GRADINITA OBLIGATORIE DE LA 3 ANI: o noua-veche idee a ministrului Educatiei, Remus Pricopie. Sau despre cum se pune la cale NATIONALIZAREA COPIILOR

16-10-2013 3 minute Sublinieri

copil-scrie-la-gradinita

  • EvZ:

Ministrul Educației: „Grădinița va fi obligatorie de la vârsta de trei ani

Remus Pricopie, invitat în această seară la emisiunea lui Ion Cristoiu de la B1 TV, a atras atenția că doar 4 la sută din elevii din mediul rural ajung la facultate, în timp ce în urban se ajunge la un procent de 44 la sută. Pentru a remedia această inechitate, Pricopie spune că va crește cuantumul și numărul burselor sociale pentru a încuraja elevii defavorizați să ajungă în facultăți. „În SUA, spre exemplu, sunt 20 de milioane de studenți, 5 milioane dintre ei au burse sociale”, a exemplificat ministrul.

O altă măsură pe care o are în vedere este coborârea vârstei de la care grădinița va deveni obligatorie, până la 3 ani.Se întâmplă deja în multe țări din UE. O vom face gradual, în 6-8-10 ani”, a anunțat ministrul Educației.

„Dacă copilul ajunge direct la pregătitoare, iar diferențele față de alți copii vor fi mari, va fi frustrat, apare și o frână psihologică. În schimb, dacă sunt duși de mici în grădinițe, și socializează, au șanse mari să se descurce mai bine. Apoi, copiii învață mult unii de la alții”, a motivat ministrul intenția.

18,5 % din elevii români nu termină 10 clase. „Ca să îi ajuți să supraviețuiască trebuie să îl antrenezi din vreme”, crede Remus Pricopie.

Revine la catedră la încheierea mandatului

Ministrul a vorbit și despre cei doi copii ai lui, în vârstă de 10 și 16 ani. „Fata este în clasa a IV-a, știe la perfecție germana. A învățat și engleză, franceză, iar acum a trecut la rusă. Ea își dorește să învețe. Băiatului îi plac matematica și șahul. E jucător profesionist de șah”, a povestit ministrul, care susține că la încheierea mandatului va reveni la catedră.

Adrian Patrusca: NAȚIONALIZAREA COPIILOR. Statul confiscă pruncii din burta mamelor

Încă din uter e arvunit copilul. Statul bate nerăbdător din cizme la poarta vaginului: pândeşte vigilent fiecare proaspăt recrut. Nici unul nu trebuie să-i scape. 

Părinţii nu trebuie lăsaţi prea mult să se bucure de noul născut. Să nu se ataşeze. Statul îi execută silit şi le instituţionalizează odrasla de la vârste din ce în ce mai fragede.

Într-un an, “maxim” doi, grădiniţa va deveni obligatorie de la CINCI ani, promite agramatul ministru al Educaţiei. Iar “în 6-8-10 ani“, grădiniţa va deveni obligatorie de la TREI ani, ambiţionează Pricopie.

De ce? “Ca să îi ajuţi să supravieţuiască trebuie să-i antrenezi din vreme!”, explică ministrul. Să supravieţuiască? Să-i antrenezi? Asta nu mai e Şcoală, e Cazarmă în toată regula. Nu mai e Instruire, ci Instrucţie.

“La grădiniţă copilul învaţă altceva decât acasă”, justifică Pricopie. Corect. Orice influenţă nedorită de acasă – bunicii, mai ales bunicii – ameninţă să-l înmoaie pe micuţ: să-l înveţe altruismul, bunul simţ, mila, respectul. Ori, mai rău, să spună vreo rugăciune. Să-l transforme într-o epavă, un inadaptat în jungla contemporană. Bref, o victimă.

Spre ce fel de Societate ne îndreptăm? Ne văităm că scade natalitatea (o face chiar Pricopie), dar dăm cu târnăcopul la rădăcina Familiei. De ce să faci copii dacă nu poţi să te bucuri de ei? Părinţii “eliberaţi” de grija odraslei, recrutată din faşă de către stat, se pot lăsa liniştiţi în voia pasiunii devastatoare pentru Carieră. “E bine, dragă… La o grădiniţă particulară din Primăverii, cu trei limbi străine, karate şi pian… Vai, ştii ce bună e mâncarea? Da, tu, catering ca acasă!”

Maternitatea / Paternitatea riscă să ajungă un fel de adopţie la distanţă. Dai un ban şi ţi-l cresc alţii. Tu îl pupi în somn şi eventual în weekend. Dacă el nu are dansuri latino, şi tu, închidere de lună.

Iar şcoala, alimentată ritmic cu carne proaspătă, se transformă într-o bandă de producţie de pe care trebuie să iasă produse STAS. După 1989, ni s-a repetat până la saturaţie că învăţământul trebuie să se transforme: să formeze cadre adaptate la cererea Pieţei. Cartea nu foloseşte decât dacă te ajută să-ţi găseşti un loc de muncă! Nu e nevoie de prea multă Biologie, Istorie, Chimie, Literatură, FilosofieBa e chiar periculos: rişti să vezi mai departe de vârful cardului. Să vezi că Sistemul e gol. Şi nociv.

Aşa s-a ajuns ca 3 din 4 absolvenţi de liceu să fie agramaţi (vezi-l pe ministru însuşi!) şi să aibă probleme cu tabla înmulţirii. Aşa s-a umplut ţara de fabrici de diplome şi de doctori-plagiatori.

Dar şomajul înfloreşte ca şancrul. Iar corporaţiile (care au luat crema) s-au umplut până la vârf de boi fuduli şi ţoape preţioase. Când intri într-o firmă cu flăcăi cu cefe rase, pe care costumul atârnă ca pe gard, ai impresia că te-ai întors în timp, pe Calea Victoriei, plină de securiştii lui Ceauşescu, scoşi “pe traseu”.

“Voi merge în Parlament, dar nu acum, trebuie să vedem momentul potrivit în care să cer modificarea”. Nimic nu m-a îngreţoşat mai mult decât această frază. O fi Pricopie inept, dar are viclenia oamenilor din Sistem. E conştient că în societate există încă un puternic curent conservator. Dar, la fel de bine, ştie că Momentul va veni repede. Pentru că malaxorul prin care sunt tocate toate valorile tradiţionale, toate reperele de identitate funcţionează perfect. Şi macină…

“Nu acum, trebuie să vedem momentul potrivit!” Aproape aceleaşi vorbe le-au folosit liderii politici când a fost vorba despre căsătoriile între homosexuali.

2013_01_16_remus pricopie 1_rsz

Legaturi:


Categorii

Articolele saptamanii, Educatie, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Scoala romaneasca

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “GRADINITA OBLIGATORIE DE LA 3 ANI: o noua-veche idee a ministrului Educatiei, Remus Pricopie. Sau despre cum se pune la cale NATIONALIZAREA COPIILOR

  1. “Fata este în clasa a IV-a, știe la perfecție germana. A învățat și engleză, franceză, iar acum a trecut la rusă” … sigur a invatat in sistemul de invatamant de la stat:). fata a invatat ca a vrut si ca are tata bani. altfel este imposibil.

  2. Sorin are dreptate. La caderea libera in care se afla invatamantul romanesc de stat, nu le-ar folosi la nimic copiilor sa mearga obligatoriu la gradinita. Ma refer la scopul declarat de ministru, acela de a incuraja copiii defavorizati din mediul rural sa invete carte. O simpla privire in jur realista si obiectiva arata ca ajung la facultate copiii care au parinti cu studii superioare sau (mai rar) copiii ai caror parinti fac tot ce pot ca sa-i motiveze, sa-i incurajeze, sa-i ajute. (In paranteza fie spus, absolventii de liceu cu bacalaureat fiind tot mai putini, iar locurile in universitati tot mai multe, criteriile de admitere sunt din ce in ce mai relaxate.)

    Asa incat concluzia logica este ca scopul real este acela de a produce cetateni-model spalati pe creier, care fac tot ce li se spune si nu cer altceva decat paine si circ (=televizor).

  3. Inca din anii ’90 erau gradinite cu program prelungit, care primeau copiii de la trei ani. Cand ambii parinti trebuie sa munceasca, iar bunicii sunt departe, este mult mai bine pentru copii sa mearga la gradinita unde pot fi supravegheati, educati si invatati prin joc, decat sa stea cu vreo bona semi-analfabeta, platita de doua ori mai mult decat ar costa cantina la gradinita. Parerea mea…

  4. @hrisanti:

    Asa e, insa totul e sa nu devina obligatoriu. Adica, daca poti si vrei, sa nu vina statul sa-ti smulga fortat copiii de la 3 ani pentru ca asa zice legea. Deci problema e OBLIGATIVITATEA… Coincidenta, momentul este acela cand si la gradinita intentioneaza sa introduca programe de “educatie sexuala”, adica de pervertire.

  5. @admin:

    Obligativitatea se va rezuma la programul normal, pentru ca obligativitatea invatamantului trebuie sa respecte si principiul gratuitatii. Luat la pranz si inainte de masa, copilul va avea timp sa stea cu parintii, bunicii sau bona, inclusiv sa participe la masa de pranz in familie in fiecare zi. Programul prelungit se platesteste de catre parintele care nu are cu cine sa isi lase copiii chiar si la gradinitele de stat. Oricum, cei care isi permit o bona sunt cei cu bani, in acest caz institutionalizarea copiilor acestora ar putea sa mai reduca din decalajele sociale, desi sperantele sunt slabe, copiii celor cu bani urmeaza de regula cursurile gradinitelor particulare.
    Mai degraba tinta sunt familiile foarte sarace de pe la marginile satelor, scopul fiind urmarirea copiilor pentru a nu ajunge victime ale traficului de copii sau cine stie ce alte grozavii (din care vedeti si singuri pe la stiri). Lipsa de la cursurile obligatorii creeaza obligativitatea autosesizarii autoritatii tutelare si serviciului de protectia copilului de pe langa primarii, astfel incat se pot depista mai din vreme abuzurile impotriva copiilor, iar astfel de abuzuri sunt, din nefericire, chiar prea multe.
    Da, este o mare problema cu ceea ce invata copiii la gradinita, dar este o mare problema cu ce invata copiii nostri in general la orice nivel de invatamant. Haideti sa va dau o mostra din ce invata la gradinita acum copiii: invata ca animalele au suflet si ca trebuie sa experimenteze din toate pentru ca toate le sunt de folos. Invata asa ceva la varsta de 4-5 ani, cand ceea ce inveti tii minte pana la adanci batraneti si greu se mai poate schimba ceva din ceea ce li se inculca acum copiilor. V-am citat din planificarea activitatilor curriculare aprobata de minister. Nu stiu daca si cu stirea Patriarhiei, care tine mult la educatia religioasa sa existe (si exista pe hartie), dar nu se prea ocupa de ea.

  6. Ma teamam de asa ceva, intuiam inca de acum cativa ani ca aici se va ajunge. De ce sa fie OBLIGATORIE gradinita, fiecare parinte ar trebui sa aibe dreptul firesc de a-si formeze copilul asa cum consiera de cuviinta. Statul prin aceasta masura prin aceasta masura fura pur si simplu parintilor dreptul de a-si educa proprii copii, e un abuz, mai rau decat in comunism cand inca puteai sa-ti educi proprii copii acasa, pana la varsta inceperii scolii. Vor sa faca aceasta pentru a-i spala de mici pe creier si a-i perverti, vor impune programe de educatie (vezi programele de asa zisa educatie sexuala propuse de OMS). Inca o etapa de indeplinit in planul masonic de formare a unei societati indepartata de Dumnezeu. Din ce in ce sunt mai multe constrangeri si obligatii, abuzuri impotriva drepturilor omului, o societate sub dictatura.

  7. CE SA MAI INTELEAGA COPILUL, DACA DIMINEATA IL DUCI LA GRADINITA, DUPA AMIAZA STA 4-5 ORE CU BONA, APOI AJUNG SI PARINTII ACASA? Schimbul 1, 2 si 3? Va fi bulversat total, mai ales ca varsta e foarte mica. Afectivitatea sa, fata de cine o va manifesta si in ce mod? Cui da socoteala, de cine asculta, de toti?? Ce fel de om dezvolti, atunci? Ce complexe se pot dezvolta de aici? Unde sunt simplitatea si armonia, unde e educatia, unde e tihna?
    Poate sunt copii defavorizati sau abuzati, aici ar fi ceva de analizat, dar cred ca acestia sunt exceptii. Aici e vorba de “obligativitate” pt toti, adica va fi imposibil, chiar daca vei dori si ai cu ce, sa tii copilul departe de unele influente nocive, macar pana la o varsta… TOATE in aceeasi oala: Halloween cu dovleci si monstrii, Paste cu iepurasi, Craciun cu poze, cadouri si Mos Craciun, fara “Mos” Nicolae, mai ales fara Hristos (e cam riscant sa pomenesti de Nasterea Domnului de Craciun, de Invierea Domnului de Paste, ca se uita toti cu compasiune, ca la un mic ciudat)…
    Ce mai invata acolo? Desene animate (de toate pentru toti), batai, cuvinte urate, uneori obscene, cazaturi, “independenta” – isi “desvolta” doar latura consumerista si cam atat. Creativitate – foarte putin spre deloc. Un pic de gandire logica si deja e suficient pt “pretentiile” doamnelor (sau pt cei care fac programa).
    “Distractie” a fost unul din primele cuvinte cu care au venit ai mei, de la gradinita (una de stat, care era buna fata de altele). Acum, Slava Domnului, i-am putut lua de acolo.

  8. @ Florin M.:

    Acum nu e o problema in sine gradinita, daca nimeresti unde trebuie, gradinita este buna si de ajutor. Insa miza nu e pentru acum, pentru actuala stare, ci obligativitatea e necesara “sistemului” pentru a-i putea smulge parintelui copiii si a-i anula autoritatea, introducandu-l in sistemul de indoctrinare satanica, pregatita deja de directivele OMS si UE:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/10/11/atentat-la-libertatea-de-constiinta-abonimabilele-standarde-de-educatie-sexuala-elaborate-de-oms-pentru-europa-promovarea-avortului-masturbarii-si-homosexualitatii-in-randul-copiilor-razboiul/

  9. @Florin M

    Obligativitatea invatamantului este o forma. Invatamantul poate fi formal (legal) obligatoriu sau e obligatoriu de facto, pentru ca trebuie sa iti lasi undeva cumva copilul. Nici bunicii nu mai sunt disponibili dupa noile varste de pensionare. Ca unul sau altul pot gasi niste mijloace de a-si creste copilul fara a-l lasa la gradinita, astea sunt exceptii fara importanta pentru sistem, cei neintegrati vor fi oricum marginalizati si exclusi in cele din urma. Dar copilul tot nu-l poti izola, el va iesi afara la joaca, va comunica oricum cu alti copii. Si scos din mediul social pe care i-l asigura totusi gradinita va comunica putin si posibil va fi ignorat de multe ori de alti copii deja formati in grupuri de prieteni, nu veti face decat sa va frustrati copilul.
    Mai bine ati vedea ce se invata acolo unde ne sunt educati copiii, obligatoriu in mod legal sau obligatoriu din necesitate. Controlati continutul educatiei si nu veti mai avea nici o problema cu obligativitatea. Daca drobul de sare e pe soba si pisica ar putea sa-l dea jos in capul copilului ce faceti? 1. va plangeti, 2. luati copilul de langa soba lasandu-l in frig, sau 3. luati drobul de sare de pe soba? Sau si mai simplu, cine controleaza drobul de sare, omul sau pisica? Asta cat inca se mai poate.

  10. @admin
    am “prins” ideea chiar de la inceput, eu am comentat mai mult vizavi de comentariul lui Titus.
    Credeam ca din ce am spus se va intelege ca de fapt tocmai obligativitatea este cea pe care o incriminez, pentru ca atunci nu vei mai avea posibilitatea la alternativa la sistemul de educatie in care vor fi cu totii incolonati de mici. Sigur ca gradinita poate fi si buna, cu unele conditii.

    @Titus
    Cam grabnic varsator de sange si ironic fara rost… sigur ca nu e chiar recomandata IZOLAREA copilului, dar cine a zis de izolare, eu? Cu toate astea, cazuri de copii izolati, care n-au mers la gradinita sa “socializeze”, copii deveniti sfinti, sunt destui. Dar sa trecem peste…

    In cazul drobului de sare, la gradinita trebuie sa si ai cu cine te intelege. La sedintele cu parintii, totul e frumos etc. Dar viata bate filmul si realitatea bate teoria si programa, expuse pe la sedinte.
    Noul loc unde i-am dus eu pe ai mei tocmai asta are in plus: oameni de inteles, oameni de actiune. Este o gradinita ortodoxa, infiintata anul asta.
    Deci n-am pretins ca pot schimba lumea, implicandu-ma in continutul educatiei (?!), caci nu am timp sa stau in spatele educatoarei, sa-i notez programul, mai multe zile la rand; la sedinte toate-s bune si frumoase, mai rau e cand il vezi acasa si te sperii de ce are pe corp sau ce scoate pe gura, urmare a “educatiei” primite.
    Deci n-am schimbat lumea, ci doar i-am dus undeva unde se pot ruga la masa, la culcare, unde nu au televizor, unde accentul se pune pe comunicarea directa intre ei si cu educatoarea – pt ca de-aia e pusa acolo, sa-i supravegheze si sa-i indrume, sa-i invete, nu sa-si vada de barfa sau alte treburi, in timp ce copiii isi scot ochii sau se uita la tot felul de desene animate la TV!

    scos din mediul social pe care i-l asigura totusi gradinita va comunica putin si posibil va fi ignorat de multe ori de alti copii deja formati in grupuri de prieteni, nu veti face decat sa va frustrati copilul

    Asta zici ca e din manualele de propaganda, nu cred ca are sens sa generalizam chiar atat de mult. Cred ca aici e o problema de personalitate, de caracter, ceva mai complex decat simplistul “va comunica mai putin” pt ca e “scos din mediul social” al gradinitei. Nu e obligatorie cauzalitatea dintre ele.
    Poate copilul e mai tacut, mai retras, sau poate chiar e ceva mai inteligent si ceilalti nu-i inteleg povestirile, jocurile si, prin urmare, il exclud. Nu e asa simplu.
    Daca il tii acasa, comunici tu cu el, inseamna ca iti asumi asta. Iar daca il duci la gradinita, nu ai garantia ca gata, ai rezolvat problema si de acum nu va mai fi un inadaptat…

    Problema e obligativitatea, faptul ca nu vei mai avea alternativa la “programa” lor, chiar daca vei avea cu ce si cu cine sa-i lasi in alta parte.

    Daca m-am intins prea mult, iertare!

  11. Eu locuiesc in Belgia,din nefericire printr-o conjunctura de imprejurari.Am aflat ca aici gradinita este obligatorie de la varsta de 3 ani.Mi se pare o masura abuziva sa decizi in locul familiei.Majoritatea tinerilor de aici au probleme psihologice.Ma intreb daca nu cumva comportamentul acestora are legatura cu frecventarea de la varste fragede a creselor si gradinitelor.Aproape toate familiile de aici au copiii la cresa de la 3 luni.Legea obliga mamele sa se intoarca la serviciu dupa 3 luni.Mi se pare monstruos.In schimb se duce o lupta pentru obtinerea mai multor drepturi pentru cuplurile de aelasi sex care se pot casatori, pot adopta copii etc.Aici Dumnezeu nu exista,copiii multi dintre ei nu sunt nii macar botezati.
    Ma gandesc cu groaza ce viitor are fetita mea aici,cum voi reusi sa o protejez de infuentele negative ale societatii de aici.Situatia tarile occintale este mult mai dramatica decat la noi. Pacat ca mereu se preia ce este negativ din occident. Se spune ca lumina vine din apus,eu as zice declinul vine din apus.

  12. @ Butnaru Claudia:

    Domnul sa va ajute sa va intoarceti acasa, daca obiectiv mai aveti cum si daca este voia Sa, cat inca se mai poate! Unde anume sunteti in Belgia?

    Va sfatuim sa contactati pe parintele Ciprian si comunitatea sa de aici:
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2013/08/20/parintele-ciprian-gradinaru-manastirea-namur-belgia-fratietate-comunitate-parohie-ortodoxa-constiinta-adamica-unitate-familia-ortodoxa/

  13. Multumesc mult pentru sfat,imi este extrem de util si scuze pt.greselile gramaticale,dar nu am rabdare sa revad continutul.
    Eu locuiesc in regiunea flamanda,provincia Antwerpen.Sunt aici de aproximativ un an si jumatate.Din pacate pentru mine nu cred ca este posibil sa ma mai intorc.Sunt casatorita cu un flamand si am o fetita de 7 luni.Daca nu ar fi fost copilul m-as fi intors de mult,mai ales ca nu lucrez,pentru ca nimeni nu ma angajeaza,cu toate ca din punct de vedere lingvistic ma descurc.Am facut eforturi de adaptare permanent dar fara rezultat.Nu pot sa-mi insusesc un sistem de non valori.La noi se considera occidentul pamantul fagaduintei.Experienta mi-a demonstrat ca este exact contrariul.Spunea parintele Arsenie Boca referitor la cei care pleaca din tara ca vor dori sa se intoarca dar nu vor mai putea.Atunci mi se parea absurd,gandindu-ma ca este o problema de vointa,dar acum inteleg.Fetita mea nu este nici macar botezata,pentru ca sotul meu nu considera botezul o prioritate,sustinand ca avem timp.Eu am incercat in ascuns sa rezolv acest aspect dar nimeni nu m-a sustinut pentru ca de regula se cere acordul ambilor parinti.Sigur daca puteam veni in tara macar pentru cateva zile se rezolva totul,dar pana la anul viitor s-a sustinut ca fetita este prea mica pentru a calatori cu avionul.Eu nu mi-am pierdut credinta.Chiar daca faptul ca fetita mea nu este crestinata inca,este o cruce grea pe umerii mei sunt constienta ca la anul se va rezolva cu vointa divina.

  14. Pingback: INVATAMANT OBLIGATORIU DE LA 3 ANI? Mai mult control al statului asupra copiiilor, mai putin control al parintilor - Recomandari
  15. Pingback: ASEDIUL IMPOTRIVA SCOLII SI FAMILIEI ROMANESTI. Despre agenda si metodele “SOCIETATII CIVILE” anti-crestine si anti-familie/ Agenda Ministerului Educatiei: MANUALE DIGITALE si INVATAMANT OBLIGATORIU de la 3 ani - Recomandari
  16. Pingback: IN MARS CATRE SOFT BARNEVERNET? Camera Deputatilor a votat pentru GRADINITA OBLIGATORIE de la 4 ani/ Proiectul este simultan cu decizia luata in Franta de a institui GRADINITA OBLIGATORIE de la 3 ani
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare