RAZBOI “NEOFICIAL” INTRE GRECIA SI TURCIA pentru insulele din Marea Egee. Elicopterul militar al premierului grec, Tsipras, sicanat de avioane turcesti!
- GreekReport: Grecia si Turcia, in razboi nedeclarat in Egea
Adjunctul Ministrului Apararii din Grecia a afirmat ca Grecia si Turcia se afla intr-un “razboi nedeclarat” in Egea. Declaratia oficialului a fost facuta ca o reactie la indepartarea unui steag al Greciei de pe o insula din Marea Egee, dupa cum pretinde Ankara.
Fotis Kouvelis a negat, astfel, la radio, comentariile anterioare facute de premierul Turciei, Binali Yldirim, referitor la indepartarea unui steag al Greciei de catre Garda de Coasta turceasca.
Oficialul a explicat ca radarele grecesti nu au detectat nicio urma de activitate turceasca neobisnuita. “Nu a existat niciun incident al gardei de coasta turcesti sau al fortelor spciale care sa duca la indepartarea unui steag al Grecie”, a remarcat el.
Ministrul grec a avertizat, totodata, cu privire la pericolele unui accident in Egea. O misiune de prevenire a violarii granitelor noastre poate duce la un “incident fierbinte”, a spus el, adaugand ca pericolul este mai acut in aer decat pe apa.
Relațiile diplomatice dintre Grecia și Turcia nu au fost niciodată simple. În secolul 20, cele două state s-au aflat de mai multe ori în război sau au fost la un pas de conflicte militare în disputa pentru insula grecească Imia, în 1996, înainte ca Statele Unite să intervină pentru calmarea tensiunilor. Însă acum, Grecia și Turcia par a fi mai aproape de un război în toată regula, scrie Foreign Policy.
Luni, confruntarea greco-turcă a reaprins amintiri vechi. Prim-ministrul turc Binali Yildirim a afirmat, în timpul unui eveniment de la Ankara, că garda de coastă din Turcia a eliminat un steag grec de pe un teritoriu aflat în apropierea insulei Fournoi, după ce steagul fusese amplasat acolo de trei cetățeni greci. Statul Major General al Apărării Naționale a răspuns că nici o navă turcă nu a fost văzută în zonă în ultimele 48 de ore; primarul orașului Fournoi a vizitat apoi insula și a raportat că steagul grecesc era încă acolo.
Însă Grecia s-a văzut nevoită să răspundă cu cea mai mare seriozitate la afirmațiile lui Yildirim. Incidentul de luni a avut loc la scurt timp după un accident tragic petrecut săptămâna trecută, în care un pilot grec a fost ucis, după ce avionul său s-a prăbușit, în timp ce se întorcea la bază dintr-o misiune de interceptare a unor avioane de luptă turcești, la aproximativ 10 mile nautice nord de insula Skyros.
Nu a fost un incident izolat: avioanele turcești au încălcat spațiul aerian grec de peste 30 de ori, iar asta numai în luna aprilie. Yildirim și președintele turc Recep Tayyip Erdogan i-au trimis condoleanțe premierului grec Alexis Tsipras, dar opinia publică greacă dă vina pe Turcia, pe care o consideră direct responsabilă pentru moartea pilotului în vârstă de 34 de ani. Pe de altă parte, arestarea a doi ofițeri de armată greci, luna trecută, în Turcia, unde ar putea fi acuzați de spionaj, alimentează furia grecilor.
Între timp, insulele implicate în disputa din această săptămână fac parte din ceea ce Turcia numește „zonele gri”, zone cu jurisdicție contestată, aflate în Marea Egee. Grecia, pe de altă parte, nu recunoaște astfel de „zone gri”, în conformitate cu Tratatul de la Lausanne și cu dreptul internațional.
Poziția Turciei a fost reiterată de Erdogan în timpul vizitei sale la Atena, anul trecut. El a susținut că Tratatul de la Lausanne trebuie reconsiderat, evocând minoritatea turcă din Tracia, o regiune din nordul Greciei, ca justificare. Ca să sublinieze intențiile lui Erdogan, navele de război turcești au oprit recent o barcă de cercetare italiană de la destinația sa în apele cipriote grecești.
Chiar și în mijlocul acestui climat periculos, ambele părți se complac într-o retorică beligerantă. În Turcia, Erdogan și partidul său au declarații și discursuri tot mai agresive la adresa Greciei, iar cel mai mare partid de opoziție este acum condus de Kemal Kilicdaroglu, un bărbat care susține că Turcia are nevoie să recupereze 18 insule turcești ocupate în prezent de Grecia, ceea ce ar putea duce la escaladarea unui conflict fără precedent în Europa secolului 21.
Nu sunt semne de detensionare a relațiilor dintre Grecia și Turcia, unde deasupra Mării Egee continuă să aibă loc ciocniri între aviația militară a Turciei și cea a Greciei. Zborul deasupra insulelor din Marea Egee al elicopterului premierului grec Alexis Tsipras a fost șicanat de două avioane de luptă turcești, informează presa elenă, citată de ziarul Il Giornale.
După cum a informat ziarul grec „Ekatherimini”, elicopterul militar care îi transporta pe premierul Tsipras și pe șeful de stat major al armatei Greciei, amiralul Evangelos Apostolakis zbura deasupra Mării Egee. Brusc, elicopterul premierului a fost abordat de două avioane de luptă turce care au cerut pilotului elen să-și prezinte poziția și detaliile traseului. Pilotul l-a avertizat imediat pe Tsipras, care a ordonat forțelor aeriene să intervină. Două aparate de luptă ale Greciei s-au ridicat imediat de la sol, dar până la apropierea lor, avioanele turcilor au dispărut.
Mai multe insule mai mici din Marea Egee de Est se află de mult timp în centrul unei dispute teritoriale între Atena și Ankara.În ultimele luni, au existat mai multe incidente, când avioane de luptă din cele două țări s-au confruntat în zbor, chiar dacă nu au ajuns la o ciocnire directă.
Incidentul vine după ce, luni, premierul turc a susținut că Garda de Coastă a Turciei a dat jos un drapel grec de pe o insulă din Marea Egee, aflată într-o „zonă disputată”. Oficialii greci au respins acuzațiile și au cerut Ankarei să respecte dreptul internațional.
Tensiunile s-au accentuat între Turcia și Grecia după ce un pilot grec a murit săptămâna trecută. Aparatul de zbor în care se afla acesta s-a prăbușit la scurt timp după ce a interceptat un avion al Turciei.
Uite asa ne apropiem de spusele par. Paisie, cu mutarea granitelor maritime ale celor doua tari-Grecia si Turcia; cu Hiliarmenul in apele grecesti-vezi traficul naval militar catre zona lor dinspre Bosfor si Gibraltar; chiar daca destinatia finala e zona purtand numele monstrului biblic Toate astea fiind premergatoare celui de al treilea mare macel….
Mai lipseste doar atacul-surpriza al ciolovecilor peste turcaleti si curatirea Asiei mici de osmanlai…
S-ar parea ca Grecia intentioneaza sa-si extinda apele teritoriale in Marea Egee cu .. 12 mile.
https://greece.greekreporter.com/2018/10/21/what-if-greece-extends-its-territorial-waters-to-12-miles-in-the-aegean/