ZECI DE MII DE OAMENI IN TOATA TARA AU PARTICIPAT LA MARSUL PENTRU VIATA. Reportaje, fotografii si video din diverse orase/ PS Macarie la Radauti (video)/ CARE SUNT OBIECTIVELE ORGANIZATORILOR?/ Coalitia pentru familie: REFERENDUMUL NU MAI POATE FI ORGANIZAT IN APRILIE

25-03-2017 18 minute Sublinieri

 

 

 

 

 

 

 

 

Aproximativ opt mii de persoane au participat astăzi la Marșul pentru viață organizat în București, informează Alexandra Nadane, preşedintele Asociaţiei Studenți pentru viață.

Manifestările din 25 martie 2017 au început  în Parcul Unirii la 12:30. Sub sloganul Ajută mama și copilul! Ei depind de tine, persoane de toate vârstele au mărșăluit pe străzile Capitalei, purtând în mâini pancarte și drapeluri.

Marșul s-a desfășurat pe traseul Parcul Unirii – Parcul Tineretului, circulația fiind oprită pe sensul de mers al manifestanților pe bulevardele Unirii și Dimitrie Cantemir.

La manifestul pașnic au participat tineri, familii cu copii mici, dar și persoane în vârstă. Ei au cântat și au scandat sloganuri pentru viață și pentru familie, formând de-a lungul coloanei un cordon de baloane colorate. Mai multe persoane au venit îmbrăcate în port tradițional românesc.

În aceste momente manifestanții au ajuns în Parcul Tineretului, unde are loc un concert intitulat Live for life și prezentat de actrița Ioana Picoș. Vor urca pe scenă formațiile Coco și Schimbul 3 și artiștii Dragoș Bădoi și Maria Coman.


Inițiativa Asociației Studenți pentru viață, susținută de numeroase organizații din București și din țară, a generat organizarea Marșului pentru viață în 285 de localități din România și Republica Moldova.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a binecuvântat demersul ajuns anul acesta la a șaptea ediție națională.

  • Doxologia:

 „Marșul pentru viață” a binevestit la Iași: „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine!”

În Municipiul Iași s-a desfăşurat astăzi, de marea sărbătoare a Bunei Vestiri, cea de-a VII-a ediţie a „Marşului pentru viaţă”, manifestare din cadrul evenimentului „Săptămâna pentru viaţă“. Ediția din acest an, la care s-au alăturat în jur de 1.000 de persoane de diferite vârste, susţinători ai programelor şi iniţiativelor dedicate protejării copiilor şi familiei, s-a desfășurat sub motto-ul „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine!”.

In acest an, tema „Marşului pentru viaţă” a fost „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”, organizatorii dorind să dezbată asupra necesității, posibilității și eficienței sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină. La nivel național, manifestările dedicate „Săptămânii pentru viață” nu au un organizator unic, ci în fiecare oraș sau localitate există organizatori locali independenți, care reprezintă diferite organizații și instituții pro-viață locale. În 285 de localități din Romania și Republica Moldova sunt organizate „Marșuri pentru viață” astăzi.

În Arhiepiscopia Iașilor, „Marșul pentru viață” a fost organizat și în alte 10 localități, în special în orașe. În Municipiul Iaşi, traseul marşului a fost următorul: Piața Unirii – Colegiul Național – Bulevardul Independenței – Mănăstirea Golia – Hotel Europa – Str. Anastasie Panu – Bulevardul Ștefan cel Mare – cu oprire în fața Catedralei Mitropolitane, unde a fost rostită rugăciunea „Tatăl nostru” de către toţi participanţii. 1.000 de persoane de diferite vârste, susţinători ai valorilor tradiţionale şi ai programelor şi iniţiativelor dedicate protejării copiilor şi familiei, au participat la „Marșul pentru viață” de la Iași, pentru a arăta că fiecare viaţă umană este unică şi are o valoare infinită.

„Marșul pentru viață” reprezintă una dintre cele mai importante inițiative civice prin care se contribuie la lupta împotriva avortului, acest flagel al societății contemporane care, în România, în perioada 1958 – 2014, a curmat peste 22.638.755 de vieţi, țara noastră aflându-se pe locul doi în lume, după Rusia, în ceea ce privește numărul de avorturi raportat la populația existentă (116,5%).

„Marșul pentru viață”, la Vicovu de Sus

Peste 500 de elevi ai Liceului Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus au participat vineri, 24 martie, la cea de-a treia ediție a „Marșului pentru viață”. Devenită deja o tradiție pentru comunitatea locală, manifestarea a fost organizată de Liceul Tehnologic „Ion Nistor” în parteneriat cu Asociația ”Studenți pentru viață” din București.

Evenimentul şi-a propus să conştientizeze valoarea fiecărei vieţi umane, indiferent de stadiul de dezvoltare sau de eventualele dizabilităţi, dar și prețuirea pe care fiecare copil este dator să o acorde mamei. Concentrat pe celebrarea vieţii, cu mesaje ca „Fiecare viaţă este un dar” şi „Mamă, îţi mulţumesc că m-ai născut”, evenimentul a reușit să fie o adevărată trăire a bucuriei, o trăire a lucrurilor care ne reprezintă.

Coloana a pornit la ora 12:00 din parcarea liceului pâna la Școala Gimnazială Bivolarie, unde am fost întâmpinați de cadrele didactice și elevii acestei școli.Cu binecuvântarea părintelui arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, a fost prezent la această manifestare părintele protosinghel Dosoftei Dijmărescu, care le-a vorbit tinerilor despre importanța vieții ca dar a lui Dumnezeu și despre valoarea mamei, persoana cea mai dragă și mai importantă din  viața fiecăruia. Dupa acest cuvânt a urmat un moment artistic dedicat mamei, „darul cel sfânt prețuit pe-acest pământ”, susținut de elevii Liceului „Ion Nistor” și de corala Școlii Gimnaziale Bivolărie.

Participanții la această manifestare au atras atenția asupra importanței rolului mamei în viața lor: „O apreciez pe mama pentru că mă iubește și m-a născut”, „Pentru mine mama e un cristal care nu are valoare și nu poate fi definit” sau „Fiecare copil este unic și reprezintă o mare bucurie, iar mama e cel mai drag om”. (Prof. Religie Vasile Schipor)

ACTUALIZARE 18:45 Aproximativ 3.000 de persoane, majoritatea tineri, au participat, sâmbătă după-amiază, la “Marșul pentru viață” organizat în municipiul Botoșani de Asociația Tinerilor Ortodocși Români. Acțiunea desfășurată sub sloganul “Fiecare viață este un dar” a fost susținută de Protopopiatul Botoșani, luând parte la ea și zeci de preoți, transmite Agerpres.

Peste 200 de oameni au participat si la Brașov la manifestarea “Marșul pentru Viață”. Participanții au plecat din fața Bisericii “Înălțarea Domnului”, aflată în Centrul Civic, pe traseul str.Iuliu Maniu-str.Nicolae Iorga-Biserica Buna Vestire-str.Mureșenilor-Piața Sfatului.  În Piața Sfatului, în fața Catedralei Ortodoxe, preoții și participanții la Marșul pentru Viață au spus rugăciuni și au cântat cântece religioase. Marșul pentru Viață a început la ora 14,30 și s-a încheiat după două ore.

ACTUALIZARE 18:00 Printre cei care au luat parte la ”Marșul pentru viață” din Capitală s-au numărat și actrițele Manuela Hărăbor și Lamia Beligan, care au purtat pancarde in forma de inimă, pe care scria „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”, dar și omul de afaceri Gigi Becali.

ACTUALIZARE 16:55 Câteva sute de persoane au participat la Sibiu, la ”Marșul pentru viață”.   Participanții au plecat de la cea mai mare biserică din cartierul Hipodrom și au străbătut orașul până în Piața Mare din centrul istoric, unde s-au rostit rugăciuni și discursuri pentru susținerea familiei tradiționale și condamnarea avorturilor.

Circa 400 de persoane, adulți și copii, civili și preoți, au participat, în această după amiază, la Galați, la “Marșul pentru viață” organizat pentru susținerea familiei creștine și drepturilor legale ale mamei și copilului, informează Radio România.  Coloana de manifestanți s-a deplasat din Parcul “C. Coposu”, pe principalele străzi ale orașului. Oamenii au purtat un banner pe care se putea citi: ,,Ajută mama și copilul, ei depind de tine”, dar și pancarde cu mesaje precum: “80% dintre cupluri se despart după avort”, “Bărbații adevărați protejează femeia și copilul”, ,,Ajută mama și copilul, ei depind de tine”, ,,Adevărații doctori nu ucid copii”.   Manifestări similare celei de la Galați au fost organizate și în municipiul Tecuci și în orașul Târgu Bujor.

ACTUALIZARE 25.03, ORA 16:15 Participanții la  „Marșul pentru viață” au ajuns, la ora transmiterii acestei știri, în parcul Tineretului, punctul final al manifestației. Aproximativ 8.000 de oameni, conform unor estimări , au parcurs traseul de la Parcul Unirii la Parcul Tineretului, scandând „Viața”.

Familii însoțite de copii și tineri ce pledează pentru încurajarea aducerii pe lume a copiilor au ținut să ia parte la acest marș, ajuns la a șaptea ediție.

Pe toată durata zilei vor avea loc marșuri similare în peste 285 de localități din România si Republica Moldova, în care românii iși vor manifesta sprijinul pentru viață, pentru copiii nenăscuți.

La Arad, aproximativ 400 de persoane participă la “Marșul pentru viață și împotriva avorturilor”, care se desfășoară sub sloganul “Ajută mama și copilul. Ei depind de tine. Împreună pentru viitorul României”, transmite Mediafax.

Arădenii s-au adunat, alături de copii de toate vârstele, în Parcul ”Avram Iancu” din spatele Teatrului Clasic ”Ioan Slavici” din Arad, unde a avut loc un spectacol, iar apoi au mers pe Bulevardul Revoluției până la Secția de Obstretică Ginecologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, unde s-au rugat. De aici, participanții au mers la Catedrala Ortodoxă de la Podgoria, unde, de asemenea, s-au rugat. Cu pancarde cu mesaje împotriva avortului și pentru susținerea familiei și vieții, precum: “Viața este primul și cel mai important drept al omului”, “Îți mulțumesc mamă”, “Bărbații adevărați sunt și tați adevărați”, “Bărbații adevărați aleg viața”, ”Regret că am făcut avort”, “Avortul ucide” sau “Ajută mama și copilul”.

Pe lângă marșul din municipiul Arad, au mai avut loc marșuri în cele opt orașe din județ, respectiv Chișineu Criș, Curtici, Ineu, Lipova, Pecica, Pâncota, Sântana, Sebiș și în comunele Gurahonț și Săvârșin.

Sute de oameni din Timișoara au participat la “Marșul pentru viață”.

Manifestanții s-au oprit în fața Catedralei Mitropolitane din Timișoara, iar mitropolitul Banatului, IPS Ioan Selejan, a ținut un discurs în fața mulțimii. “Am învățat la istorie că România a fost târâtă în două războaie mondiale, unde au pierit sute de mii de fii ai neamului nostru românesc. M-am uitat și eu peste cartea de istorie pe care o învață acum tinerii la școală și nu scrie că peste România a trecut și al treilea război mondial. Statisticile spun că în anul 1990, în România s-au făcut un milion de avorturi. De aceea spun că România a trecut și prin al treilea război mondial. Trebuie să punem sabia în teacă, să n-o mai scoatem să ne luptăm cu cele mai neputincioase ființe umane, pruncul din pântecele maicii sale. Despre Timișoara se știe în toată țara că a fost orașul Revoluției Române. Aș dori să se spună că Timișoara este și orașul vieții”, a afirmat Mitropolitul Banatului.

Marșul pentru viață a adunat, sâmbătă, la Sibiu în jur de 1.000 de persoane. Cu mic, cu mare, sibienii s-au strâns la Biserica de pe Mihai Viteazu, de unde au pornit în marș spre centrul orașului. Pe drum, au ținut pancarte cu mesaje anti-avort și cu privire la semnificația familiei: „Familia este de la Dumnezeu”, „Educație Biblică în familie”, „Copiii aparțin familiei biologice”. Marșul s-a desfășurat pe traseul Bulevardul Mihai Viteazu – Calea Dumbrăvii – Piața Unirii – Pietonala Bălcescu – Piața Mare și s-a încheiat în jurul orei 15.

Sute de persoane s-au adunat la ora 13 în fața Bisericii de pe Mihai Viteazu, acolo unde s-a dat startul marșului anti-avort. Oamenii au ascultat predicile preoților și i-au auzit interpretând cântece despre viață pe Vlad Părău și pe copiii de la Asociația „Rut”, coordonată de preotul Achim Băcilă. Printre cântecele interpretate s-a aflat și „Fiecare viață e un dar”, care este și sloganul „Marșului pentru viață” de la Sibiu.

De la Biserică, oamenii au plecat spre Piața Mare, blocând circulația pe o singură bandă.

Un tânăr din Petroșani a venit la marș îmbrăcat în costum popular. Alexandru Gödör are 22 de ani, este student în Sibiu și spune că în fiecare zi de sărbătoare se îmbracă în portul popular.

„La mine este o tradiție, în fiecare zi de sărbătoare sau duminică mă îmbrac așa. Participarea mea la marș e pentru a susține viața”, spune tânărul.

Printre cei care au venit să susțină viața s-a aflat și o tânără care provine dintr-o familie numeroasă. Ana are șapte frați și mărturisește că își apreciază enorm mama pentru faptul că a dat naștere atâtor vieți.

„Sunt de acord cu mesajul acestui mars. Îmi iubesc mama și apreciez faptul că provin dintr-o familie de opt frați și mă gândesc că n-a fost foarte ușor să ne dea la toți naștere, Dacă ea a putut să dea naștere la opt copii, și alte femei pot face acest lucru, chiar dacă e greu”, a spus Ana Ghirbomean.

În jurul orei 14, oamenii au ajuns în Piața Mare. Pe scenă, organizatorii evenimentului au explicat, în fața mulțimii, semnificația marșului și mai ales a vieții, prezentând și cifre despre rata avortului în România.

„Marșul pentru viață este despre mamă și copil, însă, în egală măsură, este despre tată, despre familie, despre rudenii. (…) Marșul pentru viață este despre responsabilitate și asumare în iubire. Marșul pentru viață este despre bucurie și curaj”, a spus Alexandru Dădârlat, coordinator al departamentului de tineret al Arhiepiscopiei Sibiului.

Marșul pentru viață a fost organizat de grupul Studenţi pentru Viaţă Sibiu, Arhiepiscopia Ortodoxã Românã Sibiu, Alianţa Evanghelică din România (Cultul Baptist, Cultul Penticostal, Cultul Creştin după Evanghelie), Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români – filiala Sibiu, Organizaţia Tinerilor din Sibiu (OTS), Asociaţia Părinţi pentru Viitor, Asociaţia Dia.Logos, Centrul de consiliere Mama.

Marșul pentru viață a avut loc astăzi în București. Cinci mii de persoane au participat. A fost o campanie împotriva avorturilor, un semnal în contextul în care în România avorturile sunt duble față de media europeană. 

Medicul Răzvan Constantinescu a dat explicații importante pe Facebook, în urma controversatelor păreri din spațiul public:

”EXPLICAŢII PENTRU CEI MAI PUŢIN DOTAŢI

Sumedenie de cretinoizi se întrec în a înfiera `Marşul pentru viaţă`, exagerând voit sau ironizând stângace. Pentru ei şi pentru alţii, în limitele inteligenţei pe care o posedă fiecare, trebuie făcute următoarele precizări (eventual cu schiţe ilustrative):

1. Marşul este legal. Spre deosebire de altele, are autorizaţiile necesare.

2. Participanţii nu cer nici demisia Guvernului, nici a lui Iohannis, nici a politicianei de perspectivă, nici a CCR, nici a Patriarhului, nici a lui Arafat. 

3. De asemenea, nu se vizează interzicerea prin lege a avorturilor, ci doar un semnal de alarmă cu privire la acestea. Suntem ţara din Europa cu cea mai mare rată a avorturilor, dublă faţă de media europeană. E clar, idioţilor?” a scris Răzvan Constantinescu pe Facebook.

Pentru că a fost un număr mare de vorbitori, discursul a trebuit scurtat și am citit doar fragmente. Îl postez aici în întregime.

Dragi participanți la Marșul pentru viață,

Mă bucur că suntem împreună și vă mulțumesc că sunteți aici.

Vă mulțumesc nu numai în numele organizatorilor, ci mai ales în numele celor pe care îi sprijinim: femeile și copiii.

Suntem aici, în toată țara, și în Republica Moldova, în peste 285 de localități. Suntem aici pentru femeile aflate în momente dintre cele mai dificile ale vieții lor, în criza de sarcină. Suntem aici pentru copiii aflați pe muchie între viață și moarte.

Este trist că nu toți se bucură atunci când femeia și copilul sunt sprijiniți. De aceea, voi repeta ceea ce am spus continuu în ultimii ani. Poate acum ne vor auzi cei care continuă să ne acuze că sunt altceva decât ceea ce suntem.

Luna pentru viață și Marșul pentru viață sunt apolitice și neconfesionale, dar sunt deschise participării tuturor confesiunilor religioase și formațiunilor politice. Nu solicităm interzicerea legală a avortului. Nu sprijinim niciun fel de  violență împotriva femeii. Promovăm conștientizarea societății despre criza de sarcină. Promovăm înțelegerea adevărului științific că viața începe de la concepție. Încurajăm sprijinirea femeii să nască viața pe care o poartă în ea.

Dragi participanți,

Suntem mulți, suntem sute de mii de români care participăm la acțiunile pro-viață din această perioadă.

Dar nu numărul nostru este cel important, nu numărul este cel care contează, în primul rând, ci adevărul este cel important.

De ce este important adevărul?

Pentru că adevărul dă șansa să mergi mai departe, pentru că adevărul construiește și pe el poți construi. Adevărul se dovedește, în timp, mai puternic decât minciuna.

Oricât s-ar nega, prin minciună, umanitatea deplină a copiilor nenăscuți, din ce în ce mai mulți oameni vor înțelege că suntem oameni din momentul concepției.

Oricât s-ar nega, prin minciună, realitatea crizei de sarcină, din ce în ce mai mulți oameni vor înțelege frământările și vulnerabilitatea unei femei în criză de sarcină.

Știința ne arată că viața începe în momentul concepției.

Morala ne spune că viața este primul drept al omului.

Dar întotdeauna va exista ceva mai convingător decât știința și mai puternic decât morala care să mărturisească despre criza de sarcină și despre umanitatea copiilor nenăscuți, fără să poată fi contestat.

Va exista femeia care a trecut prin criza de sarcină și va exista supraviețuitorul, copilul care a supraviețuit crizei de sarcină.

Femeile care au trecut prin criza de sarcină, indiferent dacă au născut copilul sau au făcut avort, vor vorbi.

Din ce în ce mai mult, își vor găsi curajul să vorbească.

În acest an, pentru prima dată la București, vom asculta două mărturii. Curajul acestor două femei va da curaj și altora.

Vor vorbi, din ce în ce mai mult, cei care au fost în pericol să fi avortați, dar au fost născuți.

Când vom realiza că frați sau surori, tatăl sau mama noastră, soțul sau soția, prieteni, atâtea persoane fără de care nu ne putem imagina viața, erau la un pas de a fi avortați, vom înțelege mai clar ce pierdem prin avort și ce câștigăm lăsând viața copiilor să continue.

Noi înșine, mulți dintre cei care participăm astăzi la marșurile pentru viață, suntem, de fapt, supraviețuitori.

În Cluj Napoca a fost filmat un clip în care mai multor persoane li se prezenta statistica nașterilor și a avorturilor din anii în care se născuseră. Și, pe măsură ce citeau aceste statistici, zâmbetul le dispărea de pe față. Înțelegeau că sunt niște supraviețuitori.

Numărul românilor care nu s-au născut este mai mare decât populația actuală a României. Aceasta înseamnă că mulți dintre noi avem frați, surori, unchi, mătuși, a căror viață a durat mai puțin de trei luni de zile.

Astfel de pierderi există în întreaga lume, iar România și Republica Moldova sunt printre primele locuri pe plan mondial în ceea ce privește numărul de avorturi.

Conform unui raport din ianuarie 2017, în lume s-au făcut 1 miliard de avorturi în ultimii 100 de ani.

Când auzim „un miliard”, ne vine să dăm înapoi.

Ne vine să ne întrebăm: mai are vreun rost să ieșim la marșuri, să citim cărți cu copiii, să facem desene pe asfalt cu ei, să organizăm conferințe, să vedem filme pro-viață?

În fața unui munte, un om poate părea insignifiant. Dar oamenii au ajuns pe toate vârfurile semețe din lume!

În fața unui ocean, un om poate părea neputincios. Dar oamenii au străbătut toate oceanele de pe fața Pământului!

În fața bolții înstelate și a ceea ce este dincolo de Soare, un om poate părea fără valoare. Dar mintea omului a căutat mai departe de ele, iar sufletul omului Îl poate cunoaște pe Cel care a creat bolta cerului și întregul Univers!

Da, în fața morții nedrepte a milioane de oameni, un om poate părea neputincios.

Dar adevărul este de partea noastră și el ne dă putere!

Și adevărul este că fiecare persoană poate să ajute o femeie în criză de sarcină. Acesta este adevărul!

Experiența arată că sprijinul oferit de tatăl copilului, sprijinul unei prietene, sprijinul unui psiholog, sprijinul unui cleric, pot face diferența între avort și nașterea copilului.

Putem ajuta o femeie în criză de sarcină indiferent dacă suntem bărbați sau femei, indiferent de ce vârstă avem, indiferent de cunoștințele noastre, indiferent de posibilitățile noastre financiare.

Pentru a ajuta o femeie în criză de sarcină este suficient să ne pese de ea.

Să nu o ocolim indiferenți, ci să-i întindem mâna și să-i spunem: „Te ajut cu toată puterea mea să treci prin tot ce crezi că nu poți trece singură!”

Și nu pentru că vom fi noi puternici, ci pentru că vom fi alături de ea, ea va avea puterea să treacă prin criza de sarcină.

Un bărbat care îi spune mamei copilului său „Vom păstra copilul indiferent de ce se va întâmpla!” îi dă putere.

Un tată care îi spune fiicei: „Sunt alături de tine! Tata te iubește! O să fie bine! O să am grijă de nepotul meu” îi dă putere!

O mamă care îi spune: „Sunt alături de tine. Te voi ajuta să crești acest copil. Ai încredere, eu te-am crescut pe tine!” îi dă putere!

Un prieten sau o prietenă care spun: „Voi fi alături de tine”, un asistent social, un psiholog, un cleric care spun: „Sunt alături de tine” îi dau putere!

Un copilaș care îi spune mamei: „Vreau să mă joc cu surioara mea pe care o ai în burtică” îi dă putere!

Astfel, îndemnul „Sprijină mama și copilul! Ei depinde de tine!” se adresează fiecăruia dintre noi. Tuturor și absolut fiecăruia dintre noi.

A venit vremea să conștientizăm că, trăind într-o democrație, această țară este țara noastră, iar legile și instituțiile ei sunt cele despre care considerăm că ne ajutăm să trăim armonios și să ne dezvoltăm.

Ce ne oprește, ca societate, în ansamblu, să creăm instrumente prin care să sprijinim femeia în criză de sarcină?

Ca și în ceilalți ani, propunem și acum două astfel de instrumente.

În primul rând, avem nevoie de centre de sprijin a femeii însărcinate. Centre unde o femeie în criză de sarcină să poată beneficia de consiliere psihologică gratuită și de sprijinul unui asistent social specializat.

În Statele Unite ale Americii sunt 2.800 de astfel de centre. Și ele nu au fost create de stat, ci au fost create de ONG-uri! Fiecare astfel de centru este creat de câte un om echilibrat, care nu a mai răbdat să vadă dramele femeilor în criză de sarcină.

Un alt mod de a sprijini femeia în criză de sarcină este acordarea unei indemnizații în timpul sarcinii, pentru nevoile speciale care apar în această perioadă.

Acestea sunt propunerile noastre, pe care nu le impunem.

Însă în ce măsură vom prețui femeia și copilul,  în aceeași măsură o vom sprijini. Atât fiecare în parte, cât și împreună, ca societate.

Înainte de a-mi încheia cuvântul, vreau să amintesc despre marșul care astăzi se desfășoară la Roma și în multe orașe europene: Marșul pentru Europa.

În apelul Marșului pentru Europa se găsește și următoarea frază: „Statele europene  nu vor avea nici un viitor dacă ele rămân divizate și în competiție unul cu altul în loc să fie împreună”.

Acest „împreună” are un suport extrem de concret, de om alături de om.

Căci Europa nu este în primul rând un teritoriu, un patrimoniu, ori un vis. Europa înseamnă, în primul rând, oamenii Europei.

Și atunci citim astfel constatarea de mai sus: „oamenii din Europa nu vor avea nici un viitor dacă vor rămâne divizați și în competiție unul cu altul în loc să fie împreună”.

Iar cea mai mare divizare între europeni, care străbate continentul de la un capăt la altul, nu este cea economică, nici cea culturală, nici cea etnică, nici cea religioasă sau oricare altă diferențiere a doi europeni.

Cea mai mare divizare este între europenii născuți și europeni care așteaptă să se nască.

Dacă acești europeni vor fi împreună, Europa va trăi.

Avem nevoie să înțelegem că Europa va trăi doar dacă Europa din pântecele femeilor însărcinate trăiește.

Prezentul celor mai mici dintre noi, care au doar câțiva milimetri ori câțiva centimetri, este viitorul Europei!

În aceste condiții, considerăm că proiectul de țară vital, al românilor din dreapta și din stânga Prutului, este responsabilizarea societății față de darul vieții, față de cei care îi pot fi viitorul.

Viitorul românilor, viitorul Europei, are nevoie de sprijinirea concretă a femeilor în criză de sarcină.

Vă mulțumesc.

Președintele Coaliției pentru Familie, Mihai Gheorghiu, a declarat sâmbătă, la Oradea, că este “o mare dezamăgire” neonorarea angajamentelor PSD, PNL și ALDE în legătură cu proiectul privind revizuirea Constituției, dar speră că referendumul va avea loc în jurul datei de 15 mai.

“Noi, Coaliția pentru Familie, sperăm și credem că angajamentele făcute de cele trei partide în noiembrie 2016 vor fi respectate, chiar dacă cu întârziere. E o profundă dezamăgire a noastră că aceste angajamente au devenit la ora actuală caduce, în sensul că promisiunea pentru luna aprilie nu mai poate fi îndeplinită. Credem că respectarea angajamentelor ține de bun simț, de normalitatea democrației și a dialogului dintre oameni. Protocoalele nu au fost denunțate, nu au fost anunțate nici întârzieri, noi am investit încredere și propriul cuvânt, ne așteptăm ca și partenerii noștri să facă același lucru, a afirmat, pentru AGERPRES, Mihai Gheorghiu, cu ocazia adunării publice din Piața Unirii.

El a spus că trei milioane de oameni nu pot fi ignorați. “Dar putem să înțelegem că probabil există presiuni, interese sau dezinteres, dar sperăm totuși ca referendumul să fie convocat în jurul datei de 15 mai, pentru că datele stabilite nu mai pot fi respectate”, a adăugat Gheorghiu.

În jur de 6.500 de bihoreni, oficialități locale, parlamentari, episcopi, călugări și maici, au participat sâmbătă după amiază, la adunarea publică din piața centrală a municipiului organizată de Coaliția pentru Familie, susținută de toate cultele creștine din România.

Cu parcarte pro-viață și împotriva avortului, oamenii au ținut în mâini și câte un balon alb pe care l-au eliberat, împreună, la finalul evenimentului.

Scopul adunării a fost de a cere modificarea articolului 48 din Constituție, în sensul definirii familiei ca fiind “căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”.

Moderatorul evenimentului a fost Daniel Burtic, directorul Radio Vocea Evangheliei, coordonator al proiectului.

Au luat cuvântul Paul Negruț, rectorul Universității Emanuel, cei patru episcopi de Oradea: Sofronie Drincec — ortodox, Bocskei Laszlo — romano-catolic, Csuri Istvan — reformat și Virgil Bercea — greco-catolic, precum și liderii comunităților penticostală, baptistă și adventistă.

De asemenea, au vorbit senatorul Cornel Popa (PNL) și cei doi vicepreședinți ai CJ Bihor, Ioan Mang (PSD) și Traian Bodea (ALDE), precum și prof. univ. Sorin Curilă, președintele Senatului Universității Oradea. […]

* ALBA

O mie de persoane au participat sâmbătă la Alba Iulia la “Marșul pentru viață”, manifestări similare având loc în opt orașe din județele Alba și Mureș, după cum a informat consilierul cultural al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Oliviu Botoi.

‘Copilul, dar de la Dumnezeu’, ‘Nu renunța la copilul tău’, ‘Adopția este o alegere nobilă’ sau ‘Bărbații adevărați nu presează femeile să facă avort’ au fost câteva din mesajele inscripționate pe pancartele purtate de participanții la marș. Printre aceștia s-au regăsit mulți preoți, dar și un număr însemnat de tineri și de copii, unii dintre ei îmbrăcați în costume populare.

.Participanții s-au adunat în fața Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, de unde au plecat în marș pe traseul Bulevardul Revoluției — Bulevardul Transilvaniei — Parcul Unirii — Piața Tricolorului. Ei s-au oprit apoi pe esplanada dintre Catedrala Reîntregirii și Catedrala Romană-Catolică ‘Sfântul Mihail’, unde cei prezenți au rostit ‘Tatăl Nostru’.

Au fost rostite, deasemenea, câteva alocuțiuni din partea reprezentanților cultelor creștine implicate în proiect, după care a urmat un scurt moment artistic, susținut de către tineri liceeni și studenți.

În ședința de lucru din data de 9 februarie 2017, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a binecuvântat demersul Asociației Studenți pentru viață de a organiza cea de-a șaptea ediție națională a Marșului pentru viață, desfășurat sub genericul “Ajută Mama și Copilul! Ei depind de tine!”.

* OLT

Peste 400 de persoane au participat sâmbătă după-amiază la, Slatina, la “Marșul pentru viață”, deplasându-se pe principalul bulevard al orașului cu afișe și pancarte care aveau afișate mesaje pro—familie și anti-avort, de tipul “Fiecare viață e un dar”, “Copiii sunt iubire”.

Marșul a început pe esplanada din centrul civic al municipiului Slatina și a continuat pe principalul bulevard al municipiului, până la Casa de Cultură a Tineretului.

Cei mai mulți dintre participanți au fost tineri, care au avut în mâini colorate, pancarte și bannere cu mesaje precum “Asumă, Ajută, Adoptă!”, “Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”, “Bărbații adevărați aleg viața”, “Mamă, te rog nu mă avorta!”.

Marșuri similare s-au desfășurat și în municipiul Caracal, precum și în orașele Balș, Corabia și Drăgănești-Olt.

* DOLJ

Circa o mie de persoane au participat sâmbătă după-amiaza la ‘Marșul pentru viață’ organizat de către filialele locale ale Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) și Asociației Pro Vita sub genericul ‘Ajută Mama și Copilul! Ei depind de tine!’.

Participanții s-au întrunit la Biserica Hagi Enuș și au parcurs traseul: Biserica Hagi Enuș — Universitate — Primărie — Piața Prefecturii — Biserica ‘Sfânta Treime’ — Biserica ‘Madona Dudu’.

Călin Roșu, vicepreședinte ASCOR Craiova, a declarat pentru AGERPRES că marșul a fost organizat pentru a atrage atenția societății civile asupra necesității de a conștientiza că dreptul la viață este inalienabil. “Suntem pro-viață, pro-familie, pro-mamă și pro-copii, aceasta este esența marșului. Nu ne opunem la nimic, ci dorim să atragem atenția societății civile asupra unei necesități, aceea de a conștientiza că dreptul la viață este inalienabil, un drept pe care îl avem din prima secundă a conceperii noastre până în ultima secundă a vieții noastre. Suntem reprezentanți din toată societatea, din toate categoriile sociale pentru a apăra dreptul la viață, Călin Roșu, vicepreședinte ASCOR Craiova. Acesta a mai afirmat că mesajele cu care au venit la acest marș fac apel la fiecare persoană și ar trebui să le dea tuturor de gândit.

La rândul său, Ioniță Apostolache, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Olteniei a afirmat că Biserica este alături de toți care susțin viața, valorile și familia tradițională. “Acest marș a fost organizat pentru a arăta că Biserica este alături de cei care susțin viața, ea însăși fiind cea care promovează aceste valori și suntem cu adevărat mândri că credincioșii noștri organizează astfel de evenimente de care noi suntem alături ca părinți duhovnicești. Nădăjduim în promovarea și susținerea valorilor tradiționale,a familie tradiționale, a vieții, a celor care doresc să promoveze un ethos creștin în felul lor de a fi și azi împreună cu ei, de praznicul Bunei Vestiri, mergem împreună pentru a da un exemplu societății civile”, a declarat Ioniță Apostolache.

Participanții la protest au susținut că o familie nu se poate bucura pe deplin dacă nu are copii. “Urmează să mă căsătoresc și în opinia mea căsătoria nu are o valoare mai mare pentru un om obișnuit decât aceea de a-și face familia deplină prin nașterea de copii. Nu înțeleg cum un om rațional nu înțelege ceea ce înțeleg animalele: orice animal matur abia așteaptă să nască pui și să îi hrănească”, a spus un tânăr participat.

La rândul lor două surori geme care au venit cu cei șase copii au lor au afirmat că ele sunt în viață datorită unui avort ratat înainte de 1990. “Am venit la acest protest cu sora mea geamănă, pentru că Dumnezeu ne-a ocrotit și ne-a salvat de două ori de la un avort pe vremea lui Ceaușescu. Și datorită acestei minuni sunt astăzi în viață încă șase copii, pentru că eu am născut trei copii și sora mea trei copii și mesajul este ca toate femeile să lase copiii să se nască și să crească, pentru că Dumnezeu are grijă de orice făptură”, a spus una dintre acestea.

O tânără participantă a spus că le dorește tuturor femeilor să se bucure de copii. “Le mulțumesc tuturor mamelor că ne-au născut și ne-au educat cu toate greutățile pe care le-au întâmpinat și tuturor femeilor le doresc să se bucure de acest mare dar de a avea copii, iar celor care nu au de a împărtăși bucuria cu ceilalți oameni”, a afirmat aceasta.

Marșul a început cu rostirea rugăciunii Tatăl Nostru în curtea Bisericii Hagi Enuș, rugăciunea care a fost spusă și în Piața Mihai Viteazul și cu care s-a și încheiat marșul care a durat circa o oră la Biserica Madona Dudu.

Potrivit organizatorilor, “Marșul pentru viață’ s-a desfășurat în ziua praznicului Buna Vestire în peste 285 de localități din România și Republica Moldova și reprezintă una dintre cele mai importante inițiative civice prin care se contribuie la lupta împotriva avortului, “un flagel al societății contemporane care, în România, în perioada 1958 — 2014, a curmat circa 22 638 755, țara noastră aflându-se pe locul doi în lume, după Rusia, în ceea ce privește numărul de avorturi raportat la populația existentă”.

* BUZĂU

În cinci orașe din Eparhia Buzăului și Vrancei au participat sâmbătă după amiază la “Marșul pentru viață” aproape 10.000 de persoane.

“În cinci orașe Eparhia Buzăului și Vrancei, Buzău, Focșani, Râmnicu Sărat, Nehoiu și Adjud aproape 10.000 de credincioși au participat la acest marș, dintre care peste 3.000 la Buzău și tot atâția la Focșani”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancea, Ioan Șolea.

Potrivit sursei citate, “România se dovedește țara în care nașterea are locul principal pentru că numai așa acest popor poate să dăinuie, au răspuns la acest semnal oameni de toate vârstele, dar și foarte mulți tineri”, a mai declarat sursa citată.

Participanții la Marșul pentru viață au purtat pancarte pe care scria “Ajută mama și copilul! Ei depind de tine!”, “Bărbații adevărați aleg viața!” “Nu avorturilor!”.

Organizatorii acestui evenimentul au fost Asociația Studenți pentru Viață, Fundația pentru Copii Sfântul Sava de la Buzău, Unity in Values Association, Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR) cu sprijinul și binecuvântarea Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.

* CLUJ

Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuț, a declarat sâmbătă, la Marșul pentru Viață, că România nu s-ar prăbuși demografic dacă familiile tinere ar avea măcar câte trei copii.

‘Nu s-ar prăbuși România dacă toate tinerele familii ar avea măcar câte trei copii, unul pentru tata, unul pentru mama și unul pentru țară și biserică. Atunci nu ne-am prăbuși demografic. Din punct de vedere religios, avortul este un păcat strigător la cer’, a spus Andrei Andreicuț.

El a participat sâmbătă, la Cluj-Napoca, la Marșul pentru Viață, organizat de mai multe culte religioase, asociații și fundații, ca formă de protest față de avorturile din România.

La manifestare au participat peste 500 de persoane, care au mărșăluit prin zona centrală a orașului și au purtat pancarte împotriva avortului.


Categorii

1. DIVERSE, Avort, Ierarhi romani, IPS Andrei Andreicut, PS Macarie Dragoi, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Referendum casatorie familie, Revizuirea constitutiei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “ZECI DE MII DE OAMENI IN TOATA TARA AU PARTICIPAT LA MARSUL PENTRU VIATA. Reportaje, fotografii si video din diverse orase/ PS Macarie la Radauti (video)/ CARE SUNT OBIECTIVELE ORGANIZATORILOR?/ Coalitia pentru familie: REFERENDUMUL NU MAI POATE FI ORGANIZAT IN APRILIE

  1. Pingback: Proiectul de referendum al COALITIEI pentru FAMILIE, votat in Parlament/ MARSUL PENTRU VIATA 2017 - peste 100 000 de participanti/ Vandalisme anti-viata
  2. Pingback: CURTEA CONSTITUTIONALA si recunoasterea PARTENERIATELOR GAY incheiate in afara tarii. ILIBERALISMUL SI ANTIDEMOCRATISMUL SECULARISTILOR
  3. Pingback: MARSUL VIETII PRIN IMPARATIA MORTII. O opinie de Razvan Bucuroiu
  4. Pingback: COALITIA PENTRU FAMILIE: Camera Deputatilor va vota marti, in plen, proiectul de revizuire a Constitutiei
  5. Pingback: „O lume pentru viață.” A INCEPUT LUNA PENTRU VIATA. Interviu cu Alexandra Nadane, liderul organizatiei Studenti pentru viata / Mai multi profesori universitari, preoti si teologi, cer ca SFANTUL SINOD al BOR sa se pronunte asupra CONVENTIEI DE LA IS
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare