Papa Francisc cere o alta abordare fata de copiii cu “PARINTI” HOMOSEXUALI/ Intalnire “ecumenica” a Papei cu Patriarhul Bartolomeu la IERUSALIM – programata in mai 2014
- Mediafax: Papa Francisc cere Bisericii Catolice o nouă abordare faţă de copiii cu părinţi de acelaşi sex
Papa Francisc a cerut o reexaminare a comportamentului Bisericii Catolice faţă de copiii cuplurilor de acelaşi sex şi cuplurilor divorţate, avertizând împotriva unei atitudini care ar însemna “inocularea unui vaccin împotriva credinţei”.
“Din punctul de vedere al educaţiei, căsătoriile între persoane de acelaşi sex lansează provocări pe care uneori ne este greu să le înţelegem”, a declarat Papa Francisc într-un discurs susţinut în faţa membrilor Uniunii Internaţionale a Superiorilor Generali, pronunţat în noiembrie, din care au fost publicate fragmente pe site-uri ale unor publicaţii italiene abia sâmbătă.
“Numărul de copii şcolarizaţi ai căror părinţi s-au despărţit este foarte mare”, a continuat el, adăugând că structura familiei este pe cale să se schimbe.
“Îmi amintesc un caz al unei fetiţe triste, care i-a mărturisit învăţătoarei ei că «prietena mamei mele nu mă iubeşte»”, a spus Papa, citat de presă.
Francisc a apreciat că cei însărcinaţi cu educaţia este necesar să se întrebe “cum să înveţe despre Cristos o generaţie în transformare”. “Este necesar să avem grijă să nu le inoculăm un vaccin împotriva credinţei”, a subliniat el.
În pofida faptului că Biserica se află în conflict cu lesbienele, gay-i, bisexualii şi comunitatea trasgender pe tema căsătoriei între persoane de acelaşi sex şi homosexualităţii, încercările de deschidere din partea Papei Francisc au fost apreciate. În iulie, el a schiţat un gest în direcţia gay-ilor, declarând că “dacă cineva este gay şi îl caută pe Dumnezeu cu sinceritate, cine sunt eu să îl judec?”.
În decembrie, revista americană The Advocate, dedicată homosexualităţii, l-a desemnat pe conducătorul Bisericii Catolice “cea mai influentă persoană din 2013 în privinţa vieţii (membrilor comunităţii) LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali)”.
Papa a convocat o Adunare Extraordinară a episcopilor anul viitor, pentru a discuta despre poziţia Bisericii faţă de familie şi care urmează să abordeze, între altele, problemele persoanelor divorţate recăsătorite şi copiilor cu părinţi divorţaţi.
- Catholica.ro: Papa a anunţat că va face o vizită în Ţara Sfântă
Papa Francisc va face o vizită apostolică în Ţara Sfântă, în luna mai a acestui an. Sfântul Părinte a făcut acest anunţ după recitarea rugăciunii Angelus de duminică, 5 ianuarie 2014, în Piaţa San Pietro. Vorbindu-le pelerinilor care au înfruntat vremea ploioasă pentru a se ruga împreună cu el şi a-i asculta cuvintele, Pontiful a spus: “În climatul de bucurie specific acestei perioade a Crăciunului, doresc să anunţ că în perioada 24-26 mai, cu voia lui Dumnezeu, voi face un pelerinaj în Ţara Sfântă.”El a continuat arătând că principalul scop a călătoriei sale va fi acela de a aniversa istorica întâlnire dintre Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Athenagoras de Constantinopol, care a avut loc în ziua de 5 ianuarie, în urmă cu 50 de ani.
În timpul călătoriei sale, le-a spus Papa Francisc celor prezenţi în Piaţa San Pietro, va vizita Ammanul, Betleemul şi Ierusalimul. Va avea loc o întâlnire ecumenică, la Biserica Sfântului Mormânt, cu reprezentanţii Bisericilor creştine din Ierusalim, împreună cu Patriarhul Bartolomeu de Constantinopol. Papa Francisc şi-a încheiat anunţul spunând: “Vă cer să vă rugaţi încă de pe acum pentru acest pelerinaj”. […]
- Papa Francisc: BISERICA NU TREBUIE SA INTERVINA “SPIRITUAL” IN VIATA HOMOSEXUALILOR
- “Smeritul” Papa Francisc zguduie catolicismul: “CINE SUNT EU SA JUDEC PREOTII HOMOSEXUALI? Nu homosexualitatea este problema…”
- RELIGIOZITATE ANTIHRISTICA DE CARNAVAL: Pe urmele lui Ioan Paul II, PAPA FRANCISC se maimutareste purtand o PODOABA DE PENE INDIANA cu rol de AMULETA PAGANA. Catolicism in bikini: mesa catolica uriasa pe PLAJA COPACABANA/ Cleric anglican… anticrestin: NU VREA UN DUMNEZEU “HOMOFOB”!
- INTRONIZAREA PAPEI FRANCISC si noile elemente ale mitologiei de PR care consacra “Bergoglio style”, provocator de delir colectiv (FOTO, VIDEO)
- PAPA FRANCISC MEGASTAR – campanie de PR fara precedent pentru un lider religios, intr-un “spectacol” mondial cu iz antihristic al VEDETISMULUI“UMILINTEI” SI AL OSTENTATIEI… “SARACIEI”
- ADEVARATA FATA A NOULUI PAPA: “Aparatorul saracilor” sau PAPA AL WASHINGTONULUI? Rolul controversat al Papei Francisc in legitimarea JUNTEI MILITARE OPRESIVE impuse de CIA in ARGENTINA
*
- Papa Francisc si primele semne ale ECUMENISMULUI SINCRETIST. Patriarhul Bartolomeu a vorbit Papei despre UNITATEA BISERICILOR CRESTINE (video)/ Care este atitudinea REALA a noului papa pe tema HOMOSEXUALITATII?
- FARA PRECEDENT DE LA SCHISMA DIN 1054: Patriarhul Ecumenic Bartolomeu va participa la inscaunarea PAPEI FRANCISC
- Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la pomenirea patriarhului Athenagoras: CONTINUAM ”DIALOGUL” PANA LA MAREA ZI A UNIRII TUTUROR
- CINE A FOST PATRIARHUL ATHENAGORAS?
- (I) PATRIARHUL ATHENAGORAS SI RIDICAREA ANATEMELOR ASUPRA EREZIEI CATOLICE (declaratie comuna cu Papa Paul al VI-lea)
- (II) TOMOSUL PATRIARHAL AL PATRIARHULUI ATHENAGORAS prin care s-au ridicat anatemele asupra ereziei catolice
- PARINTELE MARCU MANOLIS: MEMORIUL SAU DESPRE ATITUDINILE APOSTATE ALE PATRIARHULUI ATENAGORA
*
Categorii
1. DIVERSE, Ecumenism, Homosexualitate, Papa (Papism), Patriarhul ecumenic BartolomeuEtichete (taguri)
ecumenism, homosexualitate, Ierusalim, LGBT, papa Francisc, patriarhul Athenagoras, Patriarhul BartolomeuArticolul urmator/anterior
Comentarii
46 Commentarii la “Papa Francisc cere o alta abordare fata de copiii cu “PARINTI” HOMOSEXUALI/ Intalnire “ecumenica” a Papei cu Patriarhul Bartolomeu la IERUSALIM – programata in mai 2014”
<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI
Comentariile sunt inchise.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
http://www.antena3.ro/externe/uniunile-homosexuale-sunt-o-provocare-pentru-noi-ce-spune-papa-francisc-despre-copiii-homosexualilor-239521.html
Doar “uneori” si “chiar de neinteles”?
Acest aparent om nu e in toate mintile. E dus rau cu pluta, mai ramane sa se dezbrace pe plaja pentru a pacali oamenii.
@emilian:
Chiar e foarte calculat si iezuit in tot ce face si zice. Iar pana acum, niciun pas gresit.
admin,
Da, de acord. Joaca foarte bine rolul de clovn ce se adreseaza unor oameni cu creierul blocat pe la 10-12 ani, oameni ce constituie din pacate imensa majoritate.
Mulţi homosexuali, bărbaţi sau femei, pentru a se conforma normelo sociale heteronormative şi cerinţelor canonice ajung să se căsătorească şi să aibă copii în lipsa iubirii dintre soţi. Cel mai adesea astfel de căsătorii, sortite dintr început eşecului, se destramă şi foştii soţi îşi refac viaţa intrând în alte relaţii (uneori uniuni civile sau căsătorii) ci persoane de acelaşi sex. Nu spun că este bine aşa ci doar constat că aşa se întâmplă.
Sunt, în lume, milioane de copii crescuţi de astfel de păeinţi.
În această situaţie, care ar trebui să fie poziţia bisericii faţă de copii homosexualilor? Existo abordări nerealiste de genul: interzicerea procreării în astfel de coniţii dar ea este imposibilă. Interzicerea divorţurilor dacă există minori în familie. Interzicerea coabitărilor între persoane de acelaşi sex şi, implicit uniunile civile sau căsătoriile. Decăderea părinţilor din drepturile părinteşti şi trimiterea copiilor spre orfelinate şi spre adopţii. Etc. Nici una dintre aceste variante nu stă în puterea bisericii de a o impune. Nici la noi şi nici în alte părţi ale lumii.
Astfel, biserica este confruntată cu întrebarea pe care a lansat-o şi papa: Care trebuie să fie atitudinea bisericii faţă de copii homosexulilor şi, implicit, faţă de relaţiile intra-familiale între copii şi părinţii lor homosexuali? O ignorare a problemei nu poate fi posibilă pentru că preoţii pot fi puşi direct şi inechivoc în faţa ei, aşa cum a arătat papa în exemplu dat, situaţia fetiţei argentiniene.
O soluţie ar fi ca preoţii să le spună copiilor: “părinţii voştrii sunt nişte păcătoşi sortiţi focului iadului, care a ars Sodoma şi Gomora, nu-i iubiţi, nu-i ascultaţi, fugiţi de ei”, cu diverse variaţiuni pe această temă. Copii, puşi în mod inevitabil să alegă între iubirea faţă de părinţi şi credinţa religioasă, între realitatea şi educaţia din familie şi cea propovăduită de către biserică, în aproape toate situaţiile vor alege iubirea filială. Asta ar echivala, aşa cum bine aprecia papa, la o “inoculare a unui vaccin împotriva credinţei”. Nu-i nici în interesul copiilor şi nici în cel al bisericii acest lucru.
Am lăsat la urmă situaţia copiilor din familiile monoparentale, mult dintre ele în care părinţii n-au fost niciodată căsătoriţi precum şi cea a familiilor în care părinţii trăiesc în concubinaj sau sunt căsătoriţi fără să fie cununaţi. Conform unei statistici date publicităţii în anul 2012 de către Institutul Naţional de Statistică în România 27,7% dintre copii născuţi în anul 2010 au fost în afara căsătoriei. “Paradoxal, mai afectat de acest fenomen a fost mediul rural. În 2010, din totalul copiilor născuţi în rural, 33,8% au fost născuţi de mame necăsătorite. Cea mai mare parte a copiilor născuţi în afara căsătoriei provin de la tinerele până în 25 ani (aproximativ 60,2%).” În mod aproape similar cu situaţia copiilor homosexualilor, sub perspectiva credinţei, se pune problema atitudinii bisericii faţă de aceşti părinţi şi copii deopotrivă dar mai ales faţă de relaţiile dintre părinţi şi copii.
Prin forţa evenimentelor şi evoluţia lucrurilor biserica trebuie să găsească răspunsul cel mai adecvat acestor provocări. Care vor fi acestea? O soluţie ar fi păstrarea statu- quo: lăsarea deslegării lor la latitudinea şi înţelepciunea fiecărui preot. Sunt convins că în cea mai mare parte preoţii ştiu să găsească o cale adecvată dar tot atât de convins sunt că nu toţi se ridică la această înălţime. Nici la noi şi nici pe alte meleaguri. Dacă am în vedere numeroasele excese ale unor preoţii, la noi în orele de religie, la alţii în şcolile de duminică sau în diversele alte ocazii, inclusiv în media, cu vituperări extrem de acuzatoare este clar că aceasta nu este o soluţie optimă şi că se impune măcar adoptarea unor recomandari asupra conduitei.
Biserica Catolică a distribuit preoţilor un chestionar asupra poziţiilor lor faţă de multiplele probleme ridicate de evoluţiile în structura familiei şi, în viitorul apropiat, ar urma să aibă loc o adunare excepţională a episcopilor catolici dedicată acestui subiect. Ce va rezulata din acestea vom vedea. Oare Biserica Ortodoxă Română nu se confruntă cu aceleaşi probleme?
@Sicmar:
Grija pastorala fata de fiecare caz in parte va depinde, in primul rand, de dragostea si credinciosia preotului care se confrunta cu situatia respectiva. Asta mantuieste, nu directivele trasate de la centru de un papa. Iar dragostea nu poate sa fie lucratoare daca se afla in afara sau in razvratire fata de Adevar – inclusiv fata de adevarul randuielii firii. Daca nu avem o conceptie ferma asupra Adevarului, atunci ne situam in afara lui si putem face sociologie, putem face orice fel de aggiornamento-uri, insa nu vom fi Biserica – loc al mantuirii.
In privinta Papei Francisc, declaratiile acestuia pe tema homosexualitatii arata ca in mod deliberat nu vrea sa se confrunte cu realitatea acesteia – anume, o patima, si inca una impotriva firii. Patima fiind, inseamna ca ea nu e innascuta si ca cei care o au nu pot fi numiti “homosexuali” ca o definitie similara cu una de tip etnic, de pilda. Cum ar suna, de pilda, o parafrazare a celebrei afirmatii “daca un homosexual il cauta pe Domnul, cine sunt eu sa-l judec?” daca inlocuim homosexual cu orice alt fel de patima? “Daca un betivan Il cauta pe Domnul, cine sunt eu sa-l judec?” Suna ridicol, echivoc si sofist. Pai nu pentru ca e betivan, nu in masura in care e betivan il cauta, ci ca sa iasa din patima, impotriva faptului ca are aceasta adictie. Papa Francisc a renuntat deliberat la acest accent absolut normal si elementar. Acest echivoc este intretinut cu buna (mai degraba rea) stiinta de Papa Francisc, care arata catolicilor ca e cazul sa renunte la ideea ca se mai poate face ceva impotriva homosexualitatii.
@Sicmar
Credeti ca sunt oameni implicati in aceste relatii (copii sau parinti) care mai cauta catre poruncile lui Dumnezeu?
Daca nu, atunci provocarea lansata de Papa Francisc este inutila.
Daca da, atunci eu cred ca nu trebuie facut niciun fel de compromis. Omului trebuie sa i se spuna clar ca traieste in pacat sau langa pacat si plecand din acest punct sa se porneasca (cu dragoste si intelegere) la lupta cu pacatul. Dar mi-este foarte greu sa cred ca un copil care traieste intr-o casa asupra careia apasa asemenea pacate mai poate sa scoata capul de sub valtoarea apelor si sa ajunga la mal.
Imi aduc aminte de ce spun preotii ortodocsi: intr-o casa in care este un fecior sau o fecioara vine binecuvantarea lui Dumnezeu. Cand apare pacatul in acea casa apar tot felul de probleme si de necazuri. Cred ca parintele Galeriu sau parintele Cleopa a spus acest lucru. Atunci cand vorbim de homosexualitate oare la ce ne putem astepta sa cada asupra acelei case dar asupra intregului Adam care este lumea in care noi traim? Multime de probleme, suferinte, necazuri, peste care nu stiu daca un copil mai poate sa treaca si sa-si ridice ochii spre Dumnezeu. Numai mila Domnului!
@Sicmar
Eu cred deci ca provocarea Papei este mai mult o modalitate parsiva de a conduce la acceptarea pacatului. Sa ma ierte Dumnezeu daca am gandit cu pacat!
“dacă cineva este gay şi îl caută pe Dumnezeu cu sinceritate, cine sunt eu să îl judec?”. a zis papa Francisc.
Poate ca aceasta afirmatie se vrea un fel de copie ( constienta sau nu) a celor spuse de Dumnezeu:
“Si dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea” (Ioan 12:47)
Raspunsul ar putea fi,nu il judeci,ci il faci cunoscut pe Iisus Hristos Dumnezeu ( daca-L cunosti ),care femeii desfrinate i-a spus:
” Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul?
Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti.
Caci Dumnezeu ii iubeste pe pacatosi,dar nu si pacatele lor, care ii omoara si-i despart de El.
Cine nu isi iubeste copiii ? dar cine iubeste bolile lor ( cancerul,autismul,poliomelita,bolile contagioase,etc ) ?…care ii omoara mai devreme sau mai tirziu si-i despart de noi,ca sa nu mai vorbim si de suferintele prin care trec pina atunci.
Cit despre copiii crescuti de gay,sau care provin din familii despartite,sau cu parinti betivi,violenti,indolenti,adulteri…cred ca Biserica trebuie sa il arate pe Hristos si parintilor dar si copiilor,prin Biserica referindu-ne la noi toti,crestinii drept maritori,purtatori de Dumnezeu.
Sub nici o forma nu trebuie afirmat ca bolile grave nu sint boli,si ca acestea nu au nici un efect asupra vietii oamenilor,daca aceasta a lasat papa sa se subinteleaga.
Cand curva din Alexandria a vrut sa intre in Biserica lui Hristos, Dumnezeu i-a blocat intrarea. Ce-ar fi fost daca ar fi fost lasata sa intre cu “grija de a nu i se inocula un vaccin impotriva credintei”?
A! Dupa ce si-a constietizat pacatul si a aparut pocainta si rugaciunea de iertare, a reusit sa intre in biserica si a devenit mai apoi Sfanta Maria Egipteanca.
Femeia desfranata a fost iertata de Hristos pentru ca (eu asa cred) Acesta a vazut in sufletul ei pocainta.
Ce vrea insa Papa?
Hai sa-i invatam pe copii ca pacatul acesta nu-i chiar un pacat, ca se poate si asa, ca totul este sa ramai in biserica, sa crezi in Dumnezeu, etc.
Adica ceva de genul invatamantului actual: sa le mai oferim copiilor un caiet special ca sa nu se chinuie prea mult cu scrisul, sa transformam invatatul intr-o joaca, sa le oferim si niste rezumate ca sa nu se chinuie nici cu cititul,etc.. Sau cum am auzit de curand: cum sa facem ca si pe studentii fara dorinta de a invata si doar cu dorinta de a obtine o diploma sa-i atragem totusi si sa le insuflam dorinta de a invata. Pai daca nu exista dorinta de a invata oare este necesar invatamantul universitar pentru toti?
Deci daca nu vrei sa traiesti dupa poruncile lui Dumnezeu mai are vreun rost sa ramai in Biserica? A! Vrei sa traiesti dupa poruncile dumnezeiesti dar nu poti si ai nevoie de ajutor, asta este altceva!
Am evitat orice referire la poziţia religiilor în discuţie – creştin ortodoxă respectiv catolică – asupra homosexualităţii deşi ele sunt foarte diferite ca să nu mai vorbesc despre aceea a unor biserici lutherane şi pot afirma că le cunosc foarte bine şi mult mai detaliat, inclusiv evoluţiile istorice, decât imensa majoritate a preoţilor din această ţară.
Am evitat orice referire la abordarea ştiinţifico-profesională (medicină, biologie, psihologie, sociologie, antropologie etc.) a problematicii homosexualităţii şi ea este net opusă unor abordări ale acesteia de către unele religii.
Doar ca exemplu. Homosexualitatea – definită ca atracţie sexuală a unei persoane faţă de persoane de acelaşi sex – este considerată de către Biserica Catolică drept naturală, înăscută şi nu este păcat dar compotamentul homosexual este considerat păcătos. Biserica Ortodoxă Română nu are o atitudine înscrisă în documente oficiale (aşa cum are Biserica Catolică) dar declaraţiile mai multor ierarhi nu fac distincţie între homosexualitate şi comportamentul homosexual, fiind considerate deopotrivă vicii, patime şi păcate iar uneori se vorbeşte de boală psihică şi / sau sufletească. Din punct de vedere ştiinţific homosexualitatea este înăscută, naturală, nu are semnificaţie patologică, nu este nici patimă şi nici viciu şi neagă competenţa bisericilor asupra acestor probleme dar, în compensare, ştiinţa nu face judecăţi asupra a ceea ce o biserică sau alta consideră că este păcat, acestă judecată fiind în domeniul de competenţă exclusivă a bisericilor.
Le-am lăsat de o parte în mod deliberat, pentru a nu trezi animozităţi, ştiind cât de sensibil este subiectul. Nu atitudinile faţă de homosexualitate sau faţă de comportamentul homosexual sunt puse în discuţie ci atitudinea faţă de copiii homosexualilor şi cei din familiile monoparentale, unii născuţi în afara căsătoriilor.
Este un lucru stabilit cu certitudine că într-un mediu care se manifestă ostil faţă de homosexuali (bărbaţi sau femei), copii acestora se confruntă cu grave probleme psihologice, inexistente în mediile în care această ostilitate este inexistentă sau este redusă. Sunt constatate retrageri ale unor copii de la orele de religie sau de la şcolile de duminică după ce preoţii au spus copiilor lucruri care şubrezesc legătura dintre părinţi şi copii şi le creează copiilor disconfort psihologic pe această temă. Uneori familiile în discuţie părăsesc biserica, eventual aderând la alte biserici care sunt prietenoase faţă de homosexuali, situaţie de care nu am cunoştinţă la noi dar cunosc situaţia unor homosexuali români care lucrează în alte ţări şi care au trecut la religii lutherane (Biserica Suediei, de ex.); practica este foarte răspândită în zonele catolice şi, de bună seamă, ea a fost în atenţia papei.
Problemele care se pun sunt:
– Trebuie încurajată ostilitatea faţă de părinţii homosexuali fără a se ţine seama de consecinţele nefaste asupra copiilor sau ea trebuie calmată?
– Preoţii pot să-şi manifeste condamnarea conduitei părinţilor în prezenţa copiilor sau să se limiteze doar la a şi-o manifesta numai în prezenţa părinţilor şi absenţa copiilor? Eventual, între ce limite pot s-o facă în prezenţa copiilor?
– Se poate vorbi despre vinovăţii morale şi / sau pastorale ale preotului atunci când un copil se leapădă de credinţă pentru că preotul i-a vorbit de rău părinţii, i-a ameniţat cu focul Sodomei şi al Gomorei etc?
*
Pentru că tot aţi abordat tangenţial subiectul, ar mai fi ceva de ordin general, legat de relaţia dintre ştiinţă şi religie. Ştim că Biblia nu este o carte de ştiinţă dar unor texte biblice li s-au dat interpretări cu caracter ştiinţific. Mai ştim că unii dintre Sfinţii Părinţi, chiar dacă n-au fost filosofi sau oameni de ştiinţă, vădeau o foarte bună cunoaştere a ideilor filosofice şi ştiinţifice din vremea lor (sau mai vechi) şi unele dintre ele se regăsesc aprobativ în opera lor scrisă.
Apreciaţi că este corect ca preoţii să mai susţină acele puncte de vedere care sunt contrare ştiinţei sau să renunţe tacit la susţinerea lor, cel puţin în prezenţa copiilor, care una învaţă la orele de ştiinţe şi contrariul ei la orele de religie sau în altă parte de la preoţi? Desigur, sunt un susţinător al dreptului nelimitat al preoţilor de a-şi susţine punctele de vedere în faţă comunităţii ştiinţifice şi să încerce s-o convingă că greşeşte.
Iată un exemplu de susţinere a geocentrismului asupra căruia mi-a atras atenţia un copil de gimnaziu, susţinând că s-au distrat copios la şcoală pe seama lui:
https://www.youtube.com/watch?v=ZLdcVG9aUYQ
I-am “retezat-o” scurt: sfinţii au fost canonizaţi pentru credinţa lor nu pentru ideile lor ştiinţifice; învaţă de la sfinţi credinţa şi de la oamenii de ştiinţă ştiinţa.
Biserica Catolică în ultima sută de ani s-a retras permanent din faţa disputelor ştiinţifice, în forme mai mult sau mai puţin explicite, uneori adoptând punctul de vedere al ştiinţelor iar alteori evitând o confruntare directă. Exemplul netrivial care-mi vine acum în minte este atitudinea faţă de creaţionisme adoptată acum vreo 65 ani şi care sintetizată este cam asta: Nu cunoaştem stilul literar în care au fost scrise primele 11 capitole din Facerea. Ar putea fi o relatare istorică, metaforică sau un alt stil literar. Aşteptăm ca aceia care cercetează textele biblice să ne spună care a fost stilul literar. Şi tot aşteaptă pentru că nimeni nu s-a încumetat, documentat, să susţină un stil sau altul.
@Sicmar:
Nu e pentru prima oara cand purtam astfel de discutii aici.
Nu stiam ca Vaticanul a numit homosexualitatea (inclinatia) drept “naturala” si ne miram foarte. Aveti un document, ceva? Stiam ca Papa Francisc a avut un accent diferit fata de predecesorul sau, Benedict, in aceasta privinta:
Pe cand papa Benedict afirma clar:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/07/29/papa-francisc-nu-judeca-preotii-homosexuali/#comment-227633
A adoptat, intre timp, BC documente doctrinare pe aceasta tema si nu stim noi? Asta ar fi intr-adevar o involutie pe acest teren si ar arata ca schimbarile introduse de Francisc nu se rezuma doar la retorica.
Biserica Ortodoxa se sprijina pe pozitiile sale pe predanie – care inseamna corpusul invataturii de credinta din literatura patristica, dar si cea din slujbele Bisericii, vietile sfintilor, practicile canonice etc. Nu un document reflecta pozitia Bisericii Ortodoxe, care poate fi livrat de cine stie ce comisie in cine stie ce moment. Iar aici lucrurile sunt destul de clare – homosexualitatea este – si ca tendinta, si ca fapta, pacat impotriva firii. Pana si numele folosit in context ortodox este mai mult decat sugestiv: nu ar putea fi pacatul impotriva firii, iar ce sta in spatele lui (gandul – tendinta) sa fie …fireasca. Insa veti gasiti mai mult decat ca sigur pozitii aduse la zi (in sens de afirmate oficial) la Biserica Greciei si cea a Rusiei, care au documente mai sistematice pe teme de bioetica. Si la noi ar trebui sa fie; verbal, cel putin, seful comisiei de bioetica a aratat ca impartaseste fara echivoc o asemenea conceptie.
In ce priveste atitudinea fata de copiii celor implicati in relatii homosexuale, este ceva, bineinteles, delicat, insa porniti de la premise false. Anume: mediul din care provin este foarte calm si lipsit de traume, problema este mediul din jur, ostilitatea din jur. Este doar o asumptie, statistic nedemonstrata si cu putine sanse sa se adevereasca daca s-ar face o cercetare sociologica. De altfel, s-au facut, iar cele oneste, care nu sunt pentru lobby-ul gay, arata ca sunt mari probleme in “familiile” homosexuale. Insusi faptul ca exista acesti copii, arata ca ei provin de altundeva: dintr-o relatie heterosexuala anterioara, dintr-un procedeu dpdv etic inacceptabil (mama surogat) etc. Inevitabil, copilul se afla intr-un mediu deloc natural si dupa o evolutie deloc fireasca. In plus, putine legaturi homosexuale sunt durabile, alt motiv de trauma. Si tot asa. Deci problema nu se pune in termenii “mediului ostil” din jur, cat in termenii unui mediu extrem de nociv pentru copil. Daca se pune problema in alti termeni, nu de dragul copiiilor se face. Ca sa fie evidenta ipocrizia (e de mirare ca mintile subtiri nu se prind de astfel de trucuri ieftine), ganditi-va la cum ne raportam, ca societate, la copiii ce provin din familii dezbinate sau cu probleme (alcool, violenta domestica, abuz etc.). Ei trebuie ajutati, de cele mai multe ori impotriva parintilor lor, pentru a-i salva de la nebunie sau de la alte tragedii. Nu-si pune nimeni problema sa le faca viata mai grea vorbindu-le nu stiu cum despre parintii lor, sau culpabilizandu-i de parca ar avea vreo vina aici. Or, faptul ca deja se pune o astfel de problema, in raportul cu “familiile homosexuale”, nu arata decat in fel de denaturare am ajuns de ne-am pierdut atitudinea fireasca fata de asemenea situatii si ca o buna parte din dilemele noastre sunt false.
Raportul dintre stiinta si religie e mai complicat. Stiinta se ocupa de ipoteze, religia de dogme si de certitudini. In momentul in care stiinta pretinde rang de certitudine similara religiei, nu religia are o problema, ci stiinta, care isi depaseste domeniul. A spune, de pilda, ca Papa Ioan Paul al II-lea, ca evolutionismul este mai mult decat o ipoteza, e o dubla eroare: una de tip religios, caci a negat un adevar de credinta referitor la cum a fost creata lumea si cum au explicat Sfintii Parinti procesul facerii acesteia, si una de tip stiintific, facand dintr-o ipoteza ceva mai mult decat o ipoteza, lucru care duce la scientism. Este de neinteles si de neacceptat atitudinea defensiva, timorata, in fata “stiintei”, adica a agresivitatii scientiste folosite de secularisti pentru a despuia religia de orice perspectiva integratoare asupra lumii si pentru a renunta la propriul depozit de cunoastere referitor la explicarea aparitiei lumii. Nu avem cum sa adoptam o atitudine agnostica fata de Facere, cand aceasta a fost talcuita si se regaseste in predania Bisericii, si a fost si “actualizata” de talcuiri recente. Cel putin nu la ortodocsi.
Si apropo de ipoteze:
Aceasta nu doar ca nu poate fi folosita ca argument etic (din constatari nu se pot trage concluzii etice! “este” se afla in alt registru decat “trebuie”), dar este si fals. Nu exista, in acest moment, niciun studiu de genetica sau de altceva care sa aduca probe, fie si provizorii, care sa verifice ipoteza ca homosexualitatea este “naturala”. Pana si in materialele pro-gay se afirma ca nu e identificat vreun factor determinant, iar comunitatea stiintifica (insa oare din ce motive? nu ale presiunilor lobby-ului gay? nu ale unor curente de gandire trecatoare?) ar “favoriza” explicatiile de tip biologic (care nu sunt definitive si nu sunt verificate temeinic, sunt doar supozitii). Aici este un material sintetic interesant, apropo de ce spune stiinta: http://www.mygenes.co.nz/summary.htm
Trebuie mare atentie, pentru a nu confunda naratiunile despre homosexualitate cu stiinta. Propaganda gay se bazeaza tocmai pe aceasta confuzie.
Iertare admini ca nu ma potolesc si va asaltez in continuare cu mesajele mele. Cred insa ca trebuie sa clarific, nu neaparat pentru Sicmar, care oricum ma ignora, ci pentru cei care ar putea fi inselati de aceste abordari parsive ale unei probleme extreme de delicate.
In mostenirea noastra duhovniceasca nu stiu sa avem raspunsuri la asemenea probleme. Dumnezeu nu ne-a invatat ce sa facem in asemenea situatii: Ce-i spun eu unui sarman copil adus intr-o familie de homosexuali? Daca traiesti dupa poruncile dumnezeiesti nu ajungi la asemenea probleme. Aceste probleme au fost create de dusmanul lui Dumnezeu, de tatal minciunii. De aceea eu consider ca Biserica nu trebuie sa vina si sa faca reglementari pentru asemenea situatii. Biserica ar trebui sa se roage si sa-l cheme pe Dumnezeu sa rezolve cumva aceste probleme. Si mi-aduc aminte de ceea ce spunea parintele Rafail, intr-o conferinta, ca psihiatria este mila lui Dumnezeu pentru om, intr-o lume care a uitat de spovedanie, de impartasanie. Omul nerespectand poruncile a creat tot felul de false probleme si tot reglementand in lumea de el modificata isi creaza permanent noi si noi probleme.
Mai cred ca, incercand sa reglementeze aceasta problema, Biserica nu va face decat sa-i piarda si pe cei putini care i-au mai ramas. Ganditi-va ca un profesor, intr-o clasa cu un copil cu probleme, incepe sa spuna ca homosexualitatea nu este chiar un pacat. Pai nu-i pierde in acest fel pe toti ceilalti?
Daca as fi profesor de religie si as avea o asemenea situatie cred ca, in primul rand, as evita sa vorbesc despre homosexualitate. Sexualitatea nu este un subiect de abordat in fata copiilor, decat daca am fost luati si noi de valul lumii acesteia.
Daca insa ar aparea o situatie conflictuala si un asemenea copil ar fi ridiculizat de ceilalti si m-ar aborda in legatura cu problema lui cred ca as gasi o solutie particularizata de a-l ajuta. I-as spune ca si el, ca si toti ceilalti, are o mama si un tata, dar ca parintii lui s-au despartit si mama are o prietena si impreuna au grija de el. Si as continua cu invatatura bisericii despre cum trebuie sa relationeze el cu toti ceilalti.
Dar repet, abordarea Papei este parsiva, Biserica are multe probleme legate de cei care sunt pe cale si trebuie aparati de aiurelile lumii in care vrem, nu vrem, trebuie sa traim. Trupul lui Adam este mai bolnav ca niciodata si boala, fara legatura cu Dumnezeu, se intinde la toate organele. Ai mila de noi Doamne!
@ admin:
Nu aveam intenţia de a purta discuţii asupra homosexualităţii şi a comportamentului homosexual pentru că în acest domeniu atitudinile şi luările de poziţii sunt clare şi cunoscute. Necunoscută, pentru mine, din spaţiul eclezial românesc, era atitudinea faţă de copii homosexualilor, în particular, şi faţă de cei din familiile non-tradiţionale, în general, atitudine asupra căreia papa îndemna catolicii la refleţie.
*
Persona Humana, Cap. VIII
Voi insista ceva mai mult asupra discriminărilor împotriva homosexualilor făcute de către Biserica Catolică şi perspectivele care se pare că le deschide papa Francisc.
1.
Traducerea pe care o folosiţi este infidelă şi denaturează ceea ce a spus papa Francisc. Am văzut că ea este mai veche dar asta nu-i conferă autenticitate. Nu-i vorbă, am găsit şi alte traduceri eronate ale acestui text şi chiar de aceea am mers la transcriptul în limba italiană, în care a vorbit papa. Compararea transcriptului cu fragmentele, selectate pentru emisiune TV, pe porţiunile comune, arată fidelitatea lui. De altfel şi siteul oficial al Bisericii Catolice în limba română face trimitere la transcriptul pe care l-am folosit.
În limba italiană avem:
.
În traducere:
Expresia “avere questa tendenza” (au această tendinţă) folosită a doua oară, elliptic, fără explicitarea în acea propoziţie la ce tendinţă de referă, face trimitere la prima folosire a ei şi acolo este clar că este tendinţa homosexuală. În limbajul Bisericii Catolice “tendinţa homosexuală” este echivalentă cu “orientarea homosexuală”.
Prepoziţia “către”, inexistentă în textul original, schimbă sensul a ceea ce a spus papa. Una este “tendinţa homosexuală” (sau “tendinţa gay”), ea desemnând o stare existentă, şi alta este “tendinţa către homosexualitate” pentru că ea desemnează o starea care nu a fost atinsă şi “către” care se tinde.
2. Biserica Catolică încă are o politică de discriminare a homosexualilor. În art. 2357 din Catehismul Bisericii Catolice scrie:
Aici problema este calificativul “nedreaptă” şi, pare-mi-se, existenţa lui l-a făcut pe papa Francisc să facă o pauză în care era vizibil stingherit şi să se adreseze unui companion atunci când a ajuns să vorbească despre învăţătura din catechism (vezi clipul spre care am dat link mai sus).
sau, în traducere,
Evident, în exprimarea papei, nu există calificativul buclucaş şi mi-e greu să cred că a fost o omisiune şi că n-a fost deliberat eliminat.
3. Discriminarea pe care o arată textul pe care l-ai citat, şi care era sub semnătura fostului papă, prezintă interes cu totul periferic. Ea ţine de autonomia bisericilor şi, pentru mine şi mulţi alţii la fel ca mine, nu prezintă mai mult interes decât discriminarea femeilor de către bisericile ortodoxe şi catolică, fiindu-le aidoma, şi lor, interzisă hirotonia ca preoţi sau ierarhi. Nu-i obligă nimeni nici pe homosexuali şi nici pe femei să rămână într-o biserică, în cazul acesta Biserica Catolică, care-i consideră indemni a deveni preoţi.
Dacă papa Francisc vrea să renunţe la această discriminare a homosexualilor, aşa cum a dat de înţeles prin acea retorică întrebare, care a făcut înconjurul lumii, “Dacă o persoană este homosexual și-l caută pe Domnul cu bună voință, cine sunt eu să judec?” este foarte bine; la fel de bine-i dacă o menţine. Ţinerea homosexualilor în aceaşi zonă de discriminare cu femeile mi se pare chiar onorantă sub aspectul companiei.
Trebuie recunoscut faptul că în rândul clerului catolic, ca şi în cel al monahilor ortodocşi, este un procent mult mai ridicat de homosexuali decât în ansamblul societăţii, creând astfel un dezechilibru şi, pe cale de consecinţă, nu numai că nu exclud posibilitatea existenţei unui lobby homosexual puternic la Vatican ci dimpotrivă, sunt convins de existenţa şi puterea lui. Explicaţiile sunt simple şi au fost date de către sociologi şi psihologi cu mult timp în urmă. Mulţi homosexuali, conştienţi că, pe de o parte, homofobia socială nu le permite să trăiască aşa cum simt ei şi, pe de altă parte, că societatea sau normele canonice îi imping spre căsătorii improprii condiţiei lor homosexuale, au ales şi mai aleg alternativa oferită de către societate şi religii: preoţia la catolici şi monahismul la ortodocşi. Nu înseamnă că toţi aceştia au şi comportament homosexual aşa cum nu înseamnă că toţi heterosexualii din aceleaşi situaţii au comportament heterosexual. După toate aparenţele o imensă majoritate respectă jurămintele de castitate sau, cel puţin, sunt discreţi.
4. Un document al Vaticanului detaliază ce înţelege Biserica Catolică prin “nedreaptă discriminare” şi dă exemplu de discriminări drepte!
În doctrinele creştine nu există nici o justificare pentru interzicerea accesului homosexualilor în unele profesii. Alta este doctrina şi tradiţia creştină şi nu insist acum asupra ei. După dezincriminarea homosexualităţii şi scoaterea ei de pe lista bolilor psihice bisericile evanghelice nord-americane au caracterizat homosexualii ca pedofili, corupători sexuali etc. pentru o perioadă minciunile au avut o influenţă suficient de mare încât să ducă la unele normative care restrângeau drepturile homosexualilor (ex. DANT – excluderea homosexualilor din armata USA, în vigoare între anii 1993-2011). În siajul acestor minciuni s-a plasat şi „dreapta discriminare” pe care Biserica Catolică o accepta. Între timp minciunile s-au spulberat şi cred că în prezent toate statele euro-atlantice au legi anti-discriminare pe piaţa muncii.
Biserica Catolică încă discriminează, desfăcând contractele de mună pentru homosexualii angajaţii ai şcolilor catolice dacă încheie căsătorii cu persoane de acelaşi sex cu ei. Aşa cum l-am văzut pe papa Francisc, cu ezitarea despre care vorbeam, n-o să treacă mult timp până când va elimina aceaste ruşinoase discriminări. Este în firea lucrurilor şi este o consecinţă a mersului istoriei.
5. Când scriu despre actualul papă nu pot omite nici felul în care simte el, şi s-a văzut prin atitudinea pe care a avut-o pe când era cardinal, că simte ca un homofob. Dar, pe de altă parte, ajuns pe scaunul pontifical el trebuie să aibă şi statură de om politic. Se pare ca declaraţiile lui sunt izvorâte din interese politice.
În lumea catolică sunt mari schimbări în mentalităţile oamenilor şi la noi ele se simt abia ca nişte reverberaţii. Morala creştină din sfera sexualităţii şi a familiei este spulberată din societate şi a rămas aproape o literă moartă în cărţi. Este clar că omul politic ajuns în fruntea Vaticanului trebuie să facă unele concesii pentru a ţine oamenii aproape de biserică altfel, în câteva generaţii, bisericile şi catedralele vor mai fi vizitate doar dacă se transformă în muzee. Ciclicitatea reformă – contrareformă, cu care ne-a obişnuit istoria, nu pare deloc să reintre în joc, cel puţin în viitorul previzibil.
Nu pot omite nici faptul că papa Francisc este iezuit şi, poate că sunt eu prea suspicios şi prea cu prejudecăţi aici, istoria iezuiţilor este o istorie a diplomaţiei, a urzelilor şi a loviturilor surprinzătoare. Sper, totuşi, să nu se alieze cu ayatollahul Iranului sau cu patriarhul Rusiei!
6. Atitudinea conciliantă pe care a afişat-o papa Francisc, deocamdată, i-a adus titlul de “Omul Anului 2013”, acordat de către cea mai veche şi mai importantă revistă a comunităţii LGBT din lume, revista “Advocate”. Ca primă impresie, când am citit ştirea, am crezut că îşi bat joc de papă dar felul în care s-a justificat acordarea titlului mi-a schimbat opiniile. Redacţia chiar îl cred bine intenţionat pe papă.
Mă îndoiesc să-i fi căzut bine papei Francisc acest titlu!
@Sicmar:
1. Pana la urma, cu toate detaliile lingvistice respective, ramane “cum am stabilit” – papa Francisc a introdus discursiv un accent care il diferentiaza de predecesorul sau si care “normalizeaza” (sau pare ca) orientarea homosexuala (tendinta homosexuala). Verificand documentul catolic la care faceti referire gasim insa cu totul altceva: acolo este vorba despre persoanele care considera ca au o orientare homosexuala naturala. Adica e o chestiune de perceptie (anume, perceptia acelor homosexuali) la mijloc, Vaticanul nu isi asuma oficial afirmatia “tendinta homosexuala e naturala”. Papa, in acest caz, pare ca face acelasi joc (iezuit?) de cuvinte prin care sa pastreze (macar aparenetele) doctrinei catolice si sa fie si pe placul “liberalilor”.
2. Afirmatia respectiva din catehism, ca si cele ale Papei Francisc, sunt rezultatul politicii de ajustare a catolicismului la “rigorile” timpului. Sa ne amintim si de vestitul (dar si rasunatorul esec) al aggiornamento-ului. Propozitia e in plus, in masura in care, dintre toate categoriile sociale, sunt pomeniti in mod special homosexualii. Discriminarea este un proces care afecteaza, in mod cert, statistic, mult mai multi “heterosexuali” decat homosexuali. Si, ca si acum mii de ani, de obicei victimele sunt “cei mici”, cei din josul piramidei sociale, cei fara putere, simbolizati de “vaduva si orfan” in Biblie, precum si de “strain” (un fel de…imigrant). Vaticanul si-a facut catehismul nu din vocatie crestina (in acest caz), ci din motive politice, pentru a “da bine” in fata lumii. Facand astfel, face si o mare nedreptate, tipica pentru societatea de astazi, care politizeaza statutul de victima si-l acorda (ca un premiu) acelor categorii inventate, definite si apoi instrumentate politic pentru a se opera inginerii sociale asupra relatiilor inter-umane, asupra familiei etc. In acest joc sinistru nimanui nu-i pasa de cei care intr-adevar sufera – indiferent de cine sunt acestia si de patima pe care ar avea-o (daca e cazul).
3. “Trebuie recunoscut”, explicatiile “sociologilor si psihologilor” date cu “mult timp in urma”? Haideti, nu coborati nivelul discutiei, nu folositi stereotipii de acest gen. Sociologii si psihologii care se ocupa de domeniul religiei au cu totul alte teme de cercetare. Chiar nu exista niciun fel de “expertiza” care sa ateste ceva sau care sa explice ceva ce este oricum umflat cu pompa. In cazul catolicilor sunt probleme pentru ca se aplica niste reguli canonice gresite. In alte cazuri, mai ales in institutiile colective de tip modern (care includ prezeta copiilor) lucrul este mai degraba explicabil prin mecanismul lor de functionare (ca institutii moderne) si nu prin ce le defineste ca functie normativa. Institutia monahismului (in rasarit) este cu totul altceva, este vocationala si la baza inchinovierii sta o alegere personala si matura. Nu e nimeni adunat acolo mai cu forta, mai din inertie, iar motivatiile conteaza mult in astfel de cazuri. Perceptia ca exista homosexualitate in aceste medii este grav disproportionata tocmai pentru ca, spre deosebire de alte medii sociale, aici actul homosexual starneste mult mai mult scandal, oripileaza, contrasteaza cu menirea celor in cauza. Vorbim, asadar, de perceptii, nu de statistica, ce ar arata un lucru evident – ca astfel de relatii sunt infinit de mult sub media ce se regaseste din societate.
4. V-am spus deja ce parere avem despre discriminare. Ce au facut protestantii si catolicii este explicabil tocmai prin adaptarea la istorie pe care o laudati cateva randuri mai jos dupa ce le criticati istoria atitudinii fata de “homosexuali”. Va aflati in plina contradictie. Daca imperativul si justificarea pe care o folositi este “mersul istoriei”, atunci ar trebui sa admiteti drept perfecte definirea homosexualitatii ca boala si alte asemenea, pentru simplul motiv ca asta era, atunci, “mersul istoriei”. Si daca “mersul istoriei”, maine, va fi ca homosexualii sa fie castrati chimic, de pilda, ei bine, catolicii si protestantii se vor afla in prima linie a aprobarii unor astfel de acte nedrepte si sadice.
In ortodoxie lucrurile sunt mai simple pentru ca se judeca la fel de doua mii de ani. Homosexualitatea este o patima impotriva firii. Nu a fost definita drept patologie psihica (desi poate fi, desigur, in anumite cazuri traumatice), pentru ca antropologia ortodoxa este de un anumit fel ce nu comporta tot felul de ajustari la “spiritul veacului”, la “mersul istoriei”. Patima nu e boala psihica, desi poate duce la ea, iar gravitatea unei patimi este data de caracterul ei – respectiv, aici, de a fi “impotriva firii”. (Apropo, este amuzant ca folositi termenul de “in firea lucrurilor”. Firea lucrurilor este ca barbatul sa aiba relatii rupesti cu femeia. Deci…, atentie la vocabular. 🙂 ). Mijloacele de vindecare a acestei patimi, ca si a altora, sunt date in canoanele bisericii. Sa stiti ca nu veti vedea acolo mijloace ca “internarea la spital”, “concedierea de la locul de munca”, “excluderea din societate”, etc. Nu, sunt epitimii (adica mijloace canonice) de acelasi tip ca la alte patimi si presupun o schimbare in viata persoanei respective, un anumit praxis moral si ascetic. Prin urmare, ar fi si stupid ca Biserica sa faca un gest similar Vaticanului, de vreme ce nu e cazul. Nu exista niciun fel de discriminare fata de persoanele impatimite homosexual in traditia canonica a Bisericii.
5. Sa stiti ca in timpul apostolilor morala familiei era la pamant si practicile sexuale erau abominabile. Pedofilia, incestul, homosexualitatea, erau in floare. Daca apostolii ar fi plecat de la aceleasi premise ca actualul Papa, si de la ideea de “adaptare la mersul istoriei”, nu ar fi existat crestinism. Nu ati inteles, practic, despre ce e vorba. Intreaga Evanghelie este IMPOTRIVA mersului istoriei, IMPOTRVA obisnuintelor oamenilor, IMPOTRIVA a ceea ce fac ei in mod curent! Si nu doar in domeniul sexual, ci in toate domeniile vietii umane.
6. Papa poate sa fie fericit. A fost atins inca un punct pe lista sa de obiective PR.
@admin:
Detaliile lingvistice au avut menirea de a corecta o eroare de traducere, indiferent că a fost voluntară sau involuntară, şi scopul a fost atins.
Ai sesizat corect diferenţa de abordare dintre papa Benedict al XVI-lea (Ratzinger) – un homofob notoriu – şi papa Francisc.
Ai citit, se pare, doar o parte din text. Iată ce trebuia citit:
Să lămuresc mai întâi ce-i cu împărţirea făcută în categorii. “Persona humana” este din 1975, când încă mai erau prin tratatele de sociologie folosite sintagme de genul “homosexualitate situaţională”, “homosexualitate circumstanţională” etc. În astea sunt cuprinşi heterosexuali care în anumite circumstanţe au comportament homosexual. Biserica Catolică, întrucât este preocupată în primul rând de comportamentul homosexual, el constituind un păcat, nu putea să-i omită într-un document care nu-i are în vedere doar pe homosexuali ci pe toţi oamenii. În documentele ulterioare privitoare la homosexuali Vaticanul nu mai este interesat de heterosexualii care ocazional au comportament homosexual.
În a doua categorie sunt homosexualii (innate instinct – instinct înăscut) şi transexualii (pathological constitution – constituţie patologică) şi în ambele situaţii avem o origine eminamente naturală. N-am insistat pe ultimul aspect de aici, starea incurabilă, care în perspectiva timpului a pus la adăpost Vaticanul de foarte multe critici pentru că tentativele de vindecare a homosexualităţii, promovate asiduu de către unele biserici s-au dovedit nu doar inefective ci şi dăunătoare, ducând până la sinuciderea celor supuşi acestor tratamente.
Persona umana continuă:
Se pare că doar asupra acestui text te-ai oprit fără să fi citit cu atenţie şi să înţelegi paragraful care-i precede. Într-adevăr, acest text nu face decât să expună un raţionament al altora dar premiza raţionamentului, că homosexualitatea ”ar fi aşa de naturală” nu este pusă sub semnul negării şi nici al dubiului. În textul care-i urmează doar concluzia acestui raţionament este abordată şi criticată în sensul inacceptabilităţii relaţiilor homosexuale. Atenţie însă şi la nuanţele acestei combateri.
Aceste nuanţe sunt cu totul străine abordării bisericii ortodoxe. Pentru ortodoxie (sau cel puţin pentru o parte dintre ierarhii ortodocşi) homosexualitatea este un viciu sau o patimă şi homosexualii, ca orice alţi vicioşi, sunt demni doar de dispreţ, de sancţionare şi de discriminare.
Că prin Conciliul Vatican II nu s-a făcut atât de mult pe cât se aştepta este real dar că el ar fi fost un eşec este cu totul şi cu totul departe de realitate. Sub foarte multe aspecte Biserica Catolică indubitabil s-a modernizat. (Sunt unii analişti care pun debutul “revoluţiei sexuale” – primăvara parisiană a anului 1968 – în directă legătură – o frondă – cu refuzul conciliului de a relaxa suficient de mult atitudinea faţă de sexualitate.) Îmi face plăcere să reamintesc ortodocşilor, ori de câte ori am ocazia, că în slujba de cununie a catolicilor, după Conciliul Vatican II, femeia şi bărbatul sunt pe picior de egalitate pe când la ortodocşi încă a rămas discriminarea medievală; nu-i mult dar este un pas înainte încărcat cu un simbolim aparte.
Cauţi nod în papură. Fiecare categorie este tratată la locul ei dar aici era vorba despre homosexuali. Acum, cu noul papă, o să vedem din ce în ce mai mult accentele care-i sunt apropiate – teologia eliberării – accente exact pe categoriile defavorizate ale societăţii. Ele cândva i-au atras critici din partea lui Ioan Paul al II-lea iar mai târziu i-au asigurat propulsarea pe scaunul pontifical. Atitudinea de toleranţă faţă de homosexuali şi de promovare a drepturilor lor se încadrează perfect în teologia eliberării şi de aceea niciodată nu am putut înţelege cum de nu-şi sesiza actualul papă inconsecvenţa, pe de o parte susţinea acest curent şi pe de altă parte se opunea homosexualilor. Se pare că până la urmă a înţeles.
Când în discuţie sunt drepturi civile solicitate pentru o categorie de persoane (cca 2-6% din populaţie, funcţie de statistici) orice atitudine faţă de această solicitare este o atitudine politică. Până şi ignorarea problemei sau negarea ei sunt atitudini politice. Când Sinodul BOR a adresat o scrisoare parlamentarilor prin care cerea să nu se abroge art. 200 Cod. Penal (care sancţiona cu închisoarea comportamentul homosexual) şi ameninţa cu promovarea unui referendum în cazul în care îi era refuzată cererea a fost o acţiune eminamente politică. Când Biserica Ortodoxă Rusă a cerut şi parlamentul a aprobat cenzura în Rusia a fost un gest politic. Etc.
Problema discriminării nu este însă numai de natură politică ci şi de natură civică. Un credincios este şi om al cetăţii, dator a avea un simţ civic. Din acest motiv nici Bisericii Catolice şi nici celor ortodoxe nu le este indiferentă atitudinea faţă de homosexuali. Prima, încă, discriminează în parte, moderat, pe când celelalte discriminează rudimentar.
Sugestia că homosexualii ar fi una dintre categoriile inventate, definite si apoi instrumentate politic cuprinde un fals raportat la istorie. Homosexualii au existat dintotdeauna şi n-a fost nevoie să fie inventaţi. Instumentarea politică este unica posibilitate prin care ei pot ajunge să fie trataţi ca fiind cetăţeni egali în drepturi cu ceilalţi cetăţeni pentru că, repet, problematica drepturilor este politică.
Statutul de victimă a fost negat întotdeauna de opresori. Negarea, o dată în plus, aşa cum o faci de pe poziţiile bisericilor ortodoxe, nu adaugă nimic nou. Era o practică de uz curent ca stăpânii de sclavi să susţină că sclavii sunt fericiţi aşa şi că ar fi nefericiţi dacă ar fi eliberaţi. Nu opresorii au calitatea de a aprecia asupra temeiniciei statutului de victimă. Este dreptul exclusiv al celor care se simt victime să afirme acest lucru şi să-l susţină prin arătarea în ce constă opresiunea.
Când susţii “In acest joc sinistru nimanui nu-i pasa de cei care intr-adevar sufera “ de bună seamă nu te referi la cei care suferă. Lor le pasă. Cei care li se adaugă şi-i susţin dovedesc prin însă-şi această susţinere că le pasă. Ca persoană privată sau ca aderent la poziţia oficială a BOR poţi, cu perfectă jusficare, să fii în acest “joc sinistru” şi să nu-ţi pese de homosexualii care suferă. Nu poţi însă pretinde că nimănui nu-i pasă.
Sintagma ”inginerii sociale”, pe care o foloseşti aici, sugerând o construcţie artificioasă, dovedeşte fie o neînţelegere a problemei fie o înţelegere a ei şi o încercare de minimizare a ei.
Însăşi folosirea unor idei şi aprecieri psihologice şi medicale din antichitate sau din evul mediu timpuriu conform cu care homosexualitatea ar fi o patimă – apreciere profund denigratoare la adresa homosexualilor – este o dovadă de oprimare. Îmbrăcarea acestor concepţii în haină teologică, mult prea strâmtă pentru ele, şi pe acest temei refuzând acceptarea concluziilor comunităţii psihologilor şi medicilor din sec. XXI nu face decât să discrediteze biserica. Pur şi simplu nu poţi calomnia la nesfârşit întemeindu-ţi poziţia pe concepţii mult prea învechite. Voi reveni mai detaliat asupra acestor lucruri.
@admin:
Teoria ecleziastică aşa spune. Ieromonahul Teoctist Nichitean este cu siguranţă de aceaşi părere. Între teorie şi practică este însă o mare diferenţă.
Poţi să faci mai bine decât mine un calcul elementar: 2-6% din populaţie este formată din homosexuali. Când un homosexual ca Teoctist Nichitean ajunge într-un seminar sau institut ortodox poate să nu fie încă edificat asupra sexualităţii lui şi astfel, statistic, 2-6% dintre cei ce încep studiile în teologie sunt homosexuali. Când termină studiile ce crezi că aleg majoritatea între căsătorie şi monahism? Eu cred că cel puţin jumătate aleg monahismul. Câţi dintre tinerii absolvenţi aleg monahismul?
Am înţeles ce atitudine aveţi. Negaţi existenţa discriminării odată cu existenţa homosexualităţii altfel decât ca patimă iar asta este nu numai cea mai murdară dintre discriminări ci şi o calomnie indemnă. Negaţi totodată dreptul ştiinţei contemporane de a decide asupra caracterului homosexualităţii şi vă bazaţi pe ştiinţa de acum mai mult de 1500 ani, aşa cum a fost receptată în textele biblice sau scrierile părinţilor bisericii.
Nu văd contradicţiile pe care le invocaţi. Bisericile care au lansat calomniile – în primul rând Biserica Baptistă şi LDS (mormonii) – sunt evident altele decât cele care s-au adaptat – bisericile lutherane.
Biserica Catolică la fel ca şi bisericile ortodoxe a avut în trecut o atitudine extrem de dură faţă de homosexuali (deşi instalată cam cu 500 ani mai tâziu) mergând, toate, pe linia condamnării la moarte a homosexualilor. Nu ştiu când a fost pe actualul teritoriu al României ultima execuţie a unui homosexual dar ea a fost înainte de Regulamentele Organice. În Franţa se ştie că a fost în 1750. Astfel, este evident că Biserica Catolică n-a iubit homosexualii. Ea a cedat în faţa ştiinţei dar numai în măsura în care ştiinţa avea ceva de spus şi atâta cât a spus. Astfel, aşa cum am arătat, B.C. acceptă punctul de vedere al ştiinţei asupra homosexualităţii. Ştiinţa nu afirmă obligativitatea ca o persoană să aibă viaţă sexuală şi, pe acest temei, B.C. îşi permite să ceară homosexualilor ceea ce le cere preoţilor catolici: castitatea pe întreaga durată a vieţii.
Calomniile proferate de c[tre unele biserici nord/americane, despre care vorbeam, erau în afara sferei asupra căreia se aplecaseră cercetătorii din domeniul ştiinţelor şi ele s-au bazat pe falsuri aşa cum s-a dovedit ulterior. (Inventivitatea calomniatorilor este impredictibilă. Constant au loc astfel de calomnii şi până când sunt demontate durează de obicei câţiva ani. Cunosc cel puţin o duzină de asfel de calomnii. Ultimele privesc relaţiile dintre părinţii homosexuali şi copii lor.) În acordarea de credit calomniilor de bună seamă au jucat un rol şi prejudecăţile pe care cardinalul Ratzinger (cel care conducea comisia care le-a luat în considerare) le are faţă de homosexuali, el fiind cunoscut ca un homofob notoriu.
Dacă ai şti istoria receptării ideilor despre homosexualitate n-ai face astfel de supoziţii. Câteva cuvinte pe scurt.
Din motive de religioase homosexualitatea a ajuns să fie considerată ruşinoasă şi sancţionată penal. Asta a făcut ca homosexualii să-şi ascundă homosexualitatea. Medicii ajungeau să ia cunoştinţă de ea doar în două situaţii: printre deţinuţii condamnaţi pentru homosexualitate; printre bolnavii psihici. Până la publicarea în 1897 a unui volum de către Havelock Ellis şi John Addington Symonds, “Sexual Inversion”, toate celelalte cazuri din literatura medicală în limba engleză erau din cele două categorii amintite (deţinuţi şi bolnavi psihici). Abia în această carte apar primii homosexuali fără antecedente penale sau psihiatrice. Lumea medicală se mişca mult mai greu în acele vremuri, receptarea ideilor era mult mai înceată, şi cazuri noi de homosexuali care nu erau din cele două categorii rămâneau ascunse lumii medicale din motivele sus-amintite.
În Germania la sfârşitul secolului 19 începuseră cercetări asupra sexualităţii şi în particular a homosexualităţii, cu rezultate foarte apropiate de cele cunoscute azi, dar ajungerea lui Hitler la putere şi persecutarea homosexualilor, cca. 15.000 ajungând în lagăre de exterminare, nu numai că le-a oprit dar s-a operat şi pentru discreditarea lor. Totuşi, într-un lagăr s-au făcut experienţe pe homosexuali, inclusiv castrarea şi administrarea de hormoni, pentru tratarea homosexualităţii (s-au păstrat fişele de observaţii). După război unul dintre cei doi medici implicaţi în aceste experienţe a scăpat în America de Sud iar cel de-al doilea a fost executat.
Abia în 1956 Evelyn Hooker a publicat un studiu sistematic, comparativ între homosexuali şi heterosexuali, care nu aveau antecedente psihiatrice cunoscute, şi concluzia lui a fost: homosexualii şi heterosexualii nu pot fi deosebiţi din punct de vedere funcţional şi psihologic. Importanţa studiului a constat în înlăturarea prejudecăţilor lumii medicale că homosexualitatea este doar partea cea mai evidentă conglomerat de simptome ale unei boli psihice. A rămas doar posibilitatea că homosexualitatea în sine este boală, fără nici un alt simptom şi fără nici o altă deosebire între homosexuali şi heterosexuali.
Între anii 1970-1973 a fost revizuită de către o comisie de experţi în psihiatrie şi psihologie întreaga literatură medicală privind homosexualitatea şi s-au consultat şi informaţii din alte domenii (antropologie, istorie; de ex. în istoria Japoniei niciodată nu a fost incriminată homosexualitatea iar homosexualii japonezi sunt perfect integraţi în societate). Concluziile experţilor au fost: homosexualitatea nu se încadrează în nici unul dintre criteriile care definesc o boală psihică; toate bolile psihice se încadrează în cel puţin unul din aceste criterii.Argumentele pentru care homosexualitatea a fost iniţial înscrisă şi apoi menţinută ca boală psihică au fost lipsa de informaţii medicale şi prejudecata indusă de credinţele religioase şi atitudinile sociale faţă de homosexualitate, prejudecată care s-a substituit informaţiilor medicale. Urmare a lucrărilor comisiei de experţi conducerea Asociaţiei Americane a Psihologilor (asociaţie profesională care era abilitată legal să întocmească lista cuprinzând bolile psihice, cu datele cunoscute despre ele) a decis scoaterea homosexualităţii dintre boli. Un grup minoritar de psihiatrii şi psihologi a contestat această decizie şi în anul 1974 s-a organizat, la cererea lor, un referendum printre membrii asociaţiei. Referendumul a confirmat decizia conducerii APA. Este singurul caz în istoria ştiinţelor când o concluzie ştiinţifică a fost supusă aprobării prin referendum.
Repet: Argumentele pentru care homosexualitatea a fost iniţial înscrisă şi apoi menţinută ca boală psihică au fost lipsa de informaţii medicale şi prejudecata indusă de credinţele religioase şi atitudinile sociale faţă de homosexualitate, prejudecată care s-a substituit informaţiilor medicale.
@admin:
Observ mai întâi că termenul patimă este extrem de neclar în scrierile bisericeşti. O definiţie sub forma aristoteliană (evidenţiind proxima şi diferenţa specifică) nu-mi aduc aminte să fi văzut.
Multitudinea de aprecieri asupra patimei relevă faptul că acest cuvânt este asemenea unui pahar gol în care oricine poate pune ce vrea. Citez din Filocalia, Vol.5, din învăţăturile lui Sf. Petru Damaschin:
Nu le-am numărat dar sunt listate cam 280 de patimi şi dintre ele am selectat câteva edificatoare pentru . Sunt de accord că acest punct de vedere este minoritar printre teologii ortodocşi şi că este mai degrabă o listă de păcate..
Dumitru Stăniloaie este de părere că:
Aproape de aceaşi părere este Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei Andreicuţ, dar adaugă listei şi altele.
Reţinând doar părerile majoritare asupra patimilor este dincolo de orice evidenţă că patimile sunt în realitate boli psihice ale căror manifestări sunt îmbrăcate în haină teologică.
Aşa cum spune Andrei Andreicuţ în textul referit mai sus, Patimile fiind boli ale sufletului, iar sufletul este psihicul în viziunea teologizată.
Completând cu cele spus de către părintele Stăniloae [Patimile] coplesesc vointa, incat omul patimilor nu mai este om al vointei, ci se spune despre el ca este un om “stapanit”, “robit”, “purtat” de patimi. devine evident că ele sunt boli psihice care au manifestări compulsiv-obsesive.
Filosoful creştin Maurice Blondel, citat atât de către părintele Stăniloaie cât şi de către alţi teologi români, spune că patima este “aspiratia sufletului spre infinit, intoarsa intr-o directie in care nu-si poate gasi satisfactia iar această caracterizare o plasează în categoria adicţiilor. Voi da exemple pentru aceasta: lacomia pantecelui = bulimia; desfranarea (ca patimă) = dependenţa de sex; iubirea de sine = narcisismul; intris¬tarea (ca patimă) = depresia etc. Această ultimă caracterizare este în corcondanţă cu sensul curent al termenului patimă, în afara considerentelor teologice: patima băuturii = dependenţa de alcool; patima tutunului = dependenţa de tutun etc.
Conform cu Pr. Prof. Dr. Sorin Cosma ”Patima este obsesia oarba devenita necesitate”. Din analiza detaliată pe care o face acesta asupra patimilor, atât din perspectiva teologiei răsăritene cât şi a celei apusene dar mai cu seamă din considerentele asupra terapiei, rezultă cu claritate că este vorba despre patologie în sensul modern al cuvântului şi că aceasta este îmbrăcată în haină teologică.
Unii teologi uzează de un procedeu pe care l-aş numi cu indulgenţă “stilistic”. După ce aruncă anatema asupra patimilor şi le descriu în cele mai sumbre culori, uită subit de aceste caracterizări şi extind anatema şi asupra formelor care nu mai copleşesc voinţa, care n-au nimic patologic cum cereau descrierile pe care le-am citat. Cel mai evident, în textele spre care am dat link, este în cel semnat de către Andrei Andreicuţ. Luăm ca exemplu un cuplu heterosexual. Dacă este cununat atunci patima desfrâului ar consta doar ”intr-o practicare a lui [sexului] abuziva sau perversa”. Asupra aceluiaşi cuplu, cu exact acelaşi comportament sexual, dacă nu este cununat dar trăieşte în concubinaj se aruncă blamul patimei desfrânării printr-o extensie care ignoră cu totul caracterizările de mai sus şi tot ceea ce trec în revistă ceilalţi doi autori spre textele cărora am dat link, Dumitru Stăniloae şi Sorin Cosma, asupra patimei. Dacă privim mai departe, spre cuplurile care nu sunt ortodoxe, ar însemna că toate acele cupluri, chiar dacă sunt căsătorite suferă de patima desfrâului deşi nimic din ceea ce fac ele nu se încadrează în considerentele generale asupra patimilor.
Revenind la homosexualitate, este dincolo de orice dubiu că aceasta nu este obsesiv-compulsivă şi cu atât mai mult nu este adictivă astfel că orice încercare de menţinere a ei între patimi este o falsificare a realităţii. Înscrierea homosexualităţii între patimi nu este altceva decât consecinţa necunoaşterii de către cei din vechime a realităţii şi punerii unor prejudecăţii în locul realităţii.
Revenind la calificativul impotriva firii din sintagma patima impotriva firii observ că el s-a încetăţenit în limba română şi este o traducere infidelă. Pornesc de la originea acestei expresii aşa cum apare în Epistola către Romani a Sf. Ap. Pavel (Rom. 1:26-27). În textele în limba de origine, greacă, apar termenii greceşti “physikos” şi “physis”, care înseamnă în limba română “natural” şi “natură” la fel cum sunt traduşi şi în latină (în Vulgata) “naturalem” şi ”naturam” şi tot aşa sunt traduşi în alte limbi europene. Aici se află textul în latină, cu traducerile greacă şi engleză. Observaţia asupra infidelităţii traducerii nu este lipsită de importanţă pentru că fire, firesc au şi sensuri cu totul distincte de natură şi natural, de exemplu obicei, regulă, obişnuit etc. şi care sunt inexistente în limba greacă. Astfel, expresia ar trebui tradusă ca patima impotriva naturii .
Las la o parte faptul că, aşa cum acceptă Biserica Catolică, homosexualitatea este un instinct înăscut şi astfel este natural pentru că acest lucru bisericile ortodoxe nu-l acceptă deşi este stabilit de către foarte multe studii şi nu există nici cea mai firavă dovadă că ar fi altfel.
Ce ştiau oare anticii, printre ei fiind şi Sf. Ap. Pavel, sau cei din evul mediu despre homosexualitate în natură? Dau citire din Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia IV la Epistola către Romani a Sf. Ap. Pavel:
Astăzi ştim lucrurile nu stau deloc aşa cum spune Sf. Ioan Gură de Aur. Sunt atestate peste 1.500 de specii de animale care practică ocazional sau consecvent acte homosexuale din care cca. 500 sunt bine documentate şi studiate. La unele dintre aceste specii se formează cupluri de acelaşi sex foarte durabile, pe durata vieţii, la altele sunt pe durata unui sezon. Cuplurile de pinguini de acelaşi sex, deşi aveau posibilitatea alegerii partenerilor de sex opus, fac cap de afiş în mai multe grădini zoologice ale lumii. O simplă căutare cu Google, de exemplu după “gay penguin”, oferă informaţii concludente. Urangutanii masculi tineri, până ajung să aibă harem, practică sexul homosexual. Maimuţele bonobo sunt eminamente bisexuale, hipersexuale şi paşnice, orice difernd îl rezolvă pe cale… sexuală. La lebedele negre cuplurile homosexuale reprezinta 30-35% din totalul cuplurilor, iar cuplurile formate din masculi, aproximativ 25% din total. Multe alte informaţii, detaliate, pot fi găsite aici.
Cu siguranţă ciobanii noştrii ştiau încă din vechime că unii berbeci nu se dau la oi ci doar la alţi berbeci. Similar, ţărăncile ştiau astfel de cazuri la cocoşi. Probabil ca să nu facă pe Sf. Ap. Pavel de râs printre aceştia nu s-au tradus corect în limba română cuvintele greceşti “physikos” şi “physis”, din textul original al Epistolei către Romani a Sf. Ap. Pavel, pentru că ar fi fost de râsul ciobanilor şi ţărăncilor.
Pentru a concluziona, homosexualitatea nu este nici patimă şi nici împotriva naturii.
În canoanele bisericii, dacă bine îmi aduc aminte, găsesc doar sancţiuni (penitenţe, epitimii) pentru patimi (la fel cum se găsesc şi pentru alte păcate) nu şi mijloace de vindecare a lor. Dacă, totuşi, persişti în a susţine că în vreun Pidalion găseşti astfel de tratamente n-ar strica să indici canonul sau canoanele la care te referi.
Oare chiar aşa de necunoscător mă crezi încât să susţii aceste lucruri? Nu doar excluderea din societate era practicată ci chiar excluderea din viaţă. Sf. Ioan Gură de Aur spunea:
Sodomia dacă era cunoscută prin spovedanie sau altfel până în anul 538 era sancţionată prin canoane (ex. Canon 7 al Sf. Vasile cel Mare) iar dacă era cunoscută altfel decât la spovedanie după edictarea de către împăratul Iustinian a Novel 77 (în anul 538) şi Novel 141 (în anul 544), după stabilizarea teocraţiei creştine în Imperiul Roman, era sancţionată cu moartea, iar pedeapsa era motivată religios aşa cum se vede în textele acestor legiuiri. Unii istorici opinează că pedeapsa cu moartea pentru sodomie s-ar fi introdus prima dată în Imperiul Roman în anul 390 dar textul la care fac referire este greu de interpretat.
La noi sancţiunea cu moartea prin ardere de viu pentru sodomie a fost preluată din dreptul bizantin (roman târziu) cel târziu odată cu preluarea organizării bisericeşti şi a slavonei bisericeşti ca limbă de cult (sec. IX-XI), pe filieră bulgaro-sârbă, şi este atestată documentar pentru prima dată în anul 1574, în prima mare cronică, a lui Grigore Ureche. Ea este înscrisă în cel mai vechi cod de legi care ni s-a păstrat, Cartea de învăţătură sau Pravila lui Vasile Lupu (1646).
Nu ştiu când s-a renunţat la această practică, probabil odată cu Regulamentele Organice, dar în Codul Penal adoptat în anul 1865 sodomia nu mai era incriminată. Situaţia a rămas aşa până în anul 1935 când, ca o concesie făcută bisericii pentru a evita mai strânsa legătură dintre cler şi legionari, Carol al II-lea a reincriminat-o. Când în anul 2000 parlamentul dezbătea un proiect de lege care să dezincrimineze comportamentul homosexual (abrogarea art. 200 din fostul Cod Penal) Sinodul BOR s-a opus vehement şi a trimis o scrisoare parlamentarilor în acest sens. Oare ţinerea homosexualilor în închisori nu este excludere din societate?
Renunţarea la comportamentul homosexual este posibilă şi fără rugăciuni sau alte mijloace bisericeşti. Cu sau fără epitemii, n-o să găseşti nici un caz dovedibil de vindecare a homosexualităţii. Nici medical şi nici prin mijloace bisericeşti. Poveşti sunt multe dar dovezile lipsesc cu desăvârşire. Toţi cei care au susţinut că s-au vindecat şi au putut fi ţinuţi sub observaţie s-au dovedit fie a fi minţit fie, pentru o vreme, că s-au autoamăgit.
Medicii au avut nenumăraţi pacienţi cu depresii severe dintre homosexualii care s-au lăsat amăgiţi de susţinerile că prin rugăciuni şi alte mijloace bisericeşti se vor vindeca de homosexualitate şi în au depus intense eforturi de a-şi nega homosexualitatea în speranţa vindecării. Când, după mulţi ani de eforturi, ajungeau să conştientizeze că nu s-au vindecat intervenea scăderea dramatică a stimei de sine şi depresia. Cazurile celor care s-au sinucis în urma acestor eforturi infructuoase sunt numeroase. Din acest motiv în două state din USA (California şi New Jersey) s-a interzis prin lege încercarea tratării minorilor de homosexualitate şi legi similare sunt în dezvatere în alte state. Tot din acest motiv <Association of Christian Counsellors din Anglia a intruit acum câteva zile membrii săi să înceteze orice încercare de tratare a homosexualităţii, asta după ce în anul 2012 British Association for Counselling & Psychotherapy a exclus dintre membrii săi o consilieră, Lesley Pilkington, care a fost dovedită că încerca această tratare.
Pretenţia exprimată de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse, că:
ţine de idei din antichitate şi evul mediu timpuriu. Culmea este că pentru un astfel de tratament nimeni nu-şi asumă răspunderea eşecului şi, când se constată eşecul, tot săracul homosexual este găsit vinovat, că n-ar fi depus suficientă râvnă.
Astfel de idei au şi o nocivitate socială pentru că menţin în societate falsa informaţie că homosexualii sunt aşa prin voinţa lor pentru că dacă n-ar vrea să fie homosexuali s-ar trata iar această informaţie stă la baza homofobiei sociale. Lupta împotriva acestei homofobii se face prin spunerea adevărului şi, în faţa expunerii celor două teze, cea susţinută de către biserici şi cea susţinută de către oamenii de ştiinţă şi profesioniştii în domeniile abilitate să se pronunţe asupra homosexualităţii (biologi, medici, psihologi, antropologi etc.) fiecare poate să-şi formeze o părere în deplină cunoştinţă de cauză.
Teama de adevăr a dus la impunerea cenzurii în Rusia, la cererea Bisericii Ortodoxe Ruse, dar, după informaţiile pe care le am, eşecul începe să devină răsunător. Medidiatizarea existenţei acestei cenzuri a determinat multă lume, care altfel nu manifesta nici un interes faţă de homosexualitate şi era homofobă din prejudecăţi, să se documenteze din surse care scapă controlului cenzurii. Ruşii sunt mult prea obişnuiţi cu faptul că în perioada sovietică numai adevărul era cenzurat şi apreciază similar şi actuala cenzură.
@Sicmar (2014/01/16 at 05:32):
Lungimea raspunsurilor nu le garanteaza deloc judiciozitatea, ci doar face greoi dialogul.
1. Pozitia catolicilor.
Nu mi se pare ca am gresit in privinta documentului P.H. Chiar din ceea ce citezi tu reiese clar:
Acolo este o nuanta care relativizeaza. Ce inseamna “judge to be”? Mai nimic. Inseamna ca Dumnezeu o considera astfel? Nu, caci Vaticanul s-ar fi exprimat explicit in acest sens. Oamenii o judeca? Mai degraba, insa oamenii sunt failibili. Asadar, aici nu avem o afirmatie tare de asumare a ideii homosexualitatii innascute, ci o afirmatie slaba, tot din registrul “se crede ca”.
2. Homosexualul-victima. Incerci sa-mi “deconstruiesti” afirmatiile insa nu procedezi adecvat. Ignori un lucru esential: una este faptul de a fi homosexual, altul este modul in care ne referim la acest fapt. Eu nu ma ocup de homosexuali in ce am afirmat, ci de constructia moderna, actuala, a homosexualitatii. Am toate motivele sa o consider artificiala, tinand de domeniul biopoliticii, de inginerie sociala. Crede-ma, Foucault, mare savant homosexual, ar fi fost foarte de acord cu aceasta afirmatie. Daca negi faptul ca homosexualitatea este folosita, acum, in acest mod, nu are sens sa mai vorbim pe tema asta, pentru ca o reifici si atunci nu avem cum sa aducem argumente la asa ceva. Idolii se trateaza cu ciocanul deconstructiei.
@Sicmar (2014/01/16 at 05:38)
Iertati-ne, insa nu putem intelege aceasta apologie a homosexualitatii si acuzare a intregii lumi religioase de “opresiune”. Nu ati vazut ce site este acesta? Daca noi avem o optiune religioasa, cum credeti ca lecturam cele zise de dvs? Cum sa veniti la un credincios care stie bine Scriptura si Traditia bisericii sa-i explicati verzi si uscate despre raul definitii homosexualitatii ca viciu? Nu credeti ca e ceva in neregula cu aceasta atitudine? Singurul lucru ce se poate face in acest caz, pentru a nu se ajunge la dialogul surzilor (caci noi vom replica – homosexualitatea este patima cf. Scripturilor) este sa cautam un teren comun. Nu ne folositi, va rugam, doar pentru a va desfasura rationamentele. E ca si cum am veni peste dvs sa va tinem predici despre cum ard homosexualii in iad. Lucrurile astea nu se fac.
(PS: din cate stim, se cunoaste o singura condamnare la moarte a unui homosexual in Romania Veche – alte cazuri erau abordate altfel. Hotii de cai aveau un tratament infinit mai dur).
@Sicmar (2014/01/16 at 06:36):
Bravo! Atata stradanie ca sa-l contraziceti pe Sfantul Apostol Pavel cu urangutani si cu cocosi gay! Devastator, ce sa mai zicem… E de rasul… curcilor. 🙂 Nu intelegem de ce amestecati in halul asta lucrurile si coborati atat de mult nivelul pe care altfel il puteti tine destul de sus. Sa arate asta ca homosexualitatea nu poate fi sustinuta decat prin astfel de sofisme jenante?
Inca odata – nu il poti contrazice pe Sfantul Pavel cu homosexualitatea urangutanilor. In primul rand, nu sunt acelasi lucru. Sf. Pavel nu face zoologie, ci antropologie crestina bazata de adevarat revelat. Urangutanii dvs sunt de domeniul stiintei naturale care nu lucreaza cu revelatii ci cu constatari si ipoteze failibile. Altfel spus, explicatiile pentru comportamentul unor urgangutani nu vor fi niciodata clare, batute in cuie. Pentru orice fel de comportament, fie el constant, fie deviant.
Fortati lucrurile nepermis in ceea ce priveste notiunea de patima pentru a va putea sustine ideile. Patima nu e o pornire obsesiv-compulsiva, pentru ca ar insemna sa traim intr-o lume de obsesiv-compulsivi. Patima, dupa cum am spus, si am spus bine, poate duce si la boli psihice. Insa intotdeauna patologia patimii (boala spirituala) va fi diferita de patologia strict psihica, si se pastreaza distinctia inclusiv intre boli psihice sau de acest nivel dobandite (adictii, de pilda) si cele care sunt explicabile altfel. Vedeti, pentru aceasta, tratatele lui Larchet.
Legiurile Imperiului Bizantin sunt una, practica duhovniceasca si canonica e alta. Chiar e asa cum v-am spus: in canoanele bisericii, care acopera toate pacatele, nu exista nicio masura discriminatorie fata de homosexuali, ci doar mijloace duhovnicesti, “antice”, cum le numiti cu dispret, ca un maret om modern care traieste intr-o lume ce ucide industrial si zdrobeste sistematic, nu ca salbaticii aia de demult, o lume moderna care ieri baga in spital homosexualii sa-i “trateze” fortat iar maine ii va baga pe crestini ca nu se “adapteaza”.
Veniti cu un “adevar” stramb, fortat politic, nedemonstrat stiintific, ca sa combateti un adevar simplu, ce tine de revelatie. Din pacate pentru dumneavoastra, acest adevar simplu si revelat este inscris in insasi firea umana. Tocmai de aceea va simtiti imboldit sa a luptati cu el, caci simpla sa prezenta va starneste si va nelinisteste. Sa stiti insa ca nu veti putea inchide niciodata vocea constiintei cu “dreptatea dvs”, ci doar o puteti astupa prin agresivitate. Domnul sa va lumineze!
@ sicamar
“La lebedele negre cuplurile homosexuale reprezinta 30-35% din totalul cuplurilor, iar cuplurile formate din masculi, aproximativ 25% din total.”
Si de unde provin aceste cupluri homosexuale,caci doar nu lasa urmasi sau fac adoptii.
Iar daca celelalte specii ( inclusiv oamenii ) pot intretine si relatii homosexuale si normale ,cum nu putem vorbi de vindecare sau de alegere,sau preferinta ?
Cum de monahii si monahiile pot trai in abstinenta o viata intreaga,fericiti,cu chipuri f frumoase,cu minti agere,in comuniune cu Dumnezeu si cu oamenii…iar homosexualii nu ar putea sa faca si ei acelasi lucru ?
@ sherlock_holmes
Prima parte a întrebării este retorică dar pentru partea a doua răspunsul este afirmativ. Şi cuplurile homosexuale de lebede negre şi cele de pinguini adoptă pui orfani şi-i cresc cu mult devotament.
Totuşi, oricât ar fi de surprinzător, există cca. 80 specii de vertebrate care se înmulţesc prin partogeneză adică fără aportul gameţilor masculini la fecundare. Un exemplu clasic este o specie de iguane care are numai populaţie de femele. Habar n-am cum s-o fi descurcat Noe de-a urcat în arcă o pereche de astfel de iguane dar poate acum vreo 7-8.000 de ani erau şi masculi. Mai multe ciudăţenii de genul ăsta sunt descrise în volumul de aici.
Mai există şi alte ciudăţenii. Dacă dintr-o specie de peşti, Xiphophorus helleri, există în acvariu numai femele atunci unele femele se transformă în masculi şi pot avea urmaşi. La altă specie de peşti, Macropodus opercularis, tot în acvarii s-a constatat că un exemplar şi-a schimbat de 6 ori sexul în decursul vieţii şi de 4 ori dintre astea a depus icre sau lapţi. Mai multe despre astfel de ciudăţenii găseşti în cărţile lui Pandian.
Din întrebări de genul ăsta îmi dau seama cât de puţine ştiţi despre homosexualitate.
Nu toţi homosexualii sunt capabili să întreţină raporturi heterosexuale aşa cum nu toţi heterosexualii sunt capabili să întreţină relaţii homosexuale. Unii n-au erecţie, alţii pierd erecţia foarte repede. Homosexualii care se căsătoresc după un timp ajung să se simtă când întreţin acte sexuale ca şi când ar fi violaţi. Ei nu sunt atraşi sexual de celălalt soţ şi nu-l iubesc.
Atracţia asta are multiple efecte. De exemplu un homosexual chiar dacă n-a avut niciodată contact sexual cu o persoană de acelaşi sex are vise şi fantezii erotice numai cu astfel de persoane. Altceva, erecţiile involuntare, care-l nelinişteau pe Sf. Augustin, la homosexuali apar numai la stimuli caracteristici (vederea unor alţi bărbaţi, poze nud cu bărbaţi etc.).
Este incorrect să vorbim de preferinţă pentru că aceasta implică posibilitatea alegerii şi nu-i aşa. Homosexualii nu aleg şi nu preferă persoane de acelaşi sex. Ei sunt atraşi sexual şi erotic (iubire) numai de persoane de acelaşi sex.
Vindecarea ar consta în a face un homosexual să fie atras sexual şi erotic (adică să se poată îndrăgosti) de o persoană de sex opus şi să nu mai fie atras sexual şi erotic de persoane de acelaşi sex.
În afară de heterosexuali şi homosexuali sunt şi bisexualii care sunt atraşi sexual şi erotic de persoane de ambele sexe, de obicei în proporţii inegale. Unii bisexuali sunt îndrăgostiţi simultan de o femeie şi de un bărbat dar de obicei de o singură persoană. La unii variază în timp atracţia, fenomenul fiind numit fluiditate, şi când sunt îndrăgostiţi de o persoană nu simt nici o atracţie faţă de persoane de sex opus celui a persoanei pe care o iubesc.
Mai sunt şi asexuali care nu sunt atraşi sexual nci de femei şi nici de bărbaţi dar ei sunt într-un procent foarte mic, sub 1/10000. Ei sunt ideali pentru viaţa monahală, evident dacă au şi vocaţia necesară.
Pot şi homosexualii s-o facă dar este extrem de greu.
Ar trebui să iei în considerare că monahii trăiesc în cea mai mare parte a timpului izolaţi de ispite. Dacă nu mă înşeală memoria sunt şi câteva canoane în acest sens. Parcă îmi aduc aminte că unul dintre canoane cere să nu fie lăsaţi doi monahi tineri să doarmă singuri în chilie.
Cei care aleg să fie monahi o fac la o vârstă la care îşi cam ştiu capacitatea de a păstra castitate şi în condiţiile astea aleg calea mănăstirii. Homosexualiilor vreau unii să le impună această stare.
Problema cu care se confruntă ei acum nu este aceea de a rămâne casti pentru că este clar că n-o fac. Ei vreau, în cea mai mare parte, să aibă o relaţie stabilă. Sunt însă o grămadă de piedici în calea asta (pe care o să le detaliez cu altă ocazie) şi majoritatea se menţin din cauza piedicilor în promiscuitate.
Bătălia pentru căsătorii sau cel puţin pentru uniuni civile este în realitate bătălia pentru a ieşi din promiscuitate. Asta a înţeles-o şi un mare prieten al poporului român şi, probabil, cel mai popular cardinal din lume, arhiepiscopul Vienei, cardinalul Schonborn, când a spus vis-a-vis de uniunile între persoane de acelaşi sex: “o relaţie stabilă este cu siguranţă mai bună decât scufundarea în promiscuitate”. Vezi aici şi altă „ispravă” a lui.
@sicmar
Daca ar fi sa punem lucrurile in ordine, chiar pe intelesul tau, patima este sa vezi un comportament deviant si homosexual in bataia dintre cocosi. Chiar numai cineva traznit poate sa vada asa ceva, cand e vorba de opusul. Bine ca nu s-au scandalizat si gospodinele. Si totusi nu e un caz deviant sa faci asemenea confuzii, ci se intampla des (tocmai pt ca patimile sunt intesate in viata noastra si par firesti).
Cat priveste termenul “fire”, cercetati DEX. Este sinonim cu “natura”. In Scriptura nu putea fi tradus cu “natura” pt ca nu se refera la mecanismele exterioare naturale, ci la legile care guverneaza firea, existenta. Asta-i limba romana.
@Sicmar:
Da, deja nu prea mai are rost sa continuam. Repetam – nu ni se pare normal sa devenim platforma pentru expunerea idiosincraziilor dvs. Daca vreti sa va referiti la ceva concret, bine, daca folositi prilejul doar pentru a desfasura preferintele dvs, atunci e si inutil si lipsit de consideratie pentru ceilalti, pana la urma.
Cardinalul stie prea bine ca un pacat stabil nu e mai bun decat un pacat instabil. Asta e singura diferenta intre o relatie homosexuala pasagera si una oficializata. Dar e si un paradox aici, unul care arata o stare jalnica: intelegem ca homosexualii au nevoie de ajutorul legii pentru a nu mai trai in promiscuitate. Bietii de ei… Legea nu rezolva nimic, caci ea este doar hartie si baston politienesc. Oamenii nu devin mai buni si mai virtuosi din cauza legii, ci pentru ca in viata lor virtutea e traita si pacatul lepadat.
Atractiile “erotice” sau, mai bine zis, concupiscente, nu demonstreaza nimic. Ele sunt oarbe si pot fi directionate catre te miri ce, din te miri ce cauze – catre animale, plante, copii, morti. Asa ca simplul fapt ca ele exista nu demonstreaza “naturaletea” lor, precum nimic din ce exista si se manifesta nu poate fi judecat strict in termeni de “exista-deci-e-natural”, macar pentru faptul ca stim, daca suntem crestini, ca traim totusi intr-o lume (cosmos) care inca “suspina” din cauza caderii din Rai.
@admin:
N-am băgat de seamă că ai subtilităţi nominaliste şi să vorbeşti despre un concept abstract, desprins de realitate nu desprins din realitate. O fi vina mea că n-am înţeles că scriai despre nişte homosexuali abstracţi că au ”patima contra firii” şi nicidecum despre homosexualii reali. Ei, mai glumesc şi eu dar haide să scriu despre lucruri serioase, despre viaţă şi moarte, despre patimi reale nu despre patimi închipuite.
Deceniile şapte-opt ale secolului trecut au fost dominate, în privinţa sexualităţii şi a genului (eng. gender), de disputa “nature vs nurture” asupra comportamentului şi psihologiei sexualităţii, constând în teorii concurente privind originea acestora. Mulţi savanţii din domeniul social (filosofi, sociologi, psihologi) – printre ei şi Foucault – susţineau, preponderent, că atât genul unei persoane cât şi orientarea sexuală sunt produsul societăţii şi asta o susţineau într-un cadru mai larg, al constructivismului social. Savanţii din domeniul biologiei şi al medicinei, preponderent, susţineau că ele sunt determinate biologic şi evolutiv şi se încadrau într-un curent mai larg, al esenţialismului.
În constructivismul social sunt extrem de puţine fapte şi o enormă doză de speculaţii brodată în jurul lor. Situaţia lui este, mutatis mutandis, situaţia psihanalizei şi se dovedeşte pe zi ce trece cât de multă dreptate avea Karl Popper să considere psihanaliza o pseudoştiinţă. Prin formaţie nu agreez speculaţiile gratuite şi mă menţin în sfera concretului; accept, spun şi scriu doar ceea ce este susţinut de fapte şi, pe cale de consecinţă, nici psihanaliza şi nici constructivismul social nu-s pe placul meu.
În ce priveşte homosexualitatea speculaţiile psihanalitice au fost demontate acum vreo 30-40 de ani dar disputa “nature vs nurture” a fost tranşată în favoarea naturii (nature) abia în ultimul deceniu al secolului trecut şi primii ani ai acestui secol. Cele mai bune dovezi ale falsităţii unei teorii sunt, aproape ca regulă, oferite de susţinătorii lor pentru că ei sunt cei care le pun în aplicare. Celorlalţi nu le rămâne decât să vadă rezultatele. Din nefericire rezultatele care au stat la baza acestei tranşări au dus la victime umane. Dau două exemple care sunt edificatore dar în acelaşi sens au fost multe alte exemple.
@admin: (continuare)
1.
La începutul anilor ’70 se ştia deja că un procent semnificativ dintre homosexuali au avut o copilărie gen-atipică în sensul că băieţii aveau preocupări tipic feminine cum ar fi: preferinţa de a se juca cu păpuşi, de a purta haine feminine etc. În literatura de specialitate în limba engleză sunt numiţi uneori “sissy boy” iar tulburarea psihologică este Gender identity disorder in children (GIDC). Situaţie similară este întâlnită la fete, “tomboy”. Un tânăr psiholog, de 22 ani, George Alan Rekers, de la UCLA, adept al teoriei nurture, considera că dacă urmează tratament psihologic adecvat astfel de băieţi nu devin homosexuali. Primul caz, Kirk Andrew Murphy în vârstă de 4 ani, l-a tratat în anul 1970 şi a făcut subiectul unui articol publicat într-o revistă prestigioasă în anul 1974, în care pacientul purta pseudonimul Kraig. Tratamentul a constat în aplicarea tehnicii pavloviene de învăţare a reflexelor prin stimularea cu sancţiuni / recompense pentru ca el să renunţe la comportamentul feminin şi să adopte un comportament masculin. Articolul raporta succes în sensul că băiatul s-ar fi purtat conform aşteptărilor. Raportările autorului când Kraig avea 9 respectiv 15 ani întăreau acest succes. Cazul a devenit celebru în literatura de specialitate şi pronind de la el Rekers în anul 1972 şi-a susţinut teza de doctorat, ajungând apoi profesor universitar. Mai târziu el a fost hirotonisit ca pastor baptist, a desfăşurat o intensă activitate împotriva homosexualilor fiind membru fondator al unor organizaţii ant-gay, publicând cărţi şi articole în acest sens în care susţinea posibilitatea tratării homosexualităţii etc. În anul 2010 s-a dovedit că Rekers este un homosexual cu homofobia interiorizată şi care urăşte homosexualii.
În anii 1987 şi 1988, când Kirk Andrew Murphy avea 17 respectiv 18 ani el a fost intervietat de profesorul universitar Richard Green de la UCLA în cadrul unui studiu mai amplu asupra “sissy boy”. La vârta de 17 ani Kirk i-a confirmat versiunea lui Rekers. La vârsta de 18 ani Kirk i-a spus lui Green că el este homosexual, că a înţeles ce se vrea de la el încă din copilărie şi că a simulat adaptarea la ceea ce se cerea de la el deşi suferea din acest motiv. Tot atunci i-a spus că după un act homosexual într-un closet public la vârsta de 17 ani a încercat să se sinucidă. Studiul l-a publicat într-un volum apărut în anul 1987 în care a relatat şi situaţia lui Kirk. Rekers, chiar şi după apariţia volumului lui Green, de existenţa căruia ştia, a publicat cărţi şi articole în care susţinea că tratamentul pe care l-a aplicat lui Kirk a dat roade. Studiul lui Green a analizat 66 de “sissy boy” şi 50 de băieţi normali pe care i-a urmărit de la copilărie până la 14-24 ani. La data încheierii studiului 75% dintre “sissy boy” erau atraşi de bărbaţi comparativ cu unul singul din grupul martor de 50 băieţi cu copilăria normală. (Profesorul universitar J. Michael Bailey în volumul The man who would be queen : the science of gender-bending and transsexualism bazându-se pe propria experienţă în lucrul cu homosexualii şi pe alte studii care i-au avut ca subiecţi pe “sissy boy” se îndoieşte de sinceritatea celor 25% care negau atracţii homosexuale, aducând ca argument şi faptul că aceştia erau în medie cu 3 ani mai tineri decât ceilalţi 75%.) O parte dintre “sissy boy” au urmat diverse tratamente, inclusiv consiliere religioasă, pentru prevenirea homosexualităţii, printre ei fiind şi Kirk Andrew Murphy. Nu s-a constat vreun efect al tratamentului în sensul prevenirii homosexualităţii.
Kirk Andrew Murphy a urmat o şcoală militară, a devenit aviator apoi a abandonat armata pentru că în armata USA nu erau admişi homosexualii despre care se ştia că sunt homosexuali. S-a căsătorit formal cu o prietenă lesbiană din şcoala militară şi a avut câteva relaţii pasagere cu bărbaţi. A făcut o facultate în domeniul managementului şi a avut o carieră profesională frumoasă după absolvirea facultăţii. În anul 2003, la vârsta de 38 ani, s-a sinucis. Un jurnalist interesat de evoluţia celebrului Kraig din articolul lui Rekers a făcut o anchetă jurnalistică şi a aflat toată povestea. Ulterior CNN a făcut un microserial documentar, 4 episoade, în care erau intervievate rudele lui Kirk, fosta lui soţie, prietenii şi colegii etc.. Recomand citirea anchetei jurnalistice şi vizionarea acestui microserial pentru a vedea chinurile psihice pe care le-a îndurat Kirk întreaga viaţă ca urmare a tratamentului pavlovian.
@Sicmar:
Pentru primul comentariu – asta-i foarte interesant. Deci doctrina homosexualitatii are nevoie de baze realiste si esentialiste, pana la urma, pentru a avea o justificare tare. Nu-i place ideea de “construct social” (idee pe care bineinteles ca nu o folosesc pentru a elimina “firea umana” sau realitatea acesteia). Acest lucru confirma cumva faptul ca homosexualitatea nu are cum sa existe ca “alternativa”, ci pur si simplu motorul ei este inlocuirea conceptiei dominante despre natura umana si cucerirea institutiei casatoriei.
Chinurile pavloviene sunt rezultatul acelei societati pe care o vor si homosexualii – una cu defintii “tari” ce provin din “nature”. O lume in care heterosexualii vor fi ucisi iar cei cu oarece inclinatii gay supusi tratamentelor pavloviene pentru a fi “convinsi” ca sunt gay. Ceva de genul asta: http://www.romanialibera.ro/timpul-liber/fapt-divers/video-viral-cum-ar-arata-lumea-daca-homosexualitatea-ar-fi-normalul-305687.html
Experimentele din occident pe teme sexuale nu sunt nicio surpriza. S-au practicat ele pe copii, de un scelerat ca A. Kinsey, daramite pe altii…
PS: nu, nu e nicio contradictie intre viziunea noastra si criticarea modernitatii “nature” cu definitii “tari” si, mai ales, abordari behavioraliste asupra omului (vazut ca un simplu element in ecuatia stimul-reactie). Aantropologia crestina (mai precis, crestin-ortodoxa) foloseste o alta viziune, bineinteles fara a sterge contururile dintre patima si virtute, mantuire sau pierdere.
Corecţie:
În anii 1983 şi 1984, când Kirk Andrew Murphy avea 17 respectiv 18 ani…
@admin
@moderator
Văd că nu-mi mai apar unele comentarii. Am interdicţie de a mai scrie aici?
@Sicmar:
Pai am spus deja ca nu ne intereseaza sa devenim loc de desfasurare pentru materiale nesfarsite pro-homosexualitate. Si la orice aduceti aici se pot aduce – cum s-au adus si pana acum – argumente care demonteaza afirmatiile sau le pun intr-o alta perspectiva. Asa ca ce rost are? Vreti sa incepem sa postam demonstratiile stiintifice care ne sustin punctul de vedere, studiile sociologice care arata promiscuitatea “familiilor” gay si bolile care macina respetiva “comunitate”? Poate aveti timp pentru asa ceva, insa noi chiar avem si alta treaba, iar pentru un dialog sunt necesari macar doi. Consideram ca e de ajuns cat s-a discutat pana aici, toata lumea poate sa-si faca o opinie avizata si toate punctele de vedere sunt reprezentate.
@admin
Atitudinea adoptată este tipică pentru siturile religioase. Doar prin cenzură, cunoaşterea adevărului poate fi împiedicată să ajungă la cunoştinţa oamenilor. Când cititorii văd argumentele din ambele părţi, faptele pe care se întemeiază ele, pot să-şi formeze o convingere corectă. Altfel, când ajung să cunoască doar o părere, se face o spălare a creierului şi o îndoctrinare.
Mă mir că nu au fost şterse comentariile mele aşa cum au fost şterse în altă pate dar nu-i târziu nici acum.
Nu aţi vrea să continuăm discuţia pe un blog al comunităţii LGBT? Acolo, vă asigur, nu vă vor fi cenzurate nici un fel de argumente.
@Sicmar:
Serios, nu vi se pare cam mult sa va autovictimizati? Efectiv ar fi ceva absolut nefolositor sa facem un ping-pong cu postari contradictorii si chiar nu avem timp de asa ceva, daca va vine sa credeti. Stim, ACCEPT-ul are o gramada de bani, ”comunitatea gay” are un singur subiect care o intereseaza, insa noi facem chestia asta voluntar, stam fix in gat institutiei oficiale a Patriarhiei si nu avem de gand niciunul dintre noi sa se specializeze pe tematica gay la nivel de PhD caci ne preocupa si alte zeci de tematici (siteul e el religios insa foarte divers ca tematica). Nu e nicio cenzura (asa cum nu a fost nici aici, caci nu sunteti primul:http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/02/23/dialog-cu-un-homosexual-despre-respingerea-celuilalt-indreptatire-autosuficienta-si-anti-civismul-propagandei-gay/ ; e pur si simplu incetarea unui dialog pe motiv de inutilitate evidenta pentru oricine are bun simt. Ne iertati! Multa sanatate! Ramas bun!
@admin:
Cine vrea să înceteze dialogul are posibilitatea de a nu răspunde. Oprirea apariţiei mesajelor transmise de preopinent este cenzură.
@Sicmar:
Doar daca folosim cuvantul “cenzura” abuzand limbajul.
Site-ul acesta este unul cu moderare, dupa cum scrie in atentionarea pe care trebuie sa o citeasca oricine comenteaza aici. Exista, asadar, niste reguli de participare la acest site, asa cum exista oriunde pe lume sau oriunde altundeva – site-uri, forumuri, bloguri, in functie de profil, public, obiective.
Dvs insa va referiti la cenzura ca mecanism aplicat de o putere centrala asupra tuturor surselor de informare/opinie publica. Din toate punctele de vedere, aceasta definitie a cenzurii pur si simplu nu se aplica in cazul nostru.
In schimb, in cazul nostru, e ca si cum veniti in sufrageria noastra, sunteti poftit la masa, vorbim ce vorbim, si cand gazda spune ca a cam trecut timpul si nu mai e loc de discutii, va suparati si incepeti sa reclamati “cenzura”. E cel putin nepoliticos, ca sa folosim eufemisme.