Fabrica de FAKE-“EROI CIVILIZATORI” ai NEOBOLȘEVISMULUI vrea să radă din temelii ce mai rămas din Școală. CRISTINA TUNEGARU consideră că romanul BALTAGUL ar fi NOCIV, pe motiv de IDEOLOGIE FEMINISTĂ, după ce refuzase să mai predea EMINESCU ȘI SLAVICI. De la IMPOSTURĂ ȘI IPOCRIZIE la CENZURA “PROGRESISTĂ”

• ActiveNews:

Profesoara Cristina Tunegaru nu vrea ca elevii de gimnaziu să citească Baltagul de Sadoveanu: Vitoria Lipan e prea dedicată familiei. În schimb, propune autoare lesbiene și personaje promovate de activiștii LGBT. Ce poate face un minion cu o banană?

Cristina Tunegaru este o profesoară de limba și literatura română făcută cunoscută de Hotnews pentru anunțul său de a refuza să mai predea „autori canonici” precum Eminescu, Slavici sau Sadoveanu. Totodată, domnișoara Tunegaru i-a adresat câteva vorbe grele și primăriței Gabriela Firea, fapt care i-a crescut instant calitatea profesională în ochii unora.

Nu mai departe de ieri, Cristina Tunegaru s-a arătat „revoltată” pentru că elevilor de gimnaziu li se recomandă să citească romanul Baltagul, de Mihail Sadoveanu. De asemenea, pe aceeași listă se află și Mara, de Ioan Slavici. Motivul? Ambele opere prezintă femei care acceptă să se dedice integral familiei, chiar dacă sunt bătute de soții lor. Ea consideră că astfel de femei reprezintă un model „nociv” pentru societatea de astăzi și nu va recomanda elevilor să le citească, pentru că în opinia ei, femeia puternică este cea care nu se validează „doar prin căsătorie sau maternitate”.

„Aceasta este tipul de dragoste prezentat unor copii de 14 ani care sunt la vârsta învățării comportamentelor sociale și a rolului lor în raport cu ceilalți. Potrivit canonului literar, romanele „Baltagul” și „Mara” nu ar avea în centru doar tema iubirii, ci și imaginea unor femei puternice. Sunt celebrele femei puternice ale literaturii noastre clasice. Dar felul în care ele se dedică total familiei, chiar acceptând să fie lovite de bărbați în virtutea dăruirii totale prin cununie, creează un model cultural nociv pentru societatea de astăzi. Din literatura română clasică lipsesc modelele feminine pozitive, femeile puternice, independente, care să nu fie validate doar prin căsătorie sau maternitate”, a scris ea pe facebook.

Practic, profesoara care predă la școala din comuna Pătrăchioaia din județul Ilfov, își confirmă opțiunile „progresiste” pe care le exprimase anterior. Mai precis, în această vară, Cristina Tunegaru a realizat o propunere de manual pentru clasa a V-a, pe care a publicat-o pe internet.

În cartea de 164 de pagini, pe lângă o dezbatere despre minioni și banane (Vezi mai jos), Tunegaru propune elevilor texte din Louise Fitzhugh, o scriitoare americană lesbiană, cu al cărui personaj Harriet (din Harriet spionează), profesoara își începe enumerarea celor cu care elevii vor face cunoștință. Mai mult decât atât, personajul Harriet este unul cu care comunitatea lesbienelor din SUA s-a identificat, din cauza faptului că se comportă precum o neadaptată și se îmbracă precum un băiat. Cartea a fost interzisă în câteva școli din SUA din cauza faptului că „ar fi un exemplu nepotrivit pentru copii”: Harriet este sfătuită să mintă, să spioneze, să înjure, etc. În această propunere de manual. opera Harriet spionează ocupă un loc central, iar fetița este unul dintre „eroii preferați” indicați copiilor.

Tot în manual, Tunegaru le-ar recomanda elevilor să citească opera „Dă mai departe” scrisă de Catherine Ryan Hyde.

Ryan Hide este autoarea nuvelei „Jumpstart the World”, în care o adolescentă singură și aflată într-o relație proastă cu mama sa care se îndrăgoștește de un transexual,  mai precis de o femeie care se crede bărbat. Evident, cartea a fost hiperbine primită de comunitatea LGBTQ, care a și premiat-o în acest sens.

Dacă Eminescu lipsește sau Sadoveanu scrie texte incorecte din punctul de vedere al doctrinei feministe, Cristina Tunegaru citează în propunerea de manual din articole publicate pe siteul Adevărul.ro, dar și pe ItsyBitsy.ro.

Unul dintre puținii autori români prezenți în manual, Gellu Naum, este prezentat ca fiind altceva decât român. Mai precis, Tunegaru propagă teoria lansată în Grecia cum că aromânii ar fi o altă etnie decât cea română. De altfel, există și acum grupuri care cer recunoașterea unei minorități „armâne”.

Bomboana de pe colivă este lista lecturilor recomandate de către Cristina Tunegaru, loc încare nu se regăsește niciun autor român!  Roald Dahl, Alexei Tolstoi, E.B.White, Catherine Ryan Hyde, Louise Fitzhugh, Gary Paulsen, Tom Michell, sunt autorii recomandați de profesoara de Limba și Literatura Română pentru copiii de clasa a V-a, dacă Ministerul Educației i-ar aproba manualul.

Propunerea de manual a Cristinei Tunegaru poate fi consultată aici.

„Demolatoarea de mituri” a învățământului românesc, profesoara Cristina Tunegaru, vindea lucrări de licență cu 150 de euro bucata la mica publicitate. UPDATE Răspunsul profesoarei evită întrebarea

ACTUALIZARE 07:00 Într-o postare pe facebook, doamna Tunegaru încearcă un răspuns, dar evită să răspundă la întrebarea esențială: a pus sau nu acele anunțuri la mica publicitate? Iată mesajul profesoarei:

„Nu am raportat pe nimeni niciodată și nu am solicitat nimănui acest lucru. Sunt târâtă într-un război care nu are nicio legătura cu mine. Nu am vândut lucrări de licență, nu am nicio echipă în spate, sunt singură. Petrec în fiecare zi peste trei ore pe drumul dintre casă și școală, iar când ajung acasă sunt împroșcată de un șuvoi de calomnii, pentru simplul motiv că unii nu-s de acord cu mine sau cu ce cred ei că am spus. Nu am denigrat pe nimeni, dar sunt linșată public de sute de persoane în sute de mesaje, postări, comentarii, pe care nici nu le pot citi.

Îmi afectează viața și munca: cele 21 de ore de predare, ore de pregătire pentru evaluare, pregătire suplimentară cu copiii care au nevoie, ședințe cu părinții și în școală, voluntariat la bibliotecă, activitățile CEAC. E anormal ceea ce se întâmplă, sunt un simplu om care și-a exprimat o opinie. Aș vrea să-mi închid laptopul și să mă trezesc într-o societate normală în care să pot lucra așa cum mă pricep, să pot să ofer ce am eu mai bun, să educ copiii cu drag, să dăruiesc o șansă unor copii dintr-o școală rurală”.

Știrea inițială

Una dintre favoritele presei românești recente este profesoara Cristina Tunegaru. Opoziția profesoarei din Huși față de predarea unor „clasici” precum Eminescu, Slavici sau Sadoveanu, au transformat-o pe Cristina Tunegaru într-un fel de port-drapel al celor care își doresc o orientare „europeană” în școala românească.

ActiveNews a descoperit că doamna Tunegaru vindea lucrări de licență, pe site-ulwww.micapublicitate.ro, contra sumei de 150 de euro bucata.

„Vând lucrare de licență cu tema poeziei lui Nichita Stănescu. Lucrarea a fost apreciată foarte bine și a fost muncită cu dăruire și seriozitate. Detalii pe mail”, sună textul publicitar al doamnei profesoare. Anunțul a fost adăugat în 2012, pe vremea în care doamna Tunegaru nu era port-drapelul educațional al Hotnews și exemplu de deontologie profesională.

Tot cam în aceeași perioadă, doamna oferea meditații copiilor, „în conformitate cu programa testării naționale”, la prețul de 20 de RON pe weekend pe siteul www.anunturileonline.ro.

 

 

Toate bune și frumoase, doar că în 2017, doamna Tunegaru susținea la Digi că „Nu fac meditații. În opinia mea, meditațiile sunt un sistem paralel de învățământ care reprezintă eșecul învățământului public”.

 

ActiveNews a recunoscut autorul anunțurilor după numărul de telefon. Numărul afișat la anunțuri este identic cu cel al reprezentantului Asociației „Institutul pentru modernizarea educației”, a cărei președintă este chiar doamna Tunegaru.

 

De-altfel, numărul profesoarei de la Pătrăchioaia (Ilfov) este listat și pe un document aflat pe site-ul Inspectoratului școlar al Bucureștiului, , într-o secțiune unde sunt trecute date de identificare ale mai multor cadre didactice. Pentru a le proteja identitatea, nu vom face publică respectiva secțiune. Documentul este datat 26 iulie 2017 și se găsește aici. ( Se numește:IERARHIA CANDIDATILOR PENTRU SEDINTA DIN 26.07.2017 CARE SE VA DESFASURA LA LICEUL TEORETIC „TRAIAN”. Sheet-ul „Export”, rândul 190)

ActiveNews a cerut un punct de vedere doamnei Emilia Șercan, cunoscută jurnalistă de investigație ce a dezvăluit că lucrările de doctorat ale mai multor persoane publice erau, într-o mai mică sau mai mare măsură, plagiate.

„Faptul că lucrări de doctorat sau de licență se găsesc la vânzare pe siteuri nu este de mirare. Din primul moment în care am început să găsesc dovezi de plagiat în lucrările de doctorat ale unor persoane publice sau demnitari, am avut suspiciunea că acestea nu au fost realizate de ei, ci au fost scrise alte persoane din următoarele două motive: în perioada în care persoanele pe care le-am expus își realizau doctoratul ocupau funcții publice importante care le consumau cea mare parte a timpului, și al doilea,  faptul că marea majoritate a acestora nu aveau studii  în domeniul in care au urmat doctoratul.

Ceea ce e grav,  în momentul în care ești profesor și elaborezi lucrări cu scopul de a le vinde, e că contribui în mod direct la degradarea sistemului educational. În condițiile în care ești constient de faptul că prin acest procedeu, acea persoană obține prin fraudă un titlu nemeritat”, a declarat pentru ActiveNews, doamna Emilia Șercan.

Profesorul Marian Popescu, fost președinte al Comisiei de Etică a Universității București care a constatat plagiatul lui Victor Ponta, critica faptul că unele cadre didactice sunt în „complicitate” cu cei care își arogă titluri nemeritate.

„O dimensiune majoră a fenomenului plagiatului în tezele de doctorat, ca să luăm numai această “față” a furtului intelectual, este aceea a complicității.  E de întâlnit nu numai în cazul “elitelor” dovedite ca autoare a furtului intelectual. Universitățile, membri ai corpului profesoral au răspunderi în ce privește asigurarea unui mediu necorupt de plagiat, concursuri pe post didactic trucate, fabricarea de date false, de “mafii” care permit creșterea falsă a gradului de vizibilitate academică (“citările”, indicele Hirsch etc.), validarea lucrărilor studenților fără un control/expertizare a calității de autor etc.”, constata el într-un interviu acordat publicației Europunkt.

Până la ora publicării acestui articol, doamna Cristina Tunegaru nu a răspuns la telefon și nici la mesaj pentru a-și exprima punctul de vedere.

Cum a ratat profesoara Cristina Tunegaru șansa de a spune adevărul în cazul acuzațiilor de comerț cu lucrări de licență. Iată ce ar fi spus cineva care chiar e nevinovat și nu se victimizează mințind prin omisiune

Unii continuă să nu creadă faptul că doamna Profesoară Magda-Cristina Tunegaru a oferit, prin mica publicitate, lucrări de licență contra cost.

Mesajul doamnei de vineri seară a fost interpretat de unii drept o negare a acuzațiilor. FALS! Doamna Tunegaru doar s-a victimizat, încercând din pix să iasă basma curată după acuzațiile aduse de articolul  ActiveNews și mizând probabil pe faptul că suntem toți analfabeți funcționali.

În realitate, doamna Tunegaru NU a negat că a scos la vânzare lucrări de licență, ci doar a negat că a reușit să le vândă. Oare un traficant de droguri, prins ofertând,  ar fi credibil dacă s-ar apăra spunând că nu este de fapt traficant, doar pentru că nu i-a cumpărat nimeni produsul?

Doamna Tunegaru NU a negat că acele anunțuri au fost puse chiar de ea. Putea să spună că este o înscenare, că le-a pus cineva folosindu-se de numărul ei de telefon. Nu a făcut-o.

Doamna Tunegaru NU a negat că numărul de contact al celui care a pus anunțurile este chiar al ei. Nici nu avea cum, pentru că acela ESTE numărul ei de telefon. Presa știe.

Doamna Tunegaru NU a negat că a oferit meditații contra-cost elevilor, deși recent a spus că nu face pentru că i se pare incorect.

Doamna Tunegaru nu a negat că la emisiunea de la Digi de luna trecută a mințit prin omisiune, spunând că nu face, când ar fi trebuit să spună că nu mai face.

Doamna Tunegaru nu a negat că ea apare în documentul prezentat de ActiveNews și care apare pe siteul Inspectoratului Municipiului București. Putea să spună că sunt două persoane cu numele Magda Cristina Tunegaru, ambele profesoare de limba română originare din Huși, Vaslui. NU a făcut nici asta. Și au trecut aproape 24 de ore de la terminarea textului.

Dacă ar fi fost un om cinstit, doamna Tunegaru putea spune: Da, eram o tânără profesoară din provincie care locuia în București, și aveam nevoie de bani. În disperare de cauză, am oferit meditații și am încercat (reușit?) să vând o lucrare (mai multe) de licență. Între timp am înțeles că era greșit și am renunțat.

Dacă ar fi făcut asta, vă garantez că ar fi câștigat respectul meu și al tuturor oamenilor onești din această țară.

Dar doamna Tunegaru NU a făcut asta. În schimb, a evitat să răspundă la telefon și la mesaje ore în șir. Doar când a văzut că se îngroașă gluma, a încropit un text în care a amestecat acuzațiile clare și explicite aduse de presă, cu comentarii primite pe facebook pe tot felul de subiecte, ca să iasă tot ea o victimă. Probabil că doamna Tunegaru mizează pe faptul că prietenii domniei sale din presă vor tăcea și subiectul va dispărea de la sine.

Păcat.

• EVZ/ Alin Bogdan: Fake-news cu o mică activistă a ideologiei nimicului | CONTRA MUNDUM

Făcătura mediatică (fake-new, dacă țineți neapărat) a ultimelor zile, adică istorioara isterizantă pentru cavalerii cauzelor „cool” de pe Facebook a profesoarei de limba și literatura română Cristina Tunegaru, merită o atenție deosebită.

Nu atât pentru că, prin intermediul ei, s-a încercat confecționarea unui soi de eroină populară, martiră a sistemului ticăloșit și corupt care guvernează România, numai bună de folosit în bătălia mitologică dintre „binele tânăr, frumos și liber” și „răul politicianisto-pesedisto-penal”, cât, mai ales, pentru ceea ce avem prilejul a descoperi dacă scrijelim puțin ambalajul strict politic al poveștii.

Scandalul a izbucnit joi, atunci când Hotnews a ținut capul site-ului cu informația că numita profesoară Tunegaru, care s-a remarcat atunci când, prin ianuarie, a contrazis-o public pe primărița Firea, a fost dată afară din școala gimnazială în care preda, unica sursă a știrii fiind chiar postarea de pe Facebook a împricinatei. Imediat, informația s-a rostogolit cu mare viteză pe rețeaua socială, împinsă cu elan de activiștii civico-politici de profesie. Bula tânără, frumoasă și liberă crăpa de emoție și de indignare. În subsolul  postării „victimei”, like-urile și comentariile de solidarizare, unele siropoase, altele pornografice, în funcție de andrisant – doamna, sau vagabonzii din sistemul de educație –, se înmulțeau precum microbii din pereții unui spital vechi, dezinfectați cu produse Hexi Pharma. Puteai paria că, la protestele de duminică, profesoara Tunegaru va binemerita cel puțin o pancartă cu un slogan „deștept”, care se va iți, mândră, din pădurea celor care-i spurcă pe „borfași”.

Și, pe seară, șoc! În media apare informația obiectivă, confirmată oficial, că profesoara Tunegaru, în fapt, suplinitoare, începând din toamnă, nu va mai preda la școala cu pricina, întrucât postul va fi ocupat de un profesor titular. Conform legii și în virtutea calității domniei sale de profesor-suplinitor, și nicidecum sau măcar foarte puțin probabil, ca efect al unor represalii politice. Bula de Facebook s-a mai dezumflat. Au apărut criticile și contestările. Hotnews a făcut rectificări cu o jumătate de tastatură, fără a prezenta, din păcate, și cuvenitele scuze cititorilor. Utilizatorul Facebook Cristina Tunegaru a continuat să-și susțină, un pic forțat și neconvingător, teza victimei politice. Deși făcătura era evidentă, iar bunul-simț comun le-ar fi dictat măcar abstinență de opinii, alți utilizatori Facebook din specia căuzașului cu ceva talent scriitoricesc au lansat mici escrocherii intelectuale menite să păstreze narativul „Tunegaru – victimă politică și persoană de bună-credință”.

La ce bun atâta consum de pixeli întru promovarea unui fals grosolan, de natură să decredibilizeze oameni și instituții media cu oareșce pretenții de onorabilitate? Cumva pentru că este nevoie de a ilustra, o dată în plus, cât de putred e sistemul politizat de învățământ din România, al cărui putregai îl simbolizează în imaginarul colectiv al unei pături semnificative a societății, ca în tot și-n toate, PSD? Puțin probabil. Dacă ar mai fi nevoie să arăți această stare de fapt, ți-ar fi suficient un demers jurnalistic de investigare a câtorva cazuri reale de promovare a profesorilor prieteni ai partidului de guvernământ și de marginalizare a câtorva neprieteni, de care știm cu toții că e plină țara. Pentru a demasca „ciuma roșie” din învățământ, nu trebuie să te faci de râs mințind cu nerușinare prin transformarea unei suplinitoare obligate de lege să lase locul titularului într-o Jeanne D`Arc care arde pe rugul aprins de Gabriela Firea. Și, totuși, de ce?

Cred că răspunsul trebuie căutat în altă parte. Adică, nu pe teren eminamente politic, ci, mai degrabă, în zona ideologicului. Mai exact, în rolul de „activist ideologic pe tărâm cultural-educativ” (noțiune de anii `50-`80, valabilă, însă, și astăzi) pe care îl joacă suplinitoarea Tunegaru. Pentru că, mai înainte de a se ridica împotriva primăriței, prin contestarea recomandării acesteia de a nu le pune absențe copiilor în ziua înzăpezirii sau prin critica adusă acțiunii nătânge de PR împotriva jocului „Balena albastră”, Cristina Tunegaru s-a făcut cunoscută publicului prin promovarea unor teze educaționale care sunt, în fapt, expresia sau extensia unei ideologii. Este acea ideologie care a infestat treptat, începând cu anii `60-`70, sistemele de învățământ din lumea occidentală și care se fundamentează pe premise precum „nu există adevăr obiectiv”, „omul e un construct social”, „nu există o ierarhie obiectivă a valorilor” sau „cultura tradițională este irelevantă, ba, pe alocuri, chiar toxică”. Unora le place să numească această ideologie „progresism”. Altora, „marxism cultural”. Sub oricare dintre denumiri am trata-o, ideologia cu pricina își propune să schimbe omul după tipare noi, care exclud recursul la bazele gândirii și ale culturii clasice, cu care se află într-un vădit conflict. Și totul începe în primii ani de școală, cu o pastilă otrăvită, dar oportun ambalată în staniol frumos colorat: „copilul trebuie să învețe ceea ce-i place”.

Cristina Tunegaru scrie de multe ori pe Facebook și uneori chiar la Hotnews. Nu literatură, ci opinie. Parcurgând opera sa online, identificăm patru idei principale. Prima: învățământul românesc actual este ineficient și corupt, programa școlară este supraîncărcată, iar dascălii tâmpiți și fără chemare predomină în sistem. A doua: la gimnaziu, copilul trebuie să învețe chestiile care-i plac și, prin urmare, dascălul, care-i musai să dețină abilitatea de a-i fi elevului un fel de camarad mai mare, este ținut a i le  preda. A treia: literatura română clasică este greoaie, depășită și are o valoare discutabilă, drept pentru care nu merită să-ți pierzi vremea predând-o la orele de limba și literatura română din gimnaziu. Ultima: soluția la criza educației poate fi dată numai prin sistemul de stat, liberalizarea învățământului și homeschooling-ul („școala acasă”) fiind, din perspectiva suplinitoarei, cam „câh”.

Cu prima dintre teze nu putem fi decât de acord: da, învățământul românesc frizează, din motivele exprimate și de suplinitoarea Tunegaru, catastrofalul. Dar celelalte trei idei ale suplinitoarei care, momentan, și-a ratat cariera de fake-martiră a acestui sistem, ele nu sunt soluții la această criză, ci metode (subtile, ce-i drept) de a-l face pe copil permeabil la menționata ideologie. Mai direct spus, de a-l transforma într-un viitor idiot util. De milenii, ne trimitem copiii la școală ca să învețe mai ales ceea ce nu le place, ceea ce, în afara școlii, le vine greu să pătrundă cu mintea. Tocmai de aceea, calificăm ca dascăl bun profesorul capabil să-i facă pe elevi să învețe tocmai ceea ce nu le place, cu sau fără camaraderia „cool”. Fiindcă, dacă am aplica logica suplinitoarei până în ultimele ei consecințe, atunci locurile ideale de studiu pentru copiii noștri ar fi, după caz, o cârciumă de hipsteri, un club de fițe, ori stadionul pe care tocmai are meci FCSB. Pentru că acolo le place, firesc, mai mult decât la școală.

Războiul pe care suplinitoarea Tunegaru l-a declarat mai demult clasicilor literaturii române, Eminescu și Creangă, pe care a ținut să afirme în public că refuză să-i predea la oră, este o parte însemnată a viziunii „progresiste”. Aceasta, pe lângă disprețul față de cultura clasică, nutrește și o aversiune crâncenă față de ideea de național. Mica activistă ideologic-culturală profită, aici, de o realitate: clasicii noștri le sunt prezentați elevilor într-un stil  îmbâcsit, prin comentarii literare în care nu s-a mai schimbat o virgulă de pe vremea stilourilor Flaro, cu accentul pus poate prea mult pe rolul lor în efortul de sincronizare a literaturii române cu universalitatea, și, prea puțin, pe valoarea în sine a operei. A-i scoate însă din programă pe Eminescu și pe Creangă și a-i înlocui cu Harry Potter înseamnă a-l ține pe copil departe de ceea ce s-a creat mai bun și mai frumos în limba pe care-o vorbește, în care simte și în care gândește. Și asta, la vârsta la care se formează gustul pentru ceea ce e bun și frumos. Iar, dacă cei doi „grei” sunt mai grei decât Harry Potter, cu atât mai bine. Mai ales în gimnaziu, principalul rost al școlii este să-l învețe pe copil să învețe, un alt aspect care pare că-i scapă suplinitoarei Tunegaru, dimpreună cu realitatea că materia pe care este plătită să o predea nu se numește „limba și literatura tradusă în română”.

În sfârșit, etatismul susținut de suplinitoare ca unică soluție instituțională la criza din educație constituie cel mai bun marker pentru ideologia pentru care, în realitate, se agită civic Cristina Tunegaru. În Europa și, parțial, în SUA, programa și metodologia care decurg din această ideologie au fost impuse de stat, cu decretul. În Europa mai ușor, pentru că aici învățământul este puternic etatizat, în SUA mai greu, pentru că, acolo, privatul încă mai are un cuvânt greu de spus în societate. Cât despre homeschooling („școala acasă”), aceasta constituie o adevărată oroare pentru activiști de tipul Tunegaru, pentru că, nu-i așa, statul, prin reprezentanții săi avansați, iluminați (adică ei înșiși), știe infinit mai bine decât părintele ceea ce e mai bine pentru copil, care copil, mai înainte de orice, este un simplu construct social.

Cristina Tunegaru se bucură de publicitate până la minciună grețoasă din partea mass-media și a activiștilor care susțin ideologia și agenda progresismului pentru că a construit (sau i s-a construit) o poveste care vinde, pe sistemul polițistului virtual Godină: pedagog de școală nouă, profesor mic, de gimnaziu, dar implicat, popular printre elevi și printre părinți, care vede și diagnostichează bine tumorile din învățământul românesc, care are curaj să le afirme public. Rolul ei politic în bătălia împotriva PSD, a partidelor, în general, este unul secundar. Mult mai important este rolul de activist ideologic pe tărâm cultural-educativ al „progresismului”. În forma sa actuală, sistemul românesc de învățământ manifestă, într-adevăr, o tendință bolnavă de a ne transforma copiii în idioți inutili, pentru că are pretenția să-i învețe ”totul”. De aceea, el trebuie construit pe baze noi. Dacă însă acele baze noi vor fi cele propuse de micii activiști tip Tunegaru, atunci viitorul sistem ne va transforma copiii în idioți utili, pentru că-i va învăța „nimicul”. Nimicul ambalat, prin recurs la fake, în atoateștiință…

• Rusu Florin: Scandalul Baltagul sau bannarea pt 24 de ore a lui Bogdan Glăvan și altora pe Facebook reprezintă doar începutul adoptării în România a unui proces îndelungat de condiționare socială declanșat de mult în societățile occidentale.

Problema este una antropologică: elitele din Vest, susținute de mass-media mainstream și de corporații precum Facebook, nu mai vor ca omul să se considere imperfect, o ființă decăzută, supusă păcatului, ci o simplă tabula rasa, care poate fi programată social, dacă nu chiar genetic, în vederea construirii “omului nou”. Omul are dreptul de a nu fi nefericit, însă trebuie programat pentru aceasta (Brave New World, și nu 1984, este Utopia Occidentalului, deși Huxley a conceput-o ca distopie). Drept urmare, trebuie învățat că nu există păcat sau suferință individuală, toate acestea sunt niște constructe sociale. Membrii minorităților (fiecare om este membru al unei minorități, aceasta tb doar identificată și definită, dacă nu creată) nu pot suferi individual, ei sunt în realitate doar victimele macro sau microagresiunilor majorității (prezente sau trecute, nu contează, responsabilitatea, fiind colectivă, aparține actualei generații, nu numai strămoșilor acesteia). Copiii nu tb să știe ce e aceea suferința, ei tb învățați că Utopia nu numai că este posibilă, ci că este un drept al lor. De aceea, orice urmă de violență, fizică sau psihică, trebuie eliminată nu numai din viața de zi cu zi, ci și din manualele de istorie sau literatura.

Nicăieri nu este acest proces mai avansat decât în statele scandinave și SUA. Cu toate că au fost programați să se declare fericiți (ceea ce și fac în toate sondajele de opinie) ratele sinuciderii în rândul scandinavilor sunt printre cele mai mari în lume. În cazul americanilor, în pofida nivelului de trai foarte ridicat, consumul de antidepresive (îngrijorător mai ales în rândul tinerilor) este de departe cel mai mare mare la nivel global (apropo, doctorii și companiile pharma refuză în continuare să efectueze orice studiu referitor la o posibilă legătură dintre medicamentele cu efecte psihice și mass shootings).

În pofida oricărei programări genetice sau inginerii sociale, suferința poate fi ștearsă doar din manuale sau literatură, însă nu din viața de zi cu zi. Utopia rămâne utopie, iar impunerea ei cu forța o transformă în distopie. Omul este în continuare imperfect, viața rămâne “nedreaptă” (în pofida evoluției spectaculoase, tehnologia nu poate ține pasul cu diversificarea preferințelor individuale, transformate în “nevoi colective” de noii ideologi), iar suferința rămâne o problemă individuală, și nu socială. Orice programare menită a-i învăța pe copii/adolescenți să nege această realitate îi face vulnerabili și nepregătiți să facă față “lumii nedrepte” și conduce în cele din urmă la o defulare, la o tragedie individuală sau, și mai grav, la o isterie colectivă în camerele de rezonanță de pe rețelele sociale sau în sălile de curs.

• Cristina Popescu:  Fac şi eu o mică selecţie din diferite statusuri ocazionate de (şi referitoare la) supărarea domnişoarei Tunegaru pe Baltagul lui Sadoveanu şi pe modelul reminin reprezentat de Vitoria Lipan şi de Mara lui Slavici.

Nu de alta, dar cei pe care îi postez exprimă mult mai bine decât mine ideile la care ideile la care ader şi eu.
Şi apoi închidem subiectul, că ne-a ocupat suficient timp.

Bogdan Budeş:

Comitete de inițiativă mînate de diverse idiosincrazii au interzis, de-a lungul vremii, cărți. Motivațiile le erau alimentate de înțelegerea limitată sau de aversiuni iraționale. Lista cărților interzise în timp e lungă: «Doctor Jivago», «Pe frontul de vest, nimic nou», «Oliver Twist», «Roșu și negru», «Doamna Bovary», „Lolita», «Ulise», «De veghe-n lanul de secară», «Fahrenheit 451», «Jurnalul Annei Frank», «Oameni și șoareci», «Portocala mecanică», «Să ucizi o pasăre cîntătoare», «Zbor deasupra unui cuib de cuci» – sunt doar cîteva.

A apărut și la noi o mică mișcare de „reorganizare” a ceea ce ar trebui să citească tinerii. Problema nu e ideea reorganizării, ci argumentațiile, strîmbe, ideologice, manipulatorii, fără nicio legătură cu opera în sine. Și faptul că cei care propun asta n-au făcut nimic notabil care să le confirme competența.

„Baltagul”, despre care e vorba în mică răzvrătire ideologică a unei profesoare „umflată” de atenția multor mediocri și semianalfabeți (le-am citit comentariile), nu e decît un exemplu din ceea ce va urma. Mulți au început să discute pe lîngă subiect pierzîndu-se în argumentații inutile de genul „E sau nu „Baltagul” o capodoperă?” sau în promovări ale gustului personal de tip „Mie mi-a plăcut/Nu mi-a plăcut „Baltagul””. Nu „Baltagul” e subiectul, ci schema de gîndire. Au testat terenul. Dacă va prinde șmecheria, vor merge mai departe. Vor ataca alte cărți.

În țările „avansate” în lupta cu tradiția, „Biblia” este contestată pe motiv că promovează un limbaj al urii. „Aventurile lui Tom Sawyer” și „Huckleberry Finn” ale lui Mark Twain au fost catalogate drept cărți rasiste, iar editorii operează deja „aduceri la zi” conforme cu ideologia corectitudinii politice.

Nu se vor opri. Nu dați apă la moară unor semianalfabeți puși pe dărîmat. Să nu uităm că ne aflăm în țara în care zeci de mii de cretini au semnat o petiție prin care cereau ca romanul „Moromeții” să fie încadrat la „roman interbelic”; aceștia vor susține orice tentativă de demolare, indiferent de nume și de importanța autorului.

Ioan Stanomir:

Judecarea literaturii la un tribunal ideologic este sfârșitul autonomiei ei. Literatura nu este un ghid de bune practici. De atâtea ori, ea este demonică și neguroasă. Este ceea ce unii gânditori vedetă de pe facebook nu pot înțelege sau accepta. Reducționismul lor are obtuzitatea realismului socialist. Agresivitatea lor militantă este o formă postmodernă a imposturii.

George Damian:

Literatura predată în școală trebuie să fie conformă cu noile teorii ”științifice”. Nichifor o mai lovea pe Vitoria pentru că trăiau într-o societate în care violența era normă – până la urmă și Nichifor moare în urma unei lovituri de baltag în scăfârlie. Dar nu acestea sunt valorile pe care ni le transmite nuvela ”Baltagul”, povestea e mai profundă: femeia care nu se lasă până nu-și găsește omul, băiatul care devine bărbat găsind leșul tatălui și tot așa. Familie care va să zică, într-un mediu violent și extrem de competitiv. În ciuda violenței care ne înconjoară rămânem oameni, respectăm ritualurile și sacrificăm orice pentru familie. Dar poate e nevoie de noi valori și garanții că violența nu există?

Bogdan Budeş:

Am văzut că multe persoane al căror discernămînt mi se părea bine calibrat s-au revoltat în cor cu profesoara de limba română, martira facebook-ului, în ce privește recomandarea de lectură făcută elevilor de liceu: «Baltagul» lui Sadoveanu și «Mara» de Slavici.
Un citat din domnișoara profesoară:

„Când profesorul cere lectura acestui text, el aprobă tot ceea ce se găsește în acest text. Iar copiii de gimnaziu sunt la vârsta acumulării, când învață din tot ceea ce văd în jur. Ei nu au privirea critică a adultului care înțelege spiritul vremii lui Sadoveanu și înțelege perspectiva autorului și se poate disocia de aceasta. Copiii preiau modele din lecturi, filme, povești și le integrează în propria viziune despre lume. Dacă aș propune lectura acestui text, nu aș face decât să aprob tacit că agresiunea dintre soți este acceptabilă. De aceea, elevii mei nu vor citi sau studia «Baltagul» de Sadoveanu.”

„Când profesorul cere lectura acestui text, el aprobă tot ceea ce se găsește în acest text”… Cum a păcălit fata asta școlile prin care a trecut? După mintea doamnei profesoare, nu putem, la vîrsta liceului, citi «Iliada» lui Homer fiindcă, neavînd “privirea critică a adultului”, ne apucăm să ne măcelărim între noi. Nu putem citi «Crimă și pedeapsă» al lui Dostoievski fiindcă ne apucăm să omorîm babe. Nu putem citi «Lolita» lui Nabokov fiindcă ne apucăm de f… fetițe de 12 ani. Nu putem citi «Martin Eden» al lui Jack London fiindcă ne sinucidem. Mai mult decît atît, dacă recomandăm cuiva cele de mai sus, aprobăm, pretinde duduia profesoară, „tot ceea ce se găsește” în textele respective: războiul, măcelul, crima, pedofilia, sinuciderea.Rar mai dai peste așa o idioțenie. Lista textelor “nerecomandate” prin prisma unor interpretări ideologizante poate continua la nesfîrșit. Practic toată literatura universală poate fi măsluită în felul ăsta. Vă dați seama cum ar fi ca domnișoara Tunegaru să ne stabilească vîrsta la care decide ea că ajungem să avem „privirea critică a adultului”?

Pentru mine, „privirea critică” a adultei Cristina Tunegaru, tovarășa profesoară, este injectată cu ideologia marxismului cultural, este măcinată de toxina corectitudinii politice. Din păcate, am văzut că există mulți păcăliți de mioara asta neomarxistă. Le doresc să se trezească repede. Și mai sper că nu toți părinții elevilor văduviți discreționar de lectura „Baltagului” sunt ușor de păcălit de „autoritatea” unei vedetuțe de facebook.

Gelu Trandafir:

Revoluţia la sate. A mai apărut o eroină a “eliberării”, profesoara Tunegaru. Ultima, cu “Baltagul”, zici că-i scrisă de un absolvent de SNSPA, nu de Litere. Hai să vezi acu’ goană prin satul romanesc fără biserică în căutare de țărani corecți politic. Tare mi-e că nu o să-i găsească. Nedemni cei ce au trăit inainte de Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie sau de 6 martie 1945. Dar ia sa vezi ce literatură bună s-a produs după aceea, ce realism socialist, ce modele de țărani si tărănci în satele colectivizate cu mitraliera de Ceausescu… Lasă Baltagul, bagă Mitrea Cocor! Ce Eminescu, Alexandru Toma nu-i bun?
#Baltagulmergemaideparte

Şi, în fine, un citat din Roger Kimball – Siluirea Maeştrilor (cartea se găseşte la editura Anacronic):

„Domnilor, sunteți pe cale de a începe un ciclu de studii care vă va ocupa timp de doi ani. Este o aventură nobilă. Dar aș vrea să vă reamintesc un aspect important. Unii dintre voi, când veți părăsi universitatea, veți intra în slujba Bisericii, sau în Barou, în Camera Comunelor, în serviciul public, în Administrația Colonială și a Indiei Britanice sau în diferite profesii. Unii ar putea ajunge în Armată, alții în industrie și comerț; unii ar putea deveni moșieri. Câțiva -sper că foarte puțini- vor deveni profesori sau cadre didactice universitare. Dați-mi voie să fiu clar cu voi. Cu excepția celor din ultima categorie, nimic din ceea ce veți învăța pe parcursul studiilor nu vă va fi câtuși de puțin util mai târziu, cu excepția unui singur lucru: dacă veți munci din greu și cu inteligență, ar trebui să puteți descoperi CÂND CINEVA SPUNE IDIOȚENII, iar acesta este, în opinia mea, principalul, dacă nu chiar singurul scop al educației”.

• DCNEWS: Cristina Tunegaru- Patrick Andre de Hillerin. ”Godină a educației”, lovitură pentru jurnalist. Val de susținere

Lui Patrick André de Hillerin i-a fost blocat contul pentru 30 de zile după o postare despre profesoara ”Tunegaru, această Godină a educației”. 
 
”The story of my professional life: Scriu, de 27 de ani și ceva despre politicieni, afaceriști, servicii. Am avut, până acum, în jur de 15 procese. Culmea e că am fost dat în judecată doar de marginali, care au mai și pierdut procesele pentru că, desigur, materialele erau documentate și extrem de adevărate. Dar ideea e că doar marginalii m-au dat în judecată, nu rechinii. Ălora nu le convenea, nici de dragul imaginii inițiale, să ajungă la sentință. Ei, bine, acum contul meu de FB, cel pe care-l am din 2009, e suspendat pentru 30 de zile, după ce am fost raportat de o marginală, profesoară închipuită de limba română, și de fanii domniei sale. Căci are. Doamna Tunegaru, tocmai ați câștigat un prieten devotat, care vă va dedica puțin din timpul lui în fiecare zi, pentru a vă însenina viața. Dacă nu știți ce înseamnă asta, întrebați-o pe doamna deputat Diana Tuşa.” a scris Patrick Andre de Hillerin pe noul său cont de Facebook, unde a revenit cu postări despre profesoara Cristina Tunegaru.

În urma blocării contului său de Facebook, foarte mulți internauți și-au manifestat, în scris, susținerea pentru PAH.

Iată o parte dintre mesaje:

…

”Sunt aici să vă anunț că mentorul meu, Patrick André de Hillerin (pe bune, așa îl cheamă. Vă rog nu îi dați și voi report pentru identitate falsă) a fost pus 30 de zile pe tușă de către Facebook după ce s-a luat în gură cu ceva Godină a educației, mă rog. Că mna, așa suntem noi: când cineva crede despre obiectul îndrăgostelii noastre ceva ce nu e pe filmul nostru, zdrang. Îl dâm de pereți. Așadar, Patrick are 30 de zile în care să se gândească la faptul că am ajuns, ca societate, la punctul în care nu îi mai poți spune prostului că e prost. Aia e. Omu a fost transformat într-un soi de Iohannis al facebook-ului: poate doar observa cu atenție și preocupare ce se întâmplă, dar nu poate posta, comenta sau răspunde la mesaje. Eventual, folosiți postarea asta ca să îi faceți recomandări de timp liber. Că acum o să tot aibă”

”Domnu’ Patrick André de Hillerin fu blocat de nea Țucă Bergăr reclamat fiind, probabil, de ceva fani tunegarieni…”

“Tunegaru, această Godină a învățământului.”

Aceasta afirmatie – cit se poate de pertinenta, de altfel – a adus drept reactie blocarea temporara a lui Patrick André de Hillerin. S-a pornit un jihad tefelist impotriva sa, l-au raportat pe FB pina i-au inchis contul. Eu spun sa dati de stire celorlalti ca astia progresistii care se dau de chinul mortii impotriva violentei sint de fapt de o violenta si de o vehementa atroce, miseleasca si perversa si vicleana. E o noua incercare a deontologilor progresisti sorosisti de a pune pumnul in gura celor care nu sint de acord cu ei.

P.A. Hillerin e un jurnalist caruia vehementii deontologi incearca sa-i inchida gura. Nu lasati asta sa se intimple. Cine tace isi merita soarta. (Mirel Palada)