IPS ANDREI, Mitropolitul Clujului, in pastorala Invierii 2012: “SUFERINTA E PESTE TOT…, iar RAUTATEA ATACA INDARJIT” (video)

16-04-2012 9 minute Sublinieri

Circa 7.000 de credinciosi, potrivit reprezentantilor Mitropoliei Clujului, au asistat, sambata seara, la slujba de Inviere oficiata de mitropolitul Andrei, in Piata Avram Iancu.

Oamenii au luat lumina si la miezul noptii au inconjurat catedrala alaturi de soborul de preoti.

Mitropolitul Andrei a tinut o predica emotionanta si a vorbit despre bucuriile pacatoase si bucuriile spiritului. “Bucuriile pacatoase sunt acele bucurii pe care oamenii patimasi cred ca li le poate oferi pacatul. Acestea tin putin, atata vreme cat se consuma patima. Un om dedat la bautura se bucura atata timp cat tine euforia alcoolului si apoi ramane amaraciunea unei vieti distruse. Cel ce se bucura consumand droguri isi distruge sufletul. Sunt si bucuriile curate. Bucuria unui om care isi vede copilasul sanatos. Il poate educa frumos, si-a zidit o casa si are un rost. Aceste bucurii tin pana la usa mormantului, dar dincolo nu ne mai urmeaza. A treia categorie de bucurii sunt bucuriile cele sfinte, care trec dincolo de mormant si dureaza in vesnicie“, a spus mitropolitul Andrei.

Slujba s-a inchiat dupa ora 1.00.

Peste 2.000 de persoane au participat în noaptea de Înviere la slujba oficiată în faţa Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca şi au luat lumină adusă de la Ierusalim, după care au înconjurat biserica cu lumânări aprinse în mâini, transmite corespondentul MEDIAFAX. Slujba de Înviere a fost oficiată în aer liber, în faţa Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ.

Credincioşii au luat lumină, adusă de la Ierusalim, după ce o delegaţie de preoţi a Mitropoliei Clujului a preluat candela adusă cu avionul în jurul orei 23.00 pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca. La aeroport, au fost prezenţi peste 60 de preoţi de pe raza Mitropoliei Clujului care au luat lumină pentru a o duce la bisericile lor.

În Pastorala citită în faţa credincioşilor prezenţi la slujba de Înviere, IPS Andrei Andreicuţ a făcut referire la necazurile care aduc întristare şi a spus că soluţia la greutăţile oamenilor este “Hristos cel Înviat şi Sărbătoarea Paştilor.

În lumea în care trăim noi sunt foarte multe necazuri care aduc sufletului întristare. Întristarea izvorăşte din suferinţa care devine aproape o dominantă a vieţii. Nu e nevoie să meditezi prea mult pentru a-ţi da seama că suferinţa este prezentă peste tot. Începând cu propria noastră persoană, trecând apoi la cei din casa noastră, la cunoscuţii noştri, la oamenii din oraşul sau satul nostru, la cetăţenii ţării noastre, la vieţuitorii întregii lumi, vom vedea suferinţa şi întristarea prezente peste tot.

Se săvârşesc omoruri, sinucideri, furturi, nedreptăţi, se urăşte, se înşeală, se minte, se calomniază, se jură strâmb, se doreşte bunul altuia. Alţii se învrăjbesc, se ceartă, se bat, se duşmănesc, soţii se despart, tinerii şi copiii se corup şi se înjoseşte în om chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Se păcătuieşte şi se suferă între noi şi în jurul nostru, aproape şi departe de noi. Întristarea şi suferinţa au multe cauze: lipsuri, boli, dureri în case şi-n spitale, în sanatorii, în temniţe, pretutindeni, a spus înaltul ierarh ortodox.

Potrivit acestuia, oamenii se mai confruntă şi cu suferinţe fizice – lipsuri, sărăcie, infirmităţi, boli, dar şi morale.

Cineva e sărac, altul e lipsit de toate sau cel puţin de multe bucurii, e înfometat, însetat, trebuie să lupte cu mizeria, trebuie să-şi câştige pâinea în condiţii grele, în ţară sau în străinătate, trebuie s-o mănânce stropind-o cu lacrimi. Alţii suferă trupeşte şi n-au nici un pic de tihnă: ziua fără linişte, noaptea fără somn. Omul suferind trebuie să-şi târască viaţa nefericită până când istovirea supremă cheamă în sfârşit moartea.

Sunt apoi suferinţe morale. Ţi se pângăreşte onoarea, ţi se calomniază intenţiile, răutatea atacă trecutul şi prezentul tău cu o îndârjire pe care nimic nu o poate destrăma. Eşti înşelat, ridiculizat, dispreţuit, insultat. Uneori suferi tirania celor tari şi trebuie să-ţi rumegi suferinţa şi tristeţea în tăcere“, a arătat IPS Andreicuţ.

Mitropolitul Clujului a subliniat că această stare de lucruri nu este firească, “pentru că întristarea năpustindu-se asupra sufletului îl întunecă în întregime“, astfel încât se poate ajunge la “acte disperate“.

Aşa se face că sinuciderile sunt tot mai frecvente în lumea noastră ce se învăluie în suferinţe ce nu se mai pot număra. Omul covârşit de tristeţe are sufletul plin de amărăciune şi de nepăsare. El fuge de oameni ca şi cum aceştia ar fi pricina tulburărilor lui şi nu-şi dă seama că boala mocneşte înăuntrul lui. Cauzele acestei stări sunt mai multe: părăsirea pentru o vreme de către harul lui Dumnezeu, asaltul duhurilor necurate, firea noastră slăbită de patimi, nenorocirile ce ni s-au întâmplat, gândurile negre ce ne covârşesc, bolile ce ne macină şi lipsa de preocupări serioase.

Cine i-a salvat pe mulţi de întristarea cea de moarte? Hristos cel Înviat şi Sărbătoarea Paştilor. Hristos cel Înviat este în măsură să înlăture întristarea din sufletele noastre, convingându-ne că nu suferinţa şi moartea au ultimul cuvânt de spus, ci învierea“, a mai arătat mitropolitul Clujului.

IPS Andreicuţ a făcut referire şi la viciile oamenilor, spunând că cei care consumă alcool şi droguri îşi distrug sufletul şi trupul, acestea fiind “bucurii păcătoase care ţin puţin, atâta vreme cât ţine păcatul“.

A doua categorie de bucurii sunt bucuriile curate, bucuriile omului care îşi vede copilaşii sănătoşi, care şi-a zidit o casă, are un rost şi aceste bucurii ţin mult, ţin cât o viaţă de om, ţin până la uşa mormântului. A treia categorie de bucurii sunt bucuriile sfinte, ele se declanşează aici, pe pământ, dar trec şi dincolo de mormânt şi durează în veşnicie“, a mai spus IPS Andrei.

Credincioşii prezenţi la slujba de Înviere au înconjurat Catedrala Mitropolitană, conform tradiţiei, cu preoţii în frunte şi lumânări aprinse în mâini, după care au luat Sfintele Paşti de la Mitropolie.

*

09 apr. 2012


† ANDREI
din harul lui Dumnezeu
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
iubitului cler, cinstitului cin monahal şi dreptmăritorilor
creştini, bucurie de la Hristos Cel ce cu Învierea Sa ne izbăveşte
de întristare, iar de la noi sfântă îmbrăţişare

Paştile, izbăvire de întristare!

Iubiţi credincioşi,

În lumea în care trăim noi sunt foarte multe necazuri care aduc sufletului întristare. Întristarea izvorăşte din suferinţa care devine aproape o dominantă a vieţii. Nu e nevoie să meditezi prea mult pentru a-ţi da seama că suferinţa este prezentă peste tot. Înţeleptul Solomon, referindu-se la om, zice că „toate zilele lui nu sunt decât suferinţă şi îndeletnicirea lui nu-i decât necaz; nici chiar noaptea n-are odihnă inima lui (Ecclesiastul 2, 23).

Începând cu propria noastră persoană, trecând apoi la cei din casa noastră, la cunoscuţii noştri, la oamenii din oraşul sau satul nostru, la cetăţenii ţării noastre, la vieţuitorii întregii lumi, vom vedea suferinţa şi întristarea prezente peste tot.

Se săvârşesc omoruri, sinucideri, furturi, nedreptăţi, se urăşte, se înşală, se minte, se calomniază, se jură strâmb, se doreşte bunul altuia. Alţii se învrăjbesc, se ceartă, se bat, se duşmănesc, soţii se despart, tinerii şi copiii se corup şi se înjoseşte în om chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Se păcătuieşte şi se suferă între noi şi în jurul nostru, aproape şi departe de noi. Întristarea şi suferinţa au multe cauze: lipsuri, boli, dureri în case şi-n spitale, în sanatorii, în temniţe, pretutindeni. Se suferă nu doar cât vedem şi ştim noi, ci mult mai mult, pentru că oamenii nu-şi afişează suferinţele la poartă.

Nu ne putem amăgi cu neştiinţa, considerând că în casa noastră toate sunt bune, pentru că undeva, poate unde nu vom şti niciodată, se suferă şi se consumă dureri mari. Chiar în clipele acestea când noi stăm aici, într-un locaş sfânt şi abordăm lucruri duhovniceşti, undeva se petrec lucruri nefericite, se comit nelegiuiri, se osândesc suflete omeneşti, se suferă şi se moare.

În ceasul acesta nu un singur om ci mai mulţi sunt expuşi pieirii: un avion se prăbuşeşte, un tren se ciocneşte cu altul, mai multe maşini se răstoarnă, un vapor se scufundă şi o mulţime de oameni mor (1). Toate acestea aduc suferinţă şi întristare.

Apoi există suferinţe fizice: lipsuri, sărăcie, infirmităţi, boli. Cineva e sărac, altul e lipsit de toate sau cel puţin de multe bucurii, e înfometat, însetat, trebuie să lupte cu mizeria, trebuie să-şi câştige pâinea în condiţii grele, în ţară sau în străinătate, trebuie s-o mănânce stropind-o cu lacrimi. Alţii suferă trupeşte şi n-au nici un pic de tihnă: ziua fără linişte, noaptea fără somn. Omul suferind trebuie să-şi târască viaţa nefericită până când istovirea supremă cheamă în sfârşit moartea.

Sunt apoi suferinţe morale. Ţi se pângăreşte onoarea, ţi se calomniază intenţiile, răutatea atacă trecutul şi prezentul tău cu o îndârjire pe care nimic nu o poate destrăma. Eşti înşelat, ridiculizat, dispreţuit, insultat. Uneori suferi tirania celor tari şi trebuie să-ţi rumegi suferinţa şi tristeţea în tăcere.

Până şi micile bucurii ale vieţii îşi au un gust dureros, pentru că pe pământ nu-i deplină voioşie. Inima îşi are decepţiile ei, prietenia dezamăgirile ei, norocul reversul său, iar gloria însăşi îşi are spinii săi.

Iubiţi fraţi şi surori,

Totuşi această stare de lucruri, nu-i firească. Pentru că întristarea năpustindu-se asupra sufletului îl întunecă în întregime. Omul ajuns în această situaţie nu se poate nici ruga şi nici nu poate munci cum se cuvine. Întristarea tulbură toate facultăţile sufletului şi-i usucă toată vlaga. Pe bună dreptate spune Sfântul Ioan Casian „că precum molia roade haina şi cariile lemnul, aşa întristarea mănâncă sufletul omului(2).

Împotriva duhului întristării trebuie să luptăm cu toate puterile pentru că el împinge sufletul la deznădejde. Sfântul Apostol Pavel ne spune că „întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moartea” (2 Corinteni 7,10). Se înţelege de aici că doar întristarea pentru greşelile comise este benefică pentru că ne duce la îndreptare iar întristarea pentru necazurile vieţii ne poate duce la acte disperate. Aşa se face că sinuciderile sunt tot mai frecvente în lumea noastră ce se învăluie în suferinţe ce nu se mai pot număra.

Omul covârşit de tristeţe are sufletul plin de amărăciune şi de nepăsare. El fuge de oameni ca şi cum aceştia ar fi pricina tulburărilor lui şi nu-şi dă seama că boala mocneşte înăuntrul lui. Cauzele acestei stări sunt mai multe, dar vom menţiona câteva: părăsirea pentru o vreme de către harul lui Dumnezeu, asaltul duhurilor necurate, firea noastră slăbită de patimi, nenorocirile ce ni s-au întâmplat, gândurile negre ce ne covârşesc, bolile ce ne macină şi lipsa de preocupări serioase.

Sfântul Siluan Athonitul care a trecut prin o asemenea stare ne spune că „Domnul îşi retrage adeseori harul Lui de la suflet şi prin aceasta povăţuieşte cu bunătate şi înţelepciune sufletul, pentru care în chinuri şi-a întins braţele Sale pe Cruce, să fie smerit. În lupta împotriva vrăşmaşilor noştri el îngăduie sufletului să-şi arate alegerea lui liberă. Dar, prin el însuşi, sufletul e fără putere în a-i birui. De aceea, sufletul meu e trist, tânjeşte după Domnul şi îl caută cu lacrimi(3).

Ucenicul Cuviosului Siluan, Arhimandritul Sofronie Saharov, trecând şi el printr-o asemenea încercare, mărturiseşte: „Suferinţele duhului meu erau provocate de către catastrofele exterioare şi, în chip firesc, le identificam cu propria soartă: moartea mea primea caracterul dispariţiei a tot ce cunoşteam, a tuturor celor de care eram legat fiinţial … Veşnica uitare, ca stingere a luminii conştiinţei, mă umplea de groază. Starea aceea mă zdrobea, mă stăpânea împotriva voinţei mele. Ceea ce se săvârşea în jurul meu în chip năsâlnic îmi amintea de sfârşitul inevitabil al întregii lumi. Viziunea hăului fără fund devenise pururea prezentă, lăsându-mi doar din când în când, puţină odihnă.(4)

Dreptmăritori creştini,

Cine i-a salvat pe cei doi, şi pe mulţi alţii, de întristarea cea de moarte? Hristos cel Înviat şi Sărbătoarea Paştilor! Într-o zi cuviosul Siluan, fiind în biserică „în dreapta uşilor împărăteşti în locul icoanei Mântuitorului Îl vede pe Hristos Cel viu. Întreaga sa fiinţă i se umple de lumina harului Sfântului Duh în Care recunoaşte pe Domnul. Privirea Sa blândă şi infinit de bună, iradiind iertare, pace şi bucurie, atrage irezistibil întreaga făptură a cuviosului Siluan copleşită de focul harului până dincolo de limitele puterilor fireşti … Arătarea lui Hristos şi a luminii Sale în Duhul Sfânt la capătul traversării întunericului disperării infernale a fost evenimentul cel mai important al întregii sale vieţi. (5)

Această convingere, a prezenţei lui Hristos cel Înviat din morţi, i-a transmis-o şi lui Sofronie, care, ca şi alte mulţimi nenumărate ce cred în învierea Lui, cântă la Paşti:Paştile cele frumoase, Paştile Domnului, Paştile! Paştile cele preacinstite nouă ne-au răsărit! Paştile, cu bucurie unul pe altul să ne îmbrăţişăm! O, Paştile, izbăvire de întristare!”. (6)

Hristos Cel Înviat este în măsură să înlăture întristarea din sufletele noastre, convingându-ne cum a convins-o pe Maria sora lui Lazăr, că nu suferinţa şi moartea au ultimul cuvânt de spus, ci învierea:Eu sunt învierea şi viaţa, zice Domnul, cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11,25-26).

Pentru ca această stare de spirit să domnească în noi avem la îndemână câteva mijloace: rugăciunea, lectura scripturistică, participarea la sfintele slujbe, discuţiile cu oameni duhovniceşti, cugetarea la lucruri frumoase, munca utilă şi multe altele. Iar cea mai înaltă cugetare este cea legată de învierea Domnului şi de consecinţele ce le are asupra vieţii noastre: „Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai Înviat. Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine; Însuţi împreună mă preamăreşte, Mântuitorule, întru Împărăţia Ta.(7)

Acestei stări de spirit, ce-l caracterizează pe omul credincios, i-a dat glas poetul nostru naţional George Coşbuc: „Şi cât e de frumos în sat!/ Creştinii vin tăcuţi din vale/ Şi doi de se-ntâlnesc în cale/ Îşi zic: Hristos a Înviat!/ Şi râde-atâta sărbătoare / Din chipul lor cel ars de soare.” (8)

Iubiţi credincioşi,

Creştinul este omul învierii şi Paştile-i prefac întristarea în bucurie. Creştinul este un om curajos şi optimist. El nu se lasă prăbuşit de deznădejde. El este conştient că în lume trebuie să fie şi încercări dar ele, după cuvântul lui Hristos, se vor sfârşi, cu biruinţa: „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea!” (Ioan, 16,33).

Pentru creştinul adevărat toate lucrurile au sens şi frumuseţe. Un răsărit de soare, un amurg de basm, câmpul cu florile, pomii şi grădinile, toate grăiesc. Pe bună dreptate Ernest Bernea spune că „cine nu a iubit o floare, o fată, un copil, un răsărit de soare sau un amurg, cine n-a înţeles cântecul trist al apelor nestatornice şi n-a cunoscut bucuria propriilor sale depăşiri nu găseşte sens vieţii şi nici nu merită s-o trăiască”. (9)

Creştinul care-şi ia viaţa spirituală în serios, când se trezeşte dimineaţa şi constată că mai poate privi zările se bucură. Dându-şi seama că are două picioare sănătoase, cu care se ridică din pat, dă slavă lui Dumnezeu. Văzând că mai are două braţe puternice cu care poate munci pentru sine şi ai săi este fericit. Este recunoscător Tatălui Ceresc pentru mulţimea de daruri cu care-l copleşeşte şi alungă de la sine întristarea.

Creştinul refuză să trăiască în mediocritate şi râvneşte să trăiască eroic. Cu puţină vreme înainte de a trece la Domnul Părintele Profesor Ilie Moldovan l-am vizitat la spital. Era slăbit de suferinţă dar faţa-i era transfigurată de lumina şi entuziasmul care l-au însoţit o viaţă întreagă. La despărţire mi-a spus: să trăim în lumina Sfintei Învieri şi să nu ne pierdem steaua polară”. Această maximă este de mare folos pentru noi pentru toţi cei ce dorim să scăpăm de întristările pe care ni le provoacă necazurile.

Cu ochii aţintiţi la Domnul Hristos „Care pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea” (Evrei 12,2), întăriţi de Învierea Lui care „celor din morminte viaţă le-a dăruit”, să devenim curajoşi şi să ne izbăvim de întristare. „Când Domnul va trimite istoria şi veşnicia să culeagă viaţa şi sufletul nostru, să nu fim găsiţi pe malurile mlaştinii, ci în înălţimile vieţii eroice, care sunt slava pământului şi împlinirea voinţei cerului”. (10)

Până atunci însă, chiar dacă viaţa aceasta ne mai oferă amărăciuni şi întristări, întâlnirea cu Domnul Hristos Cel Înviat din morţi să ne transpună în starea de spirit pe care au avut-o femeile mironosiţe în dimineaţa învierii. Sfântul Matei ne spune că „plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui. Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat” (Matei 28, 8-9).

Cuprins de bucuria pe care Domnul Hristos Cel înviat mi-o revarsă în suflet, v-o împărtăşesc şi frăţiilor voastre, vă doresc să depăşiţi toate necazurile şi întristările vieţii, să aveţi pace sfântă de Paşti şi vă zic din toată inima: Hristos a Înviat!

† ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

 

Note bibliografice:

(1) Prof. Tudor Popescu, Îndrumător Pastoral XVII, Alba Iulia, 1993, p.44.
(2) Despre cele opt gânduri ale răutăţii, Filocalia 1, Sibiu, 1947, p. 115.
(3) Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Deisis, Alba Iulia, 1994, p.93.
(4) Arhimandritul Sofronie, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, Sofia, Bucureşti, 2005, p. 12.
(5) Op. cit., p. 15.
(6) Slujba învierii, Alba Iulia, 1997, p.49.
(7) Ibidem, p. 30.
(8) Poezii, 1, Editura „Cartea Românească” , Bucureşti, 1982, p.180.
(9) Îndemn la simplitate, Anastasia, 1995, p.122.
(10) Ioan Suciu, Eroism, Alba Iulia, 2002, p. 98.

Legaturi:


Categorii

IPS Andrei Andreicut, Pastile/ Invierea, Pastorale, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Suferinta de langa noi, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “IPS ANDREI, Mitropolitul Clujului, in pastorala Invierii 2012: “SUFERINTA E PESTE TOT…, iar RAUTATEA ATACA INDARJIT” (video)

  1. Pingback: INTRATI SI RAMANETI INTRU BUCURIA DOMNULUI LUMINII!/ O alta Pastorala de Inviere plina de miez si gust al Duhului: PS GURIE, EPISCOPUL DEVEI. Cine se sminteste de Dumnezeu?/ IPS Bartolomeu Anania despre Inviere (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandar
  2. Pingback: INVIEREA DOMNULUI. Predica si talcuirea patristica amanuntita a IPS Hierotheos Vlachos: “Nu credem in revolutii sociale. Invierea e adevarata revolutie!” -
  3. Pingback: Pastorala exceptionala de Craciun a IPS ANDREI, Mitropolitul Clujului: PRECUM MAGII, SA NU NE INTOARCEM LA “IROD”, LA OMUL LUMESC, “CIVILIZAT”, CI SA O APUCAM “PE ALTA CALE”, CEA STRAMTA, A LUI HRISTOS! -
  4. Pingback: ADEVARURI IMPORTANTE SI GRELE extrase din Pastorala de Craciun a P.S. GURIE al Hunedoarei: “In ‘societatea succesului’ de astazi, condusa de o ideologie explicit ANTI-CRESTINA, nimeni nu mai are ochi pentru SUFERINTA!” - Razboi în
  5. Pingback: CAPATUL CAII - Pastorala de Pasti a IPS ANDREI, Mitropolitul Clujului - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Pingback: HRISTOS A INVIAT! Cum trebuie sa petrecem Pastile? -
  7. Pingback: INVIEREA DOMNULUI. Cu gandul si inima la Pastile cele Vesnice si la Lumina cea neinserata… -
  8. Pingback: IPS PIMEN al Sucevei si Radautilor - o alta PASTORALA PUTERNICA DE INVIERE (2012): "Unii din Europa vor o societate fara Dumnezeu si constrang oamenii prin masuri economice si legi imorale sa se lepede de Creator" - Razboi întru Cuvânt - Recom
  9. Pingback: PASTORALE IMPORTANTE ALE CRACIUNULUI 2013. Chemare la solidaritate cu crestinii prigoniti ai Siriei si la propovaduirea adevarurilor de credinta - Recomandari
  10. Pingback: AJUTOR PENTRU FRATII NOSTRI DIN SIRIA INSANGERATA, care da, in zilele noastre, noiane de MARTIRI nestiuti, tratati cu nepasare/ RAZBOIUL – “OSPATUL MORTII”/ 9-10 mai 1877 – pomenirea eroismului romanesc si a jertfelor pentru INDEPE
  11. Pingback: Pastorala exceptionala de Craciun a IPS ANDREI, Mitropolitul Clujului: PRECUM MAGII, SA NU NE INTOARCEM LA “IROD”, LA OMUL LUMESC, “CIVILIZAT”, CI SA O APUCAM “PE ALTA CALE”, CEA STRAMTA, A LUI HRISTOS! | Cuvântul Orto
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare