Elena Udrea poate fi arestata. Dincolo de fanfaronada, problemele reale: STATUL POLITIENESC, ANTICORUPTIA CA DRONA

• Gandul:

Elena Udrea ESTE CITATĂ la DNA în dosarul Microsoft în care poate fi reţinută

Elena Udrea a fost citată de procurori în dosarul Microsoft. Parlamentul a aprobat luni seară cererile de încuviinţare pentru reţinerea şi arestarea ei în această cauză. Pentru Elena Udrea, DNA a formulat trei cereri de arestare preventivă şi trei de urmărire penală. Aceste cereri au fost aprobate de Parlament. Astfel, procurorii au undă verde să o reţină şi să propună unui judecător arestarea ei preventivă. Elena Udrea va ajunge la DNA la ora 11.

9 milioane de euro dintr-un total de aproape 50 de milioane au ajuns la Dorin Cocoş cu titlu de mită pentru a-şi folosi influenţa în favoarea intermediarului care a adus în România licenţele Microsoft, iar de aceşti bani ar fi beneficiat indirect şi Elena Udrea. Aceasta este cea mai nouă teză a procurorilor care investighează cel mai important dosar de corupţie din ultimii cinci ani. Elena Udrea este acuzată oficial de spălare de bani şi fals în declaraţii.

Tot în acest dosar, DNA a anunţat că Udrea este investigată pentru trei infracţiuni de trafic de influenţă. Udrea este acuzată şi că împreună cu Dorin Cocoş a cerut o şpagă de 3 milioane de euro. ”În anul 2010,  Cocoş Dorin,  în baza înţelegerii cu Udrea Elena Gabriela, ar fi pretins de la un om de afaceri, administrator al unei societăţi cu obiect de activitate IT, suma de circa 3 milioane euro, pentru a debloca plăţile aferente contractului e-România”, a transmis DNA într-un comunicat de presă. […]

Elena Udrea poate fi arestată. Gestul făcut de fostul ministru în Parlament: cui i-a transmis acest mesaj?

Elena Udrea poate fi arestată după ce deputaţii au aprobat, luni seară, cele trei cereri în acest sens ale procurorilor, la pachet cu alte trei privind urmărirea sa penală în dosarele „Gala Bute” şi „Microsoft. Elena Udrea a venit în faţa colegilor de Parlament cerându-se indirect să nu fie de acord cu trimiterea ei în spatele gratiilor, ci doar cu urmărirea penală. Nervozitatea fostului ministru nu a mai fost disimulată. La un moment dat, înainte de a lua cuvântul Elena Udrea primeşte un SMS pe care îl citeşte, după care imediat face un gest aproape ostentativ: îşi duce mâna la nas atingându-l în mod repetat şi uitându-se în jur să vadă dacă este văzută. Gestul a fost repetat şi după ce a rostit discursul de la tribună, către camerele de luat vederi. „Văd că gestul meu Parlament în care am dus mâna la nas a creat mare vâlvă şi s-a transformat în subiect de analiză semiotică. În realitate, e un semn pe care l-am făcut unei persoane dragi mie, căreia am vrut să-i transmit că ‘totul e în regulă’”, şi-a explicat ulterior Udrea gestul. Hotărârile Parlamentului au fost publicate în Monitorul Oficial, iar abia după acest moment ele se pot pune în aplicare de procurori.

Cu cele şase cereri ale procurorilor pe numele său, din care trei de arestare, Elena Udrea a reluat, în apărarea sa, toate acuzaţiile la adresa şefului actual al SRI, Florian Coldea, care ar fi în spatele situaţiei în care acum ea se află şi le-a cerut deputaţilor să fie de acord cu urmărirea sa penală, dar nu şi cu arestarea sa care ar fi un abuz. „Ştiu că există o presiune publică asupra dumneavostră. ştiu că există presiuni şi de altă natură şi chiar calcule politice. Ceea ce vă cer au azi nu este clemenţă. Nu este să blocaţi Justiţia, din contră. Vă cer să lăsaţi Justiţia să funcţioneze şi în cazul Elenei Udrea. Vă cer ca Elena Udrea, dacă este acuzată de ceva, să fie anchetată. Ceea ce vă cer în schimb este să nu fiţi părtaşi la un abuz care este încercarea de arestare a mea”, a spus Udrea, de la tribuna Camerei Deputaţilor.

Ea le-a cerut, totodată, deputaţilor să voteze conform conştiinţei. „Vă cer să fiţi puternici, să votaţi conform conştiinţei pe care o aveţi, dând Parlamentului rolul şi importanţa pe care această instituţie ar trebui să o aibă într-un sistem democratic în care fiecare putere îşi exercită atribuţiile în mod legal şi nicio putere nu poate exercita asupra altei puteri din stat un abuz”, a adăugat Udrea.

In discursul său, fostul ministru a citat din pastorul german Martin Niemöller, parafrazându-l la final pentru a-i avertiza pe deputaţi că după ea, poate urma oricare dintre ei.

„La început au venit şi i-au luat pe socialişti/Nu am reacţionat, pentru că nu eram socialist/ Apoi au venit şi i-au luat pe sindicalişti/ Nu am reacţionat, pentru că nu eram sindicalist / Apoi au venit şi i-au luat pe evrei/ Nu am reacţionat pentru că nu eram evreu / Apoi au venit şi m-au luat pe mine/ Şi nu mai rămăsese nimeni care să reacţioneze. Parafrazând, dacă astăzi mă iau pe mine, în felul acesta, mâine vă iau pe dumneavoastră, poimâine pe ceilalţi care au curajul să vorbească, iar la final nu va mai rămâne nimeni care să poată să spună”, a spus Udrea, care după ce şi-a încheiat discursul a plecat din Parlament.

De altfel, în timpul şedinţei, nervozitatea fostului ministru nu a mai fost disimulată. La un moment dat, înainte de a lua cuvântul Elena Udrea primeşte un SMS pe care îl citeşte, după care imediat face un gest aproape ostentativ: îşi duce mâna la nas atingându-l în mod repetat şi uitându-se în jur să vadă dacă este văzută.  Gestul a fost repetat şi după ce a rostit discursul de la tribună, către camerele de luat vederi. Ulterior ea şi-a explicat pe Facebook: „Văd că gestul meu Parlament în care am dus mâna la nas a creat mare vâlvă şi s-a transformat în subiect de analiză semiotică. În realitate, e un semn pe care l-am făcut unei persoane dragi mie, căreia am vrut să-i transmit că ‘totul e în regulă’”.

Hotărârile Parlamentului au fost publicate în Monitorul Oficial, iar abia după acest moment ele se pot pune în aplicare de procurori, adică Elena Udrea să fie arestată. […]

• Dorin Tudoran: Unde și cât o doare pe Elena Udrea de viitorul României

Exact acolo și cât a durut-o — în ultimii 10 ani și ceva — de prezentul aceleiași Românii.

Catilinara din Parlament a fost bună, dar a avut un singur cusur: a fost rostită de Elena Udrea.

Așteptăm și alți oratori care în ultimii 25 de ani au exersat cu pietroaie Fabergé în gură.

• Adevarul/ Ioana Lupea: Elena Udrea, statul social şi statul poliţienesc

Elena Udrea poate să fie arsă pe rug precum vrăjitoarele din Salem, dar spusele ei obligă la meditaţie, investigare şi schimbare a designului instituţional, debalansat în favoarea instituţiilor de control şi de siguranţă naţională. Asocierea dintre Udrea şi celebrele pseudo-vrăjitoare nu este întâmplătoare. În naraţiunea auto-justificatoare a suporterilor fostului preşedinte Băsescu – cum ar fi Monica Macovei, care a petrecut multe ore în compania celor doi –ea este lucrarea Satanei care a pervertit mandatele Băsescu.

Acest tip de gândire magică nu face altceva decât să calmeze disonanţele cognitive ale celor care au divinizat treimea SRI- Traian Băsescu- DNA. Or, sursa puterii informale a Elenei Udrea prin care scurtcircuita reţeaua oficială instituţională venea de la puterea legitimă deţinută de şeful statului pe care acesta şi-o exercita informal -şi poate chiar ilegitim – în relaţia cu instituţiile represive precum SRI şi DNA.

Exemple: Udrea ne spune că şeful statului a lucrat direct cu un procuror, Alina Bica, pe dosarul datoriei Rompetrol şi că Laura Codruţa Koveşi i-a fost propusă ca procuror-şef al DNA de generalul SRI Florian Coldea.    

Statul de drept descris de Elena Udrea e de fapt unul poliţienesc, corupt şi discreţionar, în care puterea a fost exercitată printr-o (ori de o, raporturile sunt neclare) instituţie represivă şi netransparentă, SRI, care influenţează ilegal politica, dirijează selectiv procesul anticorupţie şi colectează bani negri pentru afacerile unor pr-işti personali. Sunt unii care trepidează geostrategic de grija siguranţei naţionale pe care dezvăluirile Elenei Udrea ar pune-o în pericol. Dacă acest sistem este corupt şi discreţionar, aşa cum îl prezintă ea, mai bine să piară, pentru că el este cel care pune în pericol siguranţa naţională.

Pentru a-şi exercita puterea ca jucător, Băsescu a construit un Panopticon, un mecanism de supraveghere ca instrument de control social şi politic. În 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a aprobat 3791 de mandate de interceptare pe siguranţa naţională, în timp ce în 2012 au fost autorizate 3.602 de interceptări.

Potrivit datelor furnizate de CSM, tot în 2013, la nivelul curţilor de apel au fost emise 503 mandate de interceptare audio-video, de aproape patru ori mai multe faţă de anul 2012. Pe lângă mandatele de siguranţă naţională, în 2013 au fost emise şi 1.117 de autorizaţii de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice pentru infracţiuni de drept comun. 

Băsescu s-a prezentat drept cel care ştie tot şi resursa puterii lui a fost informaţia. În consecinţă, administraţiile au întărit prin suprafinanţare instituţiile de control şi supraveghere.  În mandatele Băsescu, cei mai bine plătiţi funcţionari ai statului au fost cei care lucrează în instituţiile de supraveghere şi control, iar acest raport s-a menţinut şi după schimbările de putere din 2012 şi 2014.

În timp ce salariile din educaţie reprezintă  azi 71,2% din media câştigurilor salarile din ministere şi organe centrale, iar cele din sănătate 70,2%, salariile din instituţiile de control precum Direcţia Naţională Anticorupţie, Inspecţia judiciară, DIICOT-ul, Oficiul pentru prevenirea spălării banilor sau Curtea de Conturi etc reprezintă, pentru fiecare în parte, peste 100% din media naţională. Bugetul personalului din MAPN, MAI, Ministerul Justiţiei, SRI, SIE şi STS este de 7,2 miliarde de lei!

Problema esenţială în context e cea pe care a ridicat-o recent Mihail Bumbeş de la Miliţia Spirituală: este România un stat social sau unul poliţienesc? Răspunsul e cam ca la Radio Erevan. Da, e un stat social dar doar pentru sistemul de securitate naţională. Pe lângă salariile aflate în topul salariilor bugetarilor, aceştia mai au încă beneficii precum locuinţă gratuită, acces privilegiat la sistemul de educaţie pentru copiii lor, hrană şi îmbrăcăminte gratuite.

Din acest paradox se hrănesc SRI şi DNA. Dramatic subfinanţate, celelalte sisteme publice sunt vulnerabile la corupţie şi sunt menţinute în această stare. Astfel au dat de lucru şi implicit au legitimat instituţiile de supraveghere şi control suprafinanţate, care i-au asigurat preşedintelui Traian Băsescu muniţie pentru distrugerea adversarilor politici şi controlul social prin naraţiunea anticorupţie. Acum Panopticonul îşi striveşte creatorii. 

• Voxpublica:

Costi Rogozanu: Businessul serviciilor, anticomunismul lucrativ şi alte mistere ale unui deceniu de anticorupţie

Alte învăţături şi sfaturi pentru supravieţuire în statul de drept:

• Noi nu ştim, ne-am luptat cu Udrea de la bun început. Tot aud de astea din taberele “curate” ale anticorupţiei, de la Macovei pînă la Tapalagă. Iar eu le spun: aţi tăcut, aţi protejat, aţi avut unităţi de măsură complet inegale. Iar politicienii din PDL au beneficiat fără probleme de un motor de produs bani pentru campanii. PDL, un partid nu atît de bine organizat precum PSD, a ţinut piept în alegeri suplimentînd cu bani – între timp, evident, urlau că-i cumpără PSD pe săraci. PDL îi cumpăra pe bogaţi.
• Udrea dovedeşte că DNA e tare, îi ia pe toţi. Nu, Udrea şi mulţi alţii ne amintesc că DNA a funcţionat cu dublă măsură. După ce termină campania anihilării păienjenişului Cocoş şi ai celorlalţi urmaşi ai liniei Bittner de afaceri, cum am mai spus, Kovesi şi Niţu ar trebui să-şi dea demisia.  Numirea procurorilor de acum doi ani, după negociere politică directă, a fost ruşinoasă. Dacă DNA e o instituţie bună, atunci ar trebui să funcţioneze şi fără Kovesi sau Morar.
• Despre curajul DNA în sistemul corupt. Altă chestie pe care o tot aud este forţa de luptă şi curajul DNA-ului. Sigur, au fost rezultate încurajatoare. Dar să nu uităm că această divizie anticorupţie n-a avut curajul să devanseze cu măcar o zi lupta anticorupţie oportunistă, să pună investigaţia reală înainte de plecarea de la Cotroceni a preşedintelui TB. Nici o zi – abia în ultimele luni din 2014 camarila din jurul fostului preşedinte a început să fie deranjată! Totul a mers molcom şi oportunist conform alternanţei politice.
• CURAJUL. De altfel, alţi profitori ai sistemului, oamenii lui Voiculescu se văd şi ei mari curajoşi. Oameni buni, Voiculescu a dus-o bine cu Băsescu, businessul a mers uns, chiar şi în tangenţele cu banul public sau cu lobbyul legislativ. Despre ce curaj vorbiţi voi? Apoi, sigur, se vîntură mult curajul anticorupţie – dacă a existat, a fost aproape anonim, oamenii care au provocat cu adevărat sistemul nu au ieşit în public bătîndu-se în piept.
• Tipuri de oportunişti. Unii absolut nefrecventabili precum Papahagi, dar şi foarte mulţi oportunişti care acum vor să rămînă călare pe anticorupţie fără locomotivele Udrea-Băsescu, intelectuali care erau profesionişti la închis ochii, tot soiul de visători occidentaloizi care visau moşii europene unde biciuiau şerbi teleormăneni. Însă cel mai grav compromis care nu trebuie uitat: 90% susţinere a politicii de austeritate. Asta s-a petrecut contra bani, funcţii, privilegii. Ei au sufocat un mesaj consistent al României către UE, ei au sufocat mesajul social într-o mare de conformism.
• Băsescu şi întoarcerea. Ieşirea de la congresul PMP a fost de un penibil desăvîrşit care arată o realitate simplă. Nu există mesaj politic fără funcţie. Un discurs de preşedinte pensionar nu mai interesează pe nimeni. Nimeni fără funcţie nu poate provoca o dezbatere. Cel mult poate provoca o rumoare media. Pentru că da, TB a fost un “telecomandant”, a crezut în televizor mai mult decît au crezut Voiculescu sau Sârbu.
• Băsescu sedus de Udrea. E ruşinos de comodă “explicaţia Elenelor”, din interbelic pînă azi trecînd prin comunism. Băsescu, prins în mrejele unei (eventual) acoperite, a luat-o razna. A se slăbi. Vorbim despre bani aici, vreau să lămurim cît au furat şi cît au dat mai departe şi cui. Asta e tot ce contează. Restul telenovelei s-o lăsăm pentru amatorii genului.

Bonus: filozofie politică în două variante.

Businessul “special”. Scrie un articol interesant Tolontan (aici) din care extragem dovezi suplimentare pentru un mecanism analizat îndelung pe blogul ăsta. Mai ales în perioada post-criză două forme de capital au supravieţuit: capital mare privat transnaţional şi capitalul “secret”, sprijinit de servicii. Însă ambele s-au adăpat din bani publici sau din privilegii legislative. Mica iniţiativă, micul business şi o masă de angajaţi au plătit restul. Afacerile prin SRI sînt doar o altă formă de a recunoaşte un adevăr mai general: că nu rezistă nici un business mare fără privilegii şi susţinere de stat. La alţii funcţionează cu paradisuri artificiale (vezi uriaşul scandal SWISSLEAKS de zilele astea), ajutoare indirecte şi închis ochii, la noi formula de prezervare a unui capital intern este prin secretizare. Mă rog, e mult de glosat.

Anticomunismul lucrativ. Ce alte tipuri de “filozofii” au parazitat mişcările anticorupţie şi de occidentalizare în forţă? Filozofia restituirii integrale a averilor către abuzaţii de sistemul comunist. Aşa s-a şi creat o puternică “celulă anticorupţie” în Bucureşti (neatins de DNA pînă azi) cu Bica-Udrea-Cocoş etc. Restituirea integrală a fost şi rămîne o barbarie susţinută de obraji fini intelectuali, dar secondat de un business extrem de lucrativ. Sigur, s-au cultivat public sentimente înălţătoare de susţinere a victimelor comunismului, de recuperare a nobilei epoci interbelice, vaiere şi anticomunism aprig postcomunist. Pentru restul a existat însă Mastercardul politic, unde au curs fonduri electorale, sprijin pentru consilieri şi susţinători ai regimului (vezi spectaculosul caz Oprea cu 20 000 de euro pentru patru articole, dar şi ziarişti mutaţi spre prosperitate politică precum TRU, Baconschi şi alţi atîrnători).

P.S. Epoca Traian Băsescu (am scos împreună cu Florin Poenaru o antologie unde am analizat pe larg aberaţiile şi contradicţiile ultimului deceniu) trebuie depăşită, spun toţi. Da, numai că ea s-a întemeiat pe ipocrizii şi contradicţii intime ale sistemului economic în primul rînd – aşa au funcţionat şi stimularea intelectuală, şi susţinerea băncilor, şi legislaţie favorabilă pentru multinaţionale etc. E inutil să aştepţi altceva de la o Epocă Iohannis fără să vedem măcar o umbră de chestionare ale acestor mecanisme intime.

Costi Rogozanu: Anticorupţia ca o dronă

După ce mai ieri aminteam de sursele beton ale lui CTP conform cărora Kovesi e trimisa americanilor pe pămînt, mă duc şi eu la o lansare de carte ca omul (o carte despre mişcări sociale, semnată de Ionel Nicu Sava, publicată de Nemira şi lansată la Librăria Bastilia) şi aflu de la domnul Cioroianu cam acelaşi lucru, cu mai multe argumente.

Aproximez fără să distorsionez vorbele istoricului: faptul că instituţii anticorupţie sînt susţinute puternic de partenerii strategici, abia asta e o garanţie pentru liniştea noastră. România nu e capabilă să dezvolte un cadru propice “capitalismului curat” fără să se sprijine pe americani.

Norocul nostru e, aşadar, unul istoric: dezechilibrul ucrainean a generat întruparea vestului în varianta Rambo. Americanii luptă împotriva corupţiei aşa cum trimiţi drone să anihilezi inamici. Uneori mai dai şi peste cîte o nuntă sau înmormîntare. Dar cauza e întotdeauna bună. Nu stăm la discuţii, atacăm. De ce? Pentru că ce s-a întîmplat în Ucraina a fost declanşat de corupţie.Şi, probabil, ştiţi restul poeziei. Abordarea americană a politicii locale devine oricum din ce în ce mai diferită de abordarea UE. România se înspăimîntă doar în talk-show-uri acum.

Garanţia americană nu-i deloc o garanţie pentru transparenţă şi eficienţă, e de ajuns să rememorăm episoade de business sau de parteneriate netransparente de prin România. Bechtel e o ruşine, contractele cu Exxon sau Chevron, model de netransparenţă, intervenţiile lui Gittenstein, monument de nesimţire lobbystică. Asta cred eu, dar eu sînt aproape un paria. Elitele cred puternic în americani care ne pot salva de ADN-ul nostru stricat. Scandalul Udrea, toată ofensiva DNA din ultimele 2-3 luni, ne mai arată însă ceva.

Instituţii precum SRI nu au rămas doar fără căpetenii politice. DNA nu îşi devorează acum părinţii de care-i e ruşine (parte din ei, aripa Băsescu a familiei). Aceste instituţii au rămas fără ser ideologic, fără direcţie politică. Or, esenţa anticorupţiei din România e ideologică: nu există anticorupţie decît la pachet neoliberalism pur şi dur (din ce în ce mai contestat). Să rafinăm puţin. Să nu sară talibanii că nu am vrea beliţi corupţii. I-am vrea beliţi la timp sau chiar preventiv. Nu raşi apocaliptic de cîte un tsunami pe deceniu. Beliţi în timp, pas cu pas, vorba cuiva, nu aruncaţi claie peste grămadă ca-ntr-o producţie Bollywood.

Să lecturăm hermeneuţi anticorupţie care încearcă să explice pe de o parte distincţia între fronturile anticorupţie Băsescu-servicii de o parte şi societate civilă, stat de drept curat şi spălat de cealaltă de cealaltă. Adică SRI are o cauză bună măcar, deşi mai erup mizerii.

În termenii Alinei Mungiu-Pippidi, “eu şi Monica” de o parte, ei şi Udrea de cealaltă. Opoziţia doamnei AMP este dusă pînă la bloguri societate civilă – presă coruptă – o chestie cam aiurea pentru că din presă, atît cît mai produce ea în mizeria ei, se iau informaţiile totuşi. E o antiteză fără substanţă, ca să nu mai vorbim că presă “civică” doar cu fonduri şi asigurări americane că “facem bine ce facem” duce tot înspre o formă de propagandism şi la un spirit de clan, nu ţipător ca la A3, dar inconsistent şi isteric.

Mai interesantă e zbaterea interpretativă Tapalagă – Lăzăroiu.  Agonia acestui front nu-i uşor de depăşit cînd Gâdea o arde anticorupţie, iar Udrea şi foşti colegi de tabără sînt în plină relativizare, revizuire sau radicalizare disperată.

Teoria lui Tapalagă e fragilă şi zbuciumată. Da, borfaşii ăştia n-au lăsat nimic în spate. Dar o bulă de construcţii au alimentat totuşi. Nu au făcut autostrăzi pentru că au fost bani să bage direct în panseluţe. Şi, mai mult, a înflorit industria filtrării marelui capital. Nu trebuie să ne mirăm că Microsoft, cînd îşi ia juma’ de mapamond pe contract, rade şi cîteva zeci de milioane din fondurile de educaţie. Tapalagă se miră de orice. Se miră şi de puterea serviciilor care, rămase fără căpetenia-preşedinte şi fără şedinţele din biroul domnului Maior, au un surplus de putere:

Sediul puterii nu mai este nici la partide, nici la presedinte, nici la guvern, nici in Parlament, nici in presa. Astia toti sunt in buzunarele lor. Intotdeauna suna prost pentru democratie cand salvarea vine de la servicii secrete, procurori, institutii de forta. Cum vom afla noi, ceilalti, daca raul nu s-a mutat intre timp dintr-o parte in alta? Cum vom sti ca n-o vor lua razna la fel ca ceilalti? Si cum ii vom opri, la o adica? Ce mecanisme functionale avem sa ne protejam in caz de abuz?

Vai, Tapalagă nu mai crede în americani?, aş întreba ca Andrei Cioroianu. Tapalagă are optimism apocaliptic, adică speră să mai rămînă ceva după marele tăvălug. Şi el simte că anticorupţia servită la tonă, cu tot cu fapte istorice şi denunţuri calde,  ruinează pilonii politici iniţiali. Cioroianu constituie aripa optimismului geopolitic – adică răul de la Est ne poate scuti de diverse bîlbîieli democratice.

Oamenii ăştia vor să vadă lucrurile complicat ca să nu vadă lucrurile simple. Investiţia în servicii a fost concomitentă cu o austeritate aplicată în aplauzele (sau tăcerea vinovată) a curaţilor anticorupţi din societatea civilă. Bani pentru SRI, taxare abuzivă pentru mijloc şi precari. Susţinerea austerităţii a însemnat tocmai susţinerea elitelor (în sensul îmbogăţirii şi mai mari şi subordonarea presei etc) şi punerea la plată a celor mai săraci 80%. Doamnă AMP, presa o fi coruptă şi compromisă, dar elitele atît de iubite de pe la noi au afişat cel mai tîmp dispreţ faţă de cetăţeni în numele religiei Merkel. Măcar unii ziarişti au simţit instinctiv că nu poţi să le ceri tot amărăştenilor să plătească dezastrul.

Udrea era compromisă, sigur. Dar oengişti diverşi tăiau paturi în rapoarte scumpe alcătuite pentru baroni locali. Anticorupţia a venit la pachet cu austeritatea. Acum e propusă la pachet cu ofensiva americanilor în est. Kovesi e drona noastră. Care atacă sistemul cel vechi după ce acesta a fost înlocuit democratic. În mod normal, arestările spectaculoase ar trebuie să vină cu demisia ei. Altfel, nu avem nici un răspuns la întrebarea “de ce acum?”.

Lăzăroiu are şi mai mari revelaţii. Anticorupţia în forţă blochează economia.

Efectele imediate ale acestei cruciade, chiar dacă ne facem uneori că nu le vedem, sunt cumva inevitabile: administrația publică e blocată, economia stagnează, politicienii sunt preocupați mai mult de supraviețuirea individuală și mai puțin de reforme. Guvernarea e pusă pe avarii (cu atât mai mult cu cât este amenințată din opoziție). Nimeni nu mai semnează nimic, oamenii de afaceri nu mai investesc, lobby-ul a intrat în adormire. Și asta  vede la nivelul simțului comun în expresia : ”nu mai sunt bani”. Da, nu mai sunt bani, pentru că un întreg sistem care făcea banii să circule a fost scurt-circuitat de justiție.

Avem aici, fireşte, şi credinţa provincială că o criză a periferiei nu poate fi explicată decît prin evenimente strict locale. Domnul Lăzăroiu nu face nici o legătură cu inhibarea investitorilor în general în UE, cu faptul că s-a pornit tiparniţa din cauza asta în zona UE, că investitorul sperios nu a vrut să facă altfel de business în perioada asta decît cel ultragarantat de stat – iar această presiune pentru garanţii a lovit prin abuz legal economic făcut de mari investitori aici. Şi, fireşte, direct prin de-alde Cocoş.

Lăzăroiu simte, tocmai pentru că stă lîngă acele elite de care se ruşinează lumea bună periodic, că anticorupţia blochează.  Corupţia ungea rotiţele pe care spaţiul financiar nu mai vroia să-l sprijine. Lăzăroiu vrea schimbarea cu aceleaşi vechi unelte (privatizări) şi cu aceleaşi vechi spaime (văleu, Syriza! – ca mulţi alţi conservatori europeni, nu realizează că dacă omoară mişcarea Syriza, elita financiară şi politică de azi şi-a cam încheiat spaţiul de negociere viitor, mă rog, altă discuţie).

Vai, anticorupţia poate lua şi mai multe locuri de muncă. Cam da. Dar marii iubitori de propagandă neoliberală nu ştiu cum să reformuleze anticorupţia ca să nu(-i) doară, mulţi dintre ei regăsindu-se după pierderea puterii între rentele de la stat şi un viitor încă incert în privat.

Kovesi şi DNA s-au dezlănţuit. Dacă o ţin tot aşa gripează mecanismul economic, ne spun chiar fanii lor. Anticorupţia procapitalistă face praf un capital oricum timid şi virusat de deflaţie. Kovesi va trebui oprită pentru că va demasca adevarul spus de Lăzăroiu: sistemul nu funcţionează fără tot felul de seminecunoscute, un semilobby ici, o încurajare informală colo, o lege servită investitorilor dincolo. Cît timp a făcut loc pentru investitori de încredere mari de afară care exportă salariile mici împreună cu democraţia, totul era în regulă. Dar graniţele sînt labile în mediul privat, te iei de vreun ghiolban şi te opreşti în cine ştie ce domeniu nobil (şi scutit de taxe) precum IT-ul. Tapalagă zice să privim cu optimism apocalipsa. Eu zic că putem s-o privim chiar tăvălindu-ne pe joc de râs nervos. Sau…

… să ne ascultăm înţelepţii: Ţiriac

Ţiriac simte blocajul: statul de drept prea îndîrjit blochează businessul. Statul de drept are nevoie – spune această şcoală de gîndire – de naraţiune politică sau economică. Austeritatea la pachet cu anticorupţie nu prea mai merge, tocmai pentru că a fost aplicată cu succes, a ajuns la un final. Naraţiunea cu americanii poate merge mediatic, dar are efect distrugător pentru economie şi elită, nu e mobilizatoare. Şi atunci poate că ar trebui să facem anticorupţie, dar mai blînd:

“Dupa 25 de ani, sa ai vanatoarea dupa criminali pe care o ai astazi (…), care nu sunt de fapt criminali, niciunul n-ar trebui judecati la penal, ar trebui judecati la comercial, ca sa plateasca.

In primul rand, pe mine m-ar interesa sa iau banii inapoi pe care i-au delapidat – statul si pe mine, platitor de taxe… asta, cu amendă la amenda la amenda, si pe urma vedem noi despre ce e vorba, pentru ca, altfel, trebuie sa platesc si puscaria.

Legea exista in toate tarile lumii asteia, mai mult sau mai putin aplicata, la noi trebuie aplicata legea de la A la Z. Ce s-ar fi intamplat daca in 1994, ‘95, ar fi luat trei din astia? Si in penal, nu in comercial, ca sa se invete? Si le dadea la unul 3 ani, la unul 5 ani, la unul 10 ani? Cati mai erau astazi? Ii numarai pe o mana. Asa, azi este o vanatoare care nu e in regula” (ziare.ro)

Serviciile or fi rămas fără cap sau cu o căpetenie nepolitică şi haotică (Coldea), dar anticorupţia a rămas fără program politic. Aici e drama lor, a unor anticorupţi care au alimentt speranţe pe un eşafodaj greşit. Cu Coldea te mai înţelegi, dar şi ăsta e nervos pentru că e demascat mecanismul ca pe un lung şir de cafeluţe şi bârfuliţe de doi bani. Aici e efectul Udrea, marii acoperiţi sînt o armată de stipendiaţi obosiţi care ar vrea pur şi simplu un soft din ăla american pur sînge care să aresteze dintr-un click. Asta ca să rămînă timp pentru şi mai multă cafea.

Vremuri interesante care ne pot face şi mai praf. Succes.