Guvernul Ungureanu a fost demis. Ce urmeaza?

27-04-2012 1 minut Sublinieri


Guvernul Ungureanu a căzut, moţiunea de cenzură fiind votată cu 235 de voturi “pentru”, 9 voturi “contra” şi 3 abţineri. (…)

UPDATE 15.05 ÎN ACEST MOMENT SE ANUNŢĂ REZULTATUL OFICIAL. 235 DE VOTURI “PENTRU”, 9 VOTURI “CONTRA”. MOŢIUNEA DE CENZURĂ SE ADOPTĂ, GUVERNUL UNGUREANU A PICAT OFICIAL.

UPDATE 15.01 Moţiunea de cenzură a opoziţiei a trecut cu 236 de voturi “pentru”, Guvernul Ungureanu fiind demis. Anunţul a fost făcut de senatorul PNL Dan Radu Ruşanu. El a precizat că au fost 12 voturi “împotrivă” şi “o bomboană”.

UPDATE 15.00 Senatorul PNL Dan Radu Ruşanu a declarat, vineri, că în următoarea săptămână se va constitui un nou guvern, condus de Victor Ponta, el făcând aceste declaraţii după numărătoarea voturilor exprimate la moţiune, care indicau căderea Guvernului Ungureanu. (…)

Nota noastra:

Ce poate sa urmeze acestei demiteri prin motiune de cenzura a guvernului Ungureanu? Ce fel de guvern va fi investit? Ce masuri va lua?

Cum va gestiona si cum se va raporta la subiectele stringente ale vinderii resurselor naturale ale tarii, exploatarii gazelor de sist, privatizarii sanatatii, deconstructiei statului?

Ce va decide Traian Basescu si cum va reactiona la aceasta demitere? Se va instaura un haos politic in Romania?

Va fi caderea guvernului Ungureanu o pauza de la vanzarea pe nimic a Romaniei?


Categorii

1. DIVERSE

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

37 Commentarii la “Guvernul Ungureanu a fost demis. Ce urmeaza?

  1. Poate au fost romani care s-au rugat pentru acest rezultat…Dumnezeu stie ce va urma,oricum ”bete”,inselari vor fi intotdeauna.Oricum nu trebuie pierdut momentul acesta pentru a ne ruga mai staruitor lui Dumnezeu,sa indeparteze norii negri de deasupra Romaniei.Personal,m-am rugat Parintelui Arsenie pentru reusita u.s.l.

  2. va bruiaza site-ul iar, imi pica conexiunea intruna…

  3. Parinte,de trei ori fericite,jertfelnic slujitor al Tainelor Sfinte,fierbinte rugator si mare liturghisitor,stalp de rabdare si cale de indreptare,ai multa indurare spre cei de rele inlantuiti,spre cei din lume istoviti,ai mila si te roaga Cerescului Parinte,sa scape si ale noastre suflete prihanite.
    Parinte Sfinte ce ai mare indrazneala inaintea Tronului Ceresc,te chemam,cu amare lacrimi,dar cu nadejde ca cele spre vindecare sufleteasca si trupeasca,spre mintuire si sfintire,le vom dobindi prin tine,cel ce ne-ai incredintat prin aceste cuvinte:”Eu ma duc,dar de acolo de unde voi fi,am sa va ajut mai mult ca si pina acum”.
    Sfinte Parinte Arsenie,roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi,fii tai!
    (din Acatistul si Paraclisul Parintelui Arsenie Boca).

  4. sper sa scoata udmr-ul din conducerea Romaniei. Sau, sa fie lasati doar daca si romanii din ungaria vor avea reprezentanti la conducerea acelei tari in acelasi procent ca ungurii de aici

  5. Parca am citit intr-o predica a Sf. Ioan Maximovitch (sau a altui sfant), o istorioara despre o tara in care oamenii isi omorau conducatorul dupa un an de guvernare. Cred ca singura solutie ‘lumeasca’ in cazul coruptiei de toate felurile din zilele noastre ar fi ca la sfarsitul mandatului sa se faca votare pentru fostul conducator cu optiunile “executie/inchisoare/lasat in pace/premiat’. La fel si pentru conducatorii regionali (judet). Cam Vlad – Tepesista solutia asta, dar mi se pare singura care sa mai stavileasca norul de binevoitori care vor sa ne indrume cu devotament (pentru oarecari interese).

  6. @silviu:

    Nu, asta nici ca umor negru nu merge, sa fie soarta unui om supusa votului public. Cum spuneam si in alta parte, blamul moral obstesc, daca ar exista, ar fi mai mult decst suficient.

  7. Am mai avut perioade fara guvern si ce mare branza treburile au mers si fara mafia gulerelor albe..

  8. bine ca a picat, eram ingrozita de figurile din acel guvern, numai fii de naparci securisto-comuniste si extremist-neoliberale, cu rare exceptii.

  9. @silviu

    In cazul in care s-ar dovedi infractiunea de tradare sau uzurpare a economiei nationale (ceea ce e cam acelasi lucru), singurele 2 solutii corecte dpdv crestin ar fi inchisoarea pe viata, intr-un penitenciar de maxima securitate d-ala adevarat, sau executia.

    Totusi, nu-i poti lasa pe oameni sa decida soarta altui om asa, la nivel de dezbatere publica / coltul strazii. E o chestiune prea importanta pt. a fi tratata superficial. Iar masele sunt, prin definitie, superficiale (de unde si hiba democratiei).

    @ admin

    Numai blamul moral nu este deloc suficient, din punctul meu de vedere. Ii doare pe ei fix in cot de blamul public. Cu acesti oameni ar trebui dat un exemplu, un exemplu demn de a baga frica in cei care isi vor dori sa mai procedeze ca ei.

    Asa cum pe un violator / criminal il bagi la parnaie atat pt. a-l pedepsi pe el cat si pentru a da un exemplu in societate, la fel ar trebui procedat si cu acesti tradatori, hoti si, in definitiv, criminali.

    Ce s-ar intampla daca un violator sau criminal ar fi lasat in libertate si doar “facut de rusine” prin ziare sau TV ? Strada s-ar transforma in iad.

    Pai, nu exista nicio diferenta intre cele doua tipuri de infractiuni. Dimpotriva, as spune ca cea de tradare, subminare a economiei, este mult mai grava decat un viol, pentru ca nenoroceste milioane de vieti, atat prezente cat si viitoare. Deci, ar trebui procedat cel putin la fel (daca nu chiar mai mult, d-aia am pus si executia pe lista potentialelor pedepse).

    In alta ordine de idei, eu nu am absolut nicio asteptare de la aceasta schimbare. Nu imi plac absolut deloc nici Antonescu si nici Ponta. Ponta imi este chiar antipatic de-a dreptul si pare a fi si un om periculos (slugarnic si slab de caracter). Nu stiu ce se va alege de tzara asta, saraca …

    Daca nu va exista o trezire a constiintei crestine la nivelul maselor probabil ca ramane valabila chestia cu disparitia din istoria lumeasca in maxim 2-3 generatii.

    Din istoria cereasca nu vom disparea niciodata, din fericire. Avem prea multi si mari sfinti. Au mai fost insa nemauri cu puhoi de sfinti care au disparut linistit din istorie, cam din aceleasi motive din care vom disparea, poate, si noi …

  10. @Lucian

    singurele 2 solutii corecte dpdv crestin ar fi inchisoarea pe viata, intr-un penitenciar de maxima securitate d-ala adevarat, sau executia

    Ce e frate asa “crestin” la EXECUTIE?? 😮

  11. Sincer ma bucur, si astept sa vad cine va fi in noul guvern; nadajduiesc sa fie oameni ale caror vieti si cariere sa demonstreze ca au forta intelectuala, profesionala si moralitatea necesare unei guvernari responsabile, pentru binele tarii nu al unor clanuri !

    Sper de asemeni ca se vor depolitiza institutiile care trebuie sa fie in slujba cetateanului : administratia publica, scoala, spitalul, politia, astfel incat acestea sa-si regaseasca rolul lor normal, acela de aservi si proteja cetateanul, si nu al injosi, batjocorii si intimida !

    Doamne ajuta !

  12. Errata : din greseala nu am pus o pauza am vrut sa spun “de a servi “, si nu “de aservi”, cetateanul nu trebuie sa fie nicioadata aservit, ci servit de catre intitutiile publice ! 🙂

  13. Si pentru “carcotasi”, fiindca stiu ca sunt urmarita la gramatica…:-) corect este “a-l injosi”, dar am batut repede, intre timp si gatesc :-), asa ca va rog sa ma iertati, mai fac si greseli.

  14. @Lucian

    Crestin este sa acoperi pe cel ce greseste, sa-l ierti si sa incerci sa-l ajuti cu vorba buna.
    Din pacate, sigur ca multi dintre cei care gresesc nu recunosc greseala, sau nu vor sa o accepte.
    Dar oare fiecare dintre noi nu gresim ? Si oare acceptam usor ca am gresit ?

    Solutia nu este revansa, Romania nu mai iese din revanse de zeci de ani. Cum vine unul la guvernare, primul gand nu este ce face pentru tara, ci cum sa-l pedepseasca si sa-si ia revansa fata de cel care a condus inainte.

    Solutia este sa se intoarca pagina, si sa se porneasca odata pentru totodeauna cu oameni competenti si responsabili la guvernare, sdi nu cu mascarici cu “carisma” !

    Iarta-ma

  15. @ Hrisanti si Florin M

    Pe la 1470, Stefan cel Mare si Sfant l-a capturat la un moment dat pe nepotul hanului tatar, care venise prin Moldova intr-o expeditie de jaf, crime si violuri. Aceasta expeditie era practic premergatoare unei mari invazii pe care hanul o pregatea pt. Europa (cu ceva gen 100.000 de soldati, daca-mi aduc bine aminte, sau poate chiar mai multi).

    Desigur, dupa capturare, hanul tatar a trimis o solie de 100 de oameni, cu tot felul de amenintari, ca va fi zdrobit daca se atinge de nepotul lui, sa i-l inapoieze impreuna cu despagubiri si daruri, samd.

    Stiti ce a facut Stefan cel Mare, caruia i ne inchinam si caruia, pe buna dreptate, ii punem icoanele in Biserici ?

    Surprinzator pentru ipocrizia in care suntem, din pacate, obisnuiti sa ne miscam si sa gandim, nu le-a batut celor din solie obrazul mustrator si i-a trimis inapoi rusinati acasa, in ideea ca sunt si ei pana la urma oameni si ca trebuie sa iertam, caci cu totii gresim si asa este crestineste si poate daca le spunem o vorba buna ii va lumina Dumnezeu sa vina la credinta.

    Nu. Mai intai i-a adunat pe toti intr-un loc. Pe soldatii din solie i-a tras in tzeapa pe rand, lasandu-i sa moara in chinuri. Apoi, pe nepotul hanului l-a legat de doi cai (sau mai multi, nu mai imi amintesc exact) si a pus sa fie rupt de viu in bucati. Sau taiat de viu in bucati. In fine, ceva de acest gen, foarte sangeros si oribil, bineinteles.

    La final, singurul care a fost lasat in viata, dupa ce i s-au taiat nasul si urechile, a fost trimis inapoi la hanul tatar cu mesajul: “Daca intrati in Moldova, veti pati la fel”.

    Rezultatul ? Hanul tatar a fost pus la respect si a oprit, de frica, si invazia pe care o planuia.

    Desigur, pe atunci erau alte vremuri. Oamenii erau mai inapoiati, mai primitivi, violenti, nu erau asa evoluati, cultivati si cu suflet sensibil cum suntem noi acum.

    Si iarasi, desigur, Stefan cel Mare a procedat intr-un mod extrem de crud si necrestinesc. D-aia el este in Sinaxar iar noi suntem ….. Chiar, unde suntem ?

  16. Poftim propaganda ticaloasa: http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/confruntati-pentru-prima-data-cu-lumea-reala-ponta-antonescu-risca-sa-ne-arunce-in-bratele-rusilor-262284.html

    Este fix in oglinda propagandei sovietice din anii 50: nu poti sa misti in frontul agendei UE-FMI, ca automat devii omul rusilor! Incredibil… Dar pana la a fi omul cuiva, desigur ca nimeni nu argumenteaza de ce un oarecare control asupra economiei nationale romanilor le este interzis, pe motiv de crima de lez-atlantism, pe cand altor natiuni ale Europei le este permis ca ceva foarte firesc si normal, asa cum si este!

    Si asta: http://www.mediafax.ro/economic/wall-street-journal-viitorul-guvern-al-romaniei-va-trebui-sa-mentina-linia-de-austeritate-9577920

  17. @Lucian:

    Si iarasi, desigur, Stefan cel Mare a procedat intr-un mod extrem de crud si necrestinesc. D-aia el este in Sinaxar iar noi suntem ….. Chiar, unde suntem ?

    Si daca incepem sa sfartecam si noi avem intrare in sinaxar? 🙂

    Nu e vorba ca erau primitivi, insa chiar conteaza modelul cultural in care te misti, existi si actionezi. Si Dumnezeu a folosit o anume pedagogie in Vechiul Testament pe care a inlocuit-o cu o alta in cel Nou.

    Sfantul Stefan cel Mare e sfant, in opinia noastra, pentru ca iubea pocainta.

  18. @ admin

    Da, trebuie sa incepe si noi sa sfartecam oameni pentru a avea intrare in sinaxar (dau si eu un raspuns pe masura intrebarii, daca atata s-a inteles din ceea ce am spus).

    In alta ordine de idei, este interesanta afirmatia cu diferenta de pedagogie folosita de Dumnezeu in cele doua Testamente. Probabil ca gestul Sfantului Apostol Petru de a-i omora pe Anania si sotia lui cu cuvantul se incadreaza la exceptia care confirma regula.

  19. @Lucian:

    Era o gluma totusi. Dar chestiunea cu pocainta nu era, si asta credem ca l-a sfintit pe Stefan cel Mare si asta ne poate mantui si pe noi.

    Nu am intalnit la niciun parinte al Bisericii afirmatia ca Sf. Ap. Petru ar fi omorat cu cuvantul pe Anania si sotia lui. Si nici Faptele Apostolilor nu consemna asa ceva, ci doar ca au cazut morti, amandoi, dupa ce au fost vaditi de minciuna. Apostolul nu face decat sa constate consecinta viclesugului asupra lor. In alt caz cel putin la fel de grav, anume simonia, acelasi Apostol il avertizeaza dur pe Simon Magul iar acesta nu moare. Asadar, mai bine sa nu sa facem rationamente pripite despre ce facea Apostolul Petru (si iarasi – de ce practica omorarii cu cuvantul nu a continuat? pentru ca… nu a fost o practica?). In fine, nu dorim sa avem o polemica pe aceasta tema, noi doar am incercat sa aratam ca, totusi, Sfantul Stefan cel Mare nu pentru acea pilda a ajuns in sinaxar, pentru ca multi de pe vremea sa trageau in teapa si pedepseau astfel, dar nu toti au ajuns sfinti.

  20. Bine ar fi,dupa parerea mea,sa existe pentru fiecare partid care cistiga alegerile,un plan minimal de guvernare,pe 6 luni sa zicem.Daca acest plan minimal nu sint in stare sa-l realizeze in cele 6 luni,atunci sa cada guvernul si sa ajunga opozitia la putere pentru urmatoarele 6 luni de guvernare cu planul lor minimal,or alegeri anticipate.

    Cum sa arate un plan minimal ? Un exemplu:

    Partidul X promite ca in 6 luni sa asfalteze drumul dintre Pascani si Birlad,sa rentabilizeze 1000 de gospodarii agricole,sa construiasca 1 spital, sa planteze 10 000 de copaci,sa creasca efectivul de bovine cu 50 000 de capete.Punct.

    Cistiga alegerile.Dupa 6 luni,o comisie neutra verifica promisiunile electorale minimale.S-au indeplinit ? Mai stau inca 6 luni cu urmatorul program,daca nu guvernul cade automat si vin cei din opozitie sau alegeri anticipate.

    Pare simplu,din nefericire,cred ca partidele politice sint sustinute din afara daca isi dovedesc ineficienta si coruptia.Cine are nevoie de o tara ortodoxa puternica cind marii camatari ai lumii il urasc pe Domnul nostru Iisus Hristos Dumnezeu,si Craciunul si Pastele si pe cei care cred in El si dumnezeirea Lui.

    ……

    ” America a făcut bucăţi puternica Iugoslavie, creând mici stătuleţe, sprijinindu-i pe catolici şi pe musulmani. Ulterior au fost instaurate, în urma alegerilor, guvernări după placul Americii.

    Un plan identic are America, susţin destui specialişti, şi pentru Grecia. Acest plan “Kissinger” prevede dezmembrarea Greciei.”

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/02/06/urmatoarea-tinta-grecia/

    Despre planurile camatarilor anticrestini pentru Rusia a scris domnul K aici:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/04/26/romania-rusia-si-noua-ordine-mondiala-ce-se-prefigureaza-la-ce-putem-spera/#comments

    …la comentarii.

  21. @Lucian

    Nu este vorba de ipocrizie, dar sincer cred ca revansa agresiva nu foloseste la nimic.
    Nu putem compara vremurile lui Stefan cel Mare cu vremurile de astazi.
    La ce poate folosi o atitudine revansarda violenta, chiar sangeroasa, cum pare sa fie a ta ?
    Crezi ca asta va ajuta cu ceva Romania, in situatia in care este astazi, sau mai mult ar tulbura ?

    Imi pare rau ca trebuie sa te contrazic, dar exemplele tale nu au nimic care poate fi asimilat situatiei politice, economice si sociale romanesti, regionale si mondiale de astazi.

    Din pacate multi luam din crestinism exemplele de violenta extrema, pentru care probabil ca Dumnezeu a avut planul Sau la vremea respectiva, si le transferam la conditia noastra, dar nu cred ca facem asta din sfintenie, ci mai degraba pentru ca asta ne satisface nevoia noastra, a celor ne-despatimiti, de razbunare, de agresivitate, de ane face dreptate singuri, dupa voia noastra….

    Domnul sa ne miluiasca pe toti !

  22. @ admin

    Bineinteles ca nu era o practica. La fel cum nici Stefan cel Mare nu facuse o practica din a taia oameni in bucati sau a-i trage in tzeapa (Vlad Tepes a facut, iar el, din cate stiu, nu este in Sinaxar …).

    Eu doar incercam sa explic, printr-un exemplu, credeam eu, graitor, faptul ca exista si situatii in care atitudinea crestineasca poate fi sa executi un om (chiar si cu f. mare cruzime, care nu era cruzimea lui Stefan, ci cruzimea tatarului care a transmis mesajul mai departe, in vederea obtinerii rezultatului scontat) si sa nu-i acorzi acea iertare crestineasca, care este, de altfel, generic vorbind, necesara si obligatorie pentru mantuire.

    In ceea ce priveste strict situatia din Faptele Apostolilor, intr-adevar, nu trebuie sa ne grabim (nici eu, dar nici voi) sa concluzionam ce anume a facut sau nu Sfantul Apostol Petru.

    Eu doar am citit in viata lui urmatoarele: “Pe Anania ierusalimiteanul si pe femeia lui Safira, pentru furarea celor sfinte si pentru minciuna împotriva Duhului Sfînt, Sfîntul Petru i-a omorît cu cuvîntul.” Poate am citit eu o varianta gresita.

    Iar in Sfanta Scriptura, lucrurile sunt, dupa parerea mea, destul de evidente in acest sens: “Iar Petru a zis către ea: De ce v-aţi învoit voi să ispitiţi Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor scoate afară şi pe tine.”

    Sigur, nu i-a spus “mori, pacatoaso” si ea a cazut lata jos. Dar le-a aratat celor de fatza, in mod evident, ca pedeapsa pentru minciuna impotriva Duhului Sfant este moartea, sufleteasca tot timpul, cateodata, si trupeasca. Si, mai mult decat atat, ca EL (Apostolul), are puterea de a o aplica, asa cum are si puterea de a invia.

    Cand este acel “cateodata” insa, Dumnezeu stie, precum si oamenii Lui duhovnicesti (nici Stefan cel Mare nu a macelarit tot timpul, din distractie, emisarii dusmanilor, ci doar in acest singur caz, din cate stiu).

    Exemplele pot continua, nu neaoarat din Noul Testament explicit, ci din Sfanta Traditie a Bisericii (ceea ce este acelasi lucru), incepand cu pedeapsa pe care a primit-o Iuda de a sfarsit mort cu maruntaiele pe afara sau pedeapsa similara pe care a primit-o ereticul Arie.

    Nu mai vorbesc de Sfintii militari care cu siguranta ca au “macelarit” destul la viata lor si nu-mi amintesc ca in viata vre-unuia dintre ei sa scrie ceva gen “este considerat sfant numai pentru ca i-a placut pocainta, restul faptelor si crimelor lui fiind condamnate de Biserica”.

    Nici nu cred ca exista asa ceva in procesul teologic de canonizare. Daca ar exista, ar fi destul de grav si ne-ar baga in aceeasi oala cu catolicii, care-si pun “sfinti” in calendar toti regii sau imparatii desfranati, sadici si criminali numai pentru ca au oferit, de-a lungul vietii, protectie si bani papalitatii pentru cruciada (a se citi macelul) X sau Y.

  23. @ Utzu:

    Noi nu chiar in totalitate, dar cu prima parte da, care da si titlul. Asa este, i-au salvat si ii vor salva. Deja sunt semnale clare ca pupa toti peata independenti. Si cand vezi ca Iulian Iancu nu este in carti deloc pentru ministerul economiei, ca sa ai certitudinea ca se va duce o politica economica nationala, de catre un om cu frica lui Dumnezeu… atunci chiar ca te apuca greata de tot si deceptia ca dincolo de discursuri flamboaiante cu adevarat exceptionale, dar.. amagitoare (Crin Antonescu), din USL s-ar putea sa nu mai ramana mare lucru. Si deceptia din urma va fi mai mare decat cea dintai…

    De altfel paragraful asta e perfect contradictoriu:

    Pe de altă parte, PDL va fi expus unui risc major de extincţie. PSD e foarte primejdios cînd are la îndemînă pîrghiile statului şi va şti să acţioneze pentru eliminarea PDL de pe scena politică. A fost cît pe ce să reuşească în guvernarea Năstase şi numai alianţa PD cu PNL, susţinerea D.A. de către o pare a societăţii civile şi a presei, precum şi forţa politică a lui Traian Băsescu i-au zădărnicit eforturile. De data asta, PDL este mult mai expus: cu credibilitatea făcută ferfeniţă de o guvernare plină de stupidităţi şi ticăloşii, fără să mai beneficieze de simpatia presei şi a societăţii civile, fără un lider de calibrul lui Băsescu.

    Cat despre MRU, filfizon asa cum este, tocmai pentru asta e antrenat si stie el bine in ce si mai ales pentru ce l-au bagat “fratii” lui din servicii si din alte structuri secrete. In niciun caz ca sa se faca de ras si sa plece cu coada intre picioare. Tocmai acum i se construieste partie si trambulina. Daca era lasat sa-si duca la capat “proiectele” anti-romanesti, la viitoarele prezidentiale nu ar mai fi pacalit pe nimeni, dar asa… Doar nu asa de frunza (verde a) marului a venit subit “eminenta cenusie” Frunzaverde in USL, pastrand prietenii stranse cu fratii lui de loja din fruntea guvernului si din toate partidele. Iar Basescu e pregatit sa apuna, LA ORDIN, pentru ca noul produs al serviciilor (nu doar romanesti…) sa poata rasari…

    Doamne, miluieste!

  24. Citatul lipsa de mai sus ():
    Sf.Teofilact:
    Iar maniheii, de aici luand pricina, zic ca lumea aceasta este instrainata si nu este a “dumnezeului celui bun”, pentru ca, spun ei ca Fiul lui Dumnezeu zice ca: “Imparatia Mea nu este de aici”. Dar, o, neintelegatorilor, intai invatati-va din cuvantul acesta ca a zis cum ca: “Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” si iarasi: “nu este de aici”. Pentru ca nu a zis ca “nu este in lume”, nici “nu este aici”. Pentru ca imparateste in lume si poarta de grija de dansa si, precum voieste, le poarta pe toate. Insa ”nu este din lume Imparatia” Lui, ci de Sus si mai inainte de veci si nu este de aici, de jos zic, asezata; ci aici ea stapaneste si chiverniseste, insa nu este de aici, nici nu isi are asezamantul din acestea de jos, nici nu este vremelnica. Apoi, cum s-ar fi inteles aceea ce zice:”intru ale Sale a venit”(Ioan 1, 11), de nu ar fi fost lumea aceasta a Lui?

  25. @ Hrisanti

    Nu este vorba de o revansa agresiva ci de o revansa corecta. Dar nu voi mai continua discutia, caci este evident ca nu duce nicaieri.

  26. @Lucian

    Frate, eu am inteles ce spui, dar personal ma rog si nadajduiesc ca Dumnezeu sa nu fie chiar asa “corect” cu pedeapsa pacatelor crestinilor, sa fie Milos…Caci El nu vrea moartea pacatosului.
    Orice discutie poate duce undeva, daca vrem sa-l ascultam si pe celalalt, si sa reflectam la ce spune.

    Te rog sa ma ierti, uneori pe net “tonul” dialogului este distorsionat din cauza “impersonalitatii”, nu eram neaparat in contradictie cu tot ce ziceai tu, spuneam doar ca nu mi se pare potrivit in situatia actuala…

    @admin2

    “Si cand vezi ca Iulian Iancu nu este in carti deloc ”

    Pai din cate am citit prin ziare, se pare ca este totusi in carti la un eventual Minister al Energiei !

    Doamne ajuta !

  27. Cred ca urmeaza zazania in interiorul usl. Mintea diabolica a lui Basescu vrea sa loveasca la temelie, pana in toamna cand vin alegerile celelalte, sa-i subrezeasca. La imparteala ies vrajbele, cum poate sa-i loveasca mai bine decat lasandu-i sa se icerte intre ei? De ce oare altii nu au nominalizat prim ministru, nica macar pdl-ul? Cica a fost o singura nominalizare, eu nu prea cred asta… ii lasa sa-si rupa gatul si ii ajuta binisor, ca pana in toamna sa mai scada in sondaje, pana atunci mai fug o multime de pdl-isti la usl, si astia ii primesc, si asa se va face un ghiveci de n-om mai sti nimic, care cine este…

  28. @ Hrisanti

    Mi se pare ca se abrodeaza excesiv de lax situatia in care ne aflam, si, sincer, nu imi dau seama de ce.

    Ca sa concluzionez putin mai la obiect ceea ce vroiam sa spun, caci ne-am pierdut cam mult in chestiuni istorice care, intr-adevar, daca nu avem discernamantul de a le intelege asa cum trebuie, exista riscul unor derapaje majore, as spune urmatoarele:

    1. Caderea lui Ungureanu nu inseamna absolut nimic pentru noi. Deci, discutia in sine, pe acest subiect, mi se pare total inutila.

    2. Guvernarea Ponta (daca se va vota) nu va insemna nicio schimbare in bine. Cel putin nu in modul in care inteleg eu binele (nu 10 lei in plus la pensie, scaderea TVA-ului la paine sau mai stiu eu ce chestii d-astea care nu inseamna, in esenta, absolut nimic).

    3. Atata vreme cat tara asta se va afla sub ocupatie straina, oricine va veni la putere va insemna, pentru noi, crestinii, ABSOLUT ACELASI LUCRU. Sigur, un stapan poate fi mai bland sau mai aspru decat altul sau pot exista strategii de “manare a turmei” diferite, unii cu biciul, altii, poate, cu vorba buna, samd. Insa, INDIFERENT DE STAPAN, noi tot sclavi vom ramane.

    ASTA este problema de esenta si schimbarea ACESTEI stai de fapt ar trebui sa o urmarim si sa o intelegem ca pe o “schimbare in bine”. Nu ce va face Ponta sau altcineva, daca va vinde in continuare X sau Y intreprindere, daca va mari sau nu salariile bugetarilor, daca va mari pensiile, daca va renunta la impozitul unic si orice altceva.

    Atat Victor Ponta, cat si oricine altcineva se va instala in fruntea Guvernului, va urma aceeasi politica de distrugere a tarii, a neamului si credintei noastre (vizita lui la penticostalii din SUA ar trebui sa ne arate clar acest lucru).

    Iar vis-a-vis de unii care-ti distrug tzara, iti nenorocesc neamul, iti spurca Biserica cu tot felul de securisti si agenti infiltrati printre preoti si episcopi, iti condamna copiii (pe care ii ai sau pe care vre-i sai ai) la o viata de sclav pagan, fara identitate si credinta si cu un IQ egal cu al unei rosii, NU poti avea o atitudine d-asta laxa, gen “hai doar sa-i blamam sau sa-i iertam, lasandu-i in pace”.

    Nu este corect si nu suntem in situatia de a ne perimite o astfel de atitudine ! Daca o avem, inseamna ca nu nepasa nici de mantuirea noastra, nici de mantuirea copiilor sau neamului nostru. Iar asta este un pacat foarte mare, in NICIUN CAZ o atitudine blanda, crestineasca !

    Nu, genul acesta de oameni, presupunand ca ar ajunge la putere, printr-o minune Dumnezeiasca, o forta nationala, ar trebui pedepsiti exemplar iar asta ar trebui sa fie PRIMA MASURA a unui guvern proaspat instalat. Nu exista alta mai importanta pentru a da semnalul unei schimbari reale ! Restul sunt amanunte total nesemnificative acum.

    Atata vreme cat ASTA nu se intampla, inseamna ca suntem tot sub ocupatie straina. Simplu. Iar asta se vede, de altfel, din atitudinea pe care a inceput deja sa o aiba astia din USL (au spus ca nu-l vor suspenda pe Basescu, ca vor “coabita”, vor iar sa-i bage pe aia din grupul de la Cluj in guvern, samd).

    Cat despre metoda de pedepsire exeplara, asta, in fine, poate viaria. O detentie de 25-30 de ani intr-un penitenciar de maxima securitate cred ca este mai buna decat o pedeapsa cu moartea dar asta nu pentru ca pedeapsa cu moartea ar fi gresita in sine, dar este greu de aplicat corect in lumea in care traim.

    30 de ani in puscarie este o perioada suficient de mare pt. a-l scoate pe omul respectiv din circuitul infractional in care era bagat si, de asemenea, suficienta pentru a-si da seama ce a facut si a se pocai.

    Deci, mi s-ar parea o chestie echitabila. Sigur, dupa un proces serios si corect.

    Dar, din pacate, astea sunt doar vise. Daca nici chiar noi, crestinii, nu ne dam seama in ce situatie grava suntem … ce sa mai asteptam de la ceilati care, pana la urma, ne sunt majoritari dpdpv al puterii de vot si de atitudine civica …

  29. Pana una-alta, sa si asteptam totusi sa vedem ce fac sau macar ce vor spune ca au de gand sa faca. Inainte sa-i judecam si executam deja 🙂

  30. @Lucian:

    Noua ni s-ar parea mare lucru sa existe macar si acel blam pe care dintr-un motiv pe care nu il intelegem il desconsideri ca fiind ceva ”lesinat”. Ceea ce vedem, in primul rand, este absenta acestui blam moral, fara de care NU MERITA SA MAI DISCUTAM NIMIC, daramite sa punem problema de procese juridice. Prin blam moral intelegem tocmai sa ii pese cuiva de tara aceasta, de copiii lui, de cele din jur, nu sa stea pasiv si sa dea indiferent din umeri sau sa traiasca potrivit ”conceptului” (doar) mie sa imi fie bine. Un blam moral ar fi semnul ca suntem inca o comunitate, ca avem valori comune impartasite, ca exista resorturi sociale care impiedica ticalosia, sadismul, tradarea, sa devina reguli de conduita sau comportamente tolerate. Pe vremea bunicilor nu trebuia nimeni executat ca astfel de lucruri sa fie considerate profund neomenesti.

    Altfel, noi de la bun inceput am pus intrebarile legate de ce va insemna caderea guvernului Ungureanu. Criteriile vor fi cele pe care le-am folosit, de altfel, pentru descrierea starii de fapt din Romania: resursele naturale si companiile strategice, integritatea statala, integritatea nationala. Iar acestea nu ca un program pozitiv de guvernare, ci ca un minim minimorum fara de care nu se mai pune problema supravietuirii noastre ca neam. Desi, daca ar fi sa judeci dupa (lipsa de) blam moral, atunci… te intrebi daca mai meritam sa fim salvati de la napasta.

  31. @admin

    Pusa asa, problema suna ceva mai corect. Intr-adevar, daca nu avem, pentru inceput, macar acest blam colectiv, nu mai putem spera la nimic altceva si restul discutiei despre cum ar trebui sau nu pedepsiti este din start inutila.

    Eu initial intelesesem ca acest blam moral ar fi mai mult decat suficient, ceea ce am considerat a fi neadevarat.

    Din pacate insa, tot ceea ce cred ca mai putem spera acum este o prelungire a ragazului de a lucra pentru Dumnezeu si Biserica. Daca viitorul guvern va relaxa anumite chestii si va mai normaliza anumiti parametrii fiscali si financiari, va fi partial mai bine, chiar daca in paralel va merge si pe linia deja distrugere si subjugare nationala comandata din afara.

    Vom avea un ragaz putin mai mare sau, chiar daca timpul va ramane la fel de scurt, totusi, lucrarile care se mai vor a fi facute vor fi facute mai usor, fara n-spe mii de piedici birocratice si fiscale.

    Din acest punct de vedere insa, si aderarea la UE a fost benefica, intrucat a simplificat mult o gramada de legi si de proceduri economice care altfel … ar fi ramas tot in schemele comunistoide de pana atunci.

    Din alte puncte de vedere … a fost o accelerare a mersului catre prapastie …

  32. Pingback: Primul test picat de Ponta: IULIAN IANCU NU A FOST NUMIT LA ENERGIE in noul guvern USL. Nici LIVIU VOINEA sau DANIEL DAIANU. In schimb, avem Rus, Georgescu, Orban si Cepoi: oameni eterni ai sistemului transpartinic - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  33. Pingback: Moratoriu pe gazele de sist si reanalizarea proiectului de la Rosia Montana – in programul guvernului Ponta - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  34. Pingback: Marea pacaleala. In schimbul unui maruntis electoral, PRIVATIZARILE CONTINUA NEABATUT SI NE IMPRUMUTAM DIN NOU LA FMI! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare