GENERATIA PRO/YUP sau “TANARA ELITA SOCIALA A TARII”. Cine erau, de fapt, oamenii care “duc greul” si “produc”, tinerii frumosi si… interlopi?

14-02-2015 5 minute Sublinieri

tineridestepti

Atunci când o parte, mai mică sau mai mare, a societăţii româneşti a atras atenţia că mass-media a creat şi promovat modele greşite, influenţând în mod negativ scara de valori a tinerei generaţii, mai mereu s-a răspuns că „aceasta este dorinţa telespectatorilor care trebuie respectată”. S-a mai spus chiar că trebuie să ne modernizăm, iar aceste persoane/comportamente sunt „vârfurile de lance” ale noilor generaţii.

Unul dintre aceste „vârfuri de lance”, prezentat acum cinci ani opiniei publice drept unul din cei „care reuşesc să producă într-o Românie în care mai toată lumea consumă” este acolitul Elenei Udrea, Tudor Breazu.

În mod iresponsabil, PRO TV îi dedica lui şi altor cinci indivizi aproape 25 de minute în cadrul emisiunii de mare audienţă „România Te Iubesc”.

Tudor Breazu, cel descris de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti drept un individ care a creat un „circuit financiar complex şi a ticluit înscrisuri pentru a le da o aparenţă de legalitate”  şi „un pericol concret” era descris de către PRO TV ca fiind „Un excentric pasionat de modă care-şi iubeşte decapotabila şi este foarte legat de prietenii săi„.

Pe scurt „tânăra elită socială ţării. Sunt oamenii care chiar acum în criză duc greul în România, ei fac totuşi parte din plusvaloarea care încă mai există, restul doar consumă”.

Mai mult, în acelaşi reportaj, românii angajaţi la stat sau la privat sunt trataţi batjocoritor, drept oameni care n-au reuşit în viaţă,  exact opusul modelului Tudor Breazu:Cum de n-au devenit şi ei nişte bugetari care să tremure zi şi noapte la gândul că vor fi daţi afară? Cum au reuşit în viaţă?Pentru ei nu există criză sau şefi câinoşi„.

Acuzat de DNA că a intermediat o sumă de 300.000 de lei, drept mită pentru Elena Udrea, Tudor Breazu avea încă din 2010 „prea multe haine, prea sofisticate şi prea frumoase”. Despre acest individ spunea PRO TV ţării că nu cere nimic de la guvern şi nu aşteaptă pensia”. Între timp s-ar putea să se fi răzgândit…

În reportajul de la PRO TV, Tudor Breazu afirmă că filozofia sa în afaceri estesă fac pentru alţii ca şi cum aş face numai pentru mine”.

Acesta este unul din modelele promovate de-a lungul vremii de către PRO TV. Şi nu oricum, ci în mod explicit împotriva majorităţii care tremură la gândul că va fi dată afară de la locul de muncă. În acest timp, postului PRO TV i s-au şters datorii de miliare de lei pe care trustul le avea la bugetul de stat.

Despre acest individ periculos, PRO TV afirma cu seninătate că este liber fără reguli serioase” dar căÎşi iubeşte ţara şi oraşul”.

Cu asemenea „patrioţi”, cine mai are nevoie de duşmani externi?

Reamintim că fondatorul PRO TV, Adrian Sârbu, a recunoscut anul trecut că a inventat conceptul Ştirilor de la ora 5″ ca o „diversiune” şi că prin PRO TV a făcut „teste pe poporul român”. Între timp, Adrian Sârbu a fost arestat pentru 30 de zile fiind acuzat de evaziune fiscală, spălare de bani şi instigare la delapidare în dosarul „Mediafax” caz adus în faţa opiniei publice de ActiveNews.ro.

Tineri, muncitori, facem bani de la zero, avem freze mişto. Şi ne enervează “asistaţii”, statul . Ştiţi restul poeziei. Imaginea asta era de obicei asociată cu lupta anticorupţie. Tinerii urbani nu mai suportau prostia ălora de se vindeau pe o găleată. Am ascultat poemul pînă la saţietate. DNA începe să tot zgîrie imaginea asta de cool tineresc care n-a făcut parte din planeta România cînd corupţia a injectat acest factor cool cu bani serioşi. Normal, 90 la sută au fost angajaţi, mai mult sau mai puţin obedienţi, dar angajaţi nu sclavi. Alţii însă au şi contribuit “filozofic” la definirea “privatizării” banului public ca o formă de civilizare urbană nemaivăzută. Am mai spus-o, PSD o fi cumpărat săraci, PDL însă şi-a cumpărat caste tinereşti bogate PRO/YUP pe timp de criză.

Un pasaj dintr-un articol al lui Tolontan mi-a atras atenţia. Tudor Breazu, fostul  soţ al Mariei Apostol, fosta şefă a comunicării Pro (actualmente şeful comunicării de la Antena 3 – poftim ironie), apărea într-un material despre tineri de real succes. Acum explică la DNA cum o fi să iei comisioane de 50 000 de euro la o singură strigare.

Udrea şi Ridzi o susţinuseră pe Elena Băsescu cu diverse campanii de unde PRO-ul lua bani serioşi (materiale fie pe Acasă, fie MTV), alături de Realitatea sau Antene. Înţelegerile se făceau pe advertoriale.

Iar un material mai vechi tot de pe tolo.ro ne arată o esenţă tare a afacerilor politico-mediatice. Presa era cumpărată cu mărunţiş (20 000 pentru Realitatea, Pro şi Antena 3, la vedere) în timp ce grosul se pierdea în firmele unor oameni de-ai lui Voiculescu:

Firma apropiată afacerilor Voiculescu
Înapoi la Loco. În loc să plătească 220.000 de euro, Loco a plătit doar 70.000 de euro. A luat 270.000 şi a achitat 70.000 către staţii. Super!

“Cum se face de banii ajung tot la Vântu şi la Voiculescu?”, se întreba, în off, un deputat din comisie.

Loco este, formal, firma de publicitate a lui Şerban Barbato, şef pe de altă parte al diviziei de reviste din grupul Intact. Piaţa însă bănuieşte că în spatele Loco este Radu Tănăsescu, fost soţ al Cameliei Voiculescu şi partener în mai multe afaceri ale grupului.

Tănăsescu are acţiuni şi lucrează ca director şi la firma CLIR, cunoscută prin Laurenţiu Ionete, firmă prin care au trecut banii de la Loco către Antena 3.

De cîte ori nimeresc pe Antena 3, am 50% şanse să-i găsesc pe GâdeaBadea explicînd cum ei sînt o minune a pieţei libere, în schimb restul sînt nişte japiţe care au luat bani de la Udrea. Badea are o credinţă în cîteva broşurele capitaliste mai naiv înduioşătoare decît închinările la capital şi profit de pe la Contributors.

MIrcea Badea crede că iubirea reală şi totală de patron aduce în mod firesc şi profit pe piaţa liberă. Şi mai crede că dacă ai lucrat într-un loc automat ai fost mînjit de ce o fi făcut patronul ca să producă banii – o fisură logică sper evidentă. Pentru el, singura problemă e să nimereşti patronul potrivit pe care să-l iubeşti sincer. Restul angajaţilor sînt doar căsătoriţi din interes.

Gâdea şi ai lui vor legitimaţie de luptă antibăsistă, dar şi recunoaştere a calităţii lor comerciale extraordinare. Să-i explicăm lui Badea de unde au venit banii lui cu materiale chiar de la el din trust.

Firma la care lucrează Mircea Badea a luat bani de la camarila Udrea-Ridzi, bani publici. Legăturile de business cu politicul şi eventual presa erau asigurate de generaţia YUP (diverşi intermediari în lumea UDREA-VOICULESCIANO-VÂNTU) care mai şi luau partea leului. Ziariştii au şi fost manipulaţi ca fraierii, şi-au şi pierdut din ce în ce mai mult din autonomie pentru că banii publici erau filtraţi de moguli. E doar un episod din prăbuşirea credibilităţii. De aia ar trebui să încetăm cu eroisme şi curaj inexistent şi să privim astfel de poveşti lucid.

Marea diferenţă e că Badea n-a furat, doar a susţinut public un patron care a furat. Breazu a furat. De aia generaţia Pro a fost uneori mai scîrboasă decît o simplă generaţie de oportunişti.

Generaţia YUP are nume mai simplu: generaţia PRO, ficţiunea unui middle class ales şi nemînjit de bani murdari, strict construit din aer, Seinfeld şi “Singur acasă”, propulsat în centre urbane româneşti şi pus să înflorească. A înflorit şi tineretul ăsta pe bani publici, cu o poezie periculoasă “antiasistenţială” la braţ şi a produs în timp tot soiul de extremisme cool, unele chiar anticorupţie şi antisărăcime, vezi ultima mişcare macoveistă.

Fiindcă tot am făcut colaje din Tolontan, să încheiem prin a-l contrazice:

Eventuala înfrîngere în justiție a cetățeanului Băsescu înseamnă o victorie pentru președintele cu același nume. (sursa)

Ăsta e aproape un pontism, cu multiplă personalitate generată de funcţii. Însă acest enunţ paradoxal îmi arată şi anumite limite ale luptei noastre publice pentru democraţie. Băsescu ca persoană a declanşat o formă de subordonare a justiţiei care ar trebui să ne îngrijoreze cu adevărat. Nu doar el trebuie să plătească, şi Kovesi trebuie să plătească, şi Morar, şi mulţi alţii. Sau, dacă nu pot plăti, măcar să fie puşi în situaţia să mai dea şi unele explicaţii.

Cătălin Tolontan spune ce presiuni a suportat. Păi asta pentru că şi-a permis să le suporte, manager stabil economic, bine înfipt în agenda publică. Alţii n-au avut timp nici să termine fraza. Nu toţi ne controlăm destinul, deh. Iar unii, da, ca să-i lămuresc şi o apăsare a lui Tolontan, s-au şi trezit în teambuilding cu diverse personaje dubioase, inclusiv cu Udrea. Nu i-am văzut pe ziariştii buni schimbînd vreo frază în rău sau în bine după aceea.

Din acest punct de vedere mi se pare că tirania lui Năstase a fost mai primitivă dar mai puţin nocivă. Năstase nu a lăsat în urmă o “filozofie” adaptată barbar şi oportunist aşa cum au făcut oamenii lui Băsescu, şi ăia îndepărtaţi care acum se pretind doar europeni, nu şi cocoşieni sau udrieni. Năstase nu a lăsat în urmă urlete de anihilare a unui popor primitiv, nu a instigat la ură de clasă de sus în jos, doar ca să-şi conserve “lupta anticorupţie” – o chestie folosită ca să mai distorioneze democratic cu americani şi europeni o altă realitate: că în 2012 cel tîrziu trebuia să se schimbe tot, ce se întîmplă acum e de fapt urmarea unei lovituri de stat inversă dată de Băsescu şi ai lui – nimeni nu poate contesta dorinţa clară populară de schimbare a regimului în 2012.

Pînă şi ziarişti liberali de bună credinţă, inclusiv Tolontan, nu au vrut să accepte cît de nocivă a fost alăturarea austeritate / anticorupţie / servicii speciale, şi cît de aiurea a fost că în acest fel şi-au cîştigat Băsescu şi trupa lui credibilitate europeană şi americană. Au tăiat de la săraci pentru plata crizei, cum au vrut conservatorii europeni, au băgat bani cu nemiluita în servicii speciale (well done, au strigat USA), au echipat servicii de dat pulane pe spinare la jandarmerie, exact în timp ce tăiau bani sau modificau legi care loveau crunt angajaţii (supermişto!, au exclamat investitorii mari). Doar aşa se pot discuta ultimii 10 ani. Dacă pierdem din vedere dimensiunea socială şi jocul economic, totul se pierde în sofisme.


Categorii

1. DIVERSE, Razboiul impotriva Romaniei, Tradatori si lichele

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “GENERATIA PRO/YUP sau “TANARA ELITA SOCIALA A TARII”. Cine erau, de fapt, oamenii care “duc greul” si “produc”, tinerii frumosi si… interlopi?

  1. Tolontan in articolele sale l-a laudat adesea pe fostul presedinte, dovedindu-se a fi partinitor (si de formatie basist). Asa incat dezvaluirile sale nici pe departe nu au cum sa fie obiective.

    “Iar un material mai vechi tot de pe tolo.ro ne arată o esenţă tare a afacerilor politico-mediatice. Presa era cumpărată cu mărunţiş (20 000 pentru Realitatea, Pro şi Antena 3, la vedere) în timp ce grosul se pierdea în firmele unor oameni de-ai lui Voiculescu”

    Rogozanu il citeaza pe Tolontan si articolul in care acesta prezinta dezvaluiri, darl asa-zisele dovezi sunt interpretate in mod subiectiv, intentia autorului articolului fiind cea de a arunca vina asupra Antenelor acuzate de a fi platite din bani furati de la stat (“Firma la care lucrează Mircea Badea a luat bani de la camarila Udrea-Ridzi, bani publici.”), insa argumentatia este un sofism cat casa.

    Acea firma de publicitate (Loco), ca orice firma de publicitate face campanii publicitare in mass-media si pentru campanii finantate de stat, nu doar pentru firme private (ne amintim celebra frunza pt. campania de brand de tara). Dezvaluirea ca o suma mai mare (220.000 euro) ar fi fost bagata in buzunar de patronul companiei de publicitate (“Piaţa însă bănuieşte că în spatele Loco este Radu Tănăsescu, fost soţ al Cameliei Voiculescu”) – este folosita de Tolontan pentru a ataca trustul anti-basist, in special anumiti jurnalisti indezirabili, desi asa cum reiese din argumentatie, nu exista dovezi ca banii ar fi ajuns la trustul pt. care lucreaza ei, ci doar la fostul sot al patroanei lor, restul fiind doar speculatii. Cel mai logic este sa te gandesti ca banii i-ar fi ramas lui Tanasescu, adica de ce i-ar fi el dat fostei sotii, in vitutea a ce, daca nu mai sunt soti? Concluzia initiala a lui Tolontan “grosul se pierdea în firmele unor oameni de-ai lui Voiculescu” e corecta, restul este speculatie.

    Cat priveste unele afirmatii ale lui Rogozanu (“MIrcea Badea crede că iubirea reală şi totală de patron aduce în mod firesc şi profit pe piaţa liberă. “) – sunt afirmatii fara fond. Rogozanu nu are cum sa stie ce crede si ce nu M.B. Poate ca il respecta ca om, nu ca patron. In plus, prestatia din emisiunile lui provin din convingere, nu din “iubirea reală şi totală de patron”. Acesta e un slogan folosit de basisti pt. a ataca jurnalisti indezirabili regimului basist de la acea televiziune. Altfel, Badea, vor ei sa zica, ar fi avut o tendinta naturala de a ridica in slavi prestatia fostului presedinte. Doar devotamentul fata de patronul pt. care lucreaza l-a oprit sa cada in admiratie fata de realizarile fostului regim. Ghinion.

    “Marea diferenţă e că Badea n-a furat, doar a susţinut public un patron care a furat.” – Speculatie, iarasi. Nu s-a dovedit ca a furat. Dosarul ICA e o inscenare, vizibila pt. orice om de buna credinta care a urmarit evenimentele, iar afirmatiile conf. carora a furat banii lui Ceausescu prin Crescent au fost totusi respinse in instanta in ’97. Asta daca e sa fim corecti si sa acceptam acuze care nu s-a dovedit.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare