CEL MAI GRAV: Surse De Ce News: Comisia de la Venetia ar fi cerut RENUNTAREA la ARTICOLUL 1 din CONSTITUTIE, adica renuntarea la SUVERANITATE si la STATUL NATIONAL!

11-07-2013 3 minute Sublinieri

IN PARALEL, POPULARII MAGHIARI ANUNTA PROTESTE PENTRU OBTINEREA REGIUNILOR TINUTUL SECUIESC SI PARTIUM

cv

Delegația Comisiei de la Veneția s-a întâlnit joia trecută cu reprezentanții partidelor politice din Parlament și au discutat pe tema revizuirii Constituției.  Dezbaterile s-au desfășurat cu ușile închise. Oficialii au cerut ca discuțiile “să aibă caracter confidențial”. Surse de încredere ale De Ce News ne-au dezvăuit că s-a cerut revizuirea articolului 1 din Constituția României, legat de modul de organizare a statului.

Astfel, oficialii europeni și-ar fi axat discuțiile mai ales pe articolul 1, inclusiv alineatul (1), referitor la suveranitatea României. Sursele menționate mai sus consideră că este vorba despre o încercare de pregătire a declarării autonomiei Ținutului Secuiesc, speculații iscate tocmai din cauza insistențelor Comisiei de la Veneția ca discuțiile să rămână confidențiale. Astfel, fără să știm despre o eventuală modificare, am fi puși în fața faptului împlinit.

Articolul 1 din Constituția României prevede că:

(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.
(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

Nu vor să se specifice ce instituție reprezintă fiecare putere în stat

Comisia de revizuire a Constituției a adoptat, în 10 iunie, un amendament formulat de senatorul PNL Tudor Chiuariu care stipulează că puterea legislativă este reprezentată de Parlament, puterea executivă – de Guvern și puterea judecătorească – de ÎCCJ și celelalte instanțe judecătorești.  Reprezentanții Comisiei de la Veneția au recomandat membrilor Comisiei de revizuire a Constituției să renunțe la acest articol.

“Este o discuție care s-a purtat și aici – dacă puterea executivă este desemnată că fiind strict Guvernul, atunci unde este președintele, fiind evident că președintele are atribuții de natură executivă foarte clare?  Recomandarea Comisiei de la Veneția este să renunțăm la articolul care descrie cine este exact puterea legislativă, cine este exact puterea executivă și cine puterea judecătorească pentru că, în opinia domniilor lor, este suficientă formă actuală a Constituției”, a spus președintele Senatului, Crin Antonescu.

Preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Toro T. Tibor, a anunţat, miercuri, că în 20 iulie vrea să organizeze proteste în peste o sută de localităţi din Transilvania faţă de proiectul de regionalizare şi pentru obţinerea autonomiei în zona locuită majoritar de maghiari.

Preşedintele PPMT, Toro T.Tibor, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Miercurea Ciuc, că în 20 iulie, la ora 20:00, va organiza o serie de manifestări care se doresc a fi “o presiune” asupra Guvernului şi coaliţiei majoritare care “au planuri măreţe” de reorganizare administrativ-teritorială a României, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Toro a afirmat că în planurile actuale de regionalizare nu figurează o soluţie care să convină şi comunităţii maghiare şi a “atenţionat” Guvernul că “nu acceptă” soluţii care nu sunt agreate şi discutate în cadrul comunităţii maghiare, în special în zonele şi regiunile din Transilvania unde maghiarii trăiesc într-un număr semnificativ.

“În mod concret, există două regiuni care, după părerea noastră, ar trebui să fie în primul rând regiuni administrativ-teritoriale de-sine-stătătoare şi cu statut special. Una din aceste regiuni este, bineînţeles, Ţinutul Secuiesc, a doua este zona de Vest a ţării, numită de noi Partium, unde credem că ar fi corespunzător şi benefic, pentru pacea interetnică şi pentru normalizarea relaţiilor româno-maghiare, o regiune bilingvă cu statut special”, a precizat Toro T.Tibor.

La rândul său, preşedintele executiv al CNMT, Sandor Krisztina, a precizat că aceste acţiuni de protest se încadrează programului “Anul autonomiei”, după cum a fost declarat 2013 de către preşedintele Tokes Laszlo.

“Cred că a sosit momentul să ieşim iarăşi pe străzi şi în această acţiune vrem să-i implicăm şi pe cei care ne-au fost parteneri în ultimii ani, Consiliul Tineretului Maghiar din România, Tinerii Maghiari din Ardeal şi Asociaţia de Tineret a PPMT, “Minta”, îi avem parteneri şi pe CNS şi cred că în afară de ei vor fi şi alţi parteneri sau instituţii. Milităm, de fapt, pentru autonomie, pentru regiuni autonome, în Secuime, Partium sau alte regiuni coerente din România de astăzi. Cred că această acţiune va fi, de fapt, o continuare a protestului care a avut loc la Târgu Mureş pe 10 martie”, a declarat Sandor Krisztina.

Toro T. Tibor a completat că “un principal posibil partener” ar putea fi şi UDMR, ai cărei lideri sunt nemulţumiţi de planul de regionalizare.

“Chiar astăzi i-am adresat o scrisoare domnului Kelemen Hunor. Am încercat să atrag atenţia domnului preşedinte al UDMR că nu putem reuşi decât împreună în a împiedica aceste planuri care sunt foarte periculoase din punctul de vedere al comunităţii maghiare”, a spus Toro, adăugând că doreşte ca, împreună cu acesta, să se pună de acord în problemele actuale ale comunităţii maghiare, privind modificarea Constituţiei, planul de regionalizare al Guvernului, iniţiatvele cetăţeneşti euopene şi pregătirea alegerilor europarlamentare din 2014.

“Sunt probleme acute, pe rol, actuale şi necesită acţiuni comune. Aştept cu optimism un răspuns din partea lui Kelemen Hunor, dar ceea ce este în faţa noastră este 20 iulie şi este vorba de o problematică în care chiar şi UDMR doreşte să iasă pe stradă”, a mai spus liderul PPMT.

Potrivit acestuia, în 20 iulie se preconizează că vor avea loc manifestări de protest în peste o sută de localităţi din Transilvania, unde PPMT are organizaţii şi unde CNMT are forţă organizatorică. “Noi preconizăm între 100 – 200 de localităţi. Cerem 20 de minute din viaţa fiecărui cetăţean care doreşte să fie parte la această manifestare”, a afirmat Toro, adăugând că numărul acestora ar putea fi mult mai mare dacă li se vor alătura UDMR şi Consiliul Nţional Secuiesc “care este purtătorul de drapel al autonomiei Ţinutului Secuiesc”.

miting autonomie maghiari Targu Mures

*

 

*

 


Categorii

1. DIVERSE, Destramare teritoriala? (Regionalizare, autonomie), Razboiul impotriva Romaniei, Revizuirea constitutiei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

19 Commentarii la “CEL MAI GRAV: Surse De Ce News: Comisia de la Venetia ar fi cerut RENUNTAREA la ARTICOLUL 1 din CONSTITUTIE, adica renuntarea la SUVERANITATE si la STATUL NATIONAL!

  1. http://www.cotidianul.ro/premonitia-politica-a-parintelui-arhimandrit-justin-parvu-217795/

    nu vreau sa perpetuez presupusele proorocii ale Pr. Justin, de a caror veridicitate nu ma pot pronunta, insa se pare ca s-au gasit altii care sa incalece pe orizontul de asteptare deschis de ele, pentru a croi drum viitoarelor posibile scenarii destinate spatiului geopolitic romanesc si adiacent.

  2. @ k:

    Da, am remarcat si noi articolul generalului de Securitate Rogojan care, pe langa faptul ca se foloseste cu multa nerusinare de numele unui duhovnic chinuit si haituit de acea Securitate, gand la gand cu anumite cercuri extremiste, viseaza (si propaga/provoaca?!) la “urgia” unui razboi civil … Asa inteleg unii ideea de “profetie care se autorealizeaza”. Adica se confisca talhareste un presupus cuvant al unui om duhovnicesc ajuns oricum sa fie terfelit pe taraba tuturor tabloidelor si este transformat intr-o “premonitie politica” (ce oribil!) si târît in mocirla jocurilor politice neo-securistice. Asta daca nu cumva batranul securist nationalist nu stie cumva ceva ce noi nu stim, cand se refera la originea acestui cuvant:

    “rezultatul unei analize bine articulate, cu estimări ce trec din ceaţa posibilului în clarobscurul probabilităţii.
    Biserica Ortodoxă Română este, de o vreme, activă în culegerea şi procesarea informaţiilor, îndeosebi a celor relevante în planul evoluţiilor geopolitice. Sursele de informaţii ale bisericilor sunt printre cele real competitive, iar prevestirea părintelui arhimandrit Justin Pârvu ar trebui înţeleasă ca rezultat al unei lucrări cât se poate de laice“.

    Serios?! Si cumva a fost implicat domnia sa ori oamenii sai “de bine” in aceasta “lucrare”?

    Nu ne miram ca unii tot viseaza de cativa ani la un macel romano-roman si nu stiu cum sa instige mai bine ca sa le iasa o data scenariul sangeros. Doamne, pazeste-ne!

  3. Pingback: Vicele Dragnea: propune regiune BRASOV-HARGHITA-COVASNA si merge fara “idei preconcepute” sa dezbata REGIONALIZAREA la Baile Balvayos, Covasna - Recomandari
  4. Cred ca o mica sansa de salvare a tarii ar fi infiintarea unui partid eurosceptic,care sa propuna iesirea Romaniei din uniunea politica si economica numita UE.Ceva ca in Germania,unde un partid similar e creditat cu 19% sau mai mult sustinere,in pofida atacurilor dezlantuite ale politicienilor si media mainstream.

    http://adevarul.ro/international/europa/un-nou-partid-eurosceptic-fost-infiintat-germania-consideramca-angela-merkel-greseste-spune-nu-exista-alternativa-1_513e734100f5182b85f7af45/index.html

    Dau si eu din adevarul ( sic ),desi informatia o gasisem initial pe vocea rusiei.

    Un astfel de partid nu ar mai avea cum sa reprezinte interesele SUA si UE,chiar daca ar incerca sa-l paraziteze initial si sa-l deturneze mai tirziu.
    Ar avea acces la mass-media,ar putea arata adevaruri despre UE,pierderea suveranitatii,statutul de colonie,pierderea libertatilor de exprimare,credinta,familiale ale crestinilor in defavoarea homosexualilor,crize economice artificiale,state politienesti,moartea inceata dar sigura a democratiei….cred ca ar intra si in Parlament,ar putea capta nemultumirile oamenilor.

    Daca liderii acestui partid ar fi si oameni ai Bisericii,care se vindeca prin tainele ei,care se spovedesc des si se impartasesc ( s-ar putea lua legatura cu preoti de incredere in acest sens,pentru recomandari ) care nu pot fi cumparati cu usurinta,nici santajati,cu dragoste de tara si de neam…poate,poate mai intirziem avalansa ce sta sa vina.

  5. @sherlock:

    Singura actiune care ar putea face oarece diferenta este cea de la firul ierbii – dar chiar si aici trebuie atentie, ca a existat o manipulare inclusiv de acest gen (vezi Noua Republica). Nu partide, nu organizatii care sa inceapa sa emita prin mass-media si asa, prin impactul tele-mediatic, sa inceapa sa schimbe ceva. Acest gen de actiune colectiva, dependenta de resurse majore, de vizibilitate la centru, nu ar fi altceva decat inca o diversiune, inca o manipulare, inca o amagire. UNA SI MAI MARE. Si tipic ANTIHRISTICA. Am scris de nenumarate ori de capcana miscarilor si partidelor “anti-sistem”, pregatite si scoase din joben la momentul potrivit, nicidecum deturnate doar mai tarziu. Nimeni nu poate astazi sa razbeasca intr-un mod sistematic (nu doar accidental) la acest nivel central-mediatic, cel putin la noi, decat daca are dezlegare de la “sistem”.

    Sigur, pot exista si chiar sunt initiative care sa nu fie generate de intestinele puturoase ale servicaraielor. Ele nu se vor remarca insa prin lozinci strigate in gura mare, nu vor avea succes mediatic si nici nu vor fi lasate sa ajunga la vreo vizibilitate. Asta ne e crucea, sa ne-o asumam si sa nu ne ducem dupa diversi fluierasi care vor sa ne inece ca sobolanii in apa.

  6. Nu-i comisia de la Istambul? A… Altă -Înalta Poartă-

  7. Intrarea în UE a fost mai mult decît o prostie. A fost o nerozie demențială. Și pe vremea lui Horea au fost românii în Europa imperiul AU.

  8. @ Nelu:

    A fost un ordin, la care acum se incoloneaza pana si Serbia, care, atunci cand a miscat in Front, a fost si bombardata si dezmembrata, si batjocorita. Nu aveai ce sa faci. Tot aici ajungeam, tot rau era. Altceva era daca aveam conducatori care sa negocieze in interesul poporului, iar nu sa stea in genunchi si mai rau de atat pt propriile lor interese. Acum… sa fim atenti mai degraba la diversiunile care vor flutura stindardul anti-UE. De acum lucrurile se complica si mai tare!

  9. @ admin

    Si totusi trebuie incercat,in sensul celor spuse :

    ” Daca liderii acestui partid ar fi si oameni ai Bisericii,care se vindeca prin tainele ei,care se spovedesc des si se impartasesc ( s-ar putea lua legatura cu preoti de incredere in acest sens,pentru recomandari ) care nu pot fi cumparati cu usurinta,nici santajati,cu dragoste de tara si de neam…poate,poate mai intirziem avalansa ce sta sa vina.”

    Adica cu crestini adevarati,oameni care se vindeca prin tainele Bisericii,nu ” teologi” gen Baconski sau altii,angajati ai companiei Pilat s.r.l

    Ceva in genul celor scrise de Alexandru Nemoianu in Fragmente din vremea persecutiilor – despre modelul existential romanesc :

    ” In momentul de fata,alipirea de adevar inseamna poate ultima sansa de a ne pastra conditia umana,de a nu cobori intr-o bezna atit de infricosatoare ca nici nu este bine sa ne gindim la ea.Este ceasul al 12-lea,ar trebui sa ne adunam,ar trebui sa ne aducem aminte ca secularismul,care parea de neinfrint,a cazut doar cu doua mii de ani in urma, cind 12 pescari au indraznit sa spuna ce era de spus:” Crezut-am,pentru aceea am si grait ” !

    …aceasta fiind prin 2007.

    Evident ca o sa fie un atac dezlantuit al politicienilor si mass-media,cum am scris in mesaj ( se specifica in cel de pe vocea rusiei,pe care nu-l mai gasesc )…dar si aceasta va fi ca un fel de reclama.

    Accesul,chiar si limitat la media,va fi dupa intrarea in Parlament ,daca cel putin 7 % din oameni,Rusia si Dumnezeu hotareste asa,
    ( pina atunci raminind Internetul,firul ierbii,de la om la om,poate si ceva ziare )atunci se pot spune mai multe,cu atentie totusi.

    Evident ca trebuia sa existe si miscarea la firul ierbii care sa-i faca cunoscuti si pe cei care au curajul sa iasa in fata si poate sa se sacrifice.

    Chiar daca sistemul va constitui si el partide anti-UE…tot va fi bine cumva,trebuie sa vorbeasca impotriva UE daca sint anti-UE, trebuie sa mai
    spuna si ceva adevaruri la inceput,ca vor deturna apoi spre violente sau altceva inselator,nu-i de mirare….noi luam prima parte si aratam oamenilor capcanele din cealalta.

    Daca nu incercam,murim 100% garantat si in viteza mare.

  10. @sherlock:

    Bun, si cum, si cine? Sau ne vom simti mai protejati daca statuam la modul teoretic ca da, e bine sa fie un partid, e bine sa existe o actiune? Si suntem asa siguri ca nu ne vom duce dupa cei falsi?

  11. @ sherlock:

    E bine sa ne folosim mai judicios spiritul “detectivistic”, zis si discernamant in Ortodoxie, si sa nu ne luam, la vremea aceea (foarte apropiata!) dorintele drept realitate. Nu Baconschi, care nici macar parlamentar n-a putut sa se faca si nici alti de acest tip nu sunt pericolul mare – ei, de altfel, vor ramane mereu pro-UE si pro-… orice. Mai bine sa avem atentie la… neatentie, vorba unei emisiuni de pe vremuri! Repetam: asta exact si anume CURSA care se pregateste acum, inclusiv de/prin unii de prin vecinatate care pun la cale miscari… cu voie de la stapanire; si se pregateste inclusiv prin mediatizari pozitive si insistente foarte suspecte in presa nationala ale anumitor zone pana acum marginale. Haide sa mai si cercetam si reflectam, frate, ca doara suntem patiti si am vazut multe!

  12. @ admin

    Nu sintem siguri ca ne vom duce dupa cei buni,dar macar acestia exista,si apoi sintem crestini ( nu ? ) care ar trebui sa aiba discernamint,dupa cum spune admin2,mai sint si duhovnici care pot sesiza adevarul…

    @ admin2

    Nu iti face griji,ramin pe forum pina atunci,scotland yardul e cu voi ( glumesc )

  13. @ s.h.:

    Exista, dar sunt putini si nu se baga in troaca sau, daca se baga, sunt inghititi repede. Cum am mai zis, cine e cu ei… e imediat discreditat in ultimul hal, neutralizat si/sau… luat cu duba. Si nu se solidarizeaza nimeni cu el!

  14. Tu poate ramai aici pana atunci, dar pentru noi nu garanteaza nimeni…

  15. @ admin2

    Nu scapa nimeni dintre noi,doar stiti ca CIA si americanii au cite un file pentru fiecare cetatean al acestei planete,si nu de azi de ieri.Comunistii,nazistii si toti ciudatii lumii,palesc in comparatie cu acestia.

    Cum spunea cineva:

    ” I mean the whole premise that they are combating terrorism is laughable. More people die in bathroom accidents in the US each year than die from terrorism since 1945. Terrorism is probably 1% of their concern, the other 99% is politics, is economics, is business.”

    Ipoteza ca ei (NSA,CIA ) ar combate terorismul e de ris.Mai multi oameni mor in baie in SUA in fiecare an decit datorita terorismului,in toti anii din 1945 incoace.Terorismul este poate 1% din ingrijorarile lor ( teroristii rai adica,caci aceia buni care au comis 9/11,libia,siria,londra….aceia sint ai lor,si sint buni )…celelate 99 % procente sint politica,economie,afaceri.

    M-am consultat si cu doctor Watson despre ce am vorbit aici,si el spune ca ar mai fi sanse mici.Daca inchisoarea UE si Nato ar fi fost 100 % sigura pentru romani,atunci nu s-ar mai chinui sa stipuleze in Constitutie ca Romania face parte din ele,si sa combata astfel democratia politica si libertatea de alegere a oamenilor…or sti ei ceva.

    Poate are si Rusia un cuvint de spus,poate si Dumnezeu…oricum pe termen mediu sint de acord cu voi,nimeni nu mai poate sa li se opuna apusenilor condusi magistral de Ana si Caiafa ( la butoane ),Rotschild si fiii la finantare si Pilat srl autohton la executie,dupa care repede se spala pe miini.

    PS.Poate ar trebui sa luati legatura si cu altii care lupta pentru libertate si valori umane si dumnezeiesti,din alte tari,poate cei de la GlobalResearch,
    9/11 Truth Movement ( sint acolo mii de savanti de la universitati prestigioase din SUA si intreaga lume,alti oameni valorosi.. ),Adrian Salbuchi in Argentina…va ajutati unii pe altii,chiar si in caz de represiune,daca ai nostri nu mai reactioneaza,zic si eu,nu stiu daca este bine.

  16. Domnul a lasat popoare si nu babilonia.

  17. Pingback: IMPERIALISM BUDAPESTAN DEZLANTUIT. Vicepremierul maghiar Semjen Zsolt: UNGARIA SPRIJINA AUTONOMIA CU TOATA GREUTATEA SA. Zsolt deplange TRATATUL TRIANON si REFUZA DIALOGUL CU JURNALISTII ROMANI/ Oficial al MAE: intalnirea de la BAILE TUSNAD sunt ca o SEDI
  18. Pingback: “Marele mars al secuilor” si cu participarea JOBBIK si a detasamentelor GARZII MAGHIARE. Obiectivul: “AUTONOMIE CA IN ANII ’50″. Liderii secui AMENINTA din nou cu NESUPUNEREA CIVICA SI PROTESTE si cheama guvernul ORGAN al UNG
  19. Pingback: A CUI MAI ESTE ROMÂNIA? PENTRU CINE SE FACE REGIONALIZAREA? Dinu Giurescu si Octavian Hoandra la Jocuri de putere [VIDEO] despre FRAGMENTAREA TARII, VANZAREA PAMANTURILOR, RETROCEDAREA SATELOR… - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare