“Vrednic este!”: Părintele DAMASCHIN LUCHIAN de la Sihăstria Putnei a fost HIROTONIT ÎNTRU EPISCOP (video, foto). Cuvinte cu putere multă, insuflate și înflăcărate de Duh ale ÎPS TEOFAN si ale noului arhiereu vicar, PS DAMASCHIN DORNEANUL, la slujba de ÎNTRONIZARE: “Curaj, Eu am biruit, şi voi veţi birui!” (VIDEO si TEXT)

24-07-2017 13 minute Sublinieri

 Doxologia: PS Părinte Damaschin Dorneanul a fost hirotonit şi instalat la Suceava

Rânduiala de anunţare şi chemare a candidatului la treapta arhieriei a fost săvârşită  sâmbătă seara, după Vecernie, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ioan cel Nou“ din Suceava. La slujbă au fost prezenţi patru ierarhi, membri ai Sfântului Sinod – Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord -, preoţi, monahi şi credincioşi, atât din Arhiepiscopia Sucevei, cât şi din Arhiepiscopia Iaşilor.

Chemarea solemnă a părintelui arhimandrit Damaschin Luchian la treapta arhieriei a fost făcută de către părintele Vasile Baltag, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Preacuviosul Ipopsifiu Damaschin a răspuns acestei chemări, mulţumind Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan şi ierarhilor prezenţi în Catedrala Arhiepiscopală. După această rânduială, a fost înscris în condică procesul-verbal prin care s-a constatat chemarea Ipopsifiului Damaschin Luchian la treapta arhieriei, pentru slujirea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, document semnat de către ierarhii delegaţi, precum şi de către candidat.

Părintele Mitropolit Teofan a rostit cu această ocazie un cuvânt despre semnificaţia şi importanţa chemării în treapta de ierarh, iar în finalul slujbei de seară a rostit un scurt cuvânt Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Hirotonia noului episcop-vicar al Eparhiei Sucevei

Ieri-dimineaţă, după slujba Utreniei, IPS Părinte Mitropolit Teofan a săvârşit în Catedrala Arhiepiscopală rânduiala examinării şi desemnării Ipopsifiului Damaschin Luchian la treapta arhieriei. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a fost înconjurat de un sobor de ierarhi format din Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Preacuviosul Părinte Ipopsifiu Damaschin a fost adus în mijlocul bisericii de arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna şi exarh administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei, şi de arhim. Nectarie Clinci, stareţul Mănăstirii Sihăstria Putnei, spre a prezenta ierarhilor prezenţi, în frunte cu Părintele Mitropolit, sfintele mărturisiri ale credinţei ortodoxe. Astfel, candidatul la hirotonia întru arhiereu a rostit Simbolul credinţei, a mărturisit despre însuşirile Persoanelor necuprinsei Dumnezeiri, a mărturisit cu privire la înomenirea Fiului şi Cuvântului ipostatic al lui Dumnezeu şi despre firile diferite din Unul şi acelaşi Hristos Dumnezeu şi a făgăduit să păstreze totdeauna, cu sfinţenie, canoanele, tradiţiile, legiuirile, regulamentele şi hotărârile Bisericii noastre. După acest dialog de cercetare, Episcopul-vicar ales Damaschin a iscălit pe Sfânta Evanghelie aflată pe masa aşezată dinaintea arhiereilor coliturghisitori mărturisirea citită în Catedrala Arhiepiscopală.

În continuare, a fost săvârşită Sfânta Liturghie de soborul de ierarhi, preoţi şi diaconi. După cântarea întreit sfântă „Sfinte Dumnezeule“, IPS Părinte Mitropolit Teofan a săvârşit Sfânta Taină a Hirotoniei întru arhiereu pentru ipopsifiul Damaschin. După hirotonie, în faţa Uşilor Împărăteşti, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a prezentat poporului pe noul Episcop-vicar eparhial, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, căruia i-a oferit veşmintele şi însemnele arhiereşti: sacosul, omoforul, crucea pectorală, engolpionul şi mitra.

În omilia rostită după Evanghelie, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vorbit despre menirea ierarhului şi principalele sale îndatoriri. „Adevărata cale a unui stăpân (arhiereului ne adresăm prin «vlădică», adică «stăpân») este să slujească, să se coboare, să fie cel mai mic, pentru a fi cel mai mare. Dacă nu are acest gând altoit puternic pe starea sa de arhiereu, Dumnezeu, din iubire pentru el, îngăduie să fie smerit de alţii, să fie făcut cel din urmă, privelişte îngerilor şi oamenilor“, a evidenţiat ierarhul.

IPS Teofan a subliniat că arhiereul trebuie să aibă mereu atenţia îndreptată către Hristos şi către cei pe care îi păstoreşte, slujirea sa fiind caracterizată de trezvie:Prin smeriri repetate şi prin ispitiri spre mândrie, prin zile senine şi ani de furtună, prin răstigniri continue şi străfulgerări taborice, arhiereul îşi poartă crucea. Bucurându-se de cinstea pe care i-o dau oamenii, el este chemat a medita la slăbiciunea lui în fiecare zi şi la faptul că Hristos nu a luat chip deplin în el şi în păstoriţii săi. Monah prin propria alegere şi arhiereu prin alegerea Sfântului Sinod, episcopul poartă lăuntric şi exterior camilafca monahală şi mitra împărătească, metaniile de rugăciune şi cârja episcopală. Adresăm rugăciune stăruitoare Atotţiitorului şi Atotştiutorului Dumnezeu să-l întărească, să-l ocrotească, să-l binecuvânteze pe robul Său, Părintele Episcop Damaschin, întru cele ale voii Sale pentru slujire smerită şi curajoasă, răbdătoare şi demnă în Biserica Sa“.

La finalul Liturghiei, Preasfinţitul Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a dat citire Actului Patriarhal prin care Preasfinţitul Părinte Damaschin este recunoscut ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, cu titulatura de „Dorneanul“:Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa de lucru din 4-5 iulie 2017, a ales prin vot secret pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Damaschin Lucian în postul vacant de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi a aprobat ridicarea sa la treapta arhieriei, urmând a purta titulatura Dorneanul“.

În continuare, IPS Părinte Teofan şi IPS Arhiepiscop Pimen a îmbrăcat cu mantia arhierească pe Preasfinţitul Damaschin şi i-au înmânat cârja arhierească, zicând cuvintele: „Primeşte toiagul acesta, ca să păstoreşti turma lui Hristos cea încredinţată ţie; şi celor ascultători să fie de la tine toiag de reazem şi întărire, iar pentru cei neascultători şi nestatornici să-l întrebuinţezi pe el ca toiag de deşteptare, toiag de certare“. Noul arhiereu a binecuvântat poporul în noua sa demnitate.

Au urmat apoi cuvântul Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care l-a felicitat pe noul episcop-vicar, şi cuvântul d-lui Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte. În finalul evenimentelor a adresat câteva gânduri Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, care a făcut referire la noua misiune ce o are de îndeplinit.

Doxologia: Preasfințitul Damaschin Dorneanul – primul cuvânt în ziua înscăunării ca Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hrisos Care, prin Duhul Său cel Sfânt, m-a chemat a-I fi slujitor în Biserica Sa, pe care Biserică o mărturisim ca fiind „Una” şi „Sfântă”, şi pe care noi, cei din cinul preoţesc, o slujim, în duh „sobornicesc”, ca urmaşi ai Sfinţilor Apostoli. Trecând cu vederea puţinătatea vârstei şi nedesăvârşirea sufleteasă, dar făgăduind a plini cu harul, Domnul îmi pune astăzi o cruce nouă, cea a arhierei, şi îmi deschide calea spre o lucrare în care să fiu „gura” Lui şi „mâna” Lui întru învăţarea şi sfinţirea poporului binecredincios al Său.

Cu smerenie şi recunoştinţă încep această sfântă misiune, sub îndemnul şi mesajul cuvintelor din Sfânta Scriptură care s-au citit astăzi la Sfânta Liturghie. Îmi va fi, aşadar, candelă a lucrării mele, adevărul că suntem datori să nu căutăm voia şi odihna noastră, ci slujirea aproapelui la ce este bine, spre zidire. Am învăţat, apoi, că slăbiciunile noastre, ale celor neputincioşi vor fi purtate de cei mai tari, dar şi că fiecare, la putinţa şi măsura lui, datori suntem a ne purta sarcinile şi slăbiciunile unii altora. Şi, îndeosebi în aceste vremuri tulburi, dator este arhiereul, dar şi fiecare preot, monah şi credincios, să vieţuiască în duhul Scripturii din care ne vin toată înţelepciunea şi răbdarea şi mângâierea şi nădejdea.

Iarăşi, ne-a învăţat Domnul că nimeni nu poate să vindece de orbire sufletească pe alţii, dacă mai întâi nu s-a tămăduit pe sine însuşi, prin credinţă şi pocăinţă, şi nimeni nu poate propovădui Evanghelia împărăţiei cu putere multă, decât izbăvindu-se de demonii patimilor care-l făceau să fie şi mut, şi orb. Şi aşa, curăţit fiind slujitorul, Dumnezeu poate, prin el, să lucreze minunat, făcând să amuţească gurile celor mai puţin credincioşi, pe care Biserica îi cheamă, cu dragoste, să guste şi ei din frumuseţile vieţuirii creştine şi să vadă că da, bun este Domnul.

Bun a fost Domnul cu mine, şi milostiv întru toate. Şi aflându-ne acum, la finalul Dumnezeieştii Liturghii, a Tainei dumnezeieştii recunoştinţe, dator sunt a mulţumi celor care, cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, m-au însoţit pe calea acestei vieţi.

Le mulţumesc bunilor mei părinţi, Constantin şi Elena, şi o, cât m-aş bucura ca în toate familiile, tatăl şi mama să-şi crească pruncii lor în aceeaşi atmosferă de dragoste şi răbdare, înţelegere şi cuminţenie de care, cu mila Domnului, am avut şi eu parte.

Sentimente de recunoştinţă am şi pentru dascălii mei din şcoala primară şi generală, de la Seminarul Teologic Sfântul Mitropolit Dosoftei din Suceava, ca şi pentru părinţii şi profesorii al căror ucenic am fost la altarul academic al Facultăţilor de Teologie din Iaşi, Bucureşti şi Sibiu.

Le sărut mâna părinţilor mei duhovniceşti care, de-a lungul anilor, mi-au primenit sufletul, şi îndeosebi părintelui meu stareţ şi duhovnic Nectarie, a cărui povăţuire mai mult decât binevoitoare mi-a dat de multe ori aripi, atunci când aveam cugetul împovărat. Cei 13 ani petrecuţi sub mâna lui în Sihăstria Putnei, dimpreună cu părinţii şi fraţii mei în Hristos, pe care îi voi preţui şi pomeni totdeauna, s-au aşezat ca o frumoasă şi plină de experienţe pagină a vieţii mele de monah şi preot.

Vin din mănăstire şi vreau să rămân în mănăstire, şi îi rog pe toţi părinţii stareţi şi maicile stareţe din preafrumoasele noastre mănăstiri să mă primească şi în obştile lor, ca pe un frate şi părinte. La fel, m-aş bucura să mă ştiu umăr lângă umăr cu fraţii preoţi, în slujirea credincioşilor; şi împreună, ca într-o familie, să ne împărtăşim şi bucuria şi necazul, şi experienţa şi neîmplinirea.

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre,

Vă mulţumesc pentru că v-aţi luat osteneala a săvârşi chemarea Dumnezeiescului har pentru nevrednicia mea. Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit Teofan, cu recunoştinţă mă rog Domnului să fiţi şi de acum înainte, cu înzecite puteri, propovăduitor şi arătător al lui Dumnezeu, aşa cum vă vădeşte numele. Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit Iosif, Înaltpreasfinţiţilor Părinţi Arhiepiscopi Teodosie al Tomisului şi Ioachim al Romanului şi Bacăului, şi Preasfinţiţilor Părinţi Nicodim al Severinului şi Strehaiei, Gurie al Devei şi Hunedoarei, Macarie al Europei de Nord şi Timotei Prahoveanul, vă rog, cu aceeaşi recunoştinţă, să mă însoţiţi prin sfat şi rugăciune pe drumul arhieriei. Prin Dumneavoastră adresez mulţumiri tuturor părinţilor episcopi din Sfântul Sinod, şi în chip deosebit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care mi-au acordat încredere şi m-au încurajat, nedispreţuind tinereţile mele.

Şi acum, cu inimă de fiu, mă îndept către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Pimen, adevăratul păstor al Bucovinei. Eu aveam exact un an când, pe 24 iunie 1982, Înaltpreasfinţia Voastră primeaţi darul arhieriei, tot aici, în aceeaşi străveche catedrală a Sucevei, la care au liturghisit atâţi arhierei vrednici, timp de sute de ani. Primiţi-mă să vă fiu toiag la bătrâneţe, povăţuiţi-mă cu inimă de părinte, ca să se bucure inima Înaltpreasfinţiei Voastre de ascultarea mea de ucenic, şi certaţi-mă cu blândeţe, ca să se înţelepţească sufletul meu din experienţa încercatelor cărunteţi ale Înaltpreasfinţiei Voastre. Dimpreună cu părinţii consilieri şi ostenitorii Centrului Eparhial, cărora le mulţumesc pentru organizarea aşezării mele în slujirea de episcop-vicar, reînnoim fidelitatea faţă de Înaltpreasfinţia Voastră. De asemenea, în curată legătură cu cei rânduiţi a sluji pe cetăţeni în instituţiile de stat, ne vom strădui să continuăm osteneala Înaltpreasfinţiei Voastre de a redobîndi, a păstra şi a da mai departe moştenirea sfântă pe care Dumnezeu, prin cei dinaintea noastră, ne-a lăsat-o în acest tăpşan de rai, Bucovina. Domniilor lor le mulţumesc încă de pe acum pentru colaborare, pe care mi-o doresc fructuoasă. Căci toţi ştim că atunci când este sinceritate şi nepărtinire, iubire de adevăr şi iubire de ţară, multe lucruri frumoase se pot împlini împreună, spre slava lui Dumnezeu, spre binele oamenilor şi mulţumirea sufletească a tuturor, arvună a dreptelor răsplătiri de Dincolo. Ca icoană demnă de urmat a acestei  împreună lucrări stă şi întreaga activitate a domnului ministru secretar de stat, căruia îi mulţumesc pentru prezenţă şi cuvânt încurajator.

Îmi deschid acum inima către dumneavoastră, iubiţi credincioşi. Prezenţa şi dragostea dumneavoastră, a tuturor, le iau ca un semn că nu mă veţi lăsa de unul singur în suirea golgotei diaconiei episcopale. În rugăciunea smerită şi evlavia cuminte a dumneavoastră mă încred. Învăţ din răbdarea, munca şi înţelepciunea celor bătrâni şi aş dori să fiu primit ca un prieten de către cei mai tineri. Dumnezeul nostru este viu, lucrător, primitor şi iertător. Şi omul viu, omul treaz, omul căutător este iubit de Dumnezeu, chiar şi când calcă pe alături. Fiţi lumini ai acestui Dumnezeu în lumea deznădăjduită şi secătuită de astăzi! Credeţi cuvintelor Lui care ne promit că va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor! Curaj, ne spune Domnul, Eu am biruit, şi voi veţi birui!

Acestui Dumnezeu mă încredinţez şi eu, cerând ocrotirea Maicii Preacurate, a Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, ocrotitorul Sucevei, a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, a Sfinţilor Ierarhi Leontie, Dosoftei şi Iacob Putneanul, a Sfinţilor Cuvioşi Daniil Sihastru de la Voroneţ şi Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei, precum şi ale tuturor sfinţilor ştiuţi şi neştiuţi care au odrăslit în pământul Bucovinei.

Şi închei cu cuvintele Sfântului Grigorie Teologul, rugând pe milostivul Dumnezeu:

Doamne, Cel ce ai ales pe David şi l-ai luat de la turmele de oi, deşi era cel mai mic şi mai tânăr dintre fiii lui Iesei, apucă-mă de mâna mea cea dreaptă! Cu sfatul Tău mă povăţuieşte şi cu slavă mă primeşte, şi mă păstoreşte pe mine, păstorul, şi mă povăţuieşte pe mine, povăţuitorul, ca să pot păstori cu pricepere turma Ta. Dă, Doamne, putere şi tărie poporului Tău şi înfăţişează scumpa Ta Biserică slăvită şi fără de pată. Fă-ne să fim vrednici de staulul cel de sus, în locaşul celor ce se veselesc, întru strălucirea sfinţilor, ca în Biserica Ta toţi să spunem: slavă, turma împreună cu păstorii, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia toată slava în vecii vecilor. Amin.

Doxologia: Slujirea arhierească – între lumina taborică și durerea răstignirii

Preasfinția Voastră, Preasfințite Părinte Damaschin[1],

Iubite frate întru Hristos și împreună lucrător în Via Domnului din Moldova,

Înaltpreasfințiți și Preasfințiți Părinți,

Domnule Ministru Secretar de Stat pentru Culte,

Distinse autorități,

Iubiți frați preoți,

Cinstit cin monahal,

Iubiți credincioși,

Înlăuntrul Dumnezeieștii Liturghii, la începutul căreia ne aflăm, Părintele Damaschin a fost hirotonit, prin puterea Duhului Sfânt, întru arhiereu. Luăm parte la un moment rar întâlnit în viața Bisericii. Suceava nu a mai avut parte de un asemenea ceas binecuvântat de când Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Pimen a fost hirotonit arhiereu.

Acum, la Sfânta Liturghie, înainte de rostirea Evangheliei, am ascultat cuvântul către Romani al Sfântului Apostol Pavel care ne cere „a gândi la fel unii pentru alții, după Iisus Hristos” (Romani, 15,5). A gândi conform gândului lui Hristos, a avea „gândul lui Hristos” (I Corinteni 2, 16).

În legătură cu hirotonia întru arhiereu și în legătură cu slujirea arhierească în Biserică, iată ceea ce-i dorim noi, astăzi, Preasfințitului Episcop Vicar Damaschin Dorneanul.

A avea gândul lui Hristos echivalează, după cuvântul rostit al Apostolului Pavel, cu harul „nădejdii” izvorât din „răbdarea și mângâierea care vin din Scripturi” (Romani 15, 4).

Răbdarea și mângâierea constituie definiția stării de arhiereu. Începând de astăzi, Preasfințitul Episcop Damaschin urcă și mai sus pe muntele mângâierii întru Duhul Sfânt. Ca arhiereu are posibilitatea, în cel mai de foc grad, să guste „cât de bun și cât de dulce este Domnul”. Mantia arhierească îl acoperă cu valurile nesfârșite ale Duhului Sfânt, curgând cascadă. Acestea îl apară, îl ocrotesc, îi dau putere, îi oferă spații nesfârșite și adânci de bucurie duhovnicească. De la înălțimea arhieriei are posibilitatea să vadă întinderile fără hotar ale Bisericii, ale vieții unor preoți, călugări sau credincioși mireni care trăiesc, discret, dar real, viața în Hristos, dobândirea Duhului Sfânt și iubirea lui Dumnezeu Tatăl.

Coborând de pe Tabor, Hristos spune ucenicilor Săi că El va fi dat în mâinile oamenilor păcătoși, care-L vor răstigni, și a treia zi va învia (Matei 17,23). Arhiereul, chip și prelungire al lui Hristos Dumnezeu – Omul, trece foarte repede de la starea de Tabor, la cea de Golgota. Uneori, revine pe Tabor pentru a coborî cât mai repede de pe el în Agonia din Ghetsimani.

În viața sa personală și în slujirea Bisericii, arhiereul este chemat să cunoască experiența lărgimii și lungimii, înălțimii și adâncimii (Efeseni 3,18) Căii lui Hristos, Cel mort și înviat.

Lumina taborică și durerea răstignirii alternează de-a lungul întregii slujiri arhierești. Bucuria „de a crede în Dumnezeu” este dublată de privilegiul „de a pătimi pentru El” (Filipeni 1,29). Faptul „de a pătimi pentru Dumnezeu” este condiția stării arhierești, este pâinea cea de toate zilele a arhiereului, pâine spre ființă. Urmându-L pe Hristos în Ghetsimani și urcând împreună cu El pe Golgota, arhiereul este chemat să „trăiască prin Hristos, prin puterea Lui, tragedia lumii ca pe tragedia Sa proprie și personală” cum mărturisește un duhovnic din zilele noastre[2].

Arhiereasca mucenicie, căci despre mucenicie este vorba, se arată în faptul că episcopul este urmașul Apostolilor pe care Sfântul Pavel îi descrie astfel: „Prin slavă și necinste, prin defăimare și laudă; ca niște amăgitori, deși iubitori de adevăr; ca niște necunoscuți, deși bine cunoscuți; ca fiind pe pragul morții, deși iată că trăim, ca niște pedepsiți, dar nu uciși; ca niște întristați, dar pururea bucurându-ne; ca niște săraci, dar pe mulți îmbogățind; ca unii care n-au nimic, dar toate le stăpânesc” (II Corinteni 6, 8-10). Purtându-și crucea arhieriei, episcopul este întâmpinat adesea, după cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, cu „ocară, asupriri, cuvinte grele, zeflemele de la cei mici, unele făcute cu gând rău, altele pe bună dreptate, mustrări nedrepte și nemeritate și din partea superiorilor și din partea inferiorilor[3].

Cea mai mare greutate în viața arhiereului, ca de altfel pentru orice creștin adevărat, este legată de duhul lumii care încearcă să pătrundă în inimă și suflet, în cuget și în rărunchi prin orice fisură. Activismul pastoral, eventualele realizări economice, edilitare, sociale sau educaționale considerate ca reușite personale, laudele, multe fățarnice, venite din partea oamenilor, relația uneori neadecvată cu puternicii zilei, sunt tot atâtea căi prin care duhul lumii, adică al celui viclean, se așează în străfundurile ființei episcopului.

Într-o atare situație, episcopul este chemat să lupte pentru a dobândi sentimentul nimicniciei proprii, al neputințelor personale. „Lumea nu începe cu tine și nu se sfârșește cu tine”, spunea adesea Patriarhul Teoctist, adresându-se arhiereilor din jurul său. Conștiința propriilor slăbiciuni, încercări de tot felul și, mai ales rugăciunea pentru iertarea propriilor păcate și ale păstoriților deschid larg porțile ca Duhul lui Dumnezeu, nu duhul lumii, să sălășluiască în adâncul de taină al episcopului.

În acest sens, cuvântul Sfântului Apostol Pavel către Corinteni constituie izvor continuu pentru ca arhiereul să nu cadă în cea mai grea ispită, aceea de a fi stăpânit de duhul lumii.

Episcopul, pe orice treaptă de slujire s-ar afla, este chemat să-și fundamenteze viața și lucrarea, spune Sfântul Pavel, nu pe „înțelepciunea Cuvântului”, ci pe „crucea lui Hristos”; nu în „înțelepciunea înțelepților și în știința celor păcătoși”, ci în „Hristos Cel răstignit”; nu în cele „tari”, ci „în cele slabe ale lumii”; nu în „cele ce sunt”, ci în „cele ce nu sunt”; nu în „cuvinte de înduplecare ale înțelepciunii omenești”, ci în „adeverirea Duhului”; nu în „înțelepciunea oamenilor”, ci „în puterea  lui Dumnezeu”; nu în „înțelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori, ci în înțelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci, spre slava noastră, pe care nici unul dintre stăpânitorii acestui veac n-a cunoscut-o căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul Slavei” (I Corinteni 2, 4-8).

Într-o scrisoare adresată unui arhiereu în anul 2002[4], Părintele Rafael Noica mărturisește că

vremea este ca Biserica să se întoarcă întru ale Sale, să ne reînvățăm să avem mai multă încredere în Dumnezeu decât în cele văzute și „mai la îndemână” și să ne sprijinim mai mult pe mijloacele lui Dumnezeu, decât pe mijloacele acestei lumi”.

„Cum vom fi lui Dumnezeu Biserică și Mireasă Hristosului Său?”, se întreabă marele duhovnic și răspunde pentru sine și pentru arhiereu: „Este nevoie ca, mai ales noi, «fețele bisericești», să «osebim vremea» (Luca 12, 54-57) în care ne aflăm istoric, spre a lucra împreună cu Dumnezeu în via Lui și să tragem în aceeași direcție cu El”.

„Acum va trebui să se lămurească credința noastră; acum se va vedea, în sfârșit, ce va fi fost Biserică, și ce nu… ce anume va rămânea «neclătinat de porțile iadului» (Matei 16,18)… și ce va trebui să cadă”. „Vom fi nevoiți să ne vedem făcuți de râs și de rușine, și pe noi înșine și pe iubita noastră Biserică și tot ce avem mai scump și mai sfânt în lume, să răbdăm ocări și prigoane din afară, iar dinlăuntru smintiri și poticniri și vânzări” (cf. Apocalipsa 13,7 ). „Biserica este chemată «să se lămurească» întru cele din urmă, ca aurul în cuptorul ispitirii, să se lepede de tot ce este străin sfințeniei Ei, să se smerească până în sfârșit, să se gătească Mireasă întru întâmpinarea Mirelui” (cf. Apocalipsa 22, 16-17).

Iubiți frați și surori întru Hristos, Domnul,

Scrisoarea către arhiereu a Părintelui Rafael, precum și textul rugăciunii unui arhiereu pentru vrăjmașii săi alcătuită de Sfântul Nicolae Velimirovici[5] ar trebui să șadă la locul de pravilă al fiecărui arhiereu, preot, călugăr sau credincios mirean, alături de Sfânta Scriptură, Filocalie, Psaltire și Ceaslov.

Greutatea vieții de arhiereu, greutatea vieții de creștin nu trebuie totuși să ne înspăimânte. „Voi, copii, spunea Sfântul Ioan Evanghelistul adresându-se creștinilor, sunteți din Dumnezeu și mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume” (I Ioan 4,4). „Nu vă temeți, Hristos a înviat!”, rostea adesea Părintele Sofronie, tată după duh al Părintelui Rafael și fiu duhovnicesc al Sfântului Siluan Atonitul. Chiar dacă „noi, creștinii, suntem ca o picătură de apă care încearcă să înainteze împotriva curentului, într-un mare râu[6], este absolut necesar să nu pierdem direcția și anume Hristos –  Cale, Adevăr și Viață. „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16,33), adică duhul lumii, zice Hristos.

Biruința lui Hristos asupra duhului lumii este moștenirea cea mai de preț pentru arhiereu, este „apa cea vie” din care ar trebui să se adape orice slujitor al Bisericii, orice creștin. Înrădăcinarea în biruința lui Hristos asupra duhului lumii îl transformă pe arhiereu și pe tot creștinul din „om firesc” în „om duhovnicesc”, care „judecă duhovnicește” (I Corinteni 2, 13-14). El devine „omul lui Hristos”, cum mărturisea Părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul multor arhierei. Cu o condiţie, spune el: „Să te smereşti cu adevărat[7]. Simplu, dar extrem de greu. Greu, dar absolut necesar. Adevărata cale a unui stăpân (iar arhiereului ne adresăm prin „vlădică”, adică „stăpân”), este să slujească, să se coboare, să fie cel mai mic, pentru a fi cel mai mare. Dacă nu are acest gând altoit puternic pe starea sa de arhiereu, Dumnezeu, din iubire pentru el, îngăduie să fie smerit de alții, să fie făcut cel din urmă, priveliște îngerilor și oamenilor.

Prin smeriri repetate și prin ispitiri spre mândrie, prin zile senine și ani de furtună, prin răstigniri continue și străfulgerări taborice, arhiereul își poartă crucea. Bucurându-se de cinstea pe care i-o dau oamenii, el este chemat „a medita la slăbiciunea lui în fiecare zi[8] și la faptul că Hristos nu a luat chip deplin în el și în păstoriții săi. Monah prin propria alegere și arhiereu prin alegerea Sfântului Sinod, episcopul poartă lăuntric și exterior camilafca monahală și mitra împărătească, metaniile de rugăciune și cârja episcopală.

Adresăm rugăciune stăruitoare Atotțiitorului și Atotștiutorului Dumnezeu să-l întărească, să-l ocrotească, să-l binecuvânteze pe robul Său, Părintele Episcop Damaschin întru cele ale voii Sale pentru slujire smerită și curajoasă, răbdătoare și demnă în Biserica Sa. La această rugăciune se adaugă ierarhii Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, toți ierarhii Sfântului Sinod, toți preoții și credincioșii, toți monahii și monahiile pentru ca Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Pimen, ajutat acum de Preasfințitul Părinte Episcop Vicar Damaschin Dorneanul, să-și continue lucrarea de arhipăstor în Sfânta Arhiepiscopie a Sucevei și Rădăuților cu rod duhovnicesc bogat spre slava Preasfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Amin.

[1] Cuvânt rostit de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei la hirotonia întru arhiereu a PC Arhim. Damaschin Luchian pentru slujirea de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 23 iulie 2017

[2] Arhim. Zaharia Zaharou, Lărgiți și voi inimile voastre, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p.223

[3] Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre preoţie, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1998, p. 76

[4] Ierom. Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 20012, pp. 168-170

[5] Sfântul Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe marginea lacului, Editura Anestis, București, 2006

[6] Arhim. Zaharia Zaharou, Op. Cit., p. 143

[7] Arhim. Arsenie Papacioc, Marele adevăr – Ortodoxia, în Revista Familia Ortodoxă, iulie nr. 7 (102)/2017, p. 1

[8] Sfântul Grigorie cel Mare (Dialogul), Cartea regulei pastorale, traducere Pr. Prof. Alexandru Moisiu, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1996, p. 61

 


Categorii

1. ȘTIRI, Ierarhi romani, IPS Pimen, IPS Teofan Savu, Pagini Ortodoxe, PS Damaschin Luchian, Sihastria Putnei, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la ““Vrednic este!”: Părintele DAMASCHIN LUCHIAN de la Sihăstria Putnei a fost HIROTONIT ÎNTRU EPISCOP (video, foto). Cuvinte cu putere multă, insuflate și înflăcărate de Duh ale ÎPS TEOFAN si ale noului arhiereu vicar, PS DAMASCHIN DORNEANUL, la slujba de ÎNTRONIZARE: “Curaj, Eu am biruit, şi voi veţi birui!” (VIDEO si TEXT)

  1. Vrednic este!
    Domnul sa-i ajute, sa fie precum bine a cuvantat!

  2. Pingback: IPS TEOFAN – cuvant inspirat si memorabil despre MUCENICIA SLUJIRII ARHIERESTI, citand in extenso si din scrisoarea Parintelui Rafail. CEA MAI MARE PRIMEJDIE PENTRU UN EPISCOP: DUHUL LUMII, amintind si despre ispita triumfalismului realizarilor omen
  3. Pingback: "PROBELE" BISERICII. Indemnuri la apararea Bisericii si a vietii de familie. STRATEGIA INNOROIERII ierarhilor si preotilor BOR sau CALOMNIATI, CALOMNIATI, CA CEVA TOT RAMANE
  4. Pingback: Preasfințitul IGNATIE TRIF, discurs duhovnicesc EXCEPȚIONAL - profund, emoționant și mărturisitor - la ÎNTRONIZAREA ca EPISCOP AL HUȘILOR (video, text): "Una din PRIORITĂȚILE mele pastorale va fi şi SUSȚINEREA FAMILIEI TRADIȚIONALE, aşa
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare