Ilie Serbanescu: ROMANIA HĂRTĂNITĂ SI, IN CURAND, DEZMEMBRATĂ DE PUTERILE COLONIALE/ Privilegiatii si marginalizatii REGIMULUI NEOFANARIOT (analiza)

11-09-2012 10 minute Sublinieri

sursa desen

Prin intervenţia politică directă şi determinantă în desfăşurarea referendumului din 29 iulie, puterea colonială şi-a dat, culmea!, şi peste propria mână. În cauză a fost fuga sa de responsabilitate! Nerecunoscută oficial, deşi e vizibilă de la o poştă, disfuncţia organică a economiei şi, prin incidenţă, chiar a societăţii din România este că, în timp ce decizia a ajuns integral la capitalul străin, administrarea a fost lăsată de acesta, într-o evidentă fugă de responsabilitate, fostului deţinător al deciziei, statul român, probabil din motive de costuri. Aşa ceva nu poate însă funcţiona! După cum se şi vede!

În general nu este posibil, pentru că acela ce administrează nu poate face practic nimic dacă nu are în mână decizia. În structurile corporatiste, problemele se rezolvă prin delegarea deciziei către administrator, acţionarul păstrându-şi practic decizia doar în privinţa confirmării/infirmării administratorului. Dar totul devine nefuncţional dacă administratorului nu i de dă de fapt nici o decizie la dispoziţie. Iar disfuncţia majoră în România se adânceşte tocmai pe măsură ce statul tot pierde poziţii, pârghii şi instrumente de acţiune ce trec la capitalul străin care, evident şi pentru Grivei, nu doreşte să preia administrarea.

După intervenţia puterilor coloniale în desfăşurarea referendumului din 29 iulie, disfuncţia va tinde să se adâncească nu doar ca urmare a unor noi deposedări de poziţii şi instrumente ale statului, dar şi în urma unor paşi conştienţi înapoi din partea reprezentanţilor acestuia pe principiul „ce, tu să dictezi şi eu să iau castanele din foc“?! Cu alte cuvinte, la fuga de răspundere a capitalului străin prin nepreluarea administraţiei, se va răspunde tot cu fugă de răspundere. Si nu se va mai întreprinde mai nimic sau totul alături de drum! Astea nu-s poveşti! Delăsarea şi excesul de zel sunt cele mai teribile arme ale sclavilor împotriva stăpânilor nesăţioşi.

În mod normal, ţinând cont de faptul că drum de întoarcere nu mai este, soluţia ar fi, în situaţia dată, preluarea administraţiei de către deţinătorii deciziei. Dar, vai!, este un proces greu, cu asumare de sensibile şi dificile responsabilităţi şi, bineînţeles, extrem de costisitor şi foarte probabil fără cine ştie ce rezultate. Actualii deţinători străini ai deciziei în economie au cumpărat-o de la români cu vreo 5-6 miliarde de euro, adică aproape gratis. Administrarea ar costa însă vreo câteva zeci de miliarde de euro anual. Este foarte posibil să nu-şi scoată banii!Capitalul străin extrage anual din România, fără vreo greutate, circa 30-40 de miliarde de euro prin aşa-numitele „preţuri de transfer“, respectiv prin subfacturarea a tot ceea ce livrează afară din România şi suprafacturarea a tot ceea ce aduce din afară în România, operaţiune prin care se dublează practic transferul de sevă economică spre străinătate. Acest transfer imens ar putea fi compromis în parte de costurile preluării administrării.

Ca atare, puterile coloniale vor încerca să perpetueze sistemul din prezent: lăsarea administrării în seama unor vătafi români, cărora să li se permită a putea fura pe mai departe, căci fără furt n-ar fi interesat nimeni să fie la cârma administrării.

Nenorocirea României este şi că a ajuns membră a Uniunii Europene. În aceste condiţii nu poate avea un singur stăpân colonial. Care, bun sau rău, măcar s-ar comporta cu România precum cu o proprietate proprie, anume cu grija de a nu o exploata şi alţii! Ca o colonie a Uniunii Europene – un imperiu prost organizat şi gestionat România este însă hărtănită de toţi, inclusiv de colonialişti de gradul trei şi patru, vărgăleţi în toată regula.

Si, având în vedere că, o dată cu finalizarea actualului acord cu FMI-UE, deposedarea statului de tot ceea ce reprezinta prerogative şi structuri statale se încheie, este de anticipat un haos de decenii în spaţiul numit România sau cum se va mai numi acesta. Sau cum se va mai numi, pentru că acest haos, generat obiectiv de disfuncţia organică decizie/administrare, va împinge puterile coloniale, care mai sunt şi multe, să dezmembreze România, dacă nu cumva, aşa după cum există unele indicii, au deja un proiect pregătit în acest sens.

În perioada fanariotă, între 50 şi 80% din cheltuielile totale ale statului mergeau către Poartă, fiind alocate haraciului, mucarerului, ruşvetului şi altor plăţi neo­fi­ciale [1]. Un alt procent important mergea pentru plata datoriei publice. Ca atare, cheltuielile pentru bunuri şi servicii publice erau neglijate sau lăsate în voia localităților. Multe dintre funcțiile oficiale – dregătoriile- nu presupuneau un venit fix, ci dregătorii percepeau diferite taxe care nu ajungeau în vistieria statului.

Această perspectivă istorică ne poate ajuta să înțelegem cine sunt privilegiații şi cine sunt marginalii în ultimii ani în România. Precum în perioada fanariotă, întâietate are profitul. Urmează apoi presiunile pe bugetul de stat de a reduce cheltuielile, mai ales că statul are de rambursat noi datorii. În consecință, cetățenii de rând au suportat în recesiune două presiuni : pe de o parte ca angajați cu venituri şi program de lucru incert- obiectivul angajatorului fiind menținerea profitului, pe de altă parte ca beneficiari de bunuri publice mai rare.

Cultura întâietății profitului presupune atomizarea muncii până la un nivel la care indivizii negociază individual cu angajatorul pentru orele lor de muncă dar angajatorul poate selecta liber dintre mii de solicitanți. O astfel de atomizare se realizează prin slăbirea puterii sindicatelor, favorizarea muncii prin contracte pe perioadă determinată, part-time sau prin prevederile legii  zilierilor. Relația de muncă nu mai vizează relația cu o comunitate sau responsabilitatea pentru asigurarea unui nivel de subzistență angajatului. Relațiile de muncă devin cu atât mai impersonale cu cât angajatorul nici nu mai recrutează direct forța de muncă ci apelează la agenții de muncă temporară.

Criza a însemnat consființirea unor privilegii pentru marile companii din România şi top managementul acestora, privilegii încetățenite prin legislația care favorizează angajatorii şi investitorii străini:

–     Deşi salariile reale ale angajaților au scăzut, profiturile marilor companii au crescut în criză.

–     Impozitarea veniturilor are un caracter parțial regresiv în România, cea mai mare povară fiind suportată de angajații cu venituri medii.

Marginalizați se pot considera angajații din economie:

–     Salariile lor au scăzut în termeni reali în perioada recesiunii.

–     Munca lor a fost segmentată prin legislația muncii de dreapta.

 Salarii în scădere, profituri în creştere în recesiune

Tabelul de mai jos arată evoluția veniturilor nete în economie per gospodărie, pe percentile, în perioada recesiunii, conform datelor Eurostat.  Pentru grupele superioare de venit, reducerea salariilor bugetarilor, şomajul tehnic sau pierderea locului de muncă, reducerea primelor sau a surselor de venit din activități independente au condus la situația în care veniturile reale după patru ani de recesiune sunt mai mici decât în 2007.

Pentru nivelurile foarte joase de venit, Institutul Național de Statistică (INS) înregistrează contravaloarea consumului de produse agricole din resurse proprii. Pentru decila 1 de pildă, Institutul de Statistică lua în 2009 în calcul 45.3% din veniturile familiei ca provenind din consumul de produse agricole de producție proprie. Acest procent rămânea ridicat chiar şi pentru decila 4 de venit, la 20.7% din veniturile totale. Veniturile din prestații sociale reprezintă o altă componentă importantă a veniturilor din decilele inferioare, atingând şi 32% din venitul familiei (decila 4). Pentru cele mai reduse categorii de venit, autoconsumul, prestațiile sociale, introducerea pensiei minime şi mărirea salariului minim au reprezentat o supapă pentru a evita scăderea veniturilor în criză. Nu acelaşi lucru se poate spune însă despre “clasa mijlocie”- gospodăriile cu două salarii din decilele superioare.

Situația veniturilor în criză este complicată de creşterea fenomenului muncii la negru. Conform Consiliului Fiscal, ponderea angajaților care muncesc fără forme legale a crescut de la 24.1% în 2007 la 35.3% în 2011. [2] Pe de o parte, măsura neraportării veniturilor permite angajatorului să plătească salarii relativ mai mari față de ce ar putea plăti suportând toate costurile. Pe de altă parte, angajații care acceptă munca fără forme legale nu sunt protejați în fața angajatorului, riscând să nu îşi primească salariul, să îl primească diminuat sau să muncească mai mult pentru sumele promise.

În ceea ce priveşte stabilitatea salariului şi a locului de muncă, soarta angajaților din multinaționale nu era cu mult mai bună decât cea a angajaților din restul economiei. Un studiu PwC realizat în 58 de mari companii din România arăta că profitul brut anual per angajat fusese în România în 2008 de 2.910 euro, dar concedierile  generaseră o creştere a profitului. Mediana profitului brut per angajat în 2009 în România fusese de 5.898 de euro față de 5.472 de euro în filialele din Europa de Vest ale aceloraşi companii [3]. Multinaționalele din România nu au ezitat însă să reducă personalul pentru a-şi creşte profitatibilitatea. Angajatorii au profitat de criză şi pentru a negocia salarii de pornire mult mai mici:  conform unui studiu Paylogic citat de Ziarul Financiar, “fata de primele sase luni ale anului 2008, pentru primele sase luni ale lui 2009, numarul angajatilor noi cu venituri de peste 1.000 de euro a scazut cu 86,8%”. [4]

Tabelul de mai sus arată estimări asupra veniturilor celor mai bogați 1% dintre români. Aceste estimări sunt însă conservatoare, anchetele statistice asupra bugetelor familiilor nereuşind de regulă să surprindă veniturile celor mai bogați cetățeni. O altă anchetă INS, asupra salariilor, arăta că în octombrie 2011 erau 190.000 de români cu salarii brute mai mari de 5.000 de lei pe lună (salarii nete de 3.500 RON).  În jur de 90% din salariile mari din economie sunt concentrate în mediul privat, deşi sectorul bugetar cuprinde aproximativ 25% din angajații cu normă întreagă din economie. Ancheta salariilor din octombrie 2010 arăta că dintre cei 205.000 de salariați ce câştigau peste 4.000 RON lunar brut , aproape 30.000 erau personal bugetar. Din grupa de salarii de peste 8.000 RON brut, personalul bugetar reprezenta 10%, iar în grupa de salarii 4.000- 8.000 RON, personalul bugetar reprezenta 15%.  [5]

Cele mai mari salarii din economie merg însă către cetățeni străini. Se estimează că sunt 10.000 de manageri străini în companiile multinaționale din România, iar salariile lor însumează 1.2 miliarde de euro. [6] Echivalentul a 1.2 miliarde de euro îl reprezintă salariile anuale a 250.000 de profesori ce încasează un salariu lunar de 400 de euro. Pachetele salariale ale managerilor străini includ locuințe de serviciu, taxele pentru şcoala privată a copiilor, vizite periodice in țara de origine si asigurări medicale în clinici private.

Managerii din România sunt privilegiați în raport cu managerii din Vestul Europei din perspectiva costului relativ redus de trai dar şi a fiscalității reduse asupra veniturilor. “Creşterile salariale pe pozitii de management, stagnarea preturilor la imobiliare si recesiunea economica de pe pietele intenationale au propulsat Romania pe locul 8 lume in functie de puterea de cumparare a managerilor”, nota Ziarul Financiar, citând un studiu realizat de compania de consultanta in management Hay Group.[7]

Privilegiile pentru manageri rezultă şi din caracterul regresiv al impozitării în România. Beneficiind de asigurări medicale private deductibile din impozitul pe venit şi având obligația de a plăti contribuții de pensii doar pentru veniturile care echivalează cinci salarii medii brute pe economie, managerii cu venituri foarte mari încasează un salariu net procentual mai mare din salariul brut decât salariații cu venituri medii. În cazul salariaților cu venituri mici există o serie de deductibilități fiscale care limitează impozitul. În final însă, persoanele cu venituri medii suportă , procentual, din salariu, cele mai mari impozite şi contribuții.

În vreme ce salariile scădeau în termeni reali în România, majoritatea companiilor listate la Bursa de la Bucureşti anunțau profituri mai mari în 2011. 48 de companii din cele 72 de companii listate raportau venituri în creştere iar profiturile cumulate creşteau cu 62%. [8] Firma Spedition UMB a lui Dorinel Umbrărescu realiza profituri de 182 milioane de lei în 2010 şi 161 milioane în 2011. EuroConstruct Trading98 realiza profituri de 82 de milioane de lei la afaceri de 270 de milioane de lei în 2010 iar în 2011 profitul era de 38 milioane de lei. [9]

Creşterea profiturilor în recesiune nu viza însă toate companiile din economie, aşa cum nu toți angajații din economie îşi vedeau salariile tăiate sau diminuate în termeni reali. Creşterea profiturilor depindea de două seturi de privilegii: statutul de investitor străin şi legislația şi fiscalitatea redusă ce favorizează marile companii precum şi contractele cu statul sau accesul la “dregători” în cazul firmelor locale. În vreme ce Spedition UMB sau EuroConstruct Trading98 realizau marje de profit foarte mari în recesiune, CNADNR înregistra un deficit record de 1.35 miliarde RON în 2009- deficit acoperit din taxele plătite de angajați.

 Mecanismele marginalizării

Prin modificările aduse Codului Muncii, Legii Dialogului Social şi prin Legea Zilierilor, Guvernul PD-L a susținut, la recomandarea FMI şi a Băncii Mondiale, o politică de flexibilizare a pieței muncii.  Chiar înainte de schimbările legislative din 2011, angajatorii români crescuseră cu 20.25% în 2010 numărul contractelor cu timp parțial pe perioadă nedeterminată, cu 35.78%  numărul contractelor pe perioadă determinată cu normă întreagă şi cu 59.75% numărul contractelor pe perioadă determinată cu timp parțial (conform raportului anual 2010 al Inspecției Muncii). Aceste mecanisme legale permiteau marilor angajatori să dispună de forța de muncă în aşa măsură încât să mențină profitabilitatea în criză.

Măsurile de eficientizare ajung pentru marile companii la un control perfect al orei suplimentare de  muncă. Eforturile merg în direcția planificării perfecte a necesarului de muncă şi la reducerea costurilor cu personalul. Pentru angajați în schimb, acest nivel de eficientizare nu are echivalent: un angajat part-time trebuie să facă eforturi substanțiale pentru a combina venituri din mai multe astfel de slujbe şi să suporte cheltuieli suplimentare de transport. Angajații ale căror venituri sunt diminuate în perioada crizei din diverse motive- austeritate, şomaj tehnic, trecerea la program part-time-    trebuie să suporte toate consecințele şi stresul ce rezultă din instabilitatea veniturilor în raport cu cheltuielile fixe ale gospodăriei. Riscul de sărăcie creşte pentru angajați, costurile de găsire a unui loc de muncă în recesiune crescând pe măsură ce slujbele devin mai rare. În tot acest proces, angajații suportă toate consecințele recesiunii, în timp ce companiile mari ce atomizează forța de muncă îşi permit menținerea ratelor de profit.

Nivelul de sărăcie în muncă (in work poverty) a atins cota de 19% în 2011 în România, în creştere de la 17.3% în 2010, conform Eurostat. Nivelul acestui indicator este alarmant: Bulgaria vecină înregistrează o rată de 7.7% iar Ungaria 5.3%.

Nivelul indicatorului este de 15.3% pentru persoanele care muncesc cu normă întreagă dar de 58% pentru persoanele care lucrează part-time. Acest nivel este de asemenea un semnal de alarmă: media acestui indicator pentru persoanele cu muncă part time este de 12.4% în UE-27. Nivelul riscului de sărăcie pentru persoanele care muncesc part-time este aproape dublu în România față de a doua țară din listă, Portugalia, care înregistra un nivel de 32.7% în 2010. Marginalizarea persoanelor cu contracte part-time a fost explicită: vechiul Cod al Muncii reglementa salarizarea persoanelor angajate prin agenții de muncă temporare, stabilind că acestea nu pot fi plătite, proporțional cu munca depusă, mai puțin decât persoanele care depuneau o muncă similară. Guvernul Boc a schimbat această prevedere,  lăsând plata persoanelor angajate part-time la libera negociere a părților.

La nivelul actual de salarizare din România, munca part-time presupune riscul sărăciei. Acest aspect a fost ignorat de guvernanți, care au ascultat sfaturile FMI şi ale investitorilor străini de “flexibilizare” a muncii. Contractele pe perioadă determinată reprezintă acelaşi risc de sărăcie, probabilitatea ca aceste contracte să fie reînnoite în perioade de decline economic fiind foarte redusă. Deputatul PD-L Cezar Preda deplângea recent în Parlament soarta românilor cu contracte temporare suspendate sau care nu vor fi reînnoite. Din poziția recentă de politician de opoziție, Preda critica starea economiei folosind un indicator nou: numărul de contracte reînnoite. Critica lui Preda era ipocrită: cu doar doi ani în urmă  guvernul PD-L deplângea numărul scăzut de contracte de muncă temporare sau part time şi promova legislație pentru facilitatea creşterii numărului acestor contracte.

Guvernul PD-L mai introducea şi registrul zilierilor. La momentul apariției acestei legi, deputatul social democrat Ioan Cindrea critica proiectul considerând statutul de zilier ca o excepție care va transforma anumiți oameni în “sclavi pe moşiile unora”. Atât statutul de zilier cât şi cel de muncitor part-time pun muncitorii în situația riscului de sărăcie. Salariul minim stabilit pentru zilieri, 2 lei/oră, face ca la sfârşitul lunii un zilier lucrând 21 de zile să aibă un salariu minim de sub 350 RON, jumătate din salariul minim pe economie. Nu numai că remunerația minimă este net inferioară celei pentru un angajat cu normă întreagă, dar zilierii se văd lipsiți de  plata unor contribuții de sănătate sau de pensii.

În materie de venituri şi profit, privilegiile şi marginalizarea în societatea românească s-au construit de-a lungul anilor printr-o legislație şi un regim fiscal care favorizează marile companii, managerii lor de vârf, companiile româneşti care au afaceri cu statul şi “dregătorii” din administrație care nu câştigă oficial la fel precum omologii lor din mediul privat ci câştigă alocând privilegiile. 

Cheltuielile pentru protecție socială, educație şi sănătate sunt reduse în România pentru că nivelul taxării a fost redus în încercarea de a atrage investitori străini. Criza financiară a adus datorii suplimentare în condițiile în care nivelul fiscalității nu mai putea să acopere deficitul bugetar. Odată cu noile datorii, un regim de austeritate în care populația şi-a văzut veniturile reduse, a suportat consecințele unor cheltuieli publice mai reduse şi a trebuit să lupte să mențină unele drepturi precum pensiile sau unele cheltuieli publice esențiale în educație sau sănătate.

Marile companii  au avut tot sprijinul PD-L în noi legi prin care costurile lor de personal să fie reduse. Consecința este că sărăcia în muncă a crescut simțitor în România, iar măsurile de dreapta de flexibilizare a muncii fac ca munca part-time să fie sinonimă cu sărăcia.

Regimul fiscal regresiv avantajos persoanelor cu venituri foarte mari a fost de asemenea neatins în recesiune. O impozitare progresivă a veniturilor de peste 5.000 de euro din România ar fi putut duce la evitarea scăderii brutale a salariilor personalului medical sau al profesorilor. Costurile austerității nu au fost împărțite în mod egal, mecanismul cel mai pregnant de creare a unor privilegii fiind cel al flexibilizării muncii. […]

sursa desen

Nota noastra:

Analiza lui Ilie Serbanescu poate starni anumite confuzii prin modul in care este formulata. Evident ca economistul nu afirma ca ar fi utila sau preferabila stapanirea coloniala directa a Romaniei, adica preluarea ei direct de “metropola”, ci defineste statutul, nivelul de exploatare la care ne aflam.

Astfel, colonialistii Romaniei vor sa extraga tot profitul posibil din exploatarea tarii fara sa-si asume cel mai mic cost. Or, o administrare directa a tarii de stapani ar insemna asumarea unor costuri. Gasim un oarecare precedent in istorie in decizia Imperiului Otoman de a lasa o marja de autonomie Voevodatelor Romane din motivul foarte concret al profitabilitatii: era mai rentabil pentru Istanbul sa ne jecmaneasca prin biruri si dominatie economica (toate resursele mergeau catre Imperiu) decat sa ne transforme direct in pasalac. Aceasta situatie a cunoscut un maxim de inrautatire pe vremea domniilor fanariote, cand tarile romane au cunoscut o neagra perioada de apasare fiscala ce a produs adevarate tragedii demografice (se pare ca de atunci a ramas vorba “a da bir cu fugitii” – a fugi din satul tau pentru a nu plati darile, fenomen de depopulare si spargere a obstilor satesti).

Revenind la prezent, se intampla Romaniei oarecum ce se intampla in Europa periferica si sudica dominata de Germania – care impune acestor regiuni suportarea costurilor crizei zonei euro fara ca ea sa-si asume vreun risc sau responsabilitate. Un mecanism de transferare a costurilor si atragere a profiturilor despre care, la un nivel, cel al “pietei muncii”, a scris si Domnisoru in cealalta analiza. O alta consecinta a acestui statut de colonie sau, mai bine zis, periferie exploatata, este necesitatea mentinerii unor vatafi locali cu sarcina precisa de a mentine o ordine coloniala extrem de stricta, dura si rigida. Si cea mai grava este ca interesele divergente ale imperiilor si acest statut periferic prevestesc pur si simplu o dezintegrare a Romaniei. Unii ar putea ridica obiectia ca faptul ca suntem de importanta geopolitica strategica pentru Germania si Rusia, pivot intre Orient si Occident, zona-tampon cu Rusia, acest deznodamant al dezintegrarii nu ar fi fatal. Problema este ca, inclusiv la nivel geostrategic, metropolele imperialiste nu isi vor asuma nicio raspundere, ci vor aplica aceeasi politica a transferarii riscurilor si costurilor geopolitice, extragand maximum de “profit” prin exploatarea atuurilor periferiei fara vreun interes de a proteja interesele strategice ale acesteia. Intr-un mod similar, oarecum, celui-i de-al doilea razboi mondial, cand eram vitali pentru Germania in vederea atacarii Rusiei, ceea ce nu a impiedicat Berlinul sa impuna diktatul de la Viena. La o adica, daca nu e un interes absolut vital pentru metropole, integritatea Romaniei pe anumite falii poate foarte bine sa se faca zob.


Categorii

Articolele saptamanii, Destramare teritoriala? (Regionalizare, autonomie), ILIE SERBANESCU, Opinii, analize, Razboiul impotriva Romaniei, Tradatori si lichele, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

21 Commentarii la “Ilie Serbanescu: ROMANIA HĂRTĂNITĂ SI, IN CURAND, DEZMEMBRATĂ DE PUTERILE COLONIALE/ Privilegiatii si marginalizatii REGIMULUI NEOFANARIOT (analiza)

  1. Pingback: Rus, Maior, MRU sau TOTI OAMENII… NOII SECURITATI “TRILATERALE”. “Statul de drept” condus prin serviciile secrete si PROCURORII “INDEPENDENTI” CARE UMFLA GOGOASA “FRAUDELOR” depasindu-l in absurd si in
  2. Pingback: Ilie Serbanescu despre LICHIDAREA OLTCHIM si a Romaniei: totul arata de parca ar fi voia lui Dumnezeu care si-a intors fata de la Romania… - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  3. Pingback: Prof.univ. Ioan Scurtu: Scurta istorie a DISTRUGERII ROMANIEI si a PROPAGANDEI ANTI-ROMANESTI. Ni se pregateste SCENARIUL KOSOVO? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: Radu Portocala: Regionalizarea si federalizarea Romaniei erau si pe agenda Germaniei NAZISTE. DE LA AL TREILEA REICH SI URSS LA UE SAU DINAMICA DEZMEMBRARII - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: Ilie Serbanescu: DE CE ROMANIA ESTE DEJA COLONIE? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Pingback: ILIE SERBANESCU despre MINCIUNILE FMI si EXPERIMENTUL ROMANIA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: Ilie Serbanescu: ROMANIA IN EXTINCTIE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. DUPA LOVITURA DE STAT /1989, CAPITALISMUL INTERNATIONAL A NAVALIT ASUPRA ROMANIEI ASA CM AU ACTIONAT SI-N 1917,IN PLIN RAZBOI MONDIAL ASUPRA RUSIEI ,FOLOSIND TOATE MIJLOACELE MURDARE DE JEFUIRE A BOGATIILOR SUBVETIONINDU-I PE TROTKI SI PE LENIN SA AJUNGA IN RUSIA PT. A ORGANIZA SI DESFASURA REVOLUTIA BOLSEVICA … IN ROMANIA CU AJUTORUL COZILOR DE TOPOR SI ACOLITI LOR ,CARE AU FURAT SI EI ,DETERMININD POPORUL SA PLECE PE LA PORTI STRAINE ,PE MOTIV CA PIATA MUNCII E LIBERA .. SI AZI CIND UE AR FI TREBUIT SA NE APERE CA 50 DE ANI I-AM APARAT DE BOLSEVISM TOT PRIN VINDEREA DE CATRE EI LA RUSI IN CONF./TEHERAN .CHURCHILL SRIIND PE UN SERVETEL ROMANIA 90% LA RUSI SI RO. A INTORS ARMELE CONTRA GERMANIEI NAZISTE ,SCURTIND RAZBOIUL CU CEL PUTIN 6 LUNI SI LA PACE AM FOST TRATATI CA INVINSI?????????? OARE CIT MAI PUTEM SUPORTA SI PINA CIND ???VINOVATI DE TRAG AZI ROMANII SINT PRESEDINTII SI GUV. TARI + PARLAMENTARII DE DUPA 1989,TICALOSII CE AU UITAT PT. CITIVA ARGINTI DE PATRIE,PATRIOTISM ,INTERES NATIONAL SI AU MAI SI JURAT CU MINA PE BIBLIE. SI AZI BASE SI GUV. FACE LA FEL .CINE SI CIND II VA STOPA ????

  9. Pingback: CARE ESTE SCOPUL REGIONALIZARII? [video] Prefectul Codrin Munteanu rechemat din functie de Ponta de dragul UDMR/ VULNERABILITATEA GEOPOLITICA A ROMANIEI SI STAREA COMUNITATII ROMANESTI DIN HARCOV - Razboi întru Cuvânt
  10. Pingback: Planul FRUNZAVERDE al REGIONALIZARII IN OPT. Chestiunea STATULUI NATIONAL: de ce este ACTUAL si de ce AUTONOMIA TERITORIALA este anacronica - Razboi întru Cuvânt
  11. Pingback: [update] - CUM ISI BATE JOC UNIUNEA EUROPEANA DE NOI, VASALII "CU DREPTURI DEPLINE"... Egalitate, dar nu pentru catei! Pentru ce pacate platim si la ce sa ne asteptam? - Razboi întru Cuvânt
  12. Pingback: GERMANIA TINE BOCANCUL SCHENGEN PE CAPUL ROMANIEI SI BULGARIEI. Esticii: cainii alungati de la masa stapanilor lor. SI DE CE POATE DISPAREA ROMANIA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: BALCANII, INCA O DATA BUTOIUL CU PULBERE AL EUROPEI? Scenariul RAZBOIULUI BALCANIC, repus pe tapet de Rusia - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: Dinu C. Giurescu: REGIONALIZAREA VA DUCE LA DEZMEMBRAREA ECONOMICA A TARII [video] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: Ilie Serbanescu despre SPOLIEREA PIB-ului ROMANIEI de catre MARILE CORPORATII - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  16. Pingback: Ilie Serbanescu despre Romania si Bulgaria: SCLAVELE IMPERIULUI EUROPEAN. Despre primele revolte ANTICOLONIALISTE din UE si despre ...handicapul urias de a avea RESURSE MINERALE! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  17. Pingback: REGIONALIZAREA: propuneri, studii, opinii. Istoricul DINU GIURESCU contesta DIVIZAREA TRANSILVANIEI si reinventarea DENUMIRILOR REGIUNILOR ISTORICE (video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  18. Pingback: Ilie Serbanescu si Florea Dumitrescu, fost guvernator al Bancii Nationale: IN GENUNCHI IN FATA FMI si UE, NE-AM DISTRUS INDUSTRIA SI SUNTEM VASALII ALTORA... (video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  19. Pingback: Ce atata democratie? Dragnea vrea REGIONALIZARE PRIN ASUMAREA RASPUNDERII - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  20. Pingback: “TRAIM UN MOMENT CRUCIAL IN CARE PIERDEM TOT”. De ce a fost sustinut Traian Basescu de UE, Germania si SUA? (video si transcript) - Recomandari
  21. Pingback: 1 Decembrie: ROMÂNIA – ULTIMUL BAL sau “Tot ce-i românesc nu piere”?/ Scriitoarea ILEANA VULPESCU si istoricul DINU GIURESCU – adevarul despre starea natiunii (VIDEO): Ce mai inseamna astazi Patria, ce mai poate salva România? -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare