PARINTELE JOHN DOWNEY, un american la Bucuresti, la Biserica Rusa. Povestea unei convertiri la ortodoxie si la… Romania

10-07-2011 9 minute Sublinieri

“Românii sunt mai liberi ca americanii, aici poţi discuta cu poliţistul ca oamenii. Poţi să ieşi din maşină, să faci o glumă, nu trebuie să stai nemişcat cu mâinile pe volan şi să arăţi frică”, spune Father John, aşa cum este cunoscut la Biserica Rusă din Capitală părintele John Downie, americanul devenit preot ortodox.

Într-un interviu pentru gândul, părintele vorbeşte despre România de astăzi, dar şi despre ţara pe care a văzut-o în urmă cu zece ani când a ajuns prima dată la Otopeni, despre superstiţiile românilor “de la baba citire”, dar şi despre taina botezului pe care a primit-o la Sfântul Munte de la un stareţ ortodox. Îmi voi aminti botezul toată viaţa. De multe ori mă rog lui Dumnezeu să simt ce am simţit în momentul în care m-am botezat, măcar o zi sau două înainte să mor”.

Ce ştiu americanii despre România

“Nu cred că cineva din familia mea a înţeles alegerea”, mărturiseşte părintele John Downie vorbind despre decizia pe care a luat-o, în urmă cu zece ani, de a veni în România. O ţară despre care la început, înainte să se “apropie de ortodoxie”, ştia prea puţin pentru că, spune el, toţi americanii vorbesc despre Europa în general, dar mai puţin despre Europa de Est. “Dar ştiam că a fost o ţară ortodoxă, ştiam că a trăit sub comunism, ştiam că a fost şi o prigoană mare asupra Bisericii, ştiam şi despre Ceauşescu. Şi, bineînţeles, despre Transilvania şi despre Dracula. Înainte să fac un pas spre ortodoxie, cam atât am ştiut. Când am început să mă apropii, am aflat mai multe lucruri concrete despre România”, povesteşte Father John.

Era la Athos, la mânăstirea Cutlumuş, unde a stat doi ani ca dokimos (încercat şi acceptat), când a decis să viziteze România, ba chiar să studieze Teologia la Bucureşti. “Când am fost la Sfântul Munte am întâlnit mulţi români şi mi-au plăcut românii pe care i-am întâlnit acolo”, povesteşte preotul John într-o română cu accent american.

“Erau destul de smeriţi şi blânzi, adică nu veneau cu foarte multă propagandă şi am vrut foarte mult să văd o ţară fostă comunistă, să văd ce se întâmplă, cum a trecut prin aşa ceva. Am rămas impresionat de ceea ce suferise Biserica sub comunism şi doream să mă apropii de sfinţi adevăraţi. Auzisem despre Părintele Cleopa şi Părintele Sofian, precum şi despre Nicu Steinhardt, creştini adevăraţi”, spune părintele.

Prima impresie la Otopeni: “E o ţară care a pierdut războiul”

Aşa că a ajuns în România, despre care le-a spus părinţilor săi, aflaţi în Pennsylvania, la primul telefon doar atât: “Aici este o ţară care a pierdut un război”. “Mi s-a părut că ţara nu-şi revenise. Nu-mi părea neapărat înapoiată”, îşi aminteşte Father John. “Nu ştiu cum să vă spun. Cred că întâi de toate am văzut blocurile comuniste”. Acum însă? “S-au schimbat foarte multe lucruri”, spune.

“Când am venit eu, nici nu erau maşini. Erau Dacii şi Mercedes”, creionează părintele peisajul românesc de acum un deceniu. În peisajul ăsta a rămas John Lincoln Downie, care s-a înscris la Teologie, la Bucureşti. Primul an a stat la cămin, cu doi colegi, care au ajuns şi ei preoţi. Ţine şi acum legătura cu cei doi, Iulian – cel scund şi cel înalt, pentru că aveau acelaşi prenume – şi se văd ori de câte ori aceştia ajung la Bucureşti.

“Am compus un imn al cartofilor prăjiţi”

“Am fost bine primit la facultate. În primul an am stat la cămin, iar colegii mei au fost la înălţime. Nu am mai cunoscut alţi români cu care să mănânc atâţia cartofi prăjiţi. Chiar am scris un cântec despre cartofii prăjiţi”, mai spune Father John.

Povesteşte cum în studenţie îşi câştiga banii predând engleză şi făcând traduceri. Traduceri face şi azi când lucrează la o carte despre istoria Bucureştiului. La fel, predă şi engleză la şcoala Sfinţii Trei Ierarhi, înfiinţată de părintele Vasile, parohul Bisercii Ruse, dar şi la ASCOR. “Şi m-am angajat la o firmă de soft care realizează programe pentru traduceri”, explică părintele.

Deşi este preot, John Downie nu primeşte salariu de la stat, fiind – ceea ce se cheamă – preot onorific. De slujit, slujeşte la Biserica Rusă, unde venea în timpul studenţiei ca un credincios. Mi-a plăcut duhul care e în biserică şi, după ce am terminat şi masterul, am zis să depun dosarul“. Aşa a ajuns Father John preot la Rusă.

De ce a spus un american DA României

Povesteşte că la un moment dat şi-ar fi dorit să se întoarcă în America natală dar că soţia lui, o româncă pe care a cunoscut-o într-un pelerinaj la Cana Galileei, nu a vrut. Aşa că au rămas în România împreună cu cei doi fii ai lor, de 4, respectiv 1 an.“Mi-e dor de casă din 1999 (n.r. perioadă când a plecat la Sfântul Munte). S-au schimbat multe lucruri şi în America. O văd din ştirile pe care le citesc”, spune părintele. Vorbeşte însă cu ai lui, mai mult la telefon şi pe email.

“Nu cred că cineva din familia mea a înţeles alegerea”, povesteşte Father John, mărturisind că mulţi au fost cei care i-au spus să lase România şi să vină înapoi în State. “Dar uite, noi suntem aici pe pământ pentru foarte puţin timp. Şi, Slavă Domnului, părinţii mei, prietenii mei din America nu erau orbiţi de bani şi de succes. Dar cultura, în general în America, este foarte materialistă. Nu neapărat că vor mai mult”, spune John Downie, “dar se gândesc numai la aceste lucruri materiale, nu în sensul că vor să fie cei mai bogaţi sau cei mai mari. Şi cultura asta mi-a făcut scârbă de această mentalitate. Mai ales când eşti un pic orientat spre ortodoxisme. Sărăcia nu este neapărat o virtute, dar nici să nu-ţi fie frică de sărăcie“, crede părintele.

Ce avem noi şi nu au americanii

România îi place părintelui Downie. O găseşte liberă comparativ cu America de astăzi. “Pot să dau un exemplu concret, cu poliţiştii. În America, dacă te opreşte poliţia cu maşina, trebuie să stai foarte cuminte, cu mâinile pe volan, să nu te mişti brusc şi aşa mai departe. Este o întâlnire suficient de dificilă, stresantă. Aici, dacă ai făcut o infracţiune mică, ai trecut pe roşu, dar era strada liberă şi n-a fost nimeni în pericol, totuşi poţi să discuţi cu poliţistul ca oamenii. Poţi să ieşi din maşină, să faci o glumă, nu trebuie să stai în maşină şi să arăţi că îţi este frică.”

Ce nu-i place este birocraţia, care e foarte greu de suportat. Trebuie să recunosc că este greu de suportat faptul că nu s-a schimbat mare lucru după trecerea la democraţie”, spune preotul. “Şi nu zic că în America e o mare schimbare, şi acolo se face trecerea spre un sistem totalitar, dar ar fi fost bine dacă, după ce Ceauşescu a fost dat jos, s-ar fi făcut o curăţenie generală”.

“Bine, la ghişee e cu totul altceva”, punctează Downie. “Poate şi pentru că nu înţeleg bine româna, dar la orice lucru oficial, mă duc şi cer o listă, ce act îmi trebuie mie ca să fac cutare lucru. Mie, dacă nu-mi scrie, uit. E ceva ce n-am luat. Niciodată nu îmi iese din prima. În America, ai luat carnetul de şofer, ţi-ai făcut poză, ai primit ştampila, eşti gata. Aici nu, mai trebuie ceva.”

Cu toate astea, aminteşte plusurile României. Vorbeşte despre mânăstirile Moldovei – “foarte frumoase toate, dar este puţin greu să ajungi acolo“, Sighişoara – “nu este un loc foarte duhovnicesc, dar cetatea este foarte frumoasă”, şi munţii – “cei mai sălbatici din Europa”. Din Bucureşti îi plac parcurile şi Muzeul Satului, dar recunoaşte că nu este un om de oraş. “E o ironie că am ajuns aici. Nu prea sunt în elementul meu.” Visează ca într-o zi să slujească într-un sat de munte.

Cum se vede ortodoxismula la el acasă

Până în acea zi însă, Father John vede tradiţiile românilor, care nu au nimic de-a face cu ortodoxia, dar şi superstiţiile care ne macină ca naţie. Probleme mari sunt în momentul în care vine cineva care nu s-a spovedit 20 de ani sau niciodată. Şi nu ştii exact cât înţelege şi cât nu înţelege, adică sunt lucrurile care mi se par de bază şi pe care orice om care a crescut într-o cultură creştină ar trebui să le ştie”, explică părintele John Downie.

“E vorba că trebuie să te rogi pentru duşmani, adică să nu scrii un pomelnic în care să treci “Cutare, Georgescu, să fie pedepsit de către Dumnezeu”. Asta este oarecum şocant, uimitor, să zicem aşa. Ar mai fi, din nefericire, tot felul de superstiţii, tradiţii, cum a spus Părintele Cleopa, “de la baba citire”, adică nişte tradiţii care nu au nicio legătură cu ortodoxismul“.

El dă exemplu obiceiurile de înmormântare. “O dovadă e momentul în care preotul spune la mormânt “se dezleagă păcatele omului sau femeii” şi oamenii stau foarte aproape să vadă dacă se dezleagă aţa legată la piciorul decedatului. Mi se pare absurd, foarte absurd. Aproape la fiecare înmormântare, toţi stau cu foarte multă grijă să vadă dacă se dezleagă aţa, în exact momentul potrivit. Arată o perspectivă foarte naivă asupra Tainei şi-asupra oamenilor“, afirmă John Downie.

Loganul, sarmalele şi ispita McDonald’s

Father John, americanul născut în urmă cu 40 de ani într-o familie prezbiteriană şi care s-a convertit la ortodoxism, conduce un Logan şi mănâncă sarmale şi mici. Se fereşte de McDonald’s, deşi recunoaşte că este o ispită, şi în faţa copiilor vorbeşte în engleză, dar şi în româneşte. “Încerc să-l pun pe cel mare să vorbească în engleză, dar nu vrea, e mai greu”, povesteşte pentru gândul preotul.

Altfel, ţine toate posturile şi nu i se pare deloc greu. “Posteam chiar înainte să vin aici. A fost puţin mai greu în America. Acolo nu ştia nimeni ce înseamnă post. Trebuia să întreb – are ouă, are lapte, are unt? Aici este un pic mai uşor – sunt produse de post“.

(Interviu de Gh. Ciocioi, pentru revista “Lumea credintei”, acum circa 8 ani, cand inca pr. John nu era preot)

Domnule John Lincoln Downie, ce ne puteţi spune despre copilăria şi religia în care aţi crescut?

— Am copilărit într-un mic orăşel din Pennsylvania, fiind născut în sânul unei familii reformate prezbiteriene. Am urmat o şcoală privată protestantă. Copilăria mea a fost aproape idilică. Sunt cel mai tânăr dintre cei 5 fraţi ai mei. Ne-am înţeles foarte bine între noi, fiind în acelaşi timp foarte diferiţi. Întreaga mea familie este o familie protestantă liniştită. Eu, în perioada colegiului, am devenit oarecum rebel. Revolta mea nu era întru totul rea. M-am revoltat împotriva a ceea ce se chema “succes” în societate şi împotriva materialismului care a cuprins acum America întreagă.

Cum aţi cunoscut Ortodoxia?

— Uneori simt că aş putea vorbi o săptămână întreagă despre cum am cunoscut Biserica Ortodoxă, însă încerc să fiu concis. Tatăl meu, bine inforrnat şi, în general, o persoană cu vederi largi, a văzut că mă zbăteam pe multe căi. El a observat totuşi că citeam şi devenisem interesat de scrierile Părinţilor Bisericii (Sf Atanasie cel Mare, Sf Ignatie al Antiohiei) şi de Istoria Bisericească a lui Eusebiu de Cezareea, cărţi pe care tocmai le adusese “pe lăngă casă“. El mi-a dat o carte scrisă de către un protestant despre Biserica Ortodoxă, iar aceasta mi s-a părut foarte interesantă şi destul de precisă. Cartea se numea Eastern Orthodoxy — a Western Ferspective. Desigur că ea conţinea câteva greşeli în ceea ce priveşte ortodoxia, însă, cu toate acestea, mi-a stârnit îndeajuns interesul pentru a vizita cea mai apropiată mănăstire ortodoxă, care nu era alta decât ctitoria comună a părintelui Roman Braga şi a Principesei Ileana a României (Maica Alexandra). Eram pentru prima oară într-o biserică ortodoxă şi am simţit dintr-o dată plinătatea păcii şi a gravităţii care domneau aici. Din acel moment am căpătat un mare respect pentru Biserica Ortodoxă şi am constatat, deşi încă neclară în mintea mea, o mare diferenţă între aceasta şi Biserica Catolică. Încetul cu încetul, în decursul a 2-3 ani, m-am îndrăgostit pur şi simplu de slujbele bisericeşti ortodoxe şi am simţit o dorinţă puternică să experimentez cât de puţin viaţa monahală, pe de o parte pentru că nu eram prea copt în acel moment şi, pe de altă parte, din cauză că toţi apropiaţii mei erau protestanţi ori catolici, în timp ce eu mă simţeam în firea mea ortodox. Fiind foarte mişcat de viaţa monahală, am mers în Athos, sperând să-mi adâncesc viaţa duhovnicească şi, în acest demers, am fost încurajat de către monahii athoniţi să primesc botezul. Fusesem botezat în tinereţea mea ca protestant, dar când am devenit ortodox în America, mi s-a spus, cu îngăduinţă, să primesc doar Mirungerea. A fost o cumpănă pentru mine, dar în cele din urmă am hotărât că mă voi boteza. Am locuit la mănăstirea Cutlumuş, unde am stat ca  dokimos (încercat şi acceptat), iar părinţii m-au botezat în mare în locul numit Kaliagra, care înseamnă “loc bun de pescuit“. Ce pot să spun? Părinţii sunt cu adevărat oameni sfinţi. Am fost foarte întristat să-i părăsesc, dar în acelaşi timp nu m-am simţit în stare să devin un monah athonit. Acum nădăjduiesc şi mă rog ca, atunci când va veni timpul să părăsesc această lume, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfănt să aibă milă de mine şi să-mi mai îngăduie să gust din acel har şi din acea pace. Vă mărturisesc că, o săptămână după ce am primit botezul la Athos, am fost în cer. Vă rog să vă rugaţi pentru mine, deoarece acum sunt departe cu trăirea de acel har.

Ce ne puteţi spune despre convertirea dumneavoastră?

— Eu cred într-o convertire continuă. Aceasta durează toată viaţa. Este un proces de trecere de la moarte la viaţă. Din nou simt că aş putea să merg la nesfârşit. Atâtea şi atâtea lucruri au conlucrat cu harul lui Dumnezeu să mă aducă la hotărârea de a deveni ortodox! Dar am devenit eu cu adevărat ortodox? Când îmi privesc viaţa mea, nu cred că aş putea să mă numesc pe mine creştin. Cred toate, dar numai cu mintea mea. Inima mea este foarte departe de Dumnezeu. Este ortodox cineva a cărui inimă este rece şi lipsită de lumina harului? Mă rog să mă convertesc deplin înainte de moarte. Ca să fiu puţin mai concret, când am început să înţeleg rugăciunea şi să mă rog mai mult, am realizat că tradiţia ortodoxă a păstrat şi a trăit cea mai adâncă experienţă cu putinţă a rugăciunii. Ea singură în afara tuturor celorlalte Biserici, proclamă că Dumnezeu a devenit om pentru ca omul să poată deveni Dumnezeu. Doar ea mărturiseşte că teolog este acela care se roagă cu adevărat. Numai ea ne învaţă că trebuie să ne eliberăm pe noi înşine de propriile preconcepţii despre Dumnezeu pentru a ne apropia de El. Numai Biserica Ortodoxă ne învaţă că mintea are nevoie să fie unită cu inima. Toate aceste lucruri sunt clar bazate pe Sf. Scriptură şi, din punct de vedere istoric, numai Biserica Ortodoxă le păstrează fără greşeală.

Întâlnirea dumneavostră cu mănăstirea Maicii Alexandra credeţi că v-a dat un imbold spre a cunoaşte mai mult ortodoxia românească? Cum aţi ajuns în România?

— Aceasta este O altă întrebare grea şi mi-ar trebui mult timp ca să răspund. Însă voi fi scurt şi la obiect.

Am întâlnit câţiva români pe când eram în Grecia, şi am simţit dorinţa să vizitez România, ori chiar să merg să studiez teologia aici. Am rămas impresionat de ceea ce suferise Biserica sub comunism şi doream să mă apropii de sfinţi adevăraţi. Auzisem despre Părintele Cleopa şi Părintele Sofian, precum şi despre N. Steinhardt — creştini adevăraţi.

Cum vedeţi acum lucrurile în România?

— Am fost bine primit la Facultatea de Teologie. În primul an am stat la cămin, iar colegii mei au fost la înălţime. Nu am mai cunoscut alţi români cu care să mănânc atâţia cartofi prăjiţi… oamenii au fost foarte ajutători şi m-au încurajat. Pentru mine a fost o emoţie de nedescris să am profesori ai căror părinţi spirituali au fost în puşcării pentru dragostea lor faţă de Hristos. Am fost uluit pur şi simplu. L-am văzut pe Părintele Sofian, am stat puţin de vorbă şi cu Părintele Iustin Pârvu. Am profesori care i-au avut duhovnici pe Părintele Stăniloae şi pe Părintele Sofian. Uneori sunt supărat, nu pot să pricep cum mulţi nu înţeleg ce mare cinste este să ai astfel de oameni în mijlocul tău! Părinţii Galeriu, Stăniloae, Sofian, Cleopa, Ilie Lăcătuşu, Arsenie Boca nu au murit — ei sunt cu Dumnezeu! Nu mă bucur că ei sunt români, ci mă bucur că ei sunt Sfinţi.

Se poate face o comparaţie între societatea americană creştină şi lumea ortodoxă românească?

— Nu vreau să accentuez diferenţele, oamenii sunt oameni peste tot în lume, dar cred că nu-i aşa de greu să spunem că, spiritual vorbind, România este bogată, în timp ce America este săracă. Materialismul este foarte avansat acolo. În şcolile publice nu se poate vorbi despre Iisus Hristos. Dacă cineva ar dori să-L întâlnească pe Iisus Hristos, în America, are mii de posibilităţi să se rătăcească şi să ajungă aiurea. Succesul financiar este extrem de tentant, însă lumea afacerilor din America este foarte necredincioasă. Asta ca o ironie. Este o foarte mare putere, o rea gândire care a pătruns America, şi ea poate să fie mai rea decât comunismul. În ateismul comunist se spunea: “Dumnezeu nu există, n-ar trebui să credeţi în El“. În America se spune: “Nu este o problemă dacă Dumnezeu există ori dacă El nu există, toate religiile sunt la fel, ceea ce este important este dragostea – dacă gândiţi că religia dumneavoastră este cea adevărată, probabil că sunteţi un fanatic. În comunism, creştinii au fost crunt persecutaţi, ceea ce demonstrează că liderii ţărilor comuniste au realizat puterea religiei. În America, religiei nu i s-a permis să facă diferenţe. Guvernul spune că este “neutru“. Românii se întorc acum către Dumnezeu pentru că nu au altceva, dar iată că ei au lucrul cel mai important! Un adevărat test pentru Romănia va fi atunci când, după intrarea în UE, îşi va mai putea păstra credinţa ortodoxă?


Categorii

Articolele saptamanii, Convertiri, Pagini Ortodoxe, Presa

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

18 Commentarii la “PARINTELE JOHN DOWNEY, un american la Bucuresti, la Biserica Rusa. Povestea unei convertiri la ortodoxie si la… Romania

  1. L-am cunoscut pe părintele John la un curs de engleză organizat de ASCOR Bucureşti. E un om foarte cald ce m-a atras de la început. Pot să spun că frecventez sâmbătă Biserica Rusă doar ca să-l văd pe acest părinte american. În poze nu apare aşa cum e el de fapt: jucăuş ca un copil şi puţin ruşinos. Cel puţin aşa mi se pare când îl văd. Poate e puţin ruşinos şi din cauză că vorbeşte româna puţin americăneşte. Ştiu că ne spunea că odată a fost la o nuntă în România şi i s-a cerut să ţină discurs. Atunci era destul de nou venit aici şi ştia româna destul de slab aşa că s-a chinuit destul de tare să ţină un discurs. Oricum e un om foarte cald cum rar mai întâlneşti.

  2. L-am cunoscut pe pr John la o intalnire duhovniceasca pentru tineri.

    Marturisea ca la manastirea ctitorita de Principesa Ileana el initial venise cu o atitudine tipic protestanta de contrazicere si cumva de cerut socoteala, dar a fost dezarmat de pacea si linistea maicutelor, care l-au primit foarte ospitalier, cu ceai si biscuiti si apoi l-au trimis sa studieze la biblioteca manastirii, fara sa intre in discutii contradictorii.

    Parintele mi s-a parut o persoana modesta, care povestea cu multa evlavie despre sfintii pe care i-a intalnit la Athos. Toata intalnirea l-a avut in centru pe HRISTOS, povestea americanului convertit la Ortodoxie nu a fost decat punctul de pornire pentru o marturie frumoasa si puternica despre Ortodoxia ca mod de viata.

  3. Interesant articolul. Ici-colo, cate unul, descopera ortodoxia venind din lumi tulburi. Cred ca sunt cu atat mai demni de admiratie.In aceeasi linie, va recomand o carte “Uimit de Hristos – calatoria mea de la iudaism la ortodoxie” a pr. James Bernstein. Un alt american, de data asta si evreu, care a reusit sa sparga zidul ignorantei si prejudecatilor si sa ajunga, “uimit”, la Iisus!

  4. Sarut mina Par. John,
    Felicitari pt. marea saritura care a-ti facut-o de la protestanti la ortodoxie.
    Cred ca acum ar trebui sa faceti un efort imens sa va trageti si familia la ortodoxie. Stiti ca altfel nu pot sa se mantuiasca.
    Doamne ajuta,

  5. Multumim, multumim, multumim
    Articolul e minunat si mai ales acum in apropierea episodului cu sluga sutasului asta ca sa vedem “cine crede si cine mai vine la ortodoxie”.
    Mi-a stors ceva lacrimi interviul. Lacrimi pentru poporul roman, pentru cel american si de fapt pentru toti oamenii din intreaga lume care azi sunt greu incercati in marsul catre iudaismul general.
    Sa-L tina Domnul tare in credinta si pe acest parinte ca de altfel pe toti parintii nostri, ca mare nevoie avem de ei.

  6. Doamne ajuta,

    Il cunosc pe Pr. John (Pr. Ioan asa cum i se spune la biserica Sf. Nicolae, adica fosta biserica rusa unde slujeste de regula) de cativa ani si pe masura ce timpul trece devine un model si traitor din ce in ce mai autentic pt noi cei de origine crestina.

    As putea sa spun ca este un paradox sa constati cum un om, nascut si trait intr-o America materializata in toate directiile ajunge sa descopere, sa traiasca, si sa prefere viata unei Romanii subjugate material dar inca libera spiritual si unde vatra spiritului in relatie cu Dumnezeu a dat sfinti de-a lungul timpului si inca mai are oameni deosebiti pe care insusi Parintele ii numeste in interviu.

    Parintele este un exemplu pt noi toti romanii care avem aceasta bogatie aici si acum dar de multe ori preferam sa alergam dupa altele impuse si prefacute de occident ca fiind cele de care avem nevoie. Este curios si aproape inexplicabil felul nostru de a fi precum si alegerile noastre pe latura materialului in defavoarea spiritului atata timp cat avem o traditie asa de bogata pe care inaintasii nostrii ne-au lasat-o de-a lungul timpului.

    S-ar putea ca o mare parte din vina pt cele care se intampla astazi sa fie dominatia comunismului la noi in tara pe o perioada de aproape 50ani dar in acelai timp nu cred ca trebuie sa punem toata vina numai pe asta. Sa luam un exemplu foarte concret: rezultatele foarte slabe obtinute la bacalaureat in anul acesta, copii care s-au nascut dupa revolutie si care au acum 18ani, si care nu au mai trait perioada comunista…

    Dar oare societatea a facut ce trebuia pt ca ei sa-si cunoasca trecutul si valorile pe care sa si le traiasca si transmita mai departe? Biserica, ca institutie si ca lucrare in randul fiilor ei, a fost Ea preocupata sa formeze acesti tineri pt viitor sau a fost preocupata si s-au cheltuit atat de multe energii pt a alarma/denigra/minimaliza/etc diferite curente de opinie in diverse directii iar lucrarea Ei de Mama a noastra a tuturor a ramas undeva acolo mai uitata de cei care erau preocupati sa-si afirme dreptatea?!

    Slava Lui Dumnezeu pt toate! Exemplul Pr. John ne arata ca atunci cand omul isi doreste cu adevarat se poate sa-l descopere cu adevarat pe Dumnezeu oriunde este, mai departe ramane lucrarea si constanta pe acest drum. Sa ne ajute Dumnezeu sa nu ne pierdem, sa ne tinem si sa ne intarim in credinta mereu, cand fratii nostrii ne dezamagesc sa-l rugam pe Bunul Dumnezeu sa ne intareasca si sa-i aduca si pe ei inapoi pe albia mantuirii si astfel sa ne putem regasi cu totii bucurosi si veseli in imparatia cea vesnica alaturi de creatorul nostru, Dumnezeu.

  7. Pingback: MARTURIA UNUI EVREU CONVERTIT LA ORTODOXIE SI DEVENIT PREOT IN AMERICA: Pr. James Bernstein, "Uimit de Hristos. Calatoria mea de la Iudaism la Ortodoxie"
  8. Pingback: O CONVERTIRE DE LA BAPTISM LA ORTODOXIE, PRIN BOTEZ, SI INCERCARILE EI - marturia tinerei Emanuela Iancu pentru revista "Familia ortodoxa"
  9. Pingback: Povestea incredibila a unui SUPERSTAR DE FOTBAL AMERICAN, CONVERTIT LA ORTODOXIE SI UCENIC AL PARINTELUI EFREM FILOTHEITUL: Troy Polamalu
  10. Pingback: MAICA NINA de la Schitul Sf. Nil Sorski din Alaska (SUA), o monahie care crede in CONVERTIREA CONTINUA – interviu in “Familia ortodoxa” -
  11. Pingback: PARINTELE IONA DE LA OAŞA (Ioan Patrulescu) – interviu in “Familia ortodoxa”. CUM S-A CONVERTIT UN TANAR COMUNIST IDEALIST? Despre spovedanie si ispasire -
  12. Pingback: PARINTELE SAVA DE LA MANASTIREA OASA - americanul convertit la Ortodoxie si calugarit in Romania (VIDEO "In premiera" si text "Formula As") - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: CONVERTITI CONTEMPORANI LA ORTODOXIE dau marturii vii si puternice despre intoarcerea lor "ACASA", in singura Biserica adevarata: "Ortodoxia e o trezire" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: Parintele Rafail Noica: OMUL, PRIN FIRE, ESTE ORTODOX (II). “Nu te poate convinge omul, nu cauta convingere de la om; incepe cu rugaciunea, cere-I Domnului sa convinga inima ta. GUSTATI SI VEDETI CA BUN ESTE DOMNUL!” -
  15. Pingback: UNDE SUFLA DUHUL: Un american si un austriac – calugari ortodocsi la Manastirea Oaşa: PARINTII SAVA SI SERAFIM (video) - Recomandari
  16. Pingback: Povestea convertirii la Ortodoxie a unei cititoare: INTOARCEREA ACASA - Recomandari
  17. Pingback: DIACONUL STEPHEN HOLLEY de la Iasi: americanul veteran de razboi care crede ca ORTODOXIA E ADEVARATA ESENTA A VIETII [video] - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare