ANULAREA SUVERANITATII SI DEMOCRATIEI DE CATRE OLIGARHIILE FINANCIARE. Presedintele Italiei a refuzat guvernul ”populistilor” pentru a nu supara Bruxelles-ul. COMISAR EUROPEAN: ”Piețele îi vor învăța pe italieni cum să voteze”. Liderul Miscarii 5 stele: ”Să spunem limpede că este inutil să mergi la vot”

31-05-2018 6 minute Sublinieri

Foto: Politico Europe

  • Cotidianul:

Calin Marchevici: Italia: Criza suveranității limitate prin pacte nescrise

Italia pare să fie țara care le-a trăit pe toate în epoca postbelică: peste două decenii de terorism politic de extremă stânga și extremă dreapta (cu asasinarea premierului Aldo Moro, comemorată de curând), mafia și asasinarea judecătorilor Borsellino și Falcone, oparațiunea Mani Pulite și prăbușirea a ceea ce avea să fie cunoscut ca Prima Republică, în 1992, cu dispariția partidelor tradiționale. Actuala criză politică este însă considerată de analiștii italieni ceva nemaivăzut și extrem de periculos. Motivul: spre deosebire de cele precedente, cu origini de multe ori în afara politicii, actuala criză este una pur politică, venită în urma unui larg vot democratic care obligă sistemul să legitimeze forțele politice antisistem.

Premier de la FMI

Președintele Italiei, Sergio Mattarella, refuză să cedeze în fața forțelor populiste antisistem. Pentru că s-a opus numirii unui ministru al Economiei octogenar, un eurosceptic convins, premierul desemnat, Giuseppe Conte, un om de paie agreat de coaliția majoritară din parlament (Liga și Mișcarea de 5 Stele), a renunțat la formarea guvernului. ”Numirea ministrului Economiei este mereu un mesaj imediat de încredere sau de alarmă pentru actorii financiari și economici”, iar numirea ministrului eurosceptic ar susține ”o linie ce duce la ieșirea inevitabilă a Italiei din zona euro”, și-a argumentat președintele decizia. Mandatul a trecut la omul desemnat de președinte, Carlo Cottorelli, de data aceasta un tehnocrat și, mai mult, unul care a criticat într-un articol recent programul populiștilor și care a fost înalt funcționar FMI. Misiunea guvernului tehnocrat va fi aceea de a organiza alegeri cel târziu în 2019. Dacă guvernul nu va avea susținere parlamentară și va fi trântit, atunci alegerile anticipate pot avea loc în luna august.

Luigi di Maio, șeful celui mai mare partid parlamentar, Mișcarea de 5 Stele, arată că decizia președintelui este ”de neînțeles”. ”Să spunem limpede că este inutil să mergi la vot, pentru că guvernele sunt făcute, de fapt, de agențiile de rating și de lobby. Mereu aceleași”, a spus di Maio, care îl acuză pe președinte de ”înaltă trădare” și a cerut inițierea procedurii de destituire a lui Mattarella. Salvini, liderul Ligii (Nordului), vrea ca Italia să aibă ”un guvern care să apere interesele cetățenilor”, scrie La Repubblica. ”Nu vrem să fim servitorii nimănui și Italia nu este o colonie”, a spus Salvini.

Votul popular nu este respectat

Una dintre afirmațiile recurente la posturile de televiziune ce susțin partidele câștigătoare este ”votul popular nu a fost respectat”, iar replica taberei adverse este că numirea lui Paolo Savona la Economie nu a fost supusă votului. O dispută asemănătoare cu cea din România ultimilor ani. Altă marotă a taberei populiste câștigătoare este că președintele este vinovat de înaltă trădare. Replica argumentată a partidelor tradiționale este că Mattarella are prerogativa numirii miniștrilor și a influențării formării guvernului. Mai mult, în caz de criză sistemică, spre care Italia se îndreaptă cu pași repezi, președintele poate fi parte activă în politică. Istoria constituției din 1947 oferă mai multe asemenea exemple, legate, de regulă, de numirea miniștrilor Justiției. Președintele Scalfaro s-a opus propunerii lui Silvio Berlsuconi din 1994, președintele Ciampi a făcut-o din nou, tot impotriva lui Berlusconi. Recent, în 2014, propunerea pentrui Justiție a guvernului Renzi a fost refuzată de președintele Napolitano. Apoi, pentru a fi decredibilizate, partidele populiste care au câșigat votul a 18 milioane de italieni sunt atacate pentru linia anti-științifică și retrogradă, câtă vreme susțin tacit campaniile antivaccin.

Reflexe condiționate: comuniștii de ieri și ”barbarii” de azi

Indiferent de disputa mediatică, lansată și din afara Italiei, de Financial Times sau The Economist, care vorbesc despre ”barbarii” populiști care asediază Roma, criza rămâne. Ea nu este o criză provocată doar de populiștii lui di Maio și Salvini și nici de măsurile de austeritate ale guvernului tehnocrat al bancherului și fostului comisar european Mario Monti, în 2011-2013. Este o criză a unui sistem politic conceput imediat după Al Doilea Război Mondial pentru a nu permite venirea la putere a Partidului Comunist Italian, care a câștigat vreme de decenii 30% sau mai mult din voturi și o făcea pentru că se deosebea de celelelate partide comuniste, pentru că fusese fondat de intelectuali precum Antonio Gramsci și Palmiro Togliatti și atrăgea mereu intelectuali. Tabăra pro-occidentală a replicat la ascensiunea taberei pro-comuniste ”inventând” inclusiv apariții ale Fecioarei Maria în Sudul sărac, care le spunea oamenilor să nu voteze cu PCI.

În 1979, jurnalistul italian Alberto Ronchey a numit această caracteristică a politicii italiene drept Factorul K – practic, interzierea ajungerii la guvernare a unui partid din cauza legăturii sale cu URSS, într-o țară aliată a Americii. Astfel, începând din 1946 și până la la cutremurul numit Mani Pulite, Italia a fost condusă doar de creștin-democrații de dreapta (cu excepția guvernului socialist al lui Betino Craxi, care a sfârșit cu un scandal uriaș și exilul premierului peste Mediterana, în Africa). În acest timp, stânga a primit, pentru asigurarea liniștii sociale, în compensație posturi în linia a doua a administrației. Un sistem democratic olog care a favorizat corupția, însă care a asigurat loialitatea față de blocul occidental.

Pactul de loialitate cu piețele financiare și cu Vestul

Acum, situația din Italia este diferită, pentru că partidele ce reprezintă un inamic pentru sistem nu intenționează nici să înțeleagă și nici să accepte ideea că trebuie să se retragă în plan secund, tocmai pentru a apăra Italia de un atac precum cel al URSS în timpul Războiul Rece. Președintele Italiei încearcă să provoace un gest reflex al electoratului, spunând că acceptarea unui anumit ministru ar însemna un act de trădare față de aliați (în cazul de faăța Vestul și ”piețele financiare”) și că lipsa de loialitate față de un pact nescris poate atrage consecințe grave. Însă generațiile s-au schimbat, iar constituția și sistemul italian au fost concepute pentru a respinge ”factorul comunism”, mai puțin ”factorul populism”, de unde îngrijorarea din cancelariile vestice și a piețelor financiare.

Chiar și în perioada Războiului Rece, în Italia s-a vorbit deseori despre ”suveranitate limitată”, despre ”democrație blocată” și despre forțe ostile schimbării, reprezentate de dreapta eternizată la putere. Politica ”Factorului K” a fost una dintre cauzele prăbușirii Primei Republici Italiene. Iar dacă electoratul din România se întreabă cum au ajuns la putere o mulțime de neaveniți, ar trebui să aibă în vedere că, în urma acestei democrații oloage și a ”suveranității limitate, puterea din Italia a fost monopolizată de un cântăreț dintr-un bar devenit mare afacerist protejat de guvernările loiale aliaților și al cărui scop nu a fost în primul rând să ridice țara, ci să-și protejeze afacerile.

Calin Marchevici: Nu poți guverna fără acordul Bruxelles-ului

Premierul tehnocrat desemnat de președintele Italiei este aproape de a renunța la mandatul primit. Carlo Cottarelli, fost înalt funcționar FMI, are șanse minime de a fi învestit de parlament, scrie presa italiană. Nu doar partidele populiste Liga și Miscarea de 5 Stele, a căror propunere pentru formarea guvernului a fost refuzată de președintele Sergio Mattarella, își doresc cât mai repede organizarea anticipatelor, ci și Partidul Democrat, proeuropean, care conduce guvernul interimar.

Premierul desemnat nu a reușit să prezinte o listă completă a miniștrilor săi și, potrivit unor surse citate de Reuters, a cerut un răgaz pentru a-și completa echipa tehnocrată, însa aceleași surse arată că nu va renunța la mandat la întâlnirea decisivă de miercuri cu președintele.  Jurnaliștii italieni consideră însă că alegerile anticipate ar putea avea loc pe 29 iulie sau pe 5 august.

”Piețele îi vor învăța pe italieni cum să voteze”

În acest context dificil, comisarul european pentru Buget, Gunther Oettinger, a fost pus de șeful său Jean-Claude Juncker să își ceară scuze pentru o declarație care poate da mari bătăi de cap partidelor proeuropene din Italia. Oettinger a făcut următoare remarcă în timpul unui interviu pentru Deutsche Welle: ”Piețele îi vor face pe italieni să nu mai voteze cu populiștii”, sugerând că vor urma unele dintre cele mai grave consecințe financiare pentru o țară care va avea un guvern antisistem și eurosceptic. ”Cuvintele lui sunt de o gravitate fără precedent și sunt dovada manipulărilor clare la care a fost supusă democrația italiană în ultimele zile”, a spus di Maio. ”Nu mai au nicio rușine la Bruxelles. Acest comisar, germanul Gunther Oettinger, spune că piețele îi vor învăța pe italieni să voteze cu cine trebuie”, a scris pe Twitter Salvini.

Votați până când câștigă cine trebuie

Nici președintele Consiliului European, Donald Tusk, nu a fost blând cu germanul. ”Apelul meu către instituțiile europene este vă rog să respectați alegătorii: suntem aici în slujba lor, nu pentru a le da lecții”. Președintele Comisiei Europene a transmis prin purtătorul de cuvânt că ”doar italienii pot decide viitorul țării lor, nimeni altcineva”. După ce comisarul Oettinger, care patronează de ani buni Forumul European de la Lech, comparat cu un mini-Davos sau mini-Bilderberg, a fost pus la punct de fațadă de șefii săi de la Bruxelles, se pare că italienii vor avea libertatea democratică de a vota până când va câștiga cine trebuie.

Sondaje dezastruoase pentru proeuropeni

Este de înțeles de ce această agitație la Bruxelles și de ce partidele populiste își doresc anticipate. Sondajele sunt dezastruoase pentru forțele proeuropene, în timp ce Liga a explodat comparativ cu procentul obținut la alegerile de pe 4 martie (24% față de 17%), iar Mișcarea de 5 Stele rămâne în continuare cel mai popular partid, cu un procent stabil, la circa 32%. Electoratul nu a penalizat stângăciile liderilor Luigi di Maio și Matteo Salvini din procesul de formare a coaliției, în schimb a penalizat mișcările partidelor tradiționale și ale președintelui de a bloca ajungerea la putere a partidelor antisistem.

Euro, o ”cușcă germană”

Impasul a plecat de la propunerea populiștilor pentru portofoliul Economiei – Paolo Savona, 81 de ani, fost ministru al Industriei și un eurosceptic notoriu. Pentru el euro este o ”cușcă germană” și ”trebuie să ne pregătim un plan B pentru a ieși din euro, cealaltă alternativă fiind să sfârșim ca Grecia”. Președintele Mattarella, ales de fostul parlament dominat de Partidul Democrat, de centru-stânga, proeuropean, a refuzat numirea lui Savona, de teama organizării unui referendum pentru ieșirea din euro, fapt stipulat și în programul coalitiei populiste. ”În Italia avem o problemă cu democrația. În țara aceasta poți fi condamnat pentru infracțiuni, pentru fraudă fiscală, poți fi sub investigație pentru corupție și poti fi, cu toate astea, ministru. Însă dacă critici Europa, nu poți fi ministru al Economiei în Italia”, a spus di Maio. ”Nu poate fi format un guvern fără acordul Berlinului, Parisului sau Bruxellesului. E o nebunie. Vreau ca Italia să redevină o țară liberă”, a spus Salvini.

Cottarelli renunță la mandatul de premier al Italiei

Tehnocratul Carlo Cottarelli a renunţat la mandatul de a forma guvernul Italiei. Asta se întâmplă în contextul în care partidele Mişcarea Cinci Stele şi Liga Nordului au anunţat un nou acord guvernamental, care îi va fi prezentat preşedintelui Sergio Mattarella.

Partidele populiste Mişcarea Cinci Stele (M5S, eurosceptică) şi Liga Nordului (extremă-dreapta) au anunţat, joi seară, un nou acord pentru formarea unui guvern condus de premierul Giuseppe Conte, informează cotidianul La Repubblica.

Carlo Cottarelli, profesor de Economie şi fost expert al Fondului Monetar Internaţional, fusese desemnat luni de preşedintele Sergio Mattarella pentru funcţia de premier.

Joi seară, Carlo Cottarelli a renunţat la mandatul de premier desemnat, a comunicat Ugo Zampetti, un oficial de la Preşedinţia Italiei, informează agenţia Adnkronos, citată de Mediafax.

Mişcarea Cinci Stele (eurosceptică, antisistem) şi partidul de extremă-dreapta Liga Nordului îl propuseseră pe Giuseppe Conte pentru funcţia de premier al Italiei. Acesta a renunţat la mandat duminică seară.

Liderul partidului populist Mişcarea Cinci Stele, Luigi Di Maio, ar urma să fie vicepremier, precum şi ministru al Muncii şi Dezvoltării. La rândul său, Matteo Salvini, liderul partidului radical Liga Nordului, va fi vicepremier şi ministru de Interne.

Este a doua oară când liderii populişti italieni propun un guvern condus de Giuseppe Conte. Nu este clar dacă preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, va accepta să îl desemneze din nou pe Giuseppe Conte prim-ministru.

Carlo Cottarelli, în vârstă de 64 de ani, este profesor de Economie şi a lucrat la Fondul Monetar Internaţional. În 2003, a fost comisar special al Italiei pentru revizuirea balanţei bugetare.


Categorii

1. DIVERSE, Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “ANULAREA SUVERANITATII SI DEMOCRATIEI DE CATRE OLIGARHIILE FINANCIARE. Presedintele Italiei a refuzat guvernul ”populistilor” pentru a nu supara Bruxelles-ul. COMISAR EUROPEAN: ”Piețele îi vor învăța pe italieni cum să voteze”. Liderul Miscarii 5 stele: ”Să spunem limpede că este inutil să mergi la vot”

  1. Pingback: MATTEO SALVINI incearca sa unifice intr-un bloc politic PARTIDELE SUVERANISTE DIN EUROPA - Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare