PARINTELE SAVATIE LA SOPHIA despre “desteptaciune”, (i)responsabilitatea cuvintelor, provocarile de pe internet si stricarea dragostei: “SUNTEM IN FAZA DE BUIMACEALA. VOR CA TOTI SA DEVENIM OBRAZNICI SI MANDRI” (video)

27-03-2012 14 minute Sublinieri

“Orice cuvant se rastalmaceste foarte usor in ziua de azi, acum iti vine parca nici sa nu mai vorbesti…”

“PENTRU TOATE VOM DA RASPUNS…”

“Nu-i destul sa stii canoanele, trebuie sa le mai si vezi in Duhul Sfant!”

Ieromonahul Savatie Bastovoi, marti, 13 martie 2012, la Libraria Sophia

– cuvantul de la lansarea cartii Fuga spre campul cu ciori – Amintire dintr-o copilarie ateista

(extrase)

“[…] Pana la urma este o carte despre cat putem noi intelege din celalalt. Pentru ca, daca fiecare dintre noi este chemat sa se inteleaga mai intai pe sine, in aceeasi masura suntem chemati sa-l intelegem pe celalalt. Nefericita intamplare cand oamenii, cautand acelasi lucru, totusi nu se inteleg. Principala cauza pentru care oamenii nu se inteleg intre ei ramane mandria. Mandria este o stare in care omul crede ca este mai drept, mai bun, mai destept decat celalalt. Iar varful mandriei este cand omul se crede chiar mai bun decat Dumnezeu si mai indreptatit sa hotarasca si sa actioneze cu privire la sine si la alti oameni in aceasta viata. Cea mai mare pacoste in lume este mandria si cel mai rusinos si mai – pana la urma- neindreptatit pacat. Sunt fel de fel de pacate pe lumea asta, care se nasc din porniri firesti, care se imbolnavesc, dar pacatul mandriei n-are nici un fel de indreptatire. El face rau fara vreo iertare si vreo nevoie pe care s-o aiba omul.

Si cred ca despre asta este cartea asta pana la urma: despre cum iti poti cheltui viata zadarnic, slujind niste ganduri mincinoase, care nu te reprezinta, dar si despre aceea cum dragostea acopera o multime de pacate.

Mult m-am gandit daca este loc sa vorbesti despre lucrurile astea. Dar, pana la urma, cred ca este pentru ca, in viata asta, fiecare avem de dat o marturie mai potrivita, mai putin potrivita, mai de folos pentru altii, sau pentru tine, dar fiecare trebuie sa se priveasca pe sine asa cum este el. Si cred ca nu avem sa daruim unii altora nimic [altceva] decat experienta iubirii noastre.

Si aceasta carte este o impartasire de acest fel, cu multe metehne desigur, dar asta este la aceasta etapa a vietii.

Ma bucur ca noi ne intalnim, ca putem vorbi. Astazi s-au inmultit cuvintele mai mult ca niciodata in lume […]. Pentru ca orice cuvant se rastalmaceste foarte usor in ziua de azi, acum iti vine parca nici sa nu mai vorbesti. Parca lumea s-a sucit, s-a intors, si pacostea asta de internet si comunicarile astea ale noastre, gen “telefonul stricat” [“telefonul fara fir”, n.n.]: cutare a zis, cutare a adaugat la ce a zis altul, ca nu mai stii de unde a pornit vorba, dar dragostea se strica.

Cred ca daca trebuie sa facem ceva azi este sa purtam raspundere pentru cuvintele noastre. Nicaieri nu te poti ascunde de propriile tale cuvinte, fie ca sunt puse sub semnatura ta, fie ca ti-ai gasit un nume fals pe internet, pentru toate vom da raspuns. Si mai ales vom da raspuns pentru stricarea dragostei, prin vorbe nechibzuite. Sa ne intoarcem la vremea cand, pentru un cuvant, oamenii puteau plati si cu viata. Sa stiti ca si acum platim cu sufletele noastre atunci cand scriem cuvinte nepotrivite care, mai ales, strica dragostea in biserica, intre frati. Si multe cuvinte de ale mele au fost rastalmacite. Probabil au fost pricini sa fie intelese altfel, desi nu am avut eu gandul asta. Si-mi pare rau ca am dat acest prilej, iar pe altii ii indemn sa nu mai intram in jocurile astea.  S-a ajuns cam departe cu criticile, cu comentariile, cu destaptaciunile astea alea noastre. Prea multi “teologi“, prea multe stim si stricam dragostea.

Nu vedeti ca daca se aduna trei crestini sa faca o revista, peste doua luni sunt certati toti si despre asta stie toata Romania. Si stiu toate pacatele lor de cand erau mititei. Si am vorbit la telefon si mi-ai spus tu, si te stiu Mai mare rusinea de noi! Sa descoperi slabiciunile aproapelui tau! Si mai ales s-o descoperi in public, a unui om care a fost aproape de tine si ti-a descoperit sufletul tau. Ei, asta s-a intamplat cu foarte multi, si voi stiti, ca multi dintre voi ati asistat in ultimii ani la aceste intamplari, foarte triste pana la urma. Stiti? Daca fiecare la randul lui se va opri cate oleaca din valul asta, eu cred ca lucrurile se pot pune la loc.

Cred ca trebuie sa ne intoarcem la carte asa cum este ea. Care este farmecul acestei carti spre deosebire de o postare pe blog? Nu cate comentarii o sa incapa pe ea sa le scrii; o citesti si tot ce este se contine acolo. Nu ne mai provocam [unii pe altii], nu ne mai dam destepti. Ne place, ne place; nu ne place, nu ne place.

[…]

Vedeti ce frumosi sunt crestinii nostri, cat sunt de rusinosi … Ia sa fi fost pe internet, sa fi vazut cate intrebari erau. S-au dezobisnuit oamenii sa vorbeasca fata catre fata.

[…]

De ce titlul asta?

– Cand eram mic, cel mai mult ma chinuia faptul ca oamenii trebuie sa moara. Si cand Dumnezeu nu exista, nu mai este nici o sansa. Si am aflat eu ca cel mai mult traiesc, in partile noastre, ciorile. Am aflat eu ca traiesc vreo 300 de ani. Si pentru mine asta era o vesnicie. Si atunci cand le vedeam pe camp, ca erau foarte multe ciori acolo, erau foarte multe campuri acolo de unde vin eu, era grau, erau toate – colhozul acolo era in floare – si foarte multe ciori. De fiecare data le vedeam dimineata, la amiaza le vedeam, cand veneam cu autobuzul de la scoala si tot imi venea sa sar, sa prind vreuna s-o tin acasa. E un fel de taram al vesniciei, intr-o copilarie ateista. Nu era nimic mai vesnic si mai de dorit decat acesti 300 de ani ai ciorilor. Desi, imi dadeam seama ca nu-i mare lucru sa traiesti 300 de ani daca esti cioara, dar totusi… Totusi e mai mult decat ce are omul fara Dumnezeu.

[…] Daca este internetul un rau necesar?

Mai bine n-ar fi relele astea necesare! Sigur ca in lumea in care Biserica de vreun secol si ceva a fost lipsita de caile de a comunica in masa – pentru ca am fost foarte izolati – si mai ales in tot imperiul sovietic care este o jumate de lume, Biserica pana acuma nu iesea in masa. Internetul este un prilej unde pe alte cai nu s-ar fi ajuns. […] In rest, sigur ca el este o unealta si pana la un punct s-au aflat multe lucruri. Desi, daca stau si ma uit bine, noi am castigat una, dar am pierdut alta. Noi am castigat undeva, intalnirea sa zicem, a unui frate din Serbia cu unul din Grecia [sau/si] cu unul din Rusia, cu unul de aici, unul de dincolo, asta este un mare castig, pentru ca nu ne-am fi intalnit altfel. Dar, mi se pare, pe de alta parte, ca noi am pierdut ritmul vietii duhovnicesti, care este mai aproape de carte. Citim prea repede, prea iresponsabil si cautam prea des sa ne schimbam calitatea informatiei si cantitatea ei. Adica omul de azi citeste intr-un ceas despre 20 de subiecte si la niciunul din ele nu mediteaza. Dar omul de odinioara, omul duhovnicesc se ducea o data pe an, sau la jumatate de an, cerea un sfat de la parintele sau si restul timpului se gandea ce-a vrut sa-i spuna. Ei, noua, internetul ne pierde acest ritm si inclinatia fireasca si necesara spre contamplare. Ca nu-i destul sa afli multe, trebuie sa si le mesteci, sa le rumegi, si sa scoti inteles de acolo.

Asta e raul internetului: ca ne desparte! Si pana la urma nu trebuie sa cadem in roata asta, sa avem ce avem de acolo, si sa stim ca este un spatiu in care din cand in cand trebuie sa mai aruncam lemne pe foc. Asa trebuie sa ramana ca un foc mocnit, mai arunci un lemn, iti mai vezi de treaba, nu sa ardem toate lemnele deodata, ca pe urma se aprinde si casa.

Cum vedeti viitorul pe termen scurt, 1-3 ani, al Romaniei?

– Sincer nu imi mai pun problema ce va fi peste un an, peste doi, peste trei. Mie mi se pare ca noi am intrat intr-o vreme in care lucrurile deja se intampla, si ceea ce trebuia sa se intample a inceput cu cativa ani in urma, nu peste un an, doi, trei…

Suntem intr-o etapa, nu stiu cat va dura. Una stiu: ca niciodata nu dureaza mai  [mult], totdeauna, nu stiu cum le reuseste, [reusesc] mult mai repede ceea ce-si pun in cap. Iar ceea ce si-au pus acum in cap e sa ne obrazniceasca pe toti. Sa fim niste copii obraznici, prosti, grabnici la manie, sa nu putem asculta unul de altul, mandri si, daca se poate, sa vorbim tot timpul. Sa vorbim tot timpul, sa vorbim, sa scriem tot timpul, si sa avem o casca in ureche. Nu mai poate omul normal, tanarul de azi, daca-l lasi sa astepte cinci minute troleul, trebuie sa-i bagi ceva in ureche. Cinci minute nu poate sta cu el singur, cu sine, nu se mai suporta. Acum, in tren, ii e groaza sa mearga 3 ceasuri si sa nu asculte muzica, ca el innebuneste sa-l lasi singur trei ore; asta-i o vesnicie.

Asa ca asta cred eu ca e raul etapei pe care o avem acuma: sa fim ca niste nebuni, sa nu mai stim ce vrem. Si dupa asta… o sa ne spuna ei ce trebuie sa facem. Daca nu stim noi ce trebuie sa facem o sa vina ei in etapa urmatoare, ne vor spune ei exact, si foarte rigid, si foarte categoric, si fara drept la replica. Ni se va spune clar ce avem de facut, dupa toata faza asta de buimaceala. Acuma suntem in faza de buimaceala.

Cum comentati starea mass-media ortodoxe?

– Sunt foarte multi oameni care vor sa faca lucruri bune, unii le si fac… Mie imi place revista asta, Familia ortodoxa: frumusica, curata, se vede ca oamenii se iubesc, a iesit oleaca din sfada asta a noastra de care v-am mai pomenit. Mai sunt si alte reviste in care oamenii incearca sa marturiseasca adevarul, asa cum il inteleg. Cel mai trist mi-e mie ca fratii astia uneori nu se pot intelege. E destul ca unul sa apara si sa faca, sa ma iertati, dar este o vorba, ca o oaie murdara – murdareste toata turma, stii…

[…] Oamenii sunt patimasi, oamenii sunt bolnavi si diavolul ii ispiteste. Chiar daca vei face tu sa spunem, o revista, o gazeta, foarte buna cu foarte mare audienta, tu esti un om si foarte usor poti cadea in ispita asta: ca pe tine se tine Biserica, ca tu faci treaba…. a intri intr-un fel de opozitie cu Sinodul, cu Episcopii si incepi a suferi de metehne, care pana la urma vor aduce mai mult rau.

Eu nu zic ca nu sunt bune anumite replici spuse la timpul potrivit, dar m-am uitat ca totusi, pe termen lung, credinciosii nostri nu sunt pregatiti. Suntem prea fara caracter, prea ne imbolnavim usor de critica, si se transforma in carteala. Este un duh al cartirii care e foarte urat de Dumnezeu. Ati vazut ce pateau iudeii cand mergeau prin pustie, pentru cartire. Mureau cate 20.000 cand se supara Dumnezeu pe ei. Deci nu faceau alta treaba decat spuneau: “Eeeh, decat sa fi mers noi prin pustia asta, mai bine ramaneam in Egipt, aveam mancare, aveam si cazane cu carne acolo“, “ce daca munceam toata ziua acolo, dar aveam carne, mancam cat voiam“, “ce ne-a adus pe noi Moise in pustia asta sa murim aici!?” Si pentru astfel de vorbe ii lua Dumnezeu, cate 20.000 intr-o zi ii secera, ca sa le arate cat de neplacuta este cartirea inaintea lui Dumnezeu. Ei, anumite lucruri, cred eu, ca se invecineaza cu cartirea. Si, desigur, ca oameni, noi vedem o gramada de lucruri cu care nu suntem de acord. Daca nu suntem sfinti, am putea fi bolnavi. Dar, asa cum nu prea ne paste sfintenia, asa chiar peste noapte, vedem defectele celorlalti, inclusiv si la cei mai de sus. Si toate lucrurile astea cred ca, desigur trebuie coordonate cu mai multa chibzuinta si rabdare, de sus, de la ierarhi, ca ierarhul este capul. Si presa adevarata acolo ar trebui… sa fie mai sensibili la reactiile astea si la domeniile care apar. De ce face omul o revista, stiti? Pentru ca i se pare ca va spune in revista lui ceea ce nu se spune in altele. Va spune niste adevaruri ascunse, va rasturna el lumea. Ei, eu cred ca sunt suficienti oameni acolo prin Sfantul Sinod [Parintele e foarte optimist :), n.n.], care si… presa, Slava Domnului, coscogeamite aparat de presa are Patriarhia Romana, cum n-are nici Patriarhia Rusiei, care este mult mai bogata. Si cred ca toate aceste puseuri, reactii, imature cumva, ca ele sunt in stare de fierbere, de revolta, de cautare – care este fireasca pana la urma – formuleaza niste raspunsuri; si atunci va fi o stare buna a presei ortodoxe. Deocamdata cred ca e o cautare asa, mi se pare mie un fel de opozitie, ceea ce in Biserica e bun pana la un timp, dar, daca asta devine de acuma o stare de fapt nu mai este buna.

Ati observat dumneavoastra, si Sfintii Parinti mai ieseau… Erau Sfintii Parinti, e adevarat! Nu-i destul sa stii canoanele, trebuie sa le mai si vezi in Duhul Sfant! Spunea Parintele Rafail odata:Noi foarte usor numim pe cineva eretic, uitand ca Sfintii Parinti numeau eretic in Duhul Sfant si rezultatul era ca omul acela se intorcea”. Asa ca gandurile noastre, criticile noastre, cred ca ar trebui totusi sa inceapa a-si gasi un fagas care sa sfarseasca in pace si in adevar, ca daca ne vom harjoni asa tot timpul, eu sincer va spun eu de-acuma ma cam tem. Ca hu-hu, cu greu veti mai gasi unul care sa spuna bombe de-astea. Si m-am uitat eu: nu-i mare folos din ele. Irosire, pana la un punct, de… minte, de… nici nu stiu de ce, de… suflet. Trebuie sa cautam dragostea, mai multa intelegere. Asezate toate la loc, parghiile sunt, totul e sub forma cum e asezata, ai radio, ai televiziune, ai gazete, acuma trebuie mintile astea care cauta, sa faca ceva bun, puse la treaba si mintile respective sa se inhame la jugul lui Hristos, nu sa tragem singuri asa. Au rusii o vorba: unul pe campul de lupta nu e soldat, nu faci armata cu un singur ostas, nu poti purta razboi, trebuie stransi gramada.

[…]

In legatura cu presa scrisa, ati pomenit si de criticile – care unii cred ca numai ei pot sa scrie, ca in revistele lor ceea ce nu se vorbeste in alta parte. V-ati inclus aici si pe Sfintia Vostra atunci cand ati spus de critici incomode?

– Da, am facut-o si eu pe desteptul de ce sa o ascund?! Am facut-o in vazul lumii, ca n-am facut-o pe ascuns. N-am semnat nimic cu pseudonime. Cum am crezut, asa am spus. Si ma uit in timp, va spun, daca ajung la o concluzie ajung pe pielea mea. Sa stiti ca atunci cand, trebuie sa porti o …n-ai cum sa nu le simti, trebuie sa fii dobitoc ca sa nu simti anumite lucruri, dupa ce le scrii. Si uneori raman acolo: parca-i drept, stii? Parca-i drept, dar folosul nu-i asa de mare… Te-ai dat oleaca destept…dar … Probabil daca o sa-mi dea Dumnezeu inca viata, o sa inteleg si mai mult din cuvintele astea… Numai ca, Slava Domnului, imi trece repede. Sii cum se zice, ma supar si-mi trece repede si mi se usureaza sufletul, dar cateodata ma gandesc ca daca trebuiau spuse asa, sau nu chiar asaMai este un lucru: lucrurile trebuie spuse din incredintare. Si nu toate lucrurile pe care le-am spus, le-am spus din incredintare. Si la lucrurile alea ma gandesc. Sa nu fi gresit acolo. Eu nu stiu, poate n-am gresit, dar nu admit ca nu as fi putut gresi. Pentru ca nu le-am cercat, nu stiu pana la capat ce s-a intamplat. Nu-s vazator de suflete. Ei si acolo daca taci, te faci mai intelept. Asa cred.

[…] Mai scurt, din toate lucrurile astea cu copilarii-necopilarii, s-a ales si o treaba buna. Am facut eu Patericul ala pentru copii: Micul Pateric, si acuma le-a venit idea unor oameni sa-l inregistreze sa-l poata asculta si copii cu diverse ocazii si prilejuri. Si am ascultat si eu vre-o doua, si suna bine. Cred ca el o sa apara prin aprilie, sa vedem ce experiment mai este si asta, pentru ca ne impresoara lumea noastra cu internet si telefoane din toate partile, si ne cam rapesc sufletele cele mai curate, in care mai incape inca foarte multa iubire si nadajde.

[…]

Nota noastra:

Multe din rostirile parintelui Savatie trebuie amestecate si digerate, pe indelete, una cate una, adancite si retinute, nu citite sau ascultate in graba, printre altele, pentru a mai bifa la “audiat” inca o conferinta a cunoscutului parinte-scriitor. Adica, practic, cel mai important dintre toate ni se pare sa urmam sfatul sau de a ne re-cauta ritmul vietii duhovnicesti, de a nu-l lasa programat dupa ritmul informational impus de mediul internetului, acest rau totusi necesar, prin care si acum comunicam, dar despre ale carui pericole am atras si noi atentia, din destul, chiar aici.

Un amendament am aduce totusi spuselor parintelui referitoare la problema internet: critica adusa anonimitatii.

In primul rand, anonimitatea nu este legata strict de internet. Ea exista de cand exista scrierea. Exista autori anonimi care au transmis scripturi, scrieri filocalice adnotate sau scrieri duhovnicesti de-a dreptul. Pelerinul rus este o astfel de scriere anonima celebra. Prin urmare, anonimitatea nu inseamna nici iresponsabilitate. Ea este o conditie asumata din motive obiective, dintre care doua sunt de capetenie: protejarea fata de slava desarta a celor care nu voiau sa fie mai mult decat niste copisti, sau decat transmitatori ai unor realitati duhovnicesti sau necesitatea asigurarii unei anume libertati a exprimarii atunci cand conditiile nu sunt cele mai favorabile unei libere discutii pe teme sensibile. Nae Ionescu, Mircea Vulcanescu si altii au semnat texte foarte importante pe teme religioase folosind pseudonime, ca sa exemplificam. Pe de alta parte, iresponsabilitatea poate sa existe foarte lesne si cu nume si prenume, eventual adresa si CNP :). Avem exemple foarte recente de mari autori teologi care au deraiat puternic. Vizibilitatea, faima de autori nu i-a ajutat, ci dimpotriva, i-a impins atat de tare incat erau cat pe ce sa iasa cu totul din Biserica, tarand si “audienta” dupa ei.

Asta nu inseamna ca nu e parte de adevar in legatura dintre anonimitate-iresponsabilitate-internet, ci doar ca nu sunt puse toate nuantele. Pentru ca, in al doilea rand, ceea ce amplifica iresponsabilitatea este, din toata aceasta ecuatie, mai ales internetul. Prin el, scrierea si anonimitatea s-au democratizat. Si de fapt aici e intreaga problema. Acum oricine poate fi autor anonim pe orisice tema teologica sau nu. Internetul iti creeaza o falsa perceptie ca ai inteles, ca te pricepi si ca te poti pronunta, internetul te face ca in acel banc cu betia, sa fii prima oara inger, apoi leu si, daca te mai trezesti, sa descoperi ca de fapt erai doar un porc beat de propria importanta. Asadar, internetul e un mediu care poate amplifica o serie de slabiciuni si care incurajeaza iresponsabilitatea ce se manifesta si prin aceasta forma a anonimitatii. Insa anonimitatea e destul de relativa. Nimeni nu este anonim in zilele societatii noastre orwelliene, de fapt. In fata stapanitorului acestei lumi si in fata lui Dumnezeu nu suntem anonimi.

Si aici este, de fapt, esentialul: iresponsabilitatea este o stare a inimii sau a caracterului, o alunecare a persoanei, a omului, nu ceva constitutiv in sens determinist al mediului internet.

Insa adevaratele teme importante de meditatie, dupa noi, sunt altele… Probabil sunt/vor fi si cele mai ocultate?

Legaturi:

Despre lipsa de responsabilitate sau cum să iei focul cu mîini străine

“În ultima perioadă am asistat la nişte schimburi de replici şi de atitudini între oameni care se declară a fi credincioşi şi care susţin că urmăresc scopul de a îmbunătăţi situaţia Ortodoxiei. Aceste ciocniri îşi vor arăta cît de curînd roadele. Partea mai grea a situaţiei este că jucătorii în aceste jocuri periculoase şi-au făcut buzdugane din duhovnicii importanţi ai României. Se creează impresia că nimeni nu-i mai poate opri pe cei ce s-au aruncat în lupta ocărilor şi a declaraţiilor trufaşe, nici chiar duhovnicii de la numele cărora afirmă că vorbesc.

E uşor să iei focul cu mîini străine, în cazul dat cu mîinile şi aşa destul de lovite ale martirilor care au mai rămas în viaţă după chinurile închisorilor, dar această uşurătate are şi ea partea ei de foc cu care te poţi arde.

Oricine încearcă să poarte o discuţie normală este declarat duşman şi scos din joc, aşa încît cercul luptătorilor pentru puritatea Ortodoxiei se micşorează văzînd cu ochii. Dar cu cît armata credincioasă devine mai mică, cu atît ea devine mai dreaptă, mai adevărată şi mai responsabilă de soarta Bisericii. Această logică riscă să ne arunce într-o paranoia care va ucide şi cea mai mică fărîmă de smerenie şi autocritică.

Cu mulţi ani în urmă părintele Adrian Făgeţeanu i-a zis unui monah cărturar de la Antim un cuvînt care trebuie să devină dreptar pentru oricine ajunge să vorbească şi să se nevoiască în numele Bisericii lui Hristos. Părintele spunea că cea mai mare ispită în care poate să cadă cineva este aceea de a ajunge să creadă că pe el se sprijină Ortodoxia. În timp am înţeles că nu trebuie să faci mare lucru pentru a te crede important pentru Biserică. Ispita aceasta îi paşte şi pe cei mai umili.

Oricine intră într-o polemică, trebuie să se aştepte la replică. Oricine critică, trebuie să suporte critica. Observăm însă că cei care vorbesc în ultimatum-uri, nu sînt capabili să suporte un reproş. Dezbinările produse de un cuvînt nu se mai repară. Nu mai este loc pentru smerenie, unitate şi măcar puţină dragoste. Cuvintele sînt reci şi amare, iar feţele ne sînt acoperite. Cei mai mulţi dintre noi nu ne cunoaştem, nu am mîncat pîine împreună şi nu ne-am împărtăşit neputinţele. Ne încredem doar în ceea ce vedem pe ecranul computerului şi nu suferim atunci cînd ne jignim.

Mi s-a făcut dor de vremea cînd episcopul se ducea de la Chişinău la Bucureşti cu carul şi o scrisoare făcea luni de zile pînă ajungea la celălalt. Atunci cuvintele erau mai drămuite şi oamenii trăiau întîlnirea ca pe o sărbătoare. Eu încă mai cred că pentru orice cuvînt vom da seama, chiar dacă, din pricina mulţimii lor, acest lucru poate să pară imposibil.

“Desi corabia se scufunda, cearta pentru intaietate ii mai preocupa inca pe pasageri… Nici Scriptura, de Dumnezeu inspirata, nu ajunge sa-i impace, nici traditiile apostolilor. Una este conditia pentru a le castiga prietenia: sa li se vorbeasca magulitor. O nepotrivire de pareri este de ajuns (a constitui) motiv pentru dusmanii“.

Dacă ar exista o sobornicitate reală, nu simu­lată, foarte multe lucruri s-ar rezolva. Neaşteptat de multe lucruri s-ar limpezi în Biserică, în sufletul nostru, în familiile noastre, la locul de muncă. Nu ne sfătuim între noi. Nu ne ascultăm între noi. Lucrul acesta arată că, în fond, nu avem o gândire şi o trăire ortodoxă. În momentul în care acceptăm dialogul cu celălalt, acceptăm să fim deschişi, să fim în mod real soborniceşti; trebuie atunci să acceptăm şi faptul că putem greşi. Revin la duhul mândriei care ne stăpâneşte pe toţi: nu vrem să recunoaş­tem că greşim şi, de aceea, lucrurile nu pot merge bine (…) Există, desigur, atacuri din exterior împotriva Bisericii, însă ele nu ar fi atât de periculoa­se dacă am şti să trăim în sobornicitate si în dragoste“.

***

***

Mai mult decat liberalismul [libertinajul, n.n.], mai mult decat trairea poftelor fratelui celui mic si mai mult decat toate ratacirile, incrancenarea intr-o rigoare, zelotismul intr-o incredere doar in propria credinta si in propria dreptate poate sa desparta pe om de Dumnezeu, poate sa il faca pe om a se vedea singurul tezaur al dreptatii, singurul tezaur al adevarului, fara sa-si dea seama ca si in acestea putem gresi.

Iata, apostolii s-au dus ca cumpere ceva de mancare si cand s-au intors, l-au gasit pe Hristos vorbind cu o femeie samarineanca. Femeia samarineanca era in timpul acela ceea ce ar fi pentru noi un sectar, un eretic, cu care de obicei nu prea ai ce vorbi, pentru ca oricat ai vorbi nu o scoti la capat. El o tine pe a lui, tu pe a ta si cateodata e mai bine sa nu vorbesti. Iata ca Dumnezeu vorbea cu ea, pentru ca vedea in ea nu o credinta ratacita ci un om care avea un suflet mare, si care putea sa depaseasca blocajul acesta intr-o credinta mincinoasa pana la urma, ca Dumnezeu i-a descoperit ca nu era nici ea in dreapta credinta. Dar, dincolo de asta Dumnezeu cauta sa ajunga la sufletul omului. Noi insine trebuie sa ajungem la adancul din noi. Judecata va fi infricosatoare si va fi dreapta, dar, iubiti credinciosi, iata pilda de astazi ne da o veste buna, Judecata va fi adanca pana in adancul inimii noastre. Daca noi am avut incredere in Dumnezeu si-n oameni, chiar daca acestea au fost rastalmacite, chiar daca acestea au fost batjocorite de multe ori, Dumnezeu va culege acea incredere si dragoste, acea investitie de incredere precum o perla dintr-o scoica. Sa cultivam aceasta incredere si dragoste in sufletele noastre.


Categorii

Bolile generatiei digitale, Carti recomandate, Internet, New Media, Noile Tehnologii, Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Opinii, analize, Parintele Savatie, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Transcrieri-Redactari, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

67 Commentarii la “PARINTELE SAVATIE LA SOPHIA despre “desteptaciune”, (i)responsabilitatea cuvintelor, provocarile de pe internet si stricarea dragostei: “SUNTEM IN FAZA DE BUIMACEALA. VOR CA TOTI SA DEVENIM OBRAZNICI SI MANDRI” (video)

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: Incercarile Vladicai IPS Hierotheos Vlachos: calomnii, defaimari si diversiuni din partea unei manastiri cu tendinte schismatice - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  2. Pingback: Parintele Savatie Bastovoi (interviu Formula As): E O VREME DE SFARSIT, S-AU RASTURNAT LUCRURILE/ Viata in virtual e o mare MINCIUNA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  3. Cuvant duhovnicesc. Doamne ajuta si miluieste!

  4. Pingback: IPS Hierotheos Vlachos: MONAHISM SANATOS, MONAHISM BOLNAV - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: “INVREDNICESTE-MA, DOAMNE, SA TE BUCUR SI EU CU INTOARCEREA MEA!”. Cand uitam ca suntem fii risipitori sau uitam cum ne iubeste si ne asteapta Tatal… ISPITELE CRESTINULUI – INTRE OBRAZNICIE SI DEZNADEJDE -
  6. Pingback: TINEREA DE MINTE A RAULUI, milostivirea si rautatea care otraveste totul. CUM TE POTI IMPARTASI CHIAR CU DIAVOLUL? -
  7. Pingback: Parintele Nichifor Horia (Iasi) despre MARTURISIREA CREDINTEI, DISCERNAMANT, DRAGOSTE, ZELOTISM SI HABOTNICIE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: Cuvant dintre cele mai miscatoare si puternice despre POCAINTA si MILA FATA DE FRATII CARE CAD IN PACATE, al episcopului Asterie al Amasiei -
  9. Pingback: Parintele Savatie Bastovoi, la emisiunea Ca la carte cu Cristi Tabara [VIDEO]: despre CRITICA IMPERIALISMULUI RUSESC si alte scrieri INCOMODE. Plus: emisiunea tv Pietrele vorbesc despre RELIGIA NUMITA COMUNISM - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. Pingback: PARINTELE SAVATIE BASTOVOI la Libraria Sophia (2013) despre NOBLETEA DUHOVNICEASCA si "Romania ingerilor" (VIDEO integral) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: PANTOFII MEI (pilda video)/ “Doamne, aminteste-mi sa pretuiesc valoarea lucrurilor mai inainte de a le pierde…”/ DECALOGUL PARINTELUI SAVATIE - Recomandari
  12. Pingback: Intelegerea LUI HRISTOS si intelegerea FARISEICA. Legea veche si Legea noua. SENSUL RANDUIELILOR RELIGIOASE EXTERIOARE versus LEGALISMUL FORMELOR GOALE, FARA DUH -
  13. Pingback: Predica Episcopului Asterie al Amasiei la DUMINICA VAMESULUI SI FARISEULUI: Rugaciunea si virtutea fara smerenie – osteneli in zadar: “Adeseori e mai greu sa pastrezi faptele bune ce le-ai savarsit decat sa le savarsesti” -
  14. Pingback: OTRAVA MANDRIEI si roadele acesteia. CUM SA O RECUNOASTEM? -
  15. Pingback: Sfantul Luca al Crimeei: talcuire din RUGACIUNEA SFANTULUI EFREM SIRUL despre DUHUL IUBIRII DE STAPANIRE, DUHUL GRAIRII IN DEȘERT si DUHUL GANDULUI SMERIT: “Cat de putina sme­renie este in ziua de astazi!” -
  16. “Si cred ca despre asta este cartea asta pana la urma: despre cum iti poti cheltui viata zadarnic, slujind niste ganduri mincinoase”

    Are mare dreptate, dar oare nu facem asta cu totii? Asta imi aduce aminte despre cuvintele sfantului Serafim de Sarov despre scopul vietii:

    “Domnul mi-a aratat” spuse marele Staret (batran), “ca in copilarie ati avut o puternica dorinta de a cunoaste scopul vietii crestine, si ca ati intrebat, mereu, multe persoane duhovnicesti despre acesta”.
    “Dar nimeni”, continua Sfantul Serafim, “nu v-a dat un raspuns potrivit. Vi s-a spus: “Mergi la biserica, roaga-te lui Dumnezeu, pazeste poruncile Domnului, fa fapte bune – acesta este scopul vietii crestine”. Unii au fost chiar indignati de faptul ca va macina o asemenea curiozitate profana si v-au spus: “Nu cerceta lucruri care te depasesc”. Dar nu v-au explicat asa cum ar fi trebuit. Acum umilul Serafim va va explica care este cu adevarat acest scop”.

    “Rugaciunea, postul, privegherea si toate celelalte practici crestine, nu constituie scopul vietii noastre crestine. Desi este adevarat ca ele slujesc ca mijloace indispensabile in atingerea acestui tel, adevaratul scop al vietii crestine consta in dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu. Cat despre rugaciune, post, priveghere, pomeni si toate faptele bune savarsite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobandi Duhul Sfant. Tineti minte vorbele mele, numai faptele bune savarsite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta.
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/01/02/sf-serafim-de-sarov-si-cautarea-adevaratului-scop-sunt-intru-duhul-domnului-ori-nu/

  17. “un porc beat de propria importanta”…

    Traiesc de-o vreme cu un porc. Nu vorbesc metaforic, atata tovarasie am la anii mei, un animal. “Un animal”.

    In fiecare zi, chiar cand descui usa, porcul meu chitaie. Am uitat sa va spun, e porcusor de Guineea. Cum intru, chitaie si, cat de nepriceput ai fi in limbajul lor, tot simti ca e de bine. E bucuros. Cand deschid usa frigiderului, e si mai bucuros, chitaie si topaie. Stie ca e rost de morcovi, ardei sau altceva. Stie ca se poate si spera. Mereu ma gandesc ca as vrea sa am atata nadejde la Dumnezeu cata incredere are porcusorul meu ca va primi ceva daca se face auzit. Atat e de convins, incat, daca nu primeste imediat, se scandalizeaza si scrasneste din dinti. Ca un om, ai zice. Ca unii oameni. Ca mine, de prea multe ori, in orice caz.

    Azi am venit acasa, am intrat si parca nimic n-am auzit. Eu am intrat, iar lacrimile au inceput sa iasa. “Suntem adevarati doar atunci cand plangem”, ne reamintea parintele Savatie. Am plans o vreme si m-am linistit. Apoi am salutat porcusorul. N-a zis nimic. Am deschis frigiderul. Nimic. I-am pus o frunza de salata sub nasuc. A scancit ca un copil. Astepta cu mancarea in fata, cum nu face de obicei. I-am vorbit vesel si dragastos, ca altfel nici n-ai cum, cand il vezi. Abia apoi a mancat. Nu e prima oara cand mi se intampla, cand imi dau seama ca plansul meu inseamna ceva pentru faptura asta mica si care, dupa standardele noastre, e indubitabil… hm, bleguta. Insa numai cine n-a incercat sa-i invete pe copiii zilelor noastre despre empatie si compasiune n-ar ramane pe ganduri cum de un animal prostut arata atata sfiala – aproape respect – pentru suferinta unui om.

    Au venit deja timpurile cand multi oameni, vazand purtari ale animalelor, nu se mai simt jigniti de teoria evolutionista, ci aproape le da nadejde. Era intr-o vreme o inregistrare pe youtube cu o maimuta care isi jelea puiul mort. Iar celelalte priveau intr-o tacere care te amutea. Azi vedem la animale salbatice trairi si purtari pentru care, ca oameni, trebuie muncit sa le redescoperim.

    Insa si un soi de invers este adevarat. Ca destui oameni vad chipul omeniei in animale si nu le-ar rani nicicum, insa ranesc un alt om fara sa clipeasca. Pentru ca nu vad in ei chipul lui Hristos, pe Hristos insusi nu-L afla si nu mai nadajduiesc sa-L caute. Sunt imprejurari cand asemenea oameni ranesc, lovesc, fiindca ei abia se vad pe ei insisi in celalalt. Si in acele clipe pe ei insisi nu s-ar cruta. Asa ma tem. Mi-a fost de folos marturia parintelui Savatie despre intamplarea cu puiul de pisica. Fireste, m-a izbit, n-as fi crezut. Dar tocmai de aceea mi-a fost de folos.
    Doamne, ajuta!

  18. Pingback: Omul de azi intre (ne)fericire si divertisment; INDIVIDUALISMUL, DEPRESIA SI PACOSTEA COMUNICARII VIRTUALE. Conferinta de la Iasi a lui Virgiliu Gheorghe (VIDEO)/ “Sapa inlauntrul tau!” – ACTIVISMUL FARA PROFUNZIME SI ALERGATURA CARE NU
  19. Pingback: DISCERNAMANTUL – lumina, “sarea” si cârma indispensabile vietii duhovnicesti. CUVIOSUL PAISIE: “Vezi lucrurile ingust; esti atenta doar la ceea ce trebuie facut si nu-ti pasa de om. Nu ai discerna­mant si de aceea le infrunti pe
  20. Pingback: Barna din ochiul fratelui, haina judecatorului sau a doctorului sufletesc si MANDRIA NEBUNA DE A CREDE CA “EU STIU” SI “EU II INDREPT PE CEILALTI” (predica audio) -
  21. Pingback: MECANISMELE MANIPULARII ROMANIEI. Cum este practicat astazi RAZBOIUL NEVAZUT impotriva mintilor noastre - Recomandari
  22. Pingback: PARINTELE SAVATIE LA SOPHIA DESPRE SINDROMUL “CESAFAC” [video+transcriere]. “Noi trebuie sa mergem impotriva acestui curent de dezorientare a omului” - Recomandari
  23. Pingback: SFANTUL PIMEN CEL MARE al PATERICULUI EGIPTEAN – pilda de discernamant, de iubire si de dorinta arzatoare dupa Dumnezeu “in pustiul arid de iubire, adevar si dreptate al acestei lumi” | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: SA PAZIM UNITATEA FAMILIEI BISERICII, tinand si marturisind credinta ortodoxa CU INTELEPCIUNE SI CU DRAGOSTE, “nu cu isterie si cu condamnari irevocabile ale altora”! CINE SE RUPE DE BISERICA, ACELA MOARE! “Slavă lui Dumnezeu, că nu ne
  25. Pingback: Sfantul Parinte Porfirie, ORTODOCSII… PROTESTANTI si “ORGANIZAREA CARE DEZORGANIZEAZĂ” | Cuvântul Ortodox
  26. @sfiala porcului
    Superb!

  27. Pingback: CARTEA CUVINTELOR DISPĂRUTE. Mircea Stanciu ne cheamă "să intrăm într-o mișcare de rezistență împotriva sărăcirii vieții noastre" - Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare