Mircea Platon despre articolul parsiv din EvZ despre impartasanie: INCEPUTUL UNUI DERAPAJ TOTALITAR ANTICRESTIN

16-03-2010 1 minut Sublinieri

“Sub titlul bezbojnic [ateu, n.n.] de “Impartasania cu aceeasi lingurita, intre taina si igiena”, un articol de duminica publicat in EVZ previne asupra pericolelor pe care le-ar pune Sf. Impartasanie la adresa sanatatii publice. Impartasirea cu aceeasi lingurita, ni se atrage atentia, se practica pe scara larga in bisericile ortodoxe din Romania si poate contribui la raspandirea a fel de fel de boli groaznice. Pentru a preveni aceasta cumplita amenintare BOR ar putea, sugereaza articolul, trece la folosirea unor lingurite de impartasanie de unica folosinta, din plastic, in locul linguritei de argint care se foloseste acum.

Argumentul, in sine, e ridicol. Mi-am impartasit copiii inca de cand aveau un an. I-am impartasit, dupa cum m-am mutat pe continentul nord-american, in biserici ortodoxe grecesti, sarbesti, rusesti si romanesti. In toate aceste biserici se foloseste traditionala, normala lingurita de argint. Mai mult, pana a-i da la gradinita, la 3-4 ani, niciunul din copiii mei nu s-a imbolnavit, desi au fost impartasiti, duminica de duminica, cu lingurita parohiala. Experienta mea de parinte mi-a aratat ca un mai mare pericol la adresa sanatatii copiilor mei l-a constituit gradinita, unde au prins tot felul de virusi de la alti copii. Conform logicii articolului din EVZ, poate ca ar trebui sa le caut copiilor mei niste gradinite, niste educatoare si niste colegi de joaca din plastic, de unica folosinta.

A reduce Sf Impartasanie la un fel de vaccin crestin administrat cu o seringa de unica folosinta sau de exsudat duhovnicesc prelevat cu o spatula din plastic e nu doar o blasfemie, ci si semnul ingrijorator al unui inceput de derapaj totalitar al presei romanesti. Asemenea idei nu pot veni decat de la niste jurnalisti din plastic producatori de articole de unica folosinta. E soiul de jurnalist/analist/activist care, dupa 1990, s-a comportat de parca Romania ar fi iesit, la 22 Decembrie 1989, nu din bezna comunista, ci din beciurile inchizitiei. Am tot auzit, in ultimele doua decenii, despre pericolul pe care il pune introducerea studiului religiei in scoli, despre cum trebuie despuiati peretii acelorasi scoli de icoane, despre “microfoane sub sutana”, despre pericolul teocratic, despre necesitatea introducerii impozitului pe coliva si asa mai departe.

Pozitiile de mai sus erau insa aparate folosindu-se fie argumente religioase, eronate in context sau in sine, fie argumente politic-culturale, ilegitime in context. Articolul din EVZ e insa primul articol in care se foloseste un argument medical impotriva unei biserici din Romania. Drumul a fost deschis anul trecut, cand intelectuali publici din Romania si autoritati de stat din UE au acuzat crestinii europeni ca raspandesc gripa porcina pentru ca, din habotnicie, refuza sa se vaccineze. Asemena evreilor medievali, crestinii de azi sunt acuzati ca “otravesc fantanile” si ca raspandesc “ciuma”. Numai ca, astazi, argumentul nu e religios, ci medical. Nu mai e vorba de “obscurantism” medieval, ci de progresul modern, de utopia care nu poate fi construita din pricina sabotajului religios. Principalul pericol la adresa sanatatii romanilor nu e guvernul acestei tari, ci lingurita de impartasanie. Lingurita cu virusi, nu parlamentul de microbi.

In ultimul an, de cand cu alegerile, analistii de la EVZ i-au acuzat fara preget de “ura” pe toti adversarii presedintelui. Astazi, acelasi ziar foloseste argumente de tip pseudomedical impotriva crestinilor ortodocsi. Patologizarea adversarului a coborat de la stadiul psihic la cel somatic. E ca si cum ai merge de la stalinism la nazism, de la ura de clasa la ura de rasa. Oare sa ne asteptam in curand la carantinarea tuturor crestinilor ortodocsi care se impartasesc in loc sa se vaccineze impotriva ultimului virus la moda? Argumente de acest tip pot fi folosite impotriva oricarei minoritati sau majoritati religioase, sexuale sau etnice care deranjeaza puterea. E un joc periculos. Pe care nu inteleg de ce il initiaza un ziar de “centru-dreapta”.

Mircea Platon

– vezi si ultimele evolutii, la comentarii.

-vezi si un comentariu elaborat al articolului din EVZ pe blogul Roman Ortodox in Franta:  Comentarea articolului aparut in EVZ cu privire la “dilema linguritei”


Categorii

Opinii, analize, Presa

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “Mircea Platon despre articolul parsiv din EvZ despre impartasanie: INCEPUTUL UNUI DERAPAJ TOTALITAR ANTICRESTIN

  1. D-le Mircea Platon,DUMNEZEU sa va mantuisca. Va respect si va iubesc.

  2. Doamne ajuta!
    Dumnezeu sa va ocroteasca si sa va lumineze intotdeauna ca sa sporiti talantii si mai departe!Dumnezeu va ridica intotdeauna oameni care sa-i marturiseasca Adevarul.Multumim si noi-cei ,,trindavi”- care asteptam ca altii sa se osteneasca si pentru noi…

  3. “Asemenea idei nu pot veni decat de la niste jurnalisti din plastic producatori de articole de unica folosinta.”

    Bine ati spus-o d-le Platon. Dumnezeu sa va intareasca. Multumim.

  4. Ortodoxia cea trăită
    În curăţie şi-n credinţă
    Nu cere-n veac vre’o aggiornare
    Ci doar adânc de nevoinţă.

    Nu cere niciodată noul
    Nici teoria pe pământ
    Ci taina vieţii’n curăţie
    Şi înoirea-n Duhul Sfânt.

    Ea simte noutatea vieţii
    Şi bucuria celor sfinţi
    Pe calea crucii asumate
    Şi-n duhul sfinţilor părinţi.

    În curăţia cea profundă
    În care gândul e sfinţit
    Şi-n care inima se roagă
    Întreg lăuntru-i înoit.

    Iar ortodoxul ce-o trăieşte
    Simte ce-i sfânta înviere
    Şi-n Duhul sfânt mereu se’nalţă
    Luând putere din putere.

    Sfinţii părinţi trăind adâncul
    Şi nevoinţa curăţiei
    Au văzut marele pericol
    Şi înşelarea teoriei.

    Nu şi-au sporit puterea minţii
    Şi n-au intrat în cunoştinţă
    Făr’aşi spori povara crucii
    Şi crecetarea-n nevoinţă.

    N-au iscodit numai cu mintea
    Cuvântul Domnului Iisus
    Cum fac istorici’n ştiinţă
    Şi filozofii din apus.

    Ei au intat prin nevoinţă
    Prin cruce şi prin curăţie
    În taina sufletului nostru
    Concret, nu doar prin teorie.

    N’au căutat înalte titluri
    Nu s-au fălit cu doctorate
    Ci şi-au sporit povara crucii
    Să fie liberi de păcate.

    Chilia lor era golită
    De desfătarea omenească
    Dar era plină de lumină
    Şi dragoste dumnezeiască.

    Citirea cărţilor lor sfinte
    Nu cere un efort al minţii
    Ci dă lumina învierii
    Şi frumuseţile credinţii.

    Nu ne vorbesc savant de Domnul
    Şi de’nălţimea sa cerească
    Ci de adâncul curăţiei
    Din viaţa cea duhovnicească.

    Morala cea de suprafaţă
    Şi teoria din apus
    E numai coaja poleită
    Care-l reflectă pe Iisus.

    Să nu ne ceară la tribună
    Cei ce vorbesc din teorie
    Să acceptăm ecumenismul
    Şi noul în ortodoxie.

    Să nu nemai vorbească public
    De pe poziţii de putere
    Şi’administraţie lumească
    Despre Hristos şi înviere.

    Ci să se facă pildă vie
    De ortodocşi drepţi şi smeriţi
    Ca să vorbească şi cu fapta
    Cum au vorbit sfinţii părinţi.

    Ecumeniştii să-şi înscrie
    Partidu-n rând cu celelalte
    Că ce vor ei i-o înşelare
    Şi o unire în păcate.

  5. Pingback: Război întru Cuvânt » Sf. Nicolae Velimirovici despre teologii de moda noua care cauta sa-L imbrace pe Hristos in purpura stiintei mincinoase
  6. Am descoperit un articol mai vechi din Evenimentul Zilei : http://stiri.rol.ro/content/view/42701/2/, care dovedeste inca odata ca cei de la acest ziar au aceasta politica de a inocula oamenilor ideia ca impartasania este o sursa de epidemii.

    Asadar uitati ce spune acest articol din 2007 si veti puta constata ca sunt niste asemanari izbitoare cu cel din 2010 :


    “Multi parinti au refuzat sa-si lase copiii sa se impartaseasca in Saptamana Mare de teama ca acestia sa nu contacteze boli.Medicii considera ca pericolul imbolnavirii creste in zilele urmatoare, mai ales in cazul copiilor de varste mici, din cauza practicii Bisericii Ortodoxe de a impartasi poporul cu aceeasi lingurita.

    Preotii sustin insa ca nu se poate intampla nimic atata vreme cat Impartasania este primita “cu credinta in suflet”. Regulile privind sanatatea publica nu cuprind reglementari cu privire la acest ritual care se repeta saptamanal in bisericile din Romania si se amplifica inaintea Pastelui.

    Speriati de numarul mare de viroze respiratorii din ultima vreme, mai multi parinti au refuzat sa-si lase copiii sa mearga impreuna cu educatoarele pentru a fi impartasiti la biserica.

    “Mi-este teama pentru ca fetita mea este foarte sensibila si raceste foarte repede. Va dati seama ca la biserica aceeasi lingurita este folosita de zeci de copii fara a fi spalata dupa ce bea fiecare vinul sfintit. Anul trecut am mers cu o lingurita din plastic, de unica folosinta, dar preotul nu a acceptat sa dea vin sfintit copilului decat cu lingurita de la biserica”, spune Mariana Vasile.

    Virozele, usor de raspandit

    Doctorii spun ca riscul de a capata o boala ce se transmite usor prin saliva este mai mare in perioada dinaintea Pastelui. “Este evident ca folosirea aceleiasi lingurite si servirea vinului sfintit din aceeasi cupa pentru zeci, poate chiar sute de persoane, nu respecta normele elementare de igiena. Cu toate acestea, legislatia noastra nu prevede nimic in mod expres cu privire la regulile ce ar trebui respectate in cazul Impartasaniei”, spune Mihaela Dumitrescu, doctor in cadrul Directiei de Sanatate Publica Ialomita.

    In cofetarii, spre exemplu, se pot folosi lingurite de inox, dar dupa fiecare consumator acestea trebuie obligatoriu spalate si dezinfectate.
    Preotii cred insa ca nu exista niciun moment riscul unei imbolnaviri daca se vine la Sfanta Impartasanie cu credinta in suflet.

    “In momentul in care vii cu credinta si consideri ca ceea ce primesti acolo este cu adevarat sangele lui Hristos, eu cred ca nu exista niciun pericol. Va dati seama ca intr-un sat nu exista decat o singura biserica, deci un singur loc de impartasanie. Acolo ar fi trebuit sa fie pandemie, nu-i asa?”, isi linisteste enoriasii parintele Gabriel Badea, directorul Seminarului teologic din Slobozia.

    Potrivit catehismului ortodox, Sfanta Impartasanie este una dintre cele sapte Taine ale Bisericii prin care se primesc, sub chipul painii si al vinului, insusi Trupul si Sangele lui Hristos. Vinul folosit trebuie sa fie rosu si curat, iar painea, din grau.

    Marturie

    “Nimeni nu s-a imbolnavit de 2000 de ani”

    “De 2000 de ani, crestinii se impartasesc si nimeni nu s-a imbolnavit vreodata. Imi spunea parintele Necula, care a fost cativa ani in Africa, faptul ca a fost in zone cu boli grave si nicaieri nu a gasit vreun om care sa se fi imbolnavit pentru ca s-a impartasit cu aceeasi lingurita. Noi, crestinii, credem si sustinem ca ne impartasim cu Sangele si Trupul lui Hristos, deci cum ne putem imbolnavi? Eu folosesc aceeasi lingurita de 15 ani si nu m-am imbolnavit si nici nu s-a imbolnavit nimeni”, ne-a declarat parintele Costel Stoica, consilier patriarhal si purtator de cuvant al Patriarhiei Romane.

    Biserica Romano-Catolica nu foloseste niciun fel de instrument “la comun”. “In mod curent, din motive practice, noi impartasim numai cu Ostie (paine nedospita – n.r.), in care se afla intreg Trupul lui Hristos”, ne-a declarat parintele Francisc Dobos, purtator de cuvant al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucuresti. (Florian Bichir)”

  7. Pingback: Război întru Cuvânt » Ierom. Ioan Buliga: TEOLOGII SA INVETE DIN SFINTELE CARTI, IAR NU DIN MINTEA LOR
  8. Pingback: ÎNAINTEMERGĂTORII ANTIHRISTULUI: Noii euro-teologi sau “şi dracii cred” « Ortodox liber
  9. Pingback: Demonstratie stiintifica a unui fapt de credinta: prelevarea si analizarea probelor de pe icoane arata ca nu exista risc de imbolnavire atunci cand le sarutam - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. Pingback: Doamna GALINA RADULEANU in “Familia ortodoxa” (II): “Dumnezeu ne vorbeste, realmente!, numai ca nu-L auzim, dar ne vorbeste! VANEAZA LA MAXIMUM PUTINELE CLIPE LIBERE PENTRU A TE INTERIORIZA!” -
  11. Pingback: Cuviosul EUSEBIU GIANNAKAKIS, “in mijlocul durerii, la capataiul celor suferinzi”, despre PUTEREA MINUNATA A SFINTELOR TAINE ALE SPOVEDANIEI SI IMPARTASANIEI in viata celor bolnavi: “Slava Tie, Doamne! Binecuvantate sunt lacrimile pocain
  12. Pingback: Patriarhia Română CEDEAZĂ LAȘ în fața presiunilor activiștilor #rezist anticlericali. ÎMPĂRTĂȘIREA LA ACELAȘI POTIR și cu aceeași linguriță pusă în dubiu chiar de către cei care ar fi trebuit să le afirme
  13. Pingback: PREDICI DE ÎNTĂRIRE A CREDINȚEI ÎN VREMEA ISTERIEI CORONAVIRUSULUI: “Vă rog să nu vă lăsaţi intimidaţi! Şi, mai ales, SĂ NU VĂ LĂSAȚI ÎNDEPĂRTAȚI DE SFINTELE TAINE din pricina provocărilor evidente pe care unii şi alţii le arunc
  14. Pingback: “SFINTELE TAINE sunt realitati, nu simboluri. Este o PROFANARE sa ne gandim sau sa ne apropiem de ele ca si cum ar fi realitati biologice obisnuite, perisabile” – Marturisirile limpezi si puternice ale unor EPISCOPI ROMÂNI (PS MACARIE,
  15. Pingback: Parintele Vasile Ioana: CUVANT LAMURITOR DESPRE SFANTA IMPARTASANIE in contextul ”INFODEMIEI” CORONAVIRUSULUI. Explicatii privitor la cele doua comunicate ale Patriarhiei: “PRIMUL A FOST LA PRESIUNE. Numai Patriarh sa nu fii in vremurile astea!
  16. Pingback: CORONAVIRUSUL, ÎMPĂRTĂȘANIA și CREȘTINII. “Să ne privim în oglindă, punându-ne întrebarea cu toată sinceritatea: de ce ne împărtășim?” | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: PATRIARHUL DANIEL REVINE CU PRECIZARI DESPRE REGULA IMPARTASIRII, dar PRECEDENTUL "LINGURITELOR PERSONALE" ESTE CREAT, in numele grijii pentru "cei mai slabi in credinta"/ PS IGNATIE: "Biserica se conduce nu prin comunicate, ci pr
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare