diferenţa dintre aceste termene crează situaţii care scapă pur şi simplu oricărei jurisdicţii.

Iată de ce în România şi în altă parte, medicul şi pacientele sale se consideră, cel mai adesea, perfect acoperiţi din punct de vedere moral şi nu ezită să încalce legile locale cu atât mai mult cu cât controlul public este la rândul său foarte slab.

“Avortul post-natal”

Contribuie mult la această toleranţă un curent intelectual tot mai agresiv care, profitând de arbitrariul vădit al termenelor legale (10, 12, 14, sau 22 de săptămâni), propune făţiş legalizarea avortului la orice vârstă. În definitiv dacă legiuitorii nu s-au pus de acord asupra vârstei la care foetusul devine om, atunci i s-ar putea nega condiţia de om la orice vârstă. A provocat o mare emoţie negativă un articol recent, semnat de Alberto Giubilini şi de Francesca Minerva, apărut într-o revistă britanică de bioetică (Journal of Medical Ethics), care îşi propune să demonstreze că este perfect legitimă eliminarea nou-născutului. Argumentaţia este simplă şi cât se poate de logică. De vreme ce este acceptat faptul că foetusul la o anumită vârstă nu este o persoană decât în mod potenţial, putând fi aşadar eliminat prin diferite metode legale şi de vreme ce între foetus şi nou-născut nu este de fapt nicio diferenţă esenţială, atunci şi nou-născutul ar putea fi eliminat prin ceea ce autorii articolului numesc “avort post-natal”.

Argumentaţia este atât de simplă şi de logică încât a provocat, fireşte, o mare tulburare. Dar devine tot mai limpede că atâta vreme cât legiuitorii europeni vor accepta avortul la o vârstă oarecare, ei vor trebui pe cale logică să admită şi aceste consecinţe logice ilustrate de cercetătorii Giubilini şi Minerva. Dacă jurisprudenţa europeană se va complace pe mai departe în contradicţiile actuale vom asista în viitor la o alunecare tot mai rapidă pe panta unei logici inumane.

Medicul ginecolog de la Segarcea care se simţea în siguranţă, fiind la rândul său perfect validat de comunitatea în care trăieşte, se consideră probabil victima unui arbitrar judiciar sau poarte chiar un erou al gândirii şi practicii raţional-ştiinţifice. Iată de ce episodul acesta ar trebui să iasă din anodinul faptului divers şi să devină subiectul unei dezbateri mai largi.

• Doxologia.ro: Bărbatul – vinovat de avort

Femeia se împlineşte prin naştere de prunci, îşi rodeşte vocaţia de izvorâtoare de viaţă, primeşte bucuria unică şi infinită a izvorului.

De cele mai multe ori, Biserica înfierează acest păcat îngrozitor, această crimă oribilă de a-ţi omorî copilul în pântece. Este de fapt o dublă crimă, care priveşte suprimarea extrem de violentă a vieţii pământeşti din pruncul firav, abia ivit la viaţă, dar şi uciderea premeditată a sufletului lui, care nu are posibilitatea să primească Lumina cea veşnică a Botezului şi să adune lumină prin rugăciune şi virtuţi. Mântuitorul Hristos face o diferenţă clară între persecutorii pământeşti, ucigaşii acestei lumi şi marele persecutor al istoriei, ucigaşul nevăzut de suflete, diavolul: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea n-au ce să mai facă. Vă voi arăta însă de cine să vă temeţi: Temeţi-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheena; da, vă zic vouă de acela să vă temeţi” (Luca 12, 4-5). Păcatul avortului este aşadar o crimă totală, a trupului şi a sufletului deopotrivă, pentru care, chiar după ce l-ai spovedit şi ai făcut canon, trebuie să plângi până la moarte.

Femeile, pline de suferinţa uciderii, vin astfel la Sfânta Taină a Spovedaniei şi plângând, mărturisesc păcatul lor. Li se dă canon greu, ani de zile de oprire de la Sfânta Împărtăşanie, metanii, post, rugăciune, milostenie, botezarea copiilor orfani sau săraci.

Ceva însă lipseşte la modul fundamental. Unii preoţi nu iau în considerare faptul că în cele mai multe cazuri un bărbat este autorul moral al crimei. Femeile nu au zămislit singure copilul, el este rodul unei iubiri, legitime sau nu, binecuvântate sau nu. În majoritatea cazurilor, femeile nu ar dori să ucidă rodul iubirii lor. Şi aceasta pentru că femeia se împlineşte prin naştere de prunci, îşi rodeşte vocaţia de izvorâtoare de viaţă, primeşte bucuria unică şi infinită a izvorului. Nu toate femeile simt aceasta în mod explicit, însă cele mai multe femei primesc cu bucurie înfiorată vestea naşterii din ele a vieţii. Aceasta dacă nu sunt singure, speriate de consecinţele sarcinii şi ale vieţii care se va naşte. Ceea ce se întâmplă de obicei, este că bărbatul cu care au conceput copilul le îndeamnă, ori chiar le porunceşte, le forţează să ucidă, prin ameninţări, motivaţii stupide, raţiuni fnanciare, de vârstă, de ocupaţie, de stare civilă etc.

Bărbaţii schiţează dintr-un singur gest paternitatea crimei: scapă de el. În aceste cazuri eufemismele morţii sunt năucitoare. Nu spune nimeni: omoară-l, ci fă o întrerupere, ca şi cum ai putea întrerupe ceva şi să reiei acel ceva după un timp. Alţi bărbaţi la fel de reci în calculul morţii spun: ştii ce ai de făcut. Nu avem bani, slujbă, casă etc. Femeia este lăsată aşadar pradă disperării şi dilemelor fundamentale, care o condamnă la ucidere. Unei femei singure, sau care nu are suportul moral şi intenţional pentru naşterea de prunci, îi este aproape imposibil să nască şi să crească un bebeluş. În majoritatea cazurilor, după ce o femeie a fost părăsită psihologic şi spiritual de coautorul zămislirii, părinţii ei o acuză şi o stigmatizează, ceea ce duce la crimă. Puţine femei aleg viaţa copilului lor şi implicit viaţa veşnică în astfel de cazuri.

Vreau să subliniez: canoanele Bisericii ortodoxe faţă de crima intra-uterină sunt justificate şi necesare. O disciplină acerbă a celui păcătos, un canon greu, de pocăinţă, de plângere, de rugăciune, de post şi de milostenie este imperios necesar. Doar atât, că acest canon ar trebui dat şi celor care au sfătuit, poruncit, forţat femeia însărcinată să ucidă. Şi aceasta printr-o întrebare a bărbaţilor la Spovedanie, dacă au fost autorii morali ai crimelor soţiilor lor.

Avorturile sunt în majoritatea lor acte de crimă cauzate de iresponsabilitatea unui bărbat de a fi născător de viaţă şi de micimea sa sprituală, în care plăcerea este ruptă prin ucidere de demnitatea naşterii şi creşterii de prunci purtători de suflet nemuritor şi de chip al lui Dumnezeu, care ne face împreună creatori cu Dumnezeu.