PS Macarie, Episcopul Europei de Nord continua sa indemne la RUGACIUNE SI POST PENTRU CRESTINII PERSECUTATI IN INTREAGA LUME si sa-i cerceteze pe PARINTII ROMANI DIN NORVEGIA CARORA LE-AU FOST CONFISCATI COPIII (foto, video)

16-04-2016 3 minute Sublinieri

DSC_1541

Vizite pastorale în săptămâna a cincea a Postului Mare în Regatul Danemarcei

În perioada 9-15 aprilie 2016, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord a vizitat parohiile românești din Regatul Danemarcei. În fiecare an, înaintea prăznuirii Sfintelor Paști, ierarhul își cercetează păstoriții din întinsele ținuturi scandinave, alăturându-li-se în ostenelile binecuvântate ale Postului Mare. Și cu acest prilej, părintele episcop a spovedit preoții și credincioșii, aducând alinare celor cuprinși de viforul scârbelor și necazurilor și celor aflați în boală și singurătate. Copiii de la școlile parohiale românești, și de această dată, au primit din mâinile arhiereului slujitor daruri de suflet, fiind îmbrățișați în grijă pastorală, alături de părinții lor, iar tinerii din filialele Centrului de tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” au fost îndrumați pentru a face față provocărilor societății secularizate, dezvoltând frumoasele programe recreative și duhovnicești din parohii, dedicate tinerilor. Pe lângă vizitele în comunitățile și în familiile credincioșilor români și scandinavi, Preasfințitul Macarie a slujit și la câteva altare euharistice. Sâmbătă, 9 aprilie 2016, Preasfințitul Părinte Episcop a slujit Taina Sfântului Maslu în biserica parohiei ortodoxe românești din Copenhaga, înconjurat de preoții Daniel Dascălu, Octavian-Horațiu Mureșan, Andrei-Ovidiu Sofa și de mulți credincioși. La finalul slujbei, cântăreții din zona Bistriței și Năsăudului, Cornelia Ardelean-Archiudean și Alexandru Pugna, au cântat câteva pricesne tradiționale. La acest eveniment de suflet, pricesnele transmise de cei doi rapsozi au fost ca un balsam pentru sufletele încărcate de greutățile vieții în acest spațiu scandinav. Duminică, 10 aprilie 2016, Părintele Episcop Macarie a slujit, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în biserica parohiei românești din Copenhaga. DSC_1429Ierarhul a spovedit încă din ajunul zilei preoții și credincioșii români și scandinavi pe care i-a împărtășit alături de copilași la Sfânta Liturghie. După slujbă, toți copilașii au primit din partea părintelui piscop mai multe daruri, ca o firească prelungire a darului Euharistic oferit de Biserică. La finalul Dumnezeieștii Liturghii a avut loc vernisajul expoziției de icoane realizate de iconarii Matei și Maria-Kornelia din Covasna, care au participat la acest eveniment la invitația domnului ambasador Matei Viorel Ardeleanu, ca o prelungire a expoziției realizate de pictorii români la Ambasada României de la Copenhaga. La sfârșitul expoziției, rapsozii bistrițeni au cântat din pricesnele tradiționale, împletind imaginile icoanelor cu imnele românești. În după-amiaza zilei de luni, 11 aprilie, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite împreună cu preotul paroh Mihai-Marius Hornicar, în parohia „Sfinții Români” din Roskilde, iar marți, 12 aprilie, împreună cu preotul Casian Silviu și diaconii Sorin Sîplăcan și Marius-Marcel Coisin a oficiat Taina Sfântului Maslu, în noua parohie românească din Kolding, situată în sud-estul Peninsulei Iutlanda, Miercuri, 13 aprilie, Preasfințitul Macarie a participat la programul liturgic penitențial în Paraclisul Mănăstirii „Sfinții Cuvioși Macarie Romanul și Ioan Iacob de la Neamț” din Ikast, seara, săvârșind Denia Canonului Mare al Sfântului Andrei Cretanul, fiind înconjurat în slujire de preoții Casian Silviu și Gheorghe Matei și de diaconii Sorin Sîplăcan, Marius-Marcel Coisin și Adrian Ghițulescu. Joi, 14 aprilie, cu prilejul sărbătoririi Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledinul Bistriței, ocrotitorul parohiei din orașul Aalborg, ierarhul românilor din Scandinavia a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte Sfințite, în această parohie românească, fiind înconjurat în slujirea euharistică de preotul paroh Gheorghe Bighiu și de un sobor de preoți și diaconi. Pretutindeni, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a împărtășit cuvinte calde și bogate de învățătură,  îndemnându-și păstoriții la post şi rugăciune, îndeosebi pentru creştinii din întreaga lume care suferă din cauza credinţei lor, creştinii fiind la ora actuală cei mai persecutaţi din lume. Ierarhul, preoții și credincioșii au cerut Preamilostivului Dumnezeu să primească rugăciunea şi postul, întorcând la pocăinţă pe potrivnicii creştinilor de pretutindeni, pentru a viețui cu toții în iubire și în facerea de bine. Vineri, 15 aprilie, în prima parte a zilei, Părintele Episcop Macarie s-a aflat în mănăstirea românească din Ikast, apoi s-a îndreptat cu vaporul spre comunitățile românești din Regatul Norvegiei, unde în zilele următoare vor fi vizitate familiile de români greu încercate prin despărțirea forțată de copiii lor. www.episcopiascandinavia.se

DSC_7020DSC_6962

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Ierarhi romani, PS Macarie Dragoi, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Video

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “PS Macarie, Episcopul Europei de Nord continua sa indemne la RUGACIUNE SI POST PENTRU CRESTINII PERSECUTATI IN INTREAGA LUME si sa-i cerceteze pe PARINTII ROMANI DIN NORVEGIA CARORA LE-AU FOST CONFISCATI COPIII (foto, video)

  1. Pingback: EPISCOPUL EUROPEI DE NORD – IMPREUNA CU FAMILIA NAN, savarsind slujba Botezului si randuiala infierii pentru doi copii adoptati de o familie romaneasca | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare