“Biserica nu este trecutul!” – PATRIARHUL CHIRIL, în România, despre MĂRTURISIREA CREDINȚEI DUPĂ MODELUL MUCENICILOR DIN COMUNISM, într-o vreme care “nu este mai puţin complicată decât aceea din timpul prigoanelor”: “DE LA EI ÎNVĂȚĂM SĂ NU ÎL TRĂDĂM PE HRISTOS, SĂ ÎI FIM FIDELI ȘI LA BUCURIE ȘI LA NECAZ, iar aceasta va fi cea mai bună pomenire a martirilor secolului XX!” (VIDEO, TEXT)

” Martirii și mărturisitorii secolului al XX-lea sunt, practic, contemporanii noștri. Și CEEA CE S-A ÎNTÂMPLAT CU EI TREBUIE SĂ NE DEA DE GÂNDIT ȘI SĂ ÎNVĂȚĂM MULTE DIN ACEASTA! În fața fiecăruia dintre noi poate să stea întrebarea dacă alegem să fim cu Hristos sau nu în continuare…”

***

Vedeti si:

***

Basilica:

Patriarhul Kirill către poporul român: Evlavia dumneavoastră este o mărturie a înfloririi Ortodoxiei româneşti de astăzi

Omilia Patriarhului Kirill al Moscovei şi al întregii Rusii la Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, 27 octombrie 2017

Preafericirile Voastre,

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre,

Preacucernici Părinţi, iubiţi fraţi şi surori,

Astăzi săvârşim pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov, ocrotitorul ceresc al cetăţii Bucureştilor şi, în cadrul Dumnezeieştii Liturghii, am auzit lecturându-se slujba cuviosului, un pasaj din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Galateni despre răstignirea trupului, roadele Duhului şi viaţa în Duh (Gal. 5, 22 – 6, 2), iar după aceasta poruncile fericirilor din Evanghelia după Luca (Lc. 6, 17-23).

Făgăduinţa fericirii cereşti pentru toţi cei care Îi vor urma cu adevărat lui Hristos este descrisă diferit în Evangheliile după Luca şi după Matei. Evanghelistul Matei descrie Predica de pe Munte a Mântuitorului, în care ni se oferă un compendiu complet de nouă porunci ale fericirii, inclusiv poruncile smereniei, milosteniei, curăţiei inimii şi împăciuirii.

Evanghelistul Luca, pe de altă parte, aminteşte doar patru porunci ale fericirii, în care se vorbeşte despre sărăcia cu duhul, despre flămânzire, despre cei supuşi urii altor persoane, despre cei prigoniţi şi supuşi necinstirii. Aceste porunci sunt deosebit de aspre şi ascetice: ele ne cheamă să urmăm calea lepădării de sine şi a răstignirii împreună cu Hristos. Nu este de mirare că anume acest pasaj evanghelic ne este propus de către Biserică în zilele de pomenire a sfinţilor care au bineplăcut lui Dumnezeu în viaţa monahală.

Viaţa oricărui creştin înseamnă lepădarea de sine în calea lui către Hristos. Calea monahală către Dumnezeu este considerată a fi o asceză deosebit de dificilă, fapt pentru care monahii sunt adesea numiţi nevoitori. La botez toţi creştinii făgăduiesc că se leapădă de satana, însă la tunderea în monahism creştinii făgăduiesc ceva în plus, mult mai aspru. De dragul unei noi vieţi în Hristos, ei se leapădă într-un mod mai hotărât, mai evident de lume şi de tot ceea ce înseamnă aceasta. Dar oare prin ce se justifică o astfel de nevoinţă? Ce li se promite acestor oameni?

Sfântul Cuvios Serafim de Sarov, unul din cei mai iubiţi sfinţi nu doar în Biserica Ortodoxă Rusă, ci şi în întreaga lume ortodoxă, în cunoscuta convorbire „Despre scopul vieţii creştine” spune că „oricât de bune ar fi rugăciunea, postul, privegherea şi toate celelalte fapte creştine, totuşi, scopul vieţii creştine nu constă doar în aceste fapte”. Scopul adevărat al vieţii creştine, după cuvântul Sfântului Serafim, constă în dobândirea Duhului Sfânt. Cu alte cuvinte, orice nevoinţă a vieţii creştine are sens doar în Duhul Sfânt şi doar în Duhul aduce roadele ei.

Roadele Duhului, respectiv consecinţele acţiunii Sale asupra omului sunt virtuţile, după cum ne învaţă lectura Apostolului de astăzi: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa,  blândeţea, înfrânarea (Gal. 5, 22). Apostolul spune că Duhul Sfânt anulează în om acţiunea legii trupeşti (Gal. 5, 23). Cât timp omul trăieşte în duh, el trebuie să şi umble în Duhul (Gal. 5, 25).

Nu întâmplător acţiunea vădită a Duhului Sfânt asupra omului este descrisă ca fiind o lumină: faţa profetului Moise strălucea după convorbirea cu Dumnezeu (Ieş. 34, 35); lumina l-a învăluit pe prigonitorul Saul [din Tars], atunci când i s-a arătat Hristos pentru a-l întoarce de pe calea greşită şi a-l chema la apostolat (Fapte 9, 3); şi chipul Sfântului Serafim strălucea, conform mărturiei unui contemporan de-al lui, în timpul convorbirii despre Duhul Sfânt.

Această lumină nu poate fi ascunsă, pentru că ea luminează înaintea oamenilor (Mt. 5, 16). Omul luminat le transmite şi altora lumina prin cuvântul bun de învăţătură, prin predica sa şi îi îndreaptă pe ceilalţi cu duhul blândeţii, după cum ne spune lectura de astăzi (Gal. 6, 1).

De aceea şi nevoinţa monahală este strâns legată de nevoinţa predicii creştine, a misiunii şi a luminării duhovniceşti. Însuşi cuvântul „luminare” are un sens duhovnicesc, acela de luminare a vieţii omului cu lumina harului dumnezeiesc. Mănăstirile au fost adesea tocmai astfel de centre de luminare duhovnicească a poporului din ţinuturile învecinate.

Şi aceasta pentru că prin intermediul predicii, mai ales a predicii convingătoare, se arată însăşi viaţa în Duhul Sfânt a omului credincios. Ascetul sau nevoitorul poate păstra tot timpul tăcerea, poate rosti neîncetat rugăciuni sau poate fi în singurătate, însă viaţa lui, transfigurată de harul Mângâietorului Ceresc, pe care el a dobândit-o, va mărturisi despre Hristos mai puternic decât orice cuvânt.

Astăzi, ca pe vremuri, monahii cu experienţă mai bogată iau asupra lor greutatea îndrumării duhovniceşti a altor oameni. Din mila lui Dumnezeu, în aşezămintele monahale ortodoxe din Rusia, precum şi în România, este încă vie tradiţia relaţiei de călăuzire între duhovnic şi ucenici.

Tâlcuind cuvintele Evangheliei (Mc. 9, 1), Sfântul Cuvios Serafim de Sarov numeşte locuirea Duhului Sfânt în om „Împărăţia lui Dumnezeu care a venit cu putere”. La fel ca în vremurile străvechi, şi astăzi apar mulţi învăţători falşi, politici şi religioşi, care promit raiul chiar aici, pe pământ, însă fără Hristos. În veacul al XX-lea urmarea unor astfel de rătăciri a dus la experimente istorice îngrozitoare la nivel de stat, din cauza cărora Biserica Ortodoxă a avut de suferit foarte mult. Astfel, numai în Biserica Rusă au murit pentru credinţa în Hristos zeci de mii de slujitori ai Sfântului Altar şi monahi şi sute de mii de mireni.

Martirii noştri credeau şi ştiau că singura posibilitate de a vedea Împărăţia lui Dumnezeu aici şi acum este doar prin vieţuirea în Duhul Sfânt. Ei au mărturisit prin propriul lor sânge că adevărata fericire, fericirea în sensul cel mai înalt al acestui cuvânt, este doar în Duhul Sfânt. Atunci când suntem în Duh suntem în pragul fericirii aici, pe pământ, şi în deplinătatea fericirii în lumea cerească, de sus. Acest adevăr este mai presus de minciună şi de ura prigonitorilor.

Mântuitorul spune că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul nostru (Lc. 17, 21). Aceasta însă nu înseamnă că ea nu are nicio legătură cu viaţa noastră pământească în comunitatea umană. Omul care tinde prin propria viaţa să dobândească Duhul Sfânt primeşte de sus înţelepciune şi puterea de a făuri în Dumnezeu propria familie, comunitatea bisericească, aşezământul monahal, societatea sau ţara. Să luăm aminte întotdeauna la cuvintele Mântuitorului: „Fără Mine nu puteţi face nimic” (In. 15, 2).

Mă bucur să văd astăzi mulţimea credincioşilor. Evlavia dumneavoastră este o mărturie a înfloririi Ortodoxiei româneşti de astăzi. Ne-am adunat aici la invitaţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru a săvârşi soborniceşte Dumnezeiasca Liturghie, pentru a înălţa rugăciuni împreună cu alţi arhipăstori, păstori şi fii sau fiice duhovniceşti ale Sfintei Biserici Române în această zi atât de semnificativă pentru Bucureşti, ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov. În numele Bisericii Ruse am adus aici în dar pentru Biserica Română o părticică din sfintele moaşte ale Cuviosului Serafim de Sarov, făcătorul de minuni, ca să fie întru amintirea unităţii noastre spirituale nedespărţite şi a patrimoniului duhovnicesc comun.

Fie ca, pentru rugăciunile Sfinţilor Cuvioşi Serafim de Sarov şi Dimitrie Basarabov, Domnul să apere pământul românesc şi poporul evlavios al acestuia de orice rău. Acest popor să fie plin de darurile Duhului Sfânt, să se nevoiască râvnitor pentru credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna (Iud. 1, 3) şi să păstreze neîndoielnic fidelitatea faţă de Biserica Ortodoxă cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, pe care nu au biruit-o toţi prigonitorii ei. Amin.

***

Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou | Patru conducători de Biserici Autocefale au coliturghisit în Bucureşti (VIDEO)

[…]

După cuvântul Preafericirii Sale, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar Patriarhal, a citit actul solemn comemorativ al Sfântului Sinod care cinsteşte memoria Patriarhului Justinian şi a mărturisitorilor Ortodoxiei din timpul comunismului.

Ne rugăm Preasfintei Treimi să ne dăruiască tuturor credinţă puternică, dragoste faţă de Biserică şi popor, dar mai ales să învăţăm, din pilda mărturisitorilor din perioada comunistă, că iubirea izvorâtă din credinţa în Iisus Hristos Cel Răstignit şi Înviat este mai puternică decât teama de moarte, pentru că Hristos Însuşi dăruieşte martirilor cununi cereşti de biruinţă, potrivit făgăduinţei „Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii”, se menţionează în actul solemn.

Un moment deosebit al coslujirii de astăzi a fost cel legat de comemorarea mărturisitorilor din toate țările comuniste trecuți la Domnul. A fost rostită o Ectenie pentru cei trecuți la Domnul şi Veşnica pomenire a fost intonată în română, slavonă şi albaneză în memoria celor care au apărat Ortodoxia cu preţul vieţii.

Apoi, Patriarhul Daniel a acordat Crucea Patriarhală mai multor persoane care s-au nevoit în temniţele comuniste şi au mărturisit pe Hristos în vremea regimului de tristă amintire. Preafericirea Sa a evidenţiat faptul că le-a fost acordată Crucea Patriarhală deoarece ei au purtat crucea lui Hristos în închisoare în timpuri foarte grele, când mulţi au mărturisit credinţa cu preţul vieţii lor.

La finalul Liturghiei, Patriarhul Kirill a mulţumit Patriarhului Daniel pentru invitaţia de a participa la manifestările prilejuite de sărbătoarea Sfântului Dimitrie. Preafericitul Părinte Kirill a vorbit despre mărturisitorii din perioada comunistă, despre care a spus că sunt un exemplu pentru societatea contemporană.

De la ei învăţăm să fim credincioşi, fideli lui Hristos, să nu Îl trădăm pe Mântuitorul, să fim împreună cu Hristos la bucurie, dar şi la necaz, să chemăm tot timpul numele Lui Cel Sfânt.

Patriarhul Rusiei a evidenţiat faptul că îndepărtarea oamenilor de Dumnezeu nu se mai face neapărat prin forţă fizică, precum în timpul persecuţiilor, însă metodele actuale sunt abile şi îşi ating scopul.

Astăzi nimeni nu obligă vreun creştin să se dezică cu forţa de Biserică sau de Hristos, dar există numeroase eforturi şi mijloace folosite pentru ca Biserica să fie privită ca o parte a unei tradiţii naţionale, ca un fel de folclor popular şi credincioşii să uite de Hristos şi Biserică.

Astăzi, mărturisirea lui Hristos nu este mai puţin complicată decât aceea din timpul prigoanelor pentru că omul poate fi îndepărtat de Dumnezeu nu doar cu forţa, ci şi prin ispite diferite, prin îndepărtarea atenţiei lui de la Cer spre pământ, prin atragerea lui spre o direcţie contradictorie, a conchis Patriarhul Moscovei.

[Adăugăm aici partea lipsă din transcrierea acestui cuvânt al PF Chiril]:

“Aș vrea să vă mulțumesc încă o dată pentru posibilitatea de a fi aici, de a ne ruga împreună cu arhiereii Bisericii Ortodoxe Române, cu credincioșii care au venit aici și să ne amintim de (să îi pomenim pe) cei care au suferit în timpul regimului ateu. Se știe că sângele martirilor este sămânța creștinismului. Și acei martiri și mărturisitori care au suferit în secolul al XX-lea în țările noastre cu siguranţă se roagă pentru noi. Noi simţim rugăciunea lor. Și aceasta pentru că ei nu au trăit foarte demult. Părinții sau bunicii noștri au prins aceste timpuri și, din acest motiv, legăturile sunt foarte vii. Martirii și mărturisitorii secolului al XX-lea sunt, practic, contemporanii noștri.

Și CEEA CE S-A ÎNTÂMPLAT CU EI TREBUIE SĂ NE DEA DE GÂNDIT ȘI SĂ ÎNVĂȚĂM MULTE DIN ACEASTA! În fața fiecăruia dintre noi poate să stea întrebarea dacă alegem să fim cu Hristos sau nu în continuare […]

BISERICA NU ESTE TRECUT(UL), BISERICA ESTE PREZENTUL! Și Biserica este chemată să-L mărturisească pe Mântuitorul și ieri, și azi, și mâine. Și ea face acest lucru nu doar prin rugcăciune și prin săvârșirea Liturghiei, ci viața membrilor Bisericii trebuie să mărturisească clar adevărul Evangheliei […]

Dar ce ne învață pe noi exemplul mărturisitorilor și martirilor din secolul XX? Să fim credincioși, fideli lui Hristos, să nu Îl trădăm pe Mântuitorul, să fim împreună cu Hristos la bucurie, dar şi la necaz, să chemăm tot timpul numele Lui Cel Sfânt! Și aceasta va fi cea mai bună pomenire a martirilor și mărturisitorilor din secolul XX! Să dea Dumnezeu putere și generației noastre, și mai ales tineretului nostru, să fie fideli lui Hristos, în pofida tuturor încercărilor și a ispitelor cu care se confruntă astăzi tinerii…

Aș vrea să exprim încă dată recunoștința către PF Părinte Daniel, pentru că ne-a adunat astăzi împreună aici, la București. Am avut posibilitatea, aseară, să avem o discuție cu Preafericirea Sa, o discuție destul de lungă despre problemele și provocările care stau în fața Bisericilor și a popoarelor noastre. Este foarte important ca întâi-stătătorii Bisericilor să se întâlnească mai des. Pentru că ei se întâlnesc în numele Bisericilor pe care le reprezintă. Acest lucru ne ajută să ne înțelegem mai bine unii cu alții, să simțim frățietatea noastră și să conștientizăm misiunea noastră comună”.

Preafericirea Sa a dăruit Patriarhului României o cârjă arhierească şi un engolpion reprezentând pe Mântuitorul Hristos.

La rândul său, Patriarhul Daniel a mulţumit Patriarhului Kirill pentru bucuria realizată prin aducerea moaştelor Sfântului Serafim de Sarov, pentru conslujire, dar şi pentru dialogul purtat privind misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea de astăzi. Părintele Patriarh Daniel i-a oferit în dar Patriarhului Rusiei o icoană reprezentând pe Sfântul Dimitrie ce are încrustat un fragment din moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou.

Avem această convingere că numai ajutorul sfinţilor este forţa care ne ajută să biruim orice ispită să trecem prin dificultăţi, dar şi să simţim bucuria de a fi creştini şi de a ne pregăti în lumea aceasta pentru a dobândi pacea, bucuria şi fericirea din Împărăţia Preasfintei Treimi, a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Totodată, Preafericitul Părinte Daniel a adresat Patriarhului Kirill invitaţia de a fi prezent la sfinţirea picturii Catedralei Mântuirii Neamului, eveniment preconizat a avea loc în viitorul apropiat.

De asemenea, Patriarhul nostru a făcut referire la numărul de ierarhi din Biserica Rusiei, peste 380, şi a apreciat activitatea misionară şi socială desfăşurată de Partiarhul Kirill evidenţiind grija deosebită purtată faţă de cler şi credincioşi.

[…]