Ilie Serbanescu: ADEVARATA CRIZA IN ROMANIA ABIA DE ACUM VA INCEPE. Ultimul jaf al capitalului strain: RESURSELE MINERALE, CRESTEREA PRETURILOR, RAPORT DISCRETIONAR PATRON-ANGAJAT
- Jurnalul:
Ilie Serbanescu: Începe criza sectorului privat (I)
Adevărata criză din România abia de acum încolo va începe. Nu neapărat mâine sau săptămâna viitoare, poate nici măcar în trimestrul următor, dar declanşarea acestei crize este inevitabilă. Si va fi una de durată, căci – stupoare! – nu va veni nici de la nefericitul buget public şi nici de la etern incriminatul sector economic de stat, ci de la sectorul privat.
Aoleo! Blasfemie! Tocmai mântuitorul sector privat este pus în discuţie! Da, şi fără ezitări! Sectorul privat l-a înlocuit, cu o viteză ameţitoare la scară istorică , pe cel de stat, atotstăpânitor în urmă cu numai două decenii. Înlocuirea s-a făcut nu atât prin verdictul forţelor pieţei, ci mai mult prin decizie politică, pe baza prezumţiei că sectorul privat este mai bun decât sectorul de stat. Prezumţie în principiu corectă şi chiar verificată practic pe multe meridiane ale lumii. Neprobată însă în România! Un transfer halucinant de la stat la privat a avut loc în 20 de ani printr-o violenţă neîntâlnită. Sectorul economic de stat s-a subţiat până la o contribuţie de numai 7% din PIB. Minunatul şi performantul sector privat face acum legea. Cu toate acestea, România a rămas tot subdezvoltată, tot în coada Europei în orice clasament şi cu productivitatea muncii tot în zona retrogradării. A pierdut peste 4 din 8 milioane locuri de muncă, iar săracii ei hălăduiesc cu milioanele în bejenie naţională.
Admiţând însă că în general sectorul privat este mai bun decât cel de stat, atunci ce l-a împiedicat să nu fie un succes şi în România?! Simplu: în România sectorul privat nu s-a dezvoltat organic, în mod natural în timp şi spaţiu, ci a fost băgat pe gât prin decizie politică şi înşurubat în economie prin furt pe seama sectorului de stat, sub paravanul diversiunii că acesta din urmă este cel mai prost manager. N-avea cum în aceste condiţii să se nască şi să crească performant şi competitiv. După două decenii de devalizare de către privaţi (persoane juridice şi persoane fizice) activele statului sunt însă de acum pe sfârşite. Ca atare, privaţii vor trebui să conteze de aici încolo pe o devalizare mai slabă a activelor statului şi nu pentru că statul român s-ar fi trezit cumva, ci pentru că aceste active vor fi mai puţine şi mai subţiri. Mai pe scurt, sectorul privat va trebui mereu mai mult de acum încolo să se descurce singur, adică altfel decât până acum când toate problemele sale de fond au fost rezolvate pe seama statului, prin transferuri directe oficiale de active (aşa-zisele privatizări), prin transferuri directe neoficiale care reprezintă probabil cea mai mare parte (vânzări subfacturate către privaţi şi achiziţii suprafacturate de la privaţi), prin transferuri indirecte (evaziune fiscală). Sectorul privat, autohton şi străin, va trebui să se acomodeze la noua situaţie în care va lipsi supapa apelului practic gratuit la resursele statului. Acomodarea, care presupune schimbări structurale, manageriale, strategice şi tactice, va dura probabil 10-20 de ani şi va genera o criză profundă.
Începe criza sectorului privat (II)
Procesul de acomodare a sectorului privat (autohton şi străin) la economia fără stat ce se conturează va fi îndelungat şi va genera o criză profundă. Deja sectorul privat încearcă în mod disperat să-şi arunce problemele în cârca oricui se află în preajmă! Până acum statul era lada sa aproape exclusivă de gunoi. Subţierea până la dispariţie a sectorului economic de stat a strâns la gât această ladă de gunoi. Si atunci, sectorul privat îşi îndreaptă tirul spre … sectorul privat! La mereu mai substanţialele neplăţi, băncile răspund cu executări silite. Ciuca bătăilor o formează, în asemenea circumstanţe, fraţii privaţi nebancari: clienţi şi mai ales furnizori! Arieratele sectorului privat – practic de două ori mai mari decât cele atât de anatemizate ale sectorului de stat – sunt în proporţie de două treimi la bieţii furnizori, privaţi şi ei şi captivi într-o situaţie fără ieşire. Ce altceva este explozia de proceduri de insolvenţă decât încercarea de ieşire din restrişte pe seama fârtaţilor privaţi?! Să nu-i uităm însă pe bieţii salariaţi. Statisticile arată că, din acest an, pentru prima dată de la declanşarea crizei, creşterea de salarii în sectorul privat este zero.
Prezenţa masivă şi atotputernică a capitalului străin în sectorul privat din România conferă specificităţi notabile procesului. Capitalul străin a ajuns să deţină o poziţie dominantă, controlând practic întreaga axă majoră a economiei, toate punctele strategice şi sectoarele performante. Evident, nu prea are nevoie de un răgaz pentru competitivizare. A venit în România deja competitiv şi a fost aici de fapt lupul între oi. Dar, indiferent dacă se recunoşte sau nu, şi-a datorat implantarea şi dezvoltarea în proporţie covârşitoare jecmănirii statului român. Da, da, jecmănire! Să nu ne ferim de acest termen! Pentru că a lua active strategice aproape gratis dintr-o economie şi a te extinde în aceasta prin investiţii minore şi mai ales prin subfacturări ale livrărilor în străinătate şi suprafacturări ale achiziţiilor din străinătate înseamnă nimic altceva decât jecmănire! Din bagatela de vreo 55 miliarde euro investiţii directe cu care capitalul străin a pus stăpânire pe România, nici măcar o treime nu reprezintă investiţii “de la zero”, grosul constituindu-l acaparări de active existente şi plasamente speculative. Asta nu-i dezvoltare capitalistă, ci exploatare colonialistă! În faţa dispariţiei activelor statului şi secătuirii resurselor ţării, capitalul străin mai are de făcut doar un pas: părăsirea acesteia!
Până la un asemenea pas însă, capitalul străin va mări presiunea în direcţii bine ţintite: grăbirea exploatării până la epuizare a rezervelor minerale ale ţării, accentuarea subordonării capitalului autohton, înăsprirea caracterului discreţionar la dispoziţia patronilor a relaţiilor de muncă şi sporirea subjugării prin preţuri a consumatorilor români îndeosebi în sectoarele monopoliste pe care le controlează.
Si, rămas fără poziţii şi pârghii în economie, statul român nu va putea face nimic! Nici chiar dacă ar vrea!
Exporturile şi producţia industrială au crescut spectaculos, inflaţia şi deficitele externe scad, dar veniturile populaţiei şi consumul sunt pe cele mai joase poziţii în topurile Uniunii Europene. Ultimele raportări statistice creionează o dinamică exemplară a economiei ca ansamblu, în prima parte a acestui an, dar şi o înrăutăţire a situaţiei bugetelor de familie şi a veniturilor populaţiei.
Economia a înflorit, românii au sărăcit În primele cinci luni din acest an, exporturile României au crescut cu aproape 6% faţă de aceeaşi perioadă din 2012, deficitul comercial a scăzut cu 1,4 miliarde de euro, producţia industrială a crescut cu peste 6%, iar cifrele de afaceri din domeniul serviciilor au avansat, în medie, cu mai mult de 8%, arată datele centralizate la Institutul Naţional de Statistică (INS). Tot în prima parte a acestui an însă, veniturile – ca şi cheltuielile – populaţiei au scăzut, consumul de alimente, mărfuri nealimentare şi carburanţi s-a redus în modul cel mai abrupt din Uniunea Europeană, iar şomajul a crescut la 7,5% după ce la sfârşitul lui 2012 fusese de 6,9%.
De asemenea, datele anuale arată că salariul mediu real (evoluţia veniturilor în raport cu scumpirile) a scăzut în 20 de domenii de activitate şi a crescut doar la bugetari, iar puterea de cumpărare a scăzut la 48% din media UE, românii devansându-i astfel în premieră pe bulgari în topul sărăciei. Altfel spus, în timp ce economia României a înflorit, românii au sărăcit. Cum este posibil?
„Aşa se întâmplă când arunci totul asupra populaţiei. Aceste contraste între performanţa macroeconomică şi scăderile de la nivelul familiilor durează de mai multă vreme, însă va veni o vreme când cifrele acelor creşteri nesustenabile se vor răzbuna, fie şi numai pentru că în viitor ne vom raporta la bazele de acum. Ceea ce nu se explică este însă creşterea economiei într-o perioadă când operează 100.000 de insolvenţe“, a declarat pentru „Adevărul“ analistul economic Ilie Şerbănescu.
El atrage atenţia că respectivele falimente „nu sunt la categoria firmelor mici, care au o pondere de doar 1% în cifra totală de afaceri, ci în rândurile companiilor mijlocii şi mari, astfel că e cu atât mai greu de înţeles creşterea de ansamblu a economiei“. Cele mai sensibile barometre, pe roşu Comerţul cu alimente şi mărfuri nealimentare vândute cu amănuntul, dar şi consumul de carburanţi şi curent electric sunt, în ochii investitorilor, cele mai sensibile barometre care arată cum merge o economie. Ei bine, exact aceşti indicatori arată minusuri pe toată linia, contrazicând plusurile de la exporturi şi producţia industrială. Potrivit datelor INS, cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul a scăzut cu 2,7% în luna mai faţă de aprilie şi cu 0,5% în primele cinci luni din acest an faţă de aceeaşi perioadă din 2012.
Comerţul cu alimente a stagnat, iar cel cu mărfuri nealimentare a avut scăderi de peste 5%. Cât priveşte consumul de carburanţi, acesta a avut cele mai abrupte scăderi, de 7,6% în mai şi de aproape 5% în primele cinci luni. În fine, şi consumul de energie electrică a avut o scădere de peste 7% la cinci luni. Un alt barometru care reflectă adevărata stare a economiei şi care a ajuns în zona de cod roşu arată că rata restanţelor populaţiei şi firmelor către bănci a sărit pragul de 20% în luna mai 2013 (în mai 2012 era de 16,7%). Toate aceste contraste dintre performanţele macroeconomice şi contraperformanţele la nivel micro arată că, aparent, România creşte ca un tigru printre economiile Estului, dar la o privire mai atentă se vede clar că tigrul respectiv e doar unul de hârtie.
*
- Ilie Serbanescu despre Romania si Bulgaria: SCLAVELE IMPERIULUI EUROPEAN. Despre primele revolte ANTICOLONIALISTE din UE si despre …handicapul urias de a avea RESURSE MINERALE!
- LIBERALIZAREA PRETURILOR LA GAZE SI ENERGIE. Comandamentele Comisiei Europene catre PERIFERIA ROMÂNIA (video)/ Romanii “rabdatori” platesc deja energia electrica DUBLU fata de ceilalti europeni, dupa puterea de cumparare
- Ilie Serbanescu despre SPOLIEREA PIB-ului ROMANIEI de catre MARILE CORPORATII
- LICHIDAREA CFR MARFA: O TRAGEDIE SI UN ACT DE LASITATE (Ilie Serbanescu si Mircea Cosea, Video)
- FMI CA HOARDA TATARA IN ROMANIA. Scumpirea caldurii, vanzarea HIDROELECTRICA, COALIZAREA STATULUI CU BANCILE, schimbarea strategiei de DISTRUGERE A SISTEMULUI SANITAR PUBLIC [si video]
Am senzatia ca ceva urmeaza sa se intample in Romania…nu stiu de ce,poate ma insel.Basescu a trecut de orice limita a tupeului.Faptulca premierul spune sa stam linistiti ca mai are 500 de zile si pleaca pe mare este ceva infricosator.
Sa stam linistititi pana la sfarsitul lui 2014?
Va dati seama ca daca s-ar intampla orice,razboi,calamitate,ocuparea tarii,Basescu si clica se urca in avion si pleaca?
@ Alexandra:
Da, urmeaza sa se intample ceva, fiindca asta se pune la cale… dar nu, nu va pleca nicaieri, tocmai ca totul se va intampla ca acela sa ramana acolo “pe veci” si sa nu mai plece… nici macar la sfarsitul lui 2014. Dar ne temem ca pana acolo multe rele si grele vom trai! Iar unii dintre cei de aici probabil ca nici nu vom mai fi liberi sau sanatosi, sau in viata… Sa fim cu mare bagare de seama mai ales la provocatori si instigatori, oricata “dreptate” ar PAREA sa aiba. Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!
“iar unii dintre cei de aici probabil ca nici nu vom mai fi liberi sau sanatosi, sau in viata…”…..imaginati banuiesc intoarcerea anilor ’50 sau izbucnirea unui razboi.
… asa zisul atentat din Iasi, poate deschide (daca nu a deschis deja) calea(autostrada) pentru masuri de securitate fara precendet (v. usa-Homeland Security), parca apare usor…usor, ceva agresiune: recent in zona elevilor/BAC-ul + atentat/Iasi + abuzul contra alegatorilor de anul trecut, si cine mai stie ce simulari mai stau la rand a.i. la o “triangularizare” in tara/societate sa traga “cineva” concluzia ca este nevoie de ORDINE … asa .. un stat super politienesc, controale, abuzuri, umilinte… parca era o vorba pe net ca efectul actiunilor din 9/11sep_usa, va apare mai tarziu(si singeros) in RO…
@ c2:
Nu imaginam. Nu se vede ca s-au intors deja?
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/07/10/cazul-calmanovici-cedo-abuz-procuror-dna-nelu-ciobanu-tortura-psihica-arestare-fara-probe-drepturile-omului/#more-61578
nu inteleg prea bine ce insinuati cu
credeti ca nu va fi inlocuit la urmatoarele alegeri? ca nu vom mai “apuca” urmatoarele alegeri? sau cum?… ce-mi scapa?
off-topic: http://capitalismpepaine.ro/2013/07/08/brigada-vlad-tepes-il-va-spanzura-pe-ips-pimen/
@ bogdan:
Dementa pe paine. Dar controlata.
Stranie existenta acestui site mentionat de bogdan mai sus – Acum aflu prima data
Fata de aceeasi perioada a anului de criza 2012 , in luna iunie 2013 am constatat o scadere drastica a consumului la orice produs sau serviciu – cel putin in oras la mine – Cureaua e stransa pana la ultima gaura – Cateva firme pe unde lucrau vecini si cunoscuti au dat faliment , alt vecin producator de mobilier la comanda nu pricepe ce se intampla de vreo 4 luni – toata iarna avea cate 5-7 comenzi pe luna iar acum totul a intepenit – niciodata nu a fost asa! Tot cam in ultimele 3 luni supermarketurile si pietele au devenit evident de aerisite …
Dacă statul acesta capitalist e un administrator prost neputînd să întrețină și să valorifice o industrie lăsată moștenire de statul socialist; de ce a luat locul statului socialist, stat care nu numai că a întreținut-o ci chear el a creat-o? -Dacă statul actual e prost administrator, de ce să-l finanțăm prin tot felul de taxe și prin TVA 24% sau noi sîntem mai proști ca „prostu”. Privesc statul ca pe o clică exploatatoare.
@ bogdan:
Acum abia am vazut si intrebarea, iarta-ne. Raspunsul este DA. Asa ne miroase noua. Dar miroase de trazneste. Nu stim cum, dar va fi tinut la butoane in continuare, dupa toate semnele. Probabil un razboi sau o criza interna majora provocate (razboi civil, destramarea tarii – iminente, precum sunt amenintati) il vor tine acolo peste mandat. Sau, plan B – va fi premier. Dar nu cu Antonescu, fireste, ci cu Ponta sau cu altcineva. Deocamdata Ponta pare ca il “tradeaza” pe matroz, asa ca nimic nu e sigur acum, dar si asta se vehiculeaza zilele astea (Cornel Nistorescu si nu numai).
Au nevoie de existenta unei stari de necesitate -ceva echivalent cu activarea legii martiale pentru ca sa poata aplica fortat toate crimele de pe agenda impusa de SUA/UE – Asa vor putea sa reprime in forta orice forma de explozie sociala
Situatia expusa Ilie Serbanescu nu este una izolata si o intilnim este tot in lagarul capitalist, unde chiar daca statul nu a fost atit de puternic ca si la noi inainte de 90, vedem discrepante clare intre declaratiile din media si ale analistilor ancorati la putere si realitate. Problema este ca la noi statul nu se mai poate dezvolta pentru ca nu mai exista posibilitatea impunerii unor taxe suplimentare catre populatie, iar ce se ia de afara, prosti care conduc tara ii cheltuie pe pensii si furat. Problema este una a sistemului capitalist si lipsei lui de functionalitate in acest moment si pentru totdeauna si asta ma asteptam sa spuna Ilie Serbanescu. Rezistenta la criza o da puterea poporului de a suferii fara sa isi dea seama si sa inteleaga faptul ca saracia este stare de normalitate si o traieste toata lumea. Inca,in vest, mai exista posibilitatea ca popoarele sa inteleaga faptul ca trebuie sa puna bani pentru ca statul sa fie puternic si inca mai au pe fundul sacului de unde sauna, dar in citeva luni se va termina si aici in vest si acela va fi momentul adevaraului unui sistem putrezit din incheieturi. Articolul este foarte bun si ca obicei in citesc pe Ilie cu mare placere.
Adrian Cosereanu