PROIECTUL LEGISLATIV AL PARTENERIATULUI CIVIL prevede ACELEASI DREPTURI CA IN CASATORIE. Exceptie atacabila pentru discriminare: ADOPTIILE/ Organizatiile LGBT, sfidand propaganda despre ”INUTILITATEA” Referendumului, vor „LUPTA PANA LA CAPAT” pentru „DREPTURI EGALE” ale cuplurilor unisex/ Adrian Coman, reprezentant LGBT, pe listele USR pentru Europarlamentare

11-10-2018 15 minute Sublinieri

ACCEPT: ”Comunitatea persoanelor gay, lesbiene, bisexuale și transgender face parte din populația acestei țări, și are în rândul ei numeroase familii care, la acest moment, sunt total lipsite de recunoaștere legală și protecție juridică. Este timpul ca statul român, prin autoritățile competente, să asigure drepturi și obligații egale pentru cuplurile de același sex”.

„Drepturi egale” înseamnă inclusiv dreptul de a adopta copii.

1. Parteneriatul civil se încheie în fața notarului public și este este asocierea dintre două persoane de sex diferit sau de același sex în scopul organizării vieții lor comune ca viață de familie prin înregistrarea la Registrul de stare civilă.

2. Parteneriatul civil poate fi încheiat cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

– partenerii au împlinit vârsta de 18 ani;

– cel puţin unul dintre parteneri este cetăţean român sau este cetăţean străin sau apatrid cu reşedinţa în România de cel puțin 1 an;

– nici unul dintre parteneri nu este căsătorit sau înregistrat ca partener civil;

– partenerii nu sunt rude în linie dreaptă, nici în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.

3. Fiecare partener îşi păstrează numele avut înaintea încheierii parteneriatului civil.

4 Convenția referitoare la regimul comun al bunurilor este înscrisul încheiat în formă autentică în fața notarului public, cu consimțământul liber al celor doi parteneri, care poate fi realizat în orice moment al parteneriatului civil. În lipsa unei convenții care stabilește regimul comun al bunurilor, respectiv al bunurilor proprii, fiecare dintre parteneri este proprietar exclusiv în privinţa bunurilor dobândite înainte de încheierea parteneriatului civil, precum şi a celor pe care le dobândeşte în nume propriu după această dată.

5. Partenerii sunt asimilaţi soţilor în materia: asistenţei sociale, asigurărilor sociale, asigurărilor de sănătate, drepturilor pacientului, accesului la servicii, impozitelor şi taxelor, prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi a altor fapte de natură penală sau contravenţională săvârşite asupra unui membru de familie.

Citește textul integral al draftului proiectului de lege pentru parteneriatul civil

6. Partenerii din parteneriatul civil între persoane de același sex nu au dreptul la adopție, împreună sau separat.

7. În cadrul parteneriatului civil între persoane de sex diferit partenerii sunt asimilaţi soţilor în ceea ce priveşte stabilirea filiației firești față de copii, respectiv autoritatea părintească cu privire la copiii născuţi în timpul parteneriatului civil.

8. Cuplurile care au încheiat parteneriate civile în mod legal pe teritoriul altor state beneficiază de recunoașterea statutului lor pe teritoriul României și de aceleași drepturi și obligații ca și cuplurile care au încheiat un parteneriat civil în România. Căsătoriile între persoanele de același sex legal încheiate pe teritoriul altor state beneficiază de totalitatea drepturilor și obligațiilor pe care le au cuplurile de același sex care au încheiat un parteneriat civil în România.

Sursă: Hotnews

  • ActiveNews: 

Senatorul Titus Corlățean, mesaj către PSD: Mereu s-a folosit ca pretext situația legalizării unui parteneriat pentru persoanele heterosexuale pentru a ascunde de fapt adevăratul obiectiv: o formă de legalizare a cuplurilor LGBT

Senatorul Titus Corlățean a declarat pentru Stiripesurse.ro că e nevoie de o dezbatere democratică în interiorul partidului în privința parteneriatelor civile. Corlățean spune că o astfel de inițiativă privind parteneriatul civil trebuie discutată foarte serios în coaliție, înainte de a fi promovată și atrage atenția că Referendumul pentru Căsătorie  a eșuat nu pentru că o uriașă majoritate a cetățenilor români nu ar fi fost pentru definirea constituțională a căsătoriei dintre un bărbat și o femeie, ci pentru că a existat o confuzie largă și stimulată legată de formularea întrebării și eventuale lucruri care s-ar ascunde în spatele ei.

„Am remarcat entuziasmul în ultimele zile din partea unor responsabili politici din cadrul coaliției de guvernare PSD-ALDE, inclusiv colegi din Guvernul României, legat de promovarea rapidă a unei legi privind parteneriatul civil înregistrat. De asemenea, remarcasem mai demult o inițiativă legislativă promovată de președintele CNCD, împreună cu un ONG pro-LGBT, fără ca președintele Asztalos, din câte cunosc eu, să aibă mandatul CNCD și fără ca domnia sa să aibă drept de inițiativă legislativă, chiar dacă a recurs la un subterfugiu, prin intermediul unor parlamentari.

Văd entuziasmul ăsta crescând și vreau să aduc aminte faptul că noi deja am avut în Parlament, în mandatul anterior, cel puțin două iniațiative legislative similare, promovate pe cale parlamentară, care au generat dezbateri și în Camera Deputaților, și în Senat. Parlamentul a decis cu o uriașă majoritate respingerea acestor inițiative legislative. Nu mi-am schimbat oprinia între timp. Asta în baza unor argumente de fond și nu din cauza unor atitudini emoționale sau iraționale.

Cred că această grabă cu care se promovează inițiativele legislative menționate este una greșită și îmi permit să atrag atenția, cu cordialitate, responsabililor din Coaliție care fac această promovare că este nevoie în primul rând de o dezbatere în partid pe această temă, înainte de a se lua o decizie cu privire la poziționarea pe această chestiune.

De asemenea, îmi îngădui, ca om care a avut contact direct cu electoratul în perioada asta de campanie pentru referendum, să remarc faptul că referendumul a eșuat nu pentru că o uriașă majoritate a cetățenilor români nu ar fi fost pentru definirea constituțională a căsătoriei dintre un bărbat și o femeie, ci pentru că a existat o confuzie largă și stimulată legată de formularea întrebării și eventuale lucruri care s-ar ascunde în spatele ei.

Poziția pe fond a societății românești pe acest subiect nu s-a schimbat. Astfel, această inițiativă privind parteneriatul civil trebuie discutată foarte serios înainte de a se promova. Eu sunt interesat să avem o dezbatere în cadrul partidului pentru că sunt probabil colegi care, cu bună credință, într-un spirit pe care îl consideră de deschidere, promovează această chestiune fără să cunoasă anumite elemente de fond, inclusiv de natură juridică.

Cred că este bine ca lucrurile să nu fie grăbite în mod artificial și să fim puși în fața unei situații de vot în care obiectorii de conștiință, care sunt destui în partid, se vor poziționa împotriva acestei inițiative. Să păstrăm un mecanism democratic de dezbatere în partid, pentru a nu intra într-o zonă de tensiune și să fim obligați, dintr-un eventual comandament politic, pe care mulți nu îl împărtășesc, să fim puși în situația unei alegeri. Ar fi dăunător partidului însuși și relației cu electoratul.

Văzând și practica din alte state, întotdeauna s-a folosit ca pretext situația legalizării unui parteneriat în viața de zi cu zi pentru persoanele heterosexuale pentru a ascunde de fapt adevăratul obiectiv: o formă de legalizare a cuplurilor LGBT. Chestiunea reglementării bunurilor patrimoniale, chestiuni legate de succesiuni și așa mai departe, se pot regla și pentru cuplurile heterosexuale, și pentru cuplurile de același sex prin acte juridice civile între ei. Nu există impedimente din punctul ăsta de vedere.

Adevărata miză este cea a legalizării într-o formă mascată a cuplurilor LGBT și mai ales adopțiile de copii. Este de fapt o formulă mascată a instituționalizării căsătoriei între cuplurile gay, pentru că, o spun ca jurist, un act juridic nu se califică prin titlul pe care îl poartă, ci prin conținut.

Uitându-mă la una dintre inițiativele legislative, cea promovată de președintele CNCD și de Accept, conținutul este cvasisimilar cu cel al instituției căsătoriei. Introduce în mod intenționat și cu rea-credință un element de distincție între cuplurile heterosexuale și homosexuale, primele având dreptul la adopție, cele din urmă neavând dreptul la adopție, știind că acest lucru ar fi o discriminare care, odată devenită subiect al unui atac într-o curte de justiție românească sau europeană, ar genera condamnarea României și obligarea la acordarea unui tratament egal, inclusiv adopții de copii pentru cuplurile discriminate, adică LGBT.

Nu sunt naiv, înțeleg foarte bine modalitatea asta extrem de manipulatorie în care se lucrează. Legalizarea parteneriatului civil între cuplurile LGBT este de fapt un pas care asigură certitudine juridică pentru cel de-al doilea pas – legalizarea căsătoriilor propriu-zise și pasul trei – adopțiile de copii. Lucrurile acestea trebuie discutate în partid, calm, cu argumente, altfel riscăm chiar să ne desprindem de așteptările electoratului nostru și riscăm să avem cam aceeași soartă ca partidele de stânga din Europa, care au intrat înaintea noastră în acest curent așa-zis progresist: au devenit tot mai irelevante în peisajul electoral.

Suntem social-democrați profund atașați valorilor europene, dar nu înseamnă că suntem cu toții la fel. Avem și dreptul la specificul nostru național, de care ideologic nu avem cum să nu ținem cont„,  a declarat Corlățean.

Președintele PNL, Ludovic Orban, cere susținătorilor parteneriatului civil între persoane de același sex să inițieze un Referendum pe acest subiect

Președintele PNL, Ludovic Orban, le propune celor care susțin parteneriatul civil între persoane de același sex să inițieze un Referendum, pentru a se vedea opinia populară pe acest subiect. Remarca liderului liberal vine după ce PSD a anunțat imediat după rezultatele Referendumului că susține un proiect pentru legalizarea parteneriatelor între persoane de același sex.

„Eu am următoarea idee. Cei care au susținut familia și definirea familiei ca și căsătoria între un bărbat și o femeie au inițiat un referendum. Să inițieze și cei care vor parteneriat civil un referendum. Ca să nu spun că m-am uitat un pic pe textul acela (proiectul privind parteneriatul civil – n.r.) și acolo după cum e definit e sub o altă formă de familie. Adică nu este absolut niciun fel de diferență decât că nu-i spune familie, îi spune parteneriat civil. nu-i spune căsătorie, îi spune parteneriat civil”, a declarat Ludovic Orban, miercuri seară la B1 TV.

În opinia președintelui PNL, persoanele de sex opus care optează pentru parteneriatul civil pun sub semnul întrebării instituția căsătoriei și a familie.

„Da, nu au dreptul să adopte copii pentru că parteneriatul civil este și între persoane de sex opus și între persoane de același sex. Așa este trecut. Parteneriat civil între persoane de sex opus. De ce nu se căsătoresc? Acesta este un fel de a pune sub semnul întrebării instituția căsătoriei și a familiei. Dar intrăm acum în detalii. Vreau să văd proiectul de lege”, a mai spus Orban.

Acesta a mai precizat că a citit pe scurt proiectul de lege pe acest subiect care a fost dezbătut zilele acestea de parlamentari și organizațiile neguvernamentale și că nu vede mari diferențe între căsătorie și această parteneriatul civil.

„Am citit așa pe scurt și spune să te duci la ofițerul de stare civilă, adică înregistrarea parteneriatului civil să fie făcută de ofițerul de stare civilă. E practic aproape căsătorie, numai că îi spune altfel. Aici trebuie analizat cu mare seriozitate. Mi se pare din nou foarte ciudat, dar de altfel, Dragnea, dacă vă aduceți aminte, cu vreo lună înainte de referendum a spus ceva despre parteneriatul civil. Că celor care susțin familia noi susținem modificarea prin referendum și pentru celelalte, ca să dea de toate pentru toți, pentru că acesta e stilul PSD, dau de toate pentru toți”, a conchis liderul liberal.

Văd că un coleg parlamentar își exprimă public, în mass-media, admirația cu privire la propunerea de lege privind parteneriatul civil, inițiată de PSD. Astfel de puncte de vedere sunt păreri pur personale care nu au nicio legătură cu poziția oficiala a PNL ori cu punctul de vedere al grupului parlamentar PNL. Sunt convins că, la final, PNL se va delimita de aceasta diversiune a actualei puteri și nu va cădea în cursa pe care o pregătește PSD prin această tentativă mascată de legalizare a căsătoriei între persoane de același sex.

Mi-aș dori să nu mai fim giranții ideilor trăznite și periculoase ale actualei guvernări și să nu mai oferim în mod naiv garanții morale stângii !

în special în care am văzut astăzi o opoziție chiar în interiorul PSD la propunerea cu parteneriatul civil înaintată de activistul, pardon, ministrul Victor Negrescu. Un proiect realizat de CNCD și de activiștii de la ACCEPT.

Ai 92% din voturi DA – în sensul susținerii căsătoriei dintre un bărbat și o femeie. Ai peste trei milioane și jumătate de români care au votat DA – acești peste trei milioane și jumătate reprezintă mai mult de 50% din electoratul activ. Oameni care au arătat, foarte clar, că au anumite valori.

Ai o mobilizare a Diasporei peste cea de la alegerile parlamentare din 2016. Fapt care arată că românii de acolo sunt conștienți de importanța și de gravitatea pericolul ideologiilor neomarxiste. Mulți dintre ei simt, deja, efectele nocive ale acestor ideologii acolo unde trăiesc – libertatea lor de exprimare este tot mai îngrădită; copiii lor sunt expuși educației sexuale cu imagini foarte explicite uneori de la vârste foarte fragede; nu-și mai pot educa copiii în spiritul propriilor valori; etc.

Și tu vii și susții, pe repede înainte, agenda radicală LGBTQ în România? Fără să faci consultări, fără să chemi și reprezentanții cultelor, și reprezentanții asociațiilor pro-familie la masa negocierilor? Ca și cum părerea a peste 50% dintre alegătorii români activi nu ar însemna nimic – ca și cum ei, în fapt, nu ar exista? Ca și cum contează doar părerea celor 0,001% din populație pe care o reprezintă CNCD și activiștii? Și comportându-te ca și cum ai fi câștigat Referendumul când, în fapt, L-AI PIERDUT?

de Lect. univ. dr. Nicușor Nacu (Universitatea din Lausanne, Elveția), Facebook

Nici nu s-au răcit încă bine rezultatele referendumului, confiscate, aproape obsesiv, de toate grupările prezente în spatele mișcării „boicot”, cu întreaga ei familie de manifestări – grupările pro-sexualitate alternativă fiind de departe în față – că a început o nouă problemă. Aflăm că intră în linie directă discuția legată de parteneriatul civil între persoane de același sex. De fapt, proiectul parteneriatului civil exista, însă toți domnii și doamnele inteligente, adepți ai boicotului, l-au eludat cu bună știință, uitând vinovat să precizeze că puterea politică boicotată face din el o prioritate legislativă.

Toți – prieteni, cunoscuți, rude – tac într-o tăcere vinovată sau, mai grav, rămân în locul călduț din spatele telefonului, pe care-l numesc „ignoranță”! Iar pentru asta îmi asum responsabilitatea cuvintelor. Nimeni nu vorbește despre parteneriatul civil! Oare, care-ar fi motivul? Nu este tot PSD-ul cel care-l inițiază? De ce nu există puncte de vedere ferme acum? De ce cei care-și afirmă credința sus și tare, nu văd acum parteneriatul civil ca pe o formă de diminuare a instituției căsătoriei, identică concubinajului? Este parteneriatul civil – dincolo de toate definițiile juridice pompoase și sofismele care le acompaniază – altceva decât o relativizare și instituționalizare forțată a excepției, o legalizare a unei derive de ordin moral? Nu.

Și acum, pentru că începe și această discuție, apare o întrebare firească. Cum se face că toate persoanele care pledau pentru boicotarea referendumului, mare parte dintre cei care acuzau de partinism pe cei care alegeau să-și exprime democratic poziția pro sau contra protecției constituționale a definiției căsătoriei între un bărbat și o femeie, aleg acum să tacă pur și simplu. Este legea parteneriatului civil prioritatea politică numărul unu a României?

Nu este, însă devine! Și tăcerea boicotiștilor declarați cu „conștiință creștină” o hrănește din plin. Fără a condamna persoana de altă orientare sexuală, pentru că, potrivit creștinismului, trebuie indicată cu degetul patima și nu omul care-o manifestă prin comportament, atunci punctul vostru de vedere ar trebui să fie ferm. Aici îi am în vedere pe boicotișii care se declarau „creștini” și, în plus, cunoscători ai creștinismului. Pe ceilalți îi încadrez la alte categorii, așa că îi sfătuiesc să nu vină cu intervenții și întrebări rupte de subiect, deoarece conștiința lor aparent creștină sau naturală este deja amorțită. Eu mă adresez, așadar, celor care se declarau „creștini”! Văd că nu o faceți, iar aceasta îmi confirmă măsura creștinismului pe care îl practicați! Constatarea este simplă: cunoștințele voastre despre creștinism vor fi coborât deja spre zero!

Tăcerea aceasta este o alianță complice sau, și mai grav, un semn de acută ignoranță. De ce acum oamenii aceștia nu-și mai pun întrebări legate de bunul mers al societății ? De ce oamenii aceștia nu mai prioritizează? De ce oamenii aceștia nu pun acum problema proastei stări din educație, din sănătate, din administrație ? Nu mai există acum în România aceleași probleme ca cele invocate până la saturație în timpul așa-zisei campanii legată de referendum ? Au dispărut problemele peste noapte ? După ultimele date, n-au dispărut!

După câte se știe, aceeași coaliție politică, detestată până la absurd, dorește să inițieze și să legifereze în Parlamentul României parteneriatul civil. Dacă domnii și doamnele creștine, activ prezente în campania „boicot”, sunt împotriva acestei coaliții politice, de ce nu sunt atât de vocali, și acum, în legătură cu tema parteneriatului civil ?

Într-un fel, aceasta înseamnă, că refuzând să meargă și să-și exprime prin vot o poziție pro sau contra protecției constituționale a căsătoriei, oamenii aceștia, cetățeni, prieteni sau rudele noastre fac jocul, inconștient și ignorant, de altfel, a celor care, boicotând prin „stauacasă”, dinspre înalta lor poziție „open-mind”, facilitează legiferarea parteneriatului civil.

Mai am ceva de zis:

Acuz, acum, cu toată responsabilitatea, de pervertirea minților celorlalți, pe intelectualii care au făcut acest demers de boicotare, indiferent de universitățile auguste pe care le-au urmat. Parafrazându-l pe A. Tofler, într-un viitor – care, paradoxal, începe să ne devină contemporan – incultura de ordin spiritual va fi similară cu trăirea sub semnul normalității a neputinței de a mai înțelege, indiferent de câtă de multe lectură ți-a trecut prin față. În bună tradiție sapiențială românească : „peștele de la cap se-mpute!”.

Însă, de data aceasta lucrarea de putrefacție a rațiunii și-a bunei judecăți care generează discernământul, a fost atât de abil inițiată și întreținută, încât realizezi că produsul final nu este altceva, în persoana de pe stradă, decât atitudinea brută. Din punctul meu de vedere, nu este nimic mai brut decât mintea care crede că ia decizii, fără să privească, de fapt, că deciziile au fost luate de mult timp de alții, pentru ea!

La nici 48 de ore de la căderea rușinoasă a Referendumului pentru Familie, parlamentarii Coaliției de guvernare au lansat proiectul de legiferare a parteneriatului civil. Coaliția de guvernare este formată, dacă mai e nevoie să amintesc, din PSD și ALDE, partidele chemate pe 25 septembrie la ordine de liderii familiilor politice europene din care fac parte. E vorba de discuțiile după care cele două partide au anunțat că nu susțin referendumul și că își doresc o lege a parteneriatului civil cum tânjește însetatul după răcoarea unui izvor.

Așa se face că, în lungul demers de împăcare cu grupurile politice din Parlamentul European, proiectul de lege a fost grăbit și marți a fost propus parlamentarilor pentru a fi depus la Parlament. La ora când scriu aceste rânduri, ședința parlamentarilor Coaliției nu se încheiase încă, dar pot intui glasul aproape unanim de aprobare, chiar dacă, în cea mai mare parte, discutăm de aceiași oameni care, în decembrie 2015, respingeau definitiv un proiect similar, inițiat de Remus Cernea.

Totuși, aflu din discuțiile purtate că proiectul nu merge direct la Biroul permanent, ci mai așteaptă până luni, pentru a i se aduce unele modificări. Am parcurs câteva dintre observațiile celor prezenți și m-am regăsit în ele. Prima este aceea că mecanismul propus de autorii legii pentru încheierea unei „uniuni consensuale” îmi amintește izbitor de modul în care se încheie o căsătorie civilă. Practic, în proiectul propus parlamentarilor e o singură diferență între cele două formalități, analizele de sânge!

„La încheierea uniunii consensuale, ofiţerul de stare civilă ia notă de consimţământul viitorilor parteneri, liber şi deplin exprimat, în prezenţa a 2 martori şi întocmeşte, de îndată, actul de uniune consensuală, pe care îl înscrie în Registrul de stare civilă.” Vă sună cunoscut, seamănă cu momentul cununiei voastre civile, când, emoționați și împopoțonați ca buchetul din brațele iubitei, ați spus un „Da” de au izbucnit toate soacrele din sală în plâns? Aflu că și unii parlamentari din arcul guvernamental s-au speriat că ar putea fi acuzați că legalizează „pe șest” căsătoriile civile între persoanele de același sex, imediat după ce au contribuit la picarea Referendumului. Așa că și-au amintit de o prevedere din vechiul proiect, cel respins în hohote de râs acum doi ani, în care se spunea că parteneriatele se încheie la notar. Dubla posibilitate de a încheia uniunea consensuală, la ofițerul stării civile sau la notar, ar transmite în societate mesajul liniștitor că nu e vorba de căsătorii civile mascate, ci de simple asocieri.

Cred că asta e cheia unor prevederi din legea care, inevitabil, va fi promovată în Parlament. Politicienii par ei fraieri, dar înțeleg că absenteismul de la urne nu înseamnă că 14 milioane de români își doresc parteneriate civile pentru persoanele de același sex sau că nu au nicio reticență în privința adopțiilor. În proiectul care e acum de actualitate se spune că „Partenerul de sex diferit care a participat direct şi nemijlocit pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 5 ani în cadrul uniunii consensuale, la creşterea şi îngrijirea copilului celuilalt partener care exercită sau a exercitat singur drepturile părintești, poate adopta în condiţii similare celor aplicabile adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv.” Adică, pentru a putea adopta, un partener trebuie să dovedească, timp de cinci ani că e capabil să aibă grijă de un copil.

Apoi urmează „mesajul liniștitor”: „Partenerii civili de același sex nu au dreptul la adopție.”! Prima impresie, după ce înțelegi mecanismul politic și social care a dus la apariția celor două articole de lege, este că legea e făcută ca să ajungă cândva la Curtea Constituțională unde să fie abrogate articolele care conțin expresii discriminatorii, știut fiind că nu se poate face departajare în textele oficiale pe criterii de sex, religie sau orientare politică.

Totuși, unul dintre autorii textelor mi-a spus că a fost discutat acest aspect, dar că experții ar fi spus că adopția nu e un drept, ci o opțiune, așa că textele nu ar cădea la un control de constituționalitate. Mai vedem, că despre multe s-a spus cândva că sunt imposibile, dar realitatea a contrazis brutal.

Alianta Familiilor din România

Post- referendum: iminenta legalizare a casatoriilor homosexuale in Romania

Devine tot mai evident ca politicienii Romaniei pregatesc legalizarea “casatoriilor” homosexuale in Romania pina la sfirsitul anului. Cum? Referendumul impotriva legalizarii lor a esuat iar parlamentarii si Guvernul deja au lansat Planul B, si anume instituirea parteneriatelor civile care vor fi echivalate, in timp, cu casatoria naturala, minus adoptiile copiilor de catre cuplurile homosexuale. Pentru o vreme. Caci nu in multi ani de acum inainte, dupa ce ne vom obisnui cu parteneriatele civile, ne vom obisnuit si cu socul ultim: adoptiile copiilor de catre cupluri de acelasi sex.

Incepem cu un mesaj primit recent de la un contact AFR care a participat la o conferinta in afara Romaniei. Insistam sa-l cititi cu atentie: “… Sunt la o conferință … și tocmai am vorbit cu un avocat care lucrează la Bruxelles și mi-a zis două lucruri. Primul că mai mulți europarlamentari pro-familie din Parlamentul European au vrut să semneze o scrisoare de sprijin pentru România, dar mulți au renunțat la presiunea unor europarlamentari români, printre care Monica Macovei și unii chiar de la PSD, care au insistat să nu semneze, că încalcă drepturile, că trebuie boicot etc.Și al doilea că cei de la reprezentanța Greciei din Parlamentul UE au zis că dacă reușește referendumul în România se apucă și ei să facă ceva și că succesul României, dacă va fi, va reprezenta o încurajare pentru toate țarile ortodoxe să protejeze definiția căsătoriei sau să revină la definiția naturală a căsătoriei. Din păcate nu pot cita sursa, dar am zis să spun și eu celor care scriu ca să se știe”. 

APEL: Guvernul si partidele tintesc legiferarea „casatoriei” intre persoane de acelasi sex in Romania, pana la finalul acestui an

Am citit bine?! Sigur nu e o greseala?!Din pacate nu, nu este. A doua zi dupa Referendum, Guvernul a scos de la sertar, gata facut, proiectul legii „parteneriatului civil”. In mare viteza, partidele din coalitia de guvernare si nu doar s-au declarat de acord, de principiu, cu reglementarea acestuia. Desi proiectul nu a fost inca facut public, stim din declaratiile in presa ale celor implicati in promovarea lui precum si din experienta altor tari ca practic acesta este echivalentul „casatoriei” intre persoane de acelasi sex.

Doar numele difera! Ca sa fie clar – si fara a intra, deocamdata, in detalii juridice: astfel cum este formulat, parteneriatul civil asimileaza statutul partenerilor cu cel al sotilor. Acele diferente care mai exista inca, precum aspectul adoptiei sau accesului la reproducerea asistata cu tert donator, vor fi eliminate prin intermediul curtilor de judecata in cativa ani. Avem deja atatea exemple din alte state.

Practic, votarea acestui proiect de lege, in aceasta forma, va lasa fara obiect interdictia „casatoriei” intre persoane de acelasi sex din Codul Civil.

La o emisiune TV recenta, presedintele Accept ne-a spus sa stam linistiti: nu vor incerca sa schimbe Codul Civil. De data asta chiar il credem! Pentru ca NU va mai fi nevoie!

Vom ramane cu actualele prevederi ale Constitutiei si Codului Civil, care prevad ca familia se intemeiaza fie pe casatorie, fie pe descendenta, si vom fluiera a paguba.

Poate ca in cazul validarii Referendumului asta nu s-ar mai fi intamplat! Ba da. Este clar ca acest plan urma sa fie implementat indiferent de rezultat, dar esecul validarii i-a motivat suplimentar pe autorii proiectului de lege si pe sustinatorii politici ai acestuia.

Oricum, opinia noastra este ca partidele politice in ansamblul lor nu au fost nicicum interesate in protejarea casatoriei si a familiei si nu au dorit nicio clipa validarea referendumului. In schimbul a cine stie negociat la recentele vizite la Bruxelles, liderii guvernarii au sabotat, prin neimplicarea in organizare si in campania de informare, votul popular. Asta le-a fost intentia de la buna inceput. Cine se mai increde in promisiunile lor, ca noi sa pateasca!

Ce pot eu face?

Promotorii proiectului fac presiuni pentru ca acesta sa fie promovat in regim de urgenta, pentru a nu ne lasa timp de a protesta si contesta. Nu stim daca vom reusi sa ii impiedicam, dar avem datoria de crestini sa marturisim dezacordul nostru.Daca vom tacea acum, vom fi blestemati si repudiati de urmasii nostri. Pregatiti-va sa contactati personal deputatul si senatorul din circumscriptia voastra electorala si sa il alertati sa voteze contra proiectului de lege.

Vom reveni in cateva zile ori saptamini pentru a furniza argumentele necesare. Intre timp va oferim din nou materialul asupra acestui subiect pe care l-am publicat mai in vara, Parteneriatele civile – o capcana pentru Romaniahttp://www.culturavietii.ro/2018/04/12/o-capcana-pentru-romania-parteneriatele-civile/.

ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI

Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: “Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. … Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului“. Familia romana isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!

Mişcare bombă pe scena politică românească după eşecul referendumului pentru familia tradiţională! Adrian Coman, bărbatul care a dat în judecată România la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru a i se recunoaşte căsătoria cu Robert Clabourn Hamilton încheiată în afara ţării, s-a înscris în USR şi vrea să candideze din partea formaţiunii în alegerile europarlamentare.

Acesta subliniază că poziţionarea formaţiunii împotriva referendumului şi susţinerea de către aceştia a drepturilor comunităţii LGBT l-au făcut să se înscrie în partid. Coman susţine că vrea să ajungă în Parlamentul European pentru a lupta pentru drepturile persoanelor din această comunitate.

Redăm mai jos comunicatul prin care Adrian Coman îşi anunţă decizia:

„Romania, Europa, pentru toti! 

Dezbaterile in contextul referendumului “pentru familie” mi-au adus aminte de discutiile de acum 18 ani, cand luptam pentru dezincriminarea relatiilor intre persoane de acelasi sex in Romania. Ura viscerala penetra aproape fiecare discurs si putini au fost aceia care au vorbit in favoarea egalitatii si combaterii discriminarii. De data asta, vocile care au aparat comunitatea LGBT au fost mai puternice ca oricand. Pentru prima data, un partid politic parlamentar – USR – a spus raspicat ca persoanele LGBT trebuie sa fie egale in drepturi si nu tratate ca cetateni de mana a doua, si s-a pozitionat impotriva manipularii politice la care au colaborat toate celelalte partide parlamentare.

Verticalitatea acestui partid m-a determinat sa iau o decizie fundamentala pentru mine. Am devenit membru USRsi mi-am depus candidatura pentru selectia interna a candidatilor pentru alegerile europarlamentare din 2019. USR este primul proiect politic la care ader in Romania, un partid deschis, transparent si democratic, in care orice membru poate candida, iar membrii decid prin vot asupra listei de candidati. Este pentru prima data cand un partid organizeaza o competitie electorala deschisa in Romania.

Daca voi castiga increderea membrilor USR, si mai departe a alegatorilor romani, pentru un mandat in Parlamentul European, voi lupta in continuare din acea pozitie pentru egalitatea in drepturi si demnitatea persoanelor LGBT si a tuturor celor care, astazi, nu sunt auziti de majoritatea politicienilor in Romania.

Cred intr-o Romanie si o Europa pentru toti, in care diversitatea umana este o valoare si nu un pericol, si in care putem trai cu totii in armonie sociala. Cred intr-un stat de drept, in care legea este aceeasi pentru toti. Multumesc tuturor pentru sprijin!”

În “cazul Coman-Hamilton”, CJUE a decis că țările din blocul comunitar nu pot împiedica şederea pe teritoriul lor a unui cuplu de acelaşi sex, format dintr-un cetăţean al Uniunii şi altul din afara acesteia.

Ca urmare a acestei decizii, CCR a stabilit că relația pe care o are un cuplu format din persoane de același sex intră în sfera noțiunii de “viață privată”, precum și a noțiunii de “viață de familie”, asemenea relației stabilite într-un cuplu heterosexual.


Categorii

Homosexualitate, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Referendum casatorie familie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

52 Commentarii la “PROIECTUL LEGISLATIV AL PARTENERIATULUI CIVIL prevede ACELEASI DREPTURI CA IN CASATORIE. Exceptie atacabila pentru discriminare: ADOPTIILE/ Organizatiile LGBT, sfidand propaganda despre ”INUTILITATEA” Referendumului, vor „LUPTA PANA LA CAPAT” pentru „DREPTURI EGALE” ale cuplurilor unisex/ Adrian Coman, reprezentant LGBT, pe listele USR pentru Europarlamentare

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Nu vom mai putea avea drept de vot in cadrul UE si nu vom mai avea acces la presedentia UE daca nu introducem parteneriatul civil!
    Victor Negrescu nu exclude activarea articolului 7 din Tratatul european, privind suspendarea dreptului la vot, in privinta Romaniei.
    “Am fost insarcinat de conducerea partidului sa elaborez impreuna cu o serie de colegi un proiect de lege pentru parteneriatul civil.”
    Gunther Krichbaum: “Presedintia Romaniei s-a terminat inainte de a incepe”
    http://www.ziare.com/victor-negrescu/ministrul-afacerilor-europene/ministrul-afacerilor-europene-nu-exclude-activarea-articolului-7-pentru-romania-vom-fi-decuplati-de-bulgaria-interviu-video-1529456

    O palmă peste obrazul a 90% dintre cetățenii României: Am văzut luni propunerea legii parteneriatului civil înaintată activistul, pardon, ministrul Victor Negrescu. Un proiect realizat de CNCD și de activiștii de la ACCEPT.
    https://www.stiripesurse.ro/bataie-de-joc-o-adoptare-peste-noapte-a-parteneriatului-civil-o-palma-peste-obrazul-a-90prc-dintre_1295890.html

  2. Cum poate fi parteneriatul civil o palma peste obrazul a 90% din cetatenii Romaniei cand doar 20% s-a deplasat la referendum? Sa fim realisti!
    Pragmatic vorbind, eu cred ca nu prea mai e loc de intors si parteneriatul va trece din cel putin doua motive:
    – asa se cere in UE
    – majoritatea romanilor nu este interesata de subiect
    Chiar si asa, nu e chiar un capat de tara. Care ar fi pericolele partneneriatului civil, in afara de teama ca poate in viitor se va cere si mai mult? Mie parteneriatul asta imi suna a reglementare civila, eminamente laica, fara legatura cu biserica. Sintem obisnuiti sa gandim binomul biserica-stat ca fiind functional si in interesul bisericii pentru ca pana de curand asa era in partea noastra de lume. Acum din pacate s-au schimbat lucrurile, nu cred sa mai existe cale de intoarcere. Deci, atata timp cat luarile noastre (ale bisericii) de pozitie raman tributare acestui binom functional atunci nu vom putea (ca biserica) sa dezvoltam o noua strategie/identitate in relatia cu statul si cu lumea. Statul nu mai este un partener al bisericii si vad ca biserica se agata de el cu disperare. Gresita abordare, zic eu.
    Daca noi ca biserica ne reformam (nu doctrinar vorbesc eu aici) si adoptam o strategie noua si viabila, atunci oamenii vor asculta mai mult de biserica si prin vocea lor si statul va trebui sa asculte mai cu atentie. In caz contrar statul ne va trata cu dispret, ca pe o prostituata careia ii poti inchide gura cu ceva bani pe care ii arunca in joc ca sa o faca sa taca.

  3. @Mircea
    “In caz contrar statul ne va trata cu dispret, ca pe o prostituata careia ii poti inchide gura cu ceva bani pe care ii arunca in joc ca sa o faca sa taca.”

    Statul (inclusiv cel comunist, inclusiv Stalin) s-a folosit intotdeauna de institutia numita Biserica pentru a-i da un soi de legitimitate morala in ochii oamenilor. Insa Biserica in sens crestin (ekklesia = ek (din) kaleo (chemare)), a celor care au o chemare, este doar o fractie din cea dintai si a fost prigonita mereu.

  4. Aia cu adoptiile de copii ESTE FALSA. Am citit legea, nu exista nicaieri aceasta prevedere. Totul a pornit de la o postare a Cristinei Liberis, care la comentarii a explicat ca prevederea a fost invocata, abuziv, de catre o institutie, fara sa existe asa ceva prevazut in lege.

  5. @Mircea, asta ca ne-o cere Uniunea Europeana e o gaselnita de care se agata unii politicieni sau oengisti. Ca exista voci la Bruxelles care fac lobby pentru homosexuali, asta da, e adevarat. In rest, Romania e o tara suverana care are libertatea sa se guverneze singura dupa propriile legi.

  6. @Mihai

    Pai nu e in lege, zice si in postare. E un proiect de modificare. Iar proiectele nu sunt in lege. 🙂

  7. Poate nu este de neluat în seamă faptul că autorul proiectului de lege privind legea adopțiilor este un deputat USR -Ioan Bulai.

  8. Dacă legea parteneriatului civil trece, tot PSD- ul va deconta politic. Poate vor în opoziție?

  9. @admin

    Nu e in proiectul de lege. Cititi proiectul de lege. Asta cu parintii care nu mai trebuie informati NU apare in proiectul de lege propus.

  10. Luna viitoare este risc iminent de “cutremur”, asa ca hai sa acceleram dezbaterea privind legea adoptiei, ca in curand se intrerup comunicatiile!
    Eu unul profit de ocazia de a avea inca mijloace de comunicatie, ca sa le cer iertare fratilor si surorilor care s-au simtit deranjati sau ofensati de postarile mele.

    Exercitiu de protectie civila monitorizat de NATO, SUA și UE: Bucurestiul atacat de “un cutremur”
    “De la declanșare, toate comunicațiile la nivelul Bucureștiului au fost întrerupte. Abia acum 15 minute au început să se reia”, a precizat Arafat.
    Practic, în prima faza s-a testat luarea deciziilor fără ordine, având în vedere lipsa comunicațiilor. Mai multe echipaje din țară sunt pe drum spre Capitală, iar unele vor rămâne aici până la finalul exercițiului.
    Primul pas este evaluarea terestra, iar mai apoi aeriana, după care intervenția pentru salvarea victimelor.
    “Ca si prim impact, centrul Bucureștiului e cel mai afectat”
    https://www.stiripesurse.ro/exerci-iul-de-interven-ie-la-un-seism-grav-monitorizat-de-nato-sua-i-ue-mecanismul-de-protec-ie-civila-europeana-se-implica-real-in-exerci-iu_1296202.html

  11. @Mihai

    OK. Am scos postarea.

  12. @nimeni
    🙂
    Ok in ce ma priveste. Si eu.
    (a avut ceva efect am impresia revelatia ca s ar putea sa fie vorba nu doar de cazane…)

  13. Sunt cam ocupat zilele astea și abia aseară f. târziu am citit pagina, dar nu pot să nu intervin cu un comentariu legat de raționamentul greşit pe care l-am observat în comentariul lui Mircea, mai ales că văd că nu a fost corectat prea serios de nimeni.
    ‌Deci frate Mircea (și fraților care gândiți așa), au foarte mare importanță legile pentru dezvoltarea unei societăți. Ele pun stavile pt a direcționa evoluția societății, la fel cum cursul unei ape poate fi direcționat prin baraje sau parapeți. Dacă permitem legi imorale, e și normal că imoralitatea societății va crește.
    ‌Spui că parteneriatul civil ți se pare o reglementare civilă, laică, fără legătură cu biserica. Și pari a zice că pe noi, creștinii, n-ar trebui să ne intereseze. Dar mi se pare că nu înțelegi un lucru: PARTENERIATUL CIVIL E TOT O CĂSĂTORIE. Pentru că, așa cum foarte bine zicea Titus Corlățean, “un act juridic nu se califică prin titlul pe care îl poartă, ci prin conținut”. Adică dacă li se dau aceleași drepturi ca pentru căsătorie, atunci practic este o altă căsătorie, nu contează că se cheamă altfel. Chiar dacă nu li se vor permite adopțiile de copii (în primii ani), asta nu este esențial. Esențial, și la căsătorii şi la parteneriate civile, este că 2 oameni trăiesc împreună, au relații sexuale, și cer societății să-i recunoască ca şi cuplu, adică să accepte relațiile lor sexuale ca fiind normale.
    ‌Deci nu contează că noi, creștinii, nu vom apela la aceste parteneriate civile. Dacă acceptăm existența lor, înseamnă că acceptăm homosexualitatea ca fiind o altă formă de sexualitate, diferită de a noastră dar normală și aceea.

  14. Adrian P, subscriu.

    Inaintea Domnului aceeasi faradelege este; pe care oamenii o fac lege…………..

  15. Adrian P, subscriu.

  16. Diavolul nu poate fi alungat cu articole din Constituție.

  17. @ enkidu:

    Diavolul nu poate fi alungat cu neascultare, cu trufie si cu indiferenta.

  18. Să-ți pui nădejdea in Constituție și Stat e ca si cum ai cere sa fii înșelat de Antihrist (viitorul mare garant al democrațiilor).

    Așa si-au pus nădejdea si bizantinii in mijloace politice..

    Sa pui egalitate intre căsătorie si Sfanta Taină a Cununiei, intre preot si ofițerul stării civile – mai e puțin și pui egalitate intre Dumnezeu si Stat.

    “”Judecând după spiritul timpului şi după frământarea minţilor, suntem îndreptăţiţi să credem că edificiul Bisericii, care se clatină demult, se va cutremura straşnic şi repede. Nu are cine să-l susţină şi cine să se împotrivească. Măsurile întreprinse pentru susţinerea lui au fost împrumutate din stihiile lumii, vrăjmaşe Bisericii, şi mai curând vor accelera căderea ei, decât s-o oprească.”

    Aceste cuvinte sunt parcă copiate din realitatea zilelor noastre! Chiar acum noi suntem martorii acestei “cutremurări straşnice şi rapide.” Iar măsurile luate, într-adevăr, nu sunt nicidecum împrumutate de acolo de unde ar fi trebuit împrumutate – adică de pe tărâmul duhovnicesc, ci tot din aceleaşi “stihii ale lumii, vrăjmaşe Bisericii,” adică din sfera pasiunilor umane, care nu jinduiesc la cele dumnezeieşti, ci la cele omeneşti. Bineînţeles, astfel de măsuri nu numai că nu vor opri căderea Bisericii, ci mai degrabă o vor accelera.”
    https://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/marea_apostazie.htm

  19. @enkidu

    Pui problema in mod diversionist – nu te grabi cu concluziile – in sensul tehnic al cuvantului. Adica nu te adresezi problemei pe care o discutam noi, ci o incadrezi total diferit, o duci in alt peisaj, scoti lumea de pe un drum ca sa o bagi in niste balarii care nu erau miza conversatiei. Ca sa exemplific, de pilda, campania MosaiQ a fost tot o diversiune, tehnic vorbind. Ei au zis “iubirea nu se voteaza”. Pai, da, dar nu despre iubire era vorba aici si nu asta se vota la referendum.

    Asa si cu aceste citate si cu diavolul. Pai nu despre el era vorba, ci despre moralitate publica. Fata de care avem o raspundere, nu fata de moralitatea semenilor ca persoane particulare, ci fata de ceea ce intelegem, impreuna, ca moralitate, ca standard, ca norma. Nu mi-e indiferent daca eu contribui sau nu ma opun, de pilda, unei revizuiri morale a atitudinii sociale fata de saraci. Daca in societate incepe sa se promoveze un standard moral conform caruia e bine sa fie ucisi cei saraci, ca sa nu mai fie saracie pe pamant, atunci eu sunt obligat tocmai de crestinismul meu sa ma opun si sa promovez public o conceptie morala sanatoasa, fireasca. Acelasi lucru e valabil si in cazul sexualitatii, doar stim de la vechii profeti ca pacatele din acest registru au consecinte colective foarte grave. Asadar, din perspectiva raspunderii colective, sunt dator sa promovez public o conceptie morala care sa limiteze raspandirea unor conceptii opuse, nocive. Iar daca acest lucru poate fi facut si prin legi sau Constitutie, foarte bine. Facand asta, nu remediezi duhovniceste, caci miza duhovniceasca este alta si se urmareste cu alte mijloace. Miza tine de moralitate, de etica, de treburi publice, si se urmareste cu mijloacele corespunzatoare.

  20. 1. “Diavolul nu poate fi alungat cu articole din Constituție.”
    Enkidu, corect. Dar poate fi pus la carma unui stat si numai printr-un singur articol din constitutie. Ceea ce-l face stapan acolo. E o invitatie adresata direct antihristului. Nu sunt un iubitor al organizarii sub forma de stat a unei tari – oricare ar fi ea. Si cunosc cum au aparut statele astea, cum am scris mai demult aici. Dar in prezent suntem organizati ca stat, ca vrem, ca nu vrem. Care are o constitutie – baza legilor carora se supun cetatenii – cei care o scriu (inca).
    Sunt doar trei iesiri din starea asta:
    – o redresare lenta si treptata, asumata – si aici are importanta covarsitoare daca redevenim sau nu crestini cu adevarat,
    – o cadere randuita de Dumnezeu printr-un eveniment cu efecte de cataclism, care sa ne trezeasca
    – sau o inecare dirijata in haosul cel mai de pe urma – asta e dorinta si speranta slujitorilor vrajmasului. “Ordo ab chao”. Pentru asta se straduiesc din cale afara. Deci, asta ar mai lipsi acum, sa inceapa haosul, dupa dorinta lor…
    Fereasca-ne Dumnezeu! Sa nu fie! Sa nu ne lasam atrasi in capcanele razboiului vrajmasului, purtat mereu in doua capete, nici de-a stanga, nici de-a dreapta.
    Sunt parghiile ingaduite de Domnul si in aceste forme de organizare, ca pogoramant.
    Sa nu uitam ca Dumnezeu Insusi cand s-a intrupat s-a supus recensamantului unui imparat om si pagan.
    Daca ce zici tu ar fi adevarat, atunci chiar de ar scrie in Constitutie ca se pot casatori oameni cu animale si ar fi recunoscute ca familii, asta nu ar aduce atingere crestinilor, nici neamului pentru ca dracii se scot cu post si rugaciune. Asa e ?…

    2. “Daca in societate incepe sa se promoveze un standard moral conform caruia e bine sa fie ucisi cei saraci, ca sa nu mai fie saracie pe pamant, atunci eu sunt obligat tocmai de crestinismul meu sa ma opun si sa promovez public o conceptie morala sanatoasa, fireasca.” – ma mir si ma bucur ca ai dat acest exemplu – pentru ca deja se petrece exact asta… pe toata planeta si se numeste “Agenda 21”, mai numita si “Sustainable Development”, cu derivata numita si “Agenda 2030”. Inclusiv la noi in tara. Pentru asta se si promoveaza absolut toate felurile de degenerare morala si fireasca a oamenilor, in masa. Pentru ca scopul intermediar urmarit in ascuns e declinul demografic si altele asemenea. La utopia fabricata nu poate avea acces toata lumea de azi…

    https://www.youtube.com/watch?v=TzEEgtOFFlM
    https://www.youtube.com/watch?v=govL-fUAwMA
    https://www.youtube.com/watch?v=rTE-3Fl7wgg
    https://www.eesc.europa.eu/ro/policies/policy-areas/sustainable-development

  21. @ admin:

    Cred ca e si mult mai simplu de atat: Casatoria ESTE definita, este legiferata in Constitutie si asta peste tot in lume. Ca vrem sau nu vrem, ea este acolo si ne influenteaza viata, familia, educatia copiilor, credinta, libertatea. In lant. Cata vreme suntem cetateni, NE PRIVESTE, ne intereseaza cum se legifereaza. (A, sau nu ne intereseaza decat acolo unde avem ordinul pe unitate sa dovedim simt civic, #rezistand cu Soros, cu serviciile si cu multinationalele?). Pana una-alta, inca mai suntem, formal, intr-o democratie unde, greu si rar, dar se mai intampla totusi sa fim si noi intrebati ce vrem, ce preferam, ce alegem. Asadar acum ni s-a dat sa MARTURISIM care ne este ALEGEREA. Si am ales! DA sau NU. Nu s-a votat nici iubirea, nici Taina (cum delira deunazi, halucinant, cineva), ci s-a votat definitia casatoriei, pentru o explicitare a sensului cuvantului “soti”, care exista deja in constitutie. La referendum nu eram chemati sa filosofam, sa dezbatem ideologic sau teologic (asta a fost secundar), ci sa raspundem simplu si clar: Esti de acord cu urmatorul enunt: casatoria reprezinta uniunea intre un barbat si o femeie?

    Deci 1. enkidu, da raspunsul dumitale te rog, la aceasta intrebare. Si mai adaug inca doua simple:

    2. Ai boicotat referendumul? 3. Cat costa constiinta?

  22. https://nicolaesteinhardt.wordpress.com/2016/04/29/tragedia-lui-iuda/

    Lucrurile acestea le-ar fi înţeles uşor orice organ de anchetă care, supunându-l pe Iuda unui interogatoriu, repede ar fi terminat cu el.

    — Ai fost la popi, mă?

    — Da, dar să vedeţi că…

    — Mă, ai luat bani de la ei, recunoşti?

    — Recunosc, însă eu nu i-am cerut. Ei m-au silit să-i iau.

    — Lasă asta, i-ai luat ori nu? Răspunde!

    — I-am luat.

    — Şi le-ai arătat locul unde urma să vină husănul?

    — Eu am vrut cu totul altceva…

    — Tu răspunde la întrebări. Le-ai arătat?

    — Da.

    — Aşa. Şi pe acela l-ai sărutat?

    — Mi-era prieten.

    — Mă, podoabă, tu ca prieten l-ai sărutat ori ca indicator?

    — Eu am vrut să-l ajut să…

    — Nu ţine, mă, tu ai vândut pontul şi ai mers acolo să-l predai oamenilor popimii, aşa-i?

    — Eu…

    — Atunci ce-o tot întorci ca la Ploieşti?

    — Dar banii i-am dat înapoi şi m-am sinucis.

    — Păi tocmai asta dovedeşte că te recunoşti vinovat şi că te ştii agent informator.

    Există inclusă în cuvinte o putoare a uzurii şi sălăşluieşte în fapte o concreteţe irezistibilă căreia subtilitatea arguţiilor şi complicata gingaşă sofistică a motivării nu le pot face faţă.

  23. enkidu@
    Nimeni nu și-a propus să-l alunge pe diavol cu articole din Constituție. Totuși trebuie și poate fi limitată prin lege acțiunea demonică a unor slujitori de-ai lui. Dumnezeu lucrează prin oameni și diavolul la fel. Este adevărat că acțiunile creștinilor la nivel social nu sunt suficiente, dar sunt absolut necesare! Nu avem voie, ca și creștini, să ne retragem din viața societății lăsând controlul în mâna diavolului și a acoliților lui, pe motiv că noi trebuie să mergem pe o cale duhovnicească mai înaltă. (A se vedea ieșirea masivă a călugărilor la vot, chiar și a celor din Sf. Munte). Când arde casa nu cad în genunchi la rugăciune, lăsând-o să fie cuprinsă de vâlvătaie, ci alerg să iau apă ca să o sting.

  24. @a,a2
    Dacă n-ați mai avea obsesia asta conspiraționistă poate ar fi atmosfera mai relaxată pe aici.

    De ce să va troleze cand le e suficientă monitorizarea ?

    Am scris doar ce am gândit și simțit.

  25. @enkidu

    🙂

    Sigur, “mintea mea in gandul ei”.

    Asa si e normal, nuuuu? Ce logica, ce Biserica?

    Si cand ti se arata ca mintea ta poate a luat-o pic pe aratura, raspunsul e ca sunt ceilalti obsedati.

    Hai ca e bine. Pai, uite, “am scris doar ce am gandit si simtit”. CSF, NCSF.

  26. @all (- enkidu)
    Eu n am dedus ca n a fost la vot.
    Are dreptate pe fond.

    @enkidu
    N ai fost la vot? 🙂

  27. @ enkidu:

    Am remarcat ca refuzi sa raspunzi la intrebari. Esti antrenat, dar nu inseamna ca noi suntem prosti. Spor la monitorizare!

    @ Doroteea: Stii bine ca nu are nicio dreptate si nu il va salva interventia ta de spam. Te rog mult sa lasi deoparte ispita contrazicerii de dragul contrazicerii sau alte eventuale deformatii profesionale. Multumesc.

  28. “Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui.”

    Frati admini, sa va tina Dumnezeu pana la sfarsitul cel mai de pe urma, chiar in mijlocul rapitorilor !
    Amin.

    https://marturieathonita.ro/cncd-si-asociatia-accept-parteneriat-pentru-instruirea-profesorilor-intru-combaterea-discriminarii-persoanelor-lgbt-in-scoli/

  29. @Adrian P:

    Da, cred ca ai dreptate. Pana la urma chiar si dpdv strict laic , homosexualitatea tr tratata drept ceea ce este: o boala. De ce? In primul rand din considerente de protectie a valorilor publice, cea dintai fiind sanatatea publica.
    Bun, viata sexuala fiind o componenta a vietii private – ok, nu ma amestec eu ca stat. Dar daca aceeasi viata sexuala afecteaza procesul de perpetuare pe cale naturala a speciei (umane), atunci ma ingrijesc nu numai sa nu o incurajez ca model, ba dimpotriva! Sa descurajez modelul respectiv – mie ca stat revenindu mi obligatia de a proteja valorile publice: ordinea publica, sanatatea publica, morala publica (da, asa e, concept relativ si elastic, in functie de vremuri – dar nu despre morala vbim in primul rand aici, ci despre specie) etc.. Ca descurajarea nu tr sa implice discriminarea in sens de limitare a accesului acestor oameni la munca, comert, sau ca ei tr protejati de batjocura etc. (in virtutea dr. la viata privata si a dr. la demnitate) e una, dar asta nu inseamna ca propag acest model de viata si – mai grav! – ca il impun cu forta prin programele educative, odata cu eticheta obligatorie de…’normal’. Aceasta politica nu doar pericliteaza sanatatea publica, dar pune o presiune inadmisibila pe drepturile celuilalt – dr. la viata privata (imi aleg singur ce fac in pat – Art. 8 CEDO), libertatea de constiinta si religie (Art. 9 CEDO – imi aleg singur ce sa cred despre viata cata vreme nu ii fac celuilalt nimic), libertatea de educatie a parintilor (parintii sunt liberi sa aleaga cum sa isi educe copiii – mi se pare ca e Art. 1 din Protocolul 2 la CEDO, oricum e un protocol, cu aceeasi forta juridica pt statele semnatare), ca sa nu mai vbim de libertatea de expresie (Art. 10 CEDO – care da, poate fi limitata, inter alia, din considerente de morala si sanatate publica, prin urmare libertatea LOR de expresie se impune limitata, cu atat mai mult cu cat ei sunt cei care plaseaza fortat in zona publica o componenta care apartine firesc si traditional vietii private!). Nemaivorbind ca prin Art. 12 CEDO plaseaza in galeria drepturilor fundamentale dreptul la casatorie ‘intre barbat si femeie’! Atat. Curtea a spus, intr adevar, ca statele sunt libere, in functie de climatul lor cultural specific, sa extinda protectia Art. 12 si la cuplurile de acelasi sex, dsr ca ea, Curtea, nu va considera o atare protectie extinsa drept “drept fundamental (natural) al omului, si deci nu va impune acest standard statelor. Tine strict de optiunea lor.

    Deci da, m ai convins (aveam o dilema): nici dpdv strict laic si juridic nu se justifica legalizarea parteneriatului civil. Ca garant al protectiei valorilor publice, statul are obligatia nu doar de a nu incuraja orice model de viata potential agresiv la adresa sanatatii, ordinii si moralei publice, dar chiar si indatorirea de a descuraja un astfel de model si de a asigura persoanelor care, dintr un motiv sau altul il reprezinta, cadrul legal si material necesar insanatosirii si asistentei lor.

  30. @ Lucian:

    Amin! Dar nu va rugati sa stam chiar in mijlocul lor, ca de acolo nu iesi viu 🙂

  31. Frati admini, cantati partitura pana la sfarsit , cand se se va stinge lumina pe “Titanic” – Cuvantul-Ortodox ! Domnul sa va binecuvanteze !

  32. “Dar nu va rugati sa stam chiar in mijlocul lor, ca de acolo nu iesi viu.”

    Si eu, si voi, oriunde am fi in tara asta, ori in lumea larga, ne aflam acum in mijlocul lor…. din pacate…… Asta e clar.
    Dar de aici, din mijlocul lor avem a merge mai departe. Asta ne e crucea. Si ajutorul de la Domnul e pe masura. “Sus sa avem inimile!”

  33. Stati fratilor, ca pana la urma ‘ei’ vor pierde! Citim aceeasi Scriptura? 🙂

    Plus ca ‘ei’ ca neghina, sunt putini. Ratacitii – aia, da, sunt ff multi si oricand putem fi si noi. Ca putem sta, formal, in Biserica si tot sa ne pierdem, ceea ce nu doar ne plaseaza in aceasi oala, dar chiar mai jos, pt ca nu vom avea scuze.

    Deci f bine ca ‘suntem in mijlocul lor’, pt ca de fapt suntem ca ei in esenta – frati! – si fratii se sprojina reciproc in ceea ce au mai bun.

    Nu e vb de ‘ei vs. noi’, ci de ‘noi toti vs. diavol’ care pe fiecare il ispiteste dupa neputinta lui. Deci sa steangem randurile si sa intindem mana celor care inoata buimac pe langa Corabie, caci ne aflam pe valurile aceluasi Ocean. Avand grija, asa e, sa nu cadem si noi, de aia sa fim uniti, inclusiv cand intindem colace de salvare. Insa ghemuindu ne zgribuliti de teama pe puntea Corabiei, nepasatori la soarta celor din afara ei, ma tem ca ne va fi spre pierzare, nu spre salvare. Vom ajunge poate la destinatie, dar s ar putea sa avem surpriza sa fim lasati in afara Portilor pe motiv ca ‘haina se vadeste ca nu e de Nunta’! Fara iubire pt ‘vrajmasi’, exprimata prin fapte, nu vom putea fi demni vreodata de numele de crestin.
    Si nu, nu contrazic de placere/deformatie profesionala. 🙂

  34. @Doroteea

    Avand in vedere valul de ura pe care l-am resimtit si din partea unor apropiati si din partea unora mai putin apropiati, experienta identica cu a tuturor prietenilor care si-au asumat deschis optiunea in perioada campaniei, atat in virtual cat si in lumea reala, banuiesc ca ai avut ocazii nenumarate in aceasta perioada sa exersezi iubirea de vrajmasi 🙂 Si, stai linistita! Ocaziile nu vor lipsi nici de acum inainte pentru ca lupta se inaspreste. Asa ca iti urez rugaciune puternica si iubire pe masura!

  35. “In mijlocul lor” – in sensul in care am folosit noi era vorba nu despre cei necredinciosi sau mai putin credinciosi, nu despre cei care nu au fost la referendum, ci despre cei care ne urasc pentru credinta noastra, cauta sa ne sufoce ideologic si sa ne elimine social. Despre noii bolsevici, cu alte cuvinte. (Doroteea)

    Altfel, acum nu ne simtim in mijloc, ci la margine- si asa ne si dorim a ramane (pentru Lucian).

  36. @ Cristina:

    Multumim mult! Dar nadajduim totusi sa nu trebuiasca sa ramanem noi cei care sting lumina! 🙂

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare