HOMO SOROSENSUS, urmasul lui HOMO SOVIETICUS. O revolutie culturala aplicata prin tactica “POLITICII DUALE”/ Lidera La Manif pour Tous despre miza REFERENDUMULUI pentru CASATORIE: “singurul mod în care se poate proteja viitorul României”/ CUM NE AFECTEAZA IDEOLOGIA GENULUI DREPTURILE?/ Un nou program de reeducare a elevilor

• Stiripentruviata: „Open Society News”: „În două decenii, Homo Sorosensus va înlocui Homo Sovieticus”

Duminică, 29 iulie 2018, la Realitatea TV, într-o ediție excepțională a emisiunii „Acasă la Oamenii Realității”, Mihai Gheorghiu, președintele comitetului de inițiativă cetățenească pentru modificarea Constituției în scopul clarificării definiției căsătoriei a explicat ce îi mână la luptă pe creatorii societății civile progresiste.

El a atras atenția că nu este o teorie a conspirației afirmația că aceștia sunt deja infiltrați în instituții și guverne din întreaga lume, de unde creează politici publice radicale, de ștergere a specificului național, de sexualizare a copiilor, de normativizare a homosexualității și de ștergere a diferențelor de gen. Și a arătat că în spatele tuturor se află miliardarul american George Soros. Iar aceste fapte le recunosc chiar ei în propriile publicații.

Astfel, ediția din Toamna 2009 a trimestrialului Open Society News, revista Fundației Soros, publica, la pagina 6, un text semnat de un fost membru al guvernului leton care era și membru în consiliul de administrație al Fundației Soros – Letonia. El explică filosofia, antropologia, politica și – de ce nu? – religia care stau la baza acțiunilor și programelor finanțate la nivel global de această fundație. Iată ce scria acesta, cu aproape un deceniu în urmă, în publicația oficială a fundației lui Soros:

Cea de a 20-a aniversare a căderii comunismului în Uniunea Sovietică și Europa Centrală și de Est este o ocazie bună pentru a revizita câteva din premisele care au condus munca Institutului pentru o Societate Deschisă în timpul „tranziției” din această regiune. Mulți dintre noi („veteranii” organizației, membrii consiliilor de administrație și bursierii diverselor filiale ale Institutului pentru o Societate Deschisă) au presupus că, în două decenii, vom contribui la crearea noului „om al societății deschise”. Acest „om nou” — Homo sorosensus — avea să-l înlocuiască pe Homo sovieticus, ale cărui rămășițe aveau să se descompună încet la lada de gunoi a istoriei (situată pe o alee întunecoasă din spatele bulevardelor principale ale noilor și „normalelor” [sic!] societăți deschise pe care aveam să le construim).

Acest nou „om al societății deschise” (și femeie!) [sic!] avea să fie dedicat democrației și domniei legii, să dea dovadă de curaj civic la nevoie, să fie respectuos (nu doar tolerant) față de minorități, să sprijine piețele care sunt echitabile din punct de vedere social și să fie un bun european, rămânând și un bun cetățean global. Noul bărbat și noua femeie nu vor avea experiența ideologiei rigide și a represiunii gândirii critice. În schimb, aveau să fie educați la Universitatea Central Europeană [finanțată de Soros – n.ed.] sau undeva în Occident (preferabil în Marea Britanie sau SUA), rămânând totodată devotat participării la viața economică și politică a unei Europe Centrale și de Est reformate. După un interludiu politicos, marcat ca „putere duală”, cu fragmente din vechea gardă, noua generație avea să ocupe majoritatea pozițiilor de putere politică, economică și culturală în noile democrații din Est.

Articolul insinuează că naționaliștii nu ar fi decât vechi comuniști re-branduiți și deplânge ascensiunea a ceea ce numește „populiștii naționaliști”, care

deplâng corupția vechii elite și impactul coroziv în societate al diverselor minorități și al „liberalilor” finanțați din străinătate.

Și un mic dicționar de nou-limbă:

populiști naționaliști = cei care promovează identitatea națională și valorile tradiționale ale acesteia

„liberali” finanțați din străinătate = progresiștii finanțați de Soros, care înființează ONG-uri cu scopul promovării de noi valori, străine de tradițiile locale (cât de „liberali” sunt, s-a demonstrat în universitățile occidentale, unde deja nu se mai poate vorbi liber) deplâng impactul coroziv în societate al diverselor minorități = nu sunt de acord ca minoritățile să aibă mai multe drepturi decât majoritatea

Articolul mai arată că, la data scrierii sale, cu aproape un deceniu în urmă, dezideratele propuse nu fuseseră încă atinse. Sunt ele împlinite azi? În România cel puțin, încă nu. Ne aflăm deocamdată în faza „interludiului politicos” de „putere duală”.

Oare acesta, odată încheiat, va fi înlocuit de o perioadă mai puțin… „politicoasă”?

Ca să nu apucăm să aflăm răspunsul la întrebarea de mai sus, ar fi recomandabil să ne prezentăm masiv la urne la referendumul pentru căsătorie. Și să devenim cu toții un popor de „populiști naționaliști” (pe limba sorosistă), dând votul nostru pentru reafirmarea lui Homo Christianus.

Alături de Mihai Gheorghiu, în platou au mai fost și doi tineri români născuți și crescuți în cea mai „deschisă societate” posibilă, în Canada. Aceștia au venit la emisiune îmbrăcați în port popular și ne-au îndemnat să ne  păstrăm moștenirea culturală ca pe cel mai de preț lucru. Au spus:

Nu știm cine este „omul nou”, dar știm cine este neamul nostru, de unde ne tragem.

Tinerii respectivi poate nu cunosc „omul nou” propus de noii ideologi marxiști, dar părinții lor au cunoscut prea bine una din versiunile acestuia – cea propusă de ideologii marxismului clasic.

• Ziarul Lumina: Teoria genului șterge identitatea omului de la naștere

„Este absolut necesar să se împlinească în România cerința celor trei milioane de români, adică să se organizeze un referendum care să permită înscrierea în Constituție a căsătoriei ca uniune între un bărbat și o femeie”, declară Ludovine de la Rochère, lidera mișcării populare „La Manif pour tous”, care mobilizează periodic milioane de francezi în stradă în favoarea familiei naturale. Ea a explicat într-un interviu care sunt riscurile cu care se confruntă societatea și familia odată cu legalizarea „căsătoriei” între persoane de același sex.

Cum vedeți situația din România legată de apărarea familiei naturale?

România trebuie să conștientizeze că e nevoie să facă tot posibilul pentru a nu se confrunta cu revendicarea instituției căsătoriei de către cuplurile formate din doi bărbați sau două femei și, implicit, cu consecințele acesteia. De aceea, este absolut necesar să se împlinească cerința celor trei milioane de români, adică să se organizeze un referendum care să permită înscrierea în Constituție a căsătoriei ca uniune între un bărbat și o femeie. Este singurul mod în care se poate proteja viitorul României și al familiei românești.

Care este miza precizării în Constituție a căsătoriei ca uniune între un bărbat și o femeie?

Căsătoria și familia decurg inevitabil una din cealaltă. Căsătoria este pentru întemeierea unei familii, iar organizațiile minori­tă­ților sexuale o cer pentru că vor să obțină și legalizarea procreării asistate medical pentru cuplurile de femei, respectiv a procreării prin închirierea de mamă purtătoare pentru cuplurile de bărbați.

Cum a ajuns Franța să redefinească instituția căsătoriei în 2013?

În ultimii 15 ani, în Franța s-a răspândit teoria genului, sau ideologia gender, care spune că, deși ne naștem cu un sex biologic masculin sau feminin, nu înseamnă că masculinitatea sau feminitatea sunt un dat, ci simple constructe subiective și schimbătoare. Această ideologie promovează ideea că bărbații nu sunt în mod fundamental diferiți de femei și că fiecare este liber să-și aleagă singur genul: masculin sau feminin. De aceea, activiștii gender susțin că la starea civilă nu ar mai fi important să se declare sexul copilului.

Această confuzie între bărbat și femeie antrenează o confuzie între rolul tatălui și cel al mamei, între paternitate și maternitate. Și conduce în mod inevitabil la ideea că doi bărbați sau două femei își pot întemeia o familie folosind tehnologiile reproductive și recurgând la donatori terți de gameți.

Dar aceasta are drept conse­cință „crearea” intenționată de copii fără tată sau fără mamă. Din moment ce această ideologie spune că bărbatul nu este diferit de femeie, atunci nici rolul tatălui nu este diferit de al mamei, astfel încât doi tați sau două mame pot înlocui foarte bine un tată și o mamă. Desigur, în realitate este imposibil: tatăl nu este mamă, iar mama nu este tată. Astfel, se ajunge la aberații a căror primă victimă este copilul.

Care este situația din Franța în prezent?

Astăzi, în Franța, lupta se dă pentru protejarea drepturilor copilului, dar și a societății. Este legală „căsătoria” între doi bărbați sau două femei. Deși organizațiile LGBT pun presiune enormă asupra legiuitorilor, datorită mișcării La Manif pour tous, aceștia nu au îndrăznit să legalizeze și reproducerea asistată medical în absența tatălui copilului (pentru cupluri de două femei sau pentru femeile singure). O astfel de măsură ar avea drept consecință comercializarea ființelor umane [nenăscute – n.n.], a vieții înseși prin vânzarea de material seminal cuplurilor de femei sau închirierea unei femei portante care apoi să livreze copilul unui cuplu de bărbați homosexuali.

Cum se face că Franța, o țară foarte secularizată, s-a mobilizat exemplar pentru apărarea familiei în înțelesul ei biblic și milenar?

În Franța mobilizarea a fost imensă, deoarece toată lumea înțelege pe ce se întemeiază umanitatea. Toată lumea înțelege că un copil se naște din bărbat și femeie și că are nevoie și de tată, și de mamă. Există accidente în viață și atunci copiii ajung orfani. Dar francezii au simțul dreptății și au fost revoltați de ideea de a crea în mod voit, prin lege, copii orfani de tată sau de mamă.

În mediile politice din România s-a vehiculat ideea ca, în paralel cu organizarea referendumului pentru familie, să se legalizeze și parteneriatul civil pentru cuplurile de același sex. Cum vedeți această idee?

Problema este că, așa cum s-a văzut și în Franța, uniunile civile conduc ulterior la revendicarea căsătoriei și apoi și a adopției pentru persoanele de același sex. Este vorba despre legătura cu legea familiei și asimilarea acestor cupluri cu o familie. Întotdeauna are loc efectul de domino, care duce la amendarea tot mai transgresivă a legilor. Ca parteneri ai unei uniuni civile, cei doi pot revendica dreptul la adopție și accesul la reproducerea asistată medical (pentru cuplurile de femei), respectiv la mamele-surogat, „închiriate” (pentru cuplurile formate din bărbați).

Parteneriatul civil, chiar dacă nu este căsătorie, antrenează aceleași consecințe ce decurg din legislația familiei. Și mai este și jurisprudența CEDO, care consideră că, în aceste parteneriate, cuplurile de același sex trebuie să beneficieze de aceleași drepturi ca și cuplurile formate din bărbat și femeie. Și de aici consecințele menționate, pe care parteneriatul civil le-a antrenat deja în țările europene.

Ce mesaj aveți pentru autoritățile decidente din România?

Să se gândească la interesul general și pe termen lung. Anumite considerații fundamentale legate de viața umană, de bioetică, trebuie să primeze. Trebuie să reflecteze la aceste subiecte, să fie pregătiți. Sunt primii răspunzători de lumea pe care le-o lăsăm moștenire generațiilor viitoare.

În plus, cei mai apreciați sunt oamenii politici care îndrăznesc să-și asume idei adevărate, puternice, să spună lucrurilor pe nume. Toți promotorii legilor favorabile minorităților sexuale din țările europene au pierdut puterea, pentru că acestea nu reprezintă voința populară.

Scurtă biografie

Ludovine de La Rochère, 47 de ani, este mamă a patru copii și descendenta unei familii nobiliare din Franța. A lucrat în trecut pentru Conferința Episcopilor Catolici, apoi pentru Fundația Jérôme-Lejeune, organizație pro-viață înființată de geneticianul cu același nume care a descoperit anomalia genetică ce provoacă sindromul Down.

În 2014, a devenit președinta inițiativei cetățenești La Manif Pour Tous, o mișcare populară ce reunește organizații locale din întreaga Franță. Din 2013 și până în prezent, această rețea națională a organizat numeroase mobilizări și manifestări publice ca reacție la legea inițiată în timpul președinției lui François Hollande ce permitea „căsătoria” între persoane de același sex.
Mișcarea a mobilizat exemplar manifestații masive și repetate, care au scos în stradă la un moment dat chiar și un milion de francezi. Prezentă, în 2014, la un eveniment din București, Ludovine de La Rochère a explicat rețeta succesului mișcării pe care o conduce. Mișcarea are o puternică și permanentă prezență online, pe rețelele de socializare, iar singura revendicare este promovarea firii lucrurilor, a relației dintre bărbat și femeie.

Mobilizarea fără precedent nu a putut, din păcate, opri legea „căsătoriei pentru toți”, cum a numit-o guvernul francez (de unde și numele mișcării La Manif Pour Tous – „Manifestația pentru Toți”), dar a reușit să oprească alte legi care afectau familia naturală și ofereau cuplurilor homosexuale acces la reproducerea asistată.

Un alt câștig uriaș a fost că societatea s-a conștientizat masiv, a crescut implicarea cetățenească și s-a depășit blocajul mediatic. Presa ignora subiectul, pretinzând la început că nu există o astfel de dezbatere în societate.

De La Rochère este și autoarea unei cărți scrise în apărarea familiei naturale: Familles, je vous aime („Te iubesc, familie!”). În 2015, explica pentru cotidianul La Croix motivația ei: „Fără îndoială că faptul de a fi femeie, soție și mamă și de a trăi în sânul unei familii fericite m-a făcut extrem de sensibilă la aceste chestiuni. (…) Se spune că, atunci când se ridică femeile, se petrece ceva foarte grav. Cred că este adevărat și că acesta este un semn al importanței situației de față”.

• ActiveNews: Av. Ana Săcrieru la Radio Trinitas: Dacă ne pasă de copiii nostri, fiecare dintre noi să ne spunem punctul de vedere cu privire la ceea ce consideră societatea românească drept adecvat în ceea ce privește definirea genului și a rolurilor de gen

Ce este ideologia genului? Ce înseamnă egalitatea de gen și care este sensul acestor sintagme nou-apărute în legislația statului român, fără ca societatea să se fi pronunțat asupra legitimității lor? Cum ne vor afecta viața?

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care a încercat să răspundă avocatul Ana Corina Săcrieru în timpul emisiunii „Viața de familie” de la Radio Trinitas.

„Ideologia de gen este o realitate ideologică cu care se confruntă în prezent două valori esentiale pentru români – familia și educația -, valori care, deodată, trebuie să accepte acestă ideologie care spune că genul nu este cel în care ne-am născut, ci este cel în care ne identificăm.

Potrivit Statutului de la Roma, genul era definit functie de datul biologic al individului. Această definiție a genului ca dat biologic inseamnă că fiecare este genul funcție de sexul în care s-a născut: fetițele – pentru că s-au născut fetițe, având sex feminin – au genul de femeie, iar băieții – pentru că s-au născut cu sex masculin – au genul de bărbat. Aceasta era definirea genului funcție de datul biologic, adică funcție de sexul cu care s-a născut individul.

Această concepție juridică a primit o dezlegare și o viziune nouă prin Convenția de la Istanbul, convenție care are titlul „Convenția privind prevenirea si combaterea violenței împotriva femeilor si a violentei domestice” si care, spre deosebire de Statutul de la Roma, a definit genul ca fiind un construct social.

Astfel, potrivit tezei finale a literei c, art 3 din Convenție, genul este definit ca fiind construct social funcție de rolurile de gen pe care o societate le consideră adecvate. Adică, într-un fel,  această definiție raportează accepțiunea genului la concepția societății respective.

De aceea este foarte important ca fiecare dintre noi să ne spunem punctul de vedere cu privire la ceea ce consideră societatea românească drept adecvat în ceea ce privește definirea genului și definirea rolurilor de gen.

Pentru că suntem în prezența unei realități noi. Ideologia de gen vine în cuprinsul ei cu definiții ca noțiunea de egalitate de gen – care nu înseamnă egalitatea dintre femeie și bărbat ori ca noțiunea de roluri de gen, in paradigma cărora o femeie e femeie doar pentru că își asumă rolul de femeie, o femeie e mamă doar pentru că “joacă” rolul de mamă.

Ideologia de gen învață copiii că o fetiță e fetiță doar pentru că a fost îmbrăcată în roz; un băiat e băiat doar pentru că a primit avioane și puști drept jucării, că dacă ar fi primit păpuși atunci el n-ar mai fi fost băiat, ar fi fost fetiță; că, de fapt, rolurile de gen sunt cele pe care ni le alegem, fără legătură cu sexul cu care ne naștem. Acest complex de elemente noi pe care le aduce ideologia de gen reprezintă o paradigmă nouă, o realitate nouă, pe care familia românească este pusă  în fața situației de a o asimila, așa, peste noapte.

Noi, părinții, trebuie să ne raportăm la această nouă paradigmă, în primul și în primul rând începând prin a ne cunoaște drepturile ca părinți.

In momentul in care va veni copilul de la școală și va spune părintilor că este invitat la o activitate școlară, părintii trebuie să  cunoască drepturile pe care le au atunci când semnează acordul cu privire la participarea copilului la respectiva activitate.

O astfel de activitate a fost, de exemplu, cea din luna februarie, în Vrancea, in care liceenilor din orașul Focșani o persoană transgender le-a spus că „este extraordinar de recompensator să facem exercițiul să gândim dincolo de binaritatea masculin – feminin, pentru că fiecare avem în noi – fie că e 0,1% fie că e 70-80% – din genul pe care îl are sau se consideră celălalt. Și la fel de bine și la fel de valabil sunt acele identități care sunt nonbinare, care nu aparțin nici genului masculin nici genului feminin. S-ar putea să aparțină amândurora în proporții diferite și variabile sau niciunele.” Li s-a mai spus copiilor: „Identitatea de gen și orientarea sexuală sunt două lucruri diferite, care se pot combina în orice fel posibil. Genul e aici (arătându-se spre cap), dar există persoane trans care sunt heterosexuale, care pot fi homosexuale și care sunt homosexuale sau orice altă identitate sexuală, orientare sexuală. Se pot îmbina în foarte multe feluri”. Acestea au fost cuvintele ce au fost spuse în fața copiilor, într-o activitate educațională, pentru care părinții trebuie să cunoască pe deplin continutul noțiunilor noi de ideologie de gen, atunci când semnează acordul cu privire la participarea copiilor lor.

De asemeni, la București, cu o lună înainte, pe bază de liste, liceenii au fost duși la un film cu scene explicit sexuale între doi bărbați, scene care – potrivit unui martor – au trezit reacția copiilor.

Părinții care și-au dat sau nu acordul cu privire la participarea copiilor lor la astfel de activități educaționale, ar trebui să știe: care sunt drepturile lor ca părinți în concurs cu activitatea educațională; ce înseamnă rol de gen, identitate de gen, egalitate de gen; ce înseamnă activități educaționale care au în titlu combaterea violenței împotriva femeilor – care este și titlul Convenției de la Istanbul – si ce alte notiuni mai învață copiii lor in cadrul acestor activități ce au un titlu nobil si absolut legitim ca cel al combaterii violentei impotriva femeilor.

Pentru aceasta, un părinte trebuie să stie  conținutul noțiunilor care sunt puse in discutie  în activitatea educațională la care urmează să participe copilul său.

Așadar, trebuie să se știe că: egalitatea de gen nu înseamnă ceea ce noi am crede la prima vedere, respectiv egalitatea dintre femeie și bărbat, ci, aici, se pune accentul pe gen. Adică eu, ca individ, pot îndeplini in mod egal un rol de gen sau altul. Pot fi 1% femeie, deși am sex de femeie dar în realitate mă simt 80% bărbat. Deci, în mod egal pot fi celălalt gen, la fel cum pot să nu am niciun gen, să fiu o entitate nonbinară, toate acestea astfel cum au fost învățați copiii din Vrancea.

Definiția rolurilor de gen este ansamblul de atribute pe care o persoană și le asumă, și nu cele cu care s-a născut. De exemplu, clipul de promovare a activității de la Vrancea, era un clip în care erau date alternativ imagini cu băieței și fetițe și cu stereotipurile roz / albastru, păpușă / mașină. Toate acestea, cumva, pentru a fundamenta ideea că rolul de gen este doar funcție de alegerile noastre, și că un băiat e băiat doar pentru că a fost îmbrăcat în albastru, pentru că a primit nume de băiat. Deci, el nu este băiat pentru că s-a născut cu sex de băiat, ci pentru că a primit nume de băiat. Aceasta afirmă, in esență, ideologia de gen. Aceasta învață copiii nostri.

Ideologia de gen nu mai este o ideologie, ci este deja o normă juridică in România. Fiind normă juridică trebuie să stim ce respectăm, ca să nu fim sanctionați, așa cum am citit că a fost sancționată o companie care fabrica scutece pentru copii pentru că a încălcat ideologia de gen, spunând că scutecele pe care le oferă spre vânzare sunt particularizate funcție de sexul bebelușului.

Așadar, este foarte important să cunoastem aceste definiții, în primul rând ca să nu încălcăm normele, iar în al doilea rând ca să ne știm drepturile constituționale, și in special dreptul prevăzut de art. 29 alin 6 din Constituția României, pe care il au părintii de a asigura potrivit propriilor convingeri educația copiilor minori a căror răspundere le revin. Acest drept este prevăzut nu numai în Constituție, ci și în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, unde se statuează foarte clar că dreptul părinților este acela de a asigura educarea și instruirea copiilor potrivit propriilor convingeri religioase, filozofice și pedagogice.

Pe de altă parte, la fel de important este că trebuie să știm că în art. 14 din Convenția de la Istanbul este prevăzută obligația Statului care ratifica convenția de a introduce informații suficiente în materialele didactice privitoare la educație, la toate nivelurile de învățământ – începând, deci, chiar de la grădiniță – privind rolurile nestereotipe de gen. Așadar, suntem în prezența unei obligații pe care statul român si-a asumat-o si care, iată, acum se pune in aplicare.

Părinții ar trebui să cunoască toate aceste aspecte, intelegând că ceea ce învață copiii astăzi nu este ceea ce am învățat noi si de aceea trebuie să facem acest efort cognitiv de a stii ce semnăm când ne dăm acordul pentru participarea copiilor la activități educaționale, in sensul de a stii exact ce inseamnă noțiunile si temele abordate pentru că in discutie este însăși ființa copilului nostru aflat încă in formare.

Totodată, art 12 din Convenție spune că statul care a ratificat convenția se obligă să schimbe modelele sociale, culturale și de comportament, bazate, printre altele, pe rolurile ne-stereotipe de gen, stereotipiile de gen fiind ceea ce credem noi că intră in atribuțiile unei femei ori ale unui bărbat, ca roluri pe care ei le îndeplinesc. Asadar acestea trebuie înlăturate in viziunea ideologiei de gen, pentru ca noi să putem avea egalitate de gen adică să putem îndeplini in mod egal orice rol de gen, funcție de alegerile noastre individuale, nu funcție de ceea ce am fost învățați că suntem si facem ca femei si ca bărbați.

De aceea, este lăudabil ceea ce au făcut cultele creștine din statele din jurul nostru care au realizat o amplă activitate de conștientizare în interiorul creștinilor cu privire la aceste realități noi, în așa fel încât, părintele, in deplină cunoștință de cauză, adică în mod drept, să poată lua o hotărâre, nu doar să se bazeze pe autoritatea școlii.

Suntem puși in fata unei  încercări de schimbare a fiintei omului. Fiecare persoană – femeie sau bărbat , fetiță sau băiețel –  nu mai trebuie să fie ceea ce credem noi că este, ci ceea ce el însuși vrea/alege să fie in orice moment. Acest lucru îl învață copiii noștri la școală.

Într-un stat de drept este absolut necesar să se cunoască si să se inteleagă deplin aceste aspecte noi cu care se confruntă familia si educatia  si, de aceea, Biserica si noi toti să facem mai mult pentru a conștientiza această situatie fără precedent in fata căreia fiecare om este pus astăzi in România”, a spus avocatul.

• Familia Ortodoxa: ELEFANȚII LUI DALI ȘI MEANDRELE JUSTIȚIEI

Sunt convinsă că fiecare v-ați întrebat cel puțin o dată în viață de ce lumea e atât de departe de ceea ce ați aștepta să fie, nu-i așa? De ce nu găsim adevărul și dreptatea care în mod normal ar trebui să existe? De ce lăsăm să (ni) se întâmple atâtea nenorociri, de ce se irosesc atâtea vieți, atâtea talente, atâtea prietenii, atâtea resurse, atâta timp? Atâta frumusețe?

Un răspuns l-a încercat Salvator Dali în 1946, la scurt timp după bombele atomice de la Hiroshima și Nagasaki, din august 1945. Sub impactul acestui tragic eveniment, se pare, Dali a pictat celebrul tablou „Ispitele Sfântului Antonie”.

Și iată ce vedem: într-un deșert imens și dezolant – de altfel, mai toate scenele lui Dali se întâmplă în deșert – Sfântul Antonie, gol și pipernicit, numai piele și os, în genunchi, ține crucea ridicată în fața unui inamic bizar: o caravană cu animale teribile și uriașe, care înaintează spre el pe niște picioare foarte lungi, dar filiforme, firave, ca de insecte. Primul la rând este un cal ce se ridică impetuos în două picioare, cu gura întredeschisă și coama în vânt. Este simbolul puterii și al intimidării pe care o exercită puterea. După el vine un elefant care poartă o cupă, în care stă o femeie nud ce-și etalează provocator organele plăcerii – aceasta e cupa plăcerilor. Îl urmează un altul, cu un obelisc egiptean în spate, simbol al adorării zeului Baal. În continuare, un elefant ce poartă fragmente de edificii venețiene, în care se poate vedea un tors de femeie, iar în fundal un alt elefant cu un falus în spate. Dintre nori se zăresc câteva fragmente din El Escorial, reședința istorică a regelui Spaniei și simbol al puterii seculare și spirituale.

Ceva mai departe, niște figuri umane jalnic de minuscule, printre picioarele de insectă ale arătărilor – probabil tot niște asceți sau oameni pur și simplu, aflați și ei, vrând-nevrând, în aceeași luptă. Antonie, mărunt și uscat la trup de istovire, stă ferm și încordat, ținând crucea drept. Jos pe nisip, în fața lui, zace un craniu – semn al familiarizării cu moartea și al sfidării fricii de moarte. Calul, adică tocmai înfricoșarea personificată, a întors capul la vederea crucii, într-o atitudine de ezitare și de frică: nu mai poate înainta, de-acum nu mai e decât un cal speriat, câtă vreme celelalte arătări încă nu bănuiesc că ar exista cineva care să li se împotrivească. Deznodământul e de la sine înțeles și binecunoscut. Îmi pare însă rău că Dali nu l-a mai pictat, dar cred că nu ar fi putut fi altul decât cu un Antonie stând neclintit pe aceeași poziție, iar toate aceste arătări zăcând dezumflate și fără vlagă în fața lui, precum ceasurile din „Persistența memoriei­” (altă operă a pictorului).

Prin urmare, care este răspunsul la întrebare? Mai explicit o spune un psiholog clinician din Canada, Jordan Peterson, care a ajuns cunoscut și pe la noi: „Lumea este un iad, pentru că noi nu afirmăm adevărul”[1]. Cu alte cuvinte, îngăduim ca lumea să devină un iad atâta timp cât ne temem să afirmăm adevărul și nu ne luptăm „până la sânge” Evrei 12:4 – și până la moarte chiar – să materializăm crezul nostru, din fel și fel de motive, care toate au singur nume generic: frica. Frica de a pierde comoditățile acestei lumi, de a ne strica relațiile, de a ne distruge cariera, de a ne pierde puterea, de a ne pierde plăcerea, de a ne pierde sănătatea, de a ne pierde salariul sau pensia, de a ne strica imaginea și, în cele din urmă și cel mai serios, de a ne pierde viața. Vedem însă că picioarele acelor arătări sunt ca picioarele de țânțari – singura lor forță reală este înfricoșarea, intimidarea, aparența puterii, care, de cele mai multe ori, în lipsa noastră de curaj, ne duce la blazare, la abandonarea luptei, la deznădejde sau chiar la pactizarea cu răul. Însă, nu uitați, ele au doar niște deplorabile picioare de țânțari! Arătările astea pot oricând să cadă frânte la pământ ca niște cârpe lepădate, pentru că nu au o bază reală, chiar dacă există. Dar există pentru că noi le îngăduim să existe – atâta timp cât preferăm orice altceva în locul adevărului.

V-ați întrebat vreodată cum arată „elefanții” dali-eni ai epocii noastre? Și nu mă refer aici la arătările cu care se confruntă un om de talia Sfântului Antonie, nici la feluritele himere de care ne lovim zilnic în războiul nostru duhovnicesc de mai mică sau mai mare anvergură, ci la arătările elefantice care umblă prin deșertul societății noastre. Iar noi le vedem, le ascultăm, suntem informați de „existența” lor prin tot soiul de mijloace – și, de cele mai multe ori, le oferim liberă circulație și drept la existență în viața noastră doar pentru că ni se par atât de uriașe, iar pe noi înșine ne percepem atât de mărunți…

Să vedem și câteva exemple de astfel de elefanți împodobiți baroc, cu tot soiul de concepte postmoderne și neomarxiste. Dintre cei mai vehiculați și arhicunoscuți ar fi: „Noua Ordine Mondială”, „LGBT”, „discriminare”, „fanatism religios”, „principiul inclusivității”, „principiul toleranței în Europa secolului XXI”, „corectitudinea politică”, „homofobie” etc. Urmează apoi o altă specie mai puțin familiară, care a luat forma unui neo-malthusianism pozitiv, după ce malthusianismul negativ – concretizat prin războaie, epidemii, genociduri, politici de control al populației etc. – nu a dat rezultatele scontate, pentru că oamenii încă nu au dispărut de pe fața pământului și încă mai vor să trăiască și să se înmulțească. Așa că s-a decis că e mai bine să fie convinși ca, „de bună voie și nesiliți de nimeni”, să nu mai vrea să procreeze și să-și dorească din toată inima dispariția lentă a neamului omenesc, în numele idealurilor sublime ale ecologiei, ale libertății etc. Astfel, în urmă cu vreo 30 de ani, Alianța Națională pentru Ne-părinți (National Organization for Non-Parents) din Statele Unite, redenumită ulterior eufemistic Alianța Națională pentru Paternitatea Opțională (National Alliance for Optional Parenthood), a proclamat ziua de 1 august drept „Fericita Zi Internațională a Ne-părinților” (Happy International Non-Parents Day) sau „Ziua Internațională Fără Copii” (International Childfree Day). Așa au ajuns să fie celebrați și premiați în toată lumea cei mai fervenți fericiți ne-părinți, care, prin propria lor opțiune liberă, au refuzat să aibă copii (childfree by choice), continuând, desigur, să-și exercite nestingheriți toate funcțiile sexuale posibile. Ar fi interesant totuși de văzut cam cât îi ține fericirea asta, dacă se va face vreodată o statistică de acest gen.

Pe aceeași linie există și o mișcare ce promovează viața fără copii – Childfree Movement [2], pentru care la vie nu poate fi en rose decât atunci când e childfree (La vie childfree)[3]. Un alt elefant care circulă liber prin Statele Unite și Canada este Mișcarea pentru Extincția Voluntară a Oamenilor (Voluntary Human Extinction Movement – VHEMT, pronunțat vehement) care susține că omul este un element nociv pentru mediul înconjurător, deoarece produce deșeuri și catastrofe, așa că e mai bine să dispară nemaireproducându-se, potrivit lozincii: „Să trăim mult și-apoi să dispărem!”, și să viseze cu încredere la Lumea fără noi (The World Without Us) de care vorbește Alan Weisman.

Unul dintre mentorii acestui elefant anti-natalist (sau de-natalist) este un anume Théophile de Giraud, scriitor și activist belgian, care a scris o serie de opere relevante pentru cultura pro-moarte: The Impertinence of Procreation („Impertinența procreației”),The Art of Guillotining Procreators: An Anti-natalist Manifesto („Arta ghilotinării procreatorilor: Un manifest anti-natalist”), Aphorisms for the use of future familicides („Aforisme pentru utilizarea viitoarelor familicide”) etc. Consider că titlurile sunt suficient de relevante.

Și culmea absurdului și a derizoriului este elefantul numit „Atitudine Anti-europeană și Conspiraționist-europeană”, care își face apariția ori de câte ori unii mai curajoși se ridică și susțin cauza familiei normale, alcătuite din bărbat, femeie și copii, și critică absurdul antropologiei LGBT-iste. Sunt acuzați – nici mai mult, nici mai puțin! – că sunt „antieuropeni” și că, în paranoia lor, văd scenarii conspiraționiste peste tot, și că, în fond, sunt „dușmanii” (un alt concept binecunoscut nouă din „epocile de aur” pe care le-am trăit) –, dar nu ai poporului, de data aceasta (nu de alta, dar de-acum și „poporul” trebuie să dispară), ci ai Europei, ai toleranței etc.!

Vehement, trei milioane de românii au întreprins un demers tenace împotriva acestei noi specii de elefanți neo-malthusieni, afirmând viața și refuzând adevărurile multiple ale delirului hermeneutic postmodern, potrivit căruia orice poate fi interpretat oricum – în antropologie, în societate, în politică, în justiție, în medicină etc. – având totuși, în fond, ca unic criteriu puterea, după cum afirmă același Jordan Peterson[4]. Astfel, au propus consfințirea prin Constituție a definiției întemeierii căsătoriei. Concret, în octombrie 2015, Coaliția pentru Familie a depus la Senatul României (Consiliul Legislativ) Proiectul de lege privind revizuirea articolului 48 (1) al Constituției României, care definește familia, așa încât formularea „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți” se fie înlocuită cu „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”, nemailăsând loc nici unei interpretări în spirit postmodern. De altfel, alte state membre ale Uniunii Europene – Polonia, Croația, Slovacia, Letonia, Lituania și Ungaria – au consfințit deja explicit căsătoria ca uniune dintre un bărbat și o femeie, atâta timp cât nici jurisprudența, nici legislația europeană nu obligă statele membre să legifereze căsătoria sau parteneriatul între persoane de același sex.

După o lungă tevatură procedurală juridică, pe 9 mai 2017, proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților. Apoi, după un adevărat meci de ping-pong între Curtea Constituțională a României, Parlament și Președinție cu privire la Legea Referendumului, care definește cadrul legal al desfășurării oricărui referendum, pe 6 iulie a.c. a fost depășită și această etapă, prin promulgarea de către Președintele Iohannis a Legii de Modificare a Legii Referendumului. În mod normal, rămâne ca proiectul de lege să fie adoptat și în Senat, după care, în ultima duminică din perioada de 30 de zile de după adoptarea inițiativei constituționale, ar urma să aibă loc referendumul. Apoi, ca să poată fi revizuită Constituția prin acest referendum, este necesară o participare de minim 30% din numărul cetățenilor români cu drept de vot. Îmbucurător în acest sens este rezultatul unui sondaj realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde în perioada 10-26 aprilie a.c. și prezentat de Antena 3, potrivit căruia probabilitatea de prezență a cetățenilor la urne în cazul organizării Referendumului pentru Familie ar depăși procentul de 75%. La întrebarea „Dumneavoastră personal cum considerați că ar trebui definită familia în Constituție?”, 77% au răspuns cu formula propusă de inițiativa cetățenească promovată de Coaliția pentru Familie: „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”.

Recent, proiectul a trecut și de Senat. Astfel, toate evoluțiile converg spre realizarea acestui referendum pentru familie în toamna lui 2018. Ar mai putea exista oare ceva care să-l stopeze? Îi împiedică ceva pe politicienii noștri să le ofere românilor prilejul de a-și exprima verdictul asupra a ceea ce cred ei că este familia? Din punctul de vedere al legii și al voinței democratice a cetățenilor, nimic, pentru că au fost depășite obstacolele majore la nivel juridic și instituțional, cel puțin așa se pare. Iar rezultatul este previzibil și deja prognosticat de statistici: un succes al normalității și al vieții. Doar dacă nu va apărea la orizont altă specie de elefanți, care pe unii să-i înspăimânte, iar pe ceilalți să-i ademenească cu realitatea lor promițătoare de putere și plăceri, care se sprijină însă pe niște piciorușe de efemeridă.

Să nu uităm însă că atitudinea Sfântului Antonie este paradigmatică și ea a fost verificată de atâtea și atâtea ori de-a lungul veacurilor: biruința este a lui, a celui care stă neclintit, fără teamă, cu crucea în mâna, mărturisind adevărul și viața în pofida tuturor elefanților care apar, la răstimpuri, în viața noastră.

Tatiana Petrache

[1] https://www.youtube.com/watch?v=tl_dVYSDEf8.

[2] https://rationalwiki.org/wiki/Childfree_movement.

[3] http://www.blogher.com/families-two.

[4] https://www.youtube.com/watch?v=f5rUPatnXSE.

• Ziarul Ceahlaul: După tabăra de ideologie de gen „Girl up!”, Un nou program de reeducare a elevilor și părinților?

Organizatorii solicită respingerea referendumului pentru familie

După scandalul declanșat de organizarea controversatei tabere de ideologie de gen de la Covasna, care își propunea „reeducarea ambelor sexe” în sensul acceptării teoriilor neomarxiste impuse din afară, un eveniment asemănător se pregătește pentru următoarea perioadă. Este vorba despre proiectul „ACCES: Porți deschise. Minți deschise”, organizat de Asociația CERC – Centrul European de Resurse Creative, în parteneriat cu Administrația Fondului Cultural Național, instituție subordonată Ministerului Culturii.

Potrivit inițiatorilor programului, în cadrul proiectului vor fi organizate mini-vacanțe pentru copiii din mediul rural, aceștia urmând să viziteze obiectivele culturale din București și să ia parte la ateliere de dezvoltare personală dedicate intereselor vârstei lor. Procesul de înscriere pentru unităţile şcolare participante va avea loc în perioada 1- 15 august, urmând a fi selectate trei unităţi şcolare ai căror elevi – cel mult 10 pe unitate şcolară -, însoţiţi de unul dintre părinţii lor şi de un cadru didactic, vor vizita şase muzee şi vor participa la patru ateliere de dezvoltare personală.

Toate bune și frumoase până aici. Însă organizatorii informează că, în cadrul programului destinat elevilor de clase primare, vor fi susținute – între altele – cursuri de educație pentru sănătate, părinții urmând să participe la cursuri de educație parentală. Amintim cititorilor că în cadrul controversatului opțional Educație pentru sănătate, la capitolul „relații intime” elevilor li se asigură suportul informativ privind orientarea sexuală sau avortul provocat, motiv pentru care, de-a lungul timpului, numeroase ONG-uri au solicitat retragerea acestei materii din curricula școlară. În ceea ce privește controversa educației parentale, amintim că proiectul „Strategia națională de educație parentală 2018-2025” a fost retras recent de Ministerul Educației Naționale după sesizările a mii de părinți revoltați, dar și a unor instituții importante, precum Academia Română, Biserica Ortodoxă sau cea Catolică.

Proiectul prevedea înființarea unei reţele de educatori parentali care urmau să redefinească modelul familiei tradiționale. Astfel, strategia sublinia obligația familiilor de a se „adapta noilor ideologii” şi de a experimenta „noi practici în relaţie cu copiii” . „Ne dorim să ne creștem copiii, astfel încât să înlăturăm stereotipurile de gen…” Proiectul „ACCES: Porți deschise. Minți deschise” se desfășoară pe tot parcursul anului 2018 și urmărește familiarizarea copiilor provenind din mediul rural, respectiv din zone marginalizate, cu „spațiile culturale urbane”, copii ai căror univers cultural „se rezumă la biserica din sat, căminul cultural și sărbătorile locale”, după cum se afirmă în proiect: „Copiii din mediul rural au un acces limitat la spații culturale, iar în lipsa resurselor și a unei preocupări din partea părinților sau școlii pentru acest aspect, universul lor cultural se rezumă la biserica din sat, căminul cultural și sărbătorile locale.”

Așadar, se urmărește „iluminarea” maselor al căror punct de reper cultural și spiritual (încă) mai este Biserica Ortodoxă, care (încă) frecventează căminele culturale și perpetuează obiceiurile și tradițiile populare locale. Ne-am întors, oare, în vremurile de tristă amintire, când religia era considerată „opiumul popoarelor”, instrument de exploatare a maselor și frână împotriva civilizației și progresului? Uităm, oare, că toate popoarele își întemeiază cultura pe religie, cele mai importante creații culturale având un caracter religios? După 45 de ani în care Biserica a fost supusă terorii ideologice, iată că societatea românească, majoritar creştinortodoxă, se confruntă cu un nou val de ateism, promovat prin intermediul campaniilor mediatice instrumentate de organizaţii care au un vădit caracter anti-naţional.

O luptă acerbă se duce împotriva fiinţei şi tradiţiilor poporului român, pe frontul familiei ortodoxe, al inocenţei copiilor noştri, al conştiinţei noastre naţionale şi religioase. Astfel, nu lipsit de importanță ni se pare faptul că Asociația CERC – Centrul European de Resurse Creative se numără între cele 78 de organizații finanțate din străinătate care au cerut Parlamentului, încă din 2016, să respingă inițiativa Coaliției pentru Familie de clarificare în Constituție a termenului de „căsătorie” ca uniune bărbat-femeie, deoarece „acest fapt creează un risc major pentru siguranța persoanelor LGBT atât în spațiul public, cât și în mediul profesional, educațional sau în interacțiunea cu autoritățile publice.” (stiripentruviata.ro).

Totodată, președintele Asociației CERC – Centrul European de Resurse Creative este Mihai Diaconiuc, coordonator de proiecte al Fundației Tineri pentru Tineri, organizație care militează, de ani de zile, pentru introducerea educației sexuale în școli. Fundația Tineri pentru Tineri se numără, de altfel, între organizațiile membre ale Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), federație ce a trimis recent premierului Viorica Dăncilă o scrisoare deschisă prin care solicită reluarea tuturor demersurilor pentru finalizarea, aprobarea și implementarea Strategiei Naționale pentru Educație Parentală: „Ne dorim să ne creștem copiii, astfel încât să înlăturăm stereotipurile de gen, care influențează traseele de viață diferite ale fetelor și băieților”, se arată în text (activenews.ro).

Reamintim că în anul 2016 România a ratificat „Convenția de la Istanbul”, document potrivit căruia genul nu este un dat biologic, ci un rol asumat. Cu alte cuvinte, fiecare individ are dreptul să hotărască dacă este femeie, bărbat sau altceva, indiferent de sexul biologic, având totodată posibilitatea să opteze pentru unul din cele peste 114 genuri (!) identificate până în prezent. Documentul mai prevede că teoriile de gen se vor regăsi și în viitoarea curriculă școlară. Ne dorim o astfel de educație pentru copiii din România?

Întrebări de interes general

Nu în ultimul rând, dorim să adresăm Ministerului Culturii, instituție finanțată din bani publici, următoarele întrebări de interes general:

1. Care este conținutul programului „ACCES: Porți deschise. Minți deschise” și ce pregătire au persoanele desemnate să ofere cursuri elevilor și părinților?

2. Ce informații li se vor oferi elevilor și părinților în cadrul acestui program?

3. Cum supraveghează Ministerul Culturii, respectiv Administrația Fondului Cultural Național, desfășurarea acestui program?

4. După cum aflăm de pe site-ul instituției, „misiunea Administraţiei Fondului Cultural Naţional este să finanțeze proiecte ce susțin creaţia contemporană românească și valorizarea patrimoniului, ce contribuie la buna înţelegere a fenomenelor artistice precum şi la accesul cât mai larg al publicului la cultură”. În ce măsură educația pentru sănătate și educația parentală intră în sfera de interes a Administraţiei Fondului Cultural Naţional?

5. Dacă misiunea Administraţiei Fondului Cultural Naţional este valorizarea patrimoniului național, de ce aceeași instituție finanțează programe care pun într-o lumină defavorabilă rolul și misiunea Bisericii Ortodoxe, căminelor culturale sau a sărbătorilor locale, puncte de reper într-o societate lipsită, din ce în ce mai mult, de modele autentice?

În concluzie, solicităm organizatorilor să publice programul detaliat al activităților desfășurate în cadrul proiectului „ACCES: Porți deschise. Minți deschise”, numele și atribuțiile persoanelor desemnate să coordoneze activitățile, iar părinților și cadrelor didactice le recomandăm să se documenteze temeinic înainte de a lua decizia implicării copiilor în programe susținute de organizații care militează deschis împotriva familiei tradiționale și a ethosului românesc. Reamintim părinților că articolul 29, 6 din Constituţia României prevede că „părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror responsabilitate le revine”, în timp ce art. 48, 1 aminteşte despre „îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, drept şi îndatorire reluate şi de către Noul Cod Civil. Din acest punct de vedere, orice părinte poate alege să nu-și implice copilul minor în activități contrare principiilor morale. Facem apel la conștiința părinților din România de a-și exercita drepturile garantate prin lege și de a-și proteja copiii în fața ofensivei fără precedent împotriva inocenței lor, a valorilor și identității poporului român. Indiferența și neimplicarea pot genera mutații și prăbușiri devastatoare și iremediabile, fără precedent, la nivelul persoanei, al familiei și comunității.

Irina NASTASIU