NSA are un soft prin care poate MONITORIZA TOT ce face un utilizator pe INTERNET. “Suntem în fața celui mai diabolic instrument de control creat de om”
Gratie programului XKeyscore, serviciile secrete americane sunt capabile sa supravegheze in timp real mailurile, cautarile sau activitatea pe retelele sociale ale unei tinte date, potrivit unor documente publicate miercuri de The Guardian si citate de Le Figaro.
Acest program permite supravegherea a aproape oricarei activitati derulate de un internaut. Documentele care atesta existenta sa au fost furnizate de Edward Snowden, fostul consultant al Agentiei de Securitate Nationala a Statelor Unite (NSA), acuzat de spionaj.Cotidianul britanic a analizat materiale de instruire din 2008, folosite aparent intr-o sedinta de formare a agentilor serviciilor americane.
O prezentare a programului XKeyscore poate fi citita aici.Patru dintre cele 32 de pagini ale prezentarii nu au fost reproduse deoarece “dezvaluie elemente ale operatiunilor specifice ale NSA”, precizeaza The Guardian. Potrivit acestui document, analistii agentiei aveau acces la baze de date, care colectau si clasau toate activitatile pe internet din intreaga lume. Programul secret acoperea “aproximativ 150 de site-uri” si “peste 700 de servere” din intreaga lume, inclusiv din China, Venezuela sau Rusia.
Aceste documente par sa justifice una dintre cele mai controversate declaratii facute de Snowden, in interviul publicat de Guardian in 10 iunie.
“Eu, asezat la biroul meu, puteam sa interceptez pe oricine, de la tine sau contabilul tau, la un judecator federal si pana la presedinte, daca ar avea o adresa personala de email”, spunea Snowden, atunci.
Oficialii americani au negat vehement aceste afirmatii. Mike Rogers, presedintele republican al comisiei pentru Informatii din Camera Reprezentantilor, spunea: “Minte. Este imposibil sa faca ceea ce spune ca putea”.
Niciun control ierarhic
Contrar altor sisteme de supraveghere conoscute, XKeyscore ofera posibilitatea de a lucra fara a cunoaste identificantul “forte” al unei tinte, precum adresa de e-mail. Acest instrument permite ajungerea la o persoana plecand de la o simpla cautare pe Internet. Guardian exemplifica printr-o persoana care efectueaza cautari intr-o limba putin utilizata intr-o regiune data, precum germana in Pakistan, cum ar fi un utilizator care cauta pe Google Maps configuratii ale unor eventuale tinte pentru un atentat. Programul ar fi permit agentilor americani capturarea a “peste 300 de teroristi”.
In prezentarea obtinuta de Guardian se afirma ca programul putea intercepta “aproape orice face un utilizator tipic pe internet”, inclusiv continutul mailurilor, site-urile vizitate si cautarile, precum si metadata asociate.
Pentru a efectua o supraveghere cu un astfel de instrument redutabil, este suficient ca un agent NSA sa completeze un formular simplu pe ecranul sau, oferind o justificare mai mult sau mai putin precisa, fara niciun control ierarhic. Cererea nu este supusa aprobarii unui judecator.
Analistii pot cauta dupa nume, numar de telefon, adresa IP sau browser-ul folosit.
Pentru a citi un e-mail, spre exemplu, un agent introduce adresa intr-un formular, alaturi de o justificare a actiunii sale si perioada pentru care sunt cautate mailuri. Pe langa e-mail-uri, XKeyscore permite si monitorizarea unei arii practic nelimitate de activitati pe internet, inclusiv cele legate de social media. Un instrument NSA denumit DNI Presenter permite citirea chat-urilor pe Facebook sau a mesajelor private.
Un analist poate monitoriza conversatiile pe Facebook introducand userul intr-un simplu meniu de cautare.
Aceasta noua dezvaluire facuta de Guardian ar putea oferi din nou vant in panze pentru cei care critica omnipotenta serviciilor secrete in SUA, noteaza Le Figaro. Reactionand la aceste noi informatii, NSA a sustinut ca programul XKeyscore se inscrie in “cadrul legal” de culegere de informatii in strainatate. Agentia afirma ca doar personalul antrenat special pentru acest tip de activitati putea folosi programul si ca exista multiple chei de control pentru a se asigura ca sistemul nu este deturnat.
- Trenduri Economice: Iluzia securității
[…]
Practic, pentru Snowden, lucrurile au devenit clare în momentul în care Putin a declarat cu subiect și predicat că i-ar acorda statutul de refugiat în măsura în care acesta își va lua angajamentul să nu mai facă rău partenerilor americani. E cât se poate de clar pentru toată lumea că, de la momentul acestei declarații, harta vectorilor(mai bine spus a vectorului) de putere a fost practic dezvăluită marelui public. Parafrazându-i pe musulmani, putem spune că, în momentul de față, nu există decât o singură putere pe lume și numele său este SUA. Acesta este amănuntul care-l face pe Snowden captiv într-o zonă nesigură, într-un țarc pseudo-neutru.
[…]
Realitatea în fața căreia ne aflăm e una cât se poate de crâncenă. Întreaga lume e confiscată de câteva interese meschine, în timp ce evenimentele politice sunt chestiuni doar de fațadă. În realitate, marea majoritate a serviciilor secrete partajează cu NSA toate informațiile într-un cloud de dimensiune globală. Suntem în fața celui mai diabolic instrument de control creat de om.
Practic niciun element al vieții noastre private nu scapă privirii curioase a acestui monstru. Este ceea ce serviciile secrete și politicienii acestora ascund marelui public. În realitate Pământul a devenit o imensă pușcărie fără nicio posibilitate de evadare. Snowden pare a fi conștient acest lucru, altfel n-ar fi dat detalii despre PRISM-ul francez . Și probabil că mai are multe informații în tolba sa, însă e greu de crezut că acestea vor mai putea produce emoții. Lumea e ignorantă și preferă să accepte mesajul oficial care spune apăsat că toate acestea sunt menite a ne asigura securitatea. Dovezile în sprijinul acestei observații sunt cât se poate de evidente: ați văzut oameni disperați închizându-și conturile de mail deschise la Google, Yahoo sau Microsoft? Ați văzut scăderi de trafic pe principalele servicii monitorizate de NSA? Desigur nu! Omul contemporan are psihicul compromis; revolta sa nu este decât o furtună într-un pahar cu apă: extrem de previzibilă și simplu de calmat.
Lumea cred că este iremediabil degradată. Din nefericire urmează să avem parte de o securitate deplină și din ce în ce mai invazivă! Este ceea ce ne dorim, ceea ce ignoranța noastră cerșește. […]
- LEGISLATIVUL SUA A VOTAT CONTINUAREA PROGRAMULUI PRISM. Cale libera SPIONAJULUI TOTALITAR
- “Cel mai mare sistem de supraveghere din istoria omenirii.” SPIONAJUL ELECTRONIC FOLOSESTE SI DATE BIOMETRICE/ Combaterea terorismului:“ARGUMENTUL UCIGAS OMNIPOTENT” cu care se justifica MONITORIZAREA ORWELLIANA a INTREGII LUMI
- BIG BROTHER VREA MAI MULT. Seful securitatii americane NSA: VREM SA COLECTAM SI MAI MULTE DATE!/ Gigantica operatiune de PRELUCRARE A DATELOR PERSONALE [infografic]/ CHINA: alta tinta a SPIONAJULUI INFORMATIC american
- MOLOHUL SECURISTIC AMERICAN si razboiul cibernetic secret: INFILTRARE, SABOTAJ SI DEVASTARE. Va fi “atacul cibernetic” pretextul urmatoarei CONFLAGRATII MONDIALE?
- MAJORITATEA AMERICANILOR – FERICITA CA E SUPRAVEGHEATA ORWELLIAN!Isterizarea securitara prin “TEROAREA TERORISMULUI” a dat rezultate: sclavii cer si mai multa sclavie si isi arunca intimitatea la cosul istoriei
- Ipocrizia Europei: TOATA LUMEA SPIONEAZA PE TOATA LUMEA. Franta are un BIG BROTHER secret la fel de monstruos ca PRISM-ul american
- SUPRAVEGHERE FARA FRONTIERE. Harta spionajului american global: GERMANIA, cea mai monitorizata tara din EUROPA?
- Scandalul PRISM: prima faza a celui de-al TREILEA RAZBOI MONDIAL? Este cazul Snowden un exemplu de RAZBOI ANTI-SISTEM DECLANSAT DE SISTEM?
- Scandal urias in SUA legat de SPIONAREA de catre FBI a utilizatorilor GOOGLE, FACEBOOK si SKYPE. “Ei pot să îţi vadă ideile formându-se pe măsură ce le tastezi”
- SUA construieste cel mai mare centru de SPIONAJ, stocare si analiza a INFORMATIILOR: ”FIECARE OM VA REPREZENTA O POTENTIALA TINTA”
*
Lumea nu se va mai trezi nici daca ar invia mortii … Nu are resorturi, singurul resort e o foarte mare suferinta care sa arunce omul in afara fortei de atractie a pamantului, in spatiul spiritual, dar nici asta nu e suficient, ca si in acel spatiu il asteapta monstri si mai hidosi. Singura scapare e muuult prea peste capacitatea omului materialist. Intre Hristos, viata vesnica si omul contemporan exista o diferenta atat de mare, incat nici nu are rost sa ne punem problema ca oamenii sa se intoarca spre Dumnezeu, oricat de evidente vor fi informatiile despre puscaria electronica globala ce se pregateste. In cel mai bun caz, dupa experienta cu dictatura antihristului, oamenii vor iesi doar in spatiul spiritual unde vor gasi monstrii de care vorbeam, ai religiilor de toate felurile … Urata treaba, si care va costa groaznica suferinta si in viata asta si dupa moarte si Judecata.
“pentru Snowden, lucrurile au devenit clare în momentul în care Putin a declarat cu subiect și predicat că i-ar acorda statutul de refugiat în măsura în care acesta își va lua angajamentul SA NU MAI FACA RAU PARTENERILOR AMERICANI”.Daca info e adevarata atunci asta este un raspuns in clar pentru cei care mai au iluzii apropo de Rusia.
@petra:
Putin o zisă:
http://www.usatoday.com/story/news/world/2013/07/01/germany-eu-nsa-snowden/2478625/
Snowden asks to stay in Russia, Putin says he must stop leaks
http://www.moneystreet.ro/bussines-international/apple-ar-putea-lansa-imoney-o-moneda-virtuala-si-un-portofel-digital/
@petra:
de fapt, s-ar putea sa nu fie chiar asa. Putin, ca imparat al imperiului rus, nu avea cum sa declare altceva d.p.d.v. diplomatic.
Ca sa putem sa discernem cat de cat in treburile astea cred ca trebuie sa separam limbajul diplomatic de cel al faptelor. Iar, faptic, s-au intamplat doua lucruri la ceva vreme dupa declaratia putiniana (care a avut, mai degraba, alt rol decat acela de a-l baga in corzi pe bietul Snowman):
(a) “fluiericiul” Snowden a primit azil in Rusia
(b) unu din purtatorii de vorbe de la casa aia alba din washington s-a declarat atat de dezamagit de (a) incat a mentionat ca intalnirea programata intre Obama si Putin e sub semnul intrebarii
http://www.gandul.info/international/sua-in-alerta-din-cauza-unui-risc-crescut-de-atacuri-teroriste-obama-cere-luarea-tuturor-masurilor-necesare-11201284