O necesitate morala: ZI NATIONALA DE COMEMORARE A VICTIMELOR COMUNISMULUI

29-01-2015 5 minute Sublinieri

Maica-Domnului-Aiud

Am primit pe email:

Dragi jurnalisti, formatori de opinie, “zdruncinatori” de constiinte si “infaptuitori” de idealuri,

Am urmarit cu totii pe 27 ianuarie festivitati emotionante legate de comemorarea victimelor Holocaustului: stiri de cateva ori pe zi la toate televiziunile indiferent de profilul lor, reportaje bine realizate, transmisiuni de la locurile in care ziua aceasta a fost in mod deosebit simtita si comemorata. Toata lumea este de acord ca tragedia holocaustului este un moment care nu trebuie sa se mai repete in istorie, iar amintirea lui trebuie sa ramana vie prin astfel de comemorari pentru a fi cunoscut tuturor generatiilor de pretutindeni. De admirat demersurile poporului evreu de a mentine vie aceasta tragedie si de a-si cinsti inaintasii!

Haideti sa invatam si noi de la poporul evreu! Societatea civila romana este sensibila la drama poporului evreu si lucrul acesta a fost foarte vizibil pe toate canalele radio-tv. Dar este societatea romaneasca la fel de sensibila la drama propriului popor? Ca toti romanii nascuti in anii comunismului, am aflat cu mare indignare dupa caderea regimului ca statul roman prin institutiile sale a ucis sistematic populatie evreiasca, dar am aflat ca a ucis sistematic si populatie romaneasca in inchisorile comuniste in torturi de o cruzime la fel de mare ca in lagarele naziste. L-am vazut de curand pe presedintele Romaniei aratandu-si emotia la comemorarea cetatenilor romani de etnie germana deportati in Siberia. Am rezonat si i-am inteles durerea fata de cei de o etnie cu dumnealui si de rude ale sale. Binenteles, ca si romani au fost deportati in Siberia, dar nu ii putem cere domnului presedinte sa simta o compasiune deosebita pentru “bunicul” roman al vreunui cetatean al Romaniei. Este firesc sa te doara mai mult pentru “al tau”. Dar, ma intreb, daca suntem de acord ca fiecare etnie, popor, minoritate etc. isi poate comemora drama, tragedia care i-a distrus familia, poporul si poate cere celorlalti sa le respecte durerea, noi romanii mai avem dreptul sa ne aratam durerea fata de “bunicul” care a murit in inchisoare, de “bunicul” caruia i s-a luat pamantul, de “bunicul” caruia i s-a pus pumnul in gura pentru a nu spune ceea ce gandesti? Sau totii “bunicii” nostri romani au fost simpatizanti legionari si fascisti, toti niste canalii care si-au meritat soarta, chinul si durerea, iar amintirea lor trebui adanc ingropata, scuipata sau mai rau…ignorata?

Mi s-ar parea miseleste din partea oricarui om, ca la comemorarea victimelor holocaustului, sau ale deportatilor germani, sa intrebe un supravietuitor care a trecut prin chinuri groaznice, daca nu cumva in tinerete a avut opinii impotriva vreunei minoritati sau daca nu cumva a facut parte dintr-o organizatie care ulterior a fost declarata ilegala, nociva, criminala. Ce legatura are durerea suferita pe care vrei sa o amintesti lumii cu alte aspecte din viata acelui om? Oare durerea torturilor din inchisorile comuniste era simtita alfel in functie de convingerile politice ale detinutilor si era astfel indreptatit comportamentul tortionarilor? Oare ceea ce dorim sa retinem nu este oare latura cruda si inumana a unui regim indiferent de coloratura lui politica si etnica? Si apoi, nu poate un om sa isi schimbe sincer opiniile pe care le-a avut in adolescenta/tinerete in fata unor alte realitati? Bietul domn Octav Bojza, intr-o zi l-au decorat (atunci am auzit prima oara nume dumnealui), a doua zi l-au inculpat; a explicat “inculpatul” in “Gandul” ca nu a fost niciodata legionar dar nu-l crede nimeni. Gata, s-au terminat eroii pentru orice etnic roman, nimeni nu are vreun motiv sa se incline in fata eroismului unui roman. Nu exista! Nici in cartile de istorie, nici la televizor. Doar in istoria altor popoare sunt eroi de admirat si comemorat cu cinste. Daca eu nu imi amintesc si nu vorbesc de eroismul bunicului meu (cu toate defectele lui personale care nu intereseaza acum), cum ar putea un strain de familia mea sa-l cinsteasca? Este logic rezultatul. Daca vom arata doar defectele acestui neam, cum ne-ar putea cinsti cineva ca si neam?

Dupa o introducere lunga, scopul acestui mesaj este acela de a va invita sa reflectati asupra posibilitatii si necesitatii morale de a avea o zi nationala de comemorare a victimelor regimului comunist. Veti raspunde poate ca avem o astfel de zi: 23 august -Ziua comemorarii victimelor fascismului si comunismului. Sunteti buni sociologi si stiti ca 23 aug are o alta conotatie pentru cei care au trait in timpul comunismului si nu trezeste nici o emotie pentru cei nascuti dupa 1989. Foarte bine ca exista o zi comuna, dar pentru istoria poporului roman, va intreb pe dvs care regim a facut mai mult rau (in numar de victime, declin economic, pe ce criterii doriti dvs): fascismul sau comunismul? Si tot dvs. stiti mai bine ca atunci cand vrei sa transmiti prea multe mesaje, nu “razbate” nimic. Trebuie sa te concentrezi intr-o anumita zi doar pe “ceva esential” ca sa atragi atentia (asa cum am vazut pe 27 ianuarie in toata mass media, spre luare aminte si exemplu de urmat). Poate veti spune: “daca este o astfel de zi, 23 august, ce facem, ne ocupam numai de comemorari ale relelor comunismului? Devine desuet si rasuflat. Sa ne vedem de viitor.” Poate aveti dreptate, dar va intreb tot pe dvs: “Comemorarea Holocaustului poate fi vreodata ceva desuet? Are zi de comemorare 9 octombrie, 27 ianuarie si multe alte zile de-a lungul unui an in Israel si in toata lumea, seminarii de constientizare in scoli in toata Europa, reportaje si filme extrem de emotionanate minunat realizate, muzee in toate lumea si un memorial la Ierusalim care este obiectiv obligatoriu de vizitat pentru orice delegat strain. Considera vreun cetatea al statului Israel aceasta ca fiind prea mult?” Consider laudabil efortul tuturor evreilor (oriunde ar trai ei), unii foarte tineri, care se inclina si pastreaza un moment de reculegere pentru victimele Holocaustului care nu au fost neaparat rude de sange dar a caror durere este durerea tuturor si astazi, dupa 70 ade ani si in viitor! Si toata lumea respecta aceasta. Haideti sa urmam exempul lor! Haideti sa facem si noi la fel pentru “bunicii” nostri (de sange sau de neam)! Voi, jurnalistii ca formatori de opinie, aveti toate parghiile necesare pentru a face aceasta. Nu stiu care e procedura pentru ca o propunere din partea societatii civile sa devina oficial recunoscuta. Cu siguranta dvs stiti.

Veti spune poate ca avem un memorial la Sighet, altul la Aiud, avem niste asociatii, reviste, cateva emisiuni foarte bune la TVR. Adevarat, toate sunt bune, chiar daca unele foarte putin cunoscute la scara nationala. Si pentru ca de curand s-a tot vorbit de UNIREA care ne face mai puternici, “hai sa dam mana cu mana” si sa invatam noi romanii din toata lumea sa fim uniti, sa ne pregatim toti pentru o singura zi din an in care sa comemoram victimele comunismului. Nu sunt un deschizator de drumuri, nu stiu sa inaintez mai mult decat de a va lansa dvs aceasta provocare pe care sa o duceti mai departe daca veti crede de cuviinta. Voi jurnalistii, formatorii de opinie, va cunoasteti, puteti incepe ceva impreuna, puteti conveni ca in in 2015 sa avem o astfel de zi in mass media (pana va fi o zi oficiala in care toti sa ne regasim), iar noi toti putem trimite mai departe prietenilor nostri mesajul vostru comun. Voi stiti cum sa “imbracati” un mesaj simplu astfel incat acesta sa strapunga inimi si constiinte si sa fie “politic corect” (noi, cei neinstruiti in acest sens putem cu usurinta distruge un mesaj bun printr-un “invelis” neadecvat timpului, legilor, sensibilitatilor actuale). Care ar trebui sa fie aceasta zi, nu stiu si nu sunt in masura sa decid, dar va dau un citat dintr-un “bunic” al romanilor care a suferit in temnitele comunismului si care merita comemorat pentru aceasta dincolo de convingerile lui religioase si politice care pot veni in contradictie cu opiniile unora: “Moartea pentru o cauza, aşa cum s-au jertfit atâţia oameni în închisorile comuniste, n-a fost zadarnică. Daca noi îi cinstim azi, dacă le aprindem o lumânare şi le preţuim gesturile şi sacrificiul, înseamnă că n-au murit degeaba, poporul înţelege ceva din martirajul lor şi ia aminte.(…) Să propunem în calendarul nostru o zi de pomenire a martirilor morţi în închisorile comuniste deoarece sistemul represiv în România a fost cel mai dur din Europa de Est. Dacă ar fi să aleg o zi, apoi aş alege ziua de 14 MAI. De ce? Pentru că la 14 mai 1948 a fost ziua în care au fost făcute cele mai multe arestări în România în rândul intelectualilor, studenţilor, a celor care se opuneau într-un fel sau altul bolşevismului. A fost o operaţiune de decapitare a inteligenţei şi rezistenţei româneşti.” (Arhim. Iustin Pârvu, Mănăstirea Petru Voda, jud. Neamţ)

Si un citat de la un alt “bunic”: “Părintele Iustin Pârvu are toată dreptatea când zice: „Să ştiţi că şi din această pricină ne bate Dumnezeu, pentru că nu recunoaştem jertfa”. Mă tot întreb, cât  îi va mai trebui Patriarhiei Române ca să iasă pe deplin de sub servitutea statului laic demonizat, orientat spre o Europă unită mai degrabă de duhul antihristului, şi când îi va canoniza pe martirii neamului românesc si ai Bisericii? Biserica Rusă a făcut martiri pe toţi cei ucişi în închisori, chiar dacă au dus o lupta politică, fiindcă toţi au luptat împotriva imperiului satanic comunist. Iar la noi, sfinţii sunt renegaţi sau tăinuiţi de Biserică din motive politice sau din laşitate duhovnicească (…) Am încredinţarea aceasta, că dincolo de orbirea ori de laşitatea unora sau altora, sfinţii din închisori veghează peste Biserica Română, peste sinodalii prinşi în plasa sclaviei statului ateu şi peste neamul românesc” (Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, interviu din 2006, publicat in revista Lumea Credinţei, sept.2007).

Probabil ca unii dintre dvs sunteti atei sau aveti alte credinte decat cea ortodoxa, dar va considerati cu totii “politic corecti”, ceea ce inseamna ca ati putea ignora religia “victimei” pentru un scop mai mare: cel al aducerii in atentia romanilor, astazi, sacrificiul, durerile si umilintele unor semeni al lor care au trait in tara aceasta pana nu de mult si care au platit cu viata indrazneala de a se impotrivi unui regim inuman.

Va multumesc pentru rabdarea cu care ati citit acest measj si mai ales pentru gandurile bune pe care, sper, le veti avea in legatura cu aceasta propunere. Ignorati, va rog, eventualele greseli pe care dvs ca specialisti ai “scrisului” le veti gasi cu siguranta, caci scopul acestui mesaj nu este castigarea unui concurs de jurnalism. Profesia mea nu are nici o legatura cu jurnalismul sau literatura. Considerati ca este doar un strigat “mut” al unui suflet de roman, pe care dvs il puteti face auzit.

Cu respect,

Clara Râpan (cetatean român, 37 ani)

Barlad, 28 ianuarie 2015


Categorii

1. DIVERSE, Cuvantul cititorului, Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “O necesitate morala: ZI NATIONALA DE COMEMORARE A VICTIMELOR COMUNISMULUI

  1. Foarte bine spus! Nu stiu, insa, daca va avea vreun ecou! Cei care detin ziarele si le finanteaza au interesul exact opus.

  2. Foarte frumos argument…

    Apropo de schimbari: imi place noul design dupa imbunatatiri, adica fara poze pixelate care se invart si cu acel foarte discret gradient albastru pe antet.

    Mi-ar placea sa pot vedea acea icoana/logo mai mare, eventual impreuna cu o talcuire pentru cei care nu recunosc “personajele”. (Nici eu nu sunt sigura ca i-am recunoscut pe toti; sunt pur si simplu foarte mici imaginile.)

  3. A avea o zi de comemorare a victimelor nazismului în timp ce nu avem o zi de comemorare a martirilor români anticomuniști este egal cu a ne duce să plângem la parastasul vecinului mort de 3 zile în timp ce bunicul stă singur și rece în curte, tot de-atâtea zile. Asta la nivel instituțional!Scuzați analogia, poate sună macabru, dar nu am găsit o alta mai potrivită care să arate ipocrizia și nepăsarea față de martirii noștri la nivel instituțional. Explicațiile le știm, n-are rost să ne mai încrețim frunțile.

    Și totuși, când nu ne comemorăm martirii noștri, cărora le datorăm libertatea și identitatea noastră națională nealterată, ce fel de empatie am putea avea față de eroii și martirii altora? Întreb și eu așa, ca prostul.

    De aceea nu știu cât de sensibilă este societatea ”civilă” română per ansamblu față de evreii morți ca urmare a totalitarismului nazist sau fascist dar sunt convins că presa mainstream care difuzează cu larghețe ”evenimentul” este obedientă unui curent pornit din buton!… nicidecum din inimă proprie.

    Ziua propusă de 14 mai pentru comemorarea martirilor noștri… deși subscriu cu toată inima la ea, este o zi incorect politică tocmai pentru că cea mai mare parte dintre miile de arestați de atunci au fost din rândul legionarilor și a simpatizanților legionari. Or ”se știe”, legionarii erau ”fasciști” și fiind ”fasciști” și-au meritat soarta, deci au făcut închisoare pe drept, deci nu-s ”victime”, prin urmare de ce să fie comemorați, mai ales la nivel instituțional? Așa că….

    Dar trecând peste aceste frustrări personale se cuvin mulțumiri doamnei Clara pentru nobilul demers de a striga în pustiu la urechi închise. Consider totuși că nu e în zadar.

    PS: am folosit sintagma de ”martiri români anticomuniști”, și nu pe cea de ”martiri din închisori” pentru că martirajul creștin împotriva comunismului nu s-a redus doar la spațiul și timpul închisorii, ci este mult mai amplu, atât geografic cât și în timp: pe frontul anti-bolșevic cu tot prizonieratul, în rezistența armată din munți, pe tot parcursul colectivizării și până la revoluția din decembrie ’89.

  4. @Ana:

    Multumim. Parintii din imaginea din header sunt: Cuviosul Paisie, parintele Sofian, parintele Arsenie Boca, parintele Dumitru Staniloae, Parintele Cleopa, parintele Arsenie Papacioc, parintele Gheorghe Calciu, parintele Serafim Rose. Ar fi trebuit sa fie inca si altii (Parintele Sofronie, Parintele Iustin, Parintele Iachint), dar… nu s-a putut, din pacate. Inca se mai lucreaza si se va mai lucra pentru optimizare, nu e definitivat.

  5. … și-am uitat să zic că este o mare diferență între a propune o zi de comemorare a ”victimelor comunismului” și a propune o zi de comemorare a ”martirilorilor și eroilor anticomuniști”. Toți martirii și eroii anticomuniști au fost victime ale totalitarismului comunist dar nu toate victimele comunismului au fost martiri și eroi! Dau două exemple în extremis, celebre, pentru a preîntâmpina orice neclaritate: Lucrețiu Pătrășcanu și Eugen Țurcanu.
    Noi ca și creștini nu trebuie să ne mulțumim cu o zi a ”victimelor comunismului” ci cu una a ”martirilor și eroilor anticomuniști”, pentru că doar cei cu calitatea de martiri și eroi sunt modele de urmat, prin care se cultivă direct valorile perene ale neamului, fundamentate în creștinismul ortodox.

  6. Multmiri pentru comentarii. Este buna argumentarea legata de sintagma: zi de comemorare a ”martirilorilor și eroilor anticomuniști”. Probabil e un argument bun si acela de a gasi o alta zi decat cea de 14 mai. Nu cunosc amanunte despre Miscarea Legionara ca sa contrargumentez. Poate veniti cu o propunere mai potrivita pt. alegere a unei zile in calendar care sa poata duce la un consens si sa nu se suprapuna cu alte evenimente/sarbatori care ar putea-o eclipsa.

  7. E delicata maniera de identificare a celor ce ar trebui cinstiti de romani.

    Indirect, cei ce scriu aici ar dori sa-i indice pe cei sfinti dupa criteriile lor de acceptare a sfinteniei:
    – Unii vor sfinti, dar ei nu i-ar primi in cerul lor pe legionari. I-au cunoscut pe acei legionari? Stiu ei ce-a crezut, ce-a facut fiecare, cat a suferit si unde l-a primit Dumnezeu?! Bine ca Dumnezeu e Cel ce sfinteste, si nu acesti categorisitori.
    – Altii vor sfinti care sa nu fi colaborat/apartinut initial regimului comunist. Stiu si acestia exact ce-a fost atunci, de la inceput si pana la sfarsit in inima lor? Cum a cantarit Dumnezeu faptele si suferinta acelora?

    Iar altii nu recunosc nimic spiritual, decat ce misca, flutura etc. si ar dori o cinstire seaca omeneasca a celor ce s-au contrat fara nicio spiritualitate cu aparatul represiv al regimului trecut. Niste comemorari cu panglici si ceva tropaituri. Acestia nu doresc cu niciun chip pomenirea celor ce ar fi ajuns cumva in Ceruri, ei neaga Cerurile si pe Dumnezeu.

    Dumnezeu stie pe cine a primit si unde l-a salasluit. Slava Domnului ca au scapat de separatismul celor de pe fatza pamantului!

  8. ”Mulţumescu-Ţi, Ţie, Doamne, că am suferit puţin pentru Tine!”

    Sursa: http://www.aparatorul.md/multumescu-ti-tie-doamne-ca-am-suferit-putin-pentru-tine/

  9. Noi putem si trebuie sa-i cinstim pe Martirii prigoanei comuniste pomenindu-i si evocand faptele lor de jertfa si credinta, dar nu prea mai cred intr-o recunoastere si o cinstire reala a lor, in mod oficial. Acestia care conduc astazi tara sunt dintre cei de ieri sau copiii lor. Este ca si cum si-ar recunoaste faptele marsave si s-ar acuza singuri. N-o vor face. Diavolul nu se pocaieste. Ei se simt pe “cai mari” si cu sacii in caruta. Nu pare ca e in mana lor totul? Nu simt ei ca e in mana lor acest popor? Nu sunt ei pe punctul de a-si realiza mult doritul vis de a stapani lumea? Stim ca, in orbirea lor, vor merge pana la capat. Noi stim, insa, ca, in realitate, Dumnezeu este la carma si nu a pierdut carma din mainile sale nici o secunda. Deci, daca a ingaduit sa ni se intample asta inseamna ca pacatele noastre sunt mari si grozave si suntem in pericol sa ne pierdem sufletele. Ar tebui sa ne concentram pe pocainta. Aici se potrivesc de minune cuvintele parintelui Iustin Parvu :

    “Nu-i un moment prielnic. Potrivnicul, Antihristul, este pe teren. Nu mai rămâne decât să-l încoronăm la Ierusalim, să apară ca persoană fizică, atât mai rămâne!
    Ce cerem noi e prea mult. Lucrurile sunt destul de înaintate.

    Nimic nu mai întârzie mânia lui Dumnezeu decât rugăciunea!

    – Şi ce cuvânt ne-aţi putea da pentru vremurile acestea, Părinte?

    – Niciun cuvânt, decât să ne rugăm. Nimic nu mai salvează sau nu mai întârzie mânia lui Dumnezeu decât rugăciunea. Acum e timpul să ne punem cenuşă în cap pentru păcatele noastre. Ni s-a dat mare bogăţie, mari valori, şi noi n-am reuşit să le stăpânim! Le-am pus paşaportul în palmă ca să intre pe mâini străine.”

  10. @ Daniela:

    Subscriu pe de-a-ntregul!

  11. Poate ca ar trebui sa facem distinctie intre canonizare si comemorare.

    Despre canonizarea lor, nu se cade noua sa protestam in vreun fel, este datoria episcopilor, a Sfantului Sinod si indiferent de parerile personale, sa avem totusi nadejde ca Sfantul Duh ii va lumina atunci cand va fi timpul. Dar, daca noi ii iubim si ii pomenim, facem ceea ce tine de noi. De cativa ani, pomelnicul familiei mele pentru adormiti incepe mereu cu pr. Gherasim (Iscu), pr. Dimitrie (Bejan), Valeriu (Gafencu), Ioan (Ianolide), Gheorghe (Jimboiu), Constantin (Oprisan), Maica Mihaela (de la Vladimiresti), Elisabeta (Rizea), Ecaterina (Gata), Mircea (Vulcanescu). Sunt cativa dintre cei a caror suferinta m-a emotionat in mod profund si pe care ii trec in pomelnic gandind ca poate nu mai are cine sa-i pomeneasca dar si pentru ca ii consider crestini care au dus cu demnitate crucea muceniciei, asa cum nici un membru al familiei mele, traitor in aceleasi timpuri, nu a facut-o.

    Trebuie sa fim realisti, trecerea in randul Sfintilor a unor nume pomenite mai sus nu va insemna ca toti romanii ii vor cinsti, doar ortodocsii care isi cunosc si traiesc credinta. Romania, partea a UE este un mozaic etnic si religios, trebuie sa incercam sa obtinem ceeea ce ne permite timpul nostru. E primul pas. De aceea cred ca deosebirea cand vorbim de o zi de comemorare ar fi aceea de a avea posibilitatea intr-o zi din an sa aducem in toata mass media exemple de oameni (nu obligatoriu sfinti) care au luat atitudine impotriva comunismului, care au preferat sa moara demn decat sa accepte comunismul. Binenteles ca ei pot fi ortodcsi, catolici, chiar atei! Nu stiu un exemplu de musulman care sa se fi impotrivit comunismului printr-un gest eroic, dar daca a existat mi-ar placea sa-i aud povestea. Sau as vrea sa stiu povestea altor evrei decat pr Nicolae Steinhardt. Ori a unui german, ungur, membru al etniei rome. Dincolo de depunerea coroanelor (gest nu intotdeauna sincer), poate fi o zi in care vedem pe toate canalele portretul unor eroi, martiri, imagini cutremuratoare care nu vrem sa se mai repete in Romania.
    Revenind la exemplul poporului evreu, daca statul Israel ar fi asteptat un raport al vreunei entitati religioase iudaice care sa ateste ca toti evreii care au murit in holocaust erau buni pazitori ai Legilor lui Moise, atunci…inca ar avea de lucru. Solutia a venit usor: nu i-a declarat nimeni sfinti. Sunt unii numiti “drepti” intre popoare, dar pentru ceilalti chiar nu intereseaza pe nimeni daca au avut o viata sfanta in aceeptiunea religiei iudaice. Toata lumea condamna prigoana, cruzimea, tratamentul la care au fost supusi si au grija sa constientizeze lumea ca aceasta sa nu se mai repete. In istoria lui evreii au avut si alte perioade de mare prigoana, dar cel mai recent este cel care trebuie amintit lumii. Aceasta imi doresc si eu pentru eroii si martirii neamului nostru.

  12. Iertati-ma, cred ca avem o zi anume pentru comemorarea acestor martiri, chiar daca Legea (247 din 5 decembrie 2011) nu are denumirea cea mai potrivita. Totusi, se promulga ziua de 9 martie ca zi a detinutilor anticomuinisti si se specifica faptul ca se vor face activitati de comemorare, in care sa se implice si autoritaile locale. Si se si fac comemorari: la Turnu Severin , la Constanta, la Aiud… Si, ce e minunat : se pare ca in aceasta frumoasa zi se faceau parastase pentru cei cazuti in prigoana!

  13. Clara Râpan,
    Multumesc pentru ce ai scris si pentru felul in care ai scris. Pentru mine este un exemplu de urmat pomelnicul in care sa includ pe martirii ce s-au jertfit in rezistenta anticomunista.
    Doamne ajuta.

  14. Pingback: 14 MAI ZI NATIONALA DE CINSTIRE A MARTIRILOR ROMÂNI DIN TEMNITELE COMUNISTE. In expunerea de motive a legii, sunt invocati inclusiv RADU GYR si MIRCEA VULCANESCU
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare