Cat de sus poate ajunge o femeie si care este demnitatea ei in crestinism? DESPRE “MISCAREA FEMININA” A MIRONOSITELOR SI FEMINISMUL NIVELATOR
“Daca ar fi ramas la nivelul unui feminism nivelant al oricaror diferente dintre barbat si femeie, mironositele ar fi ratat si Golgota si Invierea, nu ar mai fi fost primele mesagere ale singurului lucru nou sub soarele istoriei, rostind cele dintii: Hristos a inviat!”
O discutie despre conceptia crestina asupra rolului si locului femeii in familie si, in general, in societate, daca este purtata intr-un spatiu secularizat, are cele mai mari sanse sa plece de la prejudecata ca Biserica injoseste femeia, argumentele fiind cele de genul: in Biserica (si in Biblie) se spune ca barbatul trebuie sa fie cap femeii, ca femeia trebuie sa se teama de barbat, ca, de fapt, femeia este socotita doar ca un ajutor al barbatului (a se vedea Facere 2, 18-23) si multe altele de genul acesta. Astfel de probleme ridicate, de regula, de persoane din afara Bisericii sint binevenite, intrucit ne ofera sansa de a oferi unele explicatii edificatoare pentru cei care chiar le cauta.
Nu voi intra prea mult in explicarea acestor cuvinte despre relatia dintre barbat si femeie, intrucit altul e subiectul articolului de fata.
Voi aminti doar ca femeia se supune barbatului nu oricum, ci asa cum barbatul se supune lui Hristos – e vorba de o ierarhie in ordine duhovniceasca pentru ca in Biserica lui Hristos e o anumita rinduiala si fiecare isi are un loc al sau, fara ca unul sa fie mai de cinste si altul mai de necinste. Femeia trebuie sa se teama de barbat nu in sensul de a nu-i fi frica sa fie agresata de acesta, ci avind un barbat care o iubeste atit de mult (“precum Hristos isi iubeste Biserica” – acesta ar trebui sa fie nivelul), adica purtindu-i o dragoste care merge pina la sacrificiul suprem, sa se teama ca nu cumva sa piarda o astfel de iubire.
Catehizind cuplurile ce urmeaza a primi taina cununiei, constat ca tinerele sint dornice sa afle cum sa se raporteze la astfel de lucruri, la aceste cuvinte auzite la slujba cununiei, care nu sunt spre “terorizarea” femeii, ci spre a-i constientiza, si pe ea si pe barbatul sau, de rolul specific al fiecaruia, rol care isi are, fiecare, o demnitate proprie si nu denota un tratament discriminatoriu. Departe de a considera femeile ca fiind de “un rang inferior”, dimpotriva, abia in crestinism ele sint readuse la demnitatea de a fi egale cu barbatii pentru ca, asa cum ne spune Sf. Apostol Pavel, “nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca, pentru ca voi toti una sinteti in Hristos Iisus“ (Galateni 3, 28). Inainte de a veni Hristos si de a schimba conceptiile gresite cu privire la locul femeii, indiferent de epocile si de popoarele pe care le-am analiza, nicaieri nu gasim decit o injosire a acesteia. Nici macar in iudaism femeile nu au avut o soarta mult mai buna, Moise fiind nevoit sa le ingaduie barbatilor sa-si lase femeile doar cu o “scrisoare de despartire” ca nu cumva, impunindu-le casatoria pe viata, acestia sa-si ucida sotiile atunci cind nu mai doreau sa traiasca cu ele.
Aceasta egalitate in demnitate a femeii cu barbatul nu exclude, repet, faptul ca cei doi au roluri diferite, evidente prin insasi constitutia anatomica a fiecaruia, prin insusirile specifice fiecaruia. Diferenta de roluri a celor doi nu trebuie interpretate in sensul unei inegalitati de ordin socio-politic, a unei discriminari. Diferenta este exact ceea ce are nevoie natura umana spre a se implini si perpetua (nu ne putem inchipui cum ar arata sau cum ar evolua o societate alcatuita exclusiv din barbati sau exclusiv din femei).
O miscare feminina binecuvintata de Hristos
De la aceasta egalitate postulata de crestinism s-a ajuns, treptat, pina la momentul in care, in familie si in societate, si din punct de vedere legal, nu doar din
feminismul pare a fi un lucru favorabil femeii si cu adinci radacini in conceptia crestina.[…] Daca exista vreun pericol de a-si pierde cumva feminitatea, tot ele sint cele care vor avea de suportat eventuale (neplacute) consecinte. Problema mi se pare ca intervine abia atunci cind femeia vrea sa fie egala cu barbatul nu in cele firesti sau in cele inalte ale acestuia, ci mai ales in cele mai “de jos”, mai de nedorit ale barbatului. Pentru ca daca cineva cere egalitate deplina cu o alta persoana, nu o poate cere doar in cele bune, ci si in cele rele. Daca mergi intr-o tara straina si vrei drepturi egale cu cei de acolo, cind primesti cetatenia, odata cu drepturile de rigoare, te “incarci” si cu un set de obligatii pe care le au si ceilalti concetateni.Ca sa ne dumirim mai bine in aceasta chestiune, vom face recurs, ca de obicei, la textul evanghelic ce urmeaza a fi lecturat maine in biserica, la Duminica mironositelor. Aceste femei curajoase sunt cele care au stat tot timpul alaturi de Iisus, atit in vremea propovaduirii sale, cind a facut minuni si era laudat de multimile recunoscatoare, cit si atunci cind a fost arestat, chinuit si, finalmente, rastignit pe cruce. Ele au urcat si pe Golgota cu Hristos, pe cind ucenicii de sex masculin (cu fericita exceptie a Sf. Apostol Ioan) se ascundeau “de frica iudeilor“. Tot ele sint cele care, imediat dupa sabat, cind nu se ivisera inca zorii zilei de duminica, au venit la mormint cu aromate (sau miruri – de unde si denumirea de “mironosite“) pentru a unge trupul Celui care fusese ingropat in graba si care nu avusese parte de rinduiala cuvenita inainte de punerea in mormint. Aceste femei au avut de infruntat si biruit patru mari obstacole care, in mod normal, ar fi descurajat pe orice om cu un instinct de conservare mai accentuat:
1) frica de cei care nu priveau deloc cu ochi buni pe ucenicii Rastignitului;
2) teama de intuneric (era inca noapte si pe atunci drumurile nu erau luminate ca acum);
3) gindul ca soldatii romani ce pazeau mormintul nu le vor permite sa implineasca ritualul pentru care se pregatisera;
4) constientizarea faptului ca, chiar si daca toate aceste piedici ar fi biruite, tot se vor confrunta cu o ultima si insurmontabila problema: “cine le va pravali piatra de pe usa mormintului?“, piatra care era foarte mare, incit abia o urnea forta mai multor barbati.
Daca ar fi stat si ar fi analizat toate cele patru inconveniente majore precum au facut barbatii (apostolii si ceilalti ucenici), cu siguranta mironositele nu ar mai fi plecat de acasa in duminica Invierii.
Dar nu au vrut sa fie egale cu barbatii, adica sa revendice dreptul la prudenta si sa invoce acel comportament cerebral care te tine cu picioarele pe pamint. Nu, ci au ales sa fie femei, in deplinul sens al cuvintului. Adica au ales sa iubeasca jertfelnic si sa creada in inima lor ca nimic nu e de nebiruit! Si s-au invrednicit de cea mai mare binecuvintare, aceea de a fi primele care sa-l vada pe Domnul si Mintuitorul cu trupul inviat, acel dar pe care abia mai apoi l-au primit apostolii mai apropiati lui Iisus, inclusiv “cel mai iubit dintre ei”, adica Ioan. Daca ar fi ramas la nivelul unui feminism nivelant al oricaror diferente dintre barbat si femeie, mironositele ar fi ratat si Golgota si Invierea, nu ar mai fi fost primele mesagere ale singurului lucru nou sub soarele istoriei, rostind cele dintii: Hristos a inviat!
Asa, miscarea acestor “purtatoare de miruri” este prima si cea mai autentica miscare feminina, in ea orice femeie poate vedea cit de sus poate ajunge daca-si cultiva propriul dar si nu rivneste la al altuia.
Autor: pr. Constantin STURZU
Legaturi:
- FEMINISMUL SI PERVERTIREA FEMINITATII. Cu Parintii Epifanie Teodoropulos si Nicolae Tanase, intr-un stil putin mai nonconformist…
- “Familia ortodoxa”: INTERVIU CU PARINTELE NICOLAE TANASE DESPRE FEMEIE, SEXUALITATE, CASATORIE, TELEVIZOR…
- CE SPUNE BISERICA DESPRE 8 MARTIE SI MARTISOR? Care este “ziua femeii” crestine?
- Parintele Gheorghe Holbea despre MAICA DOMNULUI SI FEMEIA MODERNA
***
- DUMINICA FEMEILOR MIRONOSITE. Predicile Sfantului Luca al Crimeei si Parintelui Sofian Boghiu: CUM PUTEM MERGE PE CALEA SFINTELOR FEMEI?
- Cuvinte pline de miez si miere ale PARINTELUI CONSTANTIN SARBU pentru Duminica mironositelor. ZIUA FEMEII… ORTODOXE
- Duminica Mironositelor – ce mir aducem Domnului?
- Mironositele si Apostolii – inima si chibzuinta (Sfantul Teofan Zavoratul)
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Să nu se supere nimeni pe mine dar acest articol convinge doar pe bărbații sau femeile care sunt de acord cu tot ce spune un preot. Am vorbit cu femei care aveau o gândire feministă și știu că astfel de vorbe nu le conving. Ele vor să afle de ce nu pot să fie și ele preoți ca și bărbații, episcopi ca și bărbații, de ce sunt lucruri mai înalte ce au voie să facă bărbații iar ele nu. Multe femei vor să afle de ce nu au voie să se atingă în unele perioade de cele sfinte ( asta cu atât mai mult cu cât ce se întâmplă în organismul lor este ceva firesc, ceva normal spre deosebire de cazul bărbaților care atunci când având unele vise curvești ce se finalizează cu scurgeri trupești nu sunt pedepsiți să nu aibă voie să intre în biserică, sau să sărute icoanele sau să fie miruiți cum se întâmplă în cazul femeilor pentru niște fenomene naturale ). Multe femei nu înțeleg de ce trebuie să stea acasă cu copiii și n-au voie să-și folosească talanții lor într-un loc de muncă. Eu acum nu vorbesc în numele meu ci în numele femeilor. La aceste întrebări eu nu știu ce să le răspund.
Buun si frumos si cuvantul Pr.C-tin Sturzu:
Edificator pentru toti (barbati si femei) mi se pare a fi explicatia cea mai buna vazuta/auzita de mine, de pana acum: ea cuprinde (prin mesajul ei) delicatete; scoate in evidenta tandretea legaturilor sufletesti (in care primeaza cele duhovnicesti), precum si TEAMA (in sensul bun…) de a nu-l leza pe celalalt in vreun fel…DAR nu din teama atavica de forta fizica a barbatului ci, de stirbirea sau chiar pierderea afectivitatii lui – “Femeia trebuie sa se teama de barbat nu in sensul de a nu-i fi frica sa fie agresata de acesta, ci avind un barbat care o iubeste atit de mult (“precum Hristos isi iubeste Biserica” – acesta ar trebui sa fie nivelul), adica purtindu-i o dragoste care merge pina la sacrificiul suprem, sa se teama ca nu cumva sa piarda o astfel de iubire.”
Iar ultima fraza este de-a dreptul cuceritoare :
“Asa, miscarea acestor “purtatoare de miruri” este prima si cea mai autentica miscare feminina, in ea orice femeie poate vedea cit de sus poate ajunge daca-si cultiva propriul dar si nu rivneste la al altuia.” – daca intr-adevar ‘aculti’ cum iti vorbeste INIMA fiindca are alte ‘ratiuni’; trebuie sa fii atent(a) cand iti vorbeste, iti da ghes, te inghionteste, se intristeaza, se bucura si salta impreuna cu tine…dar taindu-i elanul cu ajutorul mintii atunci cand o i-a pe miristi buruienindu-se, incalcindu-se in simtaminte de ura, de dusmanie sau de poftire a bunului altuia.
Hristos a Inviat!
De fapt la noi nu feminismul este problema romancelor. Ci marea lor lipsa de discernamint in ceea ce-i priveste pe barbati. Noi sintem un caz specific.
@Sorin:
Normal, tocmai pentru ca au o gandire feminista. Nu de asta spune apostolul schimbati-va mintea? Nu doar feministele, ci oricine dintre noi care a avut o conceptie lumeasca a fost surd cu privire la acele lucruri la care se inchina ca un idolatru. Insa oricine nu este total pervertit isi poate da seama de adevarul unor cuvinte si, la momentul potrivit, se poate converti pana la capat. Cu fanaticele feminismului, ca si cu orice alt fanatic, nu functioneaza principiul convingerii discursive. Mai mult face o rugaciune.
@Petra
🙂
“De fapt la noi nu feminismul este problema romancelor. Ci marea lor lipsa de discernamint in ceea ce-i priveste pe barbati. Noi sintem un caz specific.”
Este si nu este asa cum zici tu – depinde de mai multi factori pentru ca o femeie sa se faca sabie apucand feminismul de-un picior;
Am vazut femei mai rele ca fierea si urate – consecinta a veninului lor!
Am vazut si barbati superficiali, guralivi…carora le plac barfele, tatismele mai abitir ca o pensionara care sta cu ochiul pe usa de la scara blocului ca sa vada cine intra/iese; le-am sesizat curiozitatea, interesul pentru lucruri care nu-i reprezinta ca niste barbati cerebrali ce sunt…prin excelenta!
In alta ordine de idei, si barbatii – ‘saracii’ de ei – sunt nascuti/crescuti – culmea! – tot de femeie.
Ca, barbatul si femeia reprezinta un intreg iar in procesul de educatie trebuie sa se implice si barbatul, este o alta poveste!
Cert este un singur lucru: armonia dintre cei doi parinti, starea lor sufleteasca, atitudinea fata de viata, comportamentul lor in familie (incluzand si copiii) alaturi de situatii reale de CRIZA isi vor fi pus amprenta asupra comportamentului de mai tarziu – ca manifestare – a maturului de azi care a fost…tanarul de ieri, adolescentul de alaltaieri si-a copilului de-atunci!
Se COPIAZA involuntar anumite lucruri vazute la parinti – d-aia avem asa o societate azi, asa cum bine spunea pe-aici nu-s ce parinte!
Noi romanii suntem UN PIC A T I P I C I; asa cum de sarbatori (Craciun sau Pasti) in loc sa se ieftineasca produsele ca sa cumpere si bogatul si saracul (cum se face in alte tari) la noi taman atunci se scumpesc de-ti i-a pielea de pe tine!
Asa si cu succesul, de pilda! Se spunea ca Romania este tara in care succesul nu are succes…
Ori ne-au modificat aproape genetic cele intamplate cu noi dinainte de ’89 prin nenorocirea aia de comunism, ori suntem DEJA – tra la la…
@ Sorin
Nu stiu cat acele femei, care invoca ceea ce spui, sunt adepte ale feminismului sau mai degraba ale rationalismului, atat de specific vremurilor noastre, cand totul trebuie trecut prin filtrul mintii, destul de limitat, daca vrem sa recunoastem.
Daca presupunem ca s-ar gasi toate argumentele care sa explice acelor femei de ce asa si nu altfel, oare ele s-ar multumi cu ceea ce sunt sau in continuare si-ar dori sa fie altfel de cum le este firea? Pe de alta parte le-ar conveni sa castige ceea ce viseaza, dar sa piarda ceea ce au? Sau vor sa le aibe pe toate? Mai apoi printre talanii pe care ele spun ca ii au, s-o fi aflanda si smerenia, sau oare acesta n-o fi talantul pe care trebuie sa-l inmulteasca? (Aici as preciza ca nu trebuie inteleasa smerenia totuna cu resemnarea, cu prostia sau cu orice alta conotatie negativa cu care este inteleasa in ziua de astazi)
Daca ar fi sa trecem si la niste lucruri mai concrete legate de ceea ce ai spus, poti sa le intrebi cat dureaza un vis si cat o perioada lunara. Ar putea, pur si simplu, aici sa gaseasca un raspuns.
Mai apoi daca nu sta femeia cu copiii, cine sa stea si cu ei? Nu ca barbatul n-ar fi in stare sa stea cu copiii, dar adevarul este ca nu prea este in firea lui sa aibe grija de copii asa cum are grija o mama. Stim foarte bine ca la varste fragede copiii nu fac lucruri prea rationale – care ar fi o trasatura caracteristica barbatului – si prin urmare mult mai firesc este ca ei sa fie acoperiti de dragostea materna, care mai usor trece peste toate.
Cat in ceea ce priveste admiterea Tainei Preotiei pentru femei, aceasta as spune ca, in primul rand nu are cum sa se impace cu maternitatea. Si chiar daca femeia nu ar avea copii, cum ar fi ca ea sa conduca o comunitatea atat de barbati cat si de femei? Sunt lucrui care nu se impaca pur si simplu, chiar si din punct de vedere logic, fara sa mai facem apel la argumente teologice, ca de exemplu cel ca toti Apostolii au fost barbati. Ca au mai fost si femei intocmai cu Apostolii, aceasta este alt ceva. Aceasta mai degraba presupune recunoasterea talantilor femeilor, a barbatiei sufletesti a lor, si chiar intr-un fel a demintitatii de a fi egale cu barbatul.
Ca o concluzie am putea spune ca in crestinism coexista egalitatea cu ierarhia, intr-un mod firesc si mistic. Daca ar exista doar egalitate, n-ar mai fi, in mod logic nicio diferenta si s-ar ajunge la o aplatizare a lumii, la ceva static, la un sfarsit. Daca ar exista doar o ierarhie atunci ar fi supusi si superiori, iar aceasta ar presupune ca n-ar exista libertate, ceea ce este opus sensului cu care Dumnezeu a creeat lumea. Ori Dumnezeu pe toate le-a facut cu intelepciune.
Sorin,
“Am vorbit cu femei care aveau o gândire feministă și știu că astfel de vorbe nu le conving. Ele vor să afle de ce nu pot să fie și ele preoți ca și bărbații, episcopi ca și bărbații, de ce sunt lucruri mai înalte ce au voie să facă bărbații iar ele nu.”
Nici un fel de cuvinte nu pot convinge anumite femei. Le-ati putea arata cat sunt de viteze invitandu-le intr-o incapere in care sa fie si vreo 2- 3 soricei. 🙂
Asa da femeie emancipata! 😉
N-am auzit pe nici o femeie care se duce la biserica, in Romania (si subliniez IN ROMANIA) care sa aiba vre-o problema de genul: de ce numai preotii sint barbati. Cit despre faza cu ciclul lunar….intrebarile de ce acest fel venite de la cele care se duc la biserica sint cu caracter de auto-informare, pe principiul: ce sa fac atunci cind… Nu astea sint lucrurile care mi se par relevante apropo de femeile din Romania, CARE SE DUC LA BISERICA, dar si in general. Cum nici feminismul de tip occidental nu este ceva ce se poate regasi la noi cu frecventa mare sau in aceeasi formula. Noi avem alte probleme. Cum este de exemplu faptul ca prin educatia care li se da baietilor si prin comportamentul femeilor fata de soti acestia sint in mare masura de-responsabilizati, in timp ce femeile sint supra-responsabilizate si se auto-supra-responsabilizeaza. Insa eu personal m-am cam saturat de discutiile astea-n-van.
@ petra:
De acord, ca linie generala.
@ petra
La romani, intr-adevar nu feminismul a fost problema, dar cu noile generatii, tinde sa devina la fel ca si in occident, atata timp cat vor fi tot mai mult integrate curentele acestea straine de mentalitatea ortodoxa.
Iar pe de alta parte sa nu avem impresia ca doar barbatii au fost crescuti intr-un spirit de a lasa toata treaba pe umerii femeilor. Cred ca mai degraba generatia parintilor nostrii a fost o generatie de sacrificiu, incercand sa faca totul pentru a usura viata copiilor lor, preluand greul, astfel incat “copiilor sa le fie bine, sa aibe si ei carte, sa-si faca rostul lor“, de e cu putinta sa-i aseze la casele lor, si asa mai departe. Rezultatul a fost insa si unul mai putin de dorit, acela ca cei tineri n-au mai stiut sa lupte si ei la randul lor cu anumite greutati, si invatandu-se sa astepte ca altul, sau celalalt in cuplu sa faca ceea ce faceau parintii lor pentru ei…
Asa ca depinde de fiecare ce exemple de oameni a cunoscut in jurul lui. Probabil ca tu ai, mai degraba, exemple de barbati care nu isi preiau responsabilitatile care ar trebui sa le aibe – si adevarul este ca ponderea este mai mare in randul lor – dar, in ceea ce ma priveste, am avut ocazia sa cunosc si femei carora le gatea mama acasa, dupa ce aveau ani buni de casatorie, caci altfel preferau sa se duca sa manace la Mac. sau gaseau intr-un fel o formula mai necostisitoare.
@Sorin
Acelor persoane care acuza Biserica de faptul ca marginalizeaza intr-un fel sau altul femeia, li s-ar putea aminti faptul ca Biserica Ortodoxa slaveste in cea mai mare mare masura, dupa Dumnezeu, o femeie: pe Maica Domnului, care s-a invrednicit a se ridica deasupra tuturor fiintelor create, chiar si deasupra ingerilor.
Nu se pune problema ca o femeie sa-si iroseasa talantii intr-un mediu sau altul, ci ar trebui ca femeia sa aiba intelepciunea sa inteleaga unde si in ce fel poate face cea mai valoroasa lucrare cu talantii cu care a fost daruita.
@Corina,
si eu cind ma duc acasa imi gateste mamica :). Ce-i drept asta se intimpla de 2-3 ori pe an din pacate… 😉
Insa cum spuneai si tu, frecventa face diferenta.
Mie pur si simplu mi se pare anormal sa gandesc in termeni de egalitate pe subiectul asta. Niciodata femeia nu o sa fie egala cu barbatul ci complementara lui si asta este evident pana la a sari in ochi. Cei si cele care cred ca o femeie care conduce un tractor si sapa in mina, sau tine usa barbatului ca sa intre el primul e o femeie normala, apai au probleme serioase domniile lor… sau doar propovaduim asa nondiscriminarea doar pentru a acoperi tocmai discriminarea de a trata femeile ca obiecte sexuale si de a le rapi dreptul de a beneficia de mantuirea pe care le-o aduce nasterea de prunci, numai pentru a le munci si a le obosi tot mai mult?? si pentru a avea mai multe contributii la bugetul de stat din impozite si taxe pe venituri si salarii?? de asemenea un aspect deloc de neglijat este si cresterea varstei de pensionare a femeilor de la 57 la 63 de ani pana ce va ajunge egala cu a barbatului, 65. Aici feministele au primit ce-au cerut: egalitate deplina. Dar problema e ca aceasta egalitate nu e deloc in acord cu protectia drepturilor femeilor pentru ca femeile normale, sotii si mamele zdravene la cap si cu un minim de bun simt, pe langa munca fulltime mai au un job fulltime si acasa. Si iata discriminarea, la munca mai multa, drepturi mai putine pentru femei. Aici a dus politica feminist-egalitarista si din punctul meu este o aberatie legislativa, chiar daca vine din zona UE-Bruxelles. Sau poate, tocmai de aceea…
@Corina
“La romani, intr-adevar nu feminismul a fost problema, dar cu noile generatii, tinde sa devina la fel ca si in occident”
Ei, acuma sa pun si eu o intrebare, din occidentul asta unde sunt numai rele : oare femeia comunista ce era ?
Nu stiu exact cati ani ai, Corina, banuiesc dupa ce spui (poate ca gresesc) ca esti tinerica si nu ai apucat femeile “vajnice” comuniste, egale cu barbatii in toate cele, femeia macaragiu, femeia savant de renume mondial :-), femeia secretar de partid, femeia propagandist, femeia ministru, necredincioase si grosiere…Si nici copiii care cresteau in comunism cu “cheia de gat”, cum se spunea, pentru ca nu avea cine sa se ocupe de ei, fiidnca mamele erau obligate sa aiba serviciu, nu aveai cum sa alegi sa fii casnica (decat daca erai semi-analfabeta, in catune ascunse la tara).
Nu a existat si nu exista nicaieri feminism mai acerb si mai anticrestin decat au promovat comunistii in est, si oriunde au fost, si sunt !
Eii, uitam, ce sa faci….
Stati linistiti ca sunt si in occident femei care sacrifica totul pentru sot si copii, care sunt “mère au foyer” si prefera sa castige mai putin, dar sa-si creaésca copiii, si au cate 3-4, care ii aduc la biserica (asa cum e biserica lor, dar nu au cunoscut alta)
Ma rog, ma iertati ca mai incerc si eu, asa in van, sa va mai scot din idei preconcepute si false generalizari …
Inca odata, ma iertati.
Doamne ajuta !
@ petra
Evident este vorba si de frecventa, dar nu numai, caci ma refeream in special la acele cazuri care devin oarecum patologice, cand omul se netrebniceste, nu mai stie care ii este rostul, si ajunge chiar sa devina el insusi o povara pentru altii.
@Anonyma
“Niciodata femeia nu o sa fie egala cu barbatul ci complementara lui”
Exact asta mi se pare si mie evident !
Dumnezeu a creat femeia si barbatul complementari, dar atentie, asta inseamna ca femeia nu poate face tot ce face, barbatul, dar nici barbatul nu poate face tot ce face femeia…
Amandoi sunt la fel de importanti, si daca ar stii sa se iubeasca si respecte reciproc intru Hristos si intru Mantuire…ar muta si muntii !
Doamne ajuta !
Ma iertati ca iar vreau sa spun ceva, dar mi-a venit un gand referitor la ce spunea parintele Arsenie Papacioc, cum ca Hristos Dumnezeu a ridicat femeia la un rang pe care nu-l avea inainte, si anume ca El s-a nascut din femeie (Sfanta Nascatoare), a vorbit cu femeile (vezi cananeeanaca) atunci cand acest lucru era interzis, si la Inviere S-a aratat mai intai femeilor (Mironosite).
Asta contrazice flagrant pe toti cei care desconsidera femeia…
Dar asta poate contrazice flagrant si pe femeile care se desconsidera…devenind “obiecte” ale barbatilor !
Doamne miluieste !
@ Hrisanti
Fara a vrea sa intram in politica se stie totusi ca si comunismul tot din occident a venit.
Regimul comunist de la noi din tara a deschis posibilitatea ca femeia sa aibe locuri de munca in fabrici si uzine, cot la cot cu barbatii. Cu toate ca ceea ce faci te face, si prin urmare o munca tipic barbateasca imprima anumite caracteristici in modul de a fi al femeii, la noi nu acest fel de a fi a fost retinut. Aceasta se vede foarte bine din faptul ca dupa caderea comunismului, nu femeile s-au ingehsuit la posturile de macaragiu. Putem sa spunem, deci, ca feminismul promovat de comunism totusi n-a “prins” (asa de bine) la noi.
Mai apoi sa nu idealizam occidentul. Faptul ca sunt “mère au foyer” in occident asta nu spune mare lucru despre jertfelnicia lor fata de familie, caci trebuie luati in calcul mai multi factori. De exemplu, ar fi interesant de vazut cat se ocupa bunicii occidentalilor de nepotii lor, si daca este la fel ca la noi in tara. Cat despre faptul ca in occident o familie poate cat de cat sa fie intretinuta cu un salariu, in timp ce in Romania nu chiar asa stau lucrurile, acesta este un lucru despre care nici nu ar trebui sa mai vorbim. Daca am mari un pic unghiul de vedere, din cate “mère au foyer” sunt, cate isi duc copiii la biserica in occident si le dau o educatie crestineasca?
Si mai apoi, da, sa nu uitam ca si in occident sunt femei care au candidatat la presedentie (n-au ajuns insa savant de renume mondial, dar nu inseamna ca sunt mai putin cunoscute), sunt destule sefe de inteprinderi, sunt destule adeepte ale feminismului, si una dintre ele a fost, de exemplu, Simone de Beauvoir.
@Corina
Ma pui la grea incercare 🙂
Nu pentru ca ai scris mult, ci pentru ca continui ideile preconcepute 🙂
O iau la rand :
“Fara a vrea sa intram in politica se stie totusi ca si comunismul tot din occident a venit.”
Din care tara comunista occidentala a venit comunismul in Romania ?
Si bolsevicii tot din occident au venit ?
“Putem sa spunem, deci, ca feminismul promovat de comunism totusi n-a “prins” (asa de bine) la noi”
Pai vad acolo femei provenite din familii fost comuniste/securiste, care se inghesuie la putere si chiar apar in Parlamentul European !
De asemeni femeile din Romania nu vor sa faca copii mai multi, considera ca asta este degradant…
“Mai apoi sa nu idealizam occidentul. Faptul ca sunt “mère au foyer” in occident asta nu spune mare lucru despre jertfelnicia lor fata de familie, caci trebuie luati in calcul mai multi factori. De exemplu, ar fi interesant de vazut cat se ocupa bunicii occidentalilor de nepotii lor, si daca este la fel ca la noi in tara. Cat despre faptul ca in occident o familie poate cat de cat sa fie intretinuta cu un salariu, in timp ce in Romania nu chiar asa stau lucrurile, acesta este un lucru despre care nici nu ar trebui sa mai vorbim”
Unde in ced am spus eu, idealizam occidentul ?
In privinta salariilor, iar vorbesti din auzite ! 🙂
Chiar crezi ca in occident un singur salariu poate asigura viata unei familii cu 3-4 copii ?
Daca tatal este director poate ca da, dar daca tatal este electrician sau zidar, ce crezi ?
Sa fii “mère au foyer” nu este jertfelnic, de unde stii ? Esti tu Dumnezeu sa stii ce se intampla in familia si sufletul fiecaruia ? Si sa califici ce este jertfelnic, si ce nu ?
Tu zici “ar fi interesant de vazut cat se ocupa bunicii occidentalilor “…pai nu ar fi mai bine sa vezi si sa te convingi”, inainte sa vorbesti ?
Ce fac bunicii aici ? Pai aici bunicii isi traiesc binemeritata odihna de pensionari, iar copiii nu-i utilizeaza pentru “cresterea copiilor”, caci daca faci copii, nu-i faci ca sa-i lasi in grija parintilor tai, ci ca sa-ti asumi cresterea lor…
Si in final, eu nu am zis ca-n occident nu sunt femei care au candidat sau candideaza la presedintie.
Am zis doar ca si in Est au fost si sunt femei cu aceasta dorinta si nu neaparat influentate din vest…:-)
PS : Ma gandeam, Corina, ca daca te referi la faptul ca Marx si Engels sunt parintii social-democratiei, asa este, dar ce au scris ei nu are nimic a face cu comunismul bolsevic care a fost implementat in Romania !!!!
Repet, social-democratia occidentala, nu are nimic a face cu comunismul din es, in ceea ce priveste principiile politice, economice si soaciale!
Cum sunt alegeri in Franta, si am drept de vot, voi vota UMP, adica Sarkozy. Ai vazut cum votez eu “jidanii” si “ungurii”, la un loc, in Franta :-).
Dar si daca va iesi Hollande, social-democrat, tot nu va avea nimic de-a face politica lui, marxista la baza, cu comunismul din estul european.
In schimb va fi rau pentru Franta…
@Hrisanti:
Cum sa nu aiba…Este mult prea vasta tema comunismului, social-democratiei si fenomenelor istorice care le cuprind pentru a fi tratata aici, astfel. Intr-un fel aveti dreptate amandoua, si se poate spune, perfect echivalent, ca gresiti amandoua. Fara comunismul teoretic al lui Marx si Engels nu ar fi existat leninismul, de pilda, iar conceptul de dictatura VIOLENTA a proletariatului apartine lui Marx insusi, deci inca din conceptia sa teoretica se desprindea un program revolutionar de rasturnare a societatii.
Comunismul este un fenomen occidental, dar nu numai, si nu ne referim aici la doctrina importata din Apus in Est, ci la zguduirile prin care au trecut societatile rasaritene inca din sec. XIX. Insa chiar aceste zguduiri au provenit din indepartarea elitei autohtone de popor, prin masonizare si prin adoptarea programului modernizarii fortate. Aceasta stare a facut posibila ca grupari bolsevizate de ideologia marxista, printre care si gruparea leninista, sa poata da lovitura de stat care a stat, apoi, la baza experimentului comunist.
Social-democratia nu a facut decat sa se adapteze la contextul occidental, unde fenomenul modernizarii, mult mai ierarhizat, organic si disciplinat decat in rasarit, nu a dat loc anarhiei care sa poata face posibila instaurarea comunismului. De aceea social-democratii europeni au renuntat la atingerea comunismului prin revolutie, prin unii ideologi marcanti ca Bernstein sau Kautsky.
Cu toate acestea, Occidentul, mai ales Franta, a fost un complice al experimentului bolsevic, istoriografia franceza fiind infectata cu propria mitologie a revolutiei franceze, vazuta ca precursor direct al revolutiei bolsevice. Panait Istrati, de pilda, dupa ce s-a intors dezamagit din URSS, a fost supus unui adevarat baraj editorial si a murit in mizerie, pentru ca scriitori francezi simpatizanti (sau chiar platiti) de bolsevici, cu mare influenta publica, l-au repudiat pentru scrierile sale de comunist ”pocait”. Nu altfel s-a procedat, initial, cu Soljenitin, intampinat cu un val de ostilitate in Franta, tocmai pentru ca sfasia imaginea propagandistica despre URSS. Abia in deceniile din urma au inceput sa se dezvolte tot felul de curente alternative, mai conservatoare, care contesta mitologia revolutiei franceze si care au radigrafiat dur brutalitatea regimului comunist.
Deci… lucrurile sunt, ca intotdeauna, mult mai complexe decat avem tendinta sa le scurtam noi, prin stereotipii.
Petra, tu ai doar partial dreptate. Eu simt frustrarea ca nu exista femei preoti… si asta nu ca sa slujeasca sau sa conduca mirenii… ci ca sa fie duhovnici pentru femei. Cat as vrea sa fiu de deschisa cu un preot, voi avea mereu stres si retineri la spovedanie, ba chiar la inceput uram minutele acelea… fiind vorba de pudoarea si sensibilitatea naturala care nu se estompeaza nici macar in fata unui slujitor al Domnului . Este aceeasi chestie ca atunci cand merg la doctor. Cat ar fi un medic barbat de priceput, il ocolesc, daca e vorba de lucruri intime, preferand o femeie, chiar daca reputatia ei de profesionista nu e la fel de buna. Dar simt ca ma intelege mai bine, ca vorbim acelasi limbaj, ca-i pot spune lucruri pe care si ea le-a simtit la un moment dat. In partea a doua a comentariului, consider ca ai dreptate. Femeile sunt vinovate pentru deresponsabilizarea barbatului si pentru multe prejudecati sociale, ele fiind principalele educatoare ale copiilor. In scop egotic, multe dintre ele isi ocrotesc prea mult puii, impiedicandu-i sa zboare ca sa nu ramana fara ei, iar casatoria, pentru cei mai multi dintre baieti, este doar o trecere din tutela mamei in cea a nevestei. Daca raman singuri in urma unui divort sau mortii sotiei, ajung complet neputinciosi sau incapabili sa traiasca singuri.
Olena,
“Eu simt frustrarea ca nu exista femei preoti…” daca asa stau lucrurile, cred ca nu e bine deloc. Ce fel de spovedanie este aceea facuta cu stres si retineri? Duhovnicul nu este un preot oarecare. Nu cu toti preotii vorbim despre problemele noastre (nu ma refer neaparat la cele “intime”). Apoi, totul intre duhovnic si crestin este intim, este Taina.
Exista in practica ortodoxa ceva ce se numeste “Mama duhovniceasca”. Aceasta femeie va poate ajuta chiar sa va invingeti aceste retineri fata de duhovnic, pt ca ea poate sa va asculte, sa se roage si sa va ajute cu sfaturi. Acesteia nu i se spun pacatele in primul rand pt ca nu poate da dezlegare dar si pentru a se evita sminteala.
Sincer, imi pare rau pt dvs, ma rog Domnului sa puteti trece peste aceasta “napasta”.
@ Olena
Cred ca ar fi bine sa-ti lamuresti cumva retinerile si sa nu le identifici gresit, pentru ca din ceea ce spui tu se pare ca ai o problema in ceea ce-i priveste pe barbati, fie considerandu-i intr-un fel de o alta natura, fie te temi ca nu te iubesc, sau altfel, poate fi vorba de niste complexe personale care stau la mijloc.
Gandeste-te ca si Hristos tot barbat ni S-a infatisat pe pamant si daca nu esti cel mai intim cu Hrisots atunci cu cine poti fi? Nu poti sa-L ocolesti pe Hristos pe acest motiv, caci ar insemna ca ceva nu este in regula.
Prin urmare, daca nu ai retineri fata de Hristos, cam tot asa ar trebui sa te duci si la Spovedanie, stiind ca rusinea pe care o manifesti acolo este cumva fireasca si poate fi vazuta ca si un canon de ispasire. Dar sa nu confundam retinerea de la Spovedanie cu rusinea. Trebuie sa identifici bine despre ce anume este vorba.
Este imposibil ca in toate sa avem optiunea de a alege intre barbati si femei (adica sa existe si posibilitatea ca femeile sa fie duhovnici). Aceasta presupune pe de alta parte si necesitatea intelegerii duhovniciei, asa cum este, si identificarea de ce anume te temi si de ce anume fugi.
Intimitatea poate exista si intre un barbat si o femeie, si, daca ar fi sa tinem cont de faptul ca la Spovedanie ceea ce se spune acolo nu trebuie divulgat, personal as tinde sa cred ca un barbat cu mult mai bine reuseste lucrul acesta decat o femeie, pe cand, s-au vazut cazuri cand cea mai buna prietena a spus si alteia, si tot asa, pana cand secretul a devenit polisinel.
@admin
A fost o vreme cand in Franta erau multi adepti ai comunismului. Au fost chiar francezi care dupa instalarea comunismului in URSS au emigrat acolo (caci aici nu a fost niciodata o societate de acest tip) ca sa-si traiasca “visul”…dezamagirea a fost crunta si sunt multe marturii ale tragediilor traite de francezii comunisti care au emigrat in URSS.
Dar, tinand cont de toate astea, cum se face ca nu s-a putut implementa comunismul in vest, si mai ales in Franta de unde ziceti ca vine tot raul ?
Stiu “teoria”, totul a fost un “complot” impotriva estului…OK, dar cum de a prins asa bine complotul ? Cum de au fost atatia colaborationisti ai comunismului si kgb-ismului in est ?
Oare toti au fost naimiti din vest ?
Ce usor ne debarasam de propria responsabilitate, ca natiune….
Ce ne mai place sa-i criticam si judecam pe altii, in timp ce noi ne victimizam si scuzam din plin.
Frate, peste tot sunt rele si tentatii spre rau, dar daca noi ne lasam tentati si o luam pe calea raului, nu trebuie sa dam vina pe cel ce ne-a tentat…
Asa au facut Adam (dand vina pe Eva), Eva (dand vina pe sarpe), dar amandoi au (am) fost izgoniti de Dumnezeu din Rai. Oare de ce, daca era vina sarpelui ?
Sa nu mai dam vina pe altii pentru relele ce le suferim, ci sa ne recunoastem partea de responsabilitate, colaborationism, etc….
Doamne ajuta !
@Hrisanti:
Raspunsul este cunoscut si se numeste Planul Marshall. Banii americani plus NATO iar apoi UE au facut ca perspectiva venirii comunistilor la putere, in Franta si in Italia, sa nu fie una realista. De n-ar fi fost banii americanilor (si armata lor, adica interesele geopolitice), Franta (si Italia) ar fi fost tara comunista prin vot democratic, nu ca la noi, prin armata sovietica. E un fapt istoric, totusi. Si asta fara a face comparatii intre popoare sau teorii ale conspiratiei, fara sa culpabilizam. De altfel, chiar din comentariul precedent, e vorba tot de lucruri istorice si atat. Nu e vorba de judecati de valoare! Oare s-a inteles acum?
@admin
Frate, generalul De Gaulle a dat afara trupele americane instalate in Franta dupa al doilea razboi mondial. Tocmai pentru ca incercau sa-si impuna politica.
Si ani de zile Franta a avut relatii la limita cu SUA.
Acel comunism bolsevic care a fost implementat de rusi in est, nu are prea mult a face cu ideologia social-democrata Marxista.
Iar degenerarea care a urmat, atrocitatile, crimele, nu cred ca tin de planul Marshall, ci de rautatea omului…
Vin dintr-o familie care a cunoscut atrocitatile bolsevismului si kagebismului pe viu, nu din povesti sau din carti…
“Oare s-a inteles acum ?”
Cred ca avem libertatea sa intelegem sau nu, sa acceptam sau nu si sa interpretam unele fapte istorice. 🙂
Doamne ajuta !
@Hrisanti:
Politica lui De Gaulle nu exclude deloc importanta Planului Marshall iar generalul nu a fost mereu asa iubit de propriul popor, ca doar de aceea a si renuntat sa mai fie sef de stat la un moment dat. Comunistii erau pe cai mari, fusesera eroii rezistentei, si asa europeni cum erau se aflau in relatii puternice cu URSS si cu ale sale servicii secrete.
Sigur ca putem interpreta faptele istorice in fel si chip, insa e bine sa ne intelegem cat de cat si sa nu ne atribuim lucruri false. Ideea era ca noi nu ziseseram nimic despre vina vreunui popor, ca nu era cazul, ca nu asta era discutia, iar tu ai reactionat de parca am fi facut-o. Totusi, sa nu fie un dialog al surzilor.
@Olena
“Eu simt frustrarea ca nu exista femei preoti… si asta nu ca sa slujeasca sau sa conduca mirenii… ci ca sa fie duhovnici pentru femei. Cat as vrea sa fiu de deschisa cu un preot, voi avea mereu stres si retineri la spovedanie, ba chiar la inceput uram minutele acelea… fiind vorba de pudoarea si sensibilitatea naturala care nu se estompeaza nici macar in fata unui slujitor al Domnului ”
Sora, sfintii parinti invata ca atunci cand ai facut un pacat urat, care tine mai ales de intimitatea sexuala si te mustra constiinta si te rusinezi numai si sa te gandesti la acel pacat, nu trebuie sa spui in detaliu la spovedanie ce ai facut, ci exista cuvinte (le poti gasi in cartile de spovedanie) care pot aduce la esential pacatul tau.
Nicaieri nu se spune, si nici nu este bine, mai ales daca ai duhovnic calugar, sa povestesti la spovedanie cu lux de amanunte pacatul tau intim, caci asta poate tenta sau sminti duhovnicul, mai ales daca este calugar.
Rusinea este deja un pas catre pocainta, si nu crede ca o femeie ti-ar putea-o intelege mai bine, caci nerusinarea femeii este uneori mult mai mare decat a barbatului…
Nu te lasa impiedicata de necurat sa te spovedesti preotului, caci nu preotul te spovedeste, ci Insusi Domnul Hristos, Cel care nu vrea moartea pacatosului ! Cel care a facut ca primul om care a intrat in Rai sa fie un talhar ! Cel care spunea Sfintilor Apostoli ca s-ar putea ca vamesii si femeile usoare sa intre inaintea lor in Imparatie…
Sora, tu du-te sa te spovedesti si sa-ti plangi pacatele la Hristos, preotul este numai vasul prin care Harul Sfantului Duh se coboara si ne iarta de pacate si ne binecuvnteaza !
Iar in privinta femeilor ia-o de exemplu pe Sfanta Maica a Domnului !
Pai daca Ea, Nascatoare de Dumnezeu, nu a cerut sa fie “preot”, nu acerut sa fie locuri inalte pentru femei in Biserica, si ea insasi s-a umilit pana la a accepta sa fie tratat de “curva”, de “mama de bastard”, cand stia prea bine ca Dumnezeu S-a zamislit om in pantecul Ei, de ce sa cerem noi altceva ?
Sfanta Nascatoare de Dumnezeu trebuie sa fie “modelul” nostru, ce gasim la Ea, sa ne silim sa facem si noi.
Domnul sa te intareaésca si lumineze !
Eu inteleg ce a vrut sa spuna Olena. Duhovnicul are har dar e totusi om, nu Dumnezeu. Si una este sa te destainui unei femei despre anumite lucruri (nu trebuie deloc sa fie neaparat in detaliu, ca sa te simti stresata), si alta este sa le spui unui barbat, sentimentul de jena este mai puternic. Dar nu avem ce face, asa stau lucrurile.
Ei, asta-i acum… 🙂 Una este sa fii stresata sa destainui niste lucruri intime (repet, nu in detaliu), ceea ce este FIRESC, si alta este sa ai complexe personale. Este vorba pur si simplu de senzatia de RUSINE pe care o incerci. Mai mare decat cea pe care o au barbatii care se destainuie la duhovnic. Asa cred. Pe langa asta, poate ca nici macar nu e vorba de un pacat, ci ceri o parere, un sfat in privinta unei probleme. Uite un exemplu: atunci cand vorbesti despre perioada de necuratie, sa zicem, este chiar stresant, pt ca este o ceva pe ce in mod normal nu discuti cu un barbat. La chestiuni de genul asta cred ca se referea Olena.
Orice spovedanie aduce rusinea pentru pacatele pe care le-am facut, caci este in stransa legatura cu cel al vinovatiei. Cand te stii vinovat, nu se poate sa nu te rusinezi. Cine nu se rusineaza, inseamna ca nu-si constientizezi greseala.
Citez din Sf. Teofan Zavoratul despre Spovedanie:
Vor apărea ruşinea şi teama – nu te pierde cu firea! Pentru aceasta a fost instituită Taina Pocăinţei, să trezească în noi teama şi ruşinea, şi cu cât sunt mai mari, cu atât sunt mai mântuitoare. Să doreşti a te spovedi înseamnă să doreşti ruşine multă şi frică mare, căci cel ce doreşte vindecarea nu ştie oare cât de dureros este tratamentul? De bună seamă că ştie, însă o dată cu hotărârea de a se vindeca a luat-o şi pe cea de a suporta durerile, în nădejdea însănătoşirii. Şi tu, când ai fost ros de sentimentul pocăinţei, n-ai alergat oare la Dumnezeu, spunându-I: „Sunt gata să sufăr oricât, dar miluieşte-mă şi iartă-mă!?” Ei bine, acum ţi se întâmplă după voia ta. Nu te scârbi din pricina ruşinii şi a fricii, pentru că sunt strâns legate de spovedanie spre binele tău. Arzând în ele, te vei întări duhovniceşte. Te-ai lămurit în cuptorul pocăinţei – mai căleşte-te un pic! Atunci ai ars de unul singur mărturisindu-te înaintea lui Dumnezeu şi a conştiinţei tale, acum treci ca prin foc înaintea unui martor rânduit de Dumnezeu, ca o dovadă a sincerităţii mărturisirii celei dintâi şi poate spre a o desăvârşi pe aceea. Va fi o judecată, la care ruşinea şi frica aduse de ea vor fi fără nici o nădejde. Ruşinea şi frica de la spovedanie le îndepărtează pe acelea de la judecată. Dacă nu vrei să le trăieşti pe acestea din urmă, atunci înghite paharul celor dintâi. Pe lângă acest aspect, se întâmplă întotdeauna ca, potrivit cu intensitatea trăirii lăuntrice a celui ce se pocăieşte să se reverse peste el mângâierea la spovedanie.
*nu-si contientizeaza greseala
(m-am grabit)
Rusinea si stresul sunt doua lucruri total diferite. Rusinea este foarte fireasca la spovedanie dar nu si stresul. Toti ne rusinam, dar nu suntem stresati. Cred ca e o ispita aici, pt ca din alte comentarii ale Olenei am observat ca este o persoana puternica.
Spre exemplu, aici:
“Olena pe 01 May 2012 la17:57#
Trebuie sa multumim lui Dumnezeu pentru fiecare experienta, chiar mai dura, care ne este data. Caci incercarile ce nu ne omoara, ne fac mai puternici. Dumnezeu sa-ti fie in continuare alaturi, parinte!”
Prin comentariul de zilele trecute, in nici un caz nu am vrut sa aduc vreo acuzatie cuiva. Pur si simplu, nu este normal sa te simti la spovedit ca la medicul ginecolog. Atata tot.
P.S. Cer iertare Olenei daca am necajit-o prin comentariul meu si marturisesc ca atat cat am putut, m-am rugat sa treaca peste aceasta ispita.
Foarte bun cometariul lui ” Hrisanti” vis a vis de femeia comunista (macaragiu) :)) .Comica comparatie…:). la fel si al “Magdei” (o femeie foarte inteligenta ).Da,in societataea noastra inca mai primeaza astfel de femei ,chiar cele mai multe din generatia peste 40 ..Cele tinerele sunt prea ocupate cu terasele ,cluburile si cu mall urile .Cred ca ar da faliment mall urile la noi fara astfel de femei ,sincer vorbind 🙂 . Dar lumea e salvata ce cele cateva femei de bun simt cu credinta ,inteligente si “feminine ” (..),(asa precum Hrisanti si Magda ) . 🙂
Ne grabim sa exageram… Nu-i potrivita comparatia cu medicul ginecolog. Cred ca orice dezvaluire a unui pacat care tine de relatiile trupesti (cu fapta sau cu gandul, cu imaginatia) sau de lucruri intime, este de natura sa ne streseze, pentru ca intervine pudoarea. Eu nu vad deloc total diferite rusinea si stresul. Dimpotriva, rusinea deseori genereaza stresul. Si nu e vorba neaparat de rusinea pacatului, caci poate nu e vorba de pacat.
“Toti ne rusinam, dar nu suntem stresati.”
Eu nu cred asta. De fiecare data cand ma spovedesc, eu, de ex, ma simt stresata. Pentru ca nu e deloc comod pt mine sa spun pacatele pe care le-am facut (si cred ca multa lume simte la fel). Uneori, daca pacatul este inradacinat nici nu simti rusine. Insa in privinta pacatelor de care pomenea Olena, care tin de cele trupesti, consider firesc ca o femeie sa se simta incomod (mai mult decat un barbat), tocmai din cauza faptului ca ne spovedim totusi la o persoana masculina. Nu inteleg deloc de ce exista aceasta mirare in comentarii.
@Dragos,
Sa pui “feminin” intre ghilimele nu e deloc un compliment.
(nu ca-s eu invidioasa 🙂 )
Dap , m-am grabit si am scris si asa perforat …si uite asa am uitat sa te mentionez si pe tine in categoria mai sus privilegiata ,;)hehe (..) . Cand intru pe acest site si in special la comentariile de mai sus ,parca pasesc pe alt taram .. comparand cu realitatea vulgara de fiecare zi in care tinerii(fetele) pe care ii(le) intalnesc si ii cunosc intrec vulgaritatea insasi ,frizand prostia si prostul gust in care se complac si traiesc si in care credinta pare o gluma si Dumnezeu doar o umbra . Doua realitati care se intrepatrund . Ma refer la cele care ati comentat . Va recomand un film bunicel -“Izvorul femeilor ” .Exprima intr o noua lumina frumusetea si gratia femeilor de pretutindeni .
@ Mirela,
Uitasem sa mentionez ca la tine m-am referit 🙂
Olena: “Cat ar fi un medic barbat de priceput, il ocolesc, daca e vorba de lucruri intime, preferand o femeie, chiar daca reputatia ei de profesionista nu e la fel de buna.”
Mirela:”Ne grabim sa exageram… Nu-i potrivita comparatia cu medicul ginecolog.”
O fi vorba de un ORL-ist si m-am grabit eu sa trag concluzii gresite.
Iertati!
“Eu nu vad deloc total diferite rusinea si stresul.”
STRES ~uri n. Stare patologică constând în supraîncordarea unui organism viu, când asupra lui acționează factori negativi puternici.
STRES s.n. 1. Factor (sau ansamblu de factori) de mediu care provoacă organismului uman o reacție anormală; (p. ext.) ansamblul reacțiilor fiziologice prin care organismul uman răspunde unui agent stresant, încercând să se apere și să-și mențină echilibrul de bază. 2. Efort, încordare, tensiune neuropsihică. ♦ Ansamblu de perturbații organice sau psihice.
RUȘÍNE s. f. 1. Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală. 2. Rezervă, modestie, reținere. ♦ Timiditate, sfiiciune.
RUȘÍNE ~i f. 1) Senzație sau sentiment de neplăcere, amestecată cu jenă, cauzate de o situație penibilă. 2) Sentiment de decență în relațiile sociale; rezervă în comportare, determinată de bunăcuviință; pudoare.