Presa germana: UE IL SUSTINE PE AUTOCRATUL BASESCU DIN CAUZA AUSTERITATII
[…] În privinţa preşedintelui Traian Băsescu, acesta nu ar trebui să se teamă prea mult pentru fotoliul său, conform publicaţiei Frankfurter Rundschau:
Manifestanţii nu pot spera la susţinerea Uniunii Europene pentru că, prin politicile de austeritate, autocratul de la Bucureşti încă este bine-văzut.
Mandatul preşedintelui – ultimul, conform Constituţiei – se încheie abia în 2014. Dar acest lucru nu va însemna neapărat ieşirea sa din viaţa politică: pseudonimul său, ‘Putinescu’, evocă o perspectivă sumbră.
În peste 4.000 de cuvinte, preşedintele Traian Băsescu nu a găsit loc astăzi să vorbească despre mişcările de protest din România, fiind mai interesat de securitatea din Orientul Mijlociu decât de liniştirea românilor.
Singurele cuvinte pe care le-a găsit au fost legate de Fondul Monetar Internaţional şi FMI, asigurând pe ambasadorii acreditaţi în România că “prioritatea pe linia reformelor se menţine şi în 2012”.
Preşedintele le-a spus ambasadorilor care este lecţia învăţată de România: “Principala lecţie învăţată este că o atitudine responsabilă în plan politic şi economic constituie o premisă fundamentală împotriva crizelor“. […]
- Gandul [Indira Crasnea]: “TB, cu eliberare treptată”, somnifer prezidenţial
Străin de diplomaţie, Traian Băsescu s-a folosit de diplomaţi. Ca să arunce o găleată de tăcere peste vuietele ălora care o ţin de aproape o săptămână tot într-o “întinsoare” – vorba decadentului de Mateiu Caragiale – prin pieţe.
Diplomaţii, oameni răbdători prin natura meseriei şi mult ştitutori de la câte treburi de mirare au văzut, au ascultat atent, au moţăit neutru şi au încercat să analizeze discret, în sine, toleranţa timpanului prezidenţial la zgomotul colectiv. Nu ştiu ce concluzie au tras ambasadorii, care au plecat în urechi cu ecourile vocii unui preşedinte care, ciudăţenie, părea într-o armonie aproape de ideal cu România.
Cu România cuminte şi silitoare, care-şi plăteşte datoriile la centimă şi care-şi flutură cochet batistuţa către învestitorii căzuţi pradă farmecului său. Cu România care se pasionează de Primăvara arabă, nu de Iarna de la Universitate. Cu România care simpatizează cu naţia palestiniană, dar nu pentru că-şi scoate pălaria în faţa palestinianului Arafat (Raed).
După întâlnirea cu preşedintele, ambasadorii, obligaţi la echilibru, vor găsi tâlcul corect al tăcerii prezidenţiale (care n-are nimic eroic) şi sensul exact (care n-are nimic misterios) al vuietului din stradă.
După întâlnirea cu ambasadorii, preşedintele şi-a oprit un rest de tăcere. Pentru uz personal. Nu, nu este un caz de autohipnoză. E doar pentru trecerea treptată într-un vis agitat. Despre România care nu-l înţelege. Şi care, deocamdată, a aruncat somniferele.
Indira Crasnea este redactor-şef adjunct al agenţiei Mediafax
Legaturi:
- VIKTOR ORBAN LA JUDECATA EUROCRATILOR. Care e legatura intre SANCTIONAREA UNGARIEI DE UE SI PROTESTELE DIN ROMANIA?
- DETURNAREA PROTESTELOR PUBLICE CATRE SOLUTIA “ANTI-SISTEM”? Cum se ascunde regimul Basescu in spatele LOZINCILOR ANTI-POLITICA
- Catalin Tolontan: De ce au inceput acum protestele? “IN ROMANIA NU E REVOLUTIE. SUNT DOAR OAMENI SI RABDAREA LOR”
1. La Frankfurter Rundschau est un quotidien allemand de langue allemande publié à Francfort au format tabloïd et disposant d’une diffusion nationale.
(http://fr.wikipedia.org/wiki/Frankfurter_Rundschau)
2. FRANKFURTER RUNDSCHAU quotidien national allemand à ligne éditoriale sociale démocrate. (http://www.2424actu.info/index.php/revues-medias/la-presse-non-francophone/revue-de-presse-allemande)
3.Le Frankfurter Rundschau, un journal allemand qui joue sa survie
publié le 03/07/2011 (http://www.lexpress.fr/actualites/1/economie/le-frankfurter-rundschau-un-journal-allemand-qui-joue-sa-survie_1008685.html)
Opinia a fost preluata de Romania Libera (sau invers)
@c2:
Interesant. Articolul l-am gasit pe presseurop, agregator de media europeana, care nu a dat pana acum semne ca ar fi ostil puterii.
Oricum, pe fond, presedintele chiar are suportul eurocratilor.
daca o tara intreaga ai dat-o strainilor, cum sa nu ai sustinerea europenilor, americanilor, si a altor natii parsive? Ar fi de prost gust din partea lor sa te abandoneze acum. A… daca faci niste sonticarii contra lor… eh, atunci se modifica schimbarea si, sa vezi ce repede te dau jos de pe tron iar numele ti-l uita si mai repede…
In concluzie: cat timp basescu cu clica lui vor face jocurile strainilor nu avem nici o sansa ca ei sa fie inlaturati. Ap putea oare spera sa faca vreo greseala?
De ce nu facem noi o revolutie ca in Islanda?Ar fi frumos,si imi permit sa visez(desi cu atat voi ramane)ca poporul nostru ar avea puterea sa faca ceva asemanator cu ce au facut islandezii acum cativa ani.
Ar fi un vis prea frumos si o dovada ca ne iubim tara intr-adevar!
@Ana:
Pentru ca 1) nu suntem insula 2) vecina cu Groenlanda si Polul Nord, 3) nu avem doar cateva sute de mii de oameni drept locuitori si 4) nu avem un premier “lesbian”, unic in lume, care vine la pachet cu revolutia.