PARTENERIATUL CIVIL, blocat in Parlament? PSD ar renunta la sustinerea proiectului, PNL s-ar fi retras de la discutii/ Pr. Ionut Corduneanu despre PARTENERIATE CIVILE si MORALA PUBLICA (Video)

18-10-2018 3 minute Sublinieri

Proiectul de lege privind parteneriatul civil are puține șanse să fie adoptat de Parlament. Surse politice au declarat pentru HotNews.ro că PSD nu va mai susține un astfel de demers după ce referendumul privind redefinirea familiei nu a fost validat. De altfel proiectul urma să fie depus în Parlament în cursul acestei săptămâni însă procedura s-a amânat.

“S-a făcut un un troc, o înțelegere între Biserică, Dragnea și (comunitatea) LGBT. Dacă referendumul pentru redefinirea familiei era validat în compensație urma să fie adoptată de Parlament legea parteneriatului civil. Cum acest lucru nu s-a întâmplat Dragnea nu mai susține acest proiect și nici nu le va impune parlamentarilor să o facă”, au explicat sursele HotNews.ro.

Totodată, parlamentarii PSD nici nu vor să audă de legea parteneriatul civil și evită să facă declarații în acest sens. Neoficial însă poziția generală a pesediștilor este: “am susținut referendumul pentru familia tradițională în teritoriu, ce le explic oamenilor dacă votez consimțirea uniunii între doi bărbații?”

Întrebat dacă legea parteneriatului civil mai este susținută de PSD, Liviu Dragnea a spus că nu cunoaște proiectul de lege. “Nu am văzut proiectul de lege. Vom discuta în Comitetul Executiv dacă vom susține acest proiect și când să înceapă procedura parlamentară”, a declarat Dragnea miercuri a Parlament.

  • Liviu Dragnea (Agerpres, 7 mai):  “În ceea ce priveşte comunitatea LGBT, trebuie găsită formulă legală prin care parteneriatul civil să fie legiferat.(…) Se lucrează (n. red – la partid) deja chiar cu asociaţii din acea zonă. Se lucrează, au fost întâlniri cu asociaţii, cu ONG-uri din acea zonă. Nu a venit până acum la partid un proiect de genul ăsta, dar s-au deschis discuţiile şi contactele cu aceste ONG-uri şi le consider foarte bune”, declara Dragnea potrivit Agerpres (7 mai)

La câteva zile după rezultatul referendumului pentru redefinirea familiei, parlamentari de la toate partidele au prezentat un proiect de lege privind parteneriatul civil. Din partea PSD a participat la discuții și s-a ocupat de elaborarea proiectului deputatul Florin Manole.

  • Florin Manole (Agerpres, 9 octombrie): “Săptămâna viitoare o să depun împreună cu colegi de la alte partide politice un proiect care priveşte parteneriatul civil. Proiectul vine în urmă jurisprudenţei CEDO şi în urmă jurisprudenţei recente a Curţii Constituţionale şi are legătură cu viaţa de familie. (…) Are prevederi care se referă, de exemplu, la chestiuni patrimoniale, la chestiuni privind datoriile, moştenire, adică normarea genului acesta de uniuni consensuale, atât între persoanele de acelaşi sex cât şi între persoanele de sexe diferite, care nu aveau niciun fel de protecţie juridică. (…) Va reglementa o viaţă de familie pentru persoanele care nu sunt căsătorite şi care sunt foarte multe şi care au nevoie de această legiferare”

Tot atunci Manole a precizat că PSD susţine acest proiect și că formă proiectului se apropie de final.

Potrivit surselor HotNews.ro, proiectul este finalizat și urma să fie depus în Parlament miercuri, 17 octombrie dar a fost amânată procedura. Sursele citate susțin că dacă proiectul va fi depus riscă să rămână blocat in Parlament sau va pica la vot deoarece parlamentarii PSD nu îl vor susține. “O negociere pentru proiectul de lege este greu de purtat pentru că parlamentarii sunt conservatori. De exemplu, senatorii nici nu vor să audă despre asta, dar Camera Deputaților este forul decizional. Este greu să obțină voturile necesare”, au spus sursele citate.

Documentul a fost elaborat de parlamentarii de la toate formațiunile politice și în consens cu CNCD și prevede că “uniunea consensuală reprezintă asocierea dintre două persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, în scopul organizării vieţii lor comune că viaţă de familie”.

Parteneriatele civile se pot încheia în fața notarului public, iar adopțiile, împreună sau separat, de către parteneri de același sex, sunt interzise, potrivit versiunii de lucru a proiectului de lege privind parteneriatul civil, document obținut de HotNews.ro.

Partidul Național Liberal s-a retras din dezbaterile parlamentare privind Legea Parteneriatului Civil, considerând că nu este oportun momentul pentru acest proiect și nu dorește să fie asociat acestui act normativ.

Anunțul a fost făcut de către unul dintre liderii USR, Vlad Alexandrescu, în cadrul dezbaterii „Dezbinați împreună. România după referendum”, organizată de Grupul de Dialog Social (GDS).

„Există un draft, care a fost modificat de foarte multe ori, care vine de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, dar aici partidele politice au discuții foarte aprinse. PNL, de pildă, consideră că nu este oportună, în momentul de față, adoptarea unei asemenea legi. Deci, s-a retras din discuții.Nu doresc să se asocieze cu această inițiativă. Și e posibil să voteze contra, când se va ajunge la vot. Deocamdată nu doresc să fie în comitetul de elaborare”, a precizat Vlad Alexandrescu.

Decizia PNL vine după ce președintele formațiunii, Ludovic Orban, a cerut susținătorilor parteneriatului civil să organizeze și ei un referendum, precum au făcut cei care susțin familia.

Pe de altă parte, USR susține vehement legalizarea parteneriatului civil pentru persoanele de același sex.

Vlad Alexandrescu susține că acum e momentul pentru așa ceva, după ce Referendumul pentru familie „a declanșat un val de ură”.

„Legea parteneriatului civil e în discuție între partidele parlamentare. Și noi avem, fiecare, reprezentanți care lucrează la acest proiect. Multă lume e de acord că, după ce a existat acest referendum care a declanșat un val de ură, e momentul, într-adevăr, să se adopte o lege a parteneriatului civil. (…) Acum, cum se face… În România e foarte complicat”, a spus el.

Alexandrescu mai e nemulțumit de faptul că PSD a scos din proiectul de lege necesitatea ca „partenerii civili” să se prezinte la ofițerul de stare civilă, dar și de faptul că în act e trecută interdicția explicită de a adopta copii de către persoanele de același sex.

„Și aici trebuie să vă spun că am fost destul de trist de felul în care se va rezolva problema, pentru că PSD nu dorește ca acest lucru să se întâmple la primărie și atunci CNCD a găsit un fel de refugiu în ideea că s-ar putea face la notar, notarul transmițând ulterior către ofițerul de stare civilă care emite un certificat de parteneriat civil. Eu argumentez în continuare în favoarea ideii că acest lucru trebuie să se facă la primărie, pentru că nu e doar un contract”, a continuat USR-istul.

De asemenea, Alexandrescu e supărat că în lege ar putea exista o prevedere prin care un notar să poată refuza încheierea unui parteneriat civil.

„Mie mi se pare foarte periculos. (…) Notarii nu se abțin în general de la a face o procură, sau de a face o moștenire. De ce s-ar abține de la a constata voința a două persoane de a intra într-un parteneriat civil”, a întrebat senatorul.

Declarațiile lui Alexandrescu și ale celorlalți lideri USR vin în contradicție cu pozițiile lor anterioare în ceea ce privește necesitatea definirii căsătoriei în Constituție.

Pe 26 iulie 2018, pentru RFI, Vlad Alexandrescu spunea că legiferarea pe tema căsătoriei este una „atât de sensibilă și care ține atât de mult de conștiința și de sensibilitatea fiecărui om”.

Cu doar două zile înainte de Referendum, senatorul Vlad Alexandrescu spunea la TVR 1 că „Referendumul este inutil, este un instrument politic, este un instrument al urii și discriminării și este folosit de Dragnea și de PSD pentru a distrage atenția de la problemele adevărate și pentru a se legitima”.

Biserica Azi. Parteneriatele civile, dreptul și morala publică (16 10 2018)

Invitat: Pr. Dr. Ionuț Gabriel Corduneanu, Vicar administrativ patriarhal


Categorii

1. DIVERSE, Homosexualitate, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “PARTENERIATUL CIVIL, blocat in Parlament? PSD ar renunta la sustinerea proiectului, PNL s-ar fi retras de la discutii/ Pr. Ionut Corduneanu despre PARTENERIATE CIVILE si MORALA PUBLICA (Video)

  1. Le dorim renunţare veșnică la un asemenea proiect !!!

  2. Vad ca toata lumea face trocuri.Facem si noi,cei 3700000 ,un troc.De se va valida proiectul parteneriatului civil, nu vom merge la nici un vot viitor.

  3. @Gheorghe, ma intreb cat de binecuvantat este votul nostrum pentru alegerile unor oameni care sa ne reprezinte, ei fiind atat de influentati de ideologia neomarxista, de influentele atee si sataniste ale unor grupari din afara tarii ?? Ma intreb de ce as mai merge la vot ca sa aleg dintre asemenea oameni, atata timp cat intre ei nu exista si niste crestini declarati si implicati in apararea drepturilor crestinilor din Romania ?

  4. @miriam
    “Dacă prin vot am putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm.” Mark Twain.
    “Unii oameni se închină funcţiei; alţii, unor eroi sau puterii; alţii se închină lui Dumnezeu şi fiecare îşi dispută idealul, însă cu toţii se închină banilor.” Mark Twain

  5. @nimeni

    Totuși, cei care se închină Lui Dumnezeu în Duh și în Adevăr NU se închină banului !!!
    Pe de altă parte Sfântul Paisie Aghioritul și mulţi alţi sfinţi, au îndemnat dreptcredincioșii să voteze oameni cinstiţi care să-i reprezinte. Din păcate, votul fiind pe LISTE, ești nevoit să votezi la grămadă, așa că mai bine nu votezi… Singurul Care și-a dat Viaţa pentru noi este Domnul Iisus Hristos, ori statul se vrea laic. Pe ce bază și cu ce drept ne impune statul acest lucru ?
    @miriam are dreptate, nu ai dintre cine alege.
    Și încă ceva, deloc de neglijat, noi nu ne cunoaștem bine pe noi înșine, cum am putea cunoaște bine pe cineva astfel încât să avem încredere și să-l votăm ? Tv ne prezintă candidaţi, politicieni cosmetizaţi … E clar că este nevoie de pocăinţă sinceră, de îndreptarea vieţii noastre, de rugăciune cu durere către Domnul, astfel încât Domnul să se milostivească de noi, să ne trimită oameni capabili de jertfă la conducere. De aici trebuie să începem, după îndemnul Sfinţilor, cum spunea și Sf. Paisie Aghioritul, dacă unii dintre noi s-ar strădui să-și îndrepte viaţa lor, s-ar îndrepta o mică parte din Biserică, iar dacă fiecare dintre noi s-ar strădui să-și îndrepte viaţa, s-ar îndrepta toată Biserica. Din păcate, (spunea Sfântul) acest lucru cere jertfelnicie, sacrificii, astfel încât noi doar ne judecăm unii pe alţii, pentru că acest lucru este ușor. Dacă majoritatea dintre noi doresc o viaţă ușoară, fără sacrificii pentru aproapele, de unde să aleagă Domnul oameni de jertfă care să ne conducă ??? Cei care candidează sunt în marea lor majoritate mânaţi de interese proprii.
    Concluzia apare de la sine, noi nu ne VREM să ne îndreptăm viaţa, politicienii își văd de interesele lor și am ajuns în această situaţie fără ieșire. Nu-i clar că ÎNDREPTAREA poate pleca doar de la noi ?
    Numai dacă VREM acest lucru, că dacă nu vrem nu mai este nimic de făcut…
    Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

  6. Pingback: TRUMP pregateste abolirea legislativa a IDEOLOGIEI DE GEN, definind identitatea conform SEXULUI BIOLOGIC/ Frauda oficializata in sport: BARBATII autodeclarati "TRANSGENDER" CASTIGA COMPETITIILE DEDICATE FEMEILOR/ USR a ramas SINGURUL partid parl
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare