SOROS si alti lideri europeni (Daianu printre ei): “E NECESARA TREZORERIA EUROPEANA, SA SE RENUNTE LA SOLUTIILE NATIONALE”

12-10-2011 2 minute Sublinieri

Liderii europeni trebuie să coopereze pentru rezolvarea crizei din zona euro, întrucât soluţiile naţionale pot conduce doar la disoluţie, consideră, într-o scrisoare deschisă postată pe site-ul Financial Times, miliardarul George Soros şi alţi 95 de lideri politici, economişti şi şefi de companii.

“Criza din zona euro are nevoie de o soluţie acum. Actualele măsuri sunt prea puţin, prea târziu şi precipită instabilitatea din sectorul financiar global. Euro este departe de a fi perfect, după cum a evidenţiat criza. Dar răspunsul este de a-l îmbunătăţi şi nu de a-i permite să submineze, posibil să distrugă, sistemul financiar global“, se arată în scrisoarea citată de Mediafax.

Printre semnatarii scrisorii se regăsesc, printre alţii, fostul preşedinte al Finlandei Martti Ahtisaari, fostul premier ungar Gordon Bajnai, vicepreşedintele Senatului italian, Emma Bonino, preşedintele consiliului director al companiei Coca-Cola Hellenic, George David, fostul ministru al Economiei din Turcia Kemal Dervis, fostul vicecancelar german şi ministru de Externe Joschka Fischer, vicepreşedintele UniCredit Giuseppe Scognamiglio, fostul premier polonez Tadeusz Mazowiecki, fostul secretar general al NATO George Robertson, preşedintele onorific al grupului Lafarge, Bertrand Collomb, fostul ministru de Externe al Franţei Bernard Kouchner, fostul secretar general al NATO Javier Solana, fostul ministru de Finanţe al Spaniei Pedro Solbes, fostul premier belgian Guy Verhofstadt şi Anthony Giddens, profesor la London School of Economics and Political Science.

Apelul este susţinut şi de fostul ministru de Finanţe Daniel Dăianu şi preşedintele GreenLight Invest, Ion Sturza, fost premier al Republicii Moldova. Cei 96 de politicieni, economişti şi oameni de afaceri, autointitulaţi în scrisoare “noi, europenii îngrijoraţi“, cer un acord angajant pentru înfiinţarea unei Trezorerii comune care să atragă fonduri pentru întrega zonă euro şi să asigure disciplina fiscală în rândul statelor membre, îmbunătăţirea supravegherii, reglementării şi asigurării depozitelor în uniunea monetară, respectiv dezvoltarea unei strategii care să genereze convergenţă economică şi creştere, fără de care nu poate fi rezolvată problema datoriilor.

(…) Potrivit fostului ministru de finanţe, scrisoarea deschisă a fost publicată acum, deoarece în această perioadă există o îngrijorare foarte mare legată de evoluţia situaţiei din zona euro, în condiţiile în care nici măcar Jean Claude Trichet nu s-a mai ferit să spună că avem de-a face cu o criză sistemică a zonei euro.

“Problemele zonei euro sunt structurale, nu sunt legate numai de datoriile mari ale unor ţări. Există o construcţie defectuoasă a zonei euro, obscurizată până acum de o perioadă fastă”, ne-a declarat Daniel Dăianu. Potrivit acestuia, odată cu venirea crizei, au ieşit în evidenţă defecţiunile, lipsa de convergenţă şi instrumentele precare.

Soluţia “bucată cu bucată” nu ţine

Unde se poate ajunge dacă nu sunt luate măsuri urgente? “Criza se poate extinde şi peste Ocean şi în alte zone ale lumii. Există ameninţări sociale şi politice”, spune profesorul de economie. Acesta avertizează, totodată, că, dacă nu sunt luate măsuri rapide, “vom asista la disoluţia zonei euro, cu consecinţele de ordin social şi politic”.

În aceste condiţii, despre o “soluţie europeană” vorbesc şi cercurile de afaceri din ţări precum Franţa, Germania şi Italia. Fostul europarlamentar precizează că “nu mai avem timp pentru o abordare pas cu pas“, iar soluţia la aceste probleme ale uniunii monetare este integrare financiară, în condiţiile în care, până acum, abordarea a fost “bucată cu bucată, omiţându-se structuralitatea crizei”.

Dăianu spune că, în prezent, chiar dacă progresăm cu integrarea statelor din zona euro, viteza de desfăşurare a evenimentelor este copleşitoare, iar autorităţile trebuie să fie cu câţiva paşi înaintea evenimentelor “care te pot doborî”. (…)

Criza datoriilor suverane cu care se confruntă Uniunea Europeană este sistemică iar pericolul contagiunii e tot mai mare. Avertismentul a fost lansat de Preşedintele BCE Jean-Claude Trichet care a adăugat că nu mai e timp de pierdut şi Europa trebuie să acţioneze la unison pentru a evita un dezastru. Criza datoriilor suverane din spaţiul UE a devenit sistemică, iar riscurile care „pândesc” economia europeană se multiplică ca un virus ucigător, avertizează Jean-Claude Trichet, care deţine şi funcţia de preşedinte al Consiliului European de Stabilitate Financiară.

Trichet consideră că economia reală a devenit tot mai vulnerabilă odată cu intrarea băncilor europene într-o zonă periculoasă. “Criza este sistemică şi trebuie abordată frontal. Guvernele şi autorităţile naţionale, precum şi instituţiile europene trebuie să se ridice la înălţimea situaţiei şi să acţioneze împreună si rapid. Orice amânare nu face decât să agraveze situaţia. Gradul ridicat de interconectare din sistemul financiar al UE a condus la creşterea rapidă a riscului de contagiune. Aceasta ameninţă stabilitatea financiară a întregii Uniuni Europene şi are un impact negativ asupra economiei reale din Europa şi lumea întreagă”

Jean-Claude Trichet a subliniat că Fondul European de Stabilitate Financiară ar trebui să devină cât mai flexibil, însă fără implicarea Băncii Centrale Europene în finanţarea acestuia. Astfel, acest fond ar putea juca un rol important în recapitalizarea băncilor, prin intermediul guvernelor din zona euro.  Dacă ţările UE nu reuşesc să ia măsurile ce se impun, efectele crizei se vor resimţi mult dincolo de graniţele Uniunii Europene, a subliniat el.


Categorii

1. DIVERSE, Criza datoriilor suverane, Criza mondiala, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “SOROS si alti lideri europeni (Daianu printre ei): “E NECESARA TREZORERIA EUROPEANA, SA SE RENUNTE LA SOLUTIILE NATIONALE”

  1. Pingback: UNGARIA, LA CHEREMUL FMI?/ PLANUL DE REAPITALIZARE AL LUI BARROSO: Vor finanta guvernele europene BANCILE?
  2. Pingback: Eurocratii pregatesc o NOUA ORDINE EUROPEANA. Soros tine aproape - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  3. Pingback: SOROS lauda GAZELE DE SIST - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare