LA UMBRA ”BINOMULUI”. Seria de dezvaluiri ale fugitivului ”whistleblower” SEBASTIAN GHITA confirma CAPTURAREA JUSTITIEI DE UN SISTEM MAFIOT SRI-DNA/ Iohannis, noul Basescu al sistemului binomist

8-01-2017 24 minute Sublinieri

ghita-kovesi-basescu

Politicienii români sunt implicaţi în reglări de conturi şi grave violări ale drepturilor omului, deghizate sub forma eforturilor anticorupţie, se arată într-un raport al think tank-ului The Henry Jackson Society.

Politicienii români sunt implicaţi în reglări de conturi şi grave violări ale drepturilor omului, deghizate sub forma eforturilor anticorupţie, se arată într-un raport al think tank-ului The Henry Jackson Society.

Documentul, care se numeşte Fighting Corruption with Con Tricks: Romania’s Assault on the Rule of Law („Luptând cu pungăşii împotriva corupţiei: asaltul României asupra statului de drept”), dezvăluie practici ce demonstrează continuitatea cu practicile comuniste.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), de pildă, este un participant activ în luptele politice şi există o strânsă legătură între cei vizaţi de acuzaţii şi interesele celor de la putere, se arată în raportul respectiv.

Astfel, prin intermediul DNA, politicienii pot exercita influenţe asupra unor funcţii-cheie şi pot dirija derularea anchetelor importante. În plus, se menţionează şi implicarea serviciilor secrete, care, împreună cu DNA, subminează independenţa justiţiei.

Cele mai importante dezvăluiri ale documentului dat publicităţii de The Henry Jackson Society privesc următoarele aspecte:

– Există îngrijorări legate de faptul că serviciile secrete dirijează sub acoperire anchetele anti-corupţie. Totuşi, guvernul a refuzat să investigheze alegaţiile că serviciile secrete au infiltrat justiţia şi procuratura.

Au existat numeroase abuzuri juridice. Persoane arestate au fost plimbate prin faţa presei încătuşate, rude ale suspecţilor au fost ameninţate că vor fi inculpate, suspecţilor li s-a oferit imunitate pentru a implica alte persoane mai importante, iar dovezile s-au scurs sistematic în presă.

– Principii fundamentale, consacrate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ca şi de Charta UE a Drepturilor Fundamentale, sunt violate în mod sistematic. Printre acestea, dreptul la un proces corect şi prezumţia de nevinovăţie.

După ce recomandă o intervenţie a Departamentului de Stat american, a Comisiei Europene şi a altor organisme internaţionale, raportul conchide:

„Liderii europeni s-au arătat extraordinar de naivi crezând declaraţiile României privind lupta împotriva corupţiei, aceasta a devenit ea însăşi o unealtă a corupţiei politice.

Există dovezi clare că anchetele sunt folosite pentru reglări politice de conturi, că procurorii acţionează în complicitate cu guvernul, că asupra judecătorilor se fac presiuni pentru a avea o rată ridicată a condamnărilor, că serviciile de informaţii interne, lucrând sub acoperire, manipulează sistemul judiciar şi că abuzurile în timpul proceselor au devenit obişnuinţă.

Ca urmare, standardele drepturilor omului sunt în mod regulat violate, inclusiv dreptul la un proces corect şi cel al prezumţiei de nevinovăţie.

Toleranţa Uniunii Europene faţă de România creează riscul cât se poate de real al unui autoritarism, în timp ce alte ţări înţeleg că asemenea campanii anticorupţie oferă acoperirea perfectă pentru nerespectarea standardelor democratice, care se presupune că ar trebui să fie liantul dintre toate ţările europene.”

The Henry Jackson Society este un think tank britanic, format din cadre ale Universităţii Cambridge. În 2011, întreaga echipă a unui alt think tank prestigios, Centre for Social Cohesion, s-a alăturat colegilor de la Henry Jackson.

  • Lumea Justitiei:

COLDEA, SANTAJ IN NUMELE SUA? – Cea mai grava dezvaluire a lui Ghita: “Ponta a fost santajat pentru a o numi pe Kovesi… Coldea i-a spus ca daca nu o va numi atunci vizita pe care o avea programata in America va fi anulata… Ponta ne spusese Elenei Udrea si mie: ‘Am o parere proasta despre Kovesi. Va executa ordinele de afara. Pe voi doi va va aresta primii’… M-am dus la Ponta. L-am gasit cu Coldea. Acesta a sunat-o pe Kovesi si i-a spus sa vina imediat” (Video)

VICTOR PONTA NU NEAGA SANTAJUL LUI COLDEA – Reactie din partea fostului premier al Romaniei dupa dezvaluirile lui Sebastian Ghita despre modul in care Laura Kovesi a fost numita la conducerea DNA. Victor Ponta nu infirma dezvaluirile lui Ghita, dar se abtine de la comentarii: “Nu vreau sa comentez in acest moment”. Ponta are obligatia sa iasa public si sa spuna daca si cum i-a fost impusa Laura Kovesi

INCOLONAREA SI LA PUSCARIE – Inregistrare exploziva cu Traian Basescu despre Kovesi, Coldea, Camelia Bogdan si executia lui Dan Voiculescu: “Ba, da’ sa vezi cand imi spuneau ca il luam pe Mustata… Imi spunea maine il luam pe Mustata si intra Bogdan… Spuneau am vorbit cu Bogdan si a spus ca daca aveam Codul penal ii dadea 20 de ani, a putut sa-i dea doar zece… Sa-l vezi ce spectaculos e Coldea cand trage concluzii… Ba, Bogdan, eu te stiu cine esti!” (Audio)

GHITA O ZDROBESTE PE LULUTA – Sefa DNA este acuzata ca a masluit dosarul Realitatea TV-Vintu si ca il invata pe Sebastian Ghita, de pe mailul cucuveauamov, cum sa fabrice probe: “Kovesi m-a abordat in cladirea SRI numita K2… A inceput sa imi explice cum si in ce fel pot fi conduse discutiile cu Vintu, incat ele sa para santaj… Mi-a explicat cum sa vin cu denunturi… La cererea doamnei Kovesi, o firma a platit avionul pentru aducerea domnului Nicolae Popa” (Video)

GHITA O DENUNTA PE MAMA CATUSELOR – Inregistrare cu Sebastian Ghita despre sefa DNA Laura Kovesi: „Pe Kovesi am cunoscut-o in sediile SRI. La K2, la K4 si la T14. Acolo ne intalneam… Erau prezenti Coldea, Kovesi si un sef al statiei CIA din Romania… Karl Schwab, fostul sef al doamnei Kovesi… Eric Easley, poate actualul sef al doamnei Kovesi... Vreau sa o intreb daca isi aduce aminte de petrecerea din vila de la Sinaia in care dansa cu Vasile Dancu si cu mine chefuiam cu lautarii” (Video)

DE ASTA NU SE ATINGE KOVESI DE BASESCU? – Fostul deputat Sebastian Ghita revine cu noi dezvaluiri: “Am auzit despre cazul lui Dan Voiculescu de la fostul presedinte Basescu. Mi-a spus ca are inregistrari cu felul in care s-a planuit, executat, organizat inchiderea lui Voiculescu… Am vazut ce a facut Kovesi… Isi dorea un caz spectaculos si m-a folosit pentru a fabrica un dosar… Voi reveni” (Video)

Sebastian Ghiță a făcut o serie de dezvăluiri, tratate de unii jurnaliști ca fiind necredibile, fără a face o minimă verificare a spuselor acestuia. Vă prezentăm o dovadă a faptului că, într-un caz, Sebastian Ghiță nu minte, iar arestarea lui SOV pentru șantaj s-a făcut pentru că fostul deputat a lucrat mînă-n mână cu Laura Codruța Kovesi, Procuror General al României.

Zilele trecute,  plecând de la dezvăluirile lui Sebastian Ghiță, ziarul nostru a prezentat pe larg modul în care cuplul Coldea-Kovesi a încercat captarea sub influență a postului de televiziune Realitatea TV, printr-o înscenare judiciară pusă la cale împotriva lui Sorin Ovidiu Vîntu, menită să-l înlăture pe acesta din joc. Astăzi, venim cu nouă investigație jurnalistică care demonstrează că, cel puțin în acest caz, Sebastian Ghiță nu minte!

Potrivit spuselor lui Ghiță, prin intermediul meterialelor filmate lăsate înainte de dispariție, primul pas a fost plasarea magnatului ploiștean lânga Vîntu, ca finanțator al postului de televiziune:

„Kovesi m-a abordat în clădirea SRI, numită K2, stăteam împreună la masă și mi-a spus că ascultându-l pe Vîntu și-a dat seama că nu mai are finanțare și mi-a explicat cât de vulnerabil este Vîntu și că va accepta să primească finanțare și să cedeze Realitatea TV. Am acceptat acest lucru, dânsa gândindu-se că va putea să îl doboare și că Realitatea va deveni o televiziune supusă, ce va da știri laudative la adresa mai marilor zilei. Nu s-a întâmplat. Cu toate acestea, am semnat acel contract de management cu Vîntu și am acceptat să finanțez Realitatea TV”. 

Al doilea pas a fost determinarea lui Sebastian Ghiță să construiască toate aparențele necesare, în măsură de a-l pune pe Sorin Ovidiu Vîntu într-o postură de infractor care să justifice arestarea și condamnarea sa. Tot potrivit spuselor sale, Ghiță ar fi acceptat să-l înfunde pe Vîntu, doar pentru că „nu dorea să-și strice prietenia” cu Kovesi.

Drept pentru care, potrivit dezvăluirilor lui Sebastian Ghiță, șefa DNA l-a pilotat cu mare grijă în acest sens. Mai întâi, Kovesi l-a instruit pe Ghiță cu privire la ce are de făcut direct pentru a-l împinge în capcana DNA, a justiției reformate, pe  Vîntu:

„Doamna Kovesi mi-a sugerat și explicat cum să vin cu astfel de denunțuri și informații pe care dânsa să le interpreteze dorind să facă un dosar de renume care să o împingă spre vârful Ministerului Public, să preia conducerea DNA și să își consolideze cariera. V-am arătat mailul cucuveaua mov și Realitatea Tv, seria de bacnote trimise de mine pe mailul doamnei Kovesi să fie probă în dosar.” 

După  instruirea în scris asupra modului în care să-l agațe pe Vîntu, într-un  alt mail, Laura Codruța Kovesi și consiliera ei, Dana Tițian, îl instruiesc pe Sebastian Ghiță și cu privire la prefabricarea probelor care să susțină temerea:

„Ne trebuie ceva convingător, că amenințarea te-a făcut să cedezi, să dai suma solicitată, acum vom motiva pe ce avem”. 

După cum subliniază  Sebastian Ghiță, șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, i-a cerut repetat, în scris, confecționarea unor probe în măsură să susțină starea de temere în instanța care urma să-l condamne pe Vîntu:  „Vine și îmi spune negru pe alb că dorește mai mult, că vrea un contract să se vadă că familia mea e amenințată, sau un supliment de contract la contractul de pază să justifice de ce am făcut plângerea.” Rețineți cuvântul „temere”, îi vom descoperi mai jos importanța crucială! 

Al treilea pas ne relevă un Ghiță care îi dă clasă la viclenie lui Vîntu ceea ce, să recunoaștem, este o performanță. Ploieșteanul a reușit să-l atragă și să-l provoace pe Vîntu la niște discuții înregistrate cu mandat, pentru a putea fi folosite legal, în măsură să permită procurorilor DNA interpretări de voie, care s-au potrivit mânușă pe aplecarea pe care o au pentru eseistică și poeme în proză.

Din ele, s-a construit acuzarea lui Vîntu, potrivit căreia ar fi comis împotriva lui Ghiță infracțiunea de șantaj. Nu mai rămânea decât ca Ghiță să cedeze șantajului și să-i plătească lui Vîntu suma pe care acesta i-ar fi pretins-o, 150 000 de euro, ceea ce s-a și întâmplat, când banii i-au fost înmânați unui intermediar de-al lui Vîntu.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Marius Iacob și Remus Budăi, sesizarea a fost una „din oficiu, după examinarea conținutului sesizării transmisă prin e-mail (n.m. de Sebastian Ghiță) la data de 03.04.2011”. Foarte important, de la la data sesizării prin e-mail, până la data înaintării rechzitoriului către instanță, 20 mai 2011, nu a trecut decât o lună și jumătate, un record absolut în materie! 
Mijloacele materiale de probă au fost, potrivit aceluiași rechizitoriu, suportul de memorie externă tip, care conţinea copia convorbirilor telefonice interceptate în baza ordonanţelor provizorii ale procurorului, confirmate şi autorizate în continuare în baza autorizaţiilor emise. „În concret”, arată procurorii, „constrângerea a fost realizată, prin ameninţarea cu uciderea părţii vătămate, a familiei sale şi compromiterea imaginii publice (n.m. sic!), în scopul de a o determina să remită suma de 150.000 de euro.”
Adică, potrivit procurorilor DNA, Sorin Ovidiu Vîntu i-a spus în mod repetat lui Sebastian Ghiță că, dacă nu-i dă 150.000 de euro, îi omoară familia, îl omoară și pe el, după care îi mai și compromite imaginea publică, așa mort, cum ar fi fost.

Cu riscul de a fi pisălog, asta scriu negru pe alb procurorii DNA în rechizitoriu. Rechizitoriu își urmează cursul și, doar un an mai târziu, alt record în materie, în vara lui 2012, pe 21 iunie, Sorin Ovidiu Vîntu este condamnat definitv la un an de închisoare cu executare, în procesul de santaj cu Sebastian Ghita, de către magistrații Curții de Apel București.

Alăturarea celor două surse, dezvăluirile lui Sebastian Ghiță cu privire la operațiunea de scoatere din joc a lui Sorin Ovdiu Vîntu și rechizitoriul prin care acesta din urmă a fost trimis în judecată, scot la vedere un aspect de-a dreptul senzațional, unul care așează spusele fostului deputat sub semnul adevărului.

Ajungem, astfel, înapoi la termenul de „temere”! Dreptul penal stabilește clar condițiile în care „șantajul” și „amenințarea” pot fi luate în considerare din perspectivă penală. Fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, poate fi o faptă penală doar dacă este de natură să îi producă celui amenințat o stare de temere. În toată punerea în scenă „Vîntu – șantaj la Ghiță” era, deci, foarte important acest element, temerea.

Pentru că Sebastian Ghiță s-a executat și a satisfăcut solicitarea șefei DNA, aceea de a-i furniza un contract din care să se vadă că familia ploieșteanului este amenințată, sau un supliment de contract la contractul de pază, care să justifice plângerea, procurorii Marius Iacob și Remus Budăi au putut consemna în rechizitoriu, în vederea edificării judecătorilor și condamnării lui Vîntu. Pagina 15 din rechiziotiu consemnează negru pe alb:

„Detalierea planurilor de a ucide partea vătămată nu reprezintă o condiţie a laturii obiective a infracțiunii, aşa încât lipsa unor detalii nu înlătură elementul material al infracţiunii, deoarece simpla afirmaţie a intenţiei de a suprima viaţa părţii vătămate în contextul dat a fost suficientă  pentru existenţa ameninţării. Sub aspect subiectiv, atitudinea ulterioară a părţii vătămate confirmă temerea care i-a fost creată. Astfel, după întâlnirea din 02.04.2011 partea vătămată a sesizat la 03.04.2011 organele de urmărire penală, iar la data de 04.04.2011 (prima zi lucrătoare) a solicitat instituirea pazei la locuința personală, de către o societate specializată.” 

Ghiță minte în tot ceea ce spune! ar putea sări „deontolgii” din gheretele de pază ale ale unitații militare de arme întrunite SRI-DNA. Nu, nu minte!

Demonstrația că nu minte o fac chiar procurorii Marius Iacob și Remus Budăi, cei care au întocmit rechzitoriul prin care Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată și condamnat. Deci, ca să fie foarte clar, pentru ca Vîntu să poată fi condamnat, șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, i-a spus lui Ghiță în scris că „vrea un contract să se vadă că familia mea e amenințată, sau un supliment de contract la contractul de pază să justifice de ce am făcut plângere”.

Ghiță s-a executat, a încheiat repede un contract cu o firmă de pază, iar Marius Iacob, la primire, a invocat în rechzitoriu ca argument în măsură să susțină temerea, faptul că partea vătămată, adică Sebastian Ghiță, a solicitat imediat după amenințare „instituirea pazei la locuința personală”.  

Exact cum stabiliseră prin emailul Cucuveaua Mov, Sebastian Ghiță și Laura Codruța Kovesi!

Președintele țării pune la cale, împreună cu șefa DNA și prim-adjunctul SRI, condamnarea lui Voiculescu. Șefa DNA îl instruiește pe Ghiță cum să-l însceneze pe Vîntu, căruia îi asculta de mult convorbirile și știa că are probleme cu banii. Șefa DNA îl împinge pe Ghiță să-i ia lui Vântu televiziunea, ca s-o folosească sistemul. Ghiță plătește avionul care-i aduce de la Djakarta la București pe acarul Popa și pe procurorul Iacob.

Ghiță plătește banii de șpagă în cazul Realitatea Media și trimite seriile bancnotelor la DNA, pe adresa de mail a Cucuvelei Mov, cea prin care șefa DNA îi explică cum să mimeze starea de înfricoșare, necesară șantajului. Președintele țării știe că statul modernizat de el e un stat mafiot. Știe că șefii SRI și DNA aranjează, cu zile bune înainte de sentințe, sentințele.

“Să-l vezi ce spectaculos e Coldea cînd trage concluzii!” zice președintele țării, care, face și el, ca președintele, înregistrări cu “Coldea, doamna Kovesi, judecătoarea Camelia Bogdan”. “Bă, da’ să vezi conversaţia când îmi spuneau că îl luăm pe Mustaţă din complet”, mai zice președintele țării, citînd din opera de modernizare a statului. La sediile conspirative ale SRI se încing chefuri DNA – SRI, cu participarea lui Ghiță și ale șefilor centralei CIA. Alte chefuri – sute – sînt semnalate în vie, la Snagov, la Sinaia, acasă la Ghiță. Instituțiile statului beau și pun la cale arestări, șantaje, condamnări.

E doar un colț de perdea ridicat. E doar tusea care prevestește tuberculoza.

Ca niște gîndaci care umblă pe sub butucul prăbușit, oamenii ăștia și-au făcut mendrele la adăpostul sloganului anticorupție. La umbra statului de drept, a parteneriatului strategic cu SUA și a ambasadelor UE ei au săpat galerii prin care s-a scurs veninul sistemului. Azi statul e paralizat de această supradoză. Legile întrețin relații conflictuale cu societatea, democrația e confuză, instituțiile alese se simt pîndite de cele nealese, iar pe deasupra tuturor plutește un aer bolnav de violență instituțională.

Cu mulți ani înainte, pe vremea cînd Băsescu zîmbea din fereastra statului modernizat și își odihnea curul pe buzele presei “de dreapta”, s-au găsit oameni, publicații și grupuri media care au scris despre statul discreționar și mafiot pus la cale de mongol. Cu zece ani în fața de confesiunilor lui Ghiță, anticipînd cu mult autodenunțurile lui Băsescu și descriind la virgulă o realitate care în curînd își va arăta detaliile sinistre, jurnaliștii înjurați ai ultimului deceniu au povestit coșmarul care face rating azi. O parte din publicații au fost suprimate, o parte din canale ținute sub asediu. Oamenii au scăpat cu viață, dar cu numele mînjit de înscenările aparatului opresiv, cel care scăpa printre dinți perspectivalui fascistă asupra presei: “o vulnerabilitate la adresa siguranței naționale”.

Mitul fals al justițiarului Băsescu s-a clădit prin stenograme, și prin stenograme se pare că va muri. Poveștile au devenit între timp probe, probele au devenit fapte, iar faptele se dovedesc fapte penale.

Aceste fapte au stat închise într-o sticlă. Ca un duh al răului îmbibat cu aburi de alcool, clanul răufăcătorilor a ieșit din sticlă și s-a risipit prin instituții.

O femeie și un bețiv, așa a început totul.

În 2005, statul de drept era deja devorat de tumorile regimului Stănoiu – Năstase, dar pentru metastaze era nevoie de o formă mai agresivă de control.

Monica Macovei, procurorul comunist care anchetase studenții arestați în 13-15 iunie, și-a spălat un pic trecutul pe plaja nudiștilor de la Vama Veche și, în 2005, atrasă de clinchetul paharelor, s-a așezat la masa fostului colaborator al Securității, Traian Băsescu, pe atunci președintele României. Pînă în 2009, cînd avea să fie aleasă europarlamentar pe banii furați de Cocoș, Pinalti, Blaga și ceilalți din buzunarul statului Român (fapt atestat de DNA în dosarul Microsoft), Macovei a schimbat modul în care se numesc procurorii. A aranjat ea să-i numească Băsescu.

Așa au apărut a doua femeie, primul maior, primul procuror bărbat care știa să spele și să calce dosarul Flota, a treia femeie, următorii cinci maiori și așa mai departe. Armata de tineri orci, aduși din neant la București a fost pusă să-i clădească lui Sauron un imperiu negru, ca un amestec regurgitat de vodcă și vin roșu.

Ceea ce trebuie înțeles din toată această revărsare de mărturisiri Ghiță – Băsescu e faptul că adevărul nu poate fi ascuns. Faptele ies la iveală, fiindcă farsa a ajuns la capătul ei. Complicitatea a atins etapa trădării.

E momentul în care se prăbușesc idoli, clipa în care sloganurile își strîng literele de pe jos și se fac nevăzute. Anticorupția în sine rămîne un elan valabil al societății. Anticorupția a și funcționat în zonele unde procurorii și ofițerii n-au respirat aerul otrăvit al comenzii politice. Dar în încăperile statului major, anticorupția și-a făcut de cap cu democrația, cu legea, cu drepturile și cu libertățile cetățeanului așa cum și-au făcut cei șapte voinici din Vaslui cu eleva violată.

Aceasta e fotografia statului de drept: violatorii țin pe genunchi fetița, îi împletesc codițele și-i șoptesc la ureche că e pîndită de pericole. În poză sînt generali, procurori, judecători, inspectori de fisc și președinți. Au fost acolo dintotdeauna în anii anticorupției, dar lumea le-a luat zîmbetul de bun. Și n-aș lăsa la o parte meritele unor idioți din presa “de dreapta” care au pupat în cur sistemul cu zel patologic. Ca orice întreprindere de propagandă, susținerea farsei s-a făcut cu ardoare. Iar în corul susținătorilor, proștii au cîntat mai tare decît acoperiții. Cred că termenul “idiolatru” merită pus în circulație.

Acum faptele ies la suprafață. Abuzul, conspirația, interceptările ilegale, prejudiciul de imagine, represiunea nedreaptă, șantajul, amenințarea, deturnarea de fonduri și de scopuri, finanțările ilegale, restrîngerea drepturilor fundamentale ale persoanei, evaziunea fiscală și spălarea de bani cu șapte zerouri sînt celelalte nume al campaniei anticorupție. Lumea lui Tăpălagă, Marian, Cartianu o ia încet-încet în Bot. Își pierde eroii, refugiați acum printre filele Codului Penal. Eroii au ocazia să stea de vorbă acolo, de la egal la egal, cu”borfașii”. Ce tur de forță!

Nu cred că cineva sănătos la cap îl poate admira pe securistul și turnătorul Voiculescu, cel care a furat, prin Crescent și prin alte șmecherii, o sumă grea din buzunarele poporului român. Dar Voiculescu a fost condamnat în urma unui abuz judiciar. Tot prin abuz și înscenare s-a produs și prima arestare a lui Vîntu, pe care adevăratele sentințe, din dosarele FNI și Petromservice, l-au găsit gata legat.

Iar asta e nu doar grav, ci inacceptabil. Cine nu înțelege e departe de a se fi vindecat.

Producția Ghiță – Băsescu va continua ca o petrecere desfrînată, în care lăutarii mozolesc mireasa. E un film horror și, în același timp, educativ, în care morții și răniții sînt reali. Biletul a fost scump și s-a plătit în rate, zece ani la rînd. Dar – cine știe? – poate păstrăm titlul, caii și figuranții și schimbăm scenariștii.

La urma urmei, “Lupta anticorupție” e o producție necesară, așteptată de toată lumea.

  • Lumea Justitiei:

PENIBILUL PRESEDINTE – Iohannis a mers la CSM, dar nu a scos un cuvant despre problemele din Justitie, despre beneficiarul actului de justitie, cetateanul, si nici despre respectarea drepturilor fundamentale. In schimb, a calcat in picioare prezumtia de nevinovatie, pentru a-i ataca pe Dragnea si Tariceanu. Iohannis a militat impotriva amnistiei si gratierii, desi Romania e aproape de o Hotarare-Pilot CEDO din cauza conditiilor din peniteniciare, si a inventat o noua infractiune: minciuna penala

Discurs halucinant sustinut de presedintele Romaniei Klaus Iohannis (foto), vineri 6 ianuarie 2017, la sedinta de constituire a noului Consiliu Superior al Magistraturii. Dorind probabil sa adopte modelul predecesorului sau Traian Basescu si sa pozeze intr-un „presedinte jucator”, Iohannis nu a reusit decat sa provoace stupefactie in randul magistratilor din tara, dovada fiind reactiile acestora din urma de pe Facebook.Iohannis s-a folosit de prezenta sa la CSM pentru a se razboi cu Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu, pe care a i-a atacat pe acelasi motiv ca ar fi „penali”, calcand in picioare prezumtia de nevinovatie. Acelasi Iohannis a tinut un monolog despre cat de nociva ar fi o lege de amnistie si gratiere, ignorand faptul ca Romania este foarte aproape sa incaseze o Hotarare-Pilot la CEDO din cauza conditiilor din penitenciare. Si tot Iohannis a starnit amuzamentul atunci cand a inventat o noua infractiune: minciuna penala. O infractiune pentru care ar fi judecat Calin Popescu Tariceanu, cel pe care Iohannis il curta in urma cu cateva zile, fara a avea vreo problema cu faptul ca acesta este acuzat de „minciuna penala”.

Mai grav este insa altceva. Si anume faptul ca Iohannis nu a scos insa nici macar un cuvant despre adevaratele probleme cu care se confrunta Justitia. Probleme semnalate chiar de o parte din magistratii din noul CSM. Iohannis nu a vorbit decat despre Justitia penala, desi cele mai multe dosare sunt cele civile. Acelasi Iohannis nu a scos un cuvant despre implicarea serviciilor secrete in actul de Justitie si transformarea instantelor in camp tactic, lucru semnalat de judecatori pe care astazi ii gasim in CSM si de asociatiile profesionale ale magistratilor. Klaus Iohannis nu a facut nicio referire la o alta problema grava cu care se confrunta judecatorii din intreaga tara, si anume volumul urias de munca si incarcatura mare de dosare. De asemenea, Iohannis nu a vorbit despre situatia grefierilor si a personalului auxiliar din instante si parchete.

Cel mai important este insa ca Iohannis nu a scos nici macar un cuvant despre beneficiarul actului de justitie, cetateanul simplu. Presedintele Romaniei a mentionat importanta statului de drept, dar nu a vorbit nici macar o data despre respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, o conditie esentiala pentru existenta unui stat de drept. Drepturi si libertati fundamentale care nu sunt deloc respectate in Romania, nici macar la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, dupa cum chiar CEDO a constatat de atatea si atatea ori.

Prezentam discursul lui Klaus Iohannis de la CSM:

Dati-mi voie, in primul rand, sa va spun ‘La Multi Ani!’ si sa va felicit pentru alegerea in Consiliul Superior al Magistraturii. Stiu ca a fost destul de dificil parcursul pana aici. Asa cum politicienii au alegerile lor care s-au finalizat recent cu constituirea Parlamentului, asa sistemul de justitie a avut alegeri care, iata, se finalizeaza astazi cu constituirea Consiliului Superior al Magistraturii si, desigur, cu alegerea primei conduceri in Consiliul Superior al Magistraturii.

Dati-mi voie sa bazez cele cateva idei la inceputul acestei sedinte pe un articol din Constitutie, articolul 133, aliniatul 1, care va defineste activitatea: ‘Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei’.

Greu de gasit o sarcina mai dificila descrisa in mai putine cuvinte. Aceasta este sarcina dumneavoastra, sa garantati independenta justitiei. De ce o fi asa de importanta aceasta independenta a justitiei. Nu este doar asa importanta, este fundamentala. Nicio democratie, niciun stat de drept nu poate sa functioneze fara o justitie independenta. Justitia independenta inseamna, si asta inteleg toti foarte usor, ca nimeni nu trebuie sa se amestece in treaba judecatorilor si in treaba procurorilor, dar inseamna in aceeasi masura si faptul, si asta este stipulat tot in Constitutie, ca nimeni nu este mai presus de lege. Si aici cred ca ajungem la un punct la care voi reveni peste cateva paragrafe.

Nu si-a imaginat nimeni ca un simplu hot se poate considera sau are pretentia sa fie deasupra legii. Dar sunt unii care chiar au impresia ca lor poate li se cuvine sa fie deasupra legii, si ma refer aici la persoane care, de regula, au pozitii publice, or asa ceva nu se poate. Statul de drept in Romania este o notiune care s-a vehiculat intens in ultima vreme. Personal, sunt convins ca pentru asta trebuie sa ne implicam cu totii.

O democratie puternica, fara stat de drept, fara justitie independenta, nu exista. Mi-am permis, si domnul ministru sigur isi aminteste, sa spun aceste lucruri si la investirea Guvernului. Sistemul judiciar singur nu are cum sa-si pastreze independenta. Intregul aparat de stat, toate institutiile statului, trebuie nu doar sa constientizeze importanta acestui lucru, ci sa se implice activ pentru a sprijini sistemul judiciar in a ramane independent. Un sistem judiciar vulnerabil este ceea ce isi doresc dusmanii Romaniei, fiindca, daca sistemul judiciar devine vulnerabil, nimic nu mai sta in picioare in Romania. Daca statul de drept devine un stat de stramb, atunci democratia dispare in scurt timp. Stabilitatea si securitatea interna ale Romaniei sunt posibile numai intr-un stat de drept si cu o justitie independenta.

Dumneavoastra cunoasteti foarte bine evolutia sistemelor judiciare in ultimii 2000 de ani si stiti foarte bine ca, ori de cate ori s-a incercat o varianta alternativa, rezultatul a fost invariabil disparitia statului respectiv sau al imperiului respectiv. Sa nu isi imagineze cineva, chit ca unii din zona noastra geografica cred ca isi imagineaza, ca se poate construi un stat puternic, national, fara o justitie independenta.

Eu cred ca asa ceva nu se poate si Romania in niciun caz nu doreste sa experimenteze cu asa ceva. Pe de alta parte, sistemul judiciar nu se poate izola. Nu se poate construi ceea ce unii au numit, neintelegand foarte bine despre ce e vorba, ‘republica procurorilor’ sau ‘republica judecatorilor’. Nici nu cred ca cineva din sala isi doreste asa ceva, fiindca un stat puternic este un stat cu institutii puternice, care colaboreaza, este ceea ce se numeste colaborarea loiala intre institutiile statului. Si ma astept de la dumneavoastra sa aveti o colaborare loiala cu toate institutiile si autoritatile statului. Un izolationism ar fi contraproductiv, fiindca dumneavoastra, judecatorii, procurorii, nu sunteti doar persoanele care aplica legea si au grija sa fie respectata, ci sunteti repere morale.

Judecatorii si procurorii sunt repere morale, si atunci trebuie sa constientizati ca opinia dumneavoastra nu este doar valoroasa, este importanta pentru publicul general. Ar fi gresit, dupa parerea mea, sa va izolati si sa nu comunicati cu celelalte institutii si sa nu comunicati opinii care tin de independenta justitiei si de statul de drept.

Spuneti aceste lucruri, spuneti-le cu voce tare! Nu va sfiiti! Altfel ajungem in situatii paradoxale, cand infractorii spun cu voce tare ce gandesc si cum vor sa indoaie statul de drept, iar cei care fac dreptate, nu reactioneaza din modestie. Fiti mai vocali, sunt politicieni care au impresia ca daca nu spuneti nimic, inseamna ca nu s-a intamplat nimic. Sunt politicieni care au impresia ca ce daca au dosar penal, sau sunt trimisi in judecata, sau sunt condamnati, ca ei de fapt sunt baietii buni, ca au luat multe voturi, iar dumneavoastra sa va vedeti de treaba. Asa ceva nu accept!

Din sistemul judiciar nu trebuie sa emane doar dreptate si jurisprudenta, ci si moralitate, ori moralitatea trebuie spusa. Altfel nu ajunge la destinatari. Romania a trait diferite faze in care s-a incercat, uneori aproape cu succes, supunerea justitiei politicului. Asta ar fi o mare greseala daca s-ar repeta. si aici vorbim despre un contact sensibil, cu implicatii multiple, intre sistemul judiciar si sistemul politic.

Politicienii, asta e bine, sa stiti, de regula, incearca sa acapareze tot. Asa functioneaza un politician, vrea puterea. De cele mai multe ori, trebuie sa recunoastem ca vrea puterea din motive legitime. Este ales de oameni ca sa exercite puterea, doar la unii cateodata, apare o nevoie excesiva de putere. si, aici, atunci apare un pericol. Iar dumneavoastra, in Consiliul Superior al Magistraturii sunteti chemati sa preveniti aceste imixtiuni, cand simtiti ca presiunea devine mare.

Fiti demni, nu obedienti! Si cu toata politetea si fermitatea care se impune, refuzati imixtiunea politicului in actul de justitie.

Doar asa, vom putea sa construim o Romanie puternica, o Romanie demna, o democratie puternica, printr-o justitie puternica.

Suntem la inceputul anului si, de regula, la inceput de an, in afara de urarile ce se cuvin, lumea se gandeste la ce va fi in anul care vine, ce ar putea sa fie bun, ce ar putea sa reprezinte amenintari. si despre una dintre ele trebuie sa vorbesc astazi, in acest loc, unde se conduce independenta justitiei, in Consiliul Superior al Magistraturii.

Este vorba despre speta nefericita care se numeste amnistie si gratiere, un deziderat al unor politicieni. Dumneavoastra cunoasteti foarte bine cand este bine si oportun sa apara produceri de amnistiere sau proceduri de gratiere, de care sunt si eu, intr-o oarecare masura, responsabil, daca vorbim de gratieri individuale.

Sigur, o sa spuna unii ca Presedintele, acum, bate campii, fiindca nu exista nicio intentie de a face asa ceva. Dar eu cred ca Presedintele trebuie sa spuna lucruri si preventiv.

Si, daca ne uitam un pic in jur, domnule Ministru, nu mi-o luati in nume personal, dar constat ca Ministrul Justitiei, in valtoarea audierilor, a spus, sper ca nu am inteles gresit, ca ar fi oportuna discutarea unei legi care se refera la amnistie si gratiere in Parlament.

In acelasi timp, si nu pot sa ma fac ca nu vad, Presedintele Camerei Deputatilor este o persoana condamnata penal si cu urmarire penala in curs. Presedintele Senatului este o persoana trimisa in judecata pentru minciuna penala. Asta, doamnelor si domnilor, este, ce numesc eu, circumstante ingrijoratoare.

Unii ar putea sa spuna ca, sigur, nu e niciun fel de problema, inchisorile sunt pline, foarte multe entitati internationale ne acuza ca nu facem nimic. Bani nu avem, ca ne trebuie scoli. Hai sa le dam drumul! Doar ca aceste bune intentii cred ca nu sunt numai in acest domeniu. Tare ma tem ca sunt politicieni urmariti penal, condamnati penal, care ar saluta o astfel de lege, care i-ar scapa de toate problemele.

Si aici unii ar putea sa spuna ‘si ce daca?’. S-ar darama statul de drept si ar exista riscul sa dispara democratia din Romania. De ce? Odata acceptata ideea unei legi care amnistiaza si gratiaza inclusiv politicieni corupti, oricare Parlament ar putea sa faca la fel. Un astfel de precedent creat ar duce la disparitia egalitatii in fata legii. De asta spun ca ar duce la disparitia statului de drept din Romania. Ar duce Romania pe o traiectorie care o departeaza de valorile europene, pe o traiectorie care ar indeparta-o de la valorile, cum se spune, euroatlantice, in care romanii cred. Marea majoritate a romanilor cred in asta.

Un astfel de demers, o lege a amnistiei si gratierii, care ar spala pacatele nu numai ale unor hoti care pot fi periculosi pentru persoane, poate si pentru societate, dar ar albi dosarele politicienilor, ar fi o catastrofa pentru democratia romaneasca, domnule Ministru!

Daca ar exista o astfel de initiativa, eu m-as opune cu toata greutatea si puterea functiei prezidentiale! Sper sa nu fie cazul.

Si ca sa reducem probabilitatea unui astfel de demers, am spus aceste lucruri in public, in fata dumneavoastra, care, cu siguranta, le cantariti asa cum se cuvine.

Va doresc, doamnelor si domnilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, un mandat de succes! Sa ne vedem la anul, peste doi ani si in urmatorii anii, atata timp cat va dura mandatul dumneavoastra si al meu comun, sa ne vedem la inceput de an si sa constatam ca lucrurile merg din ce in ce mai bine, politicienii sunt din ce in ce mai bine intentionati la modul cel mai serios, iar infractorii nu mai indraznesc sa ridice capul. Va doresc mult succes! Va multumesc!”

TARA LUI STALIN – Presedintele Coalitiei Romanilor din SUA, Chris Terhes, il desfiinteaza pe Iohannis dupa discursul stupefiant de la CSM: “Viziunea sa despre rolul justitiei in societate e inspirata din Stalin… Fie nu cunoaste Constitutia, fie are apucaturi tiranice… Romania pierde cazuri pe banda rulanta la CEDO. Isi vinde el casele alea sa plateasca despagubirile?… Iohannis cu sefii justitiei si ai serviciilor isi bat joc de romani”

Presedintele Romaniei Klaus Iohannis este desfiintat dupa halucinantul discurs de la CSM, in care nu a scos niciun cuvant despre problemele cu care se confrunta Justitia, ci i-a atacat pe principalii sai rivali politici Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu. A fost un discurs care a semanat cu indicatii pe care Iohannis le-ar fi dat procurorilor si judecatorilor pentru ca acestia sa actioneze impotriva lui Dragnea si Tariceanu. Cel care il face praf pe Iohannis este presedintele Coalitiei Romanilor din SUA, preotul Chris Terhes (foto), intr-o postare pe pagina sa de Facebook.

Terhes a atras atentia ca Iohannis submineaza separatia puterilor in stat si considera ca discursul presedintelui ar trebui sa ingrijoreze orice om rational. Chris Terhes il acuza pe Iohannis ca are o viziune stalinista in legatura cu rolul Justitiei in societate. In opinia lui Terhes, presedintele fie nu cunoaste Constitutie Romaniei, fie are apucaturi tiranice.

Iata postarea lui Chris Terhes:

Dupa ce Kovesi si Coldea au distrus credibilitatea DNA, SRI si a luptei anticoruptie, cu efect negativ implicit asupra justitiei, Iohannis submineaza statul de drept si separatia puterilor in stat. Omul acesta fie nu cunoaste Constitutia, fie are apucaturi tiranice, insa ceea ce a spus la CSM ar trebui sa ingrozeasca orice om rational, care are minime cunostinte despre functioneaza unui stat democratic. Viziunea sa despre rolul justitiei in societate e inspirata din Stalin.

Dar nici presedinta ICCJ nu este departe. Nici ea si nici Iohannis nu au spus UN CUVANT despre oameni, drepturi, libertati.

Sunt 3 milioane de dosare in instantele din Romania, asadar milioane de oameni care-si cauta dreptatea si sunt batjocoriti in justitie.

Iohannis a mers la CSM sa isi faca campanie ca e impotriva unei posibile viitoare legi a amnistiei si gratierii, spunand ca daca o asemenea lege e votata se submineaza statul de drept.

Subminarea statului de drept se intampla acum, cand sunt zeci de mii de persoane inchise in puscarii suprapopulate si Romania pierde cazuri pe banda rulanta din cauza asta la CEDO. Isi vinde el casele alea sa plateasca despagubirile?

In puscariile din Romania intra oameni si ies fiare salbatice.

Cand ai zeci de mii de oameni tinuti in conditii inumane, incalcandu-le drepturile fundamentale, cum te astepti ca aia la iesire sa iti respecte tie drepturile?

Raportul pe drepturile omului al Departamentului de Stat a spus anul trecut ca anual mor in inchisorile din Romania peste 100 de persoane.

Propaganda Noii Securitate lauda deja aceasta pozitie a lui Iohannis, bucurand-se ca Voiculescu nu va iesi din puscarie.

Ura le-a luat mintile. Daca cele spuse de Basescu in acele inregistrari sunt adevarate, Voiculescu va castiga la CEDO.

E imperativ sa se dea legea raspunderii magistratilor. Iohannis cu sefii justitiei si ai serviciilor isi bat joc de romani.

Batalia din acest an in Romania nu e intre stanga si dreapta, care nu exista, ci intre democratie si tiranie. Cum faci diferenta?

Cand poporul se teme de stat/guvern/autoritati e tiranie.

Cand guvernul/autoritatile se tem de popor, e democratie.

Voi ce vreti, tiranie sau democratie?

  • ActiveNews/

Ion Cristoiu: Dacă Klaus Iohannis nu va fi suspendat, Binomul SRI-DNA va porni un război crîncen împotriva dușmanilor din politică și din presă

Ion Cristoiu a analizat pe blogul său prima ședință CSM și prezența lui Klaus Iohannis la Cotroceni.

„După prestația de agitată fără motiv, în pijama, ca și cum ar fi sărit direct din pat în fața camerelor de luat vederi a Mădălinei fostă Pușcălău, pe vremuri, PSD-ista de serviciu a postului B1Tv, azi anti-PSD-istă de tip Andreea Pora, a venit rîndul lui Klaus Iohannis să se dea la Alianța PSD-ALDE, cîștigătoare a alegerilor din 11 decembrie 2016. Discursul ținut de Rața mecanică la prima ședință a CSM e o nouă dovadă că, așa cum am scris și voi mai scrie pînă la Referendumul de Suspendare, prezența lui Klaus Iohannis la Cotroceni e un atentat zilnic la Siguranța națională. În timpul Crizei politice de la finele lui decembrie 2016, provocate de Nerodul Iresponsabil, observam că Klaus Iohannis a luat ca pe o ofensă personală votul din 11 decembrie 2016.

Că votul a fost eminamente împotriva sa, echivalent cu o suspendare, nu mai încape îndoială. Electoratele PSD, ALDE și PMP au ieșit la vot pentru a sancționa pe cel care a pus la cale Diversiunea tragică numită Afacerea Colectiv pentru a-și instaura Guvernul Meu, rămas în Istoria României, alături de Ciuma lui Caragea, la capitol Năpaste abătute asupra bietului Popor. Electoratele PSD, ALDE și PMP au ieșit la vot pentru a-i administra un lovitură năucitoare celui care a folosit Sistemul instituțiilor de forță împotriva adversarilor din politică și din presă. Celelalte electorate n-au ieșit la vot dezamăgit de un președinte pe care-l votaseră în speranța că va practica și va impune un Un altfel de politică. Un om de stat, chiar și unul mic, nu unul mare, ar fi tras din acest vot concluzia unei necesare schimbări de prestație. Ar fi redevenit președintele tuturor românilor și nu numai președintele Binomului SRI-DNA.

Ar fi propus națiunii un Proiect măreț, îmbrățișat de toți românii, indiferent de credințele lor politice. Ar fi purces la o politică transparentă. Ar fi renunțat la constestarea sentinței definitive în cazul uneia dintre cele 7 case de la Sibiu, din care el, ca un chiabur ce este, stoarce chirii exorbitante. Klaus Iohannis nu e om de stat. Nu e nici măcar om. E un Nerod Iresponsabil. În loc să învețe din lecția votului după alegeri, a declanșat împotriva românilor care l-au ofensat cu votul împotriva Guvernului Meu și a Partidului Meu un război pe viață și pe moarte, meschin, mărunt, război de om mărginit, care nu-și găsește odihna pînă nu se răzbună prostește. Discursul de la CSM a fost denunțat de analiști și politicieni pentru atacarea inutilă a lui Liviu Dragnea și a lui C.P. Tăriceanu. Inutil să mai spun că, scris de Binomul SRI-DNA (de aia n-a fost prezentă Codruța Kovesi, își trimisese purtătorul de cuvînt, Klaus Iohannis) discursul n-a abordat nici una din marile probleme ale Justiției din România: De la numărul uriaș de legi proaste pînă la condițiile materiale sordide în care se desfășoară procesele.

Cine a urmărit cu atenție Discursul a putut sesiza că, dincolo de asumarea de către Președintele României a posturii de copreședinte al PNL, s-a întrezărit ceea ce are de gînd să facă Klaus Iohannis în perioada următoare: Să folosească Binomul SRI-DNA pentru a se răzbuna pe pe cei considerați de el răspunzători de laba peste bot care i-a dat Poporul român.

Sub loviturile năprasnice ale Scandalului Sebastian Ghiță, Binomul SRI-DNA s-a strîns unit în jurul lui Klaus Iohannis. Binomul știe că prăbușirea sa ca principală instituție de folosire a luptei anticorupție pentru răfuielile mafiote înseamnă nu numai plecarea din șefii, dar și plecarea la închisoare. De aceea, Binomul e acum în stare de orice pentru supraviețuire. Supraviețuirea Binomului SRI-DNA e posibilă doar prin slujirea necondiționată a Nerodului Iresponsabil de la Cotroceni. Dacă Klaus Iohannis nu e suspendat, România se va confrunta cu un Război pe viață și pe moarte declanșat de Binom pentru a-i pansa Nerodului Iresponsabil rănile provocate de votul românilor.

N.B ”Avem președinte!” exclamă Ziare.com,  una dintre gazetele de perete ale  Binomului SRI-DNA.  Așadar, Binomul îi trimite pupici Raței mecanice! Publici publici, de data asta,  pentru că pupicii din Biroul de la Cotroceni i-au fost dați demult.”, a scris Ion Cristoiu pe blog.

Iulian Capsali: Ieșirea din Purgatoriu

Înțeleg că pentru președintele Johannis, care a vorbit astazi la sedinta CSM, faptul că Justiția este câmp tactic pentru SRI nu creează probleme.

Asta ne arată, o dată în plus, după ce a pus ștampila de “fanatici religioși” pe cele trei milioane de cetățeni care au semnat pentru definirea Familiei, faptul că ”garantul” nu cunoaște Constituția și ce implică separarea puterilor în Stat, iar pornirile lui sunt totalitare.

Acum înțelegem de ce legea Big Brother a trecut în tandemul Cioloș – Johannis, anul trecut.

Individul care a căzut fortuit într-un joc cu miza națională, urcat în scaun de servicii prin uriașa diversiune mediatică a votului din diaspora, este un personaj care riscă să rămână o relicvă a totalitarismului globalist, a corporatocratiei camuflate în spatele regimului Obama, un pericol nu numai la adresa Democrației, dar și la adresa Suveranității și Independenței României.

România trebuia să devină o colonie tâmpă, în care Klemm să devină adevăratul conducător al statului, cu ajutorul Binomului (Servicii + DNA). Eram deja un stat autoritarist condus de gaulaiteri din servicii și partide, cu o Justiție și mass media infestată de acoperiți.

Astăzi aflăm că noua administrație americană, condusă de ortodoxul Pribus, a dat un ordin de retragere a ambasadorilor puși de democrați.

După preluarea puterii de către Trump, în ciuda eforturilor disperate ale corporatocratiei, strategia SUA va fi redesenată, mai ales prin detensionarea previzibilă a relațiilor cu Rusia (unde suntem descoperiți, întrucât noi eram destinați ca vârf de lance în strategia de asmuțire a vecinului din Est) și încercarea de îndiguire a Chinei, unde Rusia și SUA pot să continue cooperarea.

Într-un interviu excepțional realizat de Le Figaro cu geopolitologul Caroline Galactéros, preluat astăzi de Evenimentul Zilei, în care ideea de baza este aceea că o alianța între Putin și Trump poate salva o Europă în dezagregare, aceasta declara printre altele:

“La Washington, vechea administrație face tot ce poate pentru a-l închide pe noul președinte într-o capcană care să-l împiedice să-și pună cu bine în aplicare proiectul de resetare a relațiilor cu Moscova. Este vorba de a-l băga într-o fundătură de inacțiune strategică și de a-l face să se teamă că, dacă persistă, va fi acuzat de opinia publică, spălată metodic pe creier, nici mai mult, nici mai puțin, decât de trădarea intereselor naționale prin dorința de a dialoga, în sfârșit inteligent, cu Rusia.

Ne aflăm în plin delir și nu ar fi de mirare să auzim curând de posibile „schimburi de informații cu inamicul” pentru a-l discredita și mai mult pe noul președinte și a-i zădărnici proiectele. (…)

Președintele rus este prea abil și preferă un triumf modest, în timp ce Barack Obama și Hillary Clinton se prăbușesc într-un eșec fulgerător și zgomotos.”

În aceste condiții de modificare totală, ba chiar de resetare a parteneriatelor ce redesenează cu rapiditate harta geopolitică a lumii, România are nevoie de dinamism și puterea de a reface punțile cu statele din jur,trebuie să se propună ca liant în noua relație strategică ce începe între SUA și Rusia, mai precis trebuie să iasă din minoratul stupid la care a fost supusă și în care s-a complăcut în ultimile decenii.

Practic, lipsită de legături cu țările tratatului de la Vișegrad, retractilă în relațiile cu Turcia, având relațiile înghețate cu Rusia în siajul propagandei vechii administrații americane conduse de o corporatocrație belicoasă, dizarmonică în relațiile politice și mai ales economice cu China – ca să mă refer doar la statele importante și să nu atingem problema vecinătăților directe -, România nu poate deveni interesantă pentru nouă putere din SUA, partenerul nostru strategic.

Trebuie să tăiem cordonul ombilical cu Bruxelles-ul și să redescoperim feedback-ul în relația cu Washingtonul.

Putem lăsa în continuare viața social-politică la cheremul Binomului, care a creat în România un stat paralel?

Poate președintele Johannis să aibă capacități de mediere între marile puteri ale lumii?

Sigur că numai întrebările în sine pot să stârnească zâmbete.

Sistemul securistoid al poliției politice precum și presiunea poliției financiare de pe firmele românești trebuie stopate imediat!

Inițiativa trebuie luată rapid și sigur de Parlament și Guvern, precum și de ONG-urile care au libertate de exprimare, adică nu sunt stipendiate de corporatocrația financiară “Soros”. Chiar și la nivel de administrații locale trebuie rapid să avem deschideri cu primării sau regiuni din statele unde politica noastră externă a fost complet anchilozată.

Pentru aceasta, avem de îndeplinit o singură condiție: trebuie să înțelegem rapid că actualul modus vivendi, falimentar și distructiv, trebuie lăsat în urmă ca un stârv al eșecului programatic.

Din găini care au capetele tăiate și se zbat agonic și violent, fără o țintă, trebuie să redevenim ulii. Zigzagul unei politici stropite acefal nu poate să mai țină locul unui drum care să ne dea o perspectivă de ansamblu și să aibă o țintă majoră care sa dea greutate viitorului unei țări importante a Europei.

plagiat-kovesi-ghita-basescu-iohannis


Categorii

Iulian Capsali, Justitie, Razboiul impotriva Romaniei, Servicii secrete

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “LA UMBRA ”BINOMULUI”. Seria de dezvaluiri ale fugitivului ”whistleblower” SEBASTIAN GHITA confirma CAPTURAREA JUSTITIEI DE UN SISTEM MAFIOT SRI-DNA/ Iohannis, noul Basescu al sistemului binomist

  1. Mirel Curea:
    https://www.facebook.com/mirel.curea/posts/1189891704379346

    Atunci: “A citit cineva dosarele lui Nastase? Eu, da! Ei bine, cine le-a citit a ramas crucit, mut, inlemnit de groaza! Nu exista probe, alea care exista sunt speculatii si interpretari supte din deget, de catre niste procurori evident dementi, veti intalni consemnari, chiar ale completelor de judecata, in care se spune negru pe alb “desi nu sunt probe directe”, veti intalni respingeri de probe concludente in aparare, probe masluite, martori santajati si amenintati, care si-au schimbat declaratiile in fata instantei, acuzand modul in care li s-au smuls declaratiile initiale, liste intregi de martori concludenti in aparare respinse….doar cateva exemple! Nu exagerez cu nimic, ar fi si inutil, mie imi este groaza! Oricine, oricat de nevinovat in sens strict juridic, poate fi bagat oricand in puscarie de catre nenorocitii astia! Ei bine, nu exista pericol social mai mare decat atunci cand procurori, ofiteri de politie si ai serviciilor secrete si judecatori ai ICCJ, instanta ultima, formeaza veritabile asocieri de crima organizata, in vederea savarsirii de infractiuni grave, la comanda politica.”
    Acum: Da, stiu, Nastase este cah, nu-mi place fix pe cat nu-mi place nici Basescu si nici Sasone. Este arogant, este nesuferit, este absolut suspect de instarit, este in tot felul, dar nu despre asta scriam pe atunci, ci despre mizeria numita “justitie reformata”. Ca si acum 10 ani, – da, si axcum 10 ani Binomul facea nenorociri – si acum 3 ani, cand scriam randurile de mai sus, ca si astazi, sa scrii despre ce face “Politia Politica”, te aseaza din perspectiva plutonierilor de arma intrunita SRI-DNA, denumiti civil “deontologi”, in randul “spalatorilor de cadavre”.

  2. Slabe șanse de ieșire din purgatoriu, Capsali e extrem de optimist în condițiile în care, de fapt, de la lovitura de stat din ’89, noi nu am ieșit din ghearele securității niciodată – numai am avut iluzia asta pentru o vreme. Iluzie care ar fi trebuit să se spulbere odată cu avansul serviciilor – Secu 2.0 – manifestat cu precădere în vremea domniei președintelui jucător.
    Cat despre PSD, cu Dragnea la butoane…

    Altfel, o opinie realistă are Horațiu Pepine, pe DW (singurul onest și frecventabil de la fițuica de propagandă germană).

    http://www.dw.com/ro/alibiul-pro-occidental/a-37124860

    Concluzia e simplă: legile serviciilor de informații ar trebui modificate în sensul tăierii resurselor materiale care scapă oricărui control. Din păcate împrejurările politice sunt nefavorabile. Majoritatea politică nu are claritatea morală și intransigența necesară de a propune o reformă radicală, iar opoziția extrage avantaje conjuncturale din starea de fapt. Joi seara, la un post de televiziune, senatorul PSD Șerban Nicolae spunea pe un ton de siguranță calmă că ”suntem departe” de momentul în care s-ar impune constituirea unei comisii speciale de anchetă a derapajelor din SRI, ceea ce sugerează de fapt că partidul e paralizat de perspective contrare. În plus, aripa pro-Ghiță din PSD care alimentează ”insurecția”, pare închisă într-o perspectivă de grup. Este aripa ”victimelor” care aspiră cel mult la o revanșă, la fel ca grupul Băsescu-Udrea. La rândul său PNL nu manifestă intenția de a ancheta activitățile ilicite ale SRI, căci ar însemna să-i ofere lui Liviu Dragnea un ascendent asupra serviciilor de informații. În fine, Președintele Iohannis care l-a suspendat pe generalul Coldea (o măsură prudentă totuși prin moderația ei) e preocupat deocamdată să stopeze hemoragia și nu pare să aibă un plan de anvergură.

    Am renunțat să comentăm faptele stricte așa cum ni s-au înfățișat în ultimile zile, deoarece sunt înșelătoare. Verbozitatea exaltată a unui Traian Băsescu și reapariția vindicativă a Elenei Udrea nu fac decât să adânceasca confuziile. O dovadă este că, în majoritatea lor zdrobitoare, cei care se exprimă sunt pro-Ghiță sau anti-Ghiță, ceea ce ne arată că adevărata problemă, așa cum am încercat să o descriem mai sus, rămâne ocultată. Sub chipul unei politici pro-americane, singura care le-ar oferi un alibi moral convingător și un scut de protecție, serviciile secrete par să fi evadat în spațiul preocupărilor private deturnând fonduri masive. Este momentul cel mai delicat din ultimii 25 de ani, unul în care răul și binele se confundă într-un chip greu de deslușit.

    Horațiu Pepine, DW-București

    —-

    @admin

    Ce e interesat de remarcat este că semnale de alarmă din zona de justiție s-au tot tras de ani buni, asa cum arată UNJR și AMR, asociațiile profesionale.

    Inca din 2015 asociatiile profesionale ale magistratilor au punctat probleme grave privind implicarea serviciilor secrete in actul de justitie, care insa nu au fost rezolvate nici pana azi.

    De exemplu, institutiile statului (CSM, CSAT, SRI, Parlament, Presedintie) nu au clarificat ce inseamna faptul ca instantele judecatoresti au devenit “camp tactic” pentru SRI si in baza carei legi si in ce scop SRI monitorizeaza magistratii si creaza patern-uri de comportament.

    De asemenea, nu s-a clarificat modul in care a fost verificata existenta ori nu a ofiterilor acoperiti in randul magistratilor, ce ordine secrete au fost date de CSAT prin care s-au extins competentele SRI in actul de justitie, daca si in ce temei se fac verificari de catre SRI pentru pozitiile din varful sistemului judiciar.

    Au ramas de asemenea nelamurite problemele legate de temeiul legal, competenta si modul de operare a echipelor mixte formate din procurori si ofiteri ai serviciilor de informatii, a caror existenta a fost confirmata de catre CSAT, dar nu este prevazuta nicaieri in lege.

    Toate aceste aspecte nelamurite ale amestecului serviciilor secrete in justitie submineaza statul de drept si increderea in justitie, motiv pentru care este imperativa clarificarea lor.

    Problema e că semnalele acestor organizații nu au fost luate în seama deloc, la nivel instituțional, iar presa, câinele de paza al democrației, le-a ignorat cu gratie, în mare majoritate.

    In schimb, raportul think tank-ului neocon Henry Jackson Society a fost circulat din greu. Găsesc asta extrem de interesant, în condițiile în care până mai deunăzi “instituțiile” (DNA, Parchet, etc) erau “stâlpii democrației”.

    Pentru cine nu știe, Henry Jackson Society e o organizație de neoconi hardcore, cu conexiuni politice la vârf, atât în UK cat și în SUA (madame Neuland, v-o mai aduceți aminte?). Nenea al cărui nume îl poartă organizația era cunoscut, în timpul războiului rece, drept un ultras anti-urs, pro-război, cu supranumele de “senatorul Boeing”, din cauza conexiunilor cu complexul militar industrial american.

    So, cam din zona asta vine raportul cu pricina.

    O explicație ar putea fi că vasalii locali, de la periferia imperiului atlantist, au prins gustul puterii și al banului gros și au deraiat mașinăria anti-corupție concepută de partenerii de la Washington pentru controlul pionului roman.

    [ca o paranteză, apropo de anti-corupție: citeam pe undeva o explicație simplă și la obiect referitoare la aceasta “armă”, anume cu referire la istorie – doborârea lui Al Capone, cel mai mare gangster din istoria SUA, s-a făcut cu ajutorul unui dosar de – ați ghicit – corupție. La fel a procedat și Putin, în Rusia, cu oligarhii și acoliții lor. Cu alte cuvinte, dacă ai un pic de răbdare și pârghiile instituționale la îndemână, nu e nevoie de gulaguri, se rezolvă “aproximativ” legal. Din cauza acelui “aproximativ” este necesar, de exemplu, spectacolul mediatic, scurgerile de stenograme, calomniile și punerea la zidul infamiei în presa “acoperită”, câmp tactic pe justiție, etc – pentru a acoperi subțirimea probatoriului din dosarele altfel foarte voluminoase.]

    O alta explicație ar putea fi ca deep state-ul vrea să ii pună bete în roate mult iubitului conducător Trump, în ceea ce privește politica externă și, în ceea ce ne privește geopolitic, în spațiul de influenta rus. Cu alte cuvinte, lasă cadouri otrăvite noii administrații pe toate fronturile.

    In ambele ipoteze însă, vai de pielea noastră. Eu zic să nu mai visați la ieșiri din purgatorii ci să vă strângeți bine centurile de siguranță, 2017 va fi un an, cel mai probabil, “sângeros”.

  3. Pingback: CSAT A RECUNOSCUT ACAPARAREA JUSTITIEI DE BINOMUL SRI-DNA. “Campul tactic”, infiintat prin decizii administrative ilegale care sfideaza chiar STATUL DE DREPT si INDEPENDENTA JUSTITIEI/ Sebastian Ghita: KOVESI SI COLDEA SUNT OFITERI AI UNUI SER
  4. Pingback: CSAT A RECUNOSCUT ACAPARAREA JUSTITIEI DE BINOMUL SRI-DNA. “Campul tactic”, infiintat prin decizii secrete ilegale care sfideaza chiar STATUL DE DREPT si INDEPENDENTA JUSTITIEI/ Sebastian Ghita: KOVESI SI COLDEA SUNT OFITERI AI UNUI SERVICIU S
  5. Pingback: DE CE SE OPUNE BINOMUL UNEI AUTOSTRAZI CARE SA LEGE TRANSILVANIA DE ȚARA ROMÂNEASCĂ? | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: Reteta mexicana. ANTICORUPTIA INSPIRATA DE CIA, MENITA “NEUTRALIZARII GERMENILOR NATIONALISTI”?/ “SOCIETATEA DESCHISA” a lui SOROS vrea sa inchida TELEVIZIUNI/ IOHANNIS – ALIATUL SERVICIILOR SECRETE. Cum a impanzit SRI mass-m
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare