S-a confirmat si oficial: PF KIRILL VINE ÎN ROMÂNIA, la praznicul Sfântului Dimitrie, aducand si Sfintele Moaste ale Sfantului Serafim de Sarov/ EUROPA LIBERA SPECULEAZA: posibila deschidere politica spre RUSIA

20-10-2017 4 minute Sublinieri

  • Basilica: 

Sf. Serafim de Sarov, din Rusia în România. Moaştele sale vor fi aduse la Bucureşti de Patriarhul Kirill

PF Kirill al Moscovei şi al întregii Rusii va participa anul acesta la manifestările religioase dedicate Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Preafericirea Sa va aduce din Rusia un fragment  din Sfintele Moaşte ale Sf. Cuv. Serafim de Sarov, care va fi aşezat pentru închinarea pelerinilor de pe Colina Patriarhiei, şi apoi va fi oferit comunităţii ortodoxe ruse arondate Bisericii Sfântul Nicolae – Tabacu din Capitală.

Cele şase zile de sărbătoare dedicate hramului Catedralei Patriarhale vor fi deschise marţi, 24 octombrie 2017, de Procesiunea Calea Sfinţilor. În timpul acesteia, pe lângă Icoana şi Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, un fragment din Lemnul Sfintei Cruci, Icoana și Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, va fi purtată şi icoana Sf. Cuv. Serafim de Sarov.

Sfântul Serafim de Sarov a fost un ascet rus care a vieţuit la Mănăstirea Sarov din Rusia. Este unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi din lumea ortodoxă, mare făcător de minuni, cultul său luând amploare în secolul XX. Data sa de prăznuire este 2 ianuarie, iar în alte biserici şi 19 iulie, ziua aflării moaştelor sale. […]

Cine sunt cei trei conducători de Biserici Autocefale care vor veni la Bucureşti

În acest an, sărbătoarea Sfântului Dimitrie, Ocrotitorul Bucureştilor, va fi una istorică pentru românii ortodocşi. Trei conducători de Biserici Ortodoxe Autocefale vor fi prezenţi la Bucureşti, onorând invitaţia Patriarhului Daniel de a participa la manifestările religioase şi culturale prilejuite de hramul Catedralei Patriarhale, 27 octombrie.

Preafericitul Părinte Kirill, Patriarhul Rusiei, Preafericitul Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Albaniei, şi Preafericitul Părinte Rastislav, Mitropolitul Cehiei şi Slovaciei, se vor afla în Capitala României în contextul Anului Comemorativ dedicat apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului şi al aniversării a 10 ani de patriarhat ai Preafericitului Părinte Daniel.

Invitaţia a fost lansată tuturor Bisericilor Ortodoxe din fostele ţări comuniste: Rusia, Serbia, Bulgaria, Georgia, Polonia, Albania, Cehia și Slovacia.

Patriarhul Kirill | Biserica Ortodoxă a Rusiei

Preafericitul Părinte Kirill este primul patriarh rus care vizitează România după căderea regimului comunist din 1989. Ultima vizită a unui Patriarh rus a avut loc în 1988, într-o perioadă când regimul dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu se apropia de sfârşit. Până la vizita din 1988, trecuseră 26 ani de când un Patriarh al Moscovei, şi anume Alexei I, se afla în România. El a vizitat ţara noastră de două ori, în anii 1947 şi 1962.

Conducătorul actual al Bisericii Rusiei s-a născut în data de 20 noiembrie 1946 în oraşul Leningrad. A fost ales Patriarh în 27 ianuarie 2009 şi inscăunat în 1 februarie 2009 în catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova.

Arhiepiscopul Anastasie | Biserica Ortodoxă a Albaniei

Arhiepiscopul de Tirana, Durres şi al Întregii Albanii se va afla pentru a treia oară la Bucureşti. Preafericirea Sa a fost prezent în România cu prima ocazie în perioada 25-27 octombrie 1995, cu prilejul aniversării a 110 ani de la recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi a 70 ani de la înfiinţarea Patriarhiei Române. Următoarea vizită oficială a sa a avut loc, la invitaţia Patriarhului Teoctist, în anul 2003, în perioada 8-19 noiembrie.

Întâistătătorul care conduce Biserica Ortodoxă a Albaniei de douăzeci şi cinci de ani s-a născut în 4 noiembrie 1929 în Piraeus, Grecia. În anul 1960 este hirotonit diacon şi peste patru ani preot. În 1991 după căderea guvernului comunist din Albania, Anastasie este numit Exarh Patriarhal al Bisericii Albaniei de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, având misiunea de a restabili Autocefalia Bisericii din Albania.

Preafericitul Părinte Anastasie a fost numit arhiepiscop de Tirana în data de 24 iunie 1992, iar apoi, în 2 august, a fost întronizat.

Mitropolitul Rastislav | Biserica Ortodoxă a Ținuturilor Cehiei și Slovaciei

Preafericitul Părinte Rastislav, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia, se va afla pentru prima oară la Bucureşti după întronizarea sa ca primat al Bisericii Cehiei și Slovaciei, în 2013.

Mitropolitul Rastislav s-a născut în 25 ianuarie 1978, în Snina, Slovacia. În 18 noiembrie 2012 a fost hirotonit episcop de Presov. În 11 ianuarie 2013 a fost ales Mitropolit al Bisericii Ortodoxe a Ținuturilor Cehiei și Slovaciei.  Întronizarea a avut loc în 10 februarie 2013.

Ultimul Primat al Bisericii Ortodoxe a Cehiei, actualul Mitropolit Emerit Krystof, a vizitat România în anul 2015. Acesta a fost prezent la Festivalul Românilor de Pretutindeni, la Arad, în perioada 8-9 iulie, s-a întâlnit la București cu Preafericitul Părinte Daniel și a fost prezent la Iași, la sărbătoarea Sfintei Parascheva.

La București s-a anunțat că luna viitoare urmează să vină în vizită patriarhul rus Kirill. Va fi prima vizită a unui cap al bisericii ortodoxe ruse în România după căderea comunismului. Cum s-a convenit vizita și care sunt așteptările?

La aniversarea unui deceniu de când conduce Biserica Ortodoxă Română, Daniel l-a invitat pe Kiril, patriarhul Rusiei să sărbătorească împreună.

Cei doi au biografii similare și un parcurs asemănător în perioada regimului comunist. Kiril, la fel ca patriarhul Daniel, a petrecut timp îndelungat în afara țării, a călătorit mult, a stabilit numeroase contacte cu prelați ortodocși stabiliți în Occident și a urcat rapid ierarhiile din interiorul bisericii. Datorită acestor succesiuni de fapte, Kiril a fost suspectat că ar fi colaborat cu KGB, iar Daniel că ar fi avut legături cu Securitatea.

Înainte să fi împlinit 30 de ani, Kiril a fost trimis de Moscova la Consiliul Mondial al Bisericilor de la Geneva. În aceeași perioadă, tânărul Daniel preda la Institutul Ecumenic din Elveția, unde ajunsese director adjunct. E puțin probabil ca cei doi înalți prelați să nu se fi întâlnit înainte de 1990 în peregrinările lor prin Occident, unde s-au deprins cu ecumenismul, au învățat să nu-și asculte doar propriile voci și s-au rafinat în arta negocierii. Cu toate acestea, amândoi au rămas destul de conservatori.

Patriarhul Kiril al Rusiei are 70 de ani, iar Daniel 66. Kiril este șeful bisericii ruse din 2009, iar Daniel al Bisericii Ortodoxe Române din 2007. Nu au existat întâlniri oficiale între cei doi, dar bisericile sunt în contact permanent. Acum trei ani mitropolitul Ilarion (Alfeyev) de Volokolamsk, șeful Departamentului de Relații Internaționale al Bisericii Ortodoxe Ruse, a avut o vizită de succes în România. Ilarion a venit sub pretextul lansării unor volume recent traduse, dar a ținut o conferință în Aula Universității Al.Ioan Cuza din Iași și a oficiat o slujbă împreună cu mitropolitul Iașilor, Teofan, la care au fost peste 5000 de oameni.

Principalul său mesaj a fost să combată idea occidentală că ne-am afla într-o epocă post-creștină și să-și convingă auditoriul că Biserica Ortodoxă face parte activă din societate.

Spre deosebire de înalții prelați ruși, Daniel intervine public doar în momentele cheie, așa cum a fost cel dinaintea alegerii președintelui Klaus Iohannis, când acesta era acuzat că nu merită să fie președinte fiindcă nu e ortodox. Patriarhul român a făcut atunci apologia ecumenismului și a adus aminte că Regele Carol I, atât de iubit de români pentru reformele făcute, nu era nici el ortodox.

În rest, Patriarhul Daniel preferă tăcerea, atât în ceea ce privește trecerea tot mai multor români din Estul țării la vechiul rit al Bisericii Ortodoxe Ruse, cât și a influenței ortodocșilor ruși în Republica Moldova.

Întâlnirea dintre Kiril și Daniel programată pentru luna viitoare și confirmată de toate părțile este o premieră, fiindcă de la căderea comunismului, patriarhii celor mai mari două biserici ortodoxe din lume, cea rusă și cea română nu s-au mai întâlnit niciodată într-o astfel de vizită fastuoasă.

Venirea lui Kiril în România ar putea fi urmată de o deschidere politică spre Rusia, după o perioadă destul de lungă de îngheț în relațiile româno-ruse, fiindcă deși bisericile sunt separate de stat prin lege, legăturile lor cu lumea politică n-au încetat niciodată în această parte a lumii, unde încă funcționează tradiția bizantină.

O vizita istorica si surprinzatoare. PATRIARHUL KIRILL VA VENI IN ROMÂNIA LA SFÂRȘITUL LUI OCTOMBRIE. Cum este prezentat patriarhul rus in presa de servicii

PATRIARHIA MOSCOVEI sarbatoreste 1000 ani de la adormirea Sf. Vladimir, Botezatorul Rusiei. PATRIARHIA ROMANA A PARTICIPAT PRIN INTERMEDIUL UNEI DELEGATII. Ce mesaje a transmis PATRIARHUL KIRILL?

Delegatie a Patriarhiei Romane in vizita la Patrhiarul Kirill al Rusiei. Intaistatatorul rus: ”SUNTEM CONSTIENTI DE PROVOCARILE DE AZI ALE CRESTINILOR DIN UNIUNEA EUROPEANA”

Patriarhul Daniel a primit vizita unei delegatii a Patriarhiei Moscovei. MAI MULTE NECLARITATI SI O POSIBILITATE – AGENDA COMUNA PENTRU SINODUL PANORTODOX?

BISERICA ORTODOXA UCRAINEANA a cerut gruparilor inarmate “ilegale” din estul Ucrainei sa depuna armele. Mitropolitul Onufrie s-a intalnit cu presedintele Porosenko/ Delegatia romana si mesajul Patriarhului Daniel la intronizarea primatului ortodox de la Kiev

PATRIARHUL DANIEL l-a primit in vizita pe IPS ILARION ALFEYEV, seful Departamentului de Externe al Patriarhiei Ruse

CUM FACE RUSIA ”CURTE” ROMANIEI. Film documentar elogios al Mitropolitului ILARION ALFEYEV despre ”ORTODOXIA IN ROMANIA”, pigmentat cu teze neosovietice despre ”LIMBA MOLDOVENEASCA” (Video)

Oficial ne intelegem bine cu Biserica Rusiei, dar in teritoriu ne scoatem ochii: LA SCURT TIMP DUPA VIZITA IPS ILARION LA PATRIARHUL DANIEL, EPARHIA DIN ODESSA A B.O. RUSE NEAGA ”PUTEREA DIVINA” A SLUJBELOR BISERICII MITROPOLIEI BASARABENE

Patriarhia raspunde campaniei anti-BOR. “ORTODOXIA, ARMA POLITICA A RUSIEI?”/ Din pacate, duhul denuntarilor “dusmanilor poporului” a prins si la preoti

Hotnews recidiveaza grav: IPS TEOFAN, “FILORUS CONVINS”, “PARTIDA ORTODOXA” O VULNERABILITATE A ROMANIEI FATA DE RUSIA!


Categorii

1. DIVERSE, Patriarhul Daniel, Patriarhul Kirill, Video

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “S-a confirmat si oficial: PF KIRILL VINE ÎN ROMÂNIA, la praznicul Sfântului Dimitrie, aducand si Sfintele Moaste ale Sfantului Serafim de Sarov/ EUROPA LIBERA SPECULEAZA: posibila deschidere politica spre RUSIA

  1. Tare îi mai apasă pe mulți puțina adiere de tradiție bizantină cât a rămas în partea asta de lume… chiar și atunci când le este doar părută.

  2. Lucian,

    fara nicio malitiozitate, draga frate: cred ca exact asta ne-ar mai lipsi, niscai adieri bizantine, ca de ex. sa-si dea cu parerea Iohannis sau Bruxellul cum e de fapt cu dogma crestina si cum de fapt Dumnezeu ii iubeste pe homosexuali, si eventual sa si gaseasca un Pomohaci sau stiu eu ce amator sa ii si cunune intr-o biserica, pt ca apoi exemplele de bune practici sa se tina lant si sa mai duca la nujce schisme. Stii vorba aia: ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa si primesti!

  3. Dar daca prin ‘traditie bizantina’ intelegi ortodoxie, atunci sunt de acord cu tine: da, ii apasa rau ce se intampla prin partea asta de lume, mai ales ca, in pofida multor poticniri – de la formalism la ipocrizie sau lipsa trairii autentic crestine – simpla prezenta in Biserica produce in timp efecte, iar simplul fapt ca in tara asta o persoana publica poate afisa linistit o cruce la gat fara sa se teama de comentarii sau represalii, asa e, ii cam ‘arde’ pe multi.

  4. Patriarhul Kirill I al Moscovei a acordat un interviu pentru Q Magazine.

    “In Rusia, în România, dar şi în alte ţări -, trăim epoca renaşterii religioase.” Această renaştere religioasă, consideră părintele rus, are loc pe fundalul răspândirii „ideologiei consumerismului” şi al ideii unei libertăţi ce încearcă să se rupă de responsabilitatea morală a omului. „Locuitorii Europei de Est au reuşit să-şi apere religia atunci când erau forţaţi să renunţe la ea. Acum însă mulţi preferă benevol bunurile de consum în locul credinţei. Folosirea lor nu necesită efort moral, dar duce la uitarea lui Dumnezeu şi limitează viaţa la o iubire inconsistentă şi necondiţionată pentru sine.”

    Patriarhul Kirill consideră că lumea virtuală, cu tot cu aspectele ei negative, este doar o oglindă a lumii reale. Informaţiile false, agresivitatea, bârfa existente în spaţiul virtual nu sunt cu nimic diferite de ceea ce există în afara acesteia. Vorbele Mântuitorului, „Cu cuvintele tale ai să fii mântuit şi tot prin cuvintele tale ai să fii judecat” – se aplică la fel de mult faptelor din lumea virtuală.

    http://adevarul.ro/news/eveniment/patriarhul-chiril-i-moscovei-vizita-bucuresti-fost-victimele-ideologiei-ateiste-sistemului-credinta-dumnezeu-1_59f120a45ab6550cb87d51e9/index.html

  5. Pingback: PATRIARHUL RUSIEI LA BUCUREȘTI. Vizită istorică a PF Kirill, cu semnificații diplomatice și duhovnicești, sub semnul CINSTIRII SFINȚILOR și MĂRTURISITORILOR CREDINȚEI SUB COMUNISM: "Valorile Ortodoxiei sunt COMUNE pentru români și ruși.
  6. Pingback: TEMA PROPAGANDEI RUSESTI - baros pentru ZDROBIREA LIBERTATII DE EXPRIMARE si NEGAREA REALITATILOR BRUTALE/ Adevarata vulnerabilitate a României: faptul ca este COBAIUL EXPERIMENTELOR ANTISOCIALE ale Occidentului/ Nota despre propaganda securista de proas
  7. Ortodoxia sub asediu – Sf. Cosma Etolianul si PF Anastasie al Albaniei, subiectul unui roman intitulat “Demoni in sutana”. Cartea, prezenta la un targ de carte la Tirana, a provocat mania comunitatii ortodoxe albaneze, asa cum era de asteptat.
    https://www.thepressroom.gr/ellada/apisteyte-proklese-apo-ten-albania-prosballoyn-ten-orthodoxia-kai-ton-archiepiskopo

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare