“Retrogradul de serviciu” despre REFERENDUMUL CASATORIEI INTRE BARBAT SI FEMEIE si STIGMATIZAREA ADEVARULUI
Am primit de la un cititor:
Am aflat astăzi cu bucurie că Senatul a votat pentru desfășurarea Referendumului pentru căsătorie. În sine, lucrul nu ar fi așa de important, ar fi trivial, banal, superfluu, poate chiar caraghios într-o societate în care firescul ar fi firesc și normalul ar fi normal. Dar, cu durere în suflet trebuie să constatăm că de ceva vreme, poate chiar de prea multă vreme, a încetat să mai fie așa. A început să fie caraghios să spui ca doi și cu doi fac patru, să devină o chestie învechită și demodată, de parcă adevărul nu mai e adevăr doar pentru că e de când lumea. Dă bine de tot să fii progresist, să nu fii închistat în „stereotipuri”, să fii deschis la nou și să gândești liber. Asta e ca și cum o fiară închisă în cușcă ar plânge pe cele din afară gândind că: „Săracele, cum stau ele așa după gratii și nici măcar nu-și dau seama, ce confort am eu aici!”. Înlănțuiți în lațuri de aur suntem orbiți de strălucirea lor și nu le mai vedem, dar îi plângem pe cei înlănțuiți în rugăciune. Numai că stigmatizarea adevărului nu e nouă, și ea e veche de când lumea, și nici măcar Hristos n-a fost scutit de a o înfrunta. Și atunci ca și acum, fariseii strigă „mulțimea aceasta, care nu cunoaște Legea, este blestemată! (Ioan 7, 49)” văzând că oamenii, în firescul lor, cunosc glasul Păstorului și nu merg după venetici.
Cu toată amărăciunea problemelor din România de azi și ale păcatelor noastre ca popor, măcar atât să avem al nostru când vom sta în fața Dreptului Judecător: Doamne, Tu ai binecuvântat familia unind pe bărbat cu femeia lui și poruncindu-le să crească și să se înmulțească (Facerea 1, 27-28), iar noi ne-am străduit să o apărăm. Istoria noastră ca popor e plină de jefuiri din partea multora până în ziua de astăzi, și dușmani și așa-ziși prieteni, dar un lucru nu au reușit să ni-l ia: credința. Credința născută și crescută în familie. Aceasta e singura pe care am reușit să o păstrăm, e misiunea noastră specifică, șidoar în momentul în care vom abdica de la ea vom fi pierduți. Toate cele ale lumii rămân aici, nu ducem nimic cu noi, și tare mult se dorește astăzi ca atenția noastră să se abată de la lucrurile esențiale și să ne concentrăm pe a construi castele de nisip, așa cum fac alții. Dar binecuvântați și fericiți nu sunt aceia care își construiesc castele pe nisip, ci căsuțe pe stâncă (Matei 7, 24-27), iar stânca noastră e credința și familia.
Cei tari ai zilelor noastre nu au nevoie de oameni care să gândească cu capul lor, ci de marionete pe care ei să le manevreze după bunul plac. Educația din familie, cu bune și cu rele, nu se compară cu nicio educație făcută sub egida unui concept abstract, fie el ideologie sau chiar statul. În familie omul e om – nu o idee, e o persoană – nu un CNP. Vestul a abdicat de la Dumnezeu, de la persoană, și s-a pus sub protecția sistemului, a unui concept abstract. Înșelarea constă în faptul că acest concept abstract este folosit și redefinit după varii interese, e un nisip mișcător care în cele din urmă ajunge să înghite pe cei pe care îi prinde. Țările Europei de Nord sunt un exemplu devenit clasic: sistemul impune cum să îți crești copiii, nu vrei să te conformezi, ți se iau. Fără discuții. Zeci și sute de mii de copii. Și cine ajunge să decidă? Tocmai din cei care abuzează copiii. Nu punem lupul paznic la oi? În numele cui? Al umanității? Mai este asta umanitate?
Mulți dintre sfinții contemporani avertizează că suntem deja pe muchia prăpastiei, că în ritmul acesta sfârșitul e aproape. Cum să nu fie aproape dacă ne tăiem singuri craca de sub picioare, dacă erodăm cu avânt chiar fundamentul existenței noastre ca oameni? Cum să nu te doară să vezi că intelectualitatea care se pretinde conducătoarea în duh unui neam și a unei societăți capitulează în fața unor lucruri atât de simple ca familia? Când Hristos s-a adresat oamenilor El a făcut-o în așa fel încât să înțeleagă toți, mesajul Său a fost pentru toți: mari și mici, avuți și neavuți, învățați și neînvățați. Și cine I-a stat împotrivă? Tocmai cei care trebuiau să conducă spiritual poporul. Pare-mi-se că la fel e aici și acum. Intelectualitatea este învățată, prea-învățată chiar, dar nu e înțeleaptă. Și, la fel cum atunci Nicodim și Iosif din Arimateea s-au distanțat de ceilalți farisei, spre cinstea lor sunt și astăzi intelectuali înțelepți care rămân fideli celor pe care sunt chemați să îi conducă și nu au capitulat, printre ei fiind Acad. Ioan-Aurel Pop și Dr. Vasile Astărăstoae. Problema este că media le stă și ne stă împotrivă. Nu e de mirare, având în vedere scopul celor care o finanțează. Dacă căutăm puțin la interesele celor din spatele concernelor media, vom vedea că ele nu sunt spre creșterea și cultivarea oamenilor, ci spre îndobitocirea lor. Cum pot altfel să conducă, pozând în mari protectori și binefăcători ai poporului, dacă nu vor reteza vârfurile, dacă nu vor înăbuși orice ridicare peste medie, dacă nu vor batjocori orice încercare de a arăta adevărul și a reveni la el? Discursul celor plătiți sau amăgiți de ei nu e la nivelul argumentelor, ci al disprețului și limbajului de mahala.
Hristos e tranșant: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea și cine nu adună cu Mine risipește. (Ioan 12, 30)”. Punct. Mai clar decât atât nu se poate. Părintele Nicolae Steinhardt îl ia la puricat pe Iuda dintr-o perspectivă foarte firească, logică, din perspectiva unui om simplu. Toate argumentele în favoarea trădării lui cad una după alta. Nu poți fii cu Dumnezeu și cu Mamona deodată, să-i împăcăm frumușel pe amândoi. Să ne fie comod, să nu ne deranjăm confortul. O schizofrenie de genul acesta nu o să-i aducă nicicum împreună, căci cele contradictorii nici logica nu le poate pune împreună, ci va rupe ființa noastră literalmente în două, ne va distruge. La Dumnezeu nu e loc de compromis, doar de alegere: alegi cu cine vrei să stai. Și Dumnezeu e gentleman și ne respectă decizia: vom sta cu cine alegem. Numai diavolului nu-i convine să alegem bine – alegându-l pe el însă, de la început ucigaș de oameni și tată a minciunii, ne va distruge. Cu o mare și drăcească satisfacție. Să nu fie!
Retrogradul de serviciu
DUMNEZEU, BARBATUL SI FEMEIA. Devierea homosexuala ca “paradigma a caderii”
5 Commentarii la ““Retrogradul de serviciu” despre REFERENDUMUL CASATORIEI INTRE BARBAT SI FEMEIE si STIGMATIZAREA ADEVARULUI”