Greva generala in Grecia/ GUVERNUL BULGAR al fostului bodyguard Borisov A DEMISIONAT in urma REVOLTELOR provocate de DUBLAREA PRETURILOR LA ENERGIE!

20-02-2013 10 minute Sublinieri

La noi, deocamdata – astazi, la Cluj, un prim si timid protest anti-colonizarea UE si contra exploatarii gazelor de sist, la o festivitate a “premierii” comisarului Gunter Verheugen pentru “meritul” integrarii Romaniei in UE

1004-BULGARIA-PROTESTS_full_600

  • Cotidianul:

19 februarie: Până unde pot fi acceptate sărăcia și corupția. Proteste violente. Bulgarii s-au trezit, după 25 de ani

[…] Liderul socialist Serghei Stanișev a cerut opoziției să nu mai participe la lucrările Parlamentului până în momentul alegerilor. ’’Nu cred că mai avem ce face în parlament. Când 100.000 de oameni ies în stradă și cer demisia guvernului înseamnă că ai o criză politică’’, a spus Stanișev, care consideră că a participa la dezbaterile din parlament înseamnă sa legitimeze actuala guvernare a GERB (Cetățenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei).

Până unde se poate duce crucea celor 400 de euro pe lună

A guverna o națiune membră a pieței unice europene cu un salariu mediu de 400 de euro pe lună înseamnă a sta pe un butoi cu pulbere. Aceasta pare să-i arate fostului bodyguard al dictatorului comunist Todor Jivkov, acum ajuns premier, situația de pe străzile Bulgariei.

Aparent, în Bulgaria domnea o situație stabilă, perturbată doar de rapoartele negative ale Comisiei Europene și de lupta tăcută pentru monopolizarea controlului presei de către oameni de afaceri aflați în umbra premierului Borisov. Economia bulgară a rezistat în fața crizei economice, cu a sa monedă legata direct de moneda unică europeană și cu un ministru de Finanțe fost economist la Banca Mondială și extrem de bine văzut pe plan internațional.

Pe de altă parte, potrivit indexului global al prosperității, doar 21% dintre bulgari considerau, în 2011, că alegerile sunt corecte. Doar 22% considerau că justiția este independentă. Doar 12% considerau că în Bulgaria se aplică principiul separației puterilor în stat. Iar 78% credeau că guvernul și mediul de afaceri sunt corupte.

Tocmai problemele economice au aprins scânteia revoltelor. Este vorba de dublarea prețului facturilor la energia electrică distribuită de compania cehă CEZ, care asigura furnizarea curentului electric în partea de vest a țării, acolo unde se află și capitala Sofia. Este o situație care arată că bulgarii au ajuns la limita suportabilității situației materiale, in conditiile în care salariul mediu este de 400 de euro pe lună, la fel ca și în România. Populația din 20 de orașe a ieșit în stradă și a blocat marile artere rutiere.

Decizii disperate ale lui Borisov

În disperare de cauză, ministrul de Finanțe Simeon Djankov și-a dat demisia. Având în vedere natura scandalului, a căzut și 628x471capul directorului Comisiei pentru Reglementare pentru Energie și Apa, Yuliana Ivanova. Premierul Borisov a anunțat că cehii de la CEZ isi vor pierde licența de a opera în Bulgaria, cel târziu până la finalul zilei de marți, în speranța că populația se va liniști. CEZ a replicat însă ca nu a comis nicio ilegalitate și că, în condițiile în care deservește peste 2 milioane de locuințe, se mai pot întâmpla și greșeli în calcularea facturilor. CEZ susține că autoritățile statului nu au constatat nicio neregulă în activitatea companiei, fie că este vorba de licitații sau de investițiile în rețeaua de distribuție a energiei, iar măsurile punitive nu sunt justificate.

Bulgarii s-au trezit după 25 de ani

Revolta de pe străzile Bulgariei vine la doar câteva săptămâni după ce a fost organizat primul referendum de după căderea regimului comunist, iar acest referendum a avut în vedere chiar industria energetică. Deși prezența la urne a fost slabă, bulgarii s-au pronunțat pentru construcția unei centrale nucleare la Belene, nu departe de localitatea românească Zimnicea. Este un proiect în care au fost implicate inițial companii din Rusia și care a fost abandonat după venirea la putere a guvernului de dreapta.

Neîncrederea populației în clasa politică coruptă de la Sofia a fost alimentată de alegerea pe care guvernul Borisov pare sa o fi făcut pentru a continua proiectul Belene: necunsocuta companie americană Global Power Consortium. S-a aflat doar că unul dintre principalii parteneri, Arun Savkur, a fost amendat cu 300.000 de dolari pentru manipularea pieței în Italia, în 2007. Având în vedere și consultanții angajați de acest consorțiu, presa de la Sofia susține că în spatele firmei înregistrate în SUA nu se află decât interesele Rusiei. Aceasta ar fi calea prin care Borisov încearcă să se împace cu Mosova, fără a pierde însă capitalul electoral de acasă, mai susțin ziariștii, care sugerează că proiectul Belene (ce ar fi trebuit finalizat odată cu cel de la Cernavodă) nu va reprezenta decât o modalitate de sifonare a banilor publici și nicidecum o cale către diversificarea surselor de energie.

Iată cum prezintă jurnalista Stanislava Gaydazhieva, pentru New Europe, situația din Bulgaria: ’’Mulțimea formată din mii de bulgari mânioși și aflați în situații fără ieșire arată că populația micuței țări din Balcani a început în sfârșit să se trezească, după ce a dormit timp de 25 de ani. A dormit în timpul privatizării companiilor naționale și acum dorește naționalizarea lor. Nu este greu sa înțelegi de ce bulgarii au tăcut când țara lor a fost vândută la întâmplare și unor companii alese aleator. Era vorba de speranța că este calea cea mai buna de a lăsa trecutul deoparte și de continua către un viitor mai strălucitor? Acum, cei care urmăresc ce se întâmplă în Bulgaria știu bine că protestele sunt cele mai mari din 1997 încoace. Se poate vedea o națiune care se ridică împotriva injustiției și a monopolurilor. Partidul aflat la putere este prins între rezultatele nesatisfăcătoare de la referendum, tensiunile politice create de implicarea Hezbollah în atentatul de la Burgas și pregătirea alegerilor din vară și, încet dar sigur, pierde încrederea națiunii.’’

Cu jalba în Parlamentul European

La sfârșitul anului trecut, Parlamentul European a fost scena unei bătălii între Partidul Socialist European, condus de bulgarul Serghei Stanișev, și Partidul Popular European. Disputa a fost legată de situația democrației in Bulgaria, așa cum s-a întâmplat în 2012 și cu situația din România și tot într-un context electoral, căci în Bulgaria urmează sa aibă loc alegeri parlamentare în acest an. Fostul premier bulgar Stanișev a atacat actualul guvern, sprijinit de PPE.

“Oricine pierde încrederea poporului și nu vrea să plece de la putere în liniște și într-un mod democratic, va trebui să plece în alt fel’’, a spus Stanișev. Iar această declarație a fost cea care i-a speriat cel mai tare pe popularii europeni, și nu cele legate de instituțiile care nu funcționeaza în Bulgaria, despre pericolele care pândesc acolo democrația și despre puterea mafiilor. Declarația belicoasă a lui Stanișev a fost urmată, la scurt timp, de o tentativă de asasinare a liderului partidului etnicilor turci, chiar în timpul congresului formațiunii. Presa bulgară a sugerat însă că nu a fost vorba decât despre o înscenare menită să inducă imaginea unei și mai mari tensiuni în țară.

Posibilă dispută cu Republica Cehă

Conducerea pragheză a CEZ a deplâns politizarea situației din Bulgaria. Compania se află într-o situație dificila în Balcani, pentru că, recent, Albania a retras licența de operarea a cehilor.

Presa de la Sofia a revelat că în cadrul managementului CEZ Bulgaria a fost numit un oarecare Dmitar Nikolov Stefanov, cunoscut sub porecla de Karate Man. El nu a fost numit de Ministerul Economiei de la Sofia, ci chiar de conducerea centrală de la Praga a CEZ. Karate Man a fost asociat, în anii ’90, împreună cu actualul premier Borisov, la activitățile celui mai cunoscut grup al crimei organizate din Bulgaria acelor ani, condus de Rumen Nikolov, supranumit Pașa. Acum, mișteriosul prieten al premierului obține de la CEZ un salariu de peste 17.000 de euro lunar.

20 februarie: Premierul bulgar a anunţat demisia Guvernului în Parlament

Premierul Boiko Borisov a anunţat miercuri demisia guvernului, după o serie de proteste antiguvernamentale violente borisovgenerate de scumpirea preţului la electricitate.

“Avem demnitate şi onoare. Poporul este cel care ne-a încredinţat puterea, astăzi noi i-o dăm înapoi”, a declarat Boiko Borisov, precizând că nu va participa la un guvern interimar înaintea alegerilor legislative prevăzute pentru iulie.

Duminică, peste 100.000 de persoane au ieşit în stradă să protesteze din cauza creşterii facturilor la energie electrică, artere rutiere şi intersecţii importante din întreaga ţară fiind blocate.

Organizatorii protestelor au acordat guvernului un ultimatum de o săptămână pentru a le fi satisfăcute revendicările.

Luni seară, mii de protestatari au ieşit în stradă şi au cerut demisia premierului Boiko Borisov. La Sofia, 11 persoane au fot rănite şi alte 11 au fost reţinute de forţele de ordine în urma ciocnirilor dintre mulţimea de manifestanţi şi poliţie.

Nici demiterea ministrului de finanţe, Simeon Diankov, care ocupa totodată şi funcţia de vicepremier, nu a fost de natură să detensioneze situaţia, protestele continuând.

Alegerile parlamentare erau programate pentru luna iulie, însă, din cauza protestelor care au cuprins întrega ţară, alegerile anticipate vor fi probabil organizate în aprilie.

Potrivit ultimelor sondaje de opinie, partidul GERB, de centru-dreapta, al premierului Boiko Borisov şi-a pierdut o mare parte din susţinători şi în prezent având şanse egale cu socialiştii fostului premier Serghei Stanişev.

  • Mediafax:

(19 februarie): Violenţe la Sofia: Poliţişti şi manifestanţi răniţi, în timpul protestelor faţă de scumpirea electricităţii

People challenge the riot police as they block traffic during a protest against high electricity bills in SofiaUnsprezece persoane, între care cinci poliţişti, au fost rănite luni seara, la Sofia, în cursul unor manifestaţii antiguvernamentale faţă de scumpirea electricităţii, a anunţat marţi dimineaţa şeful poliţiei capitalei, Valeri Iordanov.

“Cinci poliţişti şi şase manifestanţi au fost supuşi unor examinări medicale”, dar niciunul dintre ei nu era “grav rănit”, a declarat Iordanov pentru postul de radio public BNR.

 Unsprezece persoane au fost reţinute pentru comiterea unor acte de vandalism, a adăugat el.

Manifestanţii – în majoritate tineri – se plimbau în mod haotic luni seara la Sofia, urmăriţi de către poliţie. Ei au aruncat pietre şi sticle în direcţia Parlamentului, spărgând geamuri. Şase vehicule aparţinând poliţiei şi vitrinele unor magazine au fost deteriorate, potrivit comisarului Valeri Iordanov.

În plus, patru vehicule aparţinând grupului energetic austriac EVN au fost incendiate la Plovdiv (sud), potrivit postului de televiziune privat Nova.

 Facturile la electricitate din ianuarie, a căror valoare s-a dublat în comparaţie cu decembrie, au declanşat proteste care au loc zilnic în Bulgaria de nouă zile. Sloganurile antiguvernamentale s-au multiplicat luni, cu ocazia demiterii vicepremierului şi ministrului Finanţelor, Simeon Djankov.

“Începe să se creeze o situaţie revoluţionară. Oamenii refuză să fie guvernaţi de câţiva monopolişti şi oligarhi”, a apreciat marţi politologul Evgheni Dainov pentru postul de televiziune Nova.

[…]

20 februarie: Boiko Borisov, de la gardă de corp la prim-ministru al Bulgariei. BIOGRAFIA premierului demisionar

Boiko Borisov, fostă gardă de corp şi fost primar al Sofiei, devenit premier în urma alegerilor legislative din iulie 2009 bojko_borisovdin Bulgaria, a demisionat marţi în urma protestelor faţă de scumpirea energiei electrice, care durează de aproximativ zece zile.

În vârstă de 53 de ani, mare, muscolos, cu părul ras, tenul bronzat, acest fiu al unui poliţist şi al unei învăţătoare a intrat în viaţa profesională ca pompier. Deţinător al centurii negre la karate, el a predat la un club al Ministerului de Interne.

La căderea comunismului, în 1990, Boiko Borisov şi-a înfiinţat propria companie, Ippon, specializată iniţial în comerţ cu textile, apoi în servicii de pază. El a asigurat astfel securitatea fostului dictator comunist Todor Jivkov după demiterea sa, apoi pe cea a fostului rege Simeon al II-lea de Saxa-Coburg-Gotha, la revenirea acestuia în 1996, după 50 de ani de exil.

“Am avut şansa unică de a-i asculta, într-o ambianţă informală, atât pe numărul unu al comunismului, cât şi pe antipodul său, fostul monarh. Ceea ce am auzit de la ei m-a ajutat să înţeleg istoria, mecanismele puterii în cadrul economiei şi politicii mondiale”, a declarat Borisov.

Fostul rege devenind premier ca urmare a unui val de entuziasm popular în 2001, Boiko Borisov a fost desemnat să se ocupe de activitatea operaţională a Ministerului de Interne şi a fost promovat general. Prezent continuu la locul crimelor sau accidentelor, blamând ineficienţa justiţiei, el şi-a asigurat o mare popularitate, mulţi cetăţeni văzând în el “mâna forte” în faţa criminalităţii.

După ce a fost ales primar al Sofiei în 2005, performanţa sa a fost mai puţin convingătoare, nereuşind să rezolve problema tratării deşeurilor şi ambuteiajele monstruoase.

El înfiinţează în decembrie 2006 partidul Cetăţenii pentru o Dezvoltare Europeană a Bulgariei (GERB, de centru-dreapta), având o largă susţinere din partea primarilor din ţară şi devenind rapid principala formaţiune de opoziţie. Graţie charismei sale, Boiko Borisov pătrunde pe scena politică, dar încredinţează conducerea operaţională a GERB fostului său om de încredere la Ministerul de Interne, Ţvetan Ţvetanov.

În iulie 2009, GERB câştigă alegerile legislative din Bulgaria, iar Borisov devine premier.

Partenera lui Boiko Borisov, Ţvetelina Borislavova, este bancher. În casa sa de lux de la periferia Sofiei, plină de trofee de vânătoare, el are trei câini de rasă “ciobănesc bulgar”, pe care o promovează.

Jurnaliştii din media publice şi private din Grecia au intrat, marţi, într-o grevă de 24 de ore, în semn de protest faţă de Greeks in fresh general strike against austerityreducerile salariale şi concedierile din acest sector.

Această grevă, care urmează altor numeroase acţiuni de protest organizate de Fédération panhellénique des rédacteurs (Poesy) după debutul crizei economice, în 2010, are ca scop “abrogarea” măsurilor de austeritate şi protecţia sutelor de şomeri din sectorul media, potrivit unui comunicat de presă.

“Luptăm pentru profesia noastră şi pentru protejarea contractelor noastre colective de muncă”, pentru respectarea clauzelor în caz de pensionare şi pentru “renunţarea la concedieri”, se mai spune în comunicatul Poesy.

Declanşarea acestei greve, planificată de mult timp, coincide cu vizita oficială a preşedintelui Franţei, François Hollande, la Atena, în scopul susţinerii Greciei, care se află într-o situaţie financiară dificilă după patru ani de criză economică şi socială.

O greva generala are loc miercuri in Grecia, in semn de protest fata de continuarea masurilor de austeritate cerute de creditorii sai, UE si FMI.

Reprezentantii UE si FMI sunt asteptati la Atena pentru a verifica punerea in aplicare a acestora, relateaza AFP.

Ziua de actiune, prima din acest an, organizata la apelul centralelor sindicale Adedy (public) si GSEE (privat), va perturba transporturile, in special pe cele aeriene, din cauza intreruperii activitatii in cursul zilei de catre controlorii de trafic aerian. Trenurile si serviciile de transport urbane vor fi, de asemenea, afectate, in timp ce vapoarele ce deservesc insulele vor ramane la chei.

Succedand greva generala din noiembrie si peste zece de la inceputul crizei in Grecia, in 2010, protestul va culmina cu o manifestatie in centrul Atenei la pranz.

Aceasta va perturba, de asemenea, functionarea administratiilor, scolilor si spitalelor, in timp ce sindicatele avocatilor si comerciantilor s-au alaturat protestului.

Indreptandu-se impotriva noilor masuri de austeritate pe care tara indatorata a trebuit sa le adopte in aceasta toamna pentru a ramane sub perfuzia financiara internationala, GSEE si Adedy au facut apel la mobilizare ca riposta la decizia Guvernului de a sparge doua greve recente, cea de la metroul din Atena si cea a marinarilor, recurgand la rechizitie.

GSEE a asigurat intr-un comunicat ca lupta “pentru conventiile colective, masurile impotriva somajului“, a carui rata a ajuns la 27 la suta, “si pentru salvgardarea drepturilor democratice”.

Adedy vrea sa contracareze concedierea functionarilor, in timp ce creditorii vor sa reduca numarul lor.

In timp ce tara traverseaza al saselea an de recesiune, principalul partid de opozitie, Syriza, reprezentand stanga radicala, a cerut o mobilizare masiva pentru “a inlatura cat mai repede posibil” Guvernul de coalitie dreapta-stanga moderat, condus de conservatorul Antonis Samaras.

Politia a prevazut un dispozitiv important pentru a impiedica o degenerare a manifestatiei, frecventa in timpul manifestatiilor antiausteritate din Grecia.

Greva constituie un avertisment social inainte de sosirea asteptata, pana la inceputul lui martie, la Atena a creditorilor (UE-BCE-FMI), care urmeaza sa analizeze modul in care tara isi respecta angajamentele de austeritate si reforme.

Mai mulţi tineri, prezenţi la evenimentul destinat acordării titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii Babes-Bolyai din Cluj fostului comisar pentru extindere, Gunter Verheugen, protestează, contestând acordarea titlului “din motive politice”.

protest tineri Cluj Verheugen UEProtestatarii au fost invitaţi să părăsească sala.

Aceştia s-au împotrivit decernării premiului, acuzând faptul că se acordă distincţii politice într-un cadru academic. Protestul lor este îndreptat atât împotriva lui Verheugen, pentru că a acceptat distincţia, cât şi a Universităţii şi a politicienilor prezenţi la eveniment.

Tinerii au afişat mesaje precum “Go frack yourself”, “Verheugen is a dirty lobbist”, “No honor in political honoris causa”.

Gunter Verheugen şi-a întrerupt discursul şi a respins acuzaţiile aduse. “Nu am făcut în activitatea mea activităţi de lobby. Informaţiile dumneavoastră sunt bazate pe informaţii eronate”, a spus el.

O altă tânără din sală a afişat un banner de mici dimensiuni pe care scria “k you Verheugen for turning Romania into an EU colony (exploatation union)”.

La ceremonie participă premierul Victor Ponta, ministrul de Externe, Titus Corlaţean, şi cel al Cercetării, Mihnea Costoiu.

Victor Ponta urmează să aibă o întâlnire cu fostul membru al Comisiei Europene, Gunter Verheugen.

Reprezentanţii UBB au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că Gunter Verheugen va susţine, în cadrul ceremoniei, o prelegere despre extinderea Uniunii Europene.Fostul comisar european pentru extindere, Gunter Verheugen, va primi, miercuri, titlul de Doctor Honoris Causa al UBB, în semn de recunoaştere a viziunii şi pragmatismului său în extinderea şi construcţia UE, precum şi pentru contribuţia sa substanţială şi constantă la progresul României în vederea includerii sale în proiectul european la începutul secolului al XXI-lea. Domnul Verheugen va susţine la ceremonia de acordare a titlului o prelegere despre extinderea UE“, au precizat reprezentanţii UBB.

  • Stiri de Cluj:

Protest ANTI Ponta și Gunter Verheugen la UBB Cluj: ”Verheugen, go frack yourself” – FOTO și VIDEO

De ce au protestat tinerii la UBB Cluj împotriva lui Verheugen și Ponta – VIDEO

Mai mulți tineri activiști au protestat împotriva decernării titlului de Doctor Honoris Causa lui Günter Verheugen, dar și față de susținerea acestuia de către premierul Victor Ponta.

Ceremonia de decernare a titlului a început la UBB Cluj, miercuri dimineața, de la ora 11.00. Protestatarii s-au adunat în fața universității, unde au afișat bannere.

Protestăm deoarece în anul 2010 domnul Günter Verheugen a fost sancționat de Comisia Europeană pentru situația 11350cbbabc72c2a27d1f8966e79a82cde conflict de interese în care se afla, restângându-i-se drepturile de a mai interacționa cu instituțiile europene pe o perioadă de 2 ani. Practic domnul Günter Verheugen și-a făcut o firmă de lobby, în care a devenit acționar și era co-director co-membru fondator. 

Comisia Europeană s-a sesizat și i-a impus domnului această restricție. Este o decizie de mare însemnătate și foarte greu se iau asemenea măsuri. Este practic un gest de condamnare politică pentru domnul Günter Verheugen, care simte nevoia să își reclădească reputația, a declarat Raluca Duminiciou, reprezentantul protestatarilor.

Aceasta a spus că acordarea titlului de DHC lui Günter Verheugen este o decizie pripită. ”Cei de la UBB au motivat decernarea acestei distincții ca urmare a contribuției pe care Günter Verheugen a avut-o la aderarea României la UE și la bunăstarea pe care a adus-o această aderare. Este o minciună. Aderarea nu a adus bunăstare. Mai mult, în timpul negocierilor, România a fost umilită, a mai spus Raluca Duminiciou.

Protestul a vizat și clasa politică de la putere, în frunte cu premierul Victor Ponta, care a girat întreaga manifestare.

[…]

Aceştia susţin că protesteză împotriva politizării evenimentului academic şi îl acuză pe Gunter Verheugen că a venit la Cluj pentru a-şi face imagine şi pentru a-şi reface cariera politică.

“Mesajele noastre se adresează atât Guvernului României, cât şi Primarului Clujului, Emil Boc, membrilor academici clujeni care au luat o decizie pripită de a acorda o astfel de distincţie şi lui Gunter Verheugen pentru că a primit titlul. Suntem împotriva acţiunii de a da o distrincţie politică în cadrul academic. Aţi urmărit motivaţia UBB pentru acest eveniment? S-a spus foarte clar că Verheugen e premiat pentru minunata sa contribuţie de a integra România în UE, fapt care ne-a dus acces spre bunăstare. Aderarea la UE nu a adus bunăstare românilor. Mici antreprenori au avut de suferit. În procesul de negociere, România a fost umilită, România nu a negociat nimic”, a spus Raluca Duminiciou, unul dintre protestatari. […]

proteste grecia

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Acordul cu FMI, Grecia, Revolte populare, revolutii, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “Greva generala in Grecia/ GUVERNUL BULGAR al fostului bodyguard Borisov A DEMISIONAT in urma REVOLTELOR provocate de DUBLAREA PRETURILOR LA ENERGIE!

  1. -Off topic- Klaus Johannis a intrat în PNL, gurile rele spun că astfel domnul Klaus Johannis şi-a asigurat locul de viitor guvernator a euroregiunii CENTRU 7 Transilvania. O fi de bine, o fi de rau?

  2. @ Gheorghita7:
    Nu vedem deocamdata nimic semnificativ pentru tara in aceasta miscare, care pare sa aiba doar o miza politica in jocul partidelor.

  3. Gheorghita7
    Ceva este…
    Pai de ce atunci s-au pompat hectare de bani pentru restaurarea centrelor vechi ale colonistilor apuseni din orasele transilvane?

    De ce se leaga grabnic Ardealul cu autostrazi la granita cu apusul si nu cu restul tarii?

  4. http://www.mediafax.ro/externe/bulgaria-renunta-la-retragerea-licentei-cez-si-la-reducerea-pretului-electricitatii-10578364

    http://www.mediafax.ro/externe/mitinguri-de-protest-si-de-sustinere-fata-de-guvern-la-sofia-in-fata-parlamentului-10578946

    @ Cosmin S.:

    Tocmai l-am auzit la emisiunea La ordinea zilei luand in considerare realizarea unei autostrazi Bucuresti-Sibiu. Nu credem ca Johannis a dat semne de infidelitate fata de natiunea romana.

  5. Va intrebati oare care a fost raspunsul premierului “Copy-Paste” Ponta la protestul clujenilor?

    Întrebat, la ieşirea de la ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii “Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj fostului comisar european Gunter Verheugen, cum comentează protestul tinerilor, Victor Ponta a spus că şi el crede foarte tare în democraţie. “Cred şi eu foarte tare în democraţie. Domnişoarele care au protestat şi care aveau şase-şapte-opt ani pe atunci când se negocia ca România să devină membră a UE sunt azi cetăţeni europeni ai UE datorită lui Gunter Verheugen. România a negociat bine, iar Gunter Verheugen a fost cel mai corect partener pe care l-a avut România. E vina noastră dacă din 2005 încoace din România am început să luptăm împotriva României. E problema noastră“, a spus premierul. Ponta a precizat că a ţinut să fie prezent ieri, la UBB Cluj, “din respect pentru personalitatea lui Gunter Verheugen, unul dintre părinţii fondatori ai ideii de Românie europeană, alături de Adrian Năstase, de cei care au muncit ca România să devină membră a UE“.
    Gunter Verheugen are un merit fundamental: dacă suntem azi membri ai UE, şi cei în vârstă, şi cei de vârstă medie, ca mine, şi cei care aveau şapte-opt ani, i se datorează lui Gunter Verheugen“, a afirmat Ponta. Întrebat cum comentează şi mesajele legate de doctoratul său, Ponta a răspuns: “Împotriva mea este normal”. “Eu nu sunt doctor la UBB”, a adăugat el.

    Aia cu “unul din parintii fondatori ai ideii de Romanie europeana” m-a dat pe spate.
    Cat despre tovarasul lobbyist murdar Verheugen, marele nostru pretin, individul asta voia sa-i priveasca in ochi pe protestatari.

    Cat tupeu si la unul si la celalalt. Cine se aseamana, se aduna.

    Ma duc sa vomit.

  6. Eu nu cred in nimic bun cand aud de primarul Sibiului.

  7. Pingback: Revolutia anti-austeritate si anti-corporatii continua in Bulgaria. COMISIA EUROPEANA DESCHIDE INFRINGEMENT PENTRU LIBERALIZAREA ENERGIEI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: PROTESTUL CAGULELOR. Sindicalistii Postei Romane PROTESTEAZA in intreaga tara/ Bulgaria: JANDARMERIA OCUPA SEDIUL CEZ/ Grecia: PANICA din cauza PENURIEI de medicamente - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: BULGARIA: Proteste de strada impotriva PRIVATIZARII CAILOR FERATE/ Autoincendieri in serie - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare