Prof.univ. Ioan Scurtu: Scurta istorie a DISTRUGERII ROMANIEI si a PROPAGANDEI ANTI-ROMANESTI. Ni se pregateste SCENARIUL KOSOVO?
“Cea mai grosolanǎ manipulare mediaticǎ s-a înregistrat în martie 1990, cu prilejul evenimentelor de la Târgu Mureş, de unde televiziunile occidentale şi nu numai au prezentat pe un ungur cǎzut la pǎmânt, care era lovit cu bestialitate de români. Comentatorii erau sufocaţi de indignare, negǎsind suficiente cuvinte pentru a-i înfiera pe români şi a condamna România în care se petreceau asemenea fapte abominabile. Dupǎ câteva zile s-a constatat cǎ cel cǎzut la pǎmânt era român, iar barbarii agresori erau unguri. Prea târziu însǎ, deoarece campania mediaticǎ îşi fǎcuse efectul, iar cele mai multe televiziuni şi ziare nu au considerat util sǎ dea o „eratǎ”.”
***
“Când, în 2002 preşedintele George Bush a declarat la Bucureşti cǎ S.U.A. vor fi „umar la umar” cu România, am fost convins, şi am şi scris, cǎ din acel moment ţara noastrǎ are garantatǎ integritatea teritorialǎ. Dupǎ spectacolul din iulie-august 2012, când liderii europeni şi ai S.U.A. s-au nǎpustit asupra României, care s-a aflat complet izolatǎ, nu mai cred în realitatea acelor declaraţii. Mai curând sunt tentat sǎ apreciez cǎ în vara anului 2012 s-a fǎcut un fel de repetiţie, pentru a vedea dacǎ şi cum poate fi izolatǎ România, pentru a i se impune orice fel de condiţii. Nu este exclus sǎ urmeze faza urmǎtoare, adicǎ provocarea unor incidente în Harghita şi Covasna, urmatǎ de inflamarea mass-media internaţionalǎ, oferind Uniunii Europene şi S.U.A. pretextul necesar pentru a aplica şi în România model Kosovo, atât de mult dorit de Ungaria”.
România şi imaginea ei externă/ ziaristionline.ro
de Prof. Univ. Dr. Ioan Scurtu
Recentele evenimente din România au creat o imagine cu totul negativǎ acestei ţǎri în mas-media internaţionalǎ şi în rândul multor oameni politici din Europa şi din S.U.A.. În iulie-septembrie 2012, România a devenit subiectul predilect al mass-mediei internaţionale, care susţinea cǎ în aceastǎ ţarǎ a avut loc o loviturǎ de stat şi a fost pusǎ în pericol existenţa regimului democratic. Se mai afirma cǎ situaţia era cu atât mai inacceptabilǎ, cu cât România este un stat membru al Uniunii Europene şi al N.A.T.O.. Ca urmare, trebuia sǎ se acţioneze energic pentru restabilirea democraţiei şi asigurarea funcţionǎrii instituţiilor îndependente, mai ales a Justiţiei şi a Curţii Constituţionale. Imaginea catastrofalǎ României – alimentatǎ masiv din interior – a fost larg difuzatǎ în Europa, S.U.A. şi în alte ţǎri ale lumii.
O asemenea situaţie nu a fost unicǎ în istoria României. De-a lungul timpului, imaginea externǎ a acestei ţǎri a fost mereu controversatǎ, datoritǎ campaniei externe, dar şi a politicienilor români. Intr-o conferinţǎ ţinutǎ în 1926, Iorga afirma: “Nu se ştie îndeajuns ce formidabilǎ e propaganda ungureascǎ contra noastrǎ astǎzi şi cât de adânc pǎtrunde pretutindeni, ce oameni de seamǎ din toatǎ lumea ajung sǎ se convingǎ cǎ noi suntem nişte barbari rǎpitori, balcanizatorii unor teritorii care revin Coroanei Sfântului Stefan. O sǎ ne întâlnim cândva cu rezultatele acestei propagande şi o sǎ ne muşcǎm mâinile pânǎ la sânge pentru cǎ facem economii unde nu trebuie şi unde trebuie sǎ n-avem curajul sǎ o facem, fiindcǎ întâlnim pretutindeni partizani politici”.
Aceastǎ campanie împotriva României era desfǎşuratǎ cu sprijinul guvernului de la Budapesta de ungurii din Ungaria, precum şi de cei din diaspora. La rândul lor, liderii Partidului Maghiar din România adresau zeci de memorii cǎtre Consiliul Societǎţii Naţiunilor, în care se plângeau cǎ minoritatea maghiarǎ era persecutatǎ şi supusǎ unui masiv proces de desnaţionalizare. Contrapropaganda româneascǎ a fost slabǎ şi neconvingǎtoare.
În 1936, N. Iorga avertiza din nou asupra imaginii dezastruoase a României: „nu suntem iubiţi în strǎinǎtate/…/ Acesta nu este un lucru de azi, de ieri. De veacuri întregi, prin nu ştiu ce potrivire a sorţii, desigur nedreaptǎ, aşa a fost cu noi. Am întâmpinat necontenit aceeaşi antipatie”.
Marele istoric avea dreptate. De multe secole intrase în „gena” politicienilor români neluarea în considerare a imaginii ţǎrii lor, ei urmǎrind doar interese personale, în dispreţul celor publice.
În evul mediu, „pâra la Înalta Poartǎ” devenise o practicǎ a boierilor din Moldova şi Muntenia. Aceştia plecau, adesea pe furiş, la Istanbul în cǎruţe burduşite cu aur, blǎnuri scumpe şi alte valori, ofereau peşcheşuri oficialilor turci pentru a obţine marea favoare de a sǎruta papucul sultanului din partea cǎruia primeau firmanul pentru ocuparea domniei.
Dupǎ obţinerea Independenţei, în 1877, politicienii români au schimbat Istanbulul cu Parisul, Berlinul şi Viena. Fruntaşul liberal D.A. Sturdza îşi fǎcuse o practicǎ din a publica, cu pseudonim, articole în presa din Viena, prin care ataca guvernul conservator, acuzându-l cǎ promova o politicǎ dezastruoasǎ, astfel cǎ poporul era în mare fierbere, drept care se impunea intervenţia urgentǎ a Europei, pentru a pune capǎt acestei situaţii explozive. Apoi, D.A. Sturdza tipǎrea acele articole, „traduse” în româneşte, în gazeta „Voinţa Naţionalǎ » sub rubrica: „Ce scrie presa strǎinǎ despre România”.
Practica a continuat şi chiar s-a amplificat, dupǎ 1918. Este un fapt, cǎ aproape de fiecare datǎ, partidele din opoziţie începeau campania de rǎsturnare a guvenului la Paris şi Londra, prin interviuri fulminante acordate presei din aceste state şi intrevederi cu liderii politici occidentali, pe care cǎutau sǎ-i convingǎ cǎ guvernul de la Bucureşti a instituit dictatura, România se afla în preajma revoluţiei, cu consecinţe incalculabile pentru liniştea şi pacea Europei şi chiar a lumii (pentru a-i atenţiona şi pe americanii interesaţi de aceastǎ arie geograficǎ). Occidentalii, neobişnuiţi cu acest limbaj, erau tentaţi sǎ dea crezare unor asemenea afirmaţii, drept care, cei mai mulţi, priveau cu îngrijorare spre acest stat de la Dunǎre, instabil, aflat într-o permanentǎ fierbere, neguvernabil, ajungând la concluzia cǎ principala cauzǎ era aceea cǎ şi-a extins prea mult graniţele dupǎ 1918.
Pe de altǎ parte, se cuvine menţionat faptul cǎ guvernele liberale, care s-au aflat la cârma ţǎrii timp de 10 ani din cei 22 ai perioadei interbelice, au ţinut piept presiunilor externe, promovând o politicǎ economicǎ bazatǎ pe concepţia “prin noi înşine”, punând bazele unei adevǎrat industrii naţionale, cu unele realizǎri de vârf, cum erau avioanele I.A.R. – Braşov şi locomotivele Malaxa, au asigurat preponderenţa capitalului românesc în economia naţionalǎ. Cu toate presiunile fǎcute, monopolurile occidentale, sprijinite de guvernele statelor respective, nu au reuşit sǎ domine economia României. Dar, evident, ameninţǎrile şi boicoturile nu au lipsit.
Avea perfectǎ dreptate Iorga, atunci când scria cǎ „nu suntem iubiţi în strǎinǎtate”, deoarece occidentalii nu puteau sǎ aprecieze nişte politicieni care se contestau reciproc, aplicându-şi epitete greu de înţeles într-un regim democratic. Orbiţi de patimi politice, aceştia nu realizau cǎ prin atitudinea lor subminau bazele unitǎţii statului român, fǎcând jocul Ungariei revizioniste. Cu alte cuvinte, nu numai cǎ nu contracarau propaganda maghiarǎ, dar chiar o alimentau, cu consecinţe grave pentru însǎşi integritatea teritorialǎ a României. În acest context, nu este de mirare cǎ dictatul de la Viena din 30 august 1940 a fost considerat de mulţi oameni politici europeni şi americani, precum şi de o bunǎ parte a opiniei publice internaţionale ca fiind un adevǎrat arbitraj, prin care s-a fǎcut dreptate Ungariei.
Dupǎ ce-l de-Al Doilea Rǎzboi Mondial, „Înalta Poartǎ” s-a mutat la Kremlin. Dar şi metoda de influenţare a imaginii României s-a modificat. Deciziile erau luate din afarǎ şi aplicate în ţarǎ, deseori prin intervenţia directǎ a unui emisar special (cel mai cunoscut este A.I. Vîşinski). În mass-media sovieticǎ (presǎ şi radio) se declanşa o campanie energicǎ împotriva situaţiei intolerabile din România, unde reacţiunea punea în pericol evoluţia spre democraţia popularǎ a acestei ţǎri. Printr-o propagandǎ extrem de abilǎ, sovietici prezentau intervenţiile lor brutale în viaţa politicǎ, economicǎ şi culuturalǎ a României ca fiind un ajutor „frǎţesc”, cǎrora românii le erau recunoscǎtori. In acest timp, mass-media occidentalǎ era prea puţin interesatǎ de soarta statelor de dincolo de „cortina de fier”, România fiind prezentatǎ ca o componentǎ a „imperiului sovietic”.
Dupǎ retragerea trupelor sovietice în 1958, conducerea României şi-a permis o politicǎ proprie, dezvoltând puternic industria, irigând circa patru milioane hectare de terenuri agricole, fǎcând din BANCOREX una dintre cele mai mari şi puternice bǎnci din Europa etc. etc. Imaginea externǎ a României a început sǎ se amelioreze, occidentul fiind interesat sǎ spargǎ „blocul sovietic”. Timp de douǎ decenii (1964-1984), România era prezentatǎ în mass-media din Europa de Vest şi din SUA ca o ţarǎ care merita tot respectul pentru rezultatele spectaculoase obţinute în dezvoltarea economicǎ şi pentru politica externǎ curajoasǎ, dinamicǎ şi eficientǎ. Primindu-l pe Nicolae Ceauşescu la Casa Albǎ, preşedintele american Jimmy Carter declara: „Locuitorii Statelor Unite sunt onoraţi sǎ-l aibǎ ca oaspete pe marele conducǎtor al unei ţǎri minunate. Este de mare folos pentru mine ca preşedinte sǎ am prilejul de a mǎ consulta cu un conducǎtor naţional şi internaţional de talia oaspetelui nostru de astǎzi . Influenţa sa pe arena internaţionalǎ, ca lider al României, este excepţionalǎ”.
Dupǎ venirea lui Gorbaciov la conducerea U.R.S.S. în 1985, rolul internaţional al lui Ceauşescu şi al României pe arena internaţionalǎ s-a diminuat treptat, deoarece liderul de la Kremlin a pornit un dialog direct cu SUA şi celelalte state din vest, iar prin reformele lansate dinamita societatea sovieticǎ, anchilozatǎ şi aflatǎ într-o crizǎ profundǎ. Cum Ceauşescu s-a opus politicii lui Gorbaciov, el – şi prin el P.C.R. şi România – au devenit ţinta atacurilor mass-media din U.R.S.S. şi din statele satelite, precum şi a celei din occident. Abia acum liderii S.U.A. şi ai Europei democratice “au aflat” cǎ în aceastǎ ţarǎ erau încǎlcate drepturile omului şi s-a dezvoltat un desgustǎtor cult al lui Nicolae Ceauşescu, situaţie cu totul inacceptabilǎ într-o lume civilizatǎ. La rândul sǎu, liderul comunist român şi-a permis sǎ sfideze S.U.A., renunţând la clauza naţiunii celei mai favorizate şi achitând înainte de termen întreaga datorie externǎ (cu preţul deteriorǎrii grave a nivelului de trai al românilor), susţinând cǎ astfel România şi-a asigurat deplina independenţǎ.
A fost o gravǎ iluzie, pentru cǎ mass-media occidentalǎ a desfǎşuat o vastǎ campanie de diabolizare a lui Ceauşescu şi de prezentare a României în cele mai sumbre culori. Evident, minciunile (ca sǎ folosesc cuvântul unui ziarist belgian) nu au lipsit. De exemplu, cǎ s-ar fi demolat sate locuite de etnici unguri, când în realitate nu a fost demolat nici un asemenea sat, sau cǎ sutele de oponenţi ai regimului erau internaţi în spitale psihiatrice (de nebuni), ceea ce era o evaluare cu totul fantezistǎ. Pe de altǎ parte, posturile de radio şi presa occidentale popularizau activitatea disidenţilor români, un loc privilegiat oferindu-i lui Silviu Brucan, despre care omiteau sǎ menţioneze cǎ în anii 1945-1955 acesta era unul dintre cei mai fanatici stalinişti, iar în calitate de redactor şef al ziarului Scânteia, organul central de presǎ al P.C.R., a desfǎşurat ample campanii împotriva liderilor partidelor democratice, în primul rând a lui Maniu, Mihalache şi Gh. Brǎtianu, cerând arestarea şi pedepsirea lor, iar aceştia au murit în închisoare. Acum, în anii 1980, aceste poziţii erau trecute cu vederea, mass-media evidenţiind doar (cu multe exagerǎri) opoziţia lui Brucan faţǎ de regimul Ceauşescu.
În decembrie 1989, imaginea externǎ a României s-a schimbat brusc. Aceasta a ocupat prima paginǎ a presei internaţionale, iar televiziunile au transmis în direct revoluţia, elogiind eroismul celor care luptau, cu orice risc, împotriva „teroriştilor” care urmǎreau sǎ-l reinstaleze pe Ceauşescu la putere. Peste 1.000 de revoluţionari, mai ales tineri, s-au jertfit, asigurând victoria binelui împotriva rǎului (în presa occidentalǎ Ceauşescu era prezentat ca întruchipând tot ce era mai rǎu în Stalin, Hitler şi Vlad Tepeş la un loc). Aceastǎ imagine externǎ pozitivǎ a durat mai puţin de o lunǎ. Câţiva ziarişti francezi şi unul belgian (care a scris şi o carte intitulatǎ „Minciunile mass-media”, cu referire specialǎ la România) au sesisat cǎ nici un terorist nu a fost ucis sau luat prizonier, ajungând la concluzia cǎ, de fapt, în România nu a avut loc o revoluţie, ci o loviturǎ de stat, iar cei care au preluat puterea au pus la cale acel macabru scenariu, soldat cu atâtea victime nevinovate. Ca urmare, imaginea externǎ a României s-a deteriorat brusc. Eroica revoluţie a românilor a devenit „minciuna secolului”, iar guvernul de la Bucureşti unul cripto-comunist. Ca urmare, se cerea ca lupta pentru victoria democraţiei sǎ fie continuatǎ.
Cea mai grosolanǎ manipulare mediaticǎ s-a înregistrat în martie 1990, cu prilejul evenimentelor de la Târgu Mureş, de unde televiziunile occidentale şi nu numai au prezentat pe un ungur cǎzut la pǎmânt, care era lovit cu bestialitate de români. Comentatorii erau sufocaţi de indignare, negǎsind suficiente cuvinte pentru a-i înfiera pe români şi a condamna România în care se petreceau asemenea fapte abominabile. Dupǎ câteva zile s-a constatat cǎ cel cǎzut la pǎmânt era român, iar barbarii agresori erau unguri. Prea târziu însǎ, deoarece campania mediaticǎ îşi fǎcuse efectul, iar cele mai multe televiziuni şi ziare nu au considerat util sǎ dea o „eratǎ”.
A urmat o altǎ catastrofǎ mediaticǎ pentru România: evenimentele din 13-15 iunie 1990. Din nou presa internaţionalǎ condamna România, în care se petreceau fapte extrem de grave: minierii din Valea Jiului, chemaţi de preşedintele ţǎrii sǎ vinǎ în Bucureşti, s-au dezlǎnţuit, ca nişte brute ce erau, împotriva manifestanţilor paşnici din Piaţa Universitǎţii, umplând de sânge zeci şi zeci de studenţi şi alţi manifestanţi pentru democraţie.
Imaginea externǎ negativǎ a României nu era cultivatǎ numai de dragul senzaţionalului, ci şi pentru un motiv politic foarte important: liderii acestei ţǎri trebuiau aduşi în situaţia de pricepe cǎ ei nu sunt singuri în Europa şi în lume, cǎ nu pot sǎ promoveze o politicǎ proprie, ci trebuie sǎ porneascǎ pe singura cale admisibilǎ: spre Occident, adicǎ spre S.U.A., N.A.T.O. şi Uniunea Europeanǎ. Destul de greu şi cu anumite reticienţe, aceştia au înţeles mesajul şi au început sǎ acţioneze ca atare. Liderii politici din opoziţie au fost cei dintâi care au aflat cǎ sediile „Înaltelor Porţi” se gǎsesc la Washington şi Bruxelles.Ca urmare, a început o vastǎ campanie mediaticǎ, prin care românii au fost convinşi cǎ siguranţa şi prosperitatea lor depindea de aderarea României la N.A.T.O. şi la U.E., iar ei au îmbrǎţişat cu entuziasm aceastǎ opţiune, sondajele de opinie indicând procente fantastice, de 80-90%, care nu se regǎseau în nici o ţarǎ fostǎ socialistǎ.
Occidentalii nu s-au lǎsat cuprinşi de acest entuziasm, ci au stabilit câte o „foaie de parcurs” pentru aderarea României la N.A.T.O. şi la U.E., iar guvernanţii români s-au dovedit extrem de cooperanţi, acceptând tot ce li se cerea. În paralel, imaginea externǎ a României a cunoscut o ameliorare, cǎpǎtând chiar unele note pozitive. În timpul negocierilor şi dupǎ aderare, România s-a manifestat ca o ţarǎ sigurǎ, cuminte şi ascultǎtoare. A susţinut toate intervenţiile militare ale S.U.A., a trimis trupe în Bosnia, Kosovo, Irak şi Afganistan (pe cheltuiala statului român), s-a angajat sǎ cumpere avioane americane (la mâna a doua), este fericitǎ cǎ a fost desemnatǎ sǎ gǎzduiascǎ scutul american antirachtǎ, iar faptul cǎ o companie americanǎ (Bechtel) devalizeazǎ de zece ani bugetul României sub motiv cǎ are contract pentru construirea autostrǎzii Transilvania, nu constituie obiect de discuţie la nivel guvernamental.
Liderii U.E. sunt foarte mulţumiţi. Guvernele României nu au ridicat niciodatǎ vreo obiecţie la propunerile „nucleului tare”, ba din contra, când cancelarul german a vorbit despre necesitatea economiilor bugetare, regimul de la Bucureşti a dat un exemplu întregii Europei, tǎind 25% din salariile românilor (este drept cǎ acest exemplu nu a fost urmat de nici o altǎ ţarǎ, dar preşedintele român meritǎ felicitǎri pentru „curajul” sǎu). Chiar mai mult, când s-a propus crearea unui fond de rezervǎ pentru susţinerea monedei euro, acelaşi preşedinte a anumţat cǎ România, deşi nu face parte din zona euro, este gata sǎ contribuie cu 5 miliarde. De la integrare, aceastǎ ţarǎ a urmat întocmai directivele liderilor U.E. şi ai F.M.I.: a privatizat (adicǎ a înstrǎinat) aproape întreaga avuţie naţionalǎ, începând cu petrolul, a lichidat industria naţionalǎ, precum şi agricultura pe mari suprafeţe (inclusiv sistemele de irigaţie şi complexele zootehnice), astfel cǎ economia româneascǎ sǎ nu poatǎ, eventual, concura, produsele din statele occidentale. Spre satisfacţia Comisiei Europene, România a devenit o importantǎ piaţǎ de desfacere pentru firmele transnaţionale. Aceastǎ ţarǎ nu s-a lǎcomit la tragerea de fonduri europene, limitându-se la doar 10%, astfel cǎ este un contributor temeinic la bugetul Uniunii. Cu alte cuvinte, nu Uniunea Europeanǎ finanţeazǎ România, ci invers, România finanţeazǎ aceastǎ instituţie.
În acest timp, situaţia românilor s-a deteriorat grav, ajungând pe ultimele şi adesea chiar pe ultimul loc din Europa în privinţa nivelului de trai, gradului de sǎrǎcie, speranţei de viaţǎ, iar peste trei milioane dintre ei au luat calea bejeniei, abandonându-şi copii şi ţara. Statul român nu mai are resurse proprii pentru a plǎti salariile şi pensiile, astfel cǎ se împrumutǎ la F.M.I.. România, o ţarǎ cu peste 12 milioane de hectare de teren arabil, a ajuns sǎ nu mai producǎ tractoare şi combine agricole, iar între 70 şi 80% dintre mǎrfurile din supermarket-uri sunt de provenienţǎ strǎinǎ. Sub presiunea F.M.I. se mǎresc preţurile la gaze, energie şi utilitǎţi, pentru a fi aduse la nivelul celor europene, dar nicidatǎ nu se ia în calcul faptul cǎ salariile din România sunt de patru-cinci ori mai mici decât media din Uniunea Europeanǎ. Dupǎ cum, F.M.I. nu a abordat niciodatǎ problema pensionarilor şi a bolnavilor din România, dar achiesat la închiderea câtorva zeci de spitale. La fel şi în privinţa şcolilor, neprezentând interes faptul cǎ în România a crescut, dramatic, analfabetismul.
Dacǎ U.E., N.A.T.O., F.M.I. şi S.U.A. erau satisfǎcute de atitudinea oficialilor români, cetǎţenii acestei ţǎri au devenit tot mai nemulţumiţi, mai ales de politica preşedintelui, care şi-a asumat rolul de „jucǎtor”, legându-şi numele de toate deciziile din ultimii opt ani. Pe acest fond, opoziţia politicǎ, având majoritatea în cele douǎ Camere, a decis sǎ acţioneze. La 3 iulie 2012, invocând prevederile regulamentelor de funcţionare a acestora, a pus la vot înlocuirea preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor şi alegere în locul lor a unor persoane din rândul Uniunii Social-Liberale. Mai mult, pe baza unui articol din Constituţia României, s-a votat, la 6 iulie, suspendarea preşedintelui şi organizarea unui referendum în ziua de 29 iulie. Curtea Constituţionalǎ a validat hotǎrârile adoptate de Parlamentul României. Preşedintele interimar, în prima sa declaraţie de presǎ fǎcutǎ la Palatul Cotroceni, a avut împrudenţa (ca sǎ nu scriu obrǎznicia) sǎ declare cǎ politica României este decisǎ de poporul român. El credea cǎ este valabilǎ prevederea constituţionalǎ potrivit cǎreia Parlamentul „este organul reprezentativ suprem al poporului român”.
Liderii S.U.A. şi ai Comisiei Europene s-au alarmat. Într-o ţarǎ atât de cuminte şi ascultǎtoare, au avut loc evenimente importante, fǎrǎ ca ei sǎ fie informaţi şi sǎ-şi fi dat acordul. Aşa ceva nu poate fi acceptat! Ar însemna ca România sǎ calce pe urmele Poloniei, care a adoptat, în relaţiile cu S.U.A., N.A.T.O. şi Uniunea Europeanǎ, o atitudine fermǎ, cerând, şi pânǎ la urmǎ reuşind, sǎ impunǎ a se ţine seama de punctul sǎu de vedere. Iar Polonia nu şi-a înstrǎinat resursele naturale, nu a privatizat domeniile strategice, ci a promovat o politicǎ de protejare a intreprinderilor naţionale şi a pus restricţii la distribuirea pe piaţa internǎ a mǎrfurilor strǎine. Ca urmare, Polonia este singura ţarǎ fostǎ socialistǎ devenitǎ membrǎ U.E. care nu cunoaşte criza economicǎ şi nu este obligatǎ sǎ se supunǎ directivelor F.M.I. şi Bǎncii Europene. Dar cazul Poloniei, atât de iritant pentru comisarii de la Bruxelles şi cei de la F.M.I., nu trebuia sǎ se repete. Mai ales în cazul României, a doua ţarǎ, ca mǎrime, din aceastǎ arie geograficǎ.
România are deja un statut, fiind declaratǎ, chiar de preşedintele suspendat, „micul licurici”, care trebuie sǎ urmeze cu fidelitate politica trasatǎ de „marele licurici” (S.U.A.). Si apoi, diaspora polonezǎ este unitǎ, sprijinǎ fǎrǎ rezerve politica Varşoviei, iar liderii americani trebuie sǎ ţinǎ seama cele câteva milioane de polonezi care trǎiesc în S.U.A., ale cǎror voturi pot fi decisive pentru accederea la Casa Albǎ sau în alte instituţii. Nu acelaşi lucru se poate spune despre diaspora românǎ, mǎcinatǎ, învrǎjbitǎ, uşor manipulabilǎ.
Desigur, guvernele şi instituţiile democratice occidentale nu puteau sǎ invoce motive pragmatice, meschine (economice şi financiare) pentru a-şi exprima propria poziţie faţǎ de evenimentele din România. Ca urmare, s-a recurs la inflamarea opiniei publice europene şi transatlantice prin cuvinte şi imagini, care sǎ creeze emoţii puternice. Mass-media a fost alimentatǎ cu declaraţii alarmante: loviturǎ de stat, democraţia în pericol, se încalcǎ independenţa justiţiei, Curtea Constituţionalǎ este supusǎ presiunilor politice. În Occident, unde democraţia şi justiţia sunt sacre, ştirile privind evenimentele din România au provocat îngrijorare (aproape ca şi armele de distrugere în masǎ deţinute de Saddam Hussein, care nu s-au gǎsit niciodatǎ, dar liderul irakian a fost înlǎturat de la putere şi spânzurat).
Imaginea externǎ a României s-a deteriorat grav, opinia publicǎ internaţionalǎ fiind informatǎ cǎ aceastǎ ţarǎ s-a abǎtut de la toate normele democratice, drept care se impunea intervenţia imediatǎ şi fermǎ a Occidentului. Aceste „vorbe” au fost alimentate de mass-media din România, pentru a-şi informa pe cetǎţenii cǎ ţara lor a devenit o mare problemǎ pentru Europa, care este profund îngrijoratǎ şi cere sǎ se restabileascǎ imediat democraţia şi statul de drept.
Dupǎ o temeinicǎ pregǎtire mediaticǎ, preşedintele U.E., pe post de salvator al democraţiei, a decis sǎ intervinǎ. Deşi preşedintele interimar şi primul ministru au declarat în repetate rânduri cǎ respectǎ independenţa justiţiei şi deciziile Curţii Constituţionale, oficialul de la Bruxelles a cerut ca aceştia sǎ se angajeze în scris, dându-le chiar un chestionar în 11 puncte la care şeful guvernului trebuia sǎ rǎspundǎ. Iar acesta, nu numai cǎ nu a respins, în numele României, o asemenea jignire, dar a şi transmis în 24 de ore „forma scurtǎ”, apoi şi „forma lungǎ”, detaliatǎ, a rǎspunsurilor, neînţelegând care era sensul real al acestui „extemporal”. La rândul sǎu, asistentul secretarului de Stat s-a deplasat la Bucureşti, unde a declarat cǎ S.U.A. „sunt îngrijorate de recentele acţiuni ale guvernului ce ameninţǎ mecanismele democratice şi slǎbesc instituţiile independente”.Si, desigur, atunci când Departamentul de Stat este îngrijorat, situaţia este foarte gravǎ. A mai ţinut sǎ sublinieze cǎ guvernul trebuie sǎ rǎspundǎ pozitiv la cele 11 puncte transmise de la Bruxelles, semn cǎ s-a acţionat coordonat, pentru a nu lǎsa nici un echivoc eventualilor comentatori politici.
Un punct se referea la obligaţia guvernului român de a recunoaşte ca fiind valabil referendumul pentru demiterea preşedintelui numai dacǎ la urne se prezenta jumǎtate plus unul din numǎrul celor cu drept de vot. De fapt, aici i s-a întins o cursǎ, deoarece în România nu se cunoaştea cifra realǎ a populaţiei şi nici a celor cu drept de vot. Este limpede cǎ oficialii europeni şi administraţia S.U.A. au impus aceastǎ condiţia de cvorum pentru ca el sǎ nu se poatǎ realiza, iar preşedintele suspendat sǎ revinǎ la Cotroceni. În naivitatea lor, primul ministru şi preşedintele interimar au acceptat toate condiţiile impuse, sperând cǎ astfel îi vor „îmbuna” pe mai marii de la Bruxelles şi Washington. Iniţial, preşedintele suspendat a cerut alegǎtorilor sǎ se prezinte la vot, deoarece el vrea sǎ câştige printr-o confruntare dreaptǎ, şi nicidecum la masa verde. Constatându-se cǎ starea de spirit a românilor îi era ostilǎ, i s-a sugerat sǎ lanseze chemarea la boicot, adicǎ cetǎţenii sǎ nu se prezenta la urne, astfel încât cvorumul sǎ nu fie atins.
Aşa cum era de aşteptat, la 21 august 2012, Curtea Constituţionalǎ, luând ca bazǎ cifra de 18.292.464 de locuitori, a constatat cǎ la vot s-au prezentat 8 459 053 cetǎţeni, adicǎ 46,24% din total, astfel cǎ referendumul nu a fost validat. In favoarea demiterii preşedintelui au votat 7.403.836 persoane, adicǎ 87,52% din cei prezenţi la urne, iar împotrivǎ 943.375 persoane, adicǎ 11,15%. Ca urmare, Bruxelles-ul şi Washington-ul, dar şi Berlin-ul, Paris-ul şi alte capitale occidentale au înregistrat cu satisfacţie faptul cǎ referendumul organizat în România nu este valabil. Liderii marilor democraţii occidentale – care declarǎ sus şi tare cǎ, în orice împrejurare, trebuie ascultat glasul poporului – au decis ca pe cei 7,4 milioane de români, reprezentând 87,52% dintre votanţi, cifrǎ rar întâlnitǎ la un scrutin de o asemenea importanţǎ – sǎ-i punǎ între paranteze, adicǎ sǎ nu-i ia în consideraţie.
Cercetând imaginea externǎ a României în vara anului 2012, se poate conchide cǎ aceasta a fost catastrofalǎ, fiind confecţionatǎ în laboratoarele unor cercuri de interese, care şi-au atins, pe termen scurt, obiectivul. Referendumul nu a întrunit cvorumul şi ca atare a fost anulat. Pe termen lung, efectul poate fi unul de bumerang, din cel puţin douǎ motive:
– S-a evidenţiat faptul cǎ România este tratatǎ cu dispreţ, ca un stat de rangul doi şi chiar mai jos, iar românii sunt dispreţuiţi. Acest fapt s-a datorat, în principal, clasei politice, lipsitǎ de coloanǎ vertebralǎ, slugarnicǎ, lipsitǎ de demnitate. Dând glas acestei realitǎţi, un cunoscut ziarist român îşi punea întrebarea dacǎ „n-ar fi bine ca preşedintele, care sǎ fie şi prim-ministru ca în America, sǎ fie numit de Washington şi Bruxelles. N-am mai cheltui atâţia bani cu alegeri şi referendumuri de demitere”. Întrebarea este retoricǎ, iar rǎspunsul nu poate fi decât unul singur: se impune o primenire radicalǎ a clasei politice, promovând oameni cǎrora nu le este ruşine sǎ sunt români şi sǎ se comporte ca adevǎraţi patrioţi români.
– Românii, care au susţinut cu entuziasm intrarea în UE, au putut constata cǎ aceastǎ instituţie, în acord cu administraţia americanǎ, urmǎreşte interese proprii foarte pragmatice, iar democraţia, independenţa justiţiei etc sunt praf în ochii naivilor. Ca urmare, este foarte probabil ca românii sǎ devinǎ eurosceptici, sǎ nu mai creadǎ în bunele intenţii, declarative şi în fond nesincere, ale liderilor mondiali. Pe de altǎ parte imaginea externǎ atât de viciatǎ a României a fost beneficǎ pentru revizioniştii unguri, care au ştiut, ca şi altǎdatǎ, sǎ-şi promoveze propriile interese.
În timp ce politicienii români erau absorbiţi de disputele politice şi preocupaţi de „ce zice Europa”, s-a organizat, chiar pe teritoriul României, o întrunire publicǎ la care mai mulţi oficiali maghiari au cerut cu glas tare autonomia teritorialǎ a ţinutului secuiesc. Prezent la tabǎra tineretului maghiar din judeţul Harghita, un deputat în parlamentul de la Budapesta a declarat: „dacǎ partidul FIDES devine mai puternic şi Ungaria evolueazǎ economic şi din alte puncte de vedere, în opt ani ar putea fi cerutǎ oficial revizuirea graniţelor”. Preşedintele U.D.M.R. a comentat: „Autonomia doritǎ de maghiari nu e împotriva statului român şi la un monent dat se va realiza”.Nu a fixat un termen anume, dar a avansat o certitudine: „se va realiza”. Oficialii români nu numai cǎ nu au luat atitudine faţǎ de aceste declaraţii, dar preşedintele ales a fǎcut, la numai câteva zile dupǎ anunţarea rezultatelor referendumului, o vizitǎ în judeţele Harghita şi Covasna, unde a declarat: „nu pot sǎ nu observ reacţia ungurimii faţǎ de referendum şi nu am decât sǎ le mulţumesc”. Nu a precizat cǎ la indicaţia guvernului de la Budapesta, etnicii maghiari din România s-au abţinut de la vot, contribuind decisiv la eşuarea referendumului, deoarece nu s-a întrunit cvorumul de 50% plus 1 din prezenţa la vot.
Când, în 2002 preşedintele George Bush a declarat la Bucureşti cǎ S.U.A. vor fi „umar la umar” cu România, am fost convins, şi am şi scris, cǎ din acel moment ţara noastrǎ are garantatǎ integritatea teritorialǎ. Dupǎ spectacolul din iulie-august 2012, când liderii europeni şi ai S.U.A. s-au nǎpustit asupra României, care s-a aflat complet izolatǎ, nu mai cred în realitatea acelor declaraţii. Mai curând sunt tentat sǎ apreciez cǎ în vara anului 2012 s-a fǎcut un fel de repetiţie, pentru a vedea dacǎ şi cum poate fi izolatǎ România, pentru a i se impune orice fel de condiţii. Nu este exclus sǎ urmeze faza urmǎtoare, adicǎ provocarea unor incidente în Harghita şi Covasna, urmatǎ de inflamarea mass-media internaţionalǎ, oferind Uniunii Europene şi S.U.A. pretextul necesar pentru a aplica şi în România model Kosovo, atât de mult dorit de Ungaria. Liderii europeni şi americani sǎ afirme cǎ în România democraţia este în pericol, iar minoritǎţile naţionale trebuie sǎ beneficieze de drepturi cât mai largi. Si în primul rând minoritǎţii maghiare sǎ i se facǎ „dreptate”, adicǎ sǎ i se asigure autonomia teritorialǎ. Mass-media sǎ fie astfel dirijatǎ, încât sǎ susţinǎ cǎ un stat maghiar în inima României nu numai cǎ nu este împotriva statului român (ca sǎ-l citez din nou pe liderul U.D.M.R.), dar poate constitui un model de democraţie pentru aceastǎ ţarǎ.
Sǎ dea Dumnezeu sǎ mǎ înşel.
Legaturi:
- “TRAIM UN MOMENT CRUCIAL IN CARE PIERDEM TOT”. De ce a fost sustinut Traian Basescu de UE, Germania si SUA? (video si transcript)
- INALTA POARTA U.E. si PASALACUL ROMANIA. Mecanismele ocupatiei pasnice, prin cozi de topor. MIZELE FEDERALIZARII “GERMANE” si ASASINAREA DEMOCRATIEI. Momentul crucial despre care nu se vorbeste!
- Ilie Serbanescu: ROMANIA HĂRTĂNITĂ SI, IN CURAND, DEZMEMBRATĂ DE PUTERILE COLONIALE
- Ilie Serbanescu: De la secera si ciocan la SECERA SI BARROSO
- ILIE SERBANESCU DESPRE AMESTECUL DE TIP SOVIETIC AL KOMISARILOR EUROPENI si COMPLICITATEA CU VIKTOR ORBAN si RUSIA (video)/ Fraieri, borfasi, zombi…/ Razboiul lui Basescu impotriva realitatii anunta TEROAREA DE MAINE
- ANTI-ROMANII Viktor ORBAN si Laszlo TOKES il sustin cu disperare pe Traian Basescu si incita la BOICOTAREA REFERENDUMULUI. Premierul Ungariei se gandeste la un SISTEM CARE SA INLOCUIASCA DEMOCRATIA! Basescu il aplica deja
- ROMANIA – COBAI pentru o DICTATURA sustinuta de UE sub numele de… “democratie”!/ Ce sunt romanii pentru Europa si pentru propagandistii fascisti ai regimului Basescu? OAMENI INFERIORI (video)
- Ticalosia Europei, dictatul cvorumului, schizofrenia boicotului si DEMNITATEA VOTULUI
- UE, noua URSS, isi ascute “mecanismele de control”, CALCAND IN PICIOARE SUVERANITATEA ROMANIEI si impunandu-si executantul zelos: TRAIAN BASESCU
- BOICOTUL, DIKTATUL SI DECONTUL/ Adevarata fata a “anticomunistului” Basescu: MOSTENITORUL SECURITATII SI RETEAUA SUBTERANA DE ALIMENTARE A PROPAGANDEI (Articolele saptamanii dinaintea REFERENDUMULUI)
Aleksandar Vucic, vice-premierul Serbiei, a declarat că cetăţenii acestei ţări ar putea fi chemaţi la referendum pentru a alege între Kosovo şi integrarea în Uniunea Europeană.
Anunţul oficialilor de la Belgrad vine ca un răspuns pentru unii dintre liderii UE, care au lăsat de înţeles că recunoaşterea independenţei provinciei Kosovo este precondiţia necesară pentru ca serbia să se alăture Uniunii.
http://www.antena3.ro/externe/sarbii-chemati-la-referendum-pentru-a-alege-intre-kosovo-si-uniunea-europeana-184638.html
EXCLUSIV Culisele manipulării conflictului româno-maghiar din 20 martie 1990
Ma intreb si eu ca un om naiv ce mai putem face ca tara,ca popor in situatia de fata, cand toate comploteaza parca impotriva noastra; mai exista vreo scapare pt noi?
@Anonim:
Al. Soljenitin
@admin:
Multumesc pt raspuns.
Sper sa nu fie prea tarziu pentru noi atunci cand vom constientiza cat ne-au costat aceste slabiciuni.
Propun sa mearga Basescu presedinte la unguri sau secui, daca tot se inteleg si sustin asa bine.
Noi santem pregatiti! sidaca a uitat cineva le vom aduce aminte ca nu este bine sa devenim disperati,caci la Romani disperarea este vecina cu nebunia,si din acel moment nu mai este nimic de pierdut.
Propaganda ungurilor romani e reala! Planul si-l avanseaza din 1997! In ’97 n-au vrut RO in Nato, s-au dat de gol in Lista-site al romanilor. Atunci, un Bella Liptak din NewYork, emigrat dupa rev. ung. din ’56. scrisese si in site-Hung. Lobby si in ziar nemtesc-parca, “ei nu vor si RO in Nato odata cu Ungaria”.Un roman l-a citit in UE, a informat Lista. Ungurul prietenos din Lista-mintind ca ‘si ei vor ambele tari in UE’ , dar doar spionind pe romani, a disparut din Lista; alti unguri s-au dat prezenti amenintindu-ne “Nu vrem ce ei vor-Transilvania inapoi- ei cer lui Marko Bella la Buc “sa nu mai ajute guvernarea”. Era cea CDR, facuta zilnic praf de ministrii B.cu apucaturile lui, si de Marko Bella cu vrerile lui. Atunci, rezultatul dorit de ei 2 s-a implinit = dreapta taranista distrusa =reinviatul istoric PNT rupt in 2 bucati si disparut din politica- interbelic era mai de dreapta ca PNL!
Dar bucata pnt-cd e azi linga pd-l al B., si linga udmr, toti membri in adunatura-ppe conducind numeric EU prin “pusii prin vor majoritar” in capul institutiilor europene-la CE pe Barroso, la PE pe van Rumpey; ambii au venit cind B. a tipat “help’, in EU l-au proptit la minciuna, via si Macovei, ca acasa i se distruge de cetateni-prin referendum, statul de drept ce el B. l-a creat RO (prin pusi unde nevoile lui: in CCR, in ICCJ, la Camera, la ANAF-pe chiar seful mafiilor de port; pe bloda unde miliarde de dosit prin ‘dezv. reg. nu de drumuri ci de gondole si sport in panta la sate cu batrini ramasi.
In ’97 Bella Liptak manipula ungurii pe glob si aici acasa, prin Hung.Lobby-site intii inchis la romana, azi disparut. In ultimii ani acelasi Liptak, manipuleaza pe unguri prin Fundatie cu sediul in NY unde sta emigratul de dupa revol. din’56. In 2010, Fundatia cu sediul in NY avea deja birouri in Cluj si Budapesta , de unde ‘sa explice ungurilor mai direct, ce este, ce vrea, ce a realizat’ (scoala si adm-tie locala in ungara, in RO cu limba natioanla=oficiala romana si mai vor facultate in ungara la Medicina Tg, Mures, unde deja sint cursuri in ungara). In plan, Fundatia avea inca un birou in Bruxelles, recent il au- in sptiul UE destinat Ungariei- Ca acolo direct la sursa de rezolvare, ungurii sa-si plinga drepturile ca minoritari maltratati in toate UE unde ei au comunitati. De acum citiva ani–totul scris aici, descoperit de mine pe net. Telul Fundatiei e “Transilvania inapoi Ungariei” intii si intii; dar si ca realizare posibila, exemplu de urmat de alte comunitati cu unguri din tarile vecine Ungariei; si in final refacerea Unngariei Mari- pentru un viitor luminos maretului popor ungar, acum un viitor in UE evident la condus. Ca ‘balcanicii n-au stat in pace decit cind toti sub Ungaria’ (Ungaria Mare-facatura administrativa, in ultimii 50 ani ai Imperiului Vienei, cind si Ungaria si Transilvania luate de Viena dela Imperiul Turc; Ungarie Mare facuta in acei 50 ani ultimi ai puterii Vienei, cazuta odata cu Imperiul Austriac ( ajuns austro-ungar doar prin incuscrire, coroana Ungariei niciodata egala cu a Vienei) la primul razboi mondial cind granite refacuta la Trianon. Transilvania a fost in acei 50 ani doar administrata-pentru Viena, de catre Ungaria, niciodata a Ungariei. Asa sugerase Vienei cotropita Ungarie, sa o lase pe ea sa-i administreze cotropita Transilvanie, ca ea pe acolo avea deja acei grofi deci ii va fi mai usor, Viena acceptind. Dar in Hung.Lobby, Liptak mintea ungurii pe glob, ca Transilvania a fost mereu a Ungariei, luata ei doar la Trianon. Cum nici RO comunista nu ne invatase istoria RO ci pe a celei dorita de Rusia, am cumparat cartea World History: bazat pe documentele europene ale istoriei, dacii-stramosii romanilor trecusera Carpatii inca din primele secole ale e.n. cind Traian imparatul roman le cucerise vechea Dacie de la N de Dunare, imperiul roman disparind in sec.3 e.n. Hunii-stramosii ungurilor au pornit calari spre Vest in sec. 9, au ajuns pe aici in sec.10, trecind Carpatii prin pas-ul gasit atunci, azi N de RO in Ucraina. Au continuat Vest pina la Tisa, in jos pe Tisa cautind loc liber sa se aseze. Au dat de slavi, la est de Tisa erau dacii. S-au intors pe Tisa, asezindu-se pe singurul loc inca gasit liber-unde Ungaria azi. Nu le place insa ca n-au bogatii- ape, munti, subsol, mare; si spatiul prea mic pentru dorintele lor cotropitoare, vor sa se extinda…si atunci mint-miseducindu-si generatii tinere ca a lor a fost Transilvania deci la lupta toti sa si-o ia inapoi.
Cum sa fi fost Transilvania a lor veniti in sec. 10, cind Dacii erau in Transilvania cu 7 secole mai inainte?!
Pe drept Transilvania data de istorie Romaniei, la Trianon; data RO gratie si Frantei luptind pentru asa rezolvare istorica.
Sediul Fundatiei Liptak din NY a disparut, dar Asociatia ungurilor-americani cere bani ungurilor pe glob ‘ca acum e cea mai mare nevoie de bani’. Asociatia e veche de ~ 100 ani, pusa de ungurii fugind dupa Primul razboi cind Ungaria Mare disparuta (insfacatele terenuri si averi, pierdute de ei). Ei si le vor inapoi de 100 ani! Ca sa emigreze peste ocean Asociatia a sponsorizat si pe Bella Liptak fugit in Austria. Cind comunismul cazut, el pus sa manevreze in Europa ‘vrerile ungurilor’, prin acel ‘1997 Hungarian Lobby unde scrisa minciuna istorica “Transilvania a fost mereu a Ungariei, luata ei doar la Trianon”; apoi prin acea Fundatie cu sediul in NY azi disparut dar cu birouri puse la Cluj in RO, la Budapesta, si Bruxelles.
Telul Fundatiei este toti ungurii sa lupte pentru refacerea Ungariei Mari si ‘un viitor luminos in UE acum, maretului popor ungar’.
Ei vor averi naturale – ape, munti, bogatii subsol, iesire la mare. “Ce ar face ei cu ele, daca le-ar avea” s-au exprimat in Hung.Lobby ‘1997.
Din’ 97 pina azi ei si-au avansat planul.
Dar si azi oficialii romani dorm in pantofi sau bocanci-dupa anotimp, facind romanilor invatamint politic ca ‘ungurii doar spun, nu fac’. Incultura sau indolenta de oficiali romani?! In timp ce B. de ziua Armatei-la 150 ani dela infiintare- se duce la unguri in Harghita. Si e prieten cu PM ungar nu cu romanii in propria tara! Si de fiecare ungur-Bella mai moderat ca mai perfid, Hunor mai violent ca-I disperat-are de rezolvat sarcina de peste ocean, parlamentar ungur invitat aici la Congresul Ungurilor de Pretutindeni, anual organizat in Transilvania, nu Ungaria, ca sa tina ‘focul aprins, idea vie’, pe glob si aici.
Ei toti ne irita in case pe noi romanii-majoritari in RO si care nu ne simtim aparati in propria tara de catre oficialii romani.
Cel putin cit ungurii sint, de ai lor oficiali aici acasa, cind si veniti in vizita, sau din Ungaria, sau la UE, si de peste ocean-ce par liderii lor aici!
Timpul ca oficialii romani sa se trezeasca! Ungurii nu glumesc deloc! Din 1997 se tin de Plan.
Stiu eu urmarindu-i pe net de 15 ani! In propria tara, noi romanii putem sa avem plan ca ei?! Primul step, udmr never ever in guverne!
Acolo doar au sprijinit abuzul politic asupra tarii, ca sa-si unrmareasca planul lor insidios!
DRAGNEA!…
Tu, împarți Tara în Feude
Să piară românescu nume
Ca vătaf să fi cu biciu,
Făcând ce zice…LICURICIU.
@repat
“Hunii-stramosii ungurilor au pornit calari spre Vest in sec. 9, au ajuns pe aici in sec.10, trecind Carpatii prin pas-ul gasit atunci, azi N de RO in Ucraina”
Hunii lui Atila erau in Campia Panonica pe la anul 300, ceea ce spui se refera la triburile maghiare + khazari,sub conducerea lui Arpad.
Vezi si cronica lui Anonimus care, desi destul de romantata si exaltata cand scrie de mareata stirpe a maghiarilor, fara sa vrea consemneaza si niste fapte care nu se potrivesc cu ce zice propaganda ungureasca si mincinosul Roesler.
Nu am multe de spus. Oricum un singur lucru as dori sa subliniez: si in 2012, la fel ca in perioada interbelica, compromiterea tarii a inceput in tara, a fost conceputa de politicieni care si-au atacat si lovit propria tara pentru a izbandi ei in lupta politica interna si pentru a dobandi mai multa putere. La noi, insusi presedintele striga la toate posturile tv. ca este lovitura de stat. “Ucenicii” sai faceau cunoscuta “situatia grava” in U.E. alarmand multe state. Intr-adevar istoria a fost vitrega cu noi dar cand tradarea este a cetatenilor romani nu ai dreptul sa arunci totul in spinarea strainilor. Ei doar se folosesc de “oportunitatile” create. Si sa nu uitam ca padurea a fost taiata doar atunci cand toporul a avut coada de lemn…
de cate ori este o turbulenta intre partide la bucuresti sunt bagati in scena ungurii .
nu stiu cine ii baga. scopu probabil este acela de a “aplana” conflictele si de a obtine “solidaritatea” acestora impotriva “dusmanului” comun. doar ca “dusmanu” fie nu exista fie este de competenta serviciilor de securitate nationala si mai putin sau aproape deloc de competenta politicienilor. iar conflictele politice nu sunt rezolvate ci doar li se pune capac, se stige focul si mancarea ramane nefiarta. parca se joaca cineva cu ei, cu politicienii. orice dispute politice ar fi si orice ar face ungurii in tinutu secuiesc in timpul acelor dispute politicienii sa-si vada de catrinte sa lase ungurii in pace. oricum acestia nu pot face nimic cand partidele se cearta intre ele. trebuie ignorati ungurii. exista servicii de securitate nationala care sa se ocupe de asta in astfel de momente. si in 2012 serviciile cred ca trebuia sa se ocupe nu clasa politica romaneasca.
basescu a fost si a ramas un impertinent. s-a dus sa le multumeasca ca defapt ei ungurii au contribuit la reasezarea lui in fotoliul de presedinte iar apoi s-a dus sa le multumeasca in vazul celor 7 milioane care i-au spus jet! aratand astfel dispret si aroganta fata de cei care i-au spus jet!.
ata stie besescu cu satra lui de tigani atata face. a fost si va ramane un badaran frate siamez cu bercea mondialul cu care s-a afisat la inceputul primului mandat. asta a ramas si in ziua de azi. un badaran necioplit.
m-a amuzat la lecturare analiza dar nu pot spune ca mi-a placut. nu o consider ca fiind obiectiva. amintiva ca la inceputul anilor 90 toata lumea voia sa plece afara iar pentru multi asta era doar un vis la care nici nu indraznea sa se gandeasca. romanii au fost proeuropeni. cei care plecau la intoarcere povesteau fascinati ce au vazut ei pe unde au fost. :)) eu cred ca din interior erau presiuni pentru o directie proeuropeana la acea data. iar europa a impus niste conditii. lucru absolut normal. daca eu plec sa ma plimb si cineva tine mortis sa vina cu mine (sper sa nu se intaple vreodata) atunci este normal sa-i pun niste conditii sau sa-i spun nu vreau. si daca mergem in excursii organizate in grup cu o agentie de turism acesta iti pune conditii. noi am ost cei care am vrut europa nu europa ne-a dorit pe noi ca sa fim iin masura sa punem noi conditii. poate aici a fost si este greseala noastra. cand mergi la banca dupa bani imprumut banca impune conditii nu tu. si poate noi trebuia sa respectam nevoia europei de a fi singura cum si mie imi place sa ma plimb singura. daca cineva ar vrea sa vina cu mine i-as pune conditii pentru ca defapt plimbari singura. lacomia te face sclav sau musafir nepoftit. am lacomit la spoleiala occidentului. interesul celor de sus este globalizarea. noi nu aveam defapt acest interes decat acela de a vedea si noi sclipiciu din occident. deci nu-i tarziu niciodata sa punem conditii. suntem prea mici ca sa ne permitem sa nu le punem. noi nici acuma nu avem interes sa ne globalizam. nu intra in sfera noastra de interes.