Ilie Serbanescu: FMI si-a indeplinit misiunea – LICHIDAREA ECONOMIEI NATIONALE/ Letonia se pregateste de NEBUNIA EURO

21-02-2013 4 minute Sublinieri

 vrijer-franks-3

Unii au spus că, întrucât reformele n-au avansat, iar economia nu şi-a revenit, acordul cu FMI, care le prevedea pe ambele, a ajuns într-un punct „nevralgic”. „Punct nevralgic” în sensul că, după patru ani de program FMI, nu ne-am ales nici cu reformele stabilite, nici cu reînvigorarea economiei, de unde şi întrebarea încotro ar mai fi de mers şi ce s-ar mai putea aştepta.

O analiză a situaţiei, dincolo de ceea ce apare la suprafaţă, reclamă însă alte interpretări. Că economia nu şi-a revenit, acest lucru se vede de la o poştă. Dar numai ca urmare a vreunui delir se putea aştepta ca programul FMI să aducă o revenire a economiei. A fost un program de tăiere a consumului şi nu putea aduce în mod obiectiv creştere economică nici măcar la sfârşit şi cu atât mai puţin pe parcursul derulării lui.

Cât priveşte „reformele” ar trebui, înainte de aprecieri, să se vadă concret despre ce discutăm. Nu este vorba nici de niscai performanţe sectoriale sau globale şi nici de schimbări în structura economică în favoarea unei valori adăugate mai înalte, ci de nimic altceva decât de scoaterea din joc şi a ultimelor rămăşiţe de economie românească din România prin falimentări şi lichidări la fier vechi, bineînţeles după preluarea de către capitalul străin a ceea ce este rentabil sau rentabilizabil. Aşa că rămâne un mare semn de întrebare dacă este într-adevăr rău că aşa-zisele „reforme” n-au fost încă înfăptuite sau, dimpotrivă, nu este cumva chiar bine. Această problemă a ajuns însă fără obiect, căci a rezolvat-o dl Ponta, care a cerut un răgaz de trei luni ca toate „reformele” prevăzute să poată fi realizate!

Astfel că aprecierea în ce punct se află acordul cu FMI depinde din ce unghi sunt privite lucrurile. Din unghiul de vedere al României, eşecul este total: şi cu economia proprie ca şi lichidată (oricum va fi în această situaţie peste trei luni) şi cu economia străină din ţară în lâncezeală. Din unghiul de vedere al FMI, total este dimpotrivă succesul: a fost impusă aşa-zisa liberalizare fără nici un temei a preţurilor în energie (răpindu-li-se românilor posibilitatea de a-şi folosi în interes propriu resursele de energie pe care Dumnezeu le-a lăsat lor şi nimănui altcuiva)şi a fost practic lichidată bruma de economie sub control naţional încă existentă în ţară. Ambele au fost cerinţe ale capitalului străin, pe care FMI, în calitate de agent de vânzări al acestuia, le-a realizat prin acordul cu România. Deci, punct ochit punct lovit!

Este doar o simplă curiozitate dacă va mai exista un alt acord cu FMI, dorit oficial de dl Ponta ca o centură de siguranţă. FMI nu mai are însă vreun interes în România, aceasta fiind ca şi terminată şi pusă la dispoziţia capitalului străin. Nu mai are ce să impună printr-un nou acord! Deja dl Isărescu, ecoul capitalului străin în România, ne-a anunţat public „părerea sa” că un nou acord cu FMI n-ar mai fi oportun!

Pe 1 ianuarie 2014, Letonia va deveni a optsprezecea ţară care va fi trecut la moneda unică. O alegere raţională, dar care nu este pe gustul tuturor letonilor şi care nu este lipsită de riscuri.

Pauls Raudseps

Guvernul leton şi banca centrală îşi menţin ferm hotărârea de a adopta euro pe 1 ianuarie 2014, deşi societatea nu este prea dornică. Un sondaj de opinie, comandat de către Banca Naţională a Letoniei în august 2012, arată că numai 13% dintre locuitori doresc ca moneda euro să fie introdusă cât mai curând cu putinţă. 21.9% consideră dimpotrivă că nu ar trebui să fie adoptată în următorii ani, iar 59% sunt puţin, sau deloc dispuşi să o adopte.

Cu toate acestea, guvernul merge înainte, fără să se uite nici în stânga nici în dreapta. În septembrie, toate criteriile erau îndeplinite pentru ca letonii să poată intra în zona euro. Lipsa de entuziasm care reiese din sondajele de opinie nu împiedică nicidecum guvernul să continue în această direcţie. Politicienii letoni sunt obişnuiţi demult cu negativismul permanent al locuitorilor, de care dau dovadă faţă de oricare subiect politic. Ei au constatat de asemenea că alegătorii lor sunt dotaţi cu marele talent de a putea crede în două lucruri contradictorii. Societatea îşi exprimă scepticismul faţă de euro în sondaje, dar primul ministru Valdis Dombrovskis, principalul – şi cel mai vizibil – partizan al introducerii monedei euro, se bucură de cea mai mare popularitate în aceleaşi sondaje.

Un acces la BCE

Şi se pare că şi partidele de opoziţie au priceput că a se opune făţiş monedei euro înseamnă a-şi manevra barca în ape mici. Suspiciunea faţă de euro este condiţionată atât de ataşamentul sentimental faţă de iubitul lats [moneda naţională letonă] cât şi de reflexul de respingere faţă de ceea ce este nou şi necunoscut. Dar în niciun caz nu este o rezistenţă naţională adânc înrădăcinată sau rezultatul unor argumente politice şi economice raţionale.

Există în schimb argumente destul de puternice în favoarea adoptării monedei unice europene. Majoritatea oamenilor de afaceri letoni sunt favorabili monedei euro pentru a elimina factorul de risc legat de monedă. Va permite de asemenea economisirea costurilor de conversie şi va înlesni comerţul. Vorbind despre economiile ţărilor din Europa Centrală şi de Est, Andres Aslund, un expert recunoscut la nivel mondial, subliniază că, în cazul unei noi crize, apartenenţa la zona euro va oferi sectorului bancar leton un acces la fondurile Băncii Centrale Europene, ceea ce se poate dovedi a fi un stimulent puternic pentru un mic stat care are multe depozite din străine. Nici beneficiile geopolitice nu sunt neglijabile. Cu cât integrarea în toate domeniile UE este mai puternică, cu atât se simte mai mult contractarea zonei de influenţă a Rusiei.

Pronosticuri foarte optimiste

Recenta criză din zona euro a demonstrat clar că introducerea monedei comune nu este în sine o garanţie de bunăstare şi de creştere economică. Şi totuşi, Banca Letoniei şi guvernul difuzează o multitudine de pronosticuri foarte optimiste despre avantajele introducerii monedei euro pentru ţară. Potrivit acestora, investiţiile străine se vor înmulţi şi ţara va putea să împrumute bani la rate mai mici. Dar aceste previziuni pot foarte bine să nu se adeverească.

Însă nerealizarea avantajelor promise este un risc politic mult mai slab decât cele legate de apariţia inflaţiei şi de participarea naţională la fondul de ajutor al statelor din zona euro. Speranţa de a scăpa de o nouă reducere a datoriilor Greciei slăbeşte pe zi ce trece. Această situaţie nu este în niciun caz excepţională, fiindcă va trebui să se ofere un sprijin similar şi nerambursabil oricărei alte ţări afectate de criză. Dacă Letonia ar trebui să acorde un ajutor considerabil unor ţări mai bogate decât ea, reacţia politică riscă să fie cruntă şi necruţătoare. Locuitorii sunt în plus acum convinşi că preţurile vor creşte.

2014 nu este doar anul introducerii monedei euro, ci şi un an de alegeri pentru Saeima [Parlamentul leton]. Orice problemă economică, şi mai ales o eventuală creştere a preţurilor, va fi considerată de locuitori drept o consecinţă a introducerii monedei euro. Deci dacă noile bancnote, care vor ajunge în portofele în ianuarie, îşi vor pierde prea repede din valoare, partidele de coaliţie care au adus moneda euro vor trebui să plătească un preţ pipărat, în special în octombrie, momentul alegerilor.

*

*


Categorii

1. DIVERSE, Acordul cu FMI, Adoptarea Euro, Batalia pentru resurse, Criza datoriilor suverane, ILIE SERBANESCU, Razboiul impotriva Romaniei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “Ilie Serbanescu: FMI si-a indeplinit misiunea – LICHIDAREA ECONOMIEI NATIONALE/ Letonia se pregateste de NEBUNIA EURO

  1. Ilie Serbanescu presedinte!

  2. Asta in timp ce OMV-Petrom raporteaza profit record!

  3. Ziarul Financiar: Profitul şi vânzările Petrom au urcat în 2012 la noi maxime, 3,9 mld. lei şi respectiv 26,2 mld. lei
  4. Si, in acelasi timp, anunta ca anul asta va fi “anul dialogului” in ceea ce priveste taxele si face “deschiderea“: ameninta cu “scaderea investitiilor” si pune presiune pe guvern, anuntandu-si intentia de a demola Arpechimul. Care Arpechim e una din verigile cazului Oltchim, asa cum stim.

  5. Mediafax: Mariana Gheorghe, Petrom: Va fi un an al dialogului. Regimul fiscal trebuie să fie “win-win situation”
  6. Ziarul Financiar: Anunţ şoc: Petrom va demola rafinăria Arpechim dacă nu găseşte cumpărător
  7. Curat “win-win” cand reprezentantii corporatisti ai intereselor straine raporteaza profituri record iar cetateanul roman este supus unor biruri si facturi la fel de demne de cartea recordurilor.

    Poate ar trebui sa le fluture astora pe la nas (si altora) amenintarea nationalizarii, ca in Bulgaria. Fie si numai la nivel de intentie, declarativ.
    Pentru ca stim bine, desigur, asa ceva nu are nici o sansa sa se intample in colonia Romania.

  8. Cum se poate spune că la tămbălăul din 89 românii au făcut revoluție din cauza nivelului de trai scăzut? Da acuma cum stă cu nivelul de trai? Sau acum nivelul demenței și tembelismului național e mult mai mare.

  9. Nelu,
    domnule, si daca un singur roman a murit in Decembrie 1989, pentru un strop de libertate (sau pentru o felie de paine), dumneata nu ai dreptul sa te exprimi in felul acesta. Nu ai dreptul sa jignesti memoria acelora care au avut curajul sa nu taca atunci. Stiu, v-ati mai scuzat ca nu ati fost comunist, dar la biserica nu cred ca mergeti duminica – altfel ati fi stiut ca la Sf. Liturghie sunt pomeniti (cu cinste) cei care s-au jertfit pentru libertatea si demnitatea noastra.
    Cine va opreste sa nu faceti “tambalau” daca nu va place cum traiti? Cumva teama ca peste 20 de ani se va spune si despre domnia voastra ca n-ati avut altceva mai bun de facut?

  10. Pingback: Ilie Serbanescu despre implicatiile unui NOU ACORD CU FMI. Recalcitranta Ungarie si obedienta Romanie: CINE E MAI PREGATIT PENTRU TERIBILELE VREMURI CE SE VOR PRECIPITA? - Recomandari
  11. Pingback: STAPANII DE LA FMI. Adevaratul guvern al Romaniei si PLANUL ELABORAT AL INGENUNGHERII ECONOMICE a tarii. CAZUL TAROM SI TACTICA “MANAGEMENTULUI PRIVAT” LA COMPANII DE STAT [VIDEO]/ Radu Golban: ROMANIA SI ALTERNATIVELE LA CORSETUL UE [carte pd
  12. Pingback: Experimentul eurocratic continua: LETONIA ADOPTA MONEDA EURO IMPOTRIVA VOINTEI POPULATIEI/ Krugman despre COSTUL UMAN URIAS AL CRIZEI EURO/ Politici restrictive fata de IMIGRANTI in Rusia. Printre cei afectati: BASARABENII/ “Brutalul imperialismR
  13. Pingback: Marturisirea lui Ilie Serbanescu, “ultimul nationalist economic”: VOR TRECE LA GÂTUIREA VOASTRA… - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare