TUPEU REVOLTATOR: Premierul Ungureanu ii lauda pe prefecti si se rasteste la sinistrati: NU PUTEM PLATI LENEA LA NESFARSIT! (video). Cetatenii sunt de vina…

11-02-2012 7 minute Sublinieri

ungureanu-2

Premierul Ungureanu, ministrul Apărării şi ministrul de Interne au venit cu elicopterul în Vrancea, la Dumbrăveni, pentru a inspecta zonele afectate de ninsori, în care se află oamenii sinistraţi. La această oră are loc o şedinţă la care participă pe lângă oficialii guvernamentali, preşedintele Consiliului Judeţean şi prefectul judeţului.

“În astfel de situaţii, nu ne văicărim, nu cântăm prohodul la posturile de televiziune, nu vorbim de Apocalipsă. Haideţi la muncă!” a spus premierul Ungureanu.

UPDATE 14.10 După vizita efectuată în comuna Săgeata din judeţul Buzău şi întâlnirea de la prefectura Buzău, oficialităţile guvernamentele s-au urcat în elicopter pentru a se întoarce în Capitală.

UPDATE 14.00 Primul-ministru a spus că ar trebuie să existe o mai bună colaborare între autorităţie locale şi prefecturi. Ungureanu a atras atenţia asupra faptului că în primăvara s-ar putea să existe un “val de inundaţii”. Nu pot spune că există prefecţi care nu şi-au făcut datoria. Sunt foarte mulţumit de ministerul de Interne şi cel al Apărării. Mai avem o situaţie meteo la începutul săptămânii viitoare, o să îi facem faţă”, a declarat premierul Ungureanu.

UPDATE 13.50 Premierul Mihai Răzvan Ungureanu, ministrul de Interne Gabriel Berca şi ministrul Apărării Gabriel Oprea se află în judeţul Buzău pentru a inspecta starea zonelor afectate de ninsori.

UPDATE 13.00 Premierul Ungureanu a ajuns la Buzău. “Este inadmisibil ca militarii să dezăpezească şi cetăţenii să stea la căldură. Este inadmisibil să ajungi pe străzile unei localităţi în România şi să-i vezi pe militari desfundând drumuri, în timp ce beneficiarii direcţi, care sunt şi concetăţenii noştri, stau în casă la căldură. Şi am văzut cu toţii, aceasta se întâmplă şi la inundaţii, şi la nămeţi. Nu se poate aşa ceva, nu putem plăti lenea la nesfârşit, şi este lipsă de respect faţă de cei care stau 24 de ore îngheţând, ca să dea drumul la Salvări şi să rezolve situaţiile de urgenţă. Nu se poate aşa ceva”, a spus primul-ministru.

UPDATE 12.30 Cod portocaliu începând de mâine pentru sudul ţării. Avertizarea de cod portocaliu – ninsori abundente pentru judeţele din sudul ţării intră în vigoare de mâine seară de la ora 18.00. Mâine, codul portocaliu este pentru sud-vestul ţării, iar de luni pentru tot sudul ţării.

UPDATE 11.10 Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Marius Militaru: “Sperăm ca astăzi să ajungem la toţi cei care au nevoie. Răspundem la toate urgenţele medicale, prioritate au gravidele şi cei care fac dializă”

UPDATE 10.15 Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a venit să discute cu locuitorii afectaţi de ninsori. “Aveţi senzaţia că s-a terminat iarna? Vor mai veni ninsori”, a spus primul-ministru. Întrebat dacă se impune instituirea stării de urgenţă în Vrancea, ministrul Apărării a răspuns: “deocamdată lucrurile se rezolvă”. (…)

  • RTV.ro: 

Ungureanu s-a supărat pe sinistraţi: Nu putem plăti lenea la nesfârşit VIDEO

CTP, despre declaraţiile premierului la “botul elicopterului”: Cum adică? Mortul e leneş?

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat la România TV declaraţia premierului potrivit căreia “nu putem plăti lenea la nesfârşit“, spunând că este o “afirmaţie universalistă” şi că “nu poţi să faci astfel de afirmaţii la botul elicopterului”. “Probabil, fiind fostul şef al spionilor, şi-a trimis oamenii prin casele de sub nămeţii de 2 metri şi ei l-au informat că oamenii fără căldură în casă au câte un reşou în priză”, a declarat CTP.

Într-o intervenţie telefonică la România TV, Cristian Tudor Popescu a declarat că probabil fostul şef SIE şi-a trimis spionii în casele oamenilor.

“Am încercat să înteleg pe ce se poate baza o astfel de afirmaţie pe care a făcut-o premierul, care abia a pogorât din elicopter prin nămeţi… Probabil, fiind fostul şef al spionilor, şi-a trimis oamenii prin casele de sub nămeţii de 2 metri şi ei l-au informat că oamenii fără căldură în casă au câte un reşou în priză. Probabil este nemulţumit de condiţia fizică a locuitorilor care nu sunt în stare să dea la o parte nămeţii de 2 metri. Ar trebui să se facă antrenament pentru populaţie, antrenament la lopată“, a comentat jurnalistul.

Premierul a produs o aserţiune, o apostegmă... Cum adică? Mortul e leneş? Ăia care zac morţi prin case. Şi ăştia sunt doar ăia descoperiţi, dar sunt mulţi nedescoperiţi, ei sunt leneşi? Că nu se mişcă din casă ca să se deszăpezească? Nu poţi să faci asemenea afirmaţii la botul elicopterului. E o chestiune de bun simţ. El trece drept o persoană educată, de unde ştie el că românii sunt leneşi… Vine cu afirmaţii universaliste“, a mai declarat Cristian Tudor Popescu.

Cristian Tudor Popescu a precizat că declaraţiile lui Ungureanu sunt probabil un reflex profesional, el fiind un premier “militarizat”, care le poartă de grijă jandarmilor şi militarilor care stau în frig la deszăpezire.

“Iată că prima grijă a premierului e legată de uniformă, de militari, de armată. Le plînge de milă că stau în frig la deszăpezire şi nu are niciun gând pentru viermii de civili care au prostul gust să degere prin case, a spus CTP.

Acesta a mai explicat că atitudinea este similară cu aceea a lui Traian Băsescu, care le-a transmis celor care “mureau prin maşini în zăpezi” că “iarna nu-i ca vara”.

“Când ai o situaţie de urgenţă, nu te apuci să dojenesti, mai întâi îi salvezi şi apoi poţi să faci asta”, a mai declarat jurnalistul.

Cât despre faptul că preşedintele ţării, Traian Băsescu, se relaxează la Predeal, Cristian Tudor Popescu a comentat:

În mod normal nu e treaba preşedintelui să deszăpezească zone, dar Băsescu cât a avut nevoie de votul poporului nelipsit de prin zone din astea… la inundaţii… era foarte prezent în teritoriu. Acum pentru că şi-a făcut numărul, considerând că a ciuruit pe toată lumea cu mişcarea asta cu guvernul Ungureanu, nu a mai fost nevoie. Oricum a zis că nu mai are ce pierde acum un an“.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat sâmbătă, cu ocazia vizitei făcute în localităţile afectate din judeţele Buzău şi Vrancea, că este inadmisibil ca românii să stea în casă, la căldură, în timp ce militarii le curăţă drumurile. “Nu putem plăti lenea la nesfârşit”, a arătat Ungureanu.

curiosu (comentariu la articolul cu CTP de pe rtv.ro)

Are dreptate Ungureanu, in Vrancea si Buzau era o caldura in case de nu se mai putea. Oamenii aveau provizii pe ani de zile,medici personali si in loc sa dea zapada – la varsta de 60-70 de ani nici nu era prea greu- stateau in casa la TV pe posturile care criticau guvernul!

Trebuie sa se ia masuri drastice impotriva acestor lenesi.Poate sa ii bage la puscarie pentru subminarea economiei nationale!

  • Gandul 

[Cristian Tudor Popescu]: Morţii sunt leneşi la nesfârşit

Suntem cumva în Siria? mă întrebam când am auzit de numirea şefului unui serviciu secret militarizat pentru postul de premier al României. Mult mai repede decât credeam, dl Ungureanu probează acelaşi ataşament faţă de uniforme în raport cu „viermii” de civili cu care ne-a obişnuit dl Băsescu.

Abia scoborât din elicopter în zonele înmormântate sub zăpezi, dl Ungureanu emite ca un intelighent ce se află o apoftegmă (rimează cu flegmă) colosală: „Militarii îngheaţă la deszăpeziri, locuitorii stau la căldură. Este inadmisibil. Nu putem plăti lenea la nesfârşit”. 

În ciuda faptului că mi-a stat mintea în loc, încerc totuşi să analizez verdictul d-sale. Să-şi fi trimis proaspătul ex-spion-şef iscoadele externe la intern, prin casele miilor de nenorociţi care, fără electricitate şi gaz, îngheaţă de vii în Vrancea şi Buzău, şi i-au găsit cu vreun reşou în priză?

E nemulţumit premierul de pregătirea fizică a localnicilor, mulţi bătrâni, bolnavi şi copii, care nu reuşesc să mute nămeţii de peste 2 m cu lopata? Cei care zac morţi prin case, nimeni nu ştie câţi, fără să poată fi îngropaţi, pot fi consideraţi leneşi? Probabil că da.

Un frumos arc peste timp între „Iarna nu-i ca vara!”, aruncată de dl Băsescu celor blocaţi în viscol pe autostradă, şi „Vreţi să vă fac hotel?”, interogaţia servită de dl Tăriceanu unei bătrâne cu casa luată de ape.

Dl Băsescu poate să stea liniştit la Predeal, unde a plecat la snow-bord, nu mai e nevoie să se agite la dezastre ca pe vremuri, când avea nevoie de voturi – dl Ungureanu îl suplineşte cu cinste.

[Lelia Munteanu]: Un premier tânăr şi dezgheţat

Le-a zis-o! Fiindcă avem un premier tânăr şi dezgheţat. Vorbele lui merită toţi banii (plus ăia pe care i-a dat pe kerosen, ca să poată survola situaţia): “Este inadmisibil să ajungi pe străzile unei localităţi în România şi să-i vezi pe militari desfundând drumuri, în timp ce beneficiarii direcţi, care sunt şi concetăţenii noştri, stau în casă la căldură”. Are dreptate. Păi, e normal ca sătenii să stea la adăpostul a 3 metri de zăpadă, îmbrăcaţi în costum popular, torcând la gura sobei sau cântând din vătrai? Zic “la gura sobei”,  poate exagerez puţin, că n-am văzut fum pe horn. (Firele de electricitate o să le găsească la primăvară, dacă-şi angajează detectiv particular).

“Nu putem plăti lenea la nesfârşit” –  nimeni n-ar fi conceputalizat-o mai bine – ce înseamnă să ai carte! Băgăm în cu.., în cur…, în curtea ăstora ajutoare sociale, pensii, pungi cu sigla partidului, răsad timpuriu,  iconiţe cu Maica Domnului, iar ei aşteaptă să vină ditai Premierul României ca să le dezgheţe privata! Jenant! De ce credeţi că de ieri, tot la două ore, moare unul? De ruşine! 

Important e că prefecţii şi-au făcut datoria, iar de Interne şi de Apărare şeful Executivului s-a declarat foarte mulţumit la inspecţia festivă. Probleme sunt tot cu obraznicii ăia care refuză să iasă din case (or mai trăi? mai mişcă?). Dar ţara are probleme mai importante decât să se roage de ei să pună mâna pe lopeţi. Cred că e mai bine să se ducă premierul Ungureanu liniştit la Palatul Victoria, că – vorba lui – are de muncit, preşedintele Băsescu să stea liniştit la Predeal – (unde obiceiul e tocmai invers: dacă vine vreunul cu lopata să dea zăpada de pe pârtie, îl omoară lumea bună cu beţele de la schiuri) – şi o să mai survolăm noi Vrancea şi Buzăul la primăvară.

E statistic mai eficient, pentru că, dacă plutesc, pot fi număraţi mai uşor.

romani lenesi

sat acoperit de zapada

Nota noastra:

Va place accentul de Oxford al noului premier? Sa il mai ascultam odata:

“Este inadmisibil ca militarii să dezăpezească şi cetăţenii să stea la căldură. Este inadmisibil să ajungi pe străzile unei localităţi în România şi să-i vezi pe militari desfundând drumuri, în timp ce beneficiarii direcţi, care sunt şi concetăţenii noştri, stau în casă la căldură. Şi am văzut cu toţii, aceasta se întâmplă şi la inundaţii, şi la nămeţi. Nu se poate aşa ceva, nu putem plăti lenea la nesfârşit, şi este lipsă de respect faţă de cei care stau 24 de ore îngheţând, ca să dea drumul la Salvări şi să rezolve situaţiile de urgenţă. Nu se poate aşa ceva.”

Va vine sa credeti? In fata sinistrului, in fata zecilor de mii de oameni blocati SUB zapada, dupa ce s-a facut vinovat moral si legal de intarzierea instituirii starea de urgenta in judetele afectate, desi in tarile vecine s-a instituit Cod Rosu pentru MULT mai putin, ce gaseste de cuviinta sa scoata din el noul premier?

Un icnet. Un scrasnet. Un scuipat pe fata oamenilor sinistrati. Ca sunt lenesi. Ca nu se poate sa platim noi, statul (sinistratii fiind sclavi, cum ar veni, nu platitori de taxe), lenea oamenilor. Cum ar veni, de ce m-ati deranjat din filmul meu de premier cu accent de  Oxford? Ce veniti cu pretentia asta, culmea, ca noi, guvernantii, sa luam masuri de urgenta? Muriti pe cont propriu si sa va fie rusine ca nu dati la lopata. Si sa nu va mai plangeti. Sa fiti multumiti ca va toleram.

Cu subiect si predicat, Ungureanu a aratat ca declararea starii de urgenta a fost un act care se datoreaza nu dezastrului natural, ci lenei oamenilor. Ca nu ar fi vrut, ca daca ar fi fost dupa el, nu ar fi instituit situatia de urgenta in Vrancea. Ca declararea situatiei de urgenta nu este o DATORIE a guvernului, ci un act de gratie dispretuitoare.

Pentru noul premier, statul nu e dator sa faca ceva pentru oameni. Guvernantii nu sunt responsabili fata de cetateni. A ratat domnu’ Ungureanu lectia despre ACCOUNTABILITY de la Oxford? Nu, nu a ratat-o, ci o aplica invers. NOI, cetatenii, suntem ACCOUNTABLE fata de guvernanti! Adica noi suntem pasibili de a raspunde, de a da socoteala in gata guvernantilor, si nu invers, asa cum este normal intr-o democratie!

Pentru ca suntem considerati, de acesti scelerati, niste sub-oameni. Niste sub-cetateni.

Prin aceasta atitudine a premierului, demnitatea de cetatean al Romaniei a fost calcata in picioare.

Pentru ca asta denota rasteala domnului prim ministru tanar-Oxford-prezidentiabil-noupolitician-dedreapta-renascatordePDL. CA NOI SUNTEM NISTE TOLERATI IN PROPRIA TARA.

Om fi si lenesi. Desi cu harnicia nu poti sa ajuti zeci de mii de oameni, ca de aia exista stat, Doamne, ca sa faca ce nu pot face oamenii singuri, oricat de harnici ar fi! Om fi si lenesi, insa, sa admitem. Om fi oricum om fi, ultimii oameni de pe pamant. Insa o asemenea atitudine din partea unui premier, om politic, nu Patriarh al Romaniei, este INACCEPTABILA. Nu este pus acolo sa moralizeze cetatenii, ci sa dea socoteala in fata lor (ACCOUNTABILITY!) Este o atitudine rusinoasa. Revoltatoare. Asa ceva nu e admisibil. Nu e moral. Nu e uman.

Dar este foarte, foarte sugestiv. Intr-adevar, prin aceasta atitudine, MRU a dovedit cu prisosinta ca este “fiul” politic al lui Traian Basescu. Vedem acelasi scuipat in fata poporului. Aceeasi culpabilizare a oamenilor pentru nenorocirile care au venit peste ei si pentru ca… EXISTA si e nevoie ca statul sa isi faca datoria catre ei. Acum, “tatal” sau isi poate permite sa se relaxeze, in mijlocul dezastrului, in vacanta la Predeal. Are grija “fiu-sau” de sinistrati, asa cum l-a invatat sa o faca.

Asa se face ca avem parte de acelasi rastit dispretuitor fata de romani. Avem premier european, manierat si intelectual, nu-i asa? Si nu e decat a treia zi de mandat!

Legaturi:


Categorii

Dezastre, calamitati, Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Opinii, analize, Razboiul impotriva Romaniei, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

84 Commentarii la “TUPEU REVOLTATOR: Premierul Ungureanu ii lauda pe prefecti si se rasteste la sinistrati: NU PUTEM PLATI LENEA LA NESFARSIT! (video). Cetatenii sunt de vina…

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 3 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Ei, ei, da’ si cand o veni primavara, s-or mai mira ca or iesi toti in strada?

  2. Concluziv (retoric vorbind, desigur): UNGUREANU, NU UITA, SUNTEM SI IMPOTRIVA TA!

  3. Imi pare rau sa va spun dar nu sunt de acord cu articolul dvs. Are dreptate premierul..suntem lenesi si nu punem mana. Nu era vorba de oamenii ingropati in zapada ca aia ce puteau face, e vorba de toti ceilalti cetateni. E un apel catre cei care-i pot ajuta pe ceilalti de langa dansi..indirect se ajuta inclusiv pe ei..nu trebuie lasat doar in seama militarilor sau autoritatilor..la urma urmei asta-i spiritul crestin, sa-l ajuti pe cel de langa tine.

  4. Nu ma surprinde deloc. Mie mi se pare chiar o reactie foarte de inteles pentru ca se inscrie in logica muuultelor reactii venite de la mai toate palierele de decizie politice dar nu numai. De la presedinte si consilierii sai cu radacini in asa-zisa societate civila gen Mungiu Pippidi cu a sa sleahta de la SOcietatea Academica Romana, care de ani de zile (cu mult inainte de aceasta criza) sustine politicile criminale de austeritate si de vinzare a tarii (sub forma de privatizare) si pina la alde Backonski, Iulian Urban si la acei parlamentari in fata carora un lucrator de la TV s-a aruncat de la balcon iar ei doar au ridicat capul au aruncat o privire si si-au intors privirea in calculator (n-am sa uit niciodata videoul respectiv cu reactia unora dintre parlamentari), toti sint din aceeasi pepiniera dezgustatoare cu toate ca vin din medii diferite. Deci de ce ne-ar surprinde ca din acelasi grup de indivizi care inainte dadea vina pe pensionarii si mamele cu copii pentru mersul prost al economiei (vezi Basescu, Mungiu Pippidi et.comp)a mai aparut inca unul care zice cam acelasi lucru.

    Ar fi bine sa stam cu ochii pe greci in materie de reactie.

  5. @emk:

    Desigur ca scrieti acest comentariu apreciativ la adresa premierului nostru de pe vreo casa inzapezita, fiind la locul faptei pentru a urma indemnul acestuia si profitand de noile forme de relief pentru a prinde semnal cu stickul, sa intelegem? 🙂

    Toate aceste scuze si justificari fortate gasite afirmatiilor premierului (ba ca se adresa doar primarilor, ba ca mustea de spirit crestin, de fapt) nu fac decat sa il arunce in si mai mult penibil. Mai bine renuntati, serios… frizeaza suprarealismul deja.

  6. @emk,

    Nu era vorba de oamenii ingropati in zapada ca aia ce puteau face, e vorba de toti ceilalti cetateni. E un apel catre cei care-i pot ajuta pe ceilalti de langa dansi…indirect se ajuta inclusiv pe ei..nu trebuie lasat doar in seama militarilor sau autoritatilor..la urma urmei asta-i spiritul crestin, sa-l ajuti pe cel de langa tine.

    Si ca sa ajute la dezapezire cetatenii de langa dansii (dar nu cei din comuna, caci toti sunt inzapeziti, ci cei din zone mai indepartate, unde nu sunt in aceeasi situatie), ei cum pot ajunge acolo, cu ce fel de transport, din moment ce drumurile sunt blocate? Caci nu se poate nici cu elicopterul, nici cu tancul (decat cine are aceste posibilitati, in niciun caz cetatenii obisnuiti).

  7. http://www.skai.gr/

    * Σήμερα 08:15 μμΕλλάδαΔιάσπαρτες εστίες έντασης στο κέντρο – Δεκάδες τραυματίες και προσαγωγές
    * Σήμερα 07:53 μμΠολιτικήΔύο ονομαστικές ψηφοφορίες απόψε στη Βουλή
    * Σήμερα 08:04 μμΠολιτικήΑ. Παπαρήγα: Λαγός του συστήματος ο Καρατζαφέρης
    * Σήμερα 03:53 μμΠολιτικήΕκτός ελέγχου η συζήτηση στη Βουλή – Πέταξαν στον Ευ. Βενιζέλο τον τόμο του νέου μνημονίου
    * Σήμερα 07:44 μμΠολιτικήΧ. Καστανίδης και άλλοι πέντε αρνούνται να ψηφίσουν
    * Σήμερα 08:07 μμΠολιτικήΛ. Κατσέλη: Τα νέα μέτρα βαθαίνουν την ύφεση
    * Σήμερα 07:20 μμΠολιτικήΜ. Θεοδωράκης: Μερικοί ετοιμάζονται να ψηφίσουν το θάνατο της Ελλάδας
    * Σήμερα 07:02 μμΚόσμος«Πυρά» κατά Μέρκελ από τους Βρετανούς

  8. @petra:

    Fii sigura ca a inteles toata lumea despre ce e vorba. 🙂

  9. Petra, draga, as vrea sa stiu greceste, dar………nu stiu

  10. Off-topic, dar sa fie intr-un ceas bun! Multzi spera sa preia puterea patriotzii greci astazi. Am intzeles de pe alte bloguri ca este deranj mare mare mare astazi seara si ca fortzele de politie au fost deranjate ca s-au adus cateva zeci de jandarmi germani si … in fine, circulatzia informatziei s-ar putea sa fie foarte trunchiata… dar cu riscul purei imaginatzii si speculatzii… astazi peste 300,000 de greci vor sa alunge pe Papademos si pe toate slugile bancherilor de la putere; bineintzeles, se mizeaza pe fraternizarea fortzelor de politzie cu manifestantzii.

  11. In caz ca se va gasi cineva sa organizeze o actiune de dezapezire si cauta voluntari, sunt pregatit sa iau si eu parte. Probabil ca si altii. Din pacate, nu putem astepta astfel de initiative din partea autoritatilor.

  12. Buna seara

    Fiecare natiune are conducatorii care i merita. Daca noi ca natiune eram mai stravezii spre Dumnezeu poate aveam conducatorii la care visam cu toti.

    A mea este buba, a mea e rana/ Dintru a mea lenevire sa facut iar nu dintru a altuia.

    Domnul Dumnezeu putea sa nu trimita cutremur, dar l a trimis
    Domnul Dumnezeu putea sa nu trimita inundatii, dar a trimis
    Domnul Dumnezeu putea sa nu trimita viscol, dar a trimis

    Rugaciunea e cheia neamului.

    Iertati

  13. Imi cer scuze. M-am grabit.

    Este vorba de ce se intimpla acum la Atena si pe acel site se pot vedea imagini cu cladiri in flacari: banci, magazine, cafenele- inpiata Syntagmatos si Panepistimiou. In Parlament au intrat acum citeva ore doua personaje foarte populare ale grecilor: MIkis Theodorakis compozitorul celebrului ZOrba si a multor altor texte muzicale si un grec batrin Manolis Glezos care in timpul Razboiului II cind Atena era sub ocupatie nazista, s-a urcat pe ascuns pe Acropole si a inlocuit steagul german cu cel grecesc.Cei doi vor sa ia cuvintul in Parlament ca reprezentanti ai demonstrantilor. Nu stiu exact ce s-a mai intimplat. Chestia este ca pina una alta centrul Atenei este in flacari vezi aici:
    http://www.skai.gr/news/greece/
    si aici:
    http://www.zougla.gr/
    si aici:
    http://www.reuters.com/article/2012/02/12/greece-idUSL5E8DC0AM20120212

    Insa presupun ca si la noi s-a dat ceva in sensul asta.DEci cred ca trimiterile sint redundante….desi poate aduc mai multa informatie in imagini cel putin.

  14. @petra:

    Ai nostri abia ce au inceput sa dea. Unele bloguri par ca dezinformeaza la greu, vorbesc de 400 000 de mii de demonstranti. Poti confirma sau nu cifra? nu e de gasit pe vreo sursa credibila. Asa ca… daca poti veni cu detalii, chiar ar fi bine: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/02/12/revoltele-zguduie-grecia-zeci-de-mii-de-oameni-la-atena-demonstratii-in-alte-orase-din-tara-videofoto/

  15. Nici o legatura cu Grecia si toata legatura cu noi si cu alde politicienii romani.

    Cu toate ca nu-l ascult decit foarte rar si niciodata complet (pentru ca ma irita aproape de fiecare data si schimb site-ul), pe data de 10 Februarie la EMisiunea COnexiuni, Valentin Stan vine cu o observatie/dezvaluire excelenta i-as spune apropo de legatura Ponta- Basescu- UNgureanu http://inregistrari.antena3.ro/view-10_Feb-2012-Conexiuni_cu_Valentin_Stan-22.html – DE la minutul 16.43, in care se arata ca nu de ieri de azi Ponta este de fapt heringul rosu al lui Basescu…viermele din opozitie. Este chiar interesant si va rog sa-l ascultati!!

  16. Erata: incepe de la min. 16.00 -fix. Este vorba de ceva ce se petrecea in, atentie, 2006!!! (apropo de Ponta).

  17. @emk:

    In loc sa isi ceara scuze pentru gafe, premierul a pus acum toata liota de slugi sa ii perpetueze mesajul.

    Noi am scris de la bun inceput:

    Om fi si lenesi. Desi cu harnicia nu poti sa ajuti zeci de mii de oameni, ca de aia exista stat, Doamne, ca sa faca ce nu pot face oamenii singuri, oricat de harnici ar fi! Om fi si lenesi, insa, sa admitem. Om fi oricum om fi, ultimii oameni de pe pamant. Insa o asemenea atitudine din partea unui premier, om politic, nu Patriarh al Romaniei, este INACCEPTABILA. Nu este pus acolo sa moralizeze cetatenii, ci sa dea socoteala in fata lor (ACCOUNTABILITY!) Este o atitudine rusinoasa. Revoltatoare. Asa ceva nu e admisibil. Nu e moral. Nu e uman.

    Poate pentru unii o fi mai greu de inteles… nu negam nici asta.

    Revenind la carciumi. Or fi si astfel de cazuri, nu zicem nu. Dar scene cu oameni in bodegi noi nu am vazut nici la televiziunile puterii. In plus, unele carciumi, la sate, sunt si magazine, si bufet, si de toate. Ca de acolo isi iau oamenii paine. Oare domnu prefect, de acolo de sus, din elicopter, a stiut sa faca diferenta intre carciuma si magazin?

    Asa sunt unii… privesc situatia din avion si te mai iau si in balon.

  18. http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/corespondentul-alex-dima-in-vrancea-despre-10-000-de-persoane-nu-poate-sa-spuna-nimeni-nimic.html

    …Daca avea cineva dreptul sa moralizeze “lenesii” atunci acela era parintele din Glodeanu (Buzau), acelasi care a avut grija de orfanii saraci ai satului si care acum a organizat echipe de tineri cu care a mers sa salveze, efectiv, oamenii inzapeziti. Acel om a intervenit si el la TV, remarcandu-se prin izbitoarea lui… timidate, sfiosenie. Diametral opus a fost exemplul dat de prim-ingamfatul tarii, care scoborat de elicopter, uscat si de la caldurica, care s-a si apucat sa se rasteasca la oameni.

  19. @admin

    “Desi nu ne place initiatorul si posibila lui motivatie…”
    Asa am zis si eu. Lasa bine ca face ceva, nu conteaza acum motivatia!!! Conteaza ajutorul.

    Acum 10 minute o colega mi-a spus ca ieri a fost la unitatea militara din Floresti sa duca cate ceva si era MULTIME DE OAMENI cu ajutoare. Bravo romani! Dumnezeu sa le rasplateasca generozitatea si ne-nepasarea tuturor!

  20. Aseara am incremenit, iar m-am sufocat, vorba Magdei!
    Igas a spus ca va veni iarna ca in 54, apoi a retractat. Intrebat de ce a retractat a raspuns ca “nu era treaba lui sa spuna asta”. Se comenta la TV ca probabil a fost tras de urechi ca l-a luat gura pe dinainte (spun cu cuvintele mele, in rezumat)divulgand astfel ca guvernantii STIAU ce va urma, insa aveau alte prioritati (formarea noului executiv) decat salvarea oamenilor!
    In situatii de calamitate probabil ca se sisteaza astfel de schimbari.
    Nu pot sa cred, asta e crima cu premeditare!

  21. @admin

    http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/corespondentul-alex-dima-in-vrancea-despre-10-000-de-persoane-nu-poate-sa-spuna-nimeni-nimic.html

    “…Daca avea cineva dreptul sa moralizeze “lenesii” atunci acela era parintele din Glodeanu (Buzau), acelasi care a avut grija de orfanii saraci ai satului …….”
    Chiar ma gandeam la dumnealui si la copiii de care se ingrijeste. Cum vine nenorocirea in acelasi loc!
    Cand am auzit de un preot care murise in Glodeanu, m-am speriat ca ar fi fost dansul… bietii copiii ar fi ramas fara sprijin.
    Dumnezeu sa-l tina in putere!

  22. Am primit pe mail:

    La Academia Militara, la Real – Afi Cotroceni, la Carrefour Baneasa,se strang alimente de baza (neperisabile), haine si medicamentept.sinistratii inzapeziti.
    Va rog sa dati mesajul mai departe pe mess, fb, sms !

  23. Pingback: Drama, (ne)omenie, solidaritate: REPORTAJE SI MARTURII DIN SATELE SINISTRATE DE ZAPEZI (inclusiv VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  24. Sfatuim guvernantii sa-si aleaga poporul. Anul acesta se fac alegeri. Anunt la mica publicitate politica:
    “Parlamentar. Aleg popor. De preferinta sanatos, apt de munca (sector lopata, harlet, tarnacop) cu specializare in sapatul gropilor.Va fi nevoie. Apreciem candidatii cu patalama de la Societatea Eternitatea, Bellu&Company, etc.”
    Preselectia candidatilor se va face cam asa:

    http://www.youtube.com/watch?v=jyuQb7SawaU&feature=related

    Dumnezeu sa-i odihneasca in pacea Sa eterna! Mari actori.

    P.S. Multumim admin pentru anuntul privind colectarea alimentelor hainelor si medicamentelor pentru sinistrati. Sa fim solidari cu poporul incercat!

  25. Ultima fotografie din articol, care-l prezinta pe premier amenintand un “lenes”, pe Oprea zgaindu-se parca i-ar fi spus “Sti cine sunt eu, ma?! Sa vin eu sa ma deranjez pentru tine? Vierme ordinar!” ar trebui pastrata si distribuita cu generozitate in timpul campaniei electorale.

  26. @Bellum religio
    Paris, Londra, Tokio mai putin, poate Washington, Tel Aviv ii asteapta si pe-ai nostri… Sau mititica…

  27. Pingback: SA NE RUGAM PENTRU POTOLIREA ZAPEZILOR! -
  28. Fratilor, de ce va lasati manipulati de “Antenele” lui Voiculescu sau de altii care sunt de aceeasi teapa cu el?! Declaratia este redata trunchiat tocmai pt. a-i starni pe oameni impotriva premierului! Dl. Ungureanu nu se referea la cetateni, ci la PRIMARI! Citez “capul taiat al declaratiei sale:” Cu primarii mai este o situatie aici si nu ma feresc s-o spun public…”
    http://www.rtv.net/ungureanu-s-a-suparat-pe-sinistrati-nu-putem-plati-lenea-la-nesfarsit-video_15422.html#.Tzlln2C-Axs.link
    Si chiar daca ar fi vorbit si de sateni, cu siguranta se referea la cei in putere, la cei mai putin afectati sau la cei care, dupa ce si-au rezolvat gospodariile lor, s-au bagat cu nepasare in casa, la caldura.

  29. @Nemo_est:

    Cristian Tudor Popescu si Lelia Munteanu lucreaza cumva la trustul voiculescian?

    Si apoi, premierul a fost citat aici de la Gandul.info si apoi de la Romania TV. Declaratia integrala, cea cu primarii… e chiar de la antena 3, de unde am adaugat video!

    Asadar, nici macar nu ati citit articolul si comentariile de pana la dvs, unde s-a discutat exact despre scuza asta penibila perpetuata de postacii pedelisti.

  30. Pingback: Mircea Toader (lider PDL): romanii au murit DE BETI CE ERAU! …nicidecum din cauza zapezilor si a PASIVITATII autoritatilor CENTRALE! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  31. Azi am auzit partial la radio din intamplare la emisiunea lui Moise Guran special pe subiectul asta si pareri si pro si contra. Intrau oameni in direct si erau si relatari cand oamenii n-aveau ce face dar si relatari de indiferenta asa cum am zis si eu. Cel mai frumoas a spus o doamna ca premierul trebuia sa se exprime altfel sa indemne oamenii sa-i ajute pe militari ca poate printre ei sunt fratii lor, etc – tonul da muzica.

  32. Pingback: “Declaratiile de neconceput anunta ACTIUNILE de neconceput”. DESPRE SFIDAREA CELOR PUTERNICI, “SPIRITUL CIVIC” SI BUBOIUL COPT AL MODERNIZARII ROMANILOR - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  33. Sunt in asentimentul antevorbitorilor mei,insa sa nu trecem cu vederea faptul ca si crasmele erau pline cu oameni in putere care ar fi putut da o mana de ajutor jandarmilor si celor care faceau munca patriotica!

  34. @Ionut:

    Care pline si care oameni in putere? A existat o singura scena de cateva secunde date de un post tv dintr-o carciuma, in care erau doar 2 (DOI, adica 1 si inca 1) pricajiti si, in mod vadit, alcolizati, genul care stau la crasma ca la a doua casa. Si, in mod cert, genul care nu mai sunt in stare de nimic, si-au baut demult puterea.

    Este o manipulare de toata jena ideea asta cu crasmele pline!

  35. Pingback: Mai multi angajati ai guvernului sustin ca PRIMUL MINISTRU UNGUREANU A ORDONAT VERBAL SCOATEREA ICOANELOR. Guvernul corporatist, neo-bolsevic si iconoclast? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare