Ilie Serbanescu: Hidroelectrica, ”baietii destepti” si STRATEGIA DIVERSIONISTA A FMI-UE/ Transelectrica reia EXPORTUL DE ENERGIE

28-02-2012 3 minute Sublinieri

Jeffrey Franks Hidroelectrica

 

Abjecţia la care FMI a ajuns să se dedea în România depăşeşte limitele imaginabilului. Ultima dintre expresiile cele mai dramatice în acest sens este diversiunea pusă la cale în cazul aşa-numiţilor „băieţi deştepţi” din energie. Existenţa acestora în sistemul energetic românesc este produsul combinat a doi factori: predilecţia pentru furt a unora dintre autorităţile române, care sunt gata să-şi vândă şi ţara, şi sufletul pentru îmbogăţirea personală şi a grupurilor din care fac parte; cadrul ideal creat acestora în domeniul în discuţie de impunerea de către Comisia de la Bruxelles a aşa-zisei liberalizări a pieţei de energie, în ciuda inexistenţei condiţiilor (un singur producător – statul – care nu putea concura cu sine şi complementaritatea, şi nu concurenţialitatea, în acoperirea consumului a energiilor produse din surse hidro, termo şi nucleare ).

De­cretarea liberalizării la presiune externă a permis apariţia ins­ti­tu­ţională a aşa-numiţilor „traderi”, in­termediari care să cumpere ieftin şi să vândă scump şi care, nu întâmplător, s-au năpustit doar pe energia produsă ieftin (cea hidro), valorificând-o către consumatori interni şi externi, în propriul profit şi bineînţeles al celor care le înlesnesc accesul la borcanul cu miere.

De „băieţii deştepţi” („traderii” cu pricina) se ştie de la apariţia lor în 2004-2005. FMI a monitorizat în permanenţă România. N-avea cum să nu ştie de existenţa lor. Oricum, de la începutul lui 2009 are acord de îm­prumut cu România, mo­ni­torizând-o oficial şi la sânge. Este o abjecţie în sine să-i „descopere” abia la sfârşitul anului 2011 şi, culmea!, să se apuce de îndată să plângă pe umărul poporului român de paguba pe care aceştia au ajuns să i-o provoace, calculându-i şi dimensiunea! Să te faci pur şi simplu timp de ani de zile în plină criză că nu-i vezi şi apoi deodată să storci lacrimi de crocodil de mila poporului român este nu numai suspect, dar miroase foarte urât.

A cere imperativ, la spartul târgului, statului român ca Hidroelectrica să renegocieze imediat contractele cu „băieţii deştepţi” este o crasă diversiune, la care s-a recurs  în cu totul alte scopuri decât acela de a rezolva problema. Se miza pe faptul că respectivele contracte au fost întocmite beton de „băieţii deştepţi” şi că aceştia nu vor accepta nici o renegociere, îndeosebi a preţurilor care constituiau esenţa afacerii. Dar, şi dacă acceptau, farsa era făcută, şi acţiunea pentru scopul propus putea continua.

Hidroelectrica nu este o fabrică de blugi. Şi era nevoie de niscai scene de teatru pentru scopul de fapt urmărit: acela de a o împinge în mâinile capitalului străin, ai cărui agenţi de vânzări sunt FMI, Banca Mondială şi, mai nou (şi cu mare neruşinare), Comisia de la Bruxelles, care se dă ipocrit apărătoarea concurenţei loiale şi a regulilor de bună conduită în afaceri, în timp ce pe dedesubt joacă precum o biată agentură franco-germană în detrimentul periferiilor estice. Hidrocentralele constituie cel mai profitabil segment de producere a energiei.

Dar, pe de o parte, sunt un monopol natural, căci amplasamentele hidroenergetice favorabile sunt dar de la Dumnezeu, iar, pe de altă parte, valorificarea lor se face cu mari eforturi financiare şi umane, şi deci trebuie să aparţină în veci celor cărora le-a lăsat Dumnezeu acest dar şi celor care au făcut aceste sacrificii materiale şi umane, adică românilor, şi nu capitalului străin.

Pentru a pune pe tavă străinilor hidrocentralele româneşti, FMI şi ceilalţi demolatori ai energeticii şi economiei româneşti aveau nevoie nu doar să dea din gură că statul român este incapabil şi incompetent, dar şi să arate că acesta trage în piept poporul român.Şi au considerat că farsa cu „băieţii deştepţi” le-ar putea veni mănuşă! Că doar nu erau să facă vreun bine statului român punându-l să-şi distrugă hoţii, ci doar un rău, forţându-l să se distrugă pe el însuşi.

Şi au scos farsa din sertar după atâţia ani pentru că statul român n-a fost niciodată mai la ananghie decât este acum, tocmai în urma acţiunii concertate din timpul crizei a demolatorilor săi!

Transelectrica anunta ca, incepand de vineri, nu a mai limitat livrarile de energie electrica la export, avand in vedere scaderea consumului intern si cresterea rezervelor de combustibil in centralele termoelectrice si a debitelor afluente pe Dunare si pe unele rauri interioare. Totodata, Transelectrica intentioneaza sa nu mai limiteze livrarile la export nici in viitor, daca situatia se va mentine.

Astfel, comparativ cu zilele lucratoare din saptamana 13-17 februarie, in perioada 20-24 februarie se constata o scadere a consumului mediu intern brut cu circa 360 MW. In ceea ce priveste evolutia consumului in perioada 27 februarie – 2 martie, Transelectrica estimeaza, pe fondul unei prognoze de usoara crestere a temperaturii, un consum mediu intern brut de 7.500 MW, cu circa 260 MW mai mic fata de valoarea inregistrata in ultimele saptamani.

Potrivit Transelectrica, in zilele lucratoare 20-24 februarie, rezerva tertiara rapida a crescut, ca urmare a refacerii stocurilor de carbune, pacura si cresterii debitelor pe raurile interioare si pe Dunare (media valorilor rezervelor la ora de varf a crescut cu circa 620 MW in raport cu saptamana 13-17 februarie). Guvernul a adoptat in sedinta din 14 februarie hotararea prin care exporturile de energie pot fi sistate.

Hotararea de Guvern privind adoptarea unor masuri de siguranta pe piata de energie electrica prevede ca “in perioada 16 februarie – 15 martie 2012, Compania Nationala de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., in calitate de operator de transport si de sistem, poate sa limiteze sau sa sisteze livrarile de energie electrica la export prin limitarea capacitatilor de interconexiune conform unei proceduri avizate de ANRE”.

Directorul general al Transelectrica, Octavian Lohan, a declarat ulterior ca Romania s-a contruntat cu cel mai mare consum de curent in aceasta iarna si ca peste aceasta s-a suprapus si o crestere a exportului, astfel ca a fost necesara o reducere a acestuia, pentru a nu pune in pericol sistemul energetic national.


Categorii

1. DIVERSE, Acordul cu FMI, Articolele saptamanii, Batalia pentru resurse, Criza preturilor, criza alimentara, ILIE SERBANESCU, Razboiul impotriva Romaniei, Tradatori si lichele

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “Ilie Serbanescu: Hidroelectrica, ”baietii destepti” si STRATEGIA DIVERSIONISTA A FMI-UE/ Transelectrica reia EXPORTUL DE ENERGIE

  1. Pingback: GUVERNUL UNGUREANU SI VANZAREA ROMANIEI: instrainarea ultimelor resurse si companii STRATEGICE, vinderea TERENURILOR bucata cu bucata - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  2. Pingback: ILIE SERBANESCU: Romania, pe treapta cea mai de jos a COLONIALISMULUI VESTIC, teren al EXPERIMENTELOR SOCIALE (si video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  3. Pingback: Ilie Serbanescu: DACA ROMANIA CONTINUA PROGRAMUL/ FMI, VA RAMANE IN CRIZA PE VECI! Premierul Ponta la Viena, “capitala economiei romanesti”… [VIDEO] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: Lovitura Hidroelectrica: DENUNTAREA CONTRACTELOR CU BAIETII DESTEPTI. “Cel mai spectaculos fenomen al economiei romanesti” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: Acad. Dinu C. Giurescu: SE FALIMENTEAZA TARA, SE DISTRUGE STATUL, SUNTEM TRANSFORMATI IN COLONIE (video). Gardienii corectitudinii politice reactioneaza, atacandu-l pe academician pentru ”NATIONALISMUL IZOLATIONIST” - Razboi întru Cuvânt - Recomanda
  6. Pingback: REPUBLICA PROCURORILOR si pericolul pierderii increderii in democratie - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare