RAZBOI TOTAL PE FRONTUL FAMILIEI: Legalizarea MARIJUANA si a CASATORIILOR HOMOSEXUALE in cateva state americane/ Franta legalizeaza si ea CASATORIILE GAY/ Marea Britanie: ADOPTII nelimitate pentru cuplurile homosexuale/ Material despre TEORIA EVOLUTIONISTA (Stiri familie)

7-11-2012 10 minute Sublinieri

RELATIA AVORT-CANCER MAMAR/ Nasterea naturala vs. nasterea prin cezariana

Controversatul proiect de lege privind casatoriile homosexuale in Franta, una dintre principalele promisiuni din campanie facuta de presedintele Hollande, a fost adoptat miercuri de Consiliul de ministri, urmand sa fie discutat de Parlament incepand cu luna ianuarie, anunta AFP.

Aceasta lege reprezinta un progres “pentru intreaga sociatate”, a declarat presedintele Francois Hollande, potrivit purtatorului de cuvant al guvernului Najat Vallaud-Belkacem, in conditiile in care o mare parte a opozitiei de dreapta si a bisericii catolice se opune acestui proiect. Casatoria se incheie intre doua persoane de sex diferit sau de acelasi sex”, scrie in acest proiect, care deschide calea adoptiei de copii pentru cuplurile de homosexuali.

In schimb, proiectul de lege nu prevede procrearea medicala asistata pentru cuplurile de femei, spre marea nemultumire a asociatiilor de aparare a homosexualilor.

Americanii au ales, pentru prima oară în istoria SUA, o femeie cu orientare homosexuală în funcţia de senator. Tammy Baldwin a fost aleasă marţi în Wisconsin, scrie The Guardian. “Sunt mândră că sunt o progresistă a Wisconsin”, a declarat, după victorie, democrata. “Sunt conştientă de faptul că sunt prima femeie care şi-a recunoscut orientarea sexuală şi care a ajuns în Senatul SUA, însă nu am candidat ca să fac istorie, ci pentru a face schimba ceva. Oamenii care m-au ales, trecând peste aceste probleme au făcut istorie”, a mai spus Tammy Baldwin.

Tammy Baldwin, în vârstă de 50 de ani, a fost membră a Camerei Reprezentanţilor. După victoria sa de marţi, Baldwin, foarte implicată în situaţia din Orientul Mijlociu, accede în Senat, Camera cea mai tradiţională şi cea mai prestigioasă din Congresul american. În urma alegerilor prezindenţiale câştigate de Barack Obama, republicanii ar urma să-şi păstreze majoritatea în Camera Reprezentanţilor, iar democraţii în Senat.

Partizanii casatoriilor homosexuale, ai consumului de canabis in scopuri recreative si ai finantarii din fonduri publice a avorturilor sunt printre primii castigatori ai zecilor de referendumuri organizate marti in Statele Unite, in acelasi timp cu alegerile prezidentiale, scrie AFP.

Nu mai putin de 172 de referendumuri si consultari populare au fost organizate in 27 de state ale tarii, alegatorii fiind invitati sa se pronunte asupra unor legi aplicabile in interiorul granitelor statelor sau la nivel si mai local (comitate, municipalitati etc.). O mare premiera, Colorado (vest ) si statul Washington (nord-vest) au devenit primele state americane care au legalizat consumul de canabis in scopuri recreative, cu un confortabil avans: 54% pentru si 46% impotriva in primul, 55-45 in cel de-al doilea, potrivit televiziunii NBC.

Numeroase state americane autorizeaza astazi consumul de canabis in scopuri medicale, dar niciunul nu mersese pana acum la extinderea legalizarii pentru scopuri recreative. Oregon (vest), un stat considerat progresist, se afla si el pe lista pionierilor in acest domeniu, dar, potrivit primelor estimari, votul nu a intrunit majoritatea alegatorilor.

Alte doua state, Arkansas (centru) si Montana (nord-vest), au votat pentru consumul de marijuana in scopuri. Primul stat a respins legea, al doilea a aprobat-o. Partizanii casatoriilor homosexuale – subiect care dezlantuie pasiuni in Statele Unite – au avut si ei motive de bucurie, pe langa realegerea lui Barack Obama, care se pronuntase in mai in favoarea casatoriilor intre persoane de acelasi sex. Maryland a devenit al saptelea stat care legalizeaza casatoriile gay si alte doua stat, Maine (est) si Washington, par sa fi obtinut aprobarea alegatorilor, potrivit primelor estimari.

Victoriile in aceste state ar aduce la noua numarul statelor care recunosc casatoriile gay, deja in vigoare in Connecticut (nord-est), Iowa (centru),  Massachusetts (nord-est), New Hampshire (est), Vermont (nord-est) si New York, precum si in capitala federala Washington.

Statul american Florida (sud-est) a respins marţi un referendum care viza interzicerea alocării de fonduri publice în vederea finanţării avortului, potrivit unor estimări ale unor posturi americane de televiziune. Potrivit posturilor CNN şi NBC, tabăra “nu” a obţinut victoria cu 55% din voturi la 45% în favoarea acestui text, după numărarea a 96% dintre buletinele de vot.

Curtea Constitutionala din Spania a validat marti legea din anul 2005 cu privire la casatoriile si adoptiile pentru cuplurile homosexuale, respingand apelul dreptei aflate la putere care dorea schimbarea legii adoptate de socialisti, anunta AFP. Decizia vine intr-un moment in care si guvernul socialist francez este pe cale sa introduca in Parlament un proiect de lege in acest sens, contestat, ca si in Spania, de catre Biserica si de partidele de dreapta.

Aceasta lege face ca Spania sa devina una dintre primele tari din lume care au permis casatoria intre persoane de acelasi sex si adoptia, dupa Suedia, Tarile de Jos, Belgia, Africa de Sud si Norvegia. Intre 2005 si 2011, peste 20.000 de persoane de acelasi sex s-au casatorit in Spania, reprezentand 1,8% din totalul mariajelor, potrivit datelor furnizate de Institutul National de Statistica.

„Catholic Care”, agenție catolică pentru adopții din Marea Britanie, a pierdut definitiv bătălia juridică ce dura de 5 ani pentru dreptul de a-și restricționa serviciile la cuplurile heterosexuale, relatează ziarul Catholic Herald.

Instituția a contestat în instață legea din 2007 care interzicea orice discriminare împotriva homosexualilor în furnizarea de bunuri și servicii. Agenția cu sediul în Leeds s-a adresat unui tribunal de apel pentru a obține derogare de la noua politică de stat care permite cuplurilor unisex să adopte copii. CARE a solicitat păstrarea statutului și a autorizărilor legale în condițiile în care nu va plasa copii în cuplurile de homosexuali, conform învățăturilor catolice.

Tribunalul a respins cererea, validând poziția Charity Commission (autoritate a guvernului Marii Britanii) care a afirmat că solicitarea este „divizivă, capricioasă și arbitrară” și subminează demnitatea cuplurilor de homosexuali ale căror abilități parentale sunt „dincolo de orice îndoială”. Catholic Care nu a reușit să aducă „argumente solide și convingătoare” în sprijinul cererii sale de exceptare de la lege, mai arată instanța.

Poziția agenției violează articolul 14 al Convenției Europene a Drepturilor Omului care interzice discriminarea pe criterii de orientare sexuală, a mai declarat reprezentanta guvernului. Validarea cererii de a opera conform principiilor Bisericii nu poate justifica această încălcare. „A accepta ar însemna să se confere protecție legală credinței Bisericii că homosexualitatea este un păcat.”

Catholic Care era ultima din cele 11 agenții catolice de adopții din Marea Britanie încă deschisă. Toate celelalte s-au închis pentru a nu fi nevoite să dea copii spre adopție homosexualilor.

Comentariul nostru: Pentru cine mai avea nevoie, dovada clară a incompatibilității între societatea seculară și principiile religioase și a războiului total pe care statul modern secular l-a declarat credinței creștine.

Dr. Angela Lanfranchi, chirurg mamar, membru al Colegiului Chirurgilor Americani, sustine ca exista suficiente dovezi pentru a stabili cauza si efectul relatiei dintre avort si cancer mamar. Oamenii de stiinta folosesc sase criterii pentru a decide daca exista o relatie cauzala  (si nu doar o asociere) intre un factor particular si o boala. In cazul cercetarilor legaturii dintre avort si cancer mamar, sunt indeplinite toate cele sase criterii.

Vorbind despre standardele dovezii absolute a unei legaturi, care priveste aceasta problema de sanatate a femeilor, standarde cerute in mod eronat de unii, dr. Lanfranchi  a spus: „Singura dovada ar fi obtinuta daca ati lua 100 de femei, le-ati ‘face’ gravide, dintre care ar avorta 50 si apoi le-ati urmari, pentru a vedea cine are cancer la san mai mult. Din moment ce ar fi un lucru lipsit de etica sa-i faci asa ceva unui om, am fost in masura sa o practic pe sobolani. Studiul Russo si Russo, in 1980, a aratat ca mai multi sobolani care avortau faceau cancer de san atunci cand erau expusi la un agent cancerigen fata de sobolanii virgini sau sobolanii care faceau foarte multi pui. [1]

Cu toate acestea, exista sase criterii pe care epidemiologii le folosesc pentru a determina daca o asociere este una de cauzalitate sau nu. Desigur, studiile despre avort si cancer de san arata o relatie de cauzalitate.

Criteriul nr. 1
In primul rand, expunerea sau riscul trebuie sa preceada boala, asa cum se intampla in toate studiile.

Criteriul nr. 2
In al doilea rand, preponderenta studiilor trebuie sa arate o asociere. In cazul legaturii avort-cancer mamar, 28 din 37 de studii raporteaza o asociere dintre avort si cancerul mamar.

Criteriul nr. 3
In al treilea rand, studiile trebuie sa includa studii statistic semnificative. Exista 17 studii semnificative din punct de vedere statistic.

Criteriul nr. 4
In al patrulea rand, trebuie sa existe o baza biologica plauzibila. In cazul legaturii avort-cancer mamar, daca o sarcina este avortata inainte de 32 de saptamani, femeia este lasata cu un numar crescut de lobuli de tip 1 si 2, care sunt cei mai sensibili la agentii cancerigeni. Doar dupa 32 de saptamani [de sarcina] se formeaza lobulii de tip 3 si 4, rezistenti la agenti cancerigeni.

Este motivul  (Melbye et al., 1999) pentru care femeile care au nasteri premature, inainte de 32 saptamani, isi dubleaza riscul de cancer de san si motivul pentru care femeile care au copii au un risc mai mic de cancer de san. [2,3] Femeile care nu au avut copii niciodata au, de asemenea, un risc crescut din cauza lipsei lobulilor de tip 3 si 4.

Criteriul nr. 5
In al cincilea rand, ar trebui sa existe un efect de doza, ceea ce inseamna, cu  esti mai expus la risc, cu atat este riscul mai mare. In cazul legaturii avort-cancer mamar, a arata acest lucru este mult mai dificil decat in cazul unui medicament cancerigen. Cu toate acestea, Melbye et al. 1997 a aratat ca, pentru fiecare saptamana de intarziere a unui avort, riscul de cancer mamar creste cu 3 procente. Astfel, studiul sau a aratat un risc crescut semnificativ din punct de vedere statistic de cancer de san in randul femeilor cu avorturi in al doilea trimestru [4].

Criteriul nr. 6
In al saselea rand, trebuie sa existe un risc relativ de peste 3,0 sau un risc crescut cu 200%.

La anumite subgrupe de femei, riscul relativ este mai mare de 3,0: Adolescentele mai mici de 18 ani, care au avorturi intre 9 si 24 de saptamani de gestatie au un risc crescut de 800% sau un risc relativ de 9.0 potrivit studiului comandat de National Cancer Institute, Daling et al. 1994. Aceasta echipa a constatat un risc relativ de infinitate in randul adolescentelor cu avorturi, cand mai aveau si un istoric de familie cu cancer de san. Aceasta deoarece toate femeile din acest studiu, care au avut un istoric de familie si un avort la varsta de 18 ani sau mai inainte, au dezvoltat cancer de san inainte de varsta de 45 de ani. [5]

In calitate de chirurg mamar am cunoscut paciente din ce in ce mai tinere cu cancer de san. Cand am ajuns la un numar mare de paciente de 30 de ani cu cancer de san, mi-am analizat datele proprii. Treizeci de procente dintre femeile de treizeci de ani cu cancer de san nu au avut un istoric de familie, dar au avut avorturi. Iar la pacientele mai in varsta, doar 15% avusesera avorturi. Toti oamenii de la noi din tara cunosc faptul ca boala cancerului de san a devenit o boala a femeilor tinere.
_________

Angela Lanfranchi, doctor in medicina, membru al Colegiului Chirurgilor Americani (16 septembrie 2002), Departamentul de Chirurgie al Scolii de Medicina  „Robert Wood Johnson”, Universitatea de Medicina si Stomatologie din New Jersey, Centrul mamar, Centrul Medical Somerset, Somerville, New Jersey (SUA)

Sursa: Stopabortionbreastcancer.com / Asociația Provita Media

În ceea ce priveşte modalitatea de a naşte, studiul arată că 55% dintre femeile care rămân însărcinate ar alege naşterea naturală – fără anestezie (26%), cu anestezie epidurala (25%) sau naştere în apă (4%) însă pe măsură ce se apropie momentul naşterii procentul tinde să se modifice în favoarea naşterii prin operaţie cezariană. Studiul scoate în evidenţă faptul că dintre femeile sub 30 de ani, 41% aleg naşterea naturală şi 59% preferă naşterea prin cezariană. După 30 de ani procentul de nașteri prin operație cezariană creşte substanțial şi ajunge până la 82% în cazul femeilor de peste 35 de ani. Principalul motiv pentru care româncele aleg să nască prin operaţie cezariană este teama de durere, menționat de 84% din femeile participante la studiu.

Rezultatele celui mai recent studiu GfK realizat la cererea MedLife în rândul femeilor însărcinate sau cu copii în vârstă de maxim 3 ani, din orașele mari ale țării, cu venituri și educație medie și peste medie, arată că în prezent, numărul femeilor din această categorie, care intenţionează să nască în maternităţile private este de două ori mai mare faţă de acum trei ani. Procentul femeilor care au născut în ultimii trei ani în privat este de 15% în timp ce în prezent, 32% dintre femeile însărcinate din România aleg să nască într-o maternitate privată. Întrebate care sunt cele mai importante motive pentru care aleg o maternitate privată, respondentele au considerat confortul ca fiind cel mai important criteriu (21%), urmat de curăţenia/igiena (18%), medicul care le urmăreşte sarcina (16%) şi echipamentele moderne (12%).

Acelaşi studiu certifică faptul că 29 de ani este vârsta medie la care româncele din orașele mari ale țării, cu venituri și educație medie și peste medie au primul copil. Spre comparație, un studiu realizat de Institutul Național de Statistică în 2009 arătă că la nivel național, incluzând zonele rurale, vârsta medie la care femeile decid să nască primul copil este 27 de ani. Comparația celor doua studii arată că femeile cu educație și venituri peste medie au tendința să amâne momentul nașterii.

Referitor la alăptarea în România, sondajul indică faptul că 80% dintre femeile care au născut deja cel puţin un copil au alaptat la sân. În ceea ce priveşte însă durata perioadei de alăptare, jumatate dintre ele declară că au alaptat pentru mai puţin de 6 luni, principalele motive fiind lipsa unor consilieri care să acorde suportul necesar în procesul de alaptare și a informațiilor adecvate

(…)

Buletinul informativ al Aliantei Familiilor din Romania/ O asociatie pentru familii adevarate si puternice/ Nr. 212, 6 nov 2012

Massachusetts – Sinuciderea asistata. Azi cetatenii statului american Massachusetts voteaza legalizarea sau incriminarea sinuciderii asistate in statul lor. Cu acest prilej, New York Times a publicat saptamana trecuta experienta de viata a unei persoane care ar fi dorit sa i se permita sa-si ia viata, dar acum e fericita ca nu a facut-o si motiveaza cetatenii sa voteze impotriva initiativei legislative (Link).

Anglicanii denunta homosexualitatea. Mainstream Anglicans e o miscare traditionalista in sanul Bisericii Anglicane. Lupta pentru valori si denunta homosexualitatea. Recent, a publicat un slide-show cu 30 de explicatii de ce homosexualitatea e, de fapt, un mit. Prezentarea power-point o aflati aici (Link).

Candva Marea Britanie – Intoleranta fata de crestini. Recent, un crestin britanic a fost redus in functie la locul de munca pentru ca pe Facebook s-a pronuntat impotriva casatoriilor homosexuale. Conservatorii britanici ai premierului Cameron intentioneaza sa le legifereze (Link).

Candva Marea Britanie – Copiii si pornografia. Asociatia pedagogilor britanici dezbate daca ar fi potrivit sa educe scolarii din clasele elementare asupra pericolelor pornografiei. Parintii britanici spun nu, mai bine invatati-i despre dragoste, spun ei (Link).

Si tot din Candva Marea Britanie vine stirea ca parintii au lansat un proiect de limitare a pornografiei in programele de televiziune britanice pentru a-si proteja copiii (Link).

Candva Marea Britanie – Intelepciune ori nebunie? Tendinte ciudate se contureaza in Europa. In Suedia si Danemarca apar gradinite unde copiilor li se interzice sa foloseasca cuvantul”baiat” si”fetita”. In Franta, socialistii au anuntat un proiect legislativ care va aboli notiunea de”mama” si”tata” in documentele publice. In Candva Marea Britanie, in unele scoli copiilor li se interzice sa spuna ca au o”mama” si un”tata.” Motivele acestor initiative bizare este acela de a nu-i ofensa pe homosexuali. Recent, partidul ecologistilor britanici a initiat o masura si mai drastica pentru un consiliul municipal londonez pentru a aboli apelativele”domn” si”doamna” din documentele oficiale ori dezbaterile publice. Britanicii se indreapta spre o societate”genderless”, adica una in care distinctiile de sex sunt abolite (Link).

Si mai bizar – Drepturile plantelor. Omul are drepturi. Animalele au drepturi. De ce nu si plantele? Iata ca notiunea aceasta incepe sa primeasca tot mai multa atentie. Plantele, afirma unii activisti ecologisti, au drepturi. Dreptul lor esential e acela de a evolua, adica”dreptul plantelor la evolutie.” Darwinismul ne invata ca organele biologice, inclusiv plantele, evolueaza. E necesar, zic ei, ca dreptul plantelor de a evolua sa fie recunoscut si protejat (Link).

Cu totul bizar – Lupta pentru eliberarea plantelor. Ecologistii ne anunta ca noua frontiera pentru emancipare nu mai are de a face cu fiinta umana, ci cu eliberarea plantelor de tirania umana. In mai, New York Times a comentat asupra acestei tendinte bizare (Link).

Avort – Conferinta internationala. Luna trecuta a avut loc in Scotia o conferinta internationala a abortionistilor. Au participat 460 de persoane din 45 de tari. Un activist pro-vita a intrat la conferinta si in comentariul alaturat descrie peripetiile avute (Link).

Avort si cancerul mamar. E un adevar universal constatat la nivel international – avortul cauzeaza cancer mamar. Asta e si concluzia unui studiu emis recent de specialistii chinezi. Studii similare apar des in tarile occidentale (Link).

Marile corporatii distrug familia. Batalia pentru casatorie care se deruleaza la ora actuala in patru state americane denota un adevar de netagaduit – marile corporatii internationale finanteaza campaniile de abolire a casatoriei traditionale si promoveaza casatoriile homosexuale. Articolul alaturat identifica o multime de companii internationale cunoscute tuturor, care finanteaza campaniile de legalizare a casatoriilor homosexuale, alaturi de sumele enorme pe care le investesc (Link).

Campusurile americane – Marginalizarea studentilor crestini. Studentii crestini americani sunt tot mai marginalizati in campusurile universitare pentru ca se pronunta impotriva homosexualitatii. Ultimul exemplu vine de la Tufts University (Boston), una dintre universitatile de elita americane, unde se afla si catedra lui Daniel Dennett, unul din cei mai acerbi atei si scriitori anticrestini contemporani. Senatul studentilor a votat sa excluda din universitate clubul studentilor crestini pentru ca statutul organizatiei interzice homosexualilor practicanti sa devina membri (Link).

Sociologie – Mediul homosexual dauneaza copiilor. Sociologul american Mark Regnerus de la University of Texas a devenit expertul cel mai bine cunoscut privind impactul mediului homosexual asupra copiilor. E nefast. In iunie a publicat un raport care a facut inconjurul lumii, iar luna trecuta a publicat inca unul. Am identificat un comentariu online util (Link).

Europa – Falimentul multiculturalismului. Multiculturalismul, visul secularismului european, falimenteaza. Saptamanal se intampla ceva in Europa, care intareste aceasta concluzie. Ultima stire vine din Belgia, unde cativa mulsulmani au fost alesi in parlamentul tarii. Au afirmat ca intentioneaza sa transforme enclavele musulmane din Belgia in enclave islamice, unde sa se aplice legea musulmana (Link).

Criza economica si familia. Revitalizarea economiei mondiale, afirma comentariul alaturat, trebuie sa se focalizeze, in primul rand, pe crearea unei economii care sa promoveze integritatea si stabilitatea familiei. In alte cuvinte, o compensatie adecvata pentru asigurarea integritatii familei (Link).

Homosexuali impotriva casatoriilor homosexuale. Intre homosexuali sunt si unii care nu doresc redefinirea casatoriei si acordarea dreptului la casatorie homosexualilor. Ei inteleg utilitatea sociala a familiei traditionale si potentialul distructiv al casatoriilor homosexuale asupra copiilor. Aceste opinii au inceput sa fie exprimate tot mai des de homosexuali australieni, britanici si americani. Luna trecuta un astfel de comentariu a fost publicat in The American Thinker (Link).

Surogatul – Exploatare a femeii. Doua proeminente cercetatoare americane comenteaza ca surogatul e o forma de exploatare a femeii, o practica care ar trebui sa fie abolita, cu exceptia cazurilor umanitare. Femeile din India sunt surogate folosite de occidentali, in majoritate homosexuali, pentru a avea copii. Intreaba cele doua cercetatoare: au devenit surogatele incubatoare, cuptoare, closti de clocit copii? (Link)

Miscarea fostilor homosexuali. Se vorbeste si scrie putin despre fostii homosexuali, adica barbati si femei care au reusit sa scape de homosexualitate, dovedind ca homosexualitatea nu e innascuta, ci adoptata prin socializare. Sunt mii de astfel de persoane si incep sa devina tot mai vocali. Inspira pe altii sa incerce sa se lase si ei de homosexualitate. Recent, New York Times a scris despre numarul crescand al celor care au scapat ori vor sa scape de homosexualitate (Link).

India – Consecintele feticidului. India, China si Vietnamul practica avortul selectiv bazat pe sexul fatulului. Avorteaza fetele mai des decat baietii. Dezechilibrul intre sexe devine tot mai acut in aceste tari, in India fiind cam de 100 de fete la 110 de baieti. Si consecintele deja incep sa se vada. Sociologii au pronosticat cu vreo zece ani in urma ca una din consecinte va fi cresterea crimelor sexuale, in special a violului. In ultimii ani, rata violului a crescut vertiginos in India. Tinerii gasesc tot mai greu sotii. Saptamana trecuta, New York Times a publicat un raport pe aceasta tema (Link).

Polonia – Blasfemia se pedepseste. Recent, un rocker polonez a fost condamnat la 2 ani de inchisoare pentru blasfemie pentru ca in cadrul unui show a batjocorit Biblia (Link).

Teoria evolutiei – Mit sau realitate?

Teoria evolutiei este predata astazi in scoli ca fiind un adevar dovedit si de necontestat cu privire la originea speciilor, inclusiv a omului. Desi promovarea ei comporta un caracter absolut, asemanator unei dogme religioase, teoria are numeroase lacune, recunoscute chiar de catre promotorii ei. Adeziunea la aceasta teorie este mai degraba un act de vointa si credinta, decat o concluzie logica dedusa din realitatea de pe teren.

Nu trebuie sa fii o persoana religioasa ca sa pui la indoiala teoria evolutiei. Ajunge sa arunci o privire rationala asupra afirmatiilor ei si asupra dovezilor. Va recomandam un material nou pe aceasta tema. Credem si va recomandam sa il dati copiilor dvs. ca sa-l discute la scoala, la ora de Biologie sau Stiinta. Materialul poate fi citit si descarcat de aici.


Categorii

Cultura desfraului, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

43 Commentarii la “RAZBOI TOTAL PE FRONTUL FAMILIEI: Legalizarea MARIJUANA si a CASATORIILOR HOMOSEXUALE in cateva state americane/ Franta legalizeaza si ea CASATORIILE GAY/ Marea Britanie: ADOPTII nelimitate pentru cuplurile homosexuale/ Material despre TEORIA EVOLUTIONISTA (Stiri familie)

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: CASATORIILE HOMOSEXUALE LEGALIZATE IN INTREAGA MAREA BRITANIE. Uraciunea sodomica aprobata de 2/3 din populatie si socotita “moment istoric” de premierul “conservator” Cameron. PRIMELE “CASATORII” GAY DEJA OFICIATE - Re
  2. Pingback: Marea Britanie INTERZICE predarea CREATIONISMULUI in scolile publice. In schimb, impune NECESITATEA predarii TEORIEI EVOLUTIONISTE - Recomandari
  3. Pingback: DOCUMENTAR BBC DESPRE PERSECUTIA CRESTINILOR DIN MAREA BRITANIE (Video-subtitrat in romana). Lectia presiunilor seculariste: toleranta si anti-discriminarea NU sunt si pentru CRESTINI | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare