SCRISOARE PROFETICA unui arhiereu a Parintelui RAFAIL NOICA: “Vremea este a cernerii. Va trebui sa pierdem pe multi din randurile preotilor si din numarul credinciosilor. NEVOIE ESTE DE ACEST NECAZ, PENTRU CA BISERICA SA SE CURETE DE TOATE PREACURVIILE EI”

20-07-2017 Sublinieri

Parintele Rafail Noica (“Cultura duhului“):

Scrisoare catre un Arhiereu

“Iubite Preasfințite Părinte, blagosloviți.

Indraznesc sa spun acum ca nevoie este ca, mai ales noi, “fețele bisericești”, sa “deosebim vremea” (Lc. 12, 54-57) in care ne aflam istoric, spre a lucra impreuna cu Domnul in via Lui – si sa tragem in aceeasi directie cu El.

Vremea este a cernerii. Va trebui sa pierdem pe multi din randurile preotilor si din numarul credinciosilor: aceasta in Apus s-a si facut, mai ales dupa razboi, indeosebi din anii ’50 incoace; iar cei ce au ramas – dintre acestia sunt cei care acum recunosc, si iubesc – si primesc, acolo, Ortodoxia. Paradoxal, pe noi Comunismul ne-a pazit, intr-o masura, in felul lui; dar acum a venit vremea (Ioan 17, 1). Vom fi nevoiti sa vedem propasiri si izbanzi din partea catolicismului si a celorlalte secte; sa ne vedem facuti de ras si de rusine de catre mass-media, si pe noi insine, si pe iubita noastra Biserica, si tot ce avem mai scump si mai sfant in lume; sa rabdam ocari si prigoane din afara, iar dinlauntru smintiri, si poticniri, si vanzari (Apoc. 13, 7).

Comunismul a lovit cu sabia; “New Age”-ul – mai ales cu minciunile acestui veac trecator: caci a inceput “ceasul lor, si stapania intunerecului (Lc. 22, 53). Si daca “s-a dat lor stapanire(Apoc. 13, 7), cine va putea sta impotriva voii lui Dumnezeu?

Dar, lui Dumnezeu voim noi a sta impotriva? Cum, atunci, vom fi lui Biserica, si Mireasa Hristosului Lui? Caci judecand dupa Scripturi, precum si dupa privelistea care ne inconjoara, nevoie este de acest necaz, pentru ca Biserica – adica noi – sa se curete de toate preacurviile ei, sa se spele de toata necuratia ei (Iez. cap. 16), sa se “lamureasca”, intru cele din urma, ca aurul in cuptorul ispitirii, sa se lepede de tot ce este strain sfinteniei ei, sa se smereasca pana in sfarsit, sa se gateasca Mireasa in asteptarea Mirelui (Apoc. 22, 16-17).

Acum va trebui sa se lamureasca credinta noastra; acum se va vedea, in sfarsit, ce va fi fost Biserică – si ce nu; acum – care va fi fost acel “popor binecredincios de pretutindenea” (cf. Liturghierelor recente), si ce anume va ramanea “neclatit de portile iadului” (Mt. 16, 18)… si ce va trebui sa cada. Nevoie este de acest “necaz (Tes. 5, 3), pentru ca acum, in sfarsit, Vremea sta sa nasca Vesnicia.

Infricosatoare lucruri… dar nu “bagandu-ne capul in nisip”. ca strutul, ne vom pregati pentru ceea ce nu vom putea stavili. Infricosata vreme; dar, daca de la Dumnezeu ingaduita – mantuitoare.Acum mai aproape este noua mantuirea decat am crezut” (Rom. 13, 11), si decat cand au crezut stramosii nostri; ca in zilele Sfantului Ioan Botezatorul doar “se apropiase” Imparatia Cerurilor (Mt. 3, 2), acum este “langa usi (Mc. 13, 29), si “mladitele smochinului” vestesc vara (Mc. 13, 28).

Acum a si inceput acea vreme cand “cel ce nedreptateste – mai nedreptateasca, si cel ce spurca – mai spurce(Apoc. 22, 11) – si oare nu s-a umplut intreg globul pamanesc de “promiscuitate” si de libertinaj neinfranat, ca cele de negandit in urma cu vreo treizeci de ani – acum sunt “moneda curenta”? – dar, desi mai putin vadit, si vremea cand “si cel drept mai faca dreptate, si cel sfant mai sfinteasca-se, ca “Cel ce este sa vie va veni, si nu va [mai] zabovi“, si “plata Lui in mana Lui” (Evr. 10, 37 si Apoc. 22, 11-12) pentru fiecare.

Vremea este ca Biserica sa se intoarca intru ale sale, sa ne reinvatam mai multa incredere in Dumnezeu decat in cele vazute si “mai la indemana“, si sa ne sprijinim mai mult pe mijloacele lui Dumnezeu, decat pe mijloacele acestei lumi; iar aceasta, indeosebi cand aceste mijloace ne silesc sa imbratisam si atitudinile acestei lumi, punand deoparte, fie si provizoriu, poruncile lui Hristos. Ca astazi, de ne vom afla despartiti de Hristos, ce ne vom face, de la noi insine, cand ne vor intampina “portile iadului (Ier. 12, 5)? – Nu intru putere mare, nici intru tarie, ci intru Duhul Meu, zice Domnul Atottiitorul” (Zah. 4, 6).

Iubite Preasfințite Părinte, mă rog Domnului să vă împărtășească în inimă ce este în sufletul meu, făcând și scriind acestea, ca nu numai să nu vă întristez, ci, poate chiar, oarecum, să vă și aducă bucurie. […]

Domnul să ne lumineze în toată vremea să facem ce este drept înaintea Lui. Iar acum că îmbătrânim, El Însuși să ne învețe să facem precum pe Petru l-a povățuit ce să facă, “când va îmbătrâni” el (Ioan 21, 18). […]”

(in: Ieromonahul Rafail Noica, “Cultura Duhului”, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2002)


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Parintele Rafail Noica, Portile Iadului

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “SCRISOARE PROFETICA unui arhiereu a Parintelui RAFAIL NOICA: “Vremea este a cernerii. Va trebui sa pierdem pe multi din randurile preotilor si din numarul credinciosilor. NEVOIE ESTE DE ACEST NECAZ, PENTRU CA BISERICA SA SE CURETE DE TOATE PREACURVIILE EI”

  1. Dar despre ce necaz vorbea el la vreme aceea? (scrisoarea inteleg ca e din 2002…)

  2. “Dar, lui Dumnezeu voim noi a sta impotriva? Cum, atunci, vom fi lui Biserica, si Mireasa Hristosului Lui? Caci judecand dupa Scripturi, precum si dupa privelistea care ne inconjoara, nevoie este de acest necaz, pentru ca Biserica – adica noi – sa se curete de toate preacurviile ei, sa se spele de toata necuratia ei (Iez. cap. 16), sa se “lamureasca”, intru cele din urma, ca aurul in cuptorul ispitirii, sa se lepede de tot ce este strain sfinteniei ei, sa se smereasca pana in sfarsit, sa se gateasca Mireasa in asteptarea Mirelui (Apoc. 22, 16-17).

    Acum va trebui sa se lamureasca credinta noastra; acum se va vedea, in sfarsit, ce va fi fost Biserică – si ce nu; acum – care va fi fost acel “popor binecredincios de pretutindenea” (cf. Liturghierelor recente), si ce anume va ramanea “neclatit de portile iadului” (Mt. 16, 18)… si ce va trebui sa cada. Nevoie este de acest “necaz“ (Tes. 5, 3), pentru ca acum, in sfarsit, Vremea sta sa nasca Vesnicia.”

    Amin. Amin!

  3. Nu este nevoie de niciun comentariu. Graitoare sunt prin ele insele cuvintele pr Rafail Noica,ce vorbeste cu autoritatea staretului Sofronie Saharov. Intr-adevar,Biserica trebuie sa se “primeneasca” prin incercari si sminteli. “Caci trebuie sa fie intre voi si eresuri,ca sa se invedereze intre voi cei incercati”(I Corinteni 11,19)

  4. Primenirea Bisericii trebuia sa vina din interior ca sa nu fie copartasi la murdarie cei care au stiut si au tacut dar, asa trebuia sa se intample, sa ne fie rusine la mai multi pentru lasitate si nevrednicie.
    Biserica lui Hristos si ortodoxia nu poate fi biruita oricat s-ar stradui fiii intunericului sa o clatine atat timp cat inca mai sunt suflete nevinovate in fata lui Dumnezeu.
    Ma aflam zilele trecute, la o manastire mare, la hram. Icoana facatoare de minuni, sfinte moaste, lume multa, sobor de preoti, vanzoleala, celulare, risipere pentru unii si asezare in fata Donului pentru altii.
    Palpaia o adiere de Har peste toti. Ma gandeam la bunatatea fara de margini a lui Dumnezeu. Spre sfarsitul sf. Liturghii, in timp ce preotii se impartaseau, o copilita de nici cinci ani a prins a se ruga cu putere in fata sf. moaste si icoane: “cred intr-unul Dumnezeu….,
    ………………………….
    “Eu sunt mic, Tu fa-ma mare,
    Eu sunt slab, Tu fa-ma tare,
    In tot locul ma-nsoteste
    Si de rele ma pazeste……..

    -Nu plange copilul meu,
    Te iubeste Dumnezeu!
    E-o iubire cum nu-i alta
    De curata si inalta.
    El ti-e Tata sus, in cer.
    Te inchini la El si-i ceri
    Tot ce crezi ca iti lipseste…

    Si Isus te mai iubeste.
    El a patimit, stii bine,
    Pentru mine, pentru tine.
    Cand necazurile dor,
    Tu sa-l chemi in ajutor……..
    Au mai urmat si altele asemenea spuse cu o insufletire si traire pe care nu stiu cati din cei prezenti o aveau. Mi-am amintit de cuvitele parintelui Cleopa care povestea intr-o inregistrare cum s-a minunat de puterea de rugaciune a unei copilte care spunea Crezul. Mi-am amintit de vrednicul meu duhovnic, plecat la Domnul, care mi-a spus cand ma plangeam ca nu ma mai pot ruga dupa o cadere: “spune “Inger, ingerasul meu” (lectie de smerenie pentru cine pericepe).
    Am inteles ca numai nevinovatia acestor prunci face ca bunul Dumnezeu sa ne mai rabde.

    “3. Şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.
    4. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor.
    5. Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte.
    6. Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării.
    7. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.” Sf. Evanghelie dupa Matei

  5. Ioan:

    Din comentariul tau am dedus ca, exceptand cativa prunci, toti, fara exceptie, preoti si mireni, suntem demni de aruncat cat mai grabnic in flacarile iadului. Noroc cu pustimea rugatoare, ca inca nu ne a spulberat mania lui Dumnezeu.

    Hm.. Frate draga, daca in ce ne priveste pe mine si pe tine lucrurile chiar asa s ar putea sa stea, crede ma te rog ca sunt multi crestini tare demni in lumea asta, plus multi sfinti/eroi in devenire, carora nu le a venit inca timpul sa se coaca si sa si arate roadele (si nu ma refer aici doar la prunci) carora nu suntem demni sa le lustruim pantofii. Prin urmare propun sa nu i judecam pe altii dupa masura bietelor noastre suflete marunte, ca nu facem altceva decat sa adaugam listei si asa rusinoase de pacate pe care le purtam in spinare.

  6. in cuvantul tocmai postat despre Sf. Ilie mi a retinut atentia un episod remarcabil din viata Cuviosului Macarie (amintind de experienta similara a Sf. Vasile cel Mare daca nu.ma insel..). I a aratat Domnul marelui nevoitor Macarie niste suflete ajunse la si mai mari inaltimi duhovnicesti. 2 femei, 2 crestine. Erau ele mari postitoare? Nu. Facusera ele legamant feciorelnic? Nu, ambele erau casatorite. Privegheau ele nopti succesive, se nevoiau trupeste in mod deosebit? Nimic din toate acestea. Atunci ce le facuse sa ajunga mai inalte chiar decat Macarie, fara ca macar sa aiba habar de asta (adaugand astfel prin podoaba smereniei acestei frumuseti duhovnicesti)? Iata ce: un legamant ca nu vor scoate pe gura nici un cuvant fara folos.

    Ce pilda monumentala pt unii ca noi care (nu toti, dar cei mai multi si mai ales cei mai moralisti si doldora de citate) de indata ce deschidem gura slobozim un suvoi de judecati nechibzuite fara macar sa ne dam seama, ba chiar convinsi fiind ca tocmai am facut proba (publica, desigur, se putea altfel?) unei pilduitoare smerenii. Of…

  7. Iarta-ma, Doroteea, daca te-am smintit atat de tare incat tu nu i-ai vazut in “tabloul” meu pe cei asezati in fata Domnului (crestinii demni si sfinti) si nici nevinovatia pruncilor despre care am vorbit. Copila mea nevinovata s-a transformat in viziunea ta in pustime rugaroare (expresie care sugereaza obraznicia).
    Probabil prima fraza a deranjat . Da, ne place sau nu, suntem mai mult sau mai putin copartasi la murdaria dosita (m-am inclus).
    Un amanunt, la acea Liturghie se pomenea PS Corneliu. Ce am scris nu s-a dorit judecata nimanui ci doar zugravirea unei realitati, cu bune si rele, din nevoia de a reveni la ceea ce vrea Domnul sa fim (nevinovati ca pruncii).
    Dumnezeu va judeca “cuvantul fara de folos” al fiecaruia dar si duhul in care vede, simte si faptuieste fiecare lucrare. Poate nu stiu sa ma exprim mai clar…
    Nu-mi plac polemicile. Multumesc oricum de ocara, chiar si nedreapta fiind pentru ca dupa tine am “slobozit un suvoi de judecati nechibzuite fara macar sa-mi dau seama, ba chiar convins fiind ca tocmai am facut proba (publica, desigur, se putea altfel?) unei pilduitoare smerenii”.
    Numai smerenie pilduitoare nu sunt.
    Dumnezeu sa te ierte!

  8. “Am inteles ca numai nevinovatia acestor prunci face ca Domnul sa ne mai rabde.”

    Genul asta de asertiune este pur si simplu nechibzuita. “numai”?? “ne”?? Deductie logica: nu mai exista adulti demni! Restul e speculativ. Riguros exact, asta e concluzia. Or eu iti spun ca exista, si inca multi in lume! Si SI pt ei ne tine Domnul.

    Cat despre prunci, nu toti sunt asa curati, nici chiar dintre cei ce se roaga cu voce tare. Unii sunt, altii ba, nu e o regula. Ca vina pt murdarirea acestor suflete fragile ne apartine in intregime si ca o sa dam socoteala pt nechibzuinta cu care i am ispitit sau smintit prin comportamentul nostru, asta e altceva. Si ca sufletul unui copil poarta inca in el acel miez de prospetime si curatie pe care suntem chemati sa il pastram viu si noi, sau daca l am pierdut sa il regasim, si asta e alta discutie. Din pacate insa – si nu ma refer aici la copila ta sau la pruncii vazuti de tine rugandu se – sa stii ca multi prunci au fost contaminati de fragezi de fatarnicia parintilor. Pt ca, din nou din pacate, suntem multi atat de fatarnici in crestinismul nostru incat am ajuns sa na pacalim perfect chiar pe noi insine!

  9. @ Doroteea:

    Nu te supara, te rog, dar de multe ori simteam nevoia si noi sa-ti spunem, cu prietenie, ca vehementa asta indreptata impotriva altor comentatori nu e de folos si ca de multe ori lectiile sau perdafurile pe care ne vine sa le predam altora poate ar fi bine sa le aplicam uneori si noua insine. Inainte de a cauta sa-i smerim pe altii, sa ne gandim ca pildele sunt si pentru noi, iar cand chiar e nevoie sa mustram, poate incercam si pe alt ton, in alt duh, care sa nu fie atat de conflictuale?

    Ce pilda monumentala pt unii ca noi care (nu toti, dar cei mai multi si mai ales cei mai moralisti si doldora de citate) de indata ce deschidem gura slobozim un suvoi de judecati nechibzuite fara macar sa ne dam seama, ba chiar convinsi fiind ca tocmai am facut proba (publica, desigur, se putea altfel?) unei pilduitoare smerenii.

    Si sa nu ne pripim atat de usor in interpretari si in concluzii, nu sa pornim razboaie (gratuite, de regula) cu toti. E un duh de cearta si de cautat pricina in cuvant care poate vine ca o deformatie profesionala, dar care cred ca trebuie totusi controlat si temperat. Multumim!

  10. @admin

    Nu ma supar. Daca gazda spune, ne supunem. 🙂

    O fi un duh de carcoteala, nu neg, si admit ca nu sunt o maestra a diplomatiei. Dar nici voi sa nu va suparati daca va spun ca riscati sa cultivati un stil de comentarii in duh “amestecat”, fals pilduitor dar in realitate extrem de …judgemental, cum spun englezii. Mie imi pare f rau si admit ca ma irita, in primul rand pt ca stiu ca exact acest stil, in care crestinii se confunda cu predicatorii, oile cu pastorii si destinatarii predicilor cu emitatorii lor, ii face pe multi sa stea departe de Biserica si sa ne ironizeze.

    In plus, pesimismul asta nu prinde bine nimanui. Un parinte – si crede ma, unul f bun si iubit! – chiar mi a spus odata: am devenit un popor de bocitoare. In loc sa cautam solutii ne lamentam in gura mare cat de pacatosi suntem. Esti sigur ca e f departe de calificarea asta “duhul” in care sr posteaza frecvent pe aici?

  11. Pingback: "Vrednic este!": Părintele DAMASCHIN LUCHIAN de la Sihăstria Putnei a fost HIROTONIT ÎNTRU EPISCOP (video, foto). Cuvinte cu putere multe, insuflate și înflăcărate de Duh ale IPS TEOFAN si ale noului arhiereu vicar, PS DAMASCHIN DORNEANUL
  12. @Doroteea
    Nu cred că e vorba de bocitorism, ci îmi place să cred că există ceva constructiv în tot ce se face pe acest blog.
    Chiar platforma lor program țintește o luptă în cuvânt cu direcția vădit greșită a lucrurilor. Eu personal văd critici destul de serioase la lucrurile greșite, cu sugestii pertinente pentru îndreptare, dar și punerea în valoare a unor aspecte pozitive ce mai apar. Nu văd pesimism, ci un efort de a da o luminiță de orientare în mijlocul hățișurilor.
    Iar comentariile e greu să fie controlate, totuși de multe ori sunt constructive. Fiecare la nivelul lui.

  13. @exegeticus

    ei, nu ma refeream la CO ca si oferta (CO e un bazin impresionant – poate cel mai consistent – si actualizat de informatie teologica, cu standarde riguroase de analiza critica si de relevanta in selectia “stirilor” – lucru rarissim oricum in media romaneasca -, articulat deja ca voce intelectuala a ortodocsilor romani si spargatori de tipare printr o asumata insertie in spatiul social al acestei voci traditional…tacute sau, cel mult, afirmate individual, neorganizate). Deci nu de ce livreaza CO e vorba, ci de un anumit STIL al comentariillor – strident in unele, moderat in altele, dar oricum “susurand” aproape neintrerupt in subtext (si, ce i drept, absent uneori, din fericire) – care pare asumat, dupa mine, cu inexplicabila suficienta de exponentii lui si cultivat indirect prin nesanctionare de CO.

    Acest “stil” este, cred eu, o expresie, transpusa in planul manifestarii religioase, a uneia din marile slabiciuni ale acestui neam: derobarea de responsabilitate, inclusiv de responsabilitatea celor infaptuite dar si, mai cu seama, a celor nefaptuite, ceea ce inseamna de fapt o justificare a lipsei de initiativa si proiect prin transferarea sistematica si incapatanata a raspunderii mereu undeva in afara : celalalt, vecinul, strainul, strainii, conducatorul, vremurile etc. si, evident – alibi confortabil si avantajos rezervat exclusiv fericitilor credinciosi – Voia lui Dumnezeu, pacatele lumii, Apocalipsa, diavolul sau, mai “subtil” genericul si pretins smeritul “noi”.

    Deci “anamneza” acestui stil (nu stiu daca folosesc corect termenul) duce la reflexe mult mai adanci, dar nu mai putin maligne, carora, in mod profund pervertit dupa mine, crestinismul ajunge sa le serveasca drept legitimare in loc de – asa cum ar fi firesc, pt ca la o analiza atenta, dincolo de terminologie, mesajul e anti crestinesc prin excelenta – in loc de alarma, diagnoza si terapie. Exagerez retoric cand spun “anticrestinesc prin excelenta”? Pt mine una, sa ti lasi talantii sa rugineasca in timp ce stai cu degetul catre altii, refuzand in schimb sa te cunosti pe tine, si sa te lasi purtat de contemplarea raului in loc sa colaborezi activ si trudnic cu Domnul intru propasirea si triumful cotidian al binelui si bucuriei in sufletul tau si al aproapelui – reprezinta exact opusul milei, blandetii, smereniei, curajului si credintei neclintite. Adica, exact opusul indemnurilor lui Hristos. Or aceasta rastalmacire mi se pare nemaipomenit de periculoasa, atat pt cei care o practica asumat, dar, mai ales, pt cei care o preiau prin simplu mimetism si neglijenta, fara sa inteleaga cat de periculoasa e capcana. Marturisesc ca interventiile mele vizeaza mai ales teama pt cei din urma, teama de o prea facila contaminare. Dar – si asta e real – cine sunt eu pana la urma sa corectez deviatiile? Si e la fel de clar ca daca nu m am curatat pe mine de intoleranta si indignare mesajul n are cum sa parvina corect. Deci, admit ca nu e locul de reflexe avocatesti pe CO si o sa incerc sa ma abtin. 🙂

  14. @Doroteea
    Eu nu am observat aceste aspecte. Cel puțin nu la un nivel îngrijorător. Nici nu am pretenții deosebite de la comentarii.
    E destul de greu de identificat precis o deviație de genul acesta pentru că eu văd necesară o critică continuă la adresa acțiunilor politice românești, dar și a celor bisericești. Nu de dragul de a fi contra, ci pentru că ne aflăm într-o criză de valori și o înșelare aproape generalizată, care necesită revizuire, control.

    Spre exemplu, în exagerările lui @Ioan de mai sus nu văd decât artificii inofensive pentru a sublinia o stare decadentă reală. Nu cred că reiese din textul lui că este prăpăstios și lipsit de cunoaștere de sine. Cel puțin nu la modul sancționabil.
    Eu personal iau mediul online ca atare, ca pe unul cu posibilități restrânse de manifestare (dar nu neglijabil). Altfel se poate ajunge la tot felul de exagerări în interpretarea mesajelor celorlalți.
    PS: În comentariul anterior am vrut să arăt că și comentariile se încadrează în general în duhul articolelor.

  15. Pingback: IPS TEOFAN – cuvant inspirat si memorabil despre MUCENICIA SLUJIRII ARHIERESTI, citand in extenso si din scrisoarea Parintelui Rafail. CEA MAI MARE PRIMEJDIE PENTRU UN EPISCOP: DUHUL LUMII, amintind si despre ispita triumfalismului realizarilor omen
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate