Mahmoud Abbas a cerut independenta Palestinei la ONU. CE INSEAMNA PENTRU ORIENTUL MIJLOCIU ACEASTA ZI?

23-09-2011 4 minute Sublinieri

“Pentru Orientul Mijlociu, dar şi pentru lumea întreagă, ziua de astăzi este hotărâtoare. Poate marca, adică, hotarul dintre pace şi război“.

Presedintele Palestinei, Mahmoud Abbas, a cerut vineri Adunarii Generale a ONU sa puna capat “ultimei ocupatii” din lume si sa recunoasca statul palestinian.

“E timpul ca poporul palestinian sa isi dobandeasca libertatea si independenta”, a spus el intr-un discurs care a crescut in emotivitate pe masura ce inainta. “Dupa 63 de ani de suferinte, e de ajuns, e de ajuns, e de ajuns”, a spus Adunarii Generale in aplauzele generale. “Palestina renaste, popoare ale lumii, stati alaturi de noi”. “Speram ca nu va trebui sa asteptam prea mult”, a adaugat Abbas. (…)

  • Hotnews:

UPDATE Mahmoud Abbas a depus cererea de aderare a statului Palestinian la ONU:Suntem pregatiti sa revenim la negocieri. Nu cautam nici sa izolam nici sa delegitimam Israelul”.

Presedintele Autoritatii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a remis vineri, secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, cererea de aderare a statului Palestinian la Natiunile Unite, anunta AFP. Abbas a prezentat aceasta cerere intr-un plic purtand emblema palestiniana, cu putin timp inainte de discursul pe care urma sa-l rosteasca in fata Adunarii Generale.

In discursul sustinut in fata Adunarii Generale, Mahmoud Abbas s-a declarat “gata sa revina imediat la negocieri” pe baza frontierelor din 1967 si a inghetarii colonizarii israeliene. “Nu cautam nici sa izolam nici sa delegitimam Israelul”, a spus Abbas. Anterior, Israelul avertizase ca va stopa imediat negocierile cu palestinienii daca acestia intreprind vreun demers vizand recunoasterea internationala a statului lor la Organizatia Natiunilor Unite.

“Daca o cerere directa este prezentata, nu va mai exista loc pentru negocieri“, a declarat vineri seful diplomatiei israeliene, Avigdor Lieberman, citat de RIA  Novosti. Ban va transmite cererea “spre mijlocul dupa-amiezii” misiunii Libanului, tara ce asigura presedintia turnanta a Consiliului de Securitate, au declarat surse din cadrul ONU.

Presedintele Barack Obama a caracterizat miercuri drept o “scurtatura” iluzorie cererea palestiniana, in conditiile in care SUA au avertizat deja ca vor recurge la dreptul de veto in Consiliul de Securitate. Palestinienii spera sa obtina “mai mult decat cele noua voturi” necesare, din 15, pentru a valida o cerere de adeziune, ceea ce va forta SUA sa recurga la dreptul de veto, a declarat joi consilierul diplomatic al lui Abbas, Majdi al-Khaldi.

Votul din Consiliul de Securitate nu va avea loc mai devreme de cateva saptamani. Israelul a reactionat imediat, declarand ca “regreta” demersul palestinian. “Regretam acest demers“, a declarat Gidi Shmerling, purtator de cuvant al premierului Benjamin Netanyahu.“Consideram ca singura cale spre o pace veritabila trece prin negocieri, nu prin astfel de acte unilaterale”, a adaugat acesta. (…)

Benjamin Netanyahu: La baza conflictului se afla refuzul palestinienilor de a recunoaste statul evreu. Intind mana poporului palestinian

La “baza conflictului” dintre autoritatea palestiniana si Israel se afla refuzul palestinienilor de a recunoaste statul evreu, a declarat vineri, la ONU, premierul israelian Benjamin Netanyahu, citat de AFP. El a afirmat ca Israelul intine o mana a pacii catre palestinieni, dar acestia refuza sa negocieze.

“Intind mana poporului palestinian cu care cautam o pace dreapta si durabila“, a spus acesta, intr-un discurs sustinut la Adunarea Generala a Natiunilor Unite, la putin timp dupa ce presedintele Autoritatii Palestiniene Mahmous Abbas a prezentat o cerere de aderare a unui stat palestinian la ONU, pe baza frontierelor din 1967. “Adevarul este ca Israelul vrea pacea, adevarul este ca eu vreau pacea … Adevarul este ca nu putem ajunge la pace prin rezolutii ale ONU ci prin negocieri. Adevarul este ca, pana in prezent, palestinienii au refuzat sa negocieze“, a adaugat liderul israelian.

Pe coperta ultimului număr al hebdomadarului american “New York” – ceafa lui Barack Obama, care poartă pe cap o kippa albă, şi explicaţia, cu litere de-o şchioapă: “Primul preşedinte evreu”. Revista conţine o amplă analiză, în cheie quasi- ironică, a relaţiilor americano-israeliene din mandatul actualului preşedinte. Autorul, John Heilemann, aminteşte că şocanta formulă aparţine profesorului Abner J. Mikva, care ii asigura pe alegători că, odată ce se va instala în Casa Albă, Obama va fi atat de favorabil Israelului încat va fi perceput ca primul preşedinte evreu.

(Mikva merită o paranteză. Fost consilier al lui Clinton, implicat în campania lui Obama, el i-a dat acestuia un sfat pe care prezidentiabilul l-a urmat cu succes: ascultă cu atenţie inflexiunile predicatorilor. In timp ce se bătea cu Hillary Clinton pentru a obţine nominalizarea în propriul partid, Obama a tinut un speech în Manning (Carolina de Sud), în faţa unei adunări de democraţi de culoare. Nu le-a transmis decât o idee: candidez, fiindcă sunt sigur că voi câstiga. Însă a repetat fraza ritmat, cadenţat, precum preoţii afro-americani. Rezultatul a fost spectaculos – mulţimea, hipnotizată, a strigat: Amin!).

Dar profesorul Abner J.Mikva a fost, în entuziasmul său, bine temperat. In editorialul “Obama si evreii”, Chicago Jewish News, încă din 24 octombrie 2008, scria fără echivoc despre cel de-a 44-lea preşedinte, citând o sursă irefutabilă care însă dorea să-şi păstreze anonimatul: “Evreii l-au creat. Oriunde te-ai uita, găseşti o prezenţă evreiască“. Mă întreb ce-o fi scris Chicago News la alegerea lui Clinton sau a juniorului Bush. Fiindcă – până la Adunarea Generală AIPAC si discursul în Congres de a doua zi al lui Netanyahu, Barack Obama si echipa sa de consilieri au încercat să se păstreze cât s-a putut mai echidistanţi în acţiunile de mediere ale negocierilor iraeliano-palestiniene. Astăzi însă (19, ora Bucureştilor), în faţa Adunării Generale a ONU, Mahmoud Abbas va rosti un discurs în care va cere statelor membre să-l susţină în efortul de a obţine pentru Palestina – (adică Gaza şi Cisiordania, cu capitala preconizată în Ierusalimul de Est) statutul de membru cu drepturi depline, convins fiind că de partea lui are 126 din cei 193 de membri. Deşi a încercat, până în ultimul moment, să-l convingă să renunţe la cererea sa şi să se întoarcă la masa tratativelor cu Israelul, preşedintele Obama n-a avut succes.

Ar fi fost şi greu, ţinând cont de faptul că, în fulminantul discurs în faţa Congresului american, la sfârşitul lui mai, premierul israelian a identificat inflexibil – inacceptabil pentru partea palestiniană – premisele oricărui dialog: 1) recunoaşterea statului Israel, ca o condiţie obligatorie, preliminară; 2) excluderea Hamas de la masa tratativelor; 3) Ierusalimul – nedivizat, capitală a Israelului; 4) nici o şansă întoarcerii refugiaţilor.

Şi Bibi Netanyahu va susţine astăzi un speech la ONU. Ce va spune e uşor de anticipat – cât va fi de patetic depinde de ultimele înţelegeri cu Franţa şi Marea Britanie. Cele două, alături de SUA, Rusia şi China sunt membri permanenţi ai Consiliului de Securitate. Sarkozy a apucat să-si afirme un punct de vedere: Palestina să capete, deocamdată, statutul de observator, iar într-o lună să fie reluate negocierile (îngheţate vara trecută), urmând ca, într-un an de zile, să se finalizeze proiectul vizând două state. Ultimele declaraţii ale Marii Britanii au fost de-a dreptul rabinice: nu vor obstrucţiona cererea de admitere în ONU a Palestinei, dar nici nu o vor susţine. În fine, Obama a apucat să declare că, la rigoare, SUA se va folosi de dreptul de veto în Consiliul de Securitate ca să împiedice Palestina de a deveni acum al 194-lea stat ONU.

Pentru Orientul Mijlociu, dar şi pentru lumea întreagă, ziua de astăzi este hotărâtoare. Poate marca, adică, hotarul dintre pace şi război. Palestina nu va fi recunoscută ca membru în Organizaţia Naţiunilor Unite. Primăvara arabă nu s-a încheiat, Israelul e din ce în ce mai izolat în zonă şi mai are, în plus, o pacoste de şef al diplomaţiei – Avigdor Lieberman (născut la Chişinău, în treacăt fie zis). Preşedintele Obama a fost obligat – de la soluţia pe care o exprima în mai (revenirea la graniţele din 1967 – de neapărat, în viziunea israeliană) – să se replieze, dacă îşi mai doreşte un al doilea mandat. Cu toate aceste fandari diplomatice, relaţiile lui cu evreii americani sunt în continuare reci. Doar 14 la sută dintre ortodocşi l-ar mai vota, iar numărul lor scade sensibil, cu fiecare sondaj de opinie. In ce priveşte marii sponsori, aceştia au motive de nemulţumire în plus: pe lângă faptul că şi-a permis sa-i ia peste picior pe bancherii de pe Wall Street, numindu-i “pisici îndopate”, viziunile lui economice îi exaspereaza la culme.

… În incinta Consiliul de Securitate al ONU, pictată pe un perete, e o imensă pasăre Phoenix. Silueta ei pare astăzi mai degrabă ameninţătoare.


Categorii

1. DIVERSE, Al treilea razboi mondial, Israel

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “Mahmoud Abbas a cerut independenta Palestinei la ONU. CE INSEAMNA PENTRU ORIENTUL MIJLOCIU ACEASTA ZI?

  1. Pingback: Turcia insista cu expeditiile navale in apele disputate cu Cipru, Israelul este in alerta militara iar Iranul face ce stie mai bine Ahmadinejad: sfideaza
  2. http://www.gandul.info/puterea-gandului/abraham-si-ibrahim-8799067

    Încă de pe vremea când se afla în umbra vicleanului Yasser Arafat, Mahmoud Abbas a fost un personaj nesofisticat, echilibrat, cu opinii ferme. Cvartetul pentru Orientul Mijlociu (Uniunea Europeană, ONU, SUA şi Rusia) i-a privit cu entuziasm ascensiunea politică, punându-şi speranţele în liderul palestinian previzibil şi deschis dialogului. Timpul însă a ieşit din ţâţâni (vorba lui Shakespeare), iar personajul cumsecade, mai curând şters, pe care Ariel Sharon îl poreclise “Puiul fără pene”, e pe punctul de a deveni, în penuria de lideri, o figură importantă a întregii lumi arabe. Cererea sa de aderare la ONU (depusă în ciuda presiunilor enorme venite mai ales din partea Statelor Unite) şi discursul rostit vineri în faţa Adunării Generale, îl proiectează ca figură-reper într-o primăvara prelungită, bântuită de intemperii.

    Cu ce a reuşit preşedintele Autorităţii Palestiniene să stârnească aplauze vineri, de la tribuna oficială a sălii de şedinţe? Hotârât lucru, nu cu retorica. Pe un ton mai degrabă egal, citindu-şi speech-ul, a denunţat “politica de colonizare” a Israelului. “Ne aflăm la tribuna Adunării Generale, fapt ce demonstrează că nu vrem să delegitimăm Israelul, ci numai colonizarea, apartheidul”. Şi-a permis să aşeze un diez patetic doar înaintea frazei: “Poporul nostru aşteaptă răspunsul lumii întregi. Noi suntem ultimul popor de pe planetă aflat sub ocupaţie!”.

    Deloc agresiv, mai degrabă ingrijorat, Abbas a revenit în câteva rânduri asupra disponibilităţii pentru dialog a părţii palestiniene: “Am apelat la toate contactele oficiale, pentru a ne asigura că propunerile noastre au fost primite, dar aceste eforturi s-au lovit ca de o stâncă de încăpăţânarea israeliană (…) Suntem gata să revenim imediat la negocieri, pe baza dreptului internaţional şi cu condiţia opririi totale a colonialismului”. Răpunzând reproşurilor americano-israeliene că demersul său la ONU este unilateral – (remarc absolut în treacăt faptul că şi demersul Kosovo la ONU a fost tot unul unilateral, dar atunci Statele Unite aveau opinii diametral opuse) – a declarat, permiţându-şi unul dintre puţinele accente polemice: “Tot ceea ce face Israelul constă în măsuri unilaterale (…). Armata israeliană este cea care decide confiscarea pământurilor noastre, accesul la apă”. Dar, a adăugat, “noi întindem mâna. Să lucrăm pentru a construi un viitor al păcii. Să construim punţi de dialog în loc de ziduri” (prima frază urma să-i prilejuiască premierului israelien o adevărată furtună stilistică). Concluzia, exprimată răspicat: Autoritatea Palestiniană “este decisă să respingă toate formele de violenţă, inclusiv terorismul de stat. Noi respectăm acordurile semnate de către Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei şi Israel”.

    A urmat discursul lui Netanyahu, pe care şi-l poate trece liniştit în palmares. Rostit liber (rareori şi doar din raţiuni de augmentare a efectului îşi cobora ochii pe notiţe), într-o engleză impecabilă, cultivată, premierul s-a dezlănţuit într-o retorică strivitoare. Nu i-a scăpat nimic, şi-a speculat magistral toate şansele. Leit-motivul a fost acela al întinderii mâinii: am întins-o tuturor cu 63 de ani în urmă, o întind şi acum, în numele poporului evreu. “Întind mâna popoarelor din Egipt şi Iordania, cu reînnoită prietenie (…) O întind poporului turc (premierul Erdogan încă mai aşteaptă scuze în legătură cu raidul comandourilor israeliene de anul trecut, n.m. )… o întind popoarelor din Libia şi Tunisia, cu admiraţie, pentru că doresc să-şi construiască un viitor democratic… Întind mâna popoarelor din Siria, Liban şi Iran, cu veneraţie faţă de curajul unora care luptă împotriva oprimării brutale. Dar, mai ales întind mâna poporului palestinian, împreună cu care căutăm o pace trainică…” După această captatio benevolentiae, Bibi a atins ca un virtuoz toate corzile sensibile, reiterând vechile şi inflexibilele sale convingeri. A început prin a pune la îndoială chiar gazda – Organizaţia Natiunilor Unite: “Prin urmare, aici, la ONU, majorităţile mecanice pot decide orice. Pot decide că soarele apune în vest sau că răsare în vest”. Ca să fie încă şi mai convingător, l-a pomenit (o face de câte ori simte că poate impresiona) pe rabinul din Lubavich (un fel de călugăr Vasile al preşedintelui Constantinescu, doar că înţeleptul invocat de Bibi nu e deloc un personaj fictiv): “În 1984, când am fost numit ambasadorul Israelului la ONU, l-am vizitat pe marele rabin din Lubavich. Mi-a spus (si nu vreau în nici un chip să vă aduc vreo ofensă, doamnelor şi domnilor, relatându-vă o experienţă proprie – ştiu că sunt multe persoane onorabile aici, multe persoane capabile şi de bună credinţă, care slujesc interesele naţiunilor lor)… Iată ce mi-a spus rabinul. Mi-a spus: vei servi într-o casă a multor minciuni. Apoi, mi-a spus: aminteşte-ţi că, până şi în cotlonul cel mai întunecat, lumina unei singure candele poate fi zărită până departe (…) Şi chiar şi aici, în Adunarea Generală, adevărul poate răzbi uneori” (un frumos joc de cuvinte – the truth can sometimes break through). “Astăzi – a continuat Netanyahu – sper ca lumina adevărului să strălucească, fie şi pentru câteva minute, într-o sală care prea multă vreme a fost un loc al întunericului pentru ţara mea”.

    Ce adevăr a ţinut premierul israelian să-l facă auzit? Acela că Israelul vrea pace, dar nu prin rezoluţii unilaterale ale ONU, ci la masa tratativelor. Adevărul că “Israelul vrea pace cu un stat palestinian, în timp ce palestinienii vor un stat fără pace”. Apoi, Netanyahu a fandat înainte, cu eleganţă de spadasin: “Preşedintele Abbas tocmai a afirmat pe acest podium că palestinienii sunt înarmaţi doar cu speranţele si visurile lor. Mda, speranţe şi visuri, şi 10.000 de rachete sponsorizate de Iran, ca să nu mai vorbesc de râul de arme letale care pluteşte în Gaza dinspre Sinai, dinspre Libia şi dinspre alte părţi”. În fine, care e ideea? “Palestinienii trebuie mai întâi să încheie pacea cu Israelul şi apoi să-şi capete propriul stat (…) Odată semnat tratatul de pace, Israel nu va fi ultima ţară care va salute un stat palestinian ca nou membru al ONU. Vom fi prima ţară!”. Iscusitul Bibi şi-a încheiat discursul în apoteoză: “O veche vorbă arăbească spune că nu poţi aplauda cu o singură mână. Ei bine, la fel e şi cu pacea. Nu pot face pace singur. Nu pot face pace fără dumneavoastră, domnule preşedinte Abbas (…) Amândoi suntem fiii lui Abraham. Poporul meu îi spune Abraham. Poporul dumneavoastră îi spune Ibrahim. Impărţim acelaşi Patriarh. Să împlinim, deci, viziunea lui Isaia: poporul care umblă în beznă va vedea o lumină mare. Să facem din lumina aceea, lumina păcii” (citatul din Profetul Isaia a fost rostit în ebraică).

    Frumoase cuvinte, nobile idealuri, minunate angajamente din ambele părţi… Şi totuşi pacea e mai departe ca niciodată.

  3. Finalul discursului premierului israelian mi-a dat fiori: viziunea lui Isaia, asa cum e rastalmacita de evrei, cu siguranta nu a fost plasata intamplator la final, daca este sa ne gandim cine e acel pe care il asteapta evreii si care va sa aduca o pace mincinoasa in lume. Vai de noi,ca i se pregateste calea pe toate caile si cu toate mijloacele!

  4. Pingback: Conflictul Israelo-Palestinian din Fâșia GAZA sau ”cine a deschis PORTILE IADULUI”? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare