MINUNEA SFINTEI LUMINI DE LA IERUSALIM: marturii, documentare, dovezi (VIDEO)

16-04-2012 1 minut Sublinieri

O flacără coboară din ceruri

Una dintre puţinele minuni care au loc, în fiecare an, în zilele noastre este aceea a apariţiei Sfintei Lumini la Sfântul Mormânt în ajunul praznicului Învierii, adică a acelei lumini neaprinse de mână omenească. Asupra acestui fapt există numeroase mărturii, sute şi sute de credincioşi fiind prezenţi în momentul considerat de foarte mulţi, al minunii supreme.

Vă invit să urmărim împreună şi mărturia pelerinului nostru, Silviu Andrei Vlădăreanu, jurnalistul român care a văzut şi a trăit într-o astfel de zi sfântă MINUNEA APARIŢIEI SFINTEI LUMINI

Din ce stiu eu Sfanta Lumina nu prea se poate filma: se pot numara pe degete filmarile cu globurile de lumina, fulgerele albastre sau aprinderile instantanee ale lumanarilor si candelelor. Poate tocmai pentru a nu pune si mai mult osanda pe capul necredinciosilor, Dumnezeu nu ingaduie filmarea miracolului, chemandu-i acolo pe cei care chiar doresc sa se convinga de adevar.

O dovada a argumentarii mele este si una dintre putinele exceptii: un doctor psihiatru care era sceptic si nu credea in Sfanta Lumina, a filmat totusi in 1994 un bulgare de lumina care trecea peste capele oamenilor si s-a lovit de un stalp. Mai tarziu, acest doctor s-a preotit (poate chiar calugarit). Iata-l intr-un documentar explicand pe larg filmul cu minunea. De asemenea, documentarul mai contine interviuri si cu alti martori ai Sfintei Lumini.

Anul acesta am fost la 1 pas sa ma aflu si eu la Ierusalim de Inviere, dar nu m-am invrednicit. Poate la anul. Daca ajung, filmez. Daca imi ajuta Dumnezeu.

Iata filmarea despre care este vorba in documentar, intr-o rezolutie mai buna:

Pentru o rezolutie mai buna a intregii procesiunii, va recomand o filmare de peste 2 ore, care reda o transmisiune live de anul trecut in limba araba (din pacate netitrat). O secventa interesanta este la minutul 52:54 cand in partea stanga jos a cadrului putem vedea un barbat cum isi da cu Sfanta Lumina pe fata de nenumarate ori. Nu am urmarit intreg filmul, probabil sunt mai multe scene similare.

In final un documentar rusesc dublat in romana. In acest documentar se mentioneaza si despre aparitiile Sfintei Lumini care a avut loc in 1994 nu la slujba de inviere ci in luna iulie, in diverse moduri. Despre aceste aparitii povesteste si Pr. Cleopa, catalogandu-le “semne mari” dar nedandu-le o interpretare.

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Documentare/ Reportaje, Lumina de la Ierusalim, Minuni, Parintele Cleopa Ilie, Pastile/ Invierea, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

25 Commentarii la “MINUNEA SFINTEI LUMINI DE LA IERUSALIM: marturii, documentare, dovezi (VIDEO)

  1. Doamne ajută,fratilor!Hristos a Înviat!
    Uite aici link-ul de la primul video în limba româna:

    http://www.impantokratoros.gr/250871DA.ro.aspx
    Tocmai aceste minuni ale lui Dumnezeu face ORTODOXIA unică!Faptul că Hristos Domnul nostru a arătat dintotdeauna prin minuni deslușit,de-a lungul a două milenii,care este Biserica Sa-Trupul Său!Eu personal am cunoscut Ortodoxia târziu,la 20 ani după multiple convertiri.Dar de alți 20 de ani sunt ortodox,din mila Domnului și teolog.
    Pomeniți în rugile domniilor voastre și pe cei care nu au cunoscut încă Adevărul!Sorin Gabriel

  2. de ce a disparut varianta in lb romana a filmului MIRACOLUL SFINTEI LUMINI

  3. Pingback: SAMBATA MARE. De la tanguirea de la mormant la explozia de bucurie a primirii Luminii -
  4. Pingback: SFANTA LUMINA S-A COBORAT SI IN ACEST AN (2013) LA IERUSALIM (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: O RATACIRE "MISTICA" SI O CALOMNIE CATOLICA la adresa Bisericii Românești - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Pingback: LUMINA SFANTA A INVIERII a venit si in acest an la MORMANTUL DOMNULUI DE LA IERUSALIM. Hristos a Inviat! - Recomandari
  7. Frati crestini,

    Hristos a inviat !

    Am citit mai sus ca : “Pentru o rezolutie mai buna a intregii procesiunii, va recomand o filmare de peste 2 ore, care reda o transmisiune live de anul trecut in limba araba (din pacate netitrat). O secventa interesanta este la minutul 52:54 cand in partea stanga jos…”

    Puteti sa dati linkul unde se poate vedea ?

    Doamne ajuta !

  8. @ Iulian:

    L-am da, daca l-am sti si noi 🙂

    Asa apare in textul preluat de la Gigel Chiazna, insa fara respectivul video. In orice caz, secvente cu oameni (inclusiv reporterul rus de azi) care isi dau vizibil cu lumanarile pe fata se gasesc si in filmarile de astazi, si in multe altele.

  9. Hristos a inviat!

    Paste fericit si cu bucurii pentru toti,grija mare la sarmale sau la prea multa mincare.

    Pentru admini,mai putina carne si mai mult cozonac daca se poate,vinul doar din virful buzelor.

  10. Adevarat a inviat!

    🙂 Multumim de morala, desi de regula zicem ca nu facem abuz 🙂

  11. Hristos a inviat!-fratilor si surorilor.Dumnezeu sa va miluiasca casa,masa si pe cei dragi voua si pe tot omul de pe pamant.Lumina lina a preasfintei TREIMI sa -si faca loc in inimile voaste, curatindu-le de tot raul.DOAMNE AJUTA!

  12. Pingback: PARINTELE TEOFAN de la Nera: “INVIEREA nu poate fi inteleasa decat cu un «CUGET DE OM NEBUN». Vacanta de Pasti pentru multi este un concediu din care Dumne­zeu a fost ‘concediat’“ si prin care SE ADANCESC IN MOARTE -
  13. Pingback: Din cuvintele de folos ale unui parinte athonit de o luminata simplitate: “SPORESTE FARADELEGEA si de aceea se apropie a doua Venire. CINE ARE MARE DRAGOSTE CATRE EA, VA FI AJUTAT DE PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU. Maica Domnului are putere, dar
  14. Pingback: SFANTA LUMINA A VENIT LA IERUSALIM si in 2015 (video). Slava Tie, Dumnezeul nostru! | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: SFANTA LUMINA A VENIT SI IN ACEST AN! (Video) Cum se petrece minunea si care sunt randuielile slujbei din Biserica Sfantului Mormant? | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: SFANTA LUMINA s-a pogorat si in 2017 la IERUSALIM, in Biserica Sfantului Mormant - VIDEO. Hristos a inviat! - Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: SFANTA LUMINA s-a pogorat si in 2017 la IERUSALIM, in Biserica Sfantului Mormant - VIDEO
  18. Pingback: LUMINA SFÂNTĂ S-A APRINS LA IERUSALIM și în anul mântuirii 2018, în ciuda înmulțirii hulitorilor și cârtitorilor (VIDEO). - Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: Flacăra TV | Sâmbăta Mare – Rugăciunea Patriarhului pentru a primi Sfânta Lumină (şi mărturia Patriarhului Diodor I)
  20. Pingback: SFANTA LUMINA DE LA IERUSALIM, 2019. Marturii VIDEO, in direct, ale MINUNII FOCULUI SFANT care nu arde. HRISTOS A INVIAT! - Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: BISERICA SFANTULUI MORMANT de la IERUSALIM s-a inchis pentru o saptamana, dar PATRIARHIA IERUSALIMULUI, alaturi de comunitatile catolica si armeana, ASIGURA "slujbele vor continua in mod regulat", dar cu o participare mai redusa a credinciosilor
  22. Pingback: SFANTA LUMINA A VENIT LA IERUSALIM si anul acesta, in mijlocul incercarilor poporului ortodox de pretutindeni! CU NOI ESTE DUMNEZEU, INTELEGETI NEAMURI PRIGONITOARE SI VA PLECATI! (video) - Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: SFANTA LUMINA A VENIT LA IERUSALIM si anul acesta, in mijlocul incercarilor poporului ortodox de pretutindeni! CU NOI ESTE DUMNEZEU, INTELEGETI NEAMURI PRIGONITOARE SI VA PLECATI! (video, foto) - Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare