FĂRĂ SLUJBA SFINTEI LUMINI DE PAȘTI? Vecernia Sâmbetei Mari de la Sfântul Mormânt, în pericol de a fi anulată!/ REACȚII ALE BISERICILOR ORTODOXE SURORI PE TEMA CORONAVIRUSULUI. Comunicate de la Patriarhia Ecumenică, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ciprului, Arhiepiscopia Greacă a Marii Britanii, Bulgaria

12-03-2020 4 minute Sublinieri

Orthodoxia News Agency:

Arhiepiscopia greacă de Tiateira și Marea Britanie despre coronavirus

(…)

1. NHS (sistemul britanic de sănătate – n.n.) și autoritățile au pus la dispoziție recomandări pe care credincioșii sunt îndemnați să le respecte pentru a se proteja pe ei înșiși și comunitățile lor.

2. În Biserică, suntem chemați să dăm slavă de bună voie. Arătăm aceasta venind de bunăvoie la biserică, venerând icoanele, sărutând mâna preotului, și multe altele. Fiecare persoană trebuie să aleagă modul în care se exprimă în Biserică și în viață, în general.

3. Ca creștini ortodocși, credem că Sfânta Euharistie este Trupul și Sângele lui Hristos cel Înviat. Credem, de asemenea, că germeni, viruși și alte boli nu se transmit prin Euharistie. Istoria de două mii de ani a Biserici arată aceasta, de vreme ce niciodată nici clerul, nici credincioșii, nu s-au îmbolnăvit prin Sfânta Împărtășanie.

Biserica este locul sfințirii și tămăduirii trupului și sufletului și cerem lui Hristos, Doctorul, să vindece lumea noastră căzută și pe noi pe toți.

Orthodox Times:

Este blasfemie numai gândul că Sfânta Euharistie ar putea transmite vreo boală

Biserica Ciprului a emis un comunicat pe tema bolii coronavirusului și a Sfintei Împărtășanii, în contextul disputelor recente (din mediul grecesc – n.n.). În comunicat se afirmă că că Biserica dorește să vină în întâmpinarea îngrijorărilor pacienților și îi îndeamnă să urmeze sfaturile autorităților cu privire la sănătate și siguranță.

De asemenea, comunicatul precizează: „în ceea ce privește oferirea Sfintei Euharistii, poziția Bisericii este cunoscută. Sfânta Euharistie nu simbolizează, ci este chiar Trupul și Sângele lui Hristos. Ar fi o blasfemie gândul că Trupul și Sângele lui Hristos ar putea transmite vreun virus sau boală. Nu există nicio dovadă cu privire la acest lucru, așa cum arată experiența de secole a creștinătății. Preoții care au slujit în spitale infecțioase și au administrat Sfânta Euharistie pacienților, la sfârșit, primesc ce a mai rămas din împărtășanie folosind aceeași linguriță. Niciun preot nu a fost infectat în aceste cazuri.

Participăm la Sfintele Taine cu credință, care ne păzește de orice pericol. Participarea e voluntară. Nimeni nu e obligat. Dacă cineva simte că nu vrea să se împărtășească, e liber să nu o facă.”

Mai departe, în comunicat se arată că Biserica va continua să-și țină liturghiile, credincioșii fiind invitați să participe fără a fi forțați să o facă. De asemenea, se explică faptul că personalul auxiliar al bisericilor menține curățenia, asigurându-se că acestea sunt bine ventilate și că icoanele sunt curățate frecvent.

Sfântul Sinod îndeamnă credincioșii să adere la reguli stricte de igienă și să se roage la Dumnezeu. Roagă credincioșii care doresc să se împărtășească cu Sfânta Euharistie să vină la biserici miercurea și vinerea pentru a nu se produce adunări în masă duminicile.

Sfântul și Marele Sinod al Patriarhiei Ecumenice a deliberat asupra evenimentelor legate de coronavirus

1) În ciuda gravității situației, prudența, răbdarea și evitarea panicii sunt recomandate.

2) Biserica a respectat și respectă știința medicală. Astfel, Biserica recomandă ca credincioșii să urmeze directivele oficiale ale OMS și recomandările și reglementările autorităților civile din țările vizate.

3) Patriarhia Ecumenică își exprimă gratitudinea față de cei care lucrează cu sacrificiu de sine din câmpul medical, de asistență și de cercetare, confruntându=se cu această pandemie.

4) Biserica Mamă a Constantinopolelui știe empiric din experiența sa de două mii de ani că Sfânta Euharistie este „antidotul morții” și rămâne statornică în învățătura ortodoxă privind Sfânta Euharistie.

5) Este de la sine înțeles că credința în Dumnezeu, ca transcendere și nu abolire a rațiunii umane, alături de rugăciune, întăresc războiul duhovnicesc al fiecărui creștin. Astfel, Biserica Mamă roagă copiii săi duhovnicești din întreaga lume să-și intensifice rugăciunea ca, întăriți și luminați de Dumnezeu, să fie depășite încercările din prezent.

Pramvir: Declarația Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Rusești asupra răspândirii coronavirusului

Sfântul Sinod al Bisericii Rusiei privește cu îngrijorare răspândirea infecției coronavirus în lume și consecințele sale pentru milioane de oameni, mulți dintre ei confruntându-se nu doar cu amenințarea infecției, ci și cu consecințele sociale și economice.

Membrii Sfântului Sinod își exprimă condoleanțele familiilor și prietenilor victimelor acestei boli din China, Coreea de Sud, Iran, Italia, Franța, Germania, Spania și alte țări. Binecuvântată de Dumnezeu este lucrarea doctorilor și voluntarilor care dezvoltă și aplică măsuri preventive medicale care au ca obiectiv ajutorarea pacienților și stoparea răspândirii bolii.

În timp de epidemie, Biserica Ortodoxă Rusă își face întotdeauna slujirea fără a refuza cuiva hrana duhovnicească și participarea deplină la Sfintele Taine. Încurajăm oamenii să fie reținuți, să-și păstreze luciditatea și calmul întru rugăciune. Suntem atenți ca credinciosul să nu cadă pradă panicii și fricilor asociate cu răspândirea de informații neverificate despre infecție.

Totodată, e inacceptabil ca infecția cu coronavirus să fie tratată superficial, prin neglijarea prescripțiilor medicale, ignorarea măsurilor preventive, punând în pericol propria persoană și pe altora.

Sfântul Sinod consideră importantă respectarea măsurilor preventive sanitare și igienice în mod riguros în parohii și mănăstiri, în special în acele zone în care situația epidemiologică este oficial recunoscută ca fiind dificilă, inclusiv prin folosirea soluțiilor de dezinfectat pentru cutiile în care sunt ținute icoanele venerate de credincioși.

Dacă infecția cu coronavirus se răspândește într-o anumită regiune, măsuri suplimentare preventive pot fi luate în consultare cu ierarhia.

Sfântul Sinod încurajează arhipăstorii, păstorii, monahii și mirenii Bisericii Ortodoxe Ruse să-și intensifice rugăciunea pentru depășirea bolii și întărirea doctorilor care se luptă cu ea.

Radio Bulgaria:

Bisericile rămân deschise, cei bolnavi ar trebui să se roage de acasă

Mitropolia Sofiei, condusă de Patriarhul Bulgariei, a luat măsuri pentru a evita răspândirea coronavirusului. Astfel, toate bisericile din eparhie vor rămâne deschise și slujbele vor fi ținute în continuare. Este recomandat ca Sfânta Împărtășanie să nu fie refuzată de frica unei contaminări. „Sfintele taine nu pot deveni sursă de contagiune sau boală, ci medicament ce dăruiește sănătate fizică și psihică”, s-a transmis. Credincioșii sunt rugați să respecte igiena personală și evite contactele apropiate. Se recomandă ca pacienții care suferă de boli respiratorii să nu participe la slujbe, ci să se roage de acasă pentru a nu-i infecta pe ceilalți credincioși.

Doxologia:

Ceremonia pogorârii Sfintei Lumini de la Sfântul Mormânt din Ierusalim ar putea fi anulată din cauza Coronavirusului

Măsurile luate de autoritățile israeliene pentru a preveni răspândirea coronavirusului pot pune în pericol ceremonia coborârii Sfintei Lumini în la Mormântul Domnului.

Conform agenției de presă rusești RIA Novosti, marți, 10 martie, poliția israeliană urma să aibă o discuție legată de organizarea ceremoniei de pogorâre a Sfintei Lumini de la Sfântul Mormânt, la care participă zeci de mii de pelerini creștini din diferite colțuri ale lumii, însă întâlnirea a fost amânată din cauza riscurilor legate de răspândirea epidemiei de coronavirus.

„Conform regulilor existente, evenimentele cu 5.000 de participanți sau mai mulți au fost anulate. Aceste restricții sunt valabile până în data de 23 martie, urmând să vedem ce se întâmplă în continuare”, a declarat oficialul poliției israeliene Michael Zingerman pentru RIA Novosti.

Amintim că, Israelul şi autorităţile palestiniene au introdus orașul Betleemul în carantină, după ce şapte persoane au fost diagnosticate cu coronavirus. De asemenea, Biserica Nașterii Domnului a fost închisă joi, 5 martie, pentru două săptămâni, iar toate rezervările hoteliere pentru turiștii care vizitează Cisiordania au fost anulate, pentru a evita răspândirea infecției cu virusul COVID-19.

***

Sfânta Lumină este cea mai evidentă minune care se petrece an de an la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în sâmbăta dinaintea Paștilor.

Înainte de a intra în Sfântul Mormânt, Părintele Patriarh Teofil, alături de un sobor de ierarhi, preoți și credincioși din toată lumea, îl înconjoară de trei ori, conform tradiției.

După această procesiune, Patriarhul dezbracă veşmintele arhiereşti, rămânând îmbrăcat doar cu un stihar alb. Apoi ia patru mănunchiuri a câte 33 de lumânări, care simbolizează numărul anilor pe care i-a trăit Hristos pe pământ. Părintele Patriarh Teofil intră în Mormânt, fiind însoțit de către un reprezentant al armenilor. Acesta din urmă are dreptul să stea în locul de dinaintea încăperii Sfântului Mormânt, de unde îl poate urmări pe patriarh.

Părintele Patriarh Teofil citește o rugăciune specială, stând în genunchi și rugându-se pentru dăruirea Luminii – o adevărată binecuvântare pentru credincioși. În urma acestei rugăciuni, Lumina se pogoară şi se răspândește în Biserică, aprinzându-se totodată şi candela „neadormită” a Sfântului Mormânt.


Categorii

1. DIVERSE, Ierarhi din Cipru, Ierarhi greci, Ierarhi rusi, Pandemia de coronavirus/ COVID-19, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “FĂRĂ SLUJBA SFINTEI LUMINI DE PAȘTI? Vecernia Sâmbetei Mari de la Sfântul Mormânt, în pericol de a fi anulată!/ REACȚII ALE BISERICILOR ORTODOXE SURORI PE TEMA CORONAVIRUSULUI. Comunicate de la Patriarhia Ecumenică, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ciprului, Arhiepiscopia Greacă a Marii Britanii, Bulgaria

  1. Pingback: PATRIARHUL ILIA al GEORGIEI - mesaj de incurajare in criza pandemica: "AM AVUT O VIZIUNE despre cum omul poate sa infranga CORONAVIRUSUL, cu ajutorul lui Dumnezeu si al Sfintei Cruci" - Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: Viața liturgică a BISERICII ORTODOXE pusă la mare încercare de măsurile EXTREME luate de autorități sub pretextul COMBATERII EPIDEMIEI. GRECIEI I SE REFUZĂ LITURGHIA, FIE ȘI SUB FORMĂ ”PRESCURTATĂ”. În Cipru, mitropoliții Atanasie de Lima
  3. Pingback: "ESTE O VREME A CERNERII. Aceasta este tragedia, că ne este mult mai frică de moarte decât de Dumnezeu". NOI MESAJE ARHIEREȘTI ÎN CONTEXTUL AGRAVĂRII MĂSURILOR RESTRICTIVE IMPUSE BISERICII în urma declarării stării de urgență pentru
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare