CRESTINISMUL SUB ASALTUL TOTALITARISMULUI CORECTITUDINII POLITICE: “Ne indreptam spre o persecutie fara sange”, “Jurnalistii si formatorii de opinie sunt cei mai anticrestini”/ Comunicatul Arhiepiscopului Ieronim al Greciei despre “cardul cetateanului” si declaratia IPS Ierotheos Vlachos despre sincretismul “ghiveci”(Stiri si recomandari religioase 4 februarie 2011)

4-02-2011 24 minute Sublinieri

… SI DESPRE IPOCRIZIA CERCURILOR POLITICE EUROPENE, UNDE REFERINTA EXPLICITA LA “CRESTINISM” ESTE INTERZISA!/ Si totusi mai sunt pastori…/ VREDNICIA CRESTINISMULUI SI NEVREDNICIA CRESTINILOR/ Din nou despre filmele “Demascarea” si “Portretul luptatorului…”

de Hilary White

VIENNA, 27 ianuarie, 2011 (LifeSiteNews.com) – Un think-tank austriac, organizaţie non-guvernamentală, avertizează că libertatea de expresie religioasă este “în pericol” în Europa datorită intoleranţei laice a stângii. În timp ce extremiştii islamici continuă asalturile asupra comunităţilor creştine din Egipt, Irak, Pakistan, Orientul Mijlociu şi Asia, restricţiile asupra exprimării credinţei religioase în public a creştinilor sunt în creştere în Europa Occidentală, leagănul Creştinătăţii.

“Nu se pot compara nedreptăţile de aici cu situaţia din Coreea de Nord, India sau Pakistan, spre exemplu,” observa Gudrun Kugler, avocat şi director al Observatorului Intoleranţei şi Discriminării Împotriva Creştinilor din Europa. “Creştinii care sunt acolo, în ciuda persecuţiei crâncene, sunt marile noastre modele”. Totuşi, creştinismul este urât în Europa deoarece este “ultimul obstacol în calea unei noi viziuni a secularismului care este atât de politic corectă încât este la marginea totalitarismului”, spune aceasta.

“Creştinii sunt din ce în ce mai marginalizaţi şi apar din ce în ce mai des în acţiuni în justiţie pentru probleme legate de credinţă. Prin urmare cred că ne îndreptăm spre o persecuţie fără sânge”.

Îngrijorările acesteia şi-au găsit ecou şi prin Dr. Massimo Introvigne, de la Organizaţia de Securitate şi Cooperare în Europa, un sociolog italian ce studiază religia, care a declarat săptămâna aceasta că persoanele creştine din Europa nu au o atitudine hipersensibilă. Discriminarea împotriva creştinilor din Europa, spune acesta, “este mai subtilă” decât în ţări unde aceştia sunt de-a dreptul persecutaţi, dar este reală.

“În mod ironic, una dintre cele mai importante analize a acestei situaţii este inclusă într-un discurs ce nu a fost niciodată ţinut, deşi textul acestuia a fost publicat ulterior,” a spus Introvigne. “Benedict al XVI-lea a pregătit un discurs cu ocazia unei vizite la Universitatea Sapienza din Roma în data de 17 ianuarie 2008, unde plănuia să discute despre marginalizarea creştinilor în discursul public occidental.” Prelegerea papei a fost însă anulată după protestul unui mic număr de studenţi şi al facultăţii împotriva presupusei atitudini “homofobe” a papei.

“Incidentul, bineînţeles, a confirmat mai mult decât orice ar fi putut declara papa că există într-adevăr o problemă de intoleranţă împotriva creştinilor în occident.”

Observatorul monitorizează şi documentează sistematic incidentele de intoleranţă şi discriminare împotriva creştinilor şi creştinismului în cuprinsul Europei. Acesta a publicat un raport ce cuprinde incidente de discriminare anticreştină în instituţiile europene între 2005 şi 2010. Kugler a declarat pentru MercatorNet: “În particular te poţi ruga cum doreşti – dar într-ο piaţă publică sunt tot mai multe restricţii. Evreii şi musulmanii sunt obiectul intoleranţei şi discriminării. Dar tot aşa sunt şi creştinii, chiar dacă aceştia constituie o majoritate nominală aici.”

“Am primit multe rapoarte de scoatere a simbolurilor creştine, de reprezentări distorsionate, stereotipe şi negative a creştinilor în media şi despre problemele sociale cu care se confruntă creştinii, precum ridiculizarea lor sau neplăceri la locul de muncă”. În general, raportul Observatorului dezvăluie faptul că principala falie în Europa este dată de ciocnirea dintre noile legi ale “egalităţii”, care au fost date la acţiunea lobby-urilor politice homosexuale şi radical feministe, şi populaţia cel puţin încă nominal creştină a Europei. Acest fapt a fost influenţat şi de media instituţional anticreştină, a spus aceasta.

“Am impresia că jurnaliştii şi formatorii de opinii sunt adesea mai anticreştini decât concetăţenii lor. Dar ei formează atitudinea unei ţări. Ceea ce observăm noi este faptul că persoanele creştine sunt din ce în ce mai des descrise ca ‘homofobe’, misogine, intolerante şi cu capul în nori”.

Întrebată ce ar putea face creştinii, Gudrun Kugler a răspuns: “Să se facă auziti.”

“Mulţi creştini europeni nu realizează că apărarea convingerile lor este un mod de a lua de cuvântul pentru cei slabi, dezavantajaţi şi pentru cei lipsiţi de apărare.Este un “act de mila creştinească să militezi pentru drepturile democratice ale cuiva,” a adăugat.

“Trebuie să ne inspirăm de la fraţii şi surorile care înfruntă cu curaj forme violente de persecuţie, în loc să cedeze în tăcere”.

Parlamentul European a adoptat în 20 ianuarie o rezoluţie de condamnare a actelor teroriste, intitulatăSituaţia creştinilor în contextul libertăţii religioase”. Rezoluţia mai recomandă ca, în Consiliul Afacerilor Externe din 31 ianuarie, să se discute persecuţia creştinilor, iar această discuţie să ducă la rezultate concrete, după ce numărul de atacuri îndreptate împotriva comunităţilor creştine a crescut la nivel mondial în 2010.(…)

Rezoluţia reprezintă o noutate în materie, având în vedere că asupra ei a existat un consens din partea partidelor politice membre ale Legislativului european. Acum, întregul Parlament a recunoscut persecuţia împotriva creştinilor din anumite părţi ale lumii, până acum aceste poziţii fiind asumate doar de anumiţi parlamentari sau anumite forţe politice europene. La doar o săptămână de la producerea atentatelor de la 1 ianuarie 2011, miniştrii de externe ai Franţei, Italiei, Ungariei şi Poloniei au trimis o scrisoare înaltului reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă, Catherine Ashton, cerându-i o reacţie din partea comunităţii europene.

Dacă până acum au fost doar voci izolate care vorbeau despre prigonirea creştinilor în anumite ţări, prin această rezoluţie se recunoaşte existenţa unei strategii a unor organizaţii teroriste şi mişcări fundamentaliste care urmăresc distrugerea sau eliminarea creştinilor din ţările majoritar musulmane. Rezoluţia utilizează pentru prima dată informaţiile şi datele oferite de rapoartele întocmite de organizaţii non-guvernamentale despre persecutarea creştinilor în diverse părţi ale lumii. Din aceste rapoarte reiese că au fost 75 de creştini din 100 ucişi ca rezultat al intoleranţei religioase din ultimii ani. (…)

De ce nu a avut loc un acord?

Ministrii Afacerilor externe ai Uniunii Europene nu au ajuns la o intelegere asupra proiectului de declaratie comuna asupra libertatilor religioase in lume (luni, 31 ianuarie). Motivul: absenta unei referinte explicite asupra recentelor atacuri comise impotriva crestinilor din Orient. Proiectul de declaratie pregatit de Inaltul Reprezentant al Afacerilor Externe al UE, Catherine Ashton, a obtinut, totusi, ”verde” din partea a 27 de ambasadori europeni inainte de reuniunea sefilor diplomatiei UE ce a avut pe 31 ianuarie la Bruxelles. Dar Italia, foarte activa in acest dosar, a considerat compromisul la care s-a ajuns ”prea general”. ”Am simtit ca Europa nu va fi credibila prezentand un text consacrat violentei asupra minoritatilor religioase fara sa citeze o singura data cuvantul crestin”, a declarat ministrul italian al Afacerilor Externe, Franco Frattini, denuntand o ”laicitate exacerbata”.

Cu sprijinul Frantei si al Poloniei, in special, [Italia] a incercat sa aduca amendamente textului pentru a i se adauga o referire explicita la recentele atacuri impotriva comunitatilor crestine din Orient. In van. Astfel de adaugiri au fost considerate inacceptabile pentru Regatul Unit (Marea Britanie) si anumite tari noridce (Suedia in special), ingrijorate ca aceasta dezbatere sa nu devina un ”soc al cilivizatiilor”. (…)

Ce va face UE?

In fata acestor diviziuni, cei 27 au decis sa re-trimita textul ambasadorilor. ”Suntem toti de acord asupra faptului ca libertatea de a practica o religie face parte din preocuparile noastre asupra drepturilor omului si ca sunt adevarate probleme in mai multe parti ale lumii”, a subliniat Catherine Ashton, ce a prezitat reuniunea. Ea a reafirmat ca Europa doreste sa ajunga la o abordare solida pentru a le proteja. ”Un anumit numar de tari ne-au cerut sa examinam situatia acestor comunitati si sa le oferim sprijinul nostru”, a recunoscut ea, citand comunitatile crestine. Inaltul Reprezentant a ramas prudent, dar a deschis discutia. ”Am decis sa reflectam cum, in cadrul general al drepturilor omului, am putea sa asiguram protejarea libertatilor religioase, in acelasi timp recunoscand comunitatile, oricare ar fi religia lor, ce risca sa sufere violente si acte discriminatorii in diferite parti ale lumii.” Conform Italiei, Catherine Ashton a promis sa avanseze o noua declaratie. Dar serviciile Inaltei Reprezentante nu au evocat niciun alt proiect in acest stadiu, vorbind doar de ”dosarul in curs”. Cu exceptia Marii Britanii, Spania, Germania si Portugalia aproba proiectul initial. Acesta ”condamna ferm” ”violenta recenta si actele teroriste ce vizeaza locurile de cult si de pelerinaj, dar nu mentioneaza nicio comunitate anume (adica nu face referire la crestinism – n.n.).

Moscova, 25 ianuarie, Interfax – Conducatorul Departamentului Patriarhiei Moscovei pentru Relatii Externe, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk considera a fi o realizare rezolutia Parlamentului European asupra persecutiilor impotriva crestinilor din lume.

“Rezolutia PE este revolutionara datorita a catorva factori. Este pentru prima data cand parlamentarii europeni si-au exprimat cu voce tare opinia despre problema asupra careia au pastrat tacerea pana acum”, spune mitropolitul in comentariul difuzat luni la Moscova.
Adoptarea rezolutiei, potrivit mitropolitului Ilarion, inseamna ca un important grup politic din Uniunea Europeana a recunoscut persecutia crestinilor din lume. “Pana acum, doar anumiti politicieni s-au marginit la discutii despre anumite violari ale drepturilor crestinilor dintr-o anumita tara,” scrie mitropolitul.
Acum, spune el, “se discuta deschis despre strategia unor organizatii teroriste si miscari fundamentaliste ce doresc distrugerea sau inlaturarea crestinilor ce traiesc in tari musulmane pentru ca ar fi o ‘a cincea coloana’ a occidentului”.

In plus, spune in continuare Mitropolitul Ilarion, pentru prima oara s-a acordat o atentie minutioasa muncii oamenilor ce culeg informatii obiective despre persecutia crestinilor din lume. De exemplu, este pentru prima data cand informatia, potrivit careia saptezeci si cinci din fiecare o suta de crestini omorati  in ultimii ani au fost ucisi datorita intolerantei religioase, a fost data publicitatii oficial intr-o platforma politica de un nivel atat de inalt.
“Aceasta statistica este uimitoare”, accentueaza mitropolitul.

Nota noastra:

In realitate, reactia entuziasta a episcopului Ilarion (impartasita si de redactia cotidianului nostru patriarhal) este prea putin justificata. Chiar daca este o premiera ca la nivel european (doar Parlament! – o institutie reprezentativa mai degraba pentru… lipsa de competente reale in mecanismul decizional al UE, decat pentru reprezentarea cetatenilor) se ia in considerare un raport care mentioneaza explicit persecutiile impotriva crestinilor, sunt unele lucruri ce trebuie punctate.

In primul rand, raportul adoptat de Parlamentul European se refera strict la persecutiile sangeroase asupra crestinilor din tarile arabe. Niciun cuvant, nicio “dezbatere” asupra modului in care crestinismul este persecutat si alungat din… Uniunea Europeana, asa cum o arata studiul prezentat la inceputul acestui grupaj de stiri. Adica, UE nici usturoi nu a mancat, nici gura nu-i miroase

Prin referirea strict la cazurile de violenta extrema si prin faptul ca problema este inglobata in tema generala a libertatii religioase (drepturile omului) o astfel de atitudine exclude, practic, faptul ca ar exista probleme cu libertatea religioasa in UE. Sau, ca sa privim de la celalalt capat, trebuie sa asteptam ca crestinii sa fie macelariti in tarile europene ca sa se puna, macar, problema vreunei rezolutii de forma in Parlamentul European.

In al doilea rand, rezolutia Parlamentului European a ramas fara ecou la nivelul institutiilor centrale ale UE. Dupa cum a aratat La Croix, reprezentantii diplomatiei europene se feresc ca de tamaie de cuvantul crestinism, chiar si atunci cand acesta este circumscris strict unor situatii ce evoca “terorismul”, confirmand, practic, concluzia raportului acelei organizatii austriece care a tras semnalul de alarma asupra tendintelor de totalitarism laicist ce caracterizeaza institutiile europene. In mod absolut cert, daca ar fi fost vorba de minoritati sexuale, sau daca ar fi fost implicate cine stie ce teme legate de holocaustul evreiesc, UE ar fi luat o pozitie transanta, cu subiect si predicat, in favoarea acestora. Dar, cand vine vorba de crestinism, apar imediat si “retinerile”, si “dezbaterile”, si “dilemele”. Practic, la nivel european central, cuvantul “crestinism” este interzis; si nu exageram cu nimic cand afirmam acest lucru.

In al treilea rand, sa nu ne amagim. Este real ca cei care promoveaza o declaratie oarecum mai explicita despre problemele minoritatilor crestine din Orient o fac doar pentru a sublinia “gravitatea” terorismului si, implicit, a terorismului islamic. Crestinismul, atunci cand nu este nomina odiosa pentru albastrii comisari, este prilej de instrumentalizare ideologica pentru a se justifica isteriile securitare si razboaiele contra tarilor islamice (si, pe plan bisericesc, apropierea ecumenista, “placa” obisnuita a “necesitatii de a da marturie comuna impotriva secularismului” etc.).

Avand in vedere acest context, ar fi fost binevenita o voce ortodoxa care sa atraga atentia asupra ipocriziei europene, care sa problematizeze prigoana impotriva crestinismului dusa in cadrul UE, si care sa amendeze secularismul taliban al Bruxelles-ului.

Legaturi:

***


Sankt Petersburg, 27 ianuarie, Interfax Interzicerea de către autorităţile finlandeze a folosirii limbii ruse în comunicarea cu Anton Salonen are un efect advers asupra dezvoltării copilului, a declarat activistul pentru drepturile omului Johan Backman in cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată joi în Sankt Petersburg. “Psihologii finlandezi au pregătit un raport în care arată că interzicerea comunicării în limba rusă a avut un efect negativ asupra dezvoltării copilului, a spus Backman, care reprezintă interesele lui Salonen şi ale mamei sale, Rimma. În afară de interzicerea folosirii limbii ruse, lui Anton Salonen i s-a interzis de asemenea să se roage după pravila ortodoxă, a declarat acesta. Autorităţile finlandeze au spus că decizia asupra religiei copilului trebuie luată de tatăl său, a spus activistul. “Credem, totuşi, că Rimma Salonen, în calitate de mamă şi tutore a copilului, a avut tot dreptul să decidă să îl boteze pe Anton în religia ortodoxă,” a adăugat Backman. În prezent, curtea finlandeză audiază trei cazuri ce implică familia Salonen, inclusiv revizuirea permisiunii de a folosi limba rusă, a spus el.

Cazul penal împotriva lui Paavo Salonen (tatăl) şi a consulului ce a ajutat la scoaterea frauduloasă a copilului din Rusia este tergiversat fără motiv, în ciuda faptului că ambele persoane au recunoscut că au luat copilul din Rusia, a spus Backman. Aceasta ar putea fi datorită suportului activ din partea autorităţilor şi a presei finlandeze, a spus el. Forţele rusofobe ale Finlandei încearcă să îl folosească pe Anton Salonen ca un instrument de înrăutăţire a relaţiilor dintre cele două ţări, a spus Backman.

“Copilul este acum speriat şi încordat, iar asistenţii sociali au spus că vorbeşte o finlandeză stricată, ceea ce ar putea fi rezultatul interzicerii rusei,” a adăugat Backman. Anton Salonen este acum în Finlanda de 654 de zile. Rimma Salonen l-a dus pe Anton în regiunea Nijni Novgorod din Rusia în urma divorţului de cetăţeanul finlandez Paavo Salonen în 2008. Pe 12 aprilie 2009, câteva persoane, printre care şi Paavo, au luat băiatul din custodia Rimmei. Ajutat de Simo Pietilainen, un angajat al Consulatului General Finlandez din Sankt Petersburg, Paavo Salonen l-a dus fraudulos în Finlanda în portbagajul unei maşini diplomatice. Ministrul de Externe rus, Sergei Lavrov, şi-a exprimat protestul împotriva acestei întorsături a evenimentelor într-o conversaţie avută cu omologul său finlandez în 14 mai 2009, descriind scoaterea frauduloasă a unui copil din Rusia împotriva dorinţei mamei sale ca fiind “o încălcare flagrantă a legilor ruseşti”.

Rimma Salonen a fost mai apoi atrasă în Finlanda de promisiunea unei întâlniri cu fiul său Anton şi apoi reţinută. În 13 octombrie 2009, un tribunal din Tampere i-a dat o sentinţă de 1,5 ani cu suspendare şi a amendat-o cu 25000 de euro, fiind acuzată de răpirea fiului său. După ce a fost pronunţată sentinţa, tribunalul i-a permis să se întâlnească cu fiul ei de două ori pe lună în prezenţa poliţiei şi a asistenţilor sociali. Salonen a făcut apel împotriva sentinţei.

După pronunţarea verdictului, curtea finlandeză i-a permis Rimmei să îşi vadă fiul de două ori pe lună în prezenţa ofiţerilor de poliţie şi a asistenţilor sociali. Mai târziu, Salonen a făcut apel împotriva sentinţei la un tribunal districtual din Turku, dar pe 28 octombrie 2009, curtea superioară a dat verdictul, reducând amenda la 10000 de euro.

Comunicat al Patriarhiei Romane referitor la protestele unor cadre medicale fata de ridicarea unui lacas de cult in incinta Spitalului Cantacuzino din Bucuresti

***

Credeţi că dialogurile inter-religioase aduc vreun folos? Ce s-a întâmplat până astăzi?

„Au avut loc şi au loc multe dialoguri inter-religioase, dar singurul folos care rezultă de aici este o cunoaştere între conducătorii religioşi şi eventual îmbunătăţirea anumitor puncte care provoacă fricţiuni. Consider însă că dialogurile inter-religioase nu pot să facă parte dintr-un plan politic, pentru că în asemenea situaţii religiile vor face jocul politicienilor, şi nici nu trebuie să se secularizeze credinţa noastră ortodoxă şi să ajungem la un sincretism care este scopul «New Age», în care toate se amestecă şi se terciuiesc”.

Preafericitul Ieronim, Arhiepiscopul Atenei si al întregii Grecii urmăreste cu viu interes tema Cardul Cetăteanului, impartasind preocuparile si nelinistile poporului credincios si exprimandu-si deja rezervele fata de acesta.

Acesta asteapta din partea Ministerului de Interne, Administratiei publice si Descentralizarii, elaborarea intregului cadru legislativ in vederea depunerii formei finale, punand in evidenta faptul ca acesta trebuie sa presupuna respectul absolut fata de unicitatea si libertatea persoanei umane.

De altfel, aceasta este si pozitia unitara a Sinodului Permanent al Greciei, care (a hotarat si) a delegat Comisia Sinodala pe probleme Dogmatice si Legislative si Comisia Sinodala Speciala privitoare la Problemele Drepturilor Omului, pentru a studia problemele ce se ridica in comun cu specialisti din domeniile teologic, juridic si informatic.

***

  • Pelerin-Ortodox:

EPISCOPUL DAMASCHIN CORAVU – DE VREDNICĂ POMENIRE!- DESPRE ROLUL EPISCOPULUI. CUVÂNT ÎMPOTRIVA GLOBALIZĂRII ŞI A ECUMENISMULUI SINCRETIST, CARE LA VREMEA ÎNTRONIZĂRII SALE (25 MARTIE 2000) A STÂRNIT REACŢII

(…) O altă problemă este cea a atitudinii Bisericii, deci şi a episcopului faţă de ecumenism, al cărui scop este realizarea unităţii creştine. Această atitudine, poate fi negativă? Socotim că nu. Mântuitorul doreşte această unitate (Ioan 17,22). Ea însă nu se poate realiza decât prin acceptarea învăţăturii celei adevărate a Mântuitorului şi nu prin impunerea uneia sau acceptarea tuturor doctrinelor diferitelor denominaţiuni creştine. Datoria noastră ca ortodocşi este de a ne păstra credinţa şi a o face cunoscută celorlalţi.

Mondializarea sau globalizarea care urmăreşte în final unitatea politică, economică, culturală şi religioasă a lumii, prin desfiinţarea graniţelor de orice natură dinte oameni este o altă problemă a lumii noastre. Care este atitudinea Bisericii Ortodoxe şi a episcopilor faţă de acest fenomen? Dacă se are în vedere unitatea creaţiei ca operă a lui Dumnezeu, faptul că toţi oamenii au strămoşi comuni cu Adam şi Eva, că în faţa lui Dumnezeu toţi oamenii sunt egali (Galateni 3, 28) desigur că această mondializare nu poate fi respinsă. Toată nedreptatea şi toate dezbinările sunt rodul păcatului. Dar dacă se are în vedere modul în care se încearcă realizarea mondializării în prezent prin desfiinţarea graniţelor şi barierelor pentru pătrunderea monopolurilor străine în detrimentul economiei locale, printr-un imperialism lingvistic şi cultural, prin realizarea unităţii religioase printr-un sincretism religios, acest lucru Biserica Ortodoxă nu-l poate accepta. Mai ales sincretismul religios. Adevărul este unul singur, mai ales când e vorba de unul religios. Mântuitorul spune: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6). Nu există mai multe religii sau credinţe adevărate, ci doar una sau cum se exprimă Sfântul Apostol Pavel: „Este un domn, o credinţă, un botez” (Efeseni 4, 5). (…)

3 FEBRUARIE: SFÂNTUL NICOLAE CEL NOU, LUMINĂTORUL JAPONIEI

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA: DE CE ORTODOCŞII TREBUIE SĂ SPUNĂ “NU!” VIZITEI PAPEI ÎN ŢĂRILE LOR! (SECVENŢE VIDEO DE LA PROTESTELE ANTI-PAPA ALE FRAŢILOR ORTODOCŞI DIN GRECIA)

Ieromonahul Gabriel (Bunge) – monahul catolic convertit la Ortodoxie: Reconcilierea Bisericilor, o viziune personală

Nota noastra: o viziune personala si, am zice, inca destul de ambigua, cel putin ca exprimare

Sfântul Antim Ivireanul Cuvânt de învăţătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos

UPATE – Profesorul Leon Dănăilă – sau cum poți mărturisi credința creștină în neurochirurgie

Teodor M. Popescu, sacerdotul nehirotonit al bisericii mărturisitoare

“Marele sacerdot nehirotonit”. Acesta este apelativul pe care i l-a adresat patriarhul Teoctist cunoscutului Teodor M. Popescu, unul dintre cei mai mari profesori de istorie bisericească pe care teologia română i-a avut de-a lungul timpului. Viaţa şi opera sa sunt rodul preoţiei universale pe care fiecare creştin o posedă în virtutea harului căpătat la Botez şi pus în practică prin lucrarea virtuţilor. Faptele istorice şi scrierile rămase ne descoperă un om care a transformat slujirea sa teologică într-una virtual sacramentală; o teologie a cuvântului bine cântărit şi a vieţii închinate creşterii duhovniceşti.

Mulţi dintre intelectualii români şi în special profesorii de teologie au avut de suferit în urma instaurării regimului comunist. Este suficient să amintim de cazurile lui Mircea Vulcănescu, Nichifor Crainic sau Radu Gyr. Teodor M. Popescu avea 66 de ani atunci când a fost condamnat de un tribunal comunist. A trebuit să petreacă cinci ani în teribilele temniţe de exterminare. (…)

Filmul lui Mărgineanu, după un scenariu al clujeanului Alin Mureşan, este un colaj zguduitor de 70 de minute de interviuri cu mai mulţi foşti deţinuţi politici care şi-au petrecut tinereţea în închisorile comuniste. Într-o piramidă a terorii şi suferinţei îndurate în închisori de populaţia românească inclusă aleatoriu în categoria de “duşman al poporului” – din care făceau parte studenţii, foştii militari din armata regală, foştii angajaţi ai ministerelor de interne şi de justiţie, foştii demnitari şi oameni politici – închisoarea Piteşti este considerată vârful ororii.

Structurat în mai multe capitole care încearcă să explice coerent scenariul torturii şi scopul administrării acesteia, filmul “Demascarea” dozează emoţiile privitorilor: “Torturile”, “Ororile”, “Blasfemiile” introduc gradual spectatorul într-un univers diabolic, la limita suportabilului. În contextul creat, supravieţuirea celor care îşi povestesc experienţa piteşteană pare de-a dreptul un miracol. Personajele însele oferă interpretări asupra terapiei de şoc la care au fost supuşi, Gheorghe Stănică îşi păstrează o sobrietate analitică, în timp ce mărturiile lui Nicolae Purcărea sau Dan Lucinescu te îngenunchează pentru că sunt cu adevărat dramatice şi dureroase. Pe de altă parte, Emil Sebeşan povesteşte lucid, cu detalii, tortură după tortură, ca într-un rechizitoriu. În total, 600 de studenţi au fost închişi în Piteşti între 1949-1951.

“Am încercat să intervenim cât mai puţin şi am lăsat mărturiile oamenilor să spună povestea. Cred că asta a reuşit. Dacă e prea dur, e prea dur fiindcă asta a fost realitatea. Noi am vrut să transmitem pe lângă realitatea foarte dură şi un mesaj de speranţă. E discutabil dacă ne-a reuşit sau nu”, a declarat Alin Mureşan, istoric în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Filmul va beneficia de câteva proiecţii publice în ţară, DVD-ul costă 10 lei plus taxe poştale şi poate fi comandat de la sediul Fundaţiei Arsenie Boca, online de pe fenomenulpitesti.ro şi de la sediul ICCMER.

  • Adevarul:

„Demascarea” acţiunilor inumane săvârşite în perioada comunistă

Filmul „Demascarea” în regial lui Nicolae Mărgineanu, după scenariul de Alin Mureşan, va fi lansat în scurt timp în Bucureşti şi Timişora. Personajele principale sunt şase din supravieţuitorii “Experimentului de la Piteşti”.

„Demascarea” este primul film documentar realizat profesional despre perioada în care peste 600 de studenţii români au fost trimişi la „reeducare” în închisoarea Piteşti, între 1949 şi 1951. Filmul scoate la iveală prin poveştile a şase dintre supravieţuitorii torturilor şi umilinţei din „Experimentul Piteşti”. 60 de ani mai târziu, victimele vorbesc despre una dintre cele mai inumane acţiuni represive ale comunismului.

Ideea e veche. S-au făcut 3-4 documentare pe tema asta care însă circulă din mână în mână, fără să aibe parte de promovare şi distribuţie. La acest nivel nu s-a făcut încă un film, pentru care am primit sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului”, a declarat Alin Mureşan, scenarisul filmului.

Actorii din „Demascarea” sunt şase eroi de la Piteşti, plus încă doi care apar ca bonus pe DVD. „I-am lăsat pe ei să vorbească. Ei recuperează povestea. S-a intervenit cât mai puţin. Nici nu aveam de ce. Avantajul era că ştiam bine poveştile lor care au apărut şi în cartea mea <Piteşti – Cronica unei sinucideri asistate>. Am ştiut ce să scot de la ei. Se completează foarte bine, fiecare cu povestea şi stilul său, a mai spus Mureşan.

Îmbrăţişarea celor care au fost puşi să se bată
În film au fost folosite şi imagini de arhivă obţinute de la Arhiva Naţională de Film, pentru ca spectatorul să fie introdus în acea epocă. Documentarul are o durată de 70 de minute, plus încă şapte minute de bonus pe DVD.

Bonusul se numeşte <Poveste despre iertare>. Sunt două personaje puse faţă-n faţă. La Penitenciarul Piteşti, ei au fost puşi să se bată. Noi i-am surprins cum s-au îmbrăţişat, a mai povestit scenaristul.

Lansarea filmului va avea loc pe data de 15 februarie în Aula Magna a Facultăţii de Drept din Bucureşti, iar apoi urmează şi prezentarea de la Timişoara, la o dată care va fi stabilită zilele următoare.

În „Demascarea” apar şi doi timişoreni: Emil Sebeşan şi Petru Cojocaru, ambii supravieţutori ai „Experimentului Piteşti”. (…)

O dată cu filmul “Demascarea” va avea loc şi prezentarea cărţii “Piteşti – Cronica unei sinucideri asistate“, ediţia nouă, cât şi lansarea site-ului www.fenomenulpitesti.ro

A supravieţuit celei mai cumplite şcoli de tortură a regimului totalitar comunist

Vezi si:

***

La Făgăraş a avut loc în luna noiembrie proiecţia filmului „Portretul luptătorului la tinereţe”. Pelicula este prima care are ca subiect rezistenţa anticomunistă din Munţii Făgăraşului prin Grupul carpatin făgărăşean, aflat, în cea mai mare parte a existenţei sale, sub conducerea lui Ion Gavrilă-Ogoranu. Dincolo de aspectele artistice şi regizorale, pentru noi, făgărăşenii, este importantă nu doar existenţa acestui film, ci şi veridicitatea evenimentelor şi a personajelor, ai căror copii, nepoţi, rude sau prieteni trăiesc printre noi. De aceea, pentru câteva lămuriri, am apelat la Părintele Profesor Ioan Glăjar, din Ucea de Jos, care a cunoscut temniţele comuniste şi mişcarea de rezistenţă, unii membri fiindu-i colegi de clasă sau de liceu.

Părinte profesor, aţi participat la proiecţia filmului „Portretul luptătorului la tinereţe” la Făgăraş. Cum vi s-a părut această primă ecranizare despre grupul de luptători anticomunişti din zona noastră?

Surprinzătoare, impresionantă, instructivă, necesară şi binevenită.

În ce măsură credeţi că spune cu adevărat povestea reală a grupului de rezistenţă din Munţii Făgăraş?

Consider filmul ca fiind un film istoric obiectiv, chiar dacă nu cu rigurozitate. În această privinţă, regizorul filmului, Domnul Constantin Popescu Jr., spune că „întâmplările prezentate în film sunt în proporţie de peste 90% autentice”.

Ce ar mai fi de spus şi nu s-a spus?

Dat fiind faptul că proiecţia a durat vreo 2 ore şi jumătate, cred că s-a spus destul într-un singur film. Comentând el însuşi filmul, regizorul a spus că „multe lucruri de amănunt nu le-a putut sesiza” şi că, din motive obiective (timpul, posibilităţile financiare, alte obligaţii ale artiştilor), n-a putut filma tot ce şi-a propus. În orice caz, dacă specialiştii în istorie pot afla, din documente de arhivă, mai multe lucruri despre rezistenţa armată anticomunistă a partizanilor şi despre evenimentele acelor timpuri, ceilalţi care vizionează filmul îşi pot face în această privinţă o imagine corectă şi îndeajuns de bogată. În orice caz, dat fiind faptul că grupul de rezistenţă era un cerc închis, ar fi greu de aflat cu exactitate toate amănuntele vieţii lor.

Pare un film dur, cu sânge, arme, bătăi… Cât de crudă era realitatea de atunci?

Da, filmul e „dur, cu sânge, arme şi bătăi”, dar cei ce am trăit în acele vremuri şi am mai fost şi arestaţi suntem în măsură să apreciem, să confirmăm că aceasta era realitatea, că regizorul şi actorii nu exagerează în prezentarea ei. (…)

Filmul e intitulat „Portretul luptătorului la tinereţe”. În ce măsură reuşeşte el să contureze acest portret? Mie mi-au atras atenţia, de exemplu, câteva trăsături nepotrivite cu ceea ce ştiam; am văzut pe ecran chipul luptătorului ca fiind fumător înrăit, cu un vocabular bogat în înjurături, manifestând uşurinţă şi chiar plăcere în a-i ucide pe cei care îi căutau. Este un portret realist?

„Trăsăturile nepotrivite”, de care vorbiţi, nu sunt reale, nu aparţineau tinerilor luptători anticomunişti nici fiinţial şi nici din cauza unei educaţii greşite; nu defineau caracterul lor, portretul lor, cel puţin aşa cum i-am cunoscut, în acei ani, pe cei care mi-au fost colegi de liceu sau de clasă la Liceul „Radu Negru” din Făgăraş. Cât priveşte calificativul „fumător înrăit”, ne lămureşte regizorul însuşi, care, într-o emisiune televizată (Emisiunea „Cinemas”, B1 TV), spunea că dânsul este cel care a cerut actorilor să fumeze intens în anumite scene filmate. E de presupus că şi „vocabularul bogat în înjurături” are aceeaşi explicaţie, adică era propus de către regizor. S-a voit probabil ca, prin fumatul intens şi vocabularul bogat în înjurături, să se exprime o stare de spirit încordată a tinerilor din grupul de rezistenţă, urmărit asiduu şi asaltat armat de inamici puternici şi răi, iar regizorul nu a găsit altă modalitate de a o reda.

În ceea ce priveşte „uşurinţa şi chiar plăcerea în a-i ucide pe cei care îi căutau”, lucrurile sunt mai complexe. Tinerii luptători nu ucideau „cu uşurinţă şi chiar cu plăcere pe cei care îi căutau”, ci în primul rând dintr-o necesitate: din datoria de a-şi salva propria viaţă primită de la Dumnezeu şi pusă în slujba lui Dumnezeu şi a neamului. Nu trebuie să scăpăm din vedere sau să uităm că nu tinerii din rezistenţa anticomunistă au declanşat confruntarea armată cu regimul comunist din ţara noastră şi cu securiştii acestuia, ci comuniştii şi securiştii lor au făcut acest lucru. Deci, tinerii din grupurile de rezistenţă anticomunistă s-au văzut, de la un moment dat, urmăriţi şi atacaţi armat, împuşcaţi şi omorâţi fără milă de către securiştii comunişti şi chiar de către jandarmi şi militari.

(…)
Dar să nu scăpăm din vedere că tinerii din rezistenţa anticomunistă, care au acceptat să pună mâna pe arme şi să curme vieţi în rândurile celor care îi urmăreau şi îi atacau cu arme, au acceptat şi să fie răpuşi ei înşişi prin arme pentru reuşita acţiunilor lor şi ale altor grupuri de respingere a comunismului adus în România de către bolşevicii ruşi.
De asemenea, se cuvine să observăm că întrebarea este mai subtilă, are o nuanţă mai greu observabilă. Ea se referă la o situaţie anume, adică la cazul în care partizanii ucideau „pe cei care îi căutau”, subînţelegându-se că securiştii erau doar în momentele de căutare, iar partizanii, neobservaţi şi neatacaţi de data aceea de către securişti, declanşau ei atacul armat şi îi ucideau pe securişti. De ce? Ucideau doar de dragul de a ucide? Fără îndoială că nu! Ştiindu-se urmăriţi aproape fără contenire şi în primejdie de a-şi pierde viaţa în orice clipă sub tirurile securiştilor, partizanii foloseau strategia războiului: surprinderea duşmanului pe neaşteptate şi anihilarea lui. Procedând astfel, considerau că slăbesc forţa de atac a duşmanului, îşi dovedesc hotărârea de a rezista în faţa oricăror forţe şi primejdii, îşi manifestă spiritul de neaplecare, întreţin o scânteie de nădejde în mijlocul masei româneşti din sate şi oraşe care aud de fapta lor, îşi împlinesc, cum am mai spus, datoria de a-şi apăra propria viaţă primită de la Dumnezeu, credinţa, libertatea, binele şi demnitatea neamului românesc. Deci, nu erau hotărâţi să reziste şi să lupte doar din interese personale sau de grup, ci mai ales în temeiul conştiinţei creştine şi naţionale, ce i-a însufleţit dinainte de a păşi pe drumul opoziţiei, rezistenţei şi luptei anticomuniste şi antiateiste.

De subtilitatea întrebării menţionate, ţine şi exprimarea nedumeririi prin cuvintele: „Mie mi-au atras atenţia câteva trăsături nepotrivite cu ceea ce ştiam”... Ce ştiam? Ştiam, aproape toţi, că majoritatea tinerilor luptători reprezentanţi în film făceau parte din „Frăţia de Cruce”, organizaţie legionară pentru tineret. Mai ştiam (oare câţi?) că Mişcarea Legionară nu era (cel puţin aşa pretindea şi mai ales la începuturile ei) un partid politic, ci o şcoală de educaţie naţională şi creştină, menită prin adepţii ei să îndrepte multe rele şi păcate din viaţa neamului nostru. Nu e cazul să dezbatem aici această pretenţie, pe care unii dintre noi o admitem. Vreau doar să spun, de fapt să repet într-o formă mai nuanţată, ceea ce am mai spus şi anume că ceea ce se interpretează ca „trăsături nepotrivite” pentru un tânăr din „Frăţia de Cruce” nu sunt trăsături specifice portretului unui tânăr membru al „Frăţiei de Cruce”, ci idei, gesturi şi acţiuni ale unui tânăr luptător anticomunist, dictate de strategia unei confruntări armate, războinice. Am putea spune că specific unui tânăr membru autentic al „Frăţiei de Cruce” este spiritul de jertfă pentru credinţa, binele, libertatea şi demnitatea neamului nostru românesc.

Aşa numitele „trăsături nepotrivite”, oricare ar fi ele, nu pot fi puse nici pe seama Bisericii, a educaţiei religioase creştine. În această privinţă, citez sintagma lansată de un teolog (rus, dacă nu mă înşel): „vrednicia creştinismului şi nevrednicia creştinilor. Nevrednicia creştinilor nu trebuie pusă pe seama creştinismului. Aceasta e o chestiune personală, o abatere de la principiile evanghelice. În acelaşi fel a gândit şi vorbit şi Corneliu Zelea Codreanu, Comandantul Mişcării Legionare, deci şi al „Frăţiilor de Cruce”. Iată mărturisirea lui: „Facem o mare deosebire între linia pe care mergem noi şi linia Bisericii Creştine. Linia Bisericii este cu mii de metri deasupra noastră. Ea atinge perfecţiunea şi sublimul. Nu putem coborî această linie pentru a explica faptele noastre. Noi, prin acţiunea noastră, prin toate faptele şi gândurile noastre, tindem către această linie, ne ridicăm spre ea, atât cât ne permite greutatea păcatelor cărnii şi condamnarea la care am fost sortiţi prin păcatul originar. Rămâne de văzut cât am putut, prin sforţările noastre pământeşti, a ne înălţa către această linie.” Cu alte cuvinte, „cred, Doamne, ajută necredinţei mele” (Marcu 9, 24). Cred, Doamne, ajută necredinţei mele să devină credinţă şi astfel să am credinţă deplină, rezistentă în faţa păcatului, salvatoare la judecata Ta cea dreaptă, o credinţă atât de vie şi puternică încât, impresionat de ea, să schimbi judecata Ta bazată pe dreptate într-o judecată bazată pe iubirea Ta de oameni, într-o judecată mântuitoare de suflet, mântuitoare şi a sufletului meu.

(va urma)

Între tradiţie şi kitsch. Atenţie, nu mai ştim să îmbrăcăm corect costumul popular!

  • Ramura inflorita:

Atractia sexuala pentru copii si Educatia sexuala in scoli

Suntem chemaţi să ne dăruim ?

THE DOOR – Short Film

*

  • Presb. Corina Negreanu:

,Îngropati mortii ca pe seminte” (D. Turcea)

(…) Studentă fiind, cu credință în Dumnezeu dar departe de Biserică, am fost cucerită treptat de cuvîntul puternic al predicilor sale. Da, nu-mi plăceau Liturghiile, ci mai mult Vecerniile, pentru că nu le înțelegeam, cele mai plictisitoare părți dintr-o Liturghie le consideram a fi pomenirile citite cu voce tare și predica, care fie era în general vorbind, impregnată de un discurs moralist, de o teologie searbădă. Fie erau prea personaliste, plate, sau cu idei frumoase dar lipsite de spontaneitate, de vitalitatea născută dintr-o convingere lăuntrică puternică, astfel încît predicile despre Dumnezeu le resimțeam mai degrabă asemenea bibelourilor așezate într-o vitrină, bune doar la privit, nedepășind o estetică a ideii, sau pragul retoric spre încîntarea urechilor, inima rămînîd însă neatinsă, impenetrabilă. Cu Înaltul Bartolomeu, am descoperit posibilitatea deschiderii altor orizonturi sufletești și spirituale. Tot ce spunea purta marca unei experiențe personale sau cel puțin al unei experieri personale, iar acestea făceau cuvîntul lui viu, cu putere și adecvat vremurilor. Nu predica falsuri sau pură cunoaștere teoretică. De aceea, predicile sale au avut priză, de la femeia gîrbovă la intelectualul cu morgă.În ultimii ani, cînd a slujit din ce în ce mai rar, catedrala clujeană n-a mai fost la fel…

Am nădejde că va da Dumnezeu un nou ierarh care să umple acest gol. Pentru că ne-a spus să sperăm, să nu încetăm să sperăm…

Mi-aduc aminte de neîndoita sa credință, cînd l-a chemat pe părintele meu (Ciprian Negreanu) la dînsul să-i propună postul de preot misionar al studenților. Mai tîrziu, la numire sau după aceea, i-a spus: ,,Părinte, eu am încredințare de la Dumnezeu că el mi te-a trimis pentru că m-am rugat foarte mult la Dumnezeu să mă lumineze pe cine să pun preot la studenți, căci întotdeauna eu mă rog insistent lui Dumnezeu cînd trebuie să aleg și Dumnezeu îmi răspunde. Îmi dă un semn. Și după o vreme, într-o seară cînd mă gîndeam că încă nu mi-a dat Dumnezeu acest semn și mă frămîntam în sinea mea, te-am zărit în curtea Arhiepiscopiei, m-am uitat la tine și mi-am dat seama că erai semnul venit de Sus. Deci, să știi că nu eu te-am ales, ci Dumnezeu, eu doar m-am rugat Lui și El mi te-a ales. Fii cu luare aminte!” Așa a și fost, soțul meu era întîmplător în curtea arhiepiscopală, Înaltul l-a văzut și l-a chemat la el: ,,Hei, Ciprian, ce faci? Ia, vino puțin!…Uite ce m-am gîndit(…) Ce zici, vii?”

Știu că perioada îndelungă de suferință l-a pregătit temeinic de moarte, că a plecat pregătit ,,Dincolo” unde, atîția oameni frumoși, vechi camarazi, părinții, fratele mai mare, sora lui dragă Milica, sfinții iubiți, Domnul nostru Iisus Hristos îl așteptau… Am regretul că toată experiența agoniei bolii a rămas o taină pe care a dus-o cu el și nu ne-a mai împărtășit-o, n-a mai așternut-o harismatic pe hîrtie, căci da, ne-ar fi fost și aceasta extrem de folositoare. În ceasurile dinaintea sfîrșitului său, am aflat că s-a despărțit frumos de cei care au trecut pe la patul lui de suferință. Cu ochii foarte vii și minte lucidă, fără să poată însă vorbi după atîta suferință fizică care l-a măcinat gradat, i-a strîns de mînă îndelung… în semn de rămas bun.

De fapt, trupul scăzut, golit de suflet și așezat în sicriu, era el însuși un mormînt gol al sufletului… Înaltul nu mai era acolo ci pe alt tărîm, ca fiu al Învierii.

Momentele noastre petrecute lîngă catafalc în zilele de marți și miercuri au fost de tihnă, de mare liniște sufletească. O stare de ,,bine” și de mîngîiere. Inițial mă suspectam că e o pace autoindusă sau, de autosugestie, însă mi-au confirmat-o și alții că au trăit-o. Frigul de-afară, ne-a făcut să ne simțim solidari cu mulțimea din fața Catedralei care l-a îndurat ore în șir pentru ca să cinstească ultimele momente pînă cînd, pămîntul reavăn dorit, a învelit trupul inert al ,,Bătrînului ostaș”. (…) Da. Despre Înaltul Bartolomeu Anania s-au spus și vor mai fi atîtea de spus. Probabil rele, posibil bune.După inima și cugetul fiecăruia…

In memoriam IPS Bartolomeu − de ce mor oamenii?

În Vechiul Testament s-a prevestit despre Leul din Iuda, Cel care va jefui Iadul de prada sa, Cel care va mânca popoarele duşmane Lui, va sfărâma oasele lor şi va săgeta pe toţi vrăjmaşii Săi. Această viziune a lui Mesia ca Împărat puternic şi pedepsitor, ca Împărat Judecător şi Mare Stăpân este, din păcate, aproape ştearsă din gândirea şi viaţa creştinilor de azi. Bolnavi de pietism şi de laşitatea murdară a celui care pupă tălpile străinilor şi îşi snopeşte fraţii, cei mai mulţi dintre cei care îşi spun azi creştini au uitat că sunt ostaşii Împăratului împăraţilor. În numele unei umilinţe doar cu numele creştină şi al unei toleranţe izvodite de Satana ei calcă neîncetat peste jertfele Sfinţilor lui Dumnezeu ca să se poată bucura cât mai mult de plăcerile păcatului. Trufia de a părea smerit este doborâtă numai de aceea de a nu lăsa pe alt creştin să pară mai mare, să aibă dreptate, să fie mai duhovnicesc. În asemenea ocean de cuminţei mai toate vocile cântă la unison până şi imnurile răzvrătirii împotriva sistemului, aşa cum îi învaţă sistemul, fără cea mai mică înţelegere a absurdităţii gestului.

(…)

Şi totuşi mai sunt păstori!

Mai sunt din cei care îşi pun viaţa pentru turma lui Hristos!

Chiar într-un veac de apostazie făţarnică, zisă „cuminţie”, mai sunt cei care pot ridica glas de leu – şi blând şi cutremurător de puternic totodată – întru mântuirea lumii!

Aşa au fost sfinţi mărturisitori ca Valeriu Gafencu, Sofian Boghiu, Daniil Sandu Tudor, Ilie Cleopa şi mulţi, mulţi alţii.

Aşa a fost uimitorul părinte Gheorghe Calciu-Dumitreasa, cu o mărturie zguduitoare în inima unei puteri satanice.

Aşa a fost minunatul Valeriu, Bartolomeu Anania, Leul Ardealului, cel care a ştiut să ţină fruntea sus în vâltoarea unui ev dement şi laş.

Şi, care, după toţi cei dinainte, a plecat şi el acum în ceruri, să se bucure pentru totdeauna de lumina Stăpânului său, Leul din Iuda, Iisus Hristos, pe care cu atâta dăruire l-a slujit.

Cât de măreaţă a fost chiar şi umbra Leului din Ardeal, în chiar iarna vieţii sale! Câtă putere a ştiut să adune din puterea Stăpânului! Asemenea tărie a avut glasul său încât străpungea şi cele mai împietrite inimi! Şi unde nu a răsunat! Pe sălile Sinodului sau în bisericile Transilvaniei, în aule şi amfiteatre, pretutindeni unde Cuvântul putea fi rostit, cu vreme şi fără de vreme.

Şi câtă dulceaţă a avut cântecul său! Din Rotonda plopilor aprinşi până în cântecul Mioriţei ananiene, din diortosiri până în predici, rostirea românească cea mai frumoasă a răsunat neîncetat în scrierile sale! Dragostea sa pentru Neamul Românesc nu a fost doar cea a omului simplu ci, deodată, neexclusiv, şi cea a cărturarului adevărat şi artistului înnăscut.

Greşeli? Desigur a avut!

Dar a avut şi o tărie de a şi le duce cu adâncă demnitate. Nu expunându-le în false confesiuni publice, alimentatoare de trufaşă şi mincinoasă umilinţă şi tăietoare de pocăinţă, nici ascunzându-le fricos, cu lăcomia de a părea ce nu este. Ci doar purtându-le, purtându-le mereu, ca pe o cruce firească, firească şi proprie, cu o bărbăţie tare şi plină de eroism. Şi, prin aceasta, dând încă o mărturie – sau mai multe – despre felul în care se cuvine creştinului să îşi ducă în lume şi cele bune, şi cele rele: cu demnitate, cu tărie, cu mult curaj şi cu înţelepciune. Şi cu ochii ridicaţi mereu, dincolo de zări, către Cerurile cele veşnice.

Într-adevăr, a fost un leu. Un om care, deşi părea foarte liniştit atunci când îngrijorările şi certurile erau prea mărunte, se ridica deodată cu o putere uimitoare atunci când credea că este într-adevăr nevoie. Atunci se schimba deodată şi îşi arăta acea tărie, acea putere, care a impus de-a lungul a aproape 90 de ani chiar şi vrăjmaşilor săi. Şi totdeauna de-a lungul acestor ani a avut, lucru atât de rar şi de preţios în aceste vremuri de „cuminţenie” tâmpă, a avut curajul părerii proprii, asumată până la capăt.

Dar acum a plecat de aici! Leul din Ardeal a plecat la Leul din Iuda! Şi câtă măreţie şi frumuseţe este în această întâlnire, nu se poate, aici, spune. Din slava Leului din Iuda a izvorât slava Leului Ardealului, iar Leul Ardealului şi-a închinat slava sa Leului din Iuda. Iar Cel care slăveşte pe cei ce Îl iubesc, primeşte în lăcaşul Său ceresc pe unul care L-a iubit şi L-a slujit cu o tărie şi o demnitate rară, un adevărat ostaş al Său, un adevărat ucenic al Său.

Voi sunteţi lumina lumii! – ne strigă şi ne porunceşte Hristos, înălţându-se măreţ peste genunile Cosmosului şi Timpului. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!

Şi în ceata celor care au luptat cu adevărat spre a împlini această poruncă sfântă s-a adăugat, iată, deplin, până la capăt, şi Înaltul Bartolomeu Anania.

Cel care a fost un stâlp al Bisericii şi o lumină pentru mulţi s-a mutat la Ceruri. Lumina sa nu s-a stins, ci s-a mutat. Şi de aceea, pentru foarte mulţi dintre noi, creştinii mai slabi, este greu de zărit. Obişnuiţi să avem privirile în jos – deşi făgăduim adesea că vom avea inimile sus, către Domnul – nu suntem învăţaţi să desluşim aşa cum se cuvine luminile cereşti. Sfinţii ultimilor ani, de la Valeriu Gafencu, Daniil Tudor sau Ilie Lăcătuşu până la Ilie Cleopa, Gheorghe Calciu ori Sofian Boghiu, lumini minunate ale lui Hristos, prea puţin luminează sufletele noastre. Şi nu pentru că nu ar străluci cu multă putere, ci pentru că privirile noastre nu se înalţă aşa cum se cuvine. Poate ne trezim! Poate învăţăm să ne ridicăm ochii şi mai ales inimile către Domnul! Acolo, alături de tronul Său, vom vedea şi luminile adevărate ale Neamului Românesc. Nu lucirile înşelătoare ale înşelaţilor care se dau mari şi luminaţi în această lume, o clipă, înainte de a se prăbuşi în genunile întunericului nesfârşit. Ci luminile sfinte şi veşnice ale celor care L-au urmat pe Hristos, după a lor putere, plinită fiind lupta lor de atotputernicia Dumnezeului Om. Ale celor care, prin ascultarea faţă de Mielul-Leu, prin statornicia în ucenicia faţă de Acesta, prin jertfa şi jertfele vieţii lor, au izbutit să zidească, neîncetat, România Cerească. Adevărata Românie, a martirilor şi eroilor, a călugărilor şi mirenilor trăitori, a curajoşilor mărturisitori români ai Credinţei lui Hristos Iisus. Alături de Tronul Fiului lui Dumnezeu străluceşte această Românie Veşnică, în care s-a aşezat de acum şi Leul Ardealului, Bartolomeu Anania.

Veşnică să îi fie pomenirea!

de Pr. Mihai-Andrei Aldea


Categorii

Arhiepiscopul Ieronim al Atenei, Comunicate, Corectitudine politica/ Marxism cultural, Ecumenism, Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului, IPS Bartolomeu Anania, IPS Hierotheos Vlachos, Mitropolitul Ilarion, Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Opinii, analize, Pagini Ortodoxe, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

51 Commentarii la “CRESTINISMUL SUB ASALTUL TOTALITARISMULUI CORECTITUDINII POLITICE: “Ne indreptam spre o persecutie fara sange”, “Jurnalistii si formatorii de opinie sunt cei mai anticrestini”/ Comunicatul Arhiepiscopului Ieronim al Greciei despre “cardul cetateanului” si declaratia IPS Ierotheos Vlachos despre sincretismul “ghiveci”(Stiri si recomandari religioase 4 februarie 2011)

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: CRESTINISMUL “SOFT, ANTISTRES”, RELATIVIZANT, AL CORECTITUDINII POLITICE versus OBLIGATIA MARTURISIRII. Cum arată “ighemonul” modern care ii execută pe crestini? | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: Tot mai aproape de cosmarul totalitar “profetit” de Orwell: “CIZMA” CARE ZDROBESTE FARA MILA CAPETELE INCOMODE sau “MINISTERUL ADEVARULUI”/ Angela Merkel ii cere fondatorului Facebook sa ia MASURI IMPOTRIVA CELOR CARE E
  3. Pingback: TOLERANTA – NOUA REEDUCARE | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: CORECTITUDINEA POLITICA este COMUNISMUL SECOLULUI 21 (interviu VIDEO cu Srdja Trifkovici). Care este diferenta dintre TOTALITARISMUL STALINIST si TOTALITARISMUL “SOFT” occidental? | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: Proiect de lege halucinant, UNIC IN UE (!) privind “DEFAIMAREA SOCIALA” si “promovarea tolerantei”, care ar crea o PSIHOZA A TERORII CORECTITUDINII POLITICE, facand, practic, IMPOSIBILA LIBERTATEA DE EXPRIMARE! Scoala – OBLIG
  6. Pingback: Condamnarea si incatusarea TORTIONARULUI VISINESCU – dreptate tarzie, razbunare inutila sau doar ALIBI pentru OCULTAREA MARILOR VINOVATI MORALI pentru ideologia si crimele comunismului? SISTEMUL SECURISTIC NU CUMVA S-A PERPETUAT, S-A INTARIT SI S-A
  7. Pingback: ANA BLANDIANA – discurs fulminant la Cluj despre SINUCIDEREA EUROPEI PRIN DISTRUGEREA RADACINILOR SALE CRESTINE: “Satanizarea noțiunii de NAŢIUNE de către internaționalismul proletar sau de către POLITICAL CORRECTNESS, se manifestă cu ac
  8. Pingback: NOII BOLSEVICI SUNT PRINTRE NOI! Deputatul Daniel Gheorghe denunta OFENSIVA MARXISMULUI CULTURAL in România, anti-national si anti-crestin, prin noile trupe de ocupatie ideologica, “maestrii hipsterizarii societatii românesti” | Cuvântul Or
  9. Pingback: RAPORT PRIVIND INCALCAREA LIBERTATILOR ORTODOCSILOR DIN EUROPA. Despre violentele anti-ortodoxe din Ucraina si campaniile de defaimare duse impotriva BISERICILOR ORTODOXE/ Cel mai violent an anti-crestin din istoria moderna | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: Marturia unui profesor catolic de la Princeton: ZILELE CRESTINISMULUI CONFORTABIL AU TRECUT. Elitele culturale nu mai tolereaza CRESTINISMUL (video) | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: IPS IOSIF (video): "Nimeni nu mai suportă numele de creştin... Să îndrăznim să ne mărturisim credința, chiar dacă vom suferi!"/ "DEMONIZAREA" SOCIALĂ, ABOLIREA DREPTURILOR ȘI A LIBERTĂȚII DE CONȘTIINȚĂ A CREȘTINILOR di
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare