DISTRUGEREA ROMANIEI A AJUNS LA CAPITOLUL POSTA ROMANA. Proteste in toata tara/ BULGARIA: JANDARMERIA OCUPA SEDIUL COMPANIEI CEHE DE ENERGIE/ Grecia – atacata de Big Pharma prin sistarea livrarii de medicamente vitale!

28-02-2013 5 minute Sublinieri

00085719_large

Mai mulţi angajaţi ai Poştei pichetează, joi, sediile unor Prefecturi din ţară în semn de protest faţă de reducerile de personal, salariile mici şi condiţiile grele de lucru, unii dintre ei purtând pancarte, dar şi cagule şi măşti pe feţe, aşa cum anunţaseră liderii sindicali la nivel naţional.
Astfel, peste o sută de angajaţi ai Poştei Cluj au pichetat, joi, Prefectura Cluj, cu cagule şi măşti pe feţe, în semn de protest faţă de măsurile conducerii Companiei Naţionale Poşta Română de desfiinţare a unor subunităţi poştale din mediul rural şi de disponibilizare de personal.

Protestatarii s-au adunat, joi, în faţa Prefecturii Cluj, purtând cagule şi măşti pe feţe, şi având asupra lor pancarte pe care scrie “Locuri de muncă sigure”, “Condiţii de muncă decente”,

 “Nu proiectului de restructurare al CNPR făcut în staţia de metrou”, “Goarna e un brand de ţară, nu lăsaţi Poşta să piară”.

Participanţii la protest au scandat lozinci de genul: “Hoţii” şi “Mincinoşii”.

Liderul sindicatului Poşta Cluj, Carol Şinka, a declarat că angajaţii sunt nemulţumiţi de managementul conducerii CNPR.

„De ce purtăm cagule? Nu de frică, ci de revoltă şi scârbă faţă de bolşevismul conducerii CNPR care încearcă să îngrădească dreptul la proteste al angajaţilor. Suntem nemulţumiţi de managementul conducerii companiei care vrea să desfiinţeze subunităţi poştale din mediul rural şi să disponibilizeze personal. Aceasta în condiţiile în care directorul CNPR, Ion Smeianu, şi-a bugetat un salariu lunar de 7.500 de euro, a spus Şinka.

O delegaţie a protestatarilor a înmânat un memoriu prefectului judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan.
Protestul de la Cluj a fost autorizat să se desfăşoare între orele 9.00 şi 10.00.

SATU MARE

Peste 100 de sătmăreni, salariaţi ai Poştei Române au protestat astăzi, în faţa Instituţiei Prefectului, respingând ferm orice acţiune a conducerii CN Poşta Română, îndreptată împotriva angajaţilor şi a drepturilor lor.

SIBIU

Aproximativ 20 de poştaşi au pichetat, joi, sediul Prefecturii Sibiu, fără a purta cagule pe faţă, aşa cum anunţaseră liderii naţionali ai sindicatului din domeniu, oamenii protestând faţă de reducerile de personal, salariile “mizere” şi condiţiile grele de lucru. Ei s-au strâns, joi dimineaţă, la ora 07.30, în faţa Prefecturii Sibiu şi au pichetat instituţia.

Fără a purta pancarte sau a scanda lozinci, oamenii au anunţat că protestează faţă de reducerile de personal, salariile “mizere”, condiţiile grele de lucru, lipsa dotărilor şi tehnica învechită din oficiile poştale. „Se tot fac reduceri de personal. Noi avem o anumită vârstă. Cine ne mai angajează pe noi la vârsta asta?!”, a declarat presei una dintre protestatare. 

Oamenii au avut fluiere, dar nu au purtat cagule, aşa cum anunţaseră liderii naţionali ai sindicatului.

Potrivit acestuia, în judeţul Sibiu numărul angajaţilor Poştei Române s-a redus, în ultimii ani, de la 800 la aproximativ 430. Protestul de la Sibiu s-a încheiat după aproximativ o oră, fără a se înregistra incidente.

BISTRIŢA

Şi la Bistriţa-Năsăud peste 50 de angajaţi ai Poştei Române au pichetat, joi, timp de o oră, sediul Prefecturii, nemulţumiţi de restructurarea Companiei Naţionale Poşta Română, dar şi de încălcarea Contractului colectiv de muncă.

Poştaşii s-au adunat la ora 8.00 în faţa Palatului Administrativ din Bistriţa şi au protestat timp de o oră, ei purtând pancarte pe care au scris: “Salarii decente, neamputate de interse politice”, “Nu îngropaţi 150 de ani de activitate a Poştei Române”, “Goarna e un brand de ţară, nu lăsăm ca el să moară”, “Locuri de muncă sigure”, “Dacă nu ne sprijiniţi, scrisori nu o să mai primiţi, iar peste puţină vreme, va veni un smeu cu ele”.

“Protestez faţă de deciziile care se vor lua cât de curând împotriva noastră, a lucrătorilor din Poşta Română, decizii de concediere, de închidere a oficiilor poştale, multe altele care nu vor fi în favoarea noastră. Ne temem că vom fi concediaţi. Nu ştim cum va funcţiona Poşta cu oameni mai puţini”, a declarat Maria Cocsis, unul dintre manifestanţi.

Aproximativ 50 de poştaşi din Sfântu Gheorghe au protestat, joi dimineaţă, între orele 8.00 şi 9.00, în faţa Prefecturii Covasna.Liderii de sindicat au citit revendicările pe care le au poştaşii, similare cu colegii lor din ţară, iar oamenii au scandat “Hoţii, hoţii!”.

Protestul s-a desfăşurat fără incidente, poştaşii plecând din faţa Prefecturii la ora stabilită.

Aproximativ 70 de poştaşi cu cagule pe faţă au protestat, joi dimineaţă, în apropierea Prefecturii Buzău, protestul fiind unul mut, doar cu afişarea unor pancarte prin care oamenii îşi exprimau nemulţumirea faţă de politica dusă de conducerea Companiei Poşta Română.

Potrivit liderului de sindicat al poştaşilor din Buzău, Bogdan Ion, la protestul de joi dimineaţă au participat circa 70 de angajaţi, acţiunea desfăşurîndu se în afara orelor de program, între 7.45-8.45, de teamă să nu-şi atragă sancţiuni la locul de muncă.

“Acţiunea noastră s-a încadrat în graficul acţiunilor de protest pe care poştaşii le-au început din ianuarie. Un protest care s-a desfăşurat în linişte deplină, suntem nemulţumiţi că o să ne desfiinţeze locurile de muncă, o să rămânem fără subunităţi poştale, o să primim mai puţin la salarii, ne vor reţine tichetele de masă, de vreo cinci ani au plecat vreo cinci mii de oameni, dar compania tot în aşa hal arată. Poşta de la Buzău se află în restructurare, ca în toată ţara. Sunt propuse spre desfiinţare oficii poştale, ghişee poştale din rural, compania e propusă pentru privatizare în condiţiile în care în lume nu e companie poştă de stat care e privatizată. Suntem cobai pentru alte entităţi poştale de stat care toate sunt pe profit în Eruropa. La Buzău probabil că o sută de oameni îşi vor pierde locurile de muncă”, a declarat, joi, liderul de sindicat al poştaşilor de la Buzău, Ion Bogdan, citat de Mediafax.

FOCŞANI

Peste 50 de poştaşi din judeţul Vrancea, în special din mediul rural, sunt vizaţi să-şi piardă locurile de muncă în urma disponibilizărilor anunţate de Compania Poşta Română.

ARAD

Şi angajaţii din Arad au declanşat protestele împotriva măsurilor de reorganizare anunţate de conducerea companiei, măsuri ce se referă la disponibilizări şi tăieri de venituri.

CRAIOVA

Proteste au fost declanşate şi la Craiova, unde zeci de oameni au ieşit în stradă pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de disponibilizări. „Suntem de acord că Poşta nu mai e ce era, însă nu suntem de părere că aceasta este soluţia care o va salva. Noi, ca reprezentanţi ai angajaţilor din Companie am cerut lămuriri referitor la aceste disponibilizări, însă fără succes. Nimeni de la Bucureşti nu a vrut să stea de vorbă cu colegii noştri de la SLPR”, i-a spus Mirel Serbu, unul dintre cei doi lideri de la SLPR Dolj care s-au întâlnit azi cu prefectul de Dolj.

TULCEA 

Joi, de la ora 11.00, zeci de angajaţi ai Direcţiei de Poştă Tulcea au ajuns în faţa sediului Instituţiei Prefectului, acolo unde au protestat. Ei au aceleaşi probleme pe care le reclamă colegii din toată ţara, la care se adaugă şi unele specifice, pentru Tulcea.

ZALĂU

Aproximativ 45 de poştaşi din judeţ, membri ai Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România – Filiala Sălaj, au pichetat azi sediul Instituţiei Prefectului, ca formă de protest împotriva modului în care conducerea Companiei Naţionale Poşta Română înţelege că trebuie făcută reorganizarea companiei.

Miercuri după-amiază, trei maşini de jandarmerie erau în faţa sediului CEZ din Sofia.

Procurorul-general bulgar, Sotir Ţaţarov, a anunţat că procuratura a demarat investigaţii pentru trei companii de distribuţie de energie electrică, de pe teritoriul Bulgariei (CEZ, EVN şi Energo Pro).

El a specificat faptul că cele trei firme for fi investigate de trei brigăzi diferite de specialişti în energie şi membri ai fiscului.

Tsatsarov a prezentat, în timpul unei conferinţe de presă, paşii urmaţi de procuratură în legătură cu preocupările cetăţenilor asupra preţurilor mari la energia electrică.

Grecia se confrunta cu o penurie de medicamente, dupa ce companiile farmaceutice multinationale au incetat livrarile in tara in urma crizei economice. Companiile farmaceutice se tem ca-si pierd profitul, preturile medicamentelor fiind aici cele mai scazute din Europa.

Sute de medicamente lipsesc din farmacii si situatia se inrautateste, potrivit agentiei elene a medicamentelor. Guvernul a intocmit o lista cu peste 50 de companii farmaceutice pe care le acuza ca au oprit sau intentioneaza sa opreasca livrarile din cauza preturilor reduse din tara, scrie Guardian.

Peste 200 de produse sunt afectate, inclusiv de tratament pentru artrita, hepatita C, hipertensiune, agenti de scadere a colesterolului, antipsihotice, antibiotice, anestezice si medicamente pentru stomac.

In plus, Crucea Rosie a anuntat ca reduce livarile de sange, deoarece Grecia nu si-a platit facturile la timp.

Farmacistii din Atena descriu scene haotice ce se petrec zilnic, cu clienti disperati care iau farmaciile la rand in cautarea medicamentelor pe reteta pe care nu le mai dau spitalele.

Pe lista Guvernului se afla cele mai importante companii farmaceutice ale lumii, precum Pfizer, Roche, Sanofi, GlaxoSmithKline si AstraZeneca.

“Companiile inceteaza livrarile, deoarece Grecia nu este profitabila pentru ei si se tem ca produsele lor vor fi exportate de intermediari in tarile mai bogate, intrucat Grecia are cele mai reduse preturi la medicamente din Europa“, spune presedintele agentiei elene a medicamentelor, Yannis Tountas.

“Cozile se formeaza dimineata sau tarziu noaptea. Si cand medicamentele nu sunt disponibile, ceea ce se intampla des, oamenii devin agresivi. Eu sunt de garda la noapte si stiu ca vor fi tipete si urlete si inteleg motivele. Am ajuns intr-un punct tragic”, povesteste Dimitris Karageorgiou, din Salonic, secretarul general al Asociatiei Farmaceutice Panelene.

Woman at state health fund office in Athens

Vezi si:


Categorii

1. DIVERSE, Acordul cu FMI, Criza mondiala, Criza preturilor, criza alimentara, Grecia, Razboiul impotriva Romaniei, Revolte populare, revolutii

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “DISTRUGEREA ROMANIEI A AJUNS LA CAPITOLUL POSTA ROMANA. Proteste in toata tara/ BULGARIA: JANDARMERIA OCUPA SEDIUL COMPANIEI CEHE DE ENERGIE/ Grecia – atacata de Big Pharma prin sistarea livrarii de medicamente vitale!

  1. Va recomand sa cititi cartea “Confesiunile unui asasin economic”, de John Perkins, ca sa intelegeti mai bine ce cum functioneaza colonizarea tarilor.

  2. Pingback: BULGARIA: Proteste de strada impotriva PRIVATIZARII CAILOR FERATE/ Autoincendieri in serie - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  3. Pingback: "Crearea locurilor de munca" in viziunea guvernului USL: CONCEDIERI COLECTIVE MASIVE IN COMPANIILE DE STAT. Pe lista, printre altele: Posta Romana, Hidroelectrica... - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: "Crearea locurilor de munca" in viziunea guvernului USL: DISPOINIBILIZARI MASIVE IN COMPANIILE DE STAT. Pe lista, printre altele: Posta Romana, Hidroelectrica... - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: "Crearea locurilor de munca" in viziunea guvernului USL: DISPONIBILIZARI MASIVE IN COMPANIILE DE STAT. Pe lista, printre altele: Posta Romana, Hidroelectrica... - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Pingback: PRIVATIZAREA POSTEI ROMANE. Singurii din regiune care ne vindem serviciile postale - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare