ELISABETA RIZEA: Pomenirea adormirii unei autentice eroine

6-10-2013 6 minute Sublinieri

elisabeta-rizea-e1361763451129

Duminică, 6 octombrie, se împlineşte un deceniu de la dispariţia Elisabetei Rizea, un simbol al rezistenţei anticomuniste din România. Elisabeta Rizea a susţinut activ rezistenţa anticomunistă din Munţii Făgăraş, suportând 10 ani de temniţă grea şi fiind supusă la torturi cumplite de către anchetatorii Securităţii. În primăvara anului 1949, în casa soţilor Elisabeta şi Gheorghe Rizea din Nucşoara (Argeş), membrii grupării „Haiducii Muscelului”, condusă de Toma Arnăuţoiu, s-au legat prin jurământ şi au urcat în munţi pentru a se opune cu arma în mână nou instalatei puteri comuniste. Aşa a început lupta dintre partizanii grupaţi în zona sudică a munţilor Făgăraş şi organele de Securitate. Partizanii au rezistat, în mod eroic, până în 1960, însă n-ar fi putut să o facă fără ajutorul celor rămaşi în sate, care îi alimentau cu mâncare şi informaţii. Vânaţi la rândul lor de Securitate, cei care i-au susţinut pe partizanii din munţi au fost puţini. Şi mai puţini au fost aceia care, anchetaţi prin cele mai severe metode, n-au cedat presiunilor de a-i trăda pe oamenii căpitanului Arnăuţoiu. Elisabeta Rizea este simbolul acestor oameni puţini, o femeie care a ales să stea dreaptă în faţa comuniştilor într-o vreme în care milioane de bărbaţi de pe tot cuprinsul României acceptau în genunchi dictatura.

„Eu nu sunt Iuda”

Când a făcut pentru prima dată cunoştinţă cu tehnicile de tortură ale Securităţii, Elisabeta Rizea avea 38 de ani. Era încă tânără şi ar fi avut în faţă o viaţă mai liniştită dacă ar fi ales să le dea organelor de anchetă o singură informaţie: locul în care se ascundeau partizanii din munţi. Numai că Elisabeta n-a vrut să tradeze.

„M-au dus la Miliţie, într-o cameră. Au tras o masă. M-au atârnat cu mâinile la spate de un cârlig prins în tavan. Şi mi-a fost frică şi stam şi ţipam: «Domnule, împuşcaţi-mă, tăiaţi-mi capul, scoateţi-mi ochii, tăiaţi-mi limba,  dar nu ştiu de ei. Nu mă întrebaţi, că nu ştiu!». «Îţi dăm 300 de lei!», au zis şi mi-au pus banii în faţă. «Domnule căpitan, eu nu sunt Iuda, să-i vânz pe 30 de arginţi…». M-au trântit pe jos. M-au legat şi m-au bătut cu cauciucu’, de la ceafă la călcâi, şi pe stânga, şi pe dreapta”, a povestit Elisabeta Rizea mai târziu, după 1990, când comuniştii nu mai erau la putere.

“Doamne, ajută-mă să nu spun nimic”

Au băgat-o la închisoare. La Piteşti, iar mai apoi la Jilava, în total şapte ani de temniţă grea. Toţi aceşti ani au însemnat bătăi şi tortură, pentru că Securitatea o ţinea una şi bună: “Unde se ascund partizanii?”. Dar Elisabeta tot n-a vrut să vândă:

“Au început să mă bată cu un băţ până la sânge. Mi-au rupt câteva coaste şi am leşinat. Îmi făceam cruce cu limba în cerul gurii şi mă rugam la Dumnezeu să mă ajute să nu spun nimic”.

După ce a ieşit din închisoare, Elisabeta Rizea nu s-a potolit. A continuat să-i susţină pe partizani cu mâncare şi informaţii, folosind scorburile din copaci drept căsuţe poştale. În 1961, Elisabeta Rizea a fost arestată din nou, fiind eliberată trei ani mai târziu, odată cu amnistia generală din 1964. Până la Revoluţia din 1989 a rămas sub supravegherea permanentă a organelor comuniste. În 1992, povestea Elisabetei Rizea a fost prezentată în emisiunea „Memorialul durerii”, devenind de atunci un simbol al rezistenţei anticomuniste. S-a stins din viaţă la 6 octombrie 2003, într-un spital din Piteşti.

BIOGRAFIE

Elisabeta Rizea, fiica lui Ion şi a Mariei Şuţa, s-a născut la 28 iunie 1912, în comuna Domneşti, judeţul Argeş. Nepoată a fruntaşului ţărănist Gheorghe Şuţa – ucis de comunişti în ziua alegerilor din 1946, din cauza atitudinii sale potrivnice regimului de emanaţie sovietică -, Elisabeta Rizea a detestat comunismul şi, în momentul înfiinţării Grupului de rezistenţă din Nucşoara, condus de Toma Arnăuţoiu, nu a pregetat să se implice, alături de soţul ei, Gheorghe Rizea (vezi Doc.1). Soţii Rizea au fost activi în organizarea grupului şi i-au ajutat pe partizani cu alimente şi îmbrăcăminte. Aflând de implicarea lor, Securitatea a început să-i urmărească. Gheorghe Rizea a reuşit să se ascundă luni de zile înainte de a fi arestat, anchetat şi condamnat. Elisabeta Rizea a fost arestată prima dată pe 20 noiembrie 1950, anchetată (vezi Doc.2) şi condamnată în 1951 de Tribunalul Militar Bucureşti la 6 ani de detenţie. La eliberarea din închisoare, în 1956, deşi Securitatea nu a încetat să o urmărească (vezi Doc.3), Elisabeta Rizea a început din nou să îi ajute pe cei din Grupul de rezistenţă (vezi Doc.4), transmiţând mesaje, ducându-le alimente şi îmbrăcăminte. Arestată pentru a doua oară, în 1958, după prinderea fraţilor Arnăuţoiu, a fost anchetată de Securitate şi condamnată de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militară la 25 de ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea averii. Şi-a regăsit soţul şi cele două fiice în 1964, când a fost eliberată din închisoare prin decret. S-a stins din viaţă la 6 octombrie 2003.

DOCUMENTE

Dos. 11251 FD, vol. 1

Dir. Reg. a Securităţii Poporului Piteşti

nr. 116/21967

16 mai 1950

Către Dir. Gen a Securităţii Poporului

Tov. Locot. Colonel Petrescu

Semnalăm următoarele: În jurul datei de 22 aprilie 1950, s-a prezentat la serviciul judeţean de Secu Muscel, tov. maior de Miliţie Alimănescu, arătînd că este trimis special pentru a lucra în problema bandelor, stabilind cu Tov. Şef al serviciului de Secu să i se dea concursul atunci cînd va avea nevoie. (…).

A întreprins acţiune asupra unor elemente din regiunea Nuc., după informaţii neverificate şi a ajuns la brutalizarea lor şi anume:

Lemnaru Vasile, din com. Nucşoara, care era şi informatorul Securităţii (N.n. Vasile Lemnaru a sprijinit grupul cu informaţii foarte preţioase despre activitatea trupelor de Securitate îndreptată împotriva partizanilor. Este greu de crezut că ar fi devenit informator, dacă nu ar fi fost supus unor presiuni asemănătoare celor despre care se vorbeşte în acest text.)

– Tefeleu Nic.

– Toma Mălureanu, vicepreşedintele Comitetului Provizoriu al com. Nuc. şi alţii, fără a obţine rezultatele în legătură cu banda.

Cei de mai sus au fost traşi la grindă cu funia, legaţi cu mîinile la spate, după care au fost trimişi în munte după bandiţi.

Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara – Mărturia lui Cornel Drăgoi (Editura Humanitas, Bucureşti, 1993, pag. 53.)

(…). Când m-a bătut cel mai rău Cîrnu, m-a dus la miliţie, într-o cameră. A tras o masă. Avia un cîrlig mare la mijloc acolo. (…). Şi a tras Cîrnu un scaun lîngă masă, m-a legat cu mîinile la spate după spătar, a suit scaunul pe alt scaun …şi a urcat scaunul pe masă şi mi-a legat coada acolo sus în cîrlig. Şi era un lanţ şi a băgat lanţul aici dipă frînghie, cum eram legată la mîini. Şi mi-a fost frică, doamnă, că atunci eram grăsuţă, nu prea tare, da nu eram slută ca acum, şi stam şi ţipam şi spuneam – domnule, împuşcaţi-mă, tăiaţi-mi capul, scoateţi-mi ochii, tăiaţi-mi limba, nu ştiu de ei, nu mă îmtrebaţi că nu ştiu! Nu mă chinuiţi, nu mă lăsaţi fără mîini, mai bine împuşcaţi-mă! (…).

Doc. 3

Dosar nr. 10764

– Serviciul învăţămant (…..).

Întrucît se observase că în ultimul timp mama bandiţilor nu mai discuta acasă ci mergea la o vecină a ei, anume Elisabeta Rizea, principală legătură a bandiţilor, organele noastre s-au gîndit că trebuie să facă ceva pentru ca şi în acest loc „să încurce treburile”.

La această femeie lua masa unul dintre miliţienii de la postul de Miliţie. În această situaţie, un pretins „unchi” al miliţianului „ieşit de curînd din spital”, căruia i se recomandase de medic să nu mai lucreze şi pentru o perioadă oarecare să se retragă într-un loc mai liniştit, a rugat pe nepotul său să-i găsească o gazdă unde ar putea să stea o lună sau două (el menţiona că dacă ar putea sta împreună cu el, ar fi şi mai bine).

„Unchiul”, care era de fapt ofiţer de securitate, a fost instruit, trimis în comuna respectivă, cu ajutorul miliţianului, introdus la Elisabeta Rizea. Aci el se manifesta ca un om care nu era în toate facultăţile mintale, astfel că, indiferent de vizita pe care o primea Elisabeta Rizea, găsea pretexte pentru a o împiedica pe aceasta să discute cu cineva.

Dosar I 675, Vol. 21.

20-11-1957

Lt. Maj. Udrea Manea Către Tov Căpitan PLEŞIŢĂ

Raportez spre ştiinţa Dv

Scopul prezenţei mele aici după cum aţi ordonat Dv. este acela de a îngreuna posibilităţile lui TUŢA în a discuta cu bătrîna LAURENŢIA atunci cînd eventual îşi fac vizite.

Ambele dacă au văzut această îngrădire au trecut la fel de fel (de) acţiuni în scopul de aşi creea posibilităţi de discuţii intime astfel:

– De la început dacă a văzut că nu au posibilităţi în a discuta la Bucătărie, au încercat să discute la Fîntîna din curte sub pretext că o conduce pînă afară. Desigur că din cauza prezenţei mele nu au avut posibilitate nici aici. Văzînd că nici aici nu au posibilitatea de a discuta, au început să se conducă de la Fîntînă din curte în mijlocul Străzii unde şi-au creiat posibilităţi de discuţii tari dar cu înţeles dublu.

– Pentru aşi creea poosibilităţi mai bune de a discuta, s-au dedat la o altă serie de pretexte astfel: TUŢA argumentează că Fasolea nu fierbe decît cu apă de la Fîntîna de sub coastă, ce se află vis-a-vis de casa lui Tuţa la distanţă de circa 50-60- metrii: Astfel că parcă la un semn se întîlnesc în stradă ambele femei, pornesc împreună la fîntîna deschisă apoi în drum discută cît şi acolo, uitîndu-se înapoi în mod hoţesc. (….).

Doc. 4

Dosar nr. 1238, vol. 22

Proces-Verbal de interogator

Învinuit: Rizea Elisabeta născută la 28 iunie 1912 în com. Domnești fiica lui Ion și Maria, cu ultimul domiciliu în comuna Nucșoara raionul Curtea de Argeș.

14 octombrie 1958 , Localitatea Pitești

Interogatoriul a început la ora 8 și … min s-a terminat la ora 14 și … min (…).

Astfel, pe data de 7 iunie 1956, în după amiaza acelei zile, deci a doua zi după ce m-am eliberat mergînd către comuna Nucșoara, am coborît din autobuzul RATA în comuna Domnești rămînînd în noaptea următoare la rudele mele din această localitate. În momentul cînd am coborît din autobuz, am fost întîmpinată de un preot, pe care-l cunoșteam din vedere și din auzite că este pr. Constantinescu Ion din com. Corbi.

Acesta m-a salutat transmițîndu-mi totodată „complimente din partea băieților”. Denumirea aceasta – “băieții” – era folosită de elementele care aveau legătura cu bandiții, astfel în loc de expresia “bandiții” sau în loc de rostirea numelui acestora, se folosea expresia “băeții” ceace (sic.) însemna că este vorba de cei din banda teroristă. Tot atunci, Constantinescu Ion mi-a spus că banda continuă să existe și că fugarii sînt sănătoși. (…).

Întrebare: Ancheta revine asupra întrebării: căror persoane le-ai mai vorbit sau transmis despre legăturile Dtale cu banda teroristă – după iunie 1956?

Răspuns: Nu nici-o persoană nu am mai comunicat în vreun fel despre banda teroristă. (…)

Întrebare: Dar privitor la persoana Dtale, ce ai discutat cu acești teroriști?

Răspuns: Le-am spus cum am reușit să aflu despre ei – de la pr. Constantinescu Ion și familia Bășoiu Nicolae. Am afirmat că sînt hotărîtă să-mi continui activitatea alături de ei, cu orice risc și că voi procura ca și mai înainte bani și alimente, ceeace am și făcut și despre care am declarat la interogatoriile anterioare. (…).

rizea


Categorii

1. ȘTIRI, Documentare/ Reportaje, Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului, Partizanii (eroii rezistentei in munti), Sarbatori, comemorari, sfinti, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “ELISABETA RIZEA: Pomenirea adormirii unei autentice eroine

  1. Acum aflam ce s-a intamplat cu acesti marturisitori. Cata nedreptate a putut avea loc aici la noi, iar azi nimeni nu e vinovat si nimeni nu cauta sa afle daca “nu cumva” au fost abuzati acesti locuitori.
    O femeie care-si facea semnul crucii si se ruga lui Dumnezeu in timpul acelor chinuri, ar trebui sa fie luata in seama, viata ei ar trebui studiata. Ce s-a intamplat seamana cu fapte din vietile unor mucenite.
    Oare mai e nevoie de ceva pentru a accepta ca ea DIN PERSPECTIVA ORTODOXA A SUFERIT ACELE CHINURI, S-A RUGAT IN ACELE MOMENTE, era un crestin care suferea.
    O asemenea fapta nu trezeste nici un interes pentru eventuale comisii?
    Nu stiu daca se studiaza la seminar aceste momente din viata fiilor bisericii noastre… macar ca o mentionare.
    Grozava ispita a acestor vremuri, sa nu iei in seama viata unora ce pot fi in randul sfintilor, unde harul lui Dumnezeu a lucrat si a facut minuni.
    Care medic ar da sanse de viata, unora distrusi fizic dupa acele interogatorii facute de niste minti bolnave, apoi aruncati in celule unde era poate temperatura de inghet. Nimeni nu ar rezista la acel frig, dar sa fi si batut, lovit si iarasi aruncat in acel loc inghetat.
    Era normal sa nu accepte conducerea acelor comunisti, care se opuneau credintei crestine mai rau decat orice pagan.
    Multe ca acestea sunt minuni, iar acei oameni au trait pana azi pt ca asa a vrut Dumnezeu, ca faptele si suferinta lor sa fie stiuta, deci noi trebuie sa aflam aceste lucruri. Acesta e motivul pentru care au trait unii, acolo unde nu se putea rezista.
    Poate ca noi avem o gandire exagerata, presupunand ca daca se cerceteaza vietile acestor conationali, se si pune problema canonizarii, dar pana acolo sunt de aratat aceste fapte din alte puncte de vedere, prigoana suferita de romani, nedreptatea facuta, taria de a suporta, multele exemple de credinta marturisita, deci relatari de natura istorica. Asemenea fapte ar trebui sa “atraga atentia” ca exemple de tarie sufleteasca, de nelepadare de credinta crestina, in locuri si situatii in care nimeni nu si-ar dori sa fie.

  2. Pingback: O, FEMEIE, MARE ESTE CREDINTA, DRAGOSTEA SI EVLAVIA TA... Elena Solunca in dialog cu Vasile Banescu (VIDEO): "Cu adevarat nu vezi decat cu INIMA". Pomenirea catorva icoane de FEMEI-MARTIR ale României veacului XX/ Chipul sfant al FEMEII SOTIE-S
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare